Feb 07 2013

Cu marketing frantuzesc de mare angajament: Moulin de Gassac Guilhem Rouge 2011

 

Un vin pe care daca nu esti putin dus cu “vinul” probabil ca nu l-ai baga in seama in diversitatea ofertei de pe Vinatis. Descoperire personala cu care ma laud. Site-ul, nu vinul..:D

In schimba daca esti fanatic si pasionat de vinuri cu povesti de genul David si Goliath, aduse in nota moderna, cu multinationale infometate de extindere  infrante de un mic producator local, toate cu o tusa de Che Guevara local pe care Aime Guibert o are (acum) din plin, ajungi sa faci „click” instantaneu la tot ce poarta Gassac pe eticheta.  Divagand un pic, omul are un stil de a face marketing superb, pe model frantuzesc (daca nu v-am zis inca: eu consider ca marketingul se imparte la fel ca si vinul in doua categorii: de Lume Veche si de Lume Noua) si stie sa isi castige publicul (consumatorul) local de partea sa.

Mai ales ca francezii percuteaza imediat la povesti cu identitatea nationala, traditie, terroir, mistretii si vegetatia de pe masivul Arboussas aflate in pericol, l’heritage etc. Daca mai pui la socoteala ca te lupti si impotriva “invaziei” unui gigant american “fara scrupule”, cum a fost demonizat Mondavi,  ai pus-o de o expunere media si un marketing in Franta de o sa iti ajunga cateva generatii de acum incolo.

 

Oricum din toata povestea cu Mondavi, cel mai castigat a iesit Aime Guibert si mai putin Languedoc-ul ca zona, care dupa umila mea parere ar fi avut infinit mai mult de castigat ca expunere si evolutie pe piata internationala daca Mondavi s-ar fi implantat peste gard de Guibert si al lui Mas de Daumas Gassac. Dar deh, asa cum zice francezul: „a la guerre comme a la guerre”…scapa cine poate.

 

Vinul despre care o sa va vorbesc nu este nici pe departe nava amiral a cramei. Ma refer la Mas de Gassac, vin incadrat cu fronda in umila categorie „IGP Pays d’Herault”, producatorul considerandu-se  „incorsetat” de limitarile AOC-ului. Iarasi o chestie pe care a intors-o in favoarea lui si care imi miroase marketing bine gandit.

Vinul de fata deci, Moulin de Gassac se vrea un cupaj prietenos, de zi cu zi, pentru consumatorul “de rand”. Vorbesc de consumatorul de rand din Franta care se deosebeste fundamental de consumatorul de rand din Romania. Si nu ma gandesc aici doar la capitolul preferinta pentru zahar, ci si la modul in care este tratat de catre producatori.

Asadar fara a avea prea mari asteptari de la un vin de 5 €, dar intrucatva entuziasmat ca ma pot afla in preajma „legendei” Daumas Gassac, va relatez despre acest „assemblage” realizat din Syrah, Grenache, Mourvedre  si Carignan. Adica tot ce are Languedoc-ul mai bun si probabil Guibert mai slab calitativ pentru a intra pe langa Cabernet in vinul „mare”…:D.

 

Guilhem GassacAspect (Culoare): rosu intens, cernelos, opac, cu tente violet evidente, colorat probabil si de procentul de Carignan

 

Nas: Fructat, de intensitate medie, initial cu un mix de fructe negre si rosii plus ceva adaosuri de violete si condiment (piper, scortisoara). Ansamblul este completat fericit de ceva note carnoase (meaty) cu arome de trufe, anason si ghimbir in fundal.  Putem spune ca a imprumutat ceva aromatica de la fiecare dintre soiurile de mai sus, dar pastreaza totusi o tenta rustica care ii da farmec.

 

Gust: vioi in atac, cu aciditate prezenta, dar bine echilibrata de corpolenta medie, usor „mestecabila” la un moment dat. Pe palatin defileaza panoplia de senzatii gustative specifice soiurilor de mai sus intr-o ordine bine stabilita si orchestrata, ca intr-o parada militara: fructe negre, nuante afumate, fructe rosii, condimente bine integrate, etc. Impresionanta este totusi senzatia de unitate si integrare care ii confera o nota de precizie si structura in ciuda melanjului generos de soiuri.

In ciuda faptului ca este un vin de Languedoc evolutia este lejera, supla, fructata, chiar proaspata pe alocuri si cu usoare tuse amarui, fapt datorat probabil si taninilor usor tineri, prompti pe final la raport. Daca va deranjeaza cumva se rezolva oricum cu ceva grade de temperatura in plus. Postgust este usor picant initial, cu ceva note afumate, pentru ca ulterior fructele rosii dulci sa preia conducerea alaturi de ceva aspecte  picante.

 

Un vin Bun, care impresioneaza in primul rand prin constructie si senzatia de unitate. O unitate care nu da insa sentimentul de monolit, de greoi, ci mai degraba se muleaza unei evolutii soft, lejere si perfect abordabile, care ofera placerea aceea care trebuie sa caracterizeze invariabil un vin popular.

Si de aceea eu il consider o realizare in sine, nu pentru ca ar fi vreun monstru de complexitate, arome sau cine stie ce dantelarii complicate de baricuri si cupajari intortocheate. E o chestie care pare descurajant de simpla, directa si placuta simturilor. Si mai impresioneaza prin ceva: pretul de 5 €.

 

Asa ca in final ma vad nevoit sa ma alatur colegului George (care mi-a luat-o inainte si scris deja despre specimenul de fata) in exercitiul devenit intrucatva retoric de a deplange lipsa unor exemplare finisate similar la nivelul pietei autohtone, pe acelasi palier de pret.

Simplu, simplu, dar  al naibii de greu de facut din cate se pare…

Daca te mai uiti si pe eticheta si gasesti scris:  “Un vin comme autrefois“, (in traducere libera: “Un vin ca pe vremuri”) deja te gandesti ce vremuri traim noi si ce traiesc altii.  Si te apuca depresia…

 

2 responses so far

 

Feb 06 2013

De vorba cu doua batranele spaniole. VEZI in text ce au avut de spus!

 

Chestia asta care bantuie ca o ciuma presa online de la noi cu “VEZI” nu stiu ce in text mi se pare extrem de enervanta. Pe langa faptul ca imi confirma gradul avansat de degradare (ca sa nu zic putrefactie) si tabloidizare a presei autohtone, se constitutie in acelasi timp intr-o declaratie de neputinta pe care autorul articolului respectiv tine mortis sa o faca  inca din titlul: nu sunt in stare sa produc un continut atractiv pentru tine, asa ca declar ca am renuntat la orice incercare in acest sens si unica metoda la care mai pot apela este imperativul patetic scris cu litere mari “VEZI”. Care suna in general a constructii de genul  “VEZI mai boule ca dai peste cineva”, etc…

Abordarea de mai sus mie imi insufla mai mult sau mai putin un trist sentiment de “moarte a comunicarii…la propriu si la figurat”. Si asta din pacate nu se rezuma doar la presa tabloida, pentru ca si pe Facebook nu trece o zi fara sa scap de sintagme de genul “un vin care nu stiu ce face si nu stiu ce drege”. In fine…

 

Eu o sa va povestesc mai jos despre o discutie pe care am avut-o acum doua-trei luni, cu doua batranici spaniole din Rioja la ceas de seara intr-o “undisclosed location” si
“undisclosed company”. Bineinteles ca cele doua au fost tinere la vremea lor, adica prin anii 2000 (vorbim in ani oenologici, nu umani) dar conjunctura le-a uitat printr-un raft de beci la mila prafului si timpului. Puteam afirma fara teama de a gresi ca am purtat o conversatie cu doua mature spaniole, dar din motive de interpretari tendentioase am ales sa le imbatranesc  ceva mai mult. Pur fictional.

Uitarea pe un raft de care vorbeam mai sus s-a produs probabil fara nici o intentie, pentru ca nimeni nu cred ca s-a gandit vreodata sa le puna deoparte cu intentie. Pana la urma era vorba de doua fete “din popor” fara pretentii aristocrate de “grande dame” si care nu au vazut probabil nici un Chateau in tineretea lor.

 

Asa au trecut anii, petrecuti in doi, adica in solitudinea muta dintre doua sticle de vin  intr-un beci intunecat.  Pana cand intr-o zi un cavaler pe un cal alb (bine cu ochelari si un pic mai dolofan, dar masina va garantez ca este alba) a spart (la figurat de data aceasta) intrarea cavernei intunecate si si-a oprit privirea curioasa asupra celor doua, desi trecute deja de prima tinerete.

Cavalerul, fiind mai pesimist si refractar din fire, datorita in principal experientelor neplacute inregistrate pe meleagurile natale, a presupus pentru o secunda ca dupa atata timp si data fiind originea nu tocmai nobila a acestora, nu va putea neam sa inchege o conversatie cat de cat suportabila. Impins totusi de o curiozitate maladiva, el se hotareste sa intre in vorba cu ele. Si iata ce afla:

 

Rioja Vega  Reserva 1999

 

rioja vegaAspect (Culoare): Matur, inca in tente de rosu rubin, dar cu note brun-caramizii evidente in margini.

 

Nas: initial balsamic cu note evidente de tutun, cuisoare, cedru si rasina de brad. Aerat cateva ore evolueaza printr-o paleta olfactiva de invidiat de la tuse de pamant reavan si cirese negre confiate la dulceturi de afine,vanilie, tabac si pielarie.

 

Gust: structurat, cu evolutie catifelata pe palatin, datorita in primul rand taninilor domoli si rotunzi. Aciditatea, deja excelent integrata, ii confera un caracter focusat, precis si un aspect lejer in evolutie. Echilibru perfect intre toate componente, pe fondul notelor de condiment si fructe de padure rosii, surprinzator de proaspete inca. Final cu tanini catifelati, calzi urmat de un postgust mediu spre lung cu impresii de condiment (piper, cuisoare) si dulceturi proaspete de fructe. O conversatie perfecta la momentul actual.

 

 

Campo Viejo Reserva 2002

 

Campo ViejoAspect (Culoare): rosu inchis, sangeriu, inca destul de pigmentat si tinar vizual.

 

Nas: curat, initial retinut apoi evoluand  in intensitate, cu note tenebroase de macelarie si carne maturata asociata cu tuse de trufe, ciuperci de padure si ierburi aromatice uscate. Timpul petrecut in decantor si prelungirea conversatiei ii confera aspecte interesante, florale, intens parfumate, de violete si tuberoze presarate cu ceva tabac si scotisoara.

 

Gust: un atac domol, potolit cu ceva fruct copt si maginuri diverse. Paleta senzoriala la nivelul gustului mai saraca decat sora sa mai mare de mai sus, dar neasteptat de proaspata cu un usor exces de aciditate pe palatin, mai ales in a doua parte a acesteia. De asemenea finalul aduce ceva tanini inca prezenti, chiar usor tineri urmati de un postgust mediu in tuse  gemuri calde, usor afumate. Cred ca se va exprima coerent si chiar mai interesant peste cativa ani. Nu multi! Timpul isi face simtita prezenta mai ales la nivelul extractului si fructului.

 

 

In concluzie, o converstie extrem de placuta, antrenanta si deloc plictisitoare in care fiecare a avut cate ceva interesant de spus, chiar daca stilurile de exprimare si comunicare difera. Cavalerul a plecat spre casa voios si usor impresionat de experienta de viata si pildele pe care cele doua batranele i le-au insirat de-a lungul orelor care au trecut pe nesimtite.

In acelasi timp, daca cineva s-ar fi uitat atent la fata lui ar fi putut citi o usoara umbra de tristete si melancolie. Si asta datorita unui gand chinuitor care nu ii dadea pace: de ce pe meleagurile sale natale “lumea” rar imbatraneste asa frumos ca in alte parti?

 

No responses yet

 

Feb 04 2013

MARKETING: Primiti cu Casa Regala?

Published by under Diverse,Marketing

 

Astazi o sa va povestesc de  un fenomen ce devine endemic in marketingul de pe la noi: folosirea regalitati si implicit a blazonului casei regale pentru promovarea diferitelor produse si servicii. De ceva timp, pe unde ma uit, vad numai furnizori ai Casei Regale de la vinuri,  magiunuri, carne de pui, oua (doar Galbenel, sic), mezelurile Get Beget,  la croitori, producatori de mobila, lacuri si vopsele, ciment si transporturi rutiere de marfuri. E plina piata de furnizori ai Casei Regale si la ritmul in care apar altii noi ma astept sa vad in Carrefour scris pe pachetele cu pampersi: Furnizor al Casei Regale. Sau la saormaria din colt, mare pe firma, acelasi slogan. Ca prespupun ca Regele nu ar trebui sa fie strain de mancarea preferata a supusilor sai, nu?

 

Furnizor_al_Casei_Regale_Române_-_2003

Credit @Wikipedia.org

Sunt si eu curios daca exista vreun control de calitate al produselor comercializate de acesti furnizori Casei Regale? Ca in curand o sa fie mai multi decat decat cei inscrisi in SEAP pentru autoritatile publice.

Probabil ca toata chestia asta cu Casa Regala “vinde” la romani. Ceea ce este un fenomen sociologic interesant.

De unde pana acum vreo 20 de ani era sa il linsam pe rege efectiv ca talharii la drumul mare cand l–am intors din drum pe autostrada Bucuresti-Pitesti, acum toata lumea cauta in piata produsele furnizorilor Casei Regale.

De fapt consumatorii relationeaza in doua moduri cu acest concept de regalitate: avem pe de o parte o mana de nostalgici monarhisti, trecuti bine de a doua tinerete, care sunt din ce in ce mai putini si care oricum traiesc in trecut si refuza sa accepte faptul ca in secolul nostru monarhia nu e o solutie viabila la mult hulita si gaunoasa republica parlamentara pe care o traim cu adrenalina la maxim de cativa ani incoace.

Si pe de alta parte exista marea masa a ignorantilor si snobilor care relationeaza cu Casa Regala direct prin versurile lui Gutza de la celebra manea compusa pentru Cotnari: “Bea Cotnari si poti fi rege/ Si alt vin nu mai alege!”. Apropo Cotnari nu e si el furnizor al Casei Regale? Pacat…oricum nu e timpul pierdut.

 

Din cauza acestei ultime cohorte de frustrati care vad in Casa Regala o scurtatura catre un statut social care le-a fost refuzat stramosilor lor, care fie lucrau pamantul pe “Domeniile Coroanei”, fie era sclavi pe mosiile boierimii, sintagma de “Furnizor al Casei Regale” a devenit un fel de ISO 9001 pe piata autohtona.

 

Sa ne oprim totusi la produsul “vin”. Sunt foarte curios care sunt criteriile pentru care esti numit furnizor de vin al Casei Regale si daca au vreo legatura cu insusirile licorii in sine. Nu fac presupuneri, dar va insir doar cativa furnizori ca sa vedeti de unde provine dilema mea.

 

Deci ce au in comun:

 

  1. Domeniile Coroanei Segarcea doar pentru Gama Prestige (sic!)
  2.  Alcovin, “pentru vinurile de macin”. Iara Sic! De la Segarcea nu e bun decat Prestige, de la Alcovin sunt bune toate. Superb!
  3. Halewood doar pentru spumantele Rhein Extra. Ciudat ca si pe Sauvignon-ul Blanc Special Reserve pe care l-am baut acum o saptamana scria ca sunt furnizori ai Casei Regale.
  4. Domeniile Tohani pentru toate vinurile. Iara Sic! Producator recunoscut pentru celebrul Sange de Taur. Apropo sunt curios daca regele bea varianta “clasica” sau STF (Sange de Taur Forte, mai)
  5. Murfatlar. Cu repetitie, din trei in trei ani, de vreo 4 ori: 2003, 2006, 2009 si 2012. Asa e sistemul de licentiere, nu e vina lor. Sper sa se indure totusi de Maiestatea Sa si sa ii trimita de acum vinurile de la Crama Atelier, desi conceptual probabil Casei Regale i s-ar potrivi mai bine Zestrea.

 

Deci revin, ce ii califica? Calitatea vinurilor? Ma indoiesc..Este atat de eterogena de la unul la altul incat ar fi de-a dreptul hilar sa pui Tohani sau Murfatlar pe langa Segarcea de exemplu (si cu Halewood si Alcovin la mijloc). Poate ca la un moment dat vreun rege al Romaniei a baut vin din zona respectiva. Dar oricum acum nici via nu mai exista, ce sa mai zic de vinurile respective. Si pe sistemul asta, cei de la Ciumbrud sa zicem trebuie sa scrie pe sticla: “Furnizori ai lui Mihai Viteazul”? Sau Cotnari…dar ma opresc aici ca cine stie ce aberatii mai apar… Dintre toti oricum Segarcea au de departe, dupa  parerea mea, cele mai bune vinuri.

 

Ca de obicei, dupa ce elimin cu buna credinta toate variantele posibile, ajung la un singur element comun: marketingul, banii si consumatorii. Ca sa va edificati puteti citi aici cum se ajunge furnizor la Casei Regale si puteti chiar aplica online apoi. Este un foarte clasic contract de imagine. La un moment dat pentru produsele cu denumirile membrilor Casei Regale sau ale proprietatilor se si stipuleaza negru pe alb: “Acest produs nu indreptateste fabricantul sa se considere furnizor, ci partener pe baza de intelegere scrisa, in care una din parti ofera imaginea, iar celalalt produsul si garantia de calitate.

Viceversa, “Furnizorul Casei Regale a Romaniei” nu este automat indreptatit sa produca un bun cu numele propriu al unui membru sau a unei proprietati private a Familiei Regale.” Deci daca vrei produs cu numele, nu e de ajuns sa fii furnizor, probabil trebuie sa mai dai ceva in plus…

 

Apoi, chestia asta cu branduirea unui producator aproape exclusiv prin intermediul Casei Regale cred ca este unica in Europa. Eu sincer nu am auzit la francezi de vinul denumit Ludovic al XIV-lea…sau la englezi ca a scos sotia Printului Williams ceva cu “Ducesa de Cambridge” pe eticheta. Poate nu stiu eu… Ca sa nu mai zic ca ceva cu Printesa Diana s-ar vinde ca painea calda.  Bine au si ei lista lor de frunizori, ca deh, sunt economie de piata, dar probabil Casa Regala a Marii Britanii nu stie asa bine de astea cu marketingul. Pe de alta parte cred ca  stau mai bine financiar si nu au nevoie sa isi “franchiseze” asa ostentativ blazonul.

Apoi nu e un lucru foarte bun nici pentru producator. Poate o sa vinzi mai mult, ca romanul e snob si ii plac chestile astea de bling-bling cu blazoane si case regale, iar la extern sigur da mai bine sa te legi de conceptul de regalitate decat sa amintesti ca esti din Romania, tara care nu invoca tocmai sentimente favorabile in mintea consumatorului occidental. Dar ce te faci daca la un moment dat, avand imaginea brandului ombilical legata de acest concept, se gandeste ea, Casa Regala sa intoarca foaia si sa iti dubleze taxa de folosire a imaginii sale. Ca presupun ca nu e gratis. S-ar putea ca toate pozele alea frumoase facute in cadru festiv la crama, sa aiba ca nou fundal cladirea tribunalului si sa te trezesti ca un adevarat furnizor al Casei Regale de pe vremuri, lucrand doar pentru bunastarea financiara a acesteia.

 

E o legatura nu tocmai usor de facut si justificat intre cele doua concepte: Casa Regala, monarhia si economia de piata. Iar atunci cand marketingul este impins la extrem aceasta legatura devine usor nefireasca si cu probleme cel putin morale si de imagine pentru amandoua partile.

 

Ultima “ghidusie” de care se bucura tot romanul patriot si iubitor de vin de pe Facebook si de “la B1 TV” (scuze, asa ii zice postului respectiv) am auzit-o ieri. Bomba de presa: Robert Parker (“celebrul avocat al vinurilor” din America, ca sa citez din comunicatul de presa al producatorului, scris pentru romanii prosti si ignoranti care nu au auzit inca de el) a incercat pana la urma, dupa indelungi interventii si discutii privitoare probabil la dota, vinul  Principesa Margareta si considera ca este de 90 de puncte (in varianta in rosu, in alb e cam de 89 p). Vinul vorbesc…Pentru aroganta asta americanului ignorant si mojic i s-ar fi taiat capul intr-o monarhie normala de pe vremuri. 😀

Ma intreb si eu (retoric) ce zice un monarhist de asta convins, trecut de prima tinerete, daca deschide televizorul si aude ca la cotele apelor Dunarii: “Principesa Margareta vin rosu, 90 de punct, Principesa Margareta vin alb, 89 de punct, Minima Moralia Respect 89 de puncte, Minima Moralia Onoare 88 de puncte, etc.”  Dar paradoxal nimeni de pe la noi nu a sarit sa apere onoarea Coroanei. Ba din contra, evenimentul mentionat e motiv de vesela bucurie.  Ca sa vezi ce face marketingul din romanul monarhist…Doamne Fereste sa uite vreunul prin vreun comunicat partea cu  “vin rosu” si “vin alb” ca cine stie ce iese…

 

Credit @B1TV

Credit @B1TV

 

Trecand peste malitiozitatea pe care mi-o recunosc si chiar mi-o reprosez uneori, toata povestea asta cu accente  consumerist -comice imi starneste un zambet amar. Din motive de istorie personala pe care nu e  nici momentul si nici locul sa le expun.

Ah, si ca sa nu uit: toata lumea se bucura ca “Uite dom’le ce serviciu mare au adus vinului romanesc”. Pe bune?  Luati de aici un paradox: vorbim despre singurul producator din Romania care nu are site in limba romana. Daca voi gasiti un singur cuvant in romana in afara de denumirea producatorului  pe site-ul respectiv (de altfel excelent realizat, probabil cel mai bun de pe la noi) eu imi cer public scuze.  Este doar in engleza. De ce? Ma abtin… O pot cataloga cu indulgenta ca o greseala crasa de PR in conditiile in care dai comunicate fulminante la TV cu ce mari servicii ai adus tarii. Cam asta e atitudinea fata de vinul romanesc si de “tarisoara noastra draga” pe care o caineaza toti.

 

Acum nu mai astept decat vreun producator roman de vinuri care sa fie “Furnizorul lui Dumnezeu”. De la fapt al Sfintei Treimi. Ca de toti Sfintii s-a ocupat deja Oprisor.

Atunci sa il vad pe Parker daca are tupeu sa nu ii dea 100 de puncte lui Dumnezeu. In cele trei variante: rosu, alb si rose. Si vreau sa vad si cate puncte Parker o sa primeasca  Maria Magdalena, Isus si Maica Domnului… Chiar sunt curios pana unde o sa ajungem cu aberatiile de marketing si goana dupa vanzari si puncte de tot felul. De dorit Parker. Chiar daca nu le da Parker. Ce mai conteaza?  Daca scrie Parker, e Parker. Oricum romanul e prost, nu stie engleza sa citeasca pe site si nu se prinde.

Dar asta cu Furnizorul lui Dumnezeu o sa fie o intreprindere mult mai dificila. Pentru ca Patriarhia Romana nu e Casa Regala si este calita in artele negre ale marketingului mult mai bine decat ar banui consumatorii (ahh scuze, credinciosii). Nu cred ca lasa pe oricine sa il puna pe Dumnezeu pe eticheta. Cel putin nu asa ieftin…

In plus la vinul de mai sus si potul ar fi pe masura: pe de o parte avem o mana de nostalgici monarhisti si restul “Gutza”, pe cand in partea cealalta avem 85% din populatia Romaniei care se declara crestin ortodoxa, mari iubitori de moaste, pelerinaje si invataturi duhovnicesti. Si care dealtfel sunt perfect constienti ca Dumnezeu este peste Rege. Fapt dealtfel demonstrat istoric fara putinta de tagada de cei 40 de ani de comunism..:D

 

P.S. I Apropo, v-am spus vreodata cat de mult iubesc tara si poporul asta minunat? Daca nu v-o spun acum. Daca da,  simt  nevoia sa ma repet…

P.S. II In contextul celor expuse mai sus imi asum pe deplin cacofonia din titlu…

 L.E.: Se pare ca au si cei de la Halewood un vin dedicat Principelui Radu  al Romaniei (Ex. Duda). Din fericire e o Feteasca Neagra, soi traditional romanesc. Macar atata lucru.

Nu ma pot abtine sa nu ma gandesc daca Parker i-ar da mai multe puncte decat Principesei Margareta de mai sus. Sper totusi ca cei de la Halewood  sa se abtina si sa nu il trimita la “punctat”….

14 responses so far

 

« Prev - Next »