Se stie ca 2011 a fost un an propice pentru vinurile albe. Intr-adevar de mult timp nu am vazut un asa nivel calitativ care sa se extinda si pe gamele low ale “gigantilor” de pe la noi. Bine unii (si mai ales ei) zic ca e rezultatul investitiilor si cresterii de calitate pe gamele “high”, care acum incepe sa se vada si pe cele inferioare. Personal ma cam indoiesc de acest fapt si astept confirmarea pentru vinurile de anul acesta si bineinteles din anii ce vor veni. Si asta conform zicalei arhicunoscute in lumea vinului potrivit careia e greu intr-un an foarte bun sa faci vin prost. Decat daca vrei…iar aici nu banuiesc pe nimeni de intentii de a-si da cu stangul in dreptul.

 

In fine, vinul de fata este un produs al anului 2011 si se regasese in gama “superioara” La Cetate (Clasic, nu Miracol) a Cramelor Oprisor. Niciodata mi-a fost foarte clar care e diferenta dintre cele doua game in afara de eticheta si banuiesc de partea de baricare, mai agresiva in cazul celei dintai. Dar nu imi fac probleme, la Oprisor imi e greu sa navighez conceptual si printre gamele high-end, mai ales la rosii. Deci avem de a face cu Sauvignon Blanc baricat, genul de vin des intalnit pe la americani sub denumirea de Fumee Blanc, la a carui faima si glorie un rol important l-a avut Robert Mondavi. Bine acum prinCaliforniaintalnim si Fumee-uri nebaricate, dar “originalul” incorporeaza clar o doza sanatoasa de lemn.

Eu personal recunosc ca nu sunt un mare fan al acestui gen de  baricare, adesea excesiva, mai ales pentru Sauvignon Blanc, preferand stilul mai usor, acid, sobru si mineral al variantelor frantuzesti.  In fine, despre vinul de fata:

 

Aspect (culoare): galben pai usor translucid si cu ceva reflexii verzui. Parca o nota in plus de intensitate coloristica fata de un sauvignon fara lemn dar clar nu galbenul acela intens pe care il gasim la unele variante.

 

Nas: Destul de plin, intensitate medie cu chestii rotunde si dulcege cum ar fructele exotice  (mango, papaya) plus note de vanilie si fum specifice baricului. Aromele tipice de Sauvignon, acrisoare, proaspete, citrice de agrise verzi plus flori de soc, sunt cumva mascate in fundal, dar oricum prezente si notabile la o cercetare mai atenta. Lemnul este bine integrat, nasul fiind surprinzator de fresh, elegant, asta si datorita unor usoare aluzii minerale.

 

Gust: Dezvolta un atac proaspat, cumva neasteptat pentru un Sauvignon baricat, mai ales ca este urmat de o constructie a corpului cu veleitati usoare, elegante. In evolutie avem note de citrice dulci–acrisoare (gref rosu) alaturi de fructele exotice din nas. Aciditatea este medie, integrata, iar alcoolul (13.5%) nu isi face simtita prezenta. Finalul este in aceelasi note diafane, cu aspecte tonic-amarui (chiar usor deranjante) si note de caise si piersici coapte. Postgustul este mediu, cu note “prietenoase” (vanilie, ceva fagure de miere) si usor afumate.

 

In concluzie, un vin usor, integrat, ingrijit, care prezinta o asociere fericita a baricului cu tipicitatea de soi. Spun fericita pentru ca in mult prea multe cazuri baricului pur si simplu copleseste vinul rezultand un lichid fara personalitate si destul de banal (dar comercial). Anul favorabil cu siguranta a ajutat la aceasta “impreunare”.

Pentru ca asa cum spuneam in deschidere nu ma omor cu vinurile albe baricate o sa spun ca este un vin Bun chiar spre Foarte Bun pentru amatorii de Fumee-uri mai light. La RPC stam mai prost, eu personal nu as da pe el aprox. 40 de lei cat e prin magazine. Daca as prinde o promotie la Carrefour cu 20 de lei, as zice ca beneficiez de un RPC cat de cat onorabil. Dar bineinteles, dupa cum am mai spus si in alte imprejurari, RPC-ul este un concept care in corporeaza o doza ridicata de subiectivitate.

Ca de altfel si parerile personale despre vinuri…

 

 

Tags: Baricat, Crama Oprisor, Fumee Blanc, La Cetate, Sauvignon Blanc

 

      Producatorul de mai sus a fost unul dintre dinozaurii viticulturii de la noi. Dinozaurii in sensul bun al cuvantului…alaturi de SERVE, Halewood, Vinarte.  The good old guys!

     In 2004 avea o cifra de afaceri de vreom 4 mil. Lei (in leii noi de acum), vreo 40 de angajati si active de aprox. 10 mil. Lei. Cultiva suprafete in doua podgorii diferite: Orevita (Vanju Mare, cam 200 Ha) si Sahateni (Tohani-Pietroasele) in jur de 25 de Ha. Vinurile erau comercializate sub brandurile Black Peak, Bucur Villa si celebra gama Hariton. Prin 2007 lucurile nu au mai mers cum trebuie si firma a declarat insolventa (se pare ca pe bune nu din aceea “traditionala” de la noi ca sa scapi de datoriile la stat, creditori sau parteneri de afaceri). De atunci se afla in reorganizare, cifrele de mai sus au scazut masiv, datele pe 2011 de la Ministerul de Finante indicand o cifra de afaceri de aprox. 400 mii lei, 18 angajati si bineinteles o pierdere de  aprox. 1 mil. Lei. Activele sunt insa pastrate in jurul valorii din 2004 (aprox. 9.5 mil.) semn ca probabil nu au vandut mare parte din ele.  La momentul actual, conform dosarului de insolventa administrat de RVA, scopul nu este vanzarea activelor, ci: “atragerea unui investitor care sa furnizeze resursele financiare necesare redresarii SC Vinterra SA in schimbul unui procentaj din capitalul social al societatii”. Aviz amatorilor…Oricum din 2007 pana acum solutiile la tribunal au fost de “continuare a procedurii de isnolventa”, ultima chiar acum prin iunie.

 

.

     Vinurile de fata au fost incercate intr-o mini desgustare la Casa Sattler si au fost aduse de Ionut (Vinescu). Le-am mai vazut parca prin Real cu preturi care se invart in jur de 20 de lei, parca.  Fiind ani mai vechi (2007 si 2008) si nefiind vinuri foarte scumpe nu ma asteptam sa fi tinut foarte bine. Tinand cont ca in 2007 a fost declarata insolventa probabil ca au fost  printre ultimele vinuri facute… Personal nu stiu sa existe ani mai noi de recolta, fata de 2009 (Shyraz-ul).

     Temerile mi-au fost confirmate si de faptul ca doua dintre ele, Pinot Noir-ul si Feteasca Neagra, amandoua DOC Vanju Mare aveau dopurile impinse vizibil in afara, semn de depozitare proasta care rezulta in vinuri oxidate, “cooked”. Temerile mi-au fost confirmate la deschiderea sticlelor, cu o singura exceptie. Deci, in ordinea “incercarilor”:

 .

Pinot Noir 2008 – cazut, descarnat, „cooked”

Feteasca Neagra 2008 – trecut

Merlot 2007 – oxidat, cu ceva reminescente de fruct si tanini

Cabernet Sauvignon 2008 – diluat, scheletic, cu iz de otet

 

     Dupa cele 4 esecuri de mai sus, toate trecute si oxidate, nimeni nu se mai astepta la vreo surpriza placuta din partea ultimei probe. Desi, conform datelor de pe eticheta,  aceasta avea cele mai mari sanse sa se fi pastrat in conditii cat de cat bune:  Black Peak Siraz/Syrah 2009. DOC nu mai este Vanju Mare spre deosebire de celelalte, ci Dealurile Olteniei (bine Vanju Mare e tot in DOC Dealurile Olteniei). Sticla nu apare pe site-ul producatorului; de asemenea scuzati calitatea pozelor, dar atat poate camera telefonului. Eticheta contine amandoua denumirile dupa care vinurile obtinute din soiul respectiv sunt cunoscute: Syrah (in Franta ) si Shiraz (in Australia). O sa le tot folosesc si eu alternativ in postarea de fata, daca tot  “e voie”.  Probabil si datorita contrastului cu celelalte probe, dar in primul rand cred ca datorita anului mai nou de productie si a faptului ca acesta (2009) a fost unul favorabil viticulturii, cel de fata s-a prezentat chiar bine, astfel:

 

Aspect(Culoare): Rosu-rubiniu, clar, fara depuneri sau opacitate, usor decolorat spre margini si cu nuante de visina coapta in centru; usor translucid. Oricum fara intensitatea specifica Syrah-ului.

 

Nas: Initial destul de inchis, tenebros, greu, cu nuante de pamant si ciuperci. In pahar se deschide in prima instanta in note picante, de piper si ciocolata neagra pentru ca mai apoi sa apara si notele de prune afumate, coacaze, visina coapta.

 

Gust: Aici o vireaza spre un corp ceva mai diluat gen Pinot Noir (aici probabil il ajuta si alcoolul de “doar” 12,5 %).  Atacul este domol, evolutia este usor liniara, cu senzatii diluate si arome de fructe rosii coapte si  magiun de prune afumat (adica uitat pe foc). Finalul aduce insa tanini vizibili, prezenti, integrati si o aciditate in crestere care ii confera o nota structurata si ii dau o senzatie de “coloana vertebrala”. Postgustul are o remanenta surprinzatoare, mediu spre lunga, cu gemuri de fructe si ceva note piperate intial care evolueaza in note coaja de paine arsa.

 

     Per ansamblu un vin Bun, surprinzator  mai ales prin final si postgust. Structural se prezinta ca un Pinot Noir, cu ceva fruct cam copt si un final de Shiraz. Partea cu Pinot nu cred ca i se poate imputa doar lui, majoritatea Syrah-urilor de la noi fiind usor diluate in culoare, corp si arome fata de suratele din Franta sau mai ales fata de Shiraz-urile din Australia.  Nu pot sa nu amintesc aici Syrah-ul M1 de la Murfatlar care ar putea fi usor confundat cu un Pinot Noir. Si inca unul reusit..:). Probabil ca nici clima nu ne ajuta prea mult.

 

     Una peste alta RPC-ul este Bun spre Foarte Bun. La aprox. 20 si ceva de lei cat e in Real, nu cred ca poti cumpara vreun Syrah autohton de pe piata (chiar asa exista pe piata Syrah “romanesc” sub 30 de lei?). “La Cetate” al celor de la Oprisor incepe de pe la 38-40 de lei in Carrefour si nu e foarte departe de cel de fata. Bine, clar peste el. Atentie: nu garantez ca toate sticlele sunt la fel si o sa gasiti licoarea de mai sus in aceeasi stare. Mai ales tinand cont de situatia producatorului. Oricum din ce am mai auzit variabilitatea sticlelor este o problema des intalnita in cazul lor.

 

Tags: Black Peak, Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Merlot, Shiraz, Syrah, Vinterra

 

Sunt sigur ca la un moment dat fiecare si-a gasit un raspuns la acesta intrebare. Cum sunt la fel de sigur ca exista n+1 raspunsuri si prespective diferite fara ca una dintre ele sa fie cea corecta si completa. Asa cum un vin poate avea o multitudine de fete, in functie de cine si cum il degusta si intelege, asa si conceptul de vin este inteles si perceput diferit de catre fiecare pesoana. De ce? Pentru ca fiecare are „bias-urile” (preconceptiile) si experienta proprie care il influenteaza atunci cand se uita (si nu numai) la o sticla  de vin.

Astazi o sa va prezint o varianta de raspuns la intrebarea de mai sus dintr-o perspectiva pe care am anuntat-o deja aici si care se concretizeaza in acelasi timp intr-un „bias” personal: cea de marketing.

Asa cum bine intuiti nici aici opiniile nu converg spre o singura abordare. Vinul poate lua o mie de fete:

• de la PET-ul de plastic de 2 l pana la sticla de Chateau Latour.
• de la un produs de subzistenta la un obiect de lux
• de la medicament, atunci cand este consumat in cantitati moderate, la otrava in cazul abuzului
• de la un simbol al statutului la bautura facuta de tarani in batatura
• de la implicatiile religioase pe care le are pana la placerea pur hedonista pe care o provoaca si la consecintele acesteia
• de la o bautura de de „fitze” la o experienta in sine sau pur si simplu o marfa, un produs

 

Este importanta insa in literatura de “specialitate” impartirea acestuia in doua categorii distincte care determina si doua abordari de marketing total diferite. Diferentele dintre cele doua sunt atat de evidente incat acestea pot fi considerate chiar doua produse total distincte:

• Vinul destinat consumului de masa, menit a potoli setea (de alcool): aici intrand in primul rand vinul varsat, la PET sau chiar la sticla dar cu preturi si calitate reduse.
• Vinul asa zis „premium”

 

Distinctia de mai sus tine in primul rand nu de segmentarea pietei, ci de natura consumului. Functiile indeplinite de cel doua categorii sunt total diferite si nu se pot substitui una celeilalte.

In vreme ce vinul vrac este privit  in primul rand din punct de vedere cantitativ, scopul primordial al acestui fiind de astamparare a setei si adesea a nevoii de alcool, in cazul celui premium optica calitatii primeaza in detrimentul cantitatii. Vinul premium, pe langa functia de simpla bautura ofera si alte avantaje cum ar fi: indicator al statusului social, al nivelului de cunostinte necesar intelegerii acestuia,  al preferintelor, alegerilor sau chiar al stilului de viata personal. Acesta poate simboliza de asemenea traditia, gradul de cunostinte, know-how-ul de generatii cuprins in acesta.

Din coliziunea celor doua concepte rezulta definitii idealiste ale vinului, care bantuie si cultura autohtona, cea mai celebra fiind aceea ca „vinul trebuie sa fie mult, bun si gratis.” Imposibil…

 

Din  acest punct de vedere marketing-ul trateaza vinul premium ca pe un produs hedonic, adica al carui consum este o experienta incarcata de afectivitate si emotii. Produsele hedonice pot fi de doua feluri: tangibile sau intangibile. Cele mai intalnite sunt cele intangibile; aici va pot enumera muzica, filmele, teatru, etc. Acestea, prin intangibilitatea lor se afla practic la granita dintre produse efective si servicii, fiind considerate mai degraba servicii.

Vinul este unul dintre putinele produse hedonice tangibile, al carui consum trezeste un intreg etos de trairi si emotii. In afara de vin aici mai pot enumera ciocolata, cafeaua, si eventual, cu indulgenta, berea. Mai sunt si altele dar acestea sunt cele mai raspandite.

Un produs hedonic tangibil creeaza pentru cel care se ocupa de marketingul acestuia o serie de dificultati, dar ofera in acelasi timp o paleta infinita de oportunitati. Aici totul depinde de perceptie: daca va considera vinul un simplu produs va incerca sa il vanda ca atare, strategie care nu va avea prea mult succes in cazul vinurilor premium. Daca il va privi per ansamblu, impreuna cu partea hedonica care il inconjoara, generatoare de placere din diferite motive, componenta sa intangibila, care il apropie destul de mult de experienta unui serviciu, atunci eforturile de marketing vor lua o cu totul alta dimensiune.

 

Exista pe piata de la noi producatori care au imbratisat una dintre cele doua viziuni si si-au adaptat strategiile de marketing in consecinta. Dar majoritatea sunt cei care fie aplica  strategia nepotrivita, fie pur si implu nu vad nici o diferenta intre cele doua si nu isi pun problema alegerii. In  plus exista si dificultatea de asi diferentia eforturile de marketing intre gamele low-cost, unde abordarea este de tip „vin = produs popular, de consum curent” si gamele premium unde diferentierea exista si trebuie facuta.

 

Din clasificarea de mai sus a vinului se nasc cam trei tipuri mari de abordari ale pietei din partea producatorilor:

• cea orientata spre productie,
• cea orientata spre piata
• cea “experimentala” (orientata spre experienta clientului final atunci cand consuma vinul).

Despre ele o sa vorbesc pe larg intr-un post viitor.

 

Per moment v-am prezentat pe scurt cum vad eu impartit vinul in cele doua mari categorii. Practic pornind de la aceasta impartire eforturile de marketing trebuie particularizate. Ce trebuie inteles de la bun inceput ca, din punct de vedere al marketingului, nu exista conceptul de „piata a vinului” (da aia de nu stiu cate sute de milioane de euro pe an la care tanjesc toti) si de „consumator de vin” desi majoritatea celor din marketing lucreaza la momentul actual cu aceste concepte inexistente.

 

Eu personal cand aud expresii de genul „Piata vinului din Romania” sau „consumatorul tipic de vin din Romania este si are si face”  imi sunt indicatori clari ca abordarea de marketing a respectivului este generalista si implicit gresita. Mai ales pentru vinurile premium. Exista in schimb o multitudine de nise de piata, fiecare compusa din consumatori cu preferinte si obiceiuri de consum diferite ( care vin din experienta, personalitate, anturaj, educatie, etc.) si care toata insumate ar duce la „Piata Vinului”, concept care insa este inexistent. Cand tu producator, iti propui sa te adresezi cu vinurile tale „pietei vinului din Romania” sau din nu stiu ce tara (sau mai rau, am auzit expresii de genul „piata externa”) asta este un indicator clar ca nu stii unde mergi si ce vrei sa faci. Nu poti acoperi in mod real o piata „ideala” cu un un produs concret. Sper sa nu fiu prolix…

Acest fapt se manifesta cu atat mai preganant la nivelul vinurilor premium, produse in cantitati limitate, cu preturi ridicate si care necesita „o poveste” atasata lor pentru a se vinde. In lipsa existentei „povestii de tara” (sau a „brandului viticol de tara”, uite o denumire noua) fiecare producator trebui sa isi „confectioneze” una proprie.

 

Este exact ca in celebrul pasaj din „Filantropica” (apropo, adica nu l-ati vazut, faceti-o: o sa invatati mai mult marketing decat intr-un an de facultate): „Mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana!” Asa ca indemnul meu catre producatorii autohtoni care vor preturi mari pentru vinuri aparute de un an pe piata si care nu se chinuie macar in mod coerent sa imi „stoarca o lacrima”, ci doar portofelul este urmatorul: „Fiti profesionisti, ce dracu’!”

.

 

P.S. Am uitat sa va spun in primul post cand am introdus sectiunea de „Marketing” ca, pe principiul „nu e frumos sa arunci cu pietre de la distanta” o sa dau cuvantul si producatorilor de la noi despre subiectul respectiv. Asa ca o sa procedez ca in interviurile lui George cu oenologii autohtoni  si o sa le trimit un set de intrebari la care, daca doresc, imi pot raspunde pentru a ma (ne) lamuri mai bine. Cam ca un schimb de idei si experienta. Bineinteles o sa aflati si voi raspunsurile si de aceea va rog sa contribuiti la lista de intrebari.  Eu am cateva in minte, dar sugestiile sunt binevenite si apreciate!

 

Tags: Dinica, Filantropica, Marketing, produs hedonic, vin