Sep 05 2014
Un Sauvignon facut cum trebuie: Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2013
Am incercat de curand varianta 2013 a Sauvignon Blanc-ului de la Stirbey. In mod ciudat editia 2011 inca exista prin HORECA (zic inca pentru ca si pe cel de fata l-am baut tot in restaurant) si m-am intalnit cu ea acum vreo cateva saptamani cand a castigat detasat (dupa parerea mea, dar si a altora) blind-ul de Sauvignon-uri autohtone, in competitie cu unele chiar mai scumpe. Un vin cu vreo 3 ani la activ a dat clasa la capitolul expresivitate, eleganta, echilibru si structura unor exemplare mai tinere, dintre care unele imi e cam frica sa ma gandesc cum vor arata la varsta respectivului.
Vorbesc aici in principal de cele cu 14% alcool (si peste) plus aciditati pe care le cauti cu lumanarea si atunci cand in sfarsit le gasesti prin eforturi de vointa constati ca nu prea vin de la natura. Pentru ca in general supracoacerea si aciditatea naturala nu merg mana in mana.
In fine, acum ceva timp citeam un interviu cu Patrick Piuze un celebru negociant din Chablis care spunea ca un vin alb poate avea doar o singura “coloana”: fie alcoolul, fie aciditatea. Va las pe voi sa ghiciti care e varianta de dorit.Va mai spun ca Patrick crede ca 90% dintre vinurile albe la nivel mondial au ca si “coloana vertebrala” alcoolul.
Eu zic ca e cam mult 90% la nivel mondial (deh, vorbeste un comerciant din Chablis, unde e mai greu cu alcoolul si coacerea), dar pe la noi cred ca procentul sare ingrijorator de aceasta cifra. Ceea ce nu ne avantajeaza deloc…
De exemplu cu Sauvignon-ul se merge mai mult pe stilul supracopt, fructat, greu, incarcat, in detrimentul aciditatii, structurii si prospetimii. Probabil asta cred majoritatea producatorilor autohtoni ca vrea publicul sau asta stiu sa faca din soiul respectiv. Sau asta pot sa obtina maxim din Sauvignon Blanc pe zonele respective…
Rezultatul este ca avem o piata dominata de vinuri grele, corpolente, inexpresive, amorfe, alcolizate, inecate in arome imbacsite, lipsite adesea de tipicitate si care efectiv isi bat joc de caracteristicile care ar trebui sa faca un Sauvignon Blanc sa straluceasca si sa iasa in evidenta: aciditatea, prospetimea, intensitatea, mineralitatea, impetuozitatea, tipicitatea de soi.
Sauvingon-urile noastre (cu cateva exceptii) arata ca niste doamne de pension blazate si afectate de imbatranire prematura. Nu avem nici mineralitatea si energia electrica a celor frantuzesti de pe Loara (e cale lunga pana la stele), nici fructul expresiv si proaspat al celor de Lume Noua si nici Semillon-ul care sa ne ajute sa construim finetea si eleganta celor bordeleze.
Dar sa revenim la vinul de fata:
Aspect (culoare): Galben deschis, clar, aluzii juvenile si verzui in margini
Nas: intensitate medie, impresii verzi, de iarba cosita, ardei verde, vrej de tomate, alaturi de aluzii pisicesti (flori de soc?). Fructul exotic copt, expresiv si impresii usor lactice, completeaza un tablou reusit, complet, cu o tipicitate bine dozata.
Gust: direct, structurat, cu o coloana de aciditate taioasa, ferma, frumos pusa in evidenta mai ales pe final. Notele verzi se pastreaza si in gust alaturi de tusele citrice si usor fructate. Final citric-mineral, crocant, urmat de un postgust curat, proaspat si racoritor.
Un vin Bun spre Foarte Bun, intr-un stil rar intalnit asa cum aminteam mai sus. Construit pe aciditate si nu pe alcool (apropo cate vinuri albe cu pretentii care au 12,5% alcool mai stiti pe la noi?), este un vin care “cere” asocieri culinare, cu potential si care cred ca va evolua pozitiv in urmatorii ani asa cum a facut-o si varianta 2011. RPC Bun; costa in jur de 35-40 de lei prin comert.
Va spun de pe acum sa nu aud iar tanguieli si strambaturi din nas ca e prea acid, ca e “acru”, ca e dur, ca etc. Daca aveti chef de Sauvignon Blanc-uri coapte, fructate, alcolizate si plate mai bine treceti pe Chardonnay decat sa va chinuiti singuri. Pur si simplu Sauvignon-ul este un soi mai dur si impetuos si nu vad rostul in a-l chinui doar ca sa il faci pe placul “publicului’ de la noi. E ca si cand ai dresa un Rottweiler sa faca tumbe. Poti, dar nu da bine…
P.S. I: Si apropo de Stirbey si Sauvignon Blanc: pana la ora actuala eu nu am baut (inca) un Sauvignon Blanc romanesc mai bun decat Vitis Vetus. Dar acolo vorbim de vii batrane si acela joaca in alta liga…
Oricum pe masura ce replantarile “vor capata experienta” situatia se va imbunatati de buna seama. Semnalele sunt pozitive, mai ales din zona Transilvaniei…
P.S. II: Cui i-a placut cel de fata sa il incerce musai si pe cel de la Crama Bauer. Nu va zic mai mult ca va stric surpriza…:D
18 Responses to “Un Sauvignon facut cum trebuie: Prince Stirbey Sauvignon Blanc 2013”
Vitis Vetus e o raritate…din cate sttiu e in jur de 60 de lei prin oras. Pe site-ul producatorului vad ca este editia 2010 si cu un alcool de 12,5%. MA gandesc ca nu au scos si alte editii mai noi..
L-am încercat si pe cel de la Crama Bauer, câteva “editii” de acelasi autor, le recomand.
Cand citeam descrierea pe care ai facut-o sb-ului romanesc mi-au venit in minte parfumurile grele ale doamnelor mai in varsta :). Mi-e greu sa cred ca marea majoritate a producatorilor concep astfle vinurile din necunoastere sau din lipsa banilor sau mai stiu eu care este motivul. SB-ul e facut pentru piata romaneasca unde aciditatea vine atunci cand ospatarul te intreaba: ‘il facem sprit’.
La noi marea majoritate a oamenilor, indiferent de patura sociala bea vin cu apa minerala, producatorii fac ceea ce cere piata. E posibil sa ma insel….
Tin minte un interviu celebru cu Brucan la emisiunea lui Mandruta, undeva pe la mijlocul anilor ’90, cand spunea ca Romaniei ii trebuie undeva pe la 20-25 de ani ca sa ajunga pe calea ce buna. Cat de mult se insela! Asa e si cu vinul, mai e muuult pana departe. In Romania suntem in zodia show off-ului momentan, distinsi domni cu diplome de somelieri sau nu, sabreaza Zarea, si tu vrei sa iesim din cercul vicios 🙂
Plus ca si in alte ‘domenii’, politica, religie, etc, ‘producatorul’ te vrea prost ca sa poata sa-ti bage pe gat ceea ce vor muschii lui.
Gusturile romanilor prefera inca “stilul supracopt, fructat, greu, incarcat” cum bine spui in articol. Chiar si un surplus de zahar da pe spate la noi (adica vinde bine, si urca in clasamente). Aceste preferinte transpar usor chiar si la unii profesionisti de pe la noi (doar sa privesti cum in unele clasamente, vinurile demiseci, daca sunt in competitie cu cele seci, trec pe primele locuri).
Exista cola, atunci cand nu e rest de zahar. Tine loc si de aciditate 🙂
Incearca (daca gasesti) SB-ul de la Crama Verde Babadag. Nu rupe norii, dar e facut dupa aceeasi filozofie… surprinzator.
Tot surprinzator, Aligote-ul de la ei e mai “baubil” (a propos de ce ai scris referitor la aciditate) decit SB-ul…
Prima data am baut de la ei un Ottonel demi-dulce, si m-a impresionat pentru ca chiar se putea bea, avea aciditate care sustinea zaharul, nu era deloc gretos (recunosc, am inceput cu acea sticla pentru ca eram sceptic, si am zis ca incep cu ce e mai greu de facut, macar daca nu imi place, sa nu imi placa in stil mare… :-))
Dupa aceea a venit un Merlot, surprinzator si el.
Aligote-ul, SB-ul si CS au venit mai tirziu. Primele doua, chiar bune… CS-ul, mai trebuie sa il mai incerc…
si ati gasit aceste vinuri de crama verde unde se gasesc in comert???