Jan 15 2014
Se poate dom’le si la noi: Averesti Zghihara de Husi Povestesti 2011
Daca tot am intrat in zodia vinurilor din partea de jos a palierului de preturi (adica accesibile majoritatii consumatorilor romani) va prezint astazi un exemplar autohton, ca sa nu zica lumea ca fac promovare numai “strainilor”. Doar ca sunt putine vinuri romanesti ieftine (adica in jur de 10 lei) pe care sa le pot bea si despre care sa scriu si de bine apoi.
Vinul de fata face parte din gama “Locurile” a celor de la Averesti si nu e vreo noutate absoluta. M-am intalnit prima data cu el acum vreo 2 ani la Goodwine pentru ca mai apoi sa ma chinui sa il gasesc. Tin minte ca toate demersurile la vremea respectiva in vederea identificarii unei surse sau a unui distribuitor s-au soldat cu lipsa de reactie din partea producatorului. Apoi am aflat ca era mai greu cu imbutelierea pentru ca nu venise “linia noua”, etc…etc
In fine, intre timp cei de la Averesti s-au pus la punct, le-au venit toate utilajele si vinurile au inceput sa apara prin magazine. Pe cel de fata il gasiti in Kaufland alaturi de celelalte din aceeasi gama. Si alaturi de fratii sai mai mari (in pret), dintre care va recomand cu incredere Cuvee Faure, un vin bun la un pret de doar 16 lei. Asta nu inseamna ca Zghihara, Aligote-ul, Cuvee Regal (nu am inteles de unde?) ar fi de lepadat. Pe scurt cei de la Averesti sunt o specie cumva aparte pe la noi, adica au vinuri corecte la preturi decente.
Imi place mult eticheta vinului de fata, conceptul si executia: proaspete, directe, vioaie, transmit fara echivoc mesajul care este usor de inteles de catre toate categoriile de consumatori. Pacat ca la gamele mai mari nu s-a gasit o solutie la fel de “fericita”, pentru etichete. Vinurile, asa cum spuneam mai sus, merita!
Cel de fata, Zghihara de Husi Povestesti, costa cam 11 lei si se prezinta asa:
Culoare (Aspect): Galben pai, tanar si vioi, stralucitor, curat
Nas: destul de expresiv cu note predominant verzi, de mere acrisoare proaspat zdrobite, bine aspectate, tuse de pere inca necoapte si coaja de pepene verde. Adieri vagi de fruct exotic (datorate probabil drojdiilor) dar fara sa para excesiv de artificial. Un nas placut, curat si corect
Gust: Atac rotunjor in note dulci-acrisoare, de mere padurete si citrice (gref galben, lamaie). Evolutie lejera, sprintara, usor diluata, fara pretentii de structura si personalitate, dar cinstita si placuta. Aciditate corecta pe tot parcursul evolutiei, cu un plus tonic in final. Postgust scurt, citric si …satisfacator.
Un vin direct,placut, bine branduit, de cursa lunga, Acceptabil spre Bun, mai ales pentru corectitudine. Si-a pastrat bine caracteristicile fata de cum il stiam la Goodwine si evolueaza in aproximativ aceeasi parametri (parca un pic cu aciditatea mai redusa). RPC Foarte Bun la cei 11 lei cat costa prin Kaufland. Pentru amatorii de “dulce” vedeti ca mai au si ceva cupaje pe “demi-” destul de reusite in aceeasi gama.
Pentru un plus de structura, arome si expresivitate apelati la Cuvee Faure de care v-am spus mai sus; tot din Kaufland, in jur de 16 lei. Merita diferenta de bani. Oricum nu va vor dezamagi niciunul dintre ele. Pe scurt, ca sa inchei cum am inceput: “Uite dom’le ca se poate si la noi”.
P.S. Totusi, nu pot sa ma abtin: daca tot sunteti in Kaufland, mi-am adus aminte zilele trecute, de cand cu “rata” din Mega Image, ca si ei au vin la fel de corect la un pret chiar mai mic (ceva pe la 8.5 lei). Se numeste Diego Almagro e vinificat de ditamai producatorul spaniol(deci nu e marca proprie) si am scris despre el aici. Cand va plictisiti de “rata”, incercati-l…asa pentru diversitate.
Salut,
Acum doua luni am descoperit blogul tau, din intamplare, am cautat articole romanesti despre vinuri portugheze si google-ul mi-a dat ca rezultat un articol scris de tine. Ma bucur ca exista aceasta sursa de informatie despre vinurile romanesti / vinuri care se gasesc in hypermarketuri. Degeaba citesc pe siteuri straine despre vinuri extraordinare si best buy daca la noi nu se gasesc. De cand citesc blogul am incercat cateva vinuri recomandate de tine si nici unul nu m-a dezamagit.
Azi in schimb am citit acest articol in care recomanzi colectia Locurile si mai faci trimitere la o postare mai veche despre vinul Diego Almagro. Aceste vinuri le-am incercat mai demult si nu am pareri foarte bune despre ele. Nu ma consider un mare amator de vinuri, nu pot sa le descriu cu cuvinte frumoase, dar pot sa observ defectele lor, care poate sunt defecte doar pt mine.
De la Averesti am incercat feteasca regala Daruiesti dar m-a dezamagit gustul din care lipseste armonia. Cred ca are prea mult zahar si prea putina aciditate. Si parca are un postgust deranjant, artificial.
Cat despre Diego Almagro, nu stiu daca asa se zice corect, dar are un gust foarte scurt, foarte simplu si cu postgust practic inexistent.
Eu cred ca vinurile romanesti sub 15 lei nu merita cumparate, iar cele straine se pot gasi cu putin noroc intre 12-15 lei, cum ar fi cele portugheze din Lidl.
De la averesti isi merita banii vinul de fata. Dar eu am incercat si o Feteasca regala din gama superioara cam 16 lei din kaufland si a fost super…
Vad ca nu este pe site trecuta, dar uite-o ca s-a scris de ea aici , cea cu eticheta albastra
http://berbecutio.blogspot.ro/2013/01/raport-de-activitate-noile-vinuri.html