O sa va povestesc astazi despre varianta celor de la Lacerta in ceea ce priveste soiul traditional atat de drag noua: Feteasca Neagra.

Feteasca Neagra e ca balada Miorita: toata lumea o stie, o indrageste, este apropiata sufletului nostru si in general fiecare intelege din ea ce vrea si face cu ea ce vrea (cu balada ma refer…). E un fel de Adi Mutu, pururi speranta care urmeaza sa confirme, cu o cariera sinuoasa in care se impletesc jocuri bune si foarte bune cu perioade de cadere.

Daca e sa te iei dupa propaganda autohtona de vin (da, nu va mirati, am descoperit ca exista si asa ceva) Feteasca Neagra este glontul de argint al industiei de vin autohtone, al tarii per ansamblu, cu care putem impusca un loc la masa bogatilor (adica o bucata profitabile din pietele externe).

 

Problema este ca in afara de visurile de marire pur balcanice care ne incearca, in rest nu s-a facut nici un demers in a stabili clar cum ar trebui sa arate o Feteasca Neagra de asta internationala, care ar fi stilul de vinificare si potentialul acestui soi. La ora actuala fiecare producator face experimente in curtea proprie, cam in stilul in care se taie porcul la tara, in spatele gardului de trei metri, cu poarta incuiata, sa nu te stie vecinii si sa vina Doamne Fereste sa iti ceara carne sau sa iti fure know-how-ul.

Rezultatul este nu numai o mare variabilitate a soiului intre producatori, dar si schimbari evidente de la an la an la acelasi producator, semn ca unii inca mai experimenteaza. Daca intrebi trei oenologi despre cum ar trebui sa arate o Feteasca Neara, probabilitatea este sa primesti trei raspunsuri diferite. Avem Fetesti care arata a Merlot, a Pinot, a Cabernet, a Syrah sau a combinatii de doua si uneori cate trei din cele de mai inainte. Avem Fetesti cupajate din 3 Fetesti din an diferiti, avem seci, demiseci si chiar demidulci (care culmea pleaca si la export)…:)) Daca vrei sa bei Fetgeasa Neagra care sa iti placa am descoprit ca trebuie sa iti gasesti oenologul preferat si sa ii vanezi realizarile, sperand ca va pastra o constanta in stil si in calitate de la an la an.

 

Acum ca sa nu dau cu pietre doar peste gard, nici in cazul “iubitorilor de vin” nu exista un consens in acest sens. La unii le place mai spre Merlot, la altii spre CS , mie mai light si acid, spre Pinot (cu o tusa mica de CS), iar cand apar review-uri despre ea se ajunge invariabil l atitudini de gen Coana Chiva din reclama de la Covalact: prea baricata, prea usoara, prea acra, prea alcolizata, prea taninoasa, prea serioasa, prea diluata…. etc.

 

 Asa ca dintr-un soi care ar trebui sa ne scoata din anonimat ca tara producatore de vin, datorita orgoliilor personale si a lipsei de organizare si coperare autohtone, s-a transformat treptat trepat intr-un soi la dispozitia vinificatorului, fiecare incercand cate o varianta care ar trebui sa fie castigatoare, ca la 6 din 49. Poate chiar nu are potential si nu ar mai trebui chinuit aiurea, eventual definit un stil „popular” si promovat in afara. De ce trebuie noi intotdeauna sa cautam Sfantul Graal in materie de vinificatie in timp ce altii vand tone de „plonk” bine marketat in afara? In fine!

Din punctul meu de vedere imi convine acest „status quo” pentru ca imi alimenteaza curiozitatea in fata unei sticle de Feteasca Neagra, nestiind practic la ce sa ma astept. V-am zis: e ca la loz in plic!

 

Asadar astazi vom vorbi despre viziunea Lacerta asupra acestui soi, de fapt a lui Mihai Banita oenologul acestora. Daca e sa ma intrebati pe mine despre viziunea mea asupra vinurilor de la Lacerta, as spune ca sunt bune, pe alocuri foarte bune, dar in mod constant scumpe (si pe alocuri foarte scumpe), dar asta nu e vina oenologul ca nu pune el preturile la vin (cel putin asa e normal si asa cred eu). Si apoi mai e si varsta viilor care sunt tinere, departe de varful de exprimare, deci probabil ca vor evolua pe un trend ascendent in viitor. Din informatiile mele este parca prima Feteasca Neagra scoasa de cei de la Lacerta, nu? Vinul de fata l-am baut in restaurant si nu a fost aerat din ce stiu eu, desi este posibil ca dupa o perioda de carafare (pe care v-o recomand) sa se prezinta usor diferit.  Despre ea au mai scris  Alin si Mihai.

 

Aspect (Culoare): rosu rubiniu, in tente mai deschise, semitransparent, care nu anunta o mare concentare. Pentru mine, de bine…

 

Nas: Intensitate medie spre ridicata, usor inchis, ezitant si cu nuante condimentate, de baric initial care se deschid in arome mai precise si conturate, de fructe de padure negre si ceva visine coapte usor amarui (visinata?),  prune uscate (cica ar fi specificul FN?) si note de piper alb, scortisoara si un pic de vanilie. Un nas cu aspecte usoare, proaspete, fructate care dupa ce se deschide chiar scapa destul de bine de tentele initiale de baric.

 

Gust: Atac de intensitate medie, lejer, cu o evolutie asemanatoare, alcool bine integrat si cu un final marcat de aciditate. In mod similar nasului, aromele se dezvolta evolutiv in aceleasi note de fructe de padure si prune uscate plus condimentele enumerate mai sus presarate cu o nota dulceaga de vanilie. Evolutia in ascensiune a vinului aduce un final bogat, cu o aciditate in urcare si cu ceva tanini usor verzi si amarui care probabil au sansa sa se mai domoleasca in timp. Postgustul este insa surprinzator de lung, usor cald, cu aspecte condimentate initial care dispar in note frucat-dulcege ulterior.

 

Per ansamblu un vin Bun, o Feteasca Neagra care mie personal imi place, fara sa imi rastoarne sistemul de valori si convingeri vis-a-vis de acest soi si potentialul lui. Ma bucur ca nu a fost extrabaricata si nu s-a mers pe o corpolenta pronuntata care ar fi inscris-o in masa a Fetestilor catifelate si rotunde, Merlot-like de pe la noi (de altfel destul de apreciate de public). RPC-ul este unul Slab la cei 65 de lei la care o gasiti pe net; puteti oricand merge pe variante de Merlot, CS sau Syrah care sa va aduca satisfactie mai mare si posibil mai de la vest de noi.  Daca vreti neaparat FN si aveti si “cu ce” cea de fata nu o sa va dezamageasca, dar cititi inainte cu atentie nota de degustare de mai sus ca sa stiti ce gasiti inauntru si sa trageti lozul castigator…

 

Tags: Feteasca Neagra, Lacerta

 

Comentam acum cateva zile o postare personala referindu-ma la parerea proprie ca nu avem nimic in mod deosebit, sub aspect de sol si conditii climatice care sa ne asigure un avantaj competitiv la nivelul pietei mondiale a vinului.  Si mi-am adus aminte atunci de un grafic foarte interesant pe care il vazusem mai demult si stiam ca il salvasem pe undeva.

 

Dupa cateva zile de sapaturi aduc in fata publicului graficul respectiv. Mentionez ca datele sunt destul de vechi (2008 parca) si nu stiu sa existe o varianta mai noua acestuia. Cei care l-au creat Vinifhlor (Oficiul national interprofesional al fructelor, legumelor, vinului si horticulturii din Franta) s-au transformat intre timp in FranceAgriMer. Scopul acestuia este sa:

• sa elaboreze studii despre filiere nationale de desfacere si despre pietele externe  potentiale
• sa promoveze produsele agricole frantuzesti pe pietele externe
• sa controleze calitatea si eligibilitatea anumitor produse frantuzesti de a fi exportate pe pietele externe
• cercetare, dezvoltare in cadrul statiunilor regionale
• reglementarea pietelor fructelor si legumelor prin fonduri operationale in concordanta cu prevederile europene si participarea la elaborarea acestora
• actiuni specifice ale filialelor (plantari de vii, etc.)
• ajutarea producatorilor sa se organizeze, incurajand dialogul interprofesional si cooperarea tehncia dintre acestia

 

Practic FranceAgriMer actioneaza ca un tampon intre stat si agricultori venind in ajutorul acestora, pentru ai sprijini in eforturile de concentrare si de promovare a produselor pe piata nationala si mai ales pe cele externe.

 

Dispun de 500 de angajati si un buget de 130 milioane €, dintre care 90 milionae doar pentru invetitii  si promovare. Fondurile pentru sectorul “Vin” sunt de 10 milioane de euro anual doar pentru partea de studii de cercetare, dezvoltare si promovare pe pietele externe.

 

Ca exemplu, printre ultimele studii realizate  mentionez:

1. « Orientari strategice pentru promovarea colectiva a vinurilor frantuzesti pe pietele externe » care studiaza perceptiile profesionistilor straini din sector privind masurile de promovoare a vinurilor frantuzesti si a celor concurente in noua tari cheie (Germania, Belgia, Canada, China, SUA, Japonia, Olanda, Anglia si Rusia) 

 

2. « Evaluarea brandului « Franta » si a valorii adaugate din perspectiva consumatorului in scopul promovarii vinurilor frantuzesti in exterior »   care studiaza perceptiile consumatorilor privind imaginea Frantei si a vinurilor frantuzesti pe trei mari piete regionale: Europa de Est (da si cu Romania inclusa aici), America de Nord si Eurasia.

 

Intrebare:  La noi cine se ocupa de asa ceva? Scuze, ma corectez, eram in vis: La noi cine AR TREBUI sa se ocupe de asa ceva?

 Si ca sa ne facem o impresie mai coerenta despre ce este vorba, cam asa arata un raport asupra pietei de vin autohtone pe 2011.

Profi, nu? Profi zic si eu… Eu personal nu am vazut asa ceva facut de organizatiile sau entitatile care se ocupa cu vinul de pe la noi. De fapt nu am vazut mai nimic de la ei in afara de traditionalele „baute” la crama prezentate sub forma de documentari si vizite de lucru (cred ca nici cei din familie nu mai cred argumente de astea) unde in mod invariabil ne miram ce tancuri de inox, prese sau tractorase a mai cumparat cutare, ce soi de vin a mai plantat pe doua hectare, in spatele cramei, in scop experimental sau ce drojdii a mai descoperit. In plus avem conferinte mai mult sau mai putin stiintifice, congrese si concursuri autohtone (sau organizate „international” cu fratii nostri de peste Prut), prilejuri tot atat de importante de demagogie ieftina, apologie personala,  schimbat medalii si batut condescendent cu palma pe spate, intr-o atmosfera de efuziune si veselie generala. Radem, glumim, “ne simtem bine”, dar purceaua e moarta in cotet.  Nu vreau sa critic pe nimeni in mod direct sau indirect, doar trag un semnal de alarma (probabil degeaba):  din afara industriei asa se vede “peisajul”. Si nu e deloc optimist!

 

Asa ca atunci cand ne comparam cu Franta, vorbim de terroir si vrem sa ii luam ca exemplu, uitandu-ne cu ochii aposi si gura punga la vinurile lor si  succesul acestora pe pietele externe, eu zic sa incepem de jos si  sa ne apucam mai intai sa facem niste rapoarte de astea, macar pentru piata autohtona.

Noi habar nu avem ce se intampla prin curtea proprie, cine vinde, ce vinde, unde vinde, dar avem pretentii de export & stuff. Export cu ce? Cu cine? Unde? Pentru cine ? Cui? La ce pret? Ca sa raspundem la intrebarile astea ne trebuie niste studii ale pietelor externe realizate pentru vinul romanesc. Ceva de genul acestuia, facut pe un panel de consumatori belgieni ale caror raspunsuri sunt prelucrate trimestrial pentru a informa producatorii francezi despre modificari in comportamentul lor de consum si eventuale pericole ce pot aparea din partea tarilor concurente.

 

Uite ca m-am luat cu vorba si vituperatul si am uitat de unde am plecat. Graficul!!! Este vorba de un clasament al competitivitatii tarilor producatoare de vin care tine cont de mai multe criterii cum ar fi potentialul viticol, conditiile pedocliamtice, operatori, organizarea industriei, piete de export acoperite, climat macroecononmic, etc. Vi-l prezint in continuare, comentariile le facem eventual mai jos; concluziile le trage fiecare.

 

 

O singura observatie: este graitor de la sine si spune multe, faptul ca noi nu aparem pe acolo. Dar putem sa ne raportam la bulgari, nu-i asa? Care sunt pe ultimul loc… O sa ziceti bine, bine dar din 2008 pana cum am mai evoluat. Cu siguranta! Si in timpul asta lumea a stat pe loc sa ne astepte pe noi sa evoluam, iar marmota invelea ciocolata in staniol ..:)

 

De fapt acest grafic ofera o informatie extrem de pretioasa pentru Romania, desi aceasta nu apare in el: ne arata care este baza noastra reala de comparatie, pe cine trebuie sa ajungem din urma: Bulgaria.  Asa ca pana la discutii despre terroir-ul de pe nu stiu unde, explozia de calitate a industriei de vin autohtone, succesuri “rasunatoare” pe la targuri internationale (si prin China, sic!), perspective extraordinare de penetrare a pietelor externe, etc..etc… ar fi bine sa punem mana pe creion si hartie si sa ne organizam macar la un nivel primar.

Altfel, e ca in “Telegramele” lui Caragiale: “Pupat toti piata endependenti”

 

Tags: competitivitate, export, FranceAgriMer, organizare, piete externe, vin

  

Bun…despre vinul de fata am mai vorbit  si prima data cand m-am intalnit cu el la Goodwine.  A urmat apoi  imbutelierea si reintalnirea cu acesta la ziua portilor deschise la Stirbey, la 1 mai.  Din  observatiile “ de pe teren” pot sa va spun ca a fost un mare succes de public atunci, fapt partial datorat si temperaturilor exterioare destul de ridicate pentru acea data si faptului ca din motive necunoscute atat mie cat si gazdelor frunzele plopilor de pe alee au refuzat in mod ciudat sa inverzeasca anul acesta in perioada respectiva, lipsind de umbra benefica „pelerinii” cu pahare in mana. Acestia insa s-au razbunat din plin pe rose-ul lui Oliver..:)

 Offtopic: de la o vreme chestia asta cu rose-ul are asa un aer de snobism pe la noi, fiind de mare fitza sa consumi bautura rozalie, care indeobste este privita cu dispret si circumspectie de catre pasionati de vin. De unde acum cativa ani numarai pe degete producatorii care isi sacrificau strugurii pentru a face rose, acum avem parte de o adevarata invazie de stiluri si etichete. De abia astept la iarna mostre de consumatori care infruntand “preconceptia’ conform careia rose-ul se bea doar vara pe caldura, la terasa, vor trage de un pahar de roze intr-un restaurant incalzit din centrul vechi, doar asa, ca sa fie “trendy”.  Si asta in detrimentul comesenilor care vor bea, offcours, vin fiert..:)

Cu rose-ul  de fata m-am reintalnit de curand si analizandu-l mai indeaproape am descoperit ca apartine acelui grup de rose-uri pe care le-as bea si iarna si pe care nu le asociez in mod invariabil toridelor zile de vara. Obtinut din Cabernet Sauvignon, intens, sobru, chiar riguros si cu un corp pronuntat face fata cu brio unor asocieri culinare mai indraznete si mai „de vreme rece”, ceea ce nu se poate spune despre suratele lui (sau fratii ca e neutru, nu?) mai elegante, diafane si sagalnice, potrivite efemerelor zile de vara. Dar sa vedem despre ce este vorba:

 

Aspect (Culoare): Rosu deschis de-a dreptul, sangeriu, inchis, de cireasa de mai coapta; unul dintre cele mai pigmentate rose-uri de pe la noi (daca vreti sa stiti de ce cititi interviul lui Oliver din ultimul Millesime).

 

Nas: debuteaza in note de intensitate medie spre ridicata, directe, pline, rotunde, de fructe de padure, zmeura, fragi si ceva dulceata de capsuni si trandafiri in fundal

 

Gust: atac catifelat, rotund, accentuat, bazat pe un corp pronuntat, bine echilibrat de o aciditatea medie, corecta, care isi face simtita prezenta inca de la inceput. Evolutia, pe langa tonurile fructate descoperite in nas si concentrate in gust, are si o latura picanta, usor  condimentata care, alaturi de corpolenta, ii confera un aspect structurat, serios. Finalul prezinta note astringente, amarui, pe fondul unei aciditati evident in urcare, impunand tonuri proaspete si usor astringente. Postgustul este scurt, invaluit in fructe rosii coapte care induc o usoara senzatie de dulce.

 

Per ansamblu un vin Bun, intr-un stil mai greu si mai barbatesc (ca sa citez creatorul) care unora va placea cu siguranta. Trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca nu este vinul cel mai aproape de sufletul meu din portofoliul Stirbey. RPC-ul este unul Acceptabil, la cei aprox. 35 de lei cu cat il gasiti prin comert, asta daca tinem cont de pedigree-ul acestuia. Daca nu ati auzit (inca) de Prince Stirbey, cu siguranta vi se va parea scump si veti gasi fara prea mare efort variante mai ieftine pe care o sa le beti linistiti, fara curiozitati sau mustrari de constiinta.

Faptul ca la ora actuala nu pot spune ca este genul meu de rose, cred ca se datoreaza si temperaturilor de afara. E mult prea serios, corpolent si structurat si asta se asociaza usor nefericit cu perspectiva mea, usor desueta, sagalnica si ludica cu privire la genul acesta de vinuri.

Dar la iarna cu siguranta s-ar putea sa fac un sacrilegiu si sa sochez audienta cu un pahar de rose langa un platou cu charcuterie (din acelea grele si afumate) sau un cotlet de porc cu sos de rosii…:)  Uite cum am ajuns sa ma contrazic singur. Macar stau linistit ca  voi o sa stiti ca nu beau rose in miezul iernii pentru a fi „trendy”.  E doar o chestie de gusturi, preferinte si potriviri sezoniere…Sau de pasarele fiecaruia!

 

Tags: Cabernet Sauvignon, Rose, Stirbey