Ma gandeam sa mai dospesc un pic impresiile despre Romania in legatura cu ultima mea aventura a cunoasterii oenologice despre care va povesteam miercuri. Dar cum nu prea am ce dospi, am zis sa procedez ca la dentist si sa scot dintele dintr-o miscare. Desi maine e zi de Goodwine si probabil ma risc. Bine macar ca rosiile sunt destul de scumpe in piata in noiembrie, iar niste priviri mai incruntate nu ma mai “induioseaza” dupa atatia ani de sesiuni si examene…

 

Asadar va promiteam miercuri ca va spun cum se vede Romania din afara, adica din perspectiva WSET, cea mai mare organizatie de formare de specialisti in domeniul vinului la nivel mondial.

 

Pe scurt si punctual:

 

1. In suportul de curs pentru nivelul 3 pe care eu l-am primit Romania nu exista ca tara producatoare de vin. Nu apare nici o referire cum ca s-ar face vin in Romania. Exista in schimb Ungaria si Grecia. Grecia chiar cu patru zone si patru soiuri indigene distincte.

Ah, sa nu fiu total inexact, exista in curs cuvantul “Romania”, la sfarsit, in anexe, unde sunt trecute intr-un tabel prevederile legale privind consumul de alcool si limitele maxime pentru condusul autovehiculelor in toate tarile, inclusiv cele care nu au legatura cu vinul. Dar ce sa vezi, in dreptul randului unde scrie Romania, nu e trecut nimic. Blanc, zero barat, nul. Adica pe scurt, organizatia care formeaza oameni care lucreaza in vin pe tot mapamondul nu a gasit nici macar informatii legale cu privire la consumul de alcool si legislatie cu privire la alcool din minunata noastra tara. Sau nu s-au sinchisit sa caute. O singura tara mai are linia goala in dreptul ei: Emiratele Arabe Unite. Superb! E nevoie sa aprofundez?

 

2. Am aflat in schimb cu usurare ca la nivelul 4, Diploma, exista ceva si de Romania. Chiar in lista vinurilor propuse de WSET pentru degustare in cadrul formarilor este inclus facultativ si un vin romanesc (la alegere cu unul bulgaresc). Cei unde am facut eu formarea nu ofereau cursantilor un vin romanesc. De ce? Nu din rea credinta, ci pentru ca citez: “este greu sa gasim de cumparat vinuri romanesti  “

Bineinteles patriot cum ma stiti m-am oferit instant sa le trimit eu vinuri din Romania, eventual Feteasca Neagra, ca e soiul national. Am aflat insa cu stupoare ca trebuie un anumit soi de vin, pentru ca asa cere curricula WSET de la Londra: un anumit soi pentru care Romania este recunoscuta in afara.

Ghiciti care este acela? Nu va mai chinuiti degeaba ca nu o sa reusiti. Va spun eu: Pinot Noir. Sa va mai spun ca mi-a cazut fata? Deci pe scurt, atunci cand Romania apare prin cursuri, de fapt nu apare. Ca nu exista vinuri de cumparat. Iar daca astrele s-ar alinia si s-ar gasi, ar trebui sa fie musai Pinot Noir pentru ca noi cu asta suntem recunoscuti in afara. De pe vremea cand exportam licoarea demidulce in UK. E nevoie sa dezvolt?

 

3. V-am zis ca le-am dus o Purpura Valahica 2009 ca demn exponent al soiului autohton cu care ne falim noi la export. Unde ne falim nu stiu, ca ei (francezii de la curs) nu auzisera de el. De fapt ce zic eu de Feteasca Neagra, francezii nu stiau ca Romania are vreo legatura cu vinul, nu incercasera niciodata vreun vin romanesc si credeau ca avem vreo 2-3 producatori, cam asa cum au englezii nebunii lor. Si atentie nu era vorba de nenea Jean de pe strada, erau oameni care aveau toti WSET Level 2 luat si bausera deja multe din vinurile prezente in formare.

Formatorul, participand de o groaza de ani in juriul la IWC, IWSC si Decanter, avusese sansa (sic!) sa intalneasca ceva vinuri din Romania si chiar cateva Fetesti Negre. Cu aceasta ocazie am aflat ca toate erau diferite una de alta si putea fi confundate usor fie cu Merlot, Syrah, Cabernet Sauvignon.

In acest context, de cvasianonimitate a vinului romanesc, dupa ce le-am prezentat pe scurt zona (Dealu Mare) si soiul, Purpura Valahica nu m-a facut de ras, a facut impresie buna. Opinia generala a fost ca e un vin foarte bun, cu un nas incarcat, Rhone-like dar foarte elegant si suplu pe palatin, ceva gen un Pinot mai baricat. Pe scurt o chestie cu tipicitate, un melanj interesant pe care l-ar incadra intre un Rhone si un Burgundy mai greu. Cel mai bun vin romanesc incercat de formator si cu siguranta si de cei din sala, care nu incercasera niciunul pana atunci. Le-am pus apoi infrigurat intrebarea fatala: “Cat ar da pe el in magazin?” Raspunsurile au fost intre 15 si 18 €, dar mi-au zis ca nu l-ar fi cumparat niciodata daca l-ar fi vazut in magazin. De ce? Pentru ca este din Romania si Romania, in opinia lor, nu face vin. E nevoie sa dezvolt?

 

 

Pe scurt, dupa ce am incercat vinuri de pe tot mapamondul si din toate categoriiile de pret, de la 3 euro la 60 de euro, impresia generala este ca la nivelul calitatii nu ne-am face de ras, mai ales cu ce vinuri au aparut in ultimii ani. Nu rupem gura targului si cu siguranta nu o sa reinventam Merlot-ul, CS-ul sau Chardonnay-ul, dar facem vinuri cel putin decente si pe alocuri unele bune si foarte bune. Problema e ca cele reusite, din soiuri internationale, pleaca de la un  nivel de pret la care nu sunt competitive pe pietele externe. Cel putin Chile sterge pe jos cu ele si paradoxal au admis si francezii ca Chile cam pune in dificultate si vinurile lor.

In esenta, situatia sta asa: vinurile noastre ieftine nu sunt destul de bune calitativ, iar cele scumpe nu sunt destul de ieftine pentru a fi competitive cu ce ofera altii. Iar cele care sunt si bune si competitive ca pret nu se vor vinde in veci pentru ca nu avem imagine de tara producatoare de vin si in consecinta vinul romanesc pare un OZN pe rafturile de afara.

Este o problema foarte mare, enorma, care va fi greu de surmontat chiar daca vom face vreodata numai vinuri foarte bune si la preturi foarte mici: la nivel de imagine de tara suntem zero barat pe plan international. Nu existam. De ce nu existam? De bine ce si-au facut unii treaba…si nu vorbesc aici de producatori.

 

Degeaba facem noi manevre pe piata interna, organizam manifestari, degustari, cantari, lansam vinuri cu etichete si concepte care de care mai abracadabrante si cu preturi care de care mai umflate. Dincolo de granita de vest, cand iesi in afara, e o mare tacere in ceea ce priveste vinul romanesc. E ca si cum iesi de la un bairam cu manele, dedicatii, haine lucioase, soliste si dansuri pe mese, inchizi usa dupa tine si deodata nu se mai aude nimic.  Liniste! Nada!

 

Pe scurt, dupa trei zile de formare WSET si peripetiile de mai sus, ca sa folosesc o vorba clasica de pe la noi, situatia actuala a vinului romanesc sta cam asa (scuzati expresia dar se potriveste perfect contextului): “Ne radem”, dansam, ne distram, dar purceaua e moarta in cotet! Fara sanse de resuscitare pe termen scurt…dupa parerea mea.

Dar de ce sa ne intristam ca (si) maine e Goodwine-ul! Mai bine un cantec vesel si de context sa cantam.  Maestre, muzica:

 

 

P.S. Apropo, va sfatuiesc calduros (ca in fiecare an dealtfel) sa vizitati Goodwine, sa incercati si sa va faceti o impresie despre vinurile romanesti. Lasati blogurile si concursurile si mergeti sa vedeti personal ce va place si ce nu.

Nu o sa va para rau, veti gasi vinuri care va vor placea si cu siguranta va va costa mai putin decat daca va apucati sa le cumparati singuri!

 

Tags: Davino Purpura Valahica, Romania, WSET