Ceea ce urmeaza este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Orice asemanare cu personaje reale este profund intamplatoare si se face pe responsabilitatea si abilitatea cititorului.

 

Citeam acum cateva luni o postare pe blogul lui Tyler Colman (Dr. Vino) cu un titlu foarte atragator: “Who makes money in wine writing?” despre cum poti monetizezi un blog de vin. Si concluziile nu erau foarte positive in acest sens. Pe scurt, nu prea poti, blogging-ul se face cu si din pasiune si mai putin “for the love of money”. De fapt poti sa o faci daca alegi sa inchizi un pic ochii la aspectul etic al lucrurilor.

Asadar, studiu de caz:

 

Sa zicem ca ti-ai facut un blog de vin. Si ai scris o perioada de vreo doi ani nazuind in tot acest timp cam ce nazuiesc 99% din “dezinteresantii” de prin presa sau social media generalista: sa il monetizezi. Adica sa scoti si tu un ban.

Pentru o aura de seriozitate si o acuarela de responsabilitate, te apuci cu ravna sa arunci cu puncte in stanga si in dreapta. In plus cu acest mic artificiu poti proiecta autoritate si ai impact direct asupra consumatorului si mai ales asupra psihicului producatorului. Mai ales cand stergi pe jos cu vinul lui si ii tragi un 69 de puncte. Bun….

Si dai in dreapta, dai in stanga ca sa se duca vestea ca esti un fel de Baba Novac incoruptibil al vinurilor, pururi de partea consumatorului amarat care da prea mult pentru vinurile autohtone (nu ca nu ar fi adevarat). Tu insa in tot acest timp ai strategia in cap si stii ce ai de facut…ca doar de aia te-ai apucat de scris, nu?

 

 Beleaua este ca, exact ca in versurile celebrei melodii de la Bosquito care bantuia prin FM-ul autohotn acum catvia ani: “Banutul nu s-a aratat”  asa cum sperai.

Tu, ai facut tot posibilul, ai injurat pe toata lumea, ai fost primul si cel mai al dracu la punctaje, ai aruncat cu zoaie prin toate curtile, peste toate gardurile si la toate intrunirile. Dar ei pace, s-au aratat muti si surzi la nazuintele tale de realizare financiara rapida. Mai grav este ca in tot acest timp aveai exemple de succes exact langa tine care iti aratau clar sa se poate si ca se scot chiar bani frumosi din domeniu.

 

Vazand ca nu se poate cu vorba ”buna“ intr-o buna zi uitandu-te la modele de succes  din jur, ai observat ca in presa se pot face bani frumosi dupa principiul Dan Diaconescu: da-mi bani ca altel te injur la TV. Sau la ziar. In cazul nostru pe blog si pe peste tot pe unde apuc.  Asta ca sa alegem doar un exponent de succes al presei autohtone care presa face practic in proportie de 90% cam acelasi lucru. Dar problema este ca tu nu ai ce publicitate sa vinzi, traficul nu iti permite, desi stai cu ochii pe el ca pe butelie si in plus nici “partea cealalta”, adica producatorul, nu prea vede rostul investitiei intr-un banner pe site-ul tau.

 

 

Dar te strafulgereaza (sau ti se sugereaza) o idee “fenomenala”: daca iti faci (si) tu un magazine online de vinuri? Bine nu o sa spui in mod direct si deschis ca este al tau. Asta ar insemna sa iti devoalezi planul si sa pierzi din “puterea de negociere”. Si apoi unii dintre cititorii tai s-ar putea intreba de ce ii lauzi atat pe unii si ii injuri pe altii. Si apoi sa te intrebe alte chestii nasole care tin de etica si morala la care ti-ar fi greu sa raspunzi si cu care in general nu  vrei sa ai de a face. De ce? Pentru ca nu iti aduc bani. Ba din contra, te fac sa pierzi…

Asa ca o sa spui ca site-ul este “al unor prieteni” sau al unui var din provincie, asta pentru a-ti mentine aura de impartialitate, etica si echidistanta in fata auditoriului. Tu doar ii ajuti si te dai un umil expert-consultant nevinovat…

 

Cum ii ajuti? Simplu: te duci frumos la fiecare producator in parte si le zici: “Uite tati imi faci si mie un pret bun la vinurile matale ca eu sunt cine sunt. Doar ma cunosti, nu trebuie sa iti trag vreo postare cu injuraturi pe blog ca sa stii cine sunt?”. Unii dintre ei, mai slabi de inger (si de vinuri) o fie de acord sa plateasca “taxa de protectie”, altii o sa te trimita in…reteaua proprie de distributie.

 

La momentul respectiv ai ceea ce tu numesti “un sistem”. Adica o chestie pusa la punct in care tu centrezi tu dai cu capul si din care scoti si tu ceva “malai”. Principiul e simplu: vorbesti cu producatorul X care iti face discount si apoi “pac” le plasezi la “mufloni”  (adica la consumatori) cu pretul de piata. Eventual in postarile tale te faci ca ai si cumparat taman de la magazinul respectiv si implicit te miri retoric ce preturi bune au…

“Muflonii”(consumatorii) in tot timpul asta te cred bantuit de integritate si etica, pe care oricum ai grija sa o racnesti in gura mare si sa te bati cu pumnii in piept ce tare esti tu pe la toate colturile. Si apoi de vinuri nu te mai intereseaza ca sunt scumpe, ca nu merita, ca nu e tocmai cusher toata treaba, etc.…daca iese banul, restul nu conteaza. Tu doar pretinzi ca faci un fel de PR “dezinteresat” dintr-o pozitie aparent marcata de integritate.

 

Asa cum spuneam mai sus, postarea de fata este un pamflet. Adica din DEX: “Specie literara (în versuri sau în proza) cu caracter satiric, în care scriitorul înfiereaza anumite tare morale, conceptii politice, aspecte negative ale realitatii sociale, trasaturi de caracter ale unei persoane etc.”

 

O sa ma intrebati ce infierez eu, in cazul de fata in proza? In principal o atitudine dar si o trasatura de caracter in acelasi timp.  Pe cel care se bate cu caramida in piept cat de cinstit si integru este el, pentru ca mai apoi sa isi negocieze in stil de Caragiale parerile proprii pentru un 2 % discount la producator. Pentru el si pentru prietenii lui, ca are valoare si merita…

O sa ma mai intrebati ce m-a gasit sa infierez chestiile astea? Pentru ca pur si simplu nu vreau sa fiu asociat cu personaje de acest gen.

 Rolul blogerului de vin, asa cum il vad eu, nu este “sa incolteasca” producatorul in scopuri pecuniare. Adica pentru o maslina, un banner pe site, niste sticle de vin gratis sau o reducere la niste comenzi mai sanatoase pentru site-ul “unui prieten”. Pentru mine e foarte simplu: Scrii din pasiune si pentru ca te intereseaza subiectul.  Si ma refer aici la pasiunea pentru vin, nu pentru “arginti”…

 

 

Vreau sa mai spun ca nu am absolut nici o problema cu cineva care doreste sa isi monetizeze blogul. Cu un singur amendament: ar fi bine (de fapt etic) sa si declare pe undeva printr-un colt de site sau intr-un rand de postare cu ce se ocupa si ca nu e tocmai strain “financiar” de domeniul despre care scrie.

 

 

P.S. As fi foarte curios  cati si care dintre producatorii nostri ar achiesa la o cerere de discount-uri si “preturi bune” pe scenariul de mai sus, venita din partea unui blogger. Si stati linistit, nu vreau sa imi fac magazin online.

Este vorba doar curiozitatea mea maladiva care dealtfel mi-a adus multi “prieteni” pana acum. Si cred ca o sa imi mai aduca…

 

Tags: Bani, Blog Vin, Monetizare

 

Nu demult tin minte ca purtam discutii inflacarate pe Facebook despre cate substante chimice si adaosuri contine un vin obisnuit, cat sulf, daca acesta dauneaza sau nu sanatatii, etc, etc. Daca vreti sa va documentati (socati) cu privire la subiectul in cauza puteti arunca o privire la colegul George care a facut un inventar destul de complet al “arsenalului” aflat la dispozitia unui vinificator “creativ”.

Tot cu prilejul discutiilor iscate de subiectul respectiv ajunsesem noi la concluzia ca nu exista vin natural sau daca exista este destul de greu de gasit sau il face bunicul in conditii improprii in pivnita.

 

Vinul despre care o sa va vorbesc in continuare are cam toate atributele unui OZN.  Sau OVN (Obiect Vinificat Neidentificabil).  De ce? Pentru ca nu contine clasicele adaosuri de care vorbeam mai sus, din care cei mai celebrii si huliti (adesea fara baza reala) sunt sulfitii. In plus este produs obtinut fara ajutorul drojdiilor selectionate, prin fermentare pornita spontan (adica neajutata de starteri si nutrienti), iar la final nu a fost nici clarificat si nici filtrat. Doar imbuteliat in sticle si inchis cu Screwcap.

 

Pe scurt acesta este vinul care se afla cel mai aproape posibil de conceptul de vin natural. Si daca mai punem la socoteala ca a fost produs de pe vii cu varste de peste 35 de ani care au certificare bio (adica fara folosirea pesticidelor sau a altor produse chimice) tabloul este complet.

 

Tot asa de interesant este ca vinul de fata vine de la un producator italian (Tenuta Ulisse) care nu se da in laturi de la tehnici ultramoderne de vinificatie cum ar fi drojdii selectionate, tunele criogenice de racire, fermentare la rece, gaze inerte si mai tot arsenalul de tehnici de vinificare New World.

De altfel vinurile “normale” ale acestora sunt adevarate bombe extractive de fruct, chiar daca se bazeaza pe soiuri autohtone italiene, cvasinecunsocute publicului larg cum ar fi: Cococciola, Pecorino, Passerina, etc. Despre ele am mai vorbit aici, aici si aici si chiar de curand si Ciprian a remarcat (fara mare entuziasm) stilul respectiv la un Pecorino.

 

Vinul de fata este obtinut din struguri din soiul Trebbiano d’Abruzzo, existand si o varianta vinificata “clasic” (adica cu tot arsenalul stiintei oenologice) pe gama Unico. Soiul se preteaza la productii mari si da vinuri cu aciditate ridicata (folosite in peninsula pentru otet balsamic sau distilate) si de aici greutatea cu care se gasesc variante reusite de vinificare acestuia. De aceea atunci cand l-am incercat pe cel de pe gama Unico la o degustare mi s-a parut cel mai reusit Trebbiano cu care m-am intalnit.

 

In fine, sa trecem la cel de fata, primit de la importatorul acestora in Romania, Rifco Trading si total diferit in exprimare fata de varianta vinificata “clasic”:

 

Aspect (Culoare): Galben intens, auriu cu nuante usor verzui si tonuri sterse si tulburi. Nu va ganditi ca veti gasi in el cine stie ce straluciri, culoarea este mai degraba mata si se inchide destul de rapid la contactul prelungit cu aerul. Deh, daca vreti fara sulfiti, clarificare si filtrare faceti rabat la aspect si mai vedeti si niste drojdii prin el.

 

Nas: Deci ciudat. Greu de explicat. Intensitate medie cu aspecte care aduc aminte flagrant de sampanie invechita. Note evidente de “lees”, drojdii (a fost tinut la macerat 6 luni) cu aspecte minerale, de praf de pusca si usoare tuse floral-citrice in fundal (la varianta clasica trebuie spus ca acestea din urma dominau buchetul). Are o nota aparte de eleganta si duritate rustica in acelasi timp, completata de arome usor afumate  de bacon si ceva nuante de strugure. Oricum ciudat…

 

Gust: Plin, prezent, usor onctuos si corpolent, daca nu ar fi aciditatea taioasa specifica soiului. Aceasta de fapt este coloana vertebrala pe care se sprijina vinul de la inceput pana in postgust, rezultand aspecte crocante si minerale pe palatin asociate cu un rest de dioxid iluzoriu si efemer care ii confera o nota de vivacitate, de ceva viu, care inca traieste.

Corpul pronuntat, catifelat, pe alocuri uleios, inconjoara cu blandete aciditatea taioasa si da vinului un aspect de cutite ascutite, de lame, tinute intr-o manusa de catifea. Aromele joaca un rol secundar si se inscriu in note drojdioase, citrice si ceva mere acrisoare, padurete. Finalul aduce aspecte usor tonice si este urmat de un postgust mediu, initial acid, crispy si amarui pentru ca mai apoi sa lase loc unor tuse de biscuiti cu unt, drojdii si aspecte salin-minerale.

 

Un vin pe care ma abtin sa il clasific pentru ca nu se inscrie in tiparul clasic si este imposibil de comparat cu altceva. Poate cu o sampanie mai rustica…Un vin cu personalitate, care place sau nu place, dar care intriga si merita incercat macar o data.

 Daca ati auzit pe undeva expresia ca “vinul este o bautura vie, care traieste”, ei bine, mai viu decat cel de fata nu cred ca se poate. Aproape ca il simti pe palatin cum se “misca” si cu putina imaginatie iti inchipui drojdiile scaldandu-se fericite in lichid alaturi de alte vietuitoare. Exact cum urmaream la microscop paramecii si amibele din apa cu paie  in clasa a patra.

 

De altfel ca toate acestea sa se simta bine si sa nu prinda gripa (sic!), producatorul recomanda ca vinul sa nu fie depozitat sub zece grade si sa fie servit in jur de 14-15 grade.

Eu va recomand  sa il incercati, macar si de curiozitate sau pentru bagajul propriu de experiente oenologice. Va mai previn ca este foarte probabil sa gasiti ceva diferit de ce am gasit eu in sticla.

De fapt, asta e si farmecul lui: ca in fiecare sticla e posibil sa fie altceva…

 

Tags: Nativae, Tenuta Ulisse, Trebianno d'Abruzzo, vin fara sulfiti, vin natural

 

Aud tot mai des in lumea autohtona a vinului si mai ales pe partea de promovare si PR a acestuia, notiunea de terroir vehiculata in relatie cu anumite vinuri de pe la noi. In mod invariabil termenul apare in cazul celor cu preturi mult peste  niste pretentii normale si vin adesea ca argument al acestor preturi:

– “Dom’le am dat noi de nu stie ce plai pe nu stiu ce deal, unde am descoperit (dupa 2-3 recolte, sic!) ca da vinuri mai nu stiu cum. Si ne-am gandit sa cerem dublu pe ele. Punct.

– De ce dublu?

– Pai….sa vedeti. E terroir-ul asta care l-am descoperit dom’le si care e unic in Romania. Ce zic eu in Romania, in lume! Practic nu mai gasesti asa ceva niciunde si de aceea, revin, trebuie sa dai dublu pe sticla. Scoate banii!”

 

E, nu serios? In ultimul timp aproape ca nu mai exista prezentare de vinuri la care producatorii, reprezentantii acestora sau somelierii sa nu rosteasca cu gura plina si cu o morga grava cuvantul terroir. Practic daca prezinti niste vinuri si nu apare cuvantul terroir in speech esti mort.

Oricum la cat de variabil este termenul si cat de doct este prezentat, se constituie in cel mai bun argument pentru preturile umflate ale vinurilor autohtone cat de cat mai rasarite. Daca intrebi respectivul prezentator care este defintia terroir-ului in acceptiunea sa, afli destul de  rapid ca acesta nu se transforma mai deloc intr-un interlocutor cu argumente. Pentru majoritatea terroir inseamna locul, clima (microclimatul), expozitiunea, viile, solul, etc. adica niste chestii destul de palpabile, cuantificabile si care pot fi cu usurinta identificate si clasificate pentru a defini un terroir specific.

Termenul provine din franceza si adesea, asa cum spuneam mai sus, este folosit  pentru a justifica unor clienti snobi niste preturi mari la niste vinuri care numai terroir nu exprima. Mai degraba baric si vinificari cvasi-experimentale. Daca stam sa ne uitam unde eram acum 2-3 ani cu vinul romanesc si vedem ca astazi am ajuns deja brusc si peste noapte la vinuri de terroir ceva ar trebui sa miroasa in chestia asta. Si miroase. A marketing…

 

Ceea ce uita multi pe la noi este ca terroir-ul nu se identifica peste noapte din 2 recolte de struguri transformate in vinuri ultrabaricate de pe viile  pe care tocmai le-ai plantat acum 5 ani din fonduri de la UE. Si ca sa eliminam inca un mit: Nu, terroir-ul nu a fost importat o data cu fondurile europene..:) Eventual lacomia unora…

 

 

Un element esential in tot conceptul acesta de terroir este omul si experienta pe care acesta a acumulat-o pe parcursul anilor de exploatare a diferitelor parcele de teren (terroir-uri). Francezii sunt experti in asa ceva existand date si observatii care merg in spate pe sute de ani cu privire la cum se comporta anumite parcele de teren fata de altele, ajungandu-se cu migala si in timp indelungat la delimitarea unor microclimate care uneori se rezuma la cateva mii de metri patrati.

Practic nu poti vorbi de terroir dupa 4-5recolte si chiar dupa 20 de ani de exploatare este destul de greu sa identifici caracteristicile speciale ale anumitor parcele. Nu sunt foarte sigur nici de cei care fac vinuri de ani buni in Romania si care pot scoate la bataie o verticala cat de cat decenta, ca stiu foarte bine de ce terroir-uri dispun. Dar paradoxal ei o lasa mai usor cu termenul respectiv…

 

In plus, pentru a putea fi pus in valoare, terroir-ul trebuie cautat, descoperit, investigat, cercetat. Si chestia asta nu o sa o faca oenologul  “zburator” care mai consulta inca vreo 10 clienti de pe 3 continente si care vine din an in pasti in crama, gusta de prin butoaie si aplica o chimie scurta pentru a obtine un produs pe care tu vei pretinde ca este vin de terroir.

Pe scurt, ceicare se lauda ca detin terroir ii sfatuiesc sa o lase mai moale cu lauda de sine. Nu zic nu, este posibil sa detina parcele interesante si cu potetial, dar cu siguranta habar nu au  care sunt si cum sa le exploateze. E ca si cum ai pune un iubitor de  Sandra Brown sa citeasca o carte de Kafka. Terroir –ul ca si concept este legat intrinsec de oameni si de capacitatea si experienta lor dobandita de-a lungul generatiilor de a-l intelege si pune in valoare.

 

Daca nu exista traditie, istorie si oameni care sa fi ajuns la a n-a generatie de cand exploateaza o suprafata, conceptul de terroir nu exista. Decat in mintea unora care nu stiu cum sa mai justifice niste preturi aberante. Si atunci nu mai vorbim de terroir, vorbim de “marke-terroir”, adica de simpla exploatare a conceptului in scopuri de marketing. Ceea ce la noi se face cu o frivolitate si bucurie demne de cauze mai bune.

De altfel cauza e pierduta din start si ii sfatuiesc sincer pe cei care vor sa mearga in continuare pe linia asta sa se opreasca. Oricum au facut-o altii inaintea lor si deja conceptul  este perimat si nu iti aduce nici un avantaj competitiv, mai ales la export. Acum toata lumea „are” terroir, de la Chile la Slovenia. De ce? Pentru ca termenul respectiv vinde si oricum este usor de argumentat existenta acestuia atata vreme cat este un concept nu foarte clar definit. Vina francezilor ca l-au „lasat in aer” si nu l-au facut si pe asta marca inregistrata…:D

 

Pe scurt: degeaba ai clima, sol, expozitiune si alte chestii fizice. Terroir-ul  nu este o  suma de puncte pe care le bifezi pe o foaie si apoi zici “Domle, gata, avem terroir!!! Plus 30% la preturi!”.

 

Voi incheia in note simple, pentru cei pentru care rationamentul de mai sus pare complicat si dusmanos. Si le citez un vers adaptat din “literatura populara”:

„Poti sa ai terroir cat zece, daca n-ai talent esti rece.”

 

 P.S. Ca sa fiu si tehnic, va prezint mai jos un grafic care face cat o mie de cuvinte. Despre cum se naste un vin de terroir. Din cate observam practicile incetatenite pe la noi sunt pe partea negativa si daca ar fi sa facem un bilant sigur ne da tot cu minus.  Dar ce sa vezi, avem totusi si noi terroir…

Tags: Marketing, Preturi, Romania, Terroir, vin