Avem de a face cu o noua intrare in portofoliul celor de la Oprisor, pe gama Caloian: un alb sec obtinut pe baza soiului Riesling de Rhin (in limba lui Goethe: RheinRiesling). In utlima vreme observ este “trendy” pentru producatorii autohtoni sa schimbe Riesling-ul Italian din portofoliu cu cel de Rin, considerat a fi mai la moda (bine si calitativ superior). In plus se spune ca este un soi care exprima foarte bine terroir-ul unde este plantat. Ramane doar problema daca acesta intalneste la noi conditiile ideale de exprimare pentru a obtine vinuri reusite.

 In plus, pentru consumator exista varianta alegerii “originalul”, adica a unui Riesling din zona Rinului (ca de aia ii zice soiului Riesling de Rin) care la ora actuala (dupa o bula a preturilor inregistrata in secolul 19 cand rivalizau si chiar depaseau vinurile frantuzesti) se gasesc la preturi destul de abordabile, chiar si pentru puterea noastra de cumparare. Asa ca acum chestia asta cu Riesling-ul de Rin de pe la noi o vad mai mult ca o moda si un moft, decat ca un demers valabil.

Mai degraba as vedea incurajate soiurile autohtone, multe dintre ele cazute in uitare si dizgratie, decat incercarea de a mai grefa inca un soi international pe terroir-ul autohton. In fine…Vinul l-am incercat in cadrul programului “Vara in alb”, impresiile sunt urmatoarele:

Aspect (Culoare): Galben pai, deschis, cu nuante usor verzui-brune, clar si proaspat.

Nas:  intensitate medie, corect, direct, pur, simplu, cu tente preponderent florale si cu aspecte evidente de fructe exotice,ceea ce ii imprima un caracter usor dulceag, de fagure de miere. Undeva in fundal mai avem ceva “Stone Fruits” (caise, piersici) usor supracoapte, iar in paharul gol, asociat probabil si unui grad ridicat de autosugestie proprie, parca adie un iz de aur negru rafinat. Stati linistiti ca nu banuiesc vinisorul de fata de tipicitati atipice tineretii pe care o etaleaza. Doar sunt curios daca au mai simtit si altii asa ceva…

Gust: Atac usor, light, usor citric cu gref alb si note florale. Apar aceleasi note dulcege de fructe exotice si de piersica parguita din nas care ii confera un caracter abordabil, placut si bineinteles popular. Vinul evolueaza lejer, subtil, cu o aciditate evidenta (in primul rand datorita corpului usor), dar integrata si care da bine vara pe caldura. Postgustul este mediu, in aceleasi note proaspete, usor dulci-acrisoare si cu o tusa “cool” de mineralitate.

Per ansamblu avem de a face cu un vin Bun, corect, modern, lejer, de vara care nu prea are multe in comun cu un RheinRiesling autentic si care imi cam aminteste in mod flagrant ca stil de Zinfandelul vinificat in alb, un succes de casa anul trecut mai ales prin originalitatea ideii (apropo vad ca l-au scos iar). RPC-ul este Acceptabil daca il gasiti in jur de 20 de lei (pe net) si capata prefixul “in” in fata daca va bate gandul sa il luati de prin Real sau din alte parti cu 35-40 de lei (nu mai stiu exact cat era).

Una peste alta un RheinRiesling care putea fi la fel de bine Sauvignon Blanc, Chardonnay, Zinfandel in alb, sau orice soi alb, usurel si cu cu aciditate mai ridicata vinificat in maniera moderna. Ii apreciez pe cei de la Oprisor ca nu l-au trecut direct in gama “La Cetate” (cu Miracole sau Nemiracole) si nu i-au trantit in consecinta un pret de 40 lei/sticla, asa cum au procedat altii de pe la noi inca de la prima recolta, sarind calul cu niste preturi peste cel mentionat mai sus. Probabil ca in viitor, pe masura ce viile se maturizeaza si confirma o imbinare fericita cu terroir-ul lor se  va face mutarea, dar e bine ca s-au abtinut anul acesta.

Ahhh..si inca ceva: mi-au placut  design-ul si prezentarea etichetei (cumva tot marca George Moisescu?) care insufla asa un aer “vintage”, nemtesc, muncitoresc, serios si care m-a facut ca de data asta sa ma abtin sa intreb ce cauta inca un soi international (cu denumire in consecinta) pe o gama branduita pornind de la un concept (obicei) profund romanesc. Mai direct: ce legatura are Caloianul romanesc cu Rheinriesling-ul nemtesc? Puzzled…

Tags: Caloian, Crama Oprisor, Rheinriesling, Riesling

Tot discutand in ultimul timp despre pretul vinurilor si costurile de producere ale acestora (incluzand aici si investitia initiala in teren care trebuie bineinteles amortizata) atentia mi-a fost atrasa de un articol dintr-o revista franceza de investitii financiare (Investissement Conseils Nr. 759, Iulie-August 2012) care, la prima vedere, nu prea are o legatura directa cu vinul. In afara de situatia cand acesta este privit ca o investitie. Si nu ca o investitie in produsul final, o sticla de Bordeaux renumit sa zicem al carui pret poate sa creasca de-a lungul timpului, ci mai degraba una mult mai directa: investitia imobiliara in plantatii viticole, in cazul de fata.

.

Si cum specula cu terenuri este un subiect drag romanilor, devenit si dureros in ultimii ani care s-au scurs de la declansarea crizei si prabusirea preturilor acestora, m-am gandit sa va prezint pe scurt cum arata piata imobiliara franceza pentru proprietatile viticole. Cifrele sunt impartite pe principalele zone viticole si se impart in zone incluse in cadrul AOP generic sau IGP si terenuri situate in zonele cele mai cautate, Cru-urile din cadrul AOP-urilor. Diferentele de pret sunt enorme intre cele doua clase de terenuri, fapt datorat in primul rand clasificarii si recunoasterii de care beneficiaza cea de a doua categorie.

Articolul respectiv incepe cu un scurt istoric al evolutiei preturilor aratand ca in ultimii 20 de ani preturile acestora au crescut cu o rata medie anuala de 9% mult peste alte randamente comparabile ca grad de risc. Pretul unui hectar a crescut astfel de cinci ori in intervalul mentionat, recordul de pret in 2011 inregistrandu-l o parcela de vin alb din Beaune (Burgundia) care s-a tranzactionat cu 20 milioane de euro/Ha. De altfel in ultimii ani si piata de terenuri cu indicatie geografica protejata (IGP) destinata profesionistilor din industrie si marilor producatori a cunoscut o stabilizare, fata de fluctuatiile speculative din anii anteriori. Nu va mai povestesc chestiile clasice, ca in Bordeaux deja chinezii cumpara la greu tot ce se scoate la vanzare rezultand o majorare in consecinta a preturilor. Doar anul trecut acestia au fost implicati in 15 tranzactii mari in zona respectiva. Deci:

Preturi medii pentru vii cu IGP (Indication Geographique Protegee, fostul VDP vin de pays), AOP generic (Appellation d’Origine Protégée, care a inlocuit de curand AOC-ul) si VdT (Vin de Table) pe principalele zone viticole din Franta sunt:

Asa cum aminteam si mai sus, in cazul viilor localizate in cadrul unei apelatiuni celebre, preturile cresc dramatic:

Cifrele de mai sus sunt destul de seci si in pofida unor diferente si evolutii surprinzatoare nu pot sa nu punctez doua aspecte:

1. Sunt sigur ca in Romania nu exista nici un istoric al preturilor pentru viile tranzactionate in ultimii ani (doar preturi disparate si aleatorii declarate sub valoarea reala la notar pentru a plati taxe mai mici) si nu pot decat sa deplang acest fapt. Aceasta reprezinta un alt indicator al unei piete autohtone profund imature. De altfel noi nu avem nici macar un indice imobiliar verosimil pentru piata clasica: cu terenuri, apartamente, case, etc. ce sa mai zic pentru fineturi gen proprietati viticole. Eu as fi curios totusi cat costa un Ha de vie (teren) in “Bordeaux-ul Romaniei” (a.k.a: Dealul Mare) si cu cat s-au cumparat suprafetele in trecut. Ca preturile la vinuri le vad la raft, nu e nevoie sa mi le spuneti. Curiozitatea de mai sus este valabila si pentru alte zone viticole…. Poate cei care stiu ma informeaza si pe mine…

2.  Acum mie personal mi se par vinurile frantuzesti cu atata mai avatajoase sub aspectul pret/calitate vazand care este investitia (initiala) necesara pentru producerea acestora. Nu pot sa nu imi vina in minte argumentele tanguitoare  ale unor producatori autohtoni care ne scot ochii cu investitii, recuperarea acestora, etc…cand ne trantesc niste preturi nesimtite la vinurile proprii. Vinuri de altfel obtinute de pe vii plantate in urma cu 2-3 ani pe terenuri luate la preturi infim mai mici decat cele de sus si obtinute in crame construite cu banii de la UE. Cititi cifrele de mai sus domnilor si luati-o mai usurel cu retorica!

Faceti un scurt exercitiu de imaginatie: daca erau nevoiti sa plateasca atat de mult pentru un hectar de teren apoi sa construiasca crama de la zero cu fonduri proprii pentru ca in final sa vanda vinul cu 20- 30 € /sticla (uneori si mai ieftin), in cati dintre “tinerii” producatorii autohtoni s-ar fi trezit atat de subit pasiunea si dragostea pentru vin si viticultura?  Daca raspunsul vostru (ca si al meu dealtfel) la exercitiul de mai sus este:  foarte putini, spre niciunul, rezulta logic ca altceva ii “mana in lupta” si anume bussines-ul  si dorinta de profit.  Parerea mea ca ar trebui sa accepte in mod corect si elegant acest lucru si sa nu ne mai abureasca cu costuri si explicatii abracadrabrante… Nu e ilegal sa fii lacom, poate un pic imoral…

Dar ce mai e moral in zilele de astazi in Romania. Ca sa citez un clasic in viata: “Moral este ce e legal!”  Superb…:) Este ca seamana un pic cu “L’etat c’est moi” al mai celebrului Ludovic al XIV-lea?

P.S.: A nu se intelege din ultimul paragraf de mai sus ca francezii fac acte de caritate si nu le pasa de profit si cifre de vanzari. Doar ca acolo filozofia de businnes ( si de a produce vin, dealtfel) este alta si in mod sigur nu incepe si se termina la indicatorul: “Perioada de recuperare (cu orice pret-uri) a investitiei initiale”.  Care trebuie sa fie cat mai mica, ideal sub un an de zile sau chiar zero daca ai supraevaluat nitel costurile la crama si la plantatiile facute cu fonduri UE si a iesit asa, mai gratis. Sunt sigur ca pe acest rationament putem ajunge la scenarii de genul:  si cu crama si cu bani ramasi..:) Prin alte tari latine s-a putut (apropo Italia e pe langa noi in topul fraudarii fondurilor europene).  Sunt sigur ca nu am ramas nici noi in urma la acest capitol…

Tags: AOP, Cru, Franta, Preturi, proprietati viticole, vii

Gratie programului „Traieste Vara in Alb” al celor de la Vinul.ro (“plagiat” ulterior in scopuri politice..:) ) am avut ocazia sa ma intalnesc cu un pahar din vinul de mai sus.  Recunosc ca eram curios fata de acesta, mai ales dupa surpriza placuta de la Goodwine cu seria “Owner’s Choice” si mai putin placuta dupa aceea cand am aflat preturile la care ajung acestea in comert. Sa ceri 99 lei pe o sticla de vin alb varietal (sau 20 lei pe un pahar, cat sunt in cadrul programului de mai sus) este totusi o aroganta tinand cont ca nu te numesti Jadot, Drouhin, Bouchard, Latour si nu ai nici istorie de cine stie ce vinuri extraordinare, care sa fi cucerit Europa la activ. In fine, in business-ul autohton, nimic nu ma mai mira…

Gama de cupaje Mysterium este mai ieftina (daca ieftin inseamna 65 lei sticla in cadrul programului sau 45 lei prin magazine) cuprinzand doua vinuri albe: un cupaj de Sauvignon Blanc si Gewurztraminer realizat de Marc Dworkin si unul din Feteasca Regala, Muscat Ottonel si Sauvignon Blanc creat de oenologul casei, D-ul Ioan Buia. Mai exista un rose (primul de la Jidvei) din Syrah si Cabernet Sauvignon opera tot a lui Marc se pare. Daca seamana cu cel de la Enira, atunci e de bine. In cadrul programului amintit mai sus a fost disponibil doar cupajul alb din FR+MO+SB, initiale care apar codate si pe eticheta “fancy” a vinului. Si apropo de eticheta, aceasta are un design si o executie care nu te poate lasa indiferent. Personal mie mi se pare prea incarcata, atat ca idee cat si ca executie, mai ales pentru in vin alb sau rose. In plus e mult prea mult auriu si am inteles ca face si ceva noaptea, prin cluburi la lumina ultravioleta, rezultand un sentiment de glitzy, bling-bling, care nu contest ca ar prinde la anumite segmente de cosumatori preocupati de bani, femeie, dusmani, etc….Dar fiecare cu (prost)gusturile sale. Mai multe poze puteti gais aici.

Despre vinul de fata (dupa un pahar consumat):

http://www.packagingoftheworld.com/

Aspect (Culoare): galben pronuntat, usor auriu, cu reflexii brune

Nas: Intensitate scazuta spre medie, usor ezitant, greoi cu vadite tente de corpolenta. Se deschide destul de greu la aerare, in nuante specifice muscat ottonelului, de strugure copt plus ceva arome florale (soc, salcam, tei). In fundal apar tente usoare de mere padurete si fructe exotice, acestea din urma accentuand usor senzatia de greutate.

Gust: atacul este rotund, corpolent, greu, in aceeasi linie cu senzatia din nas. Evolutia este simpla, liniara, onctuoasa, cu nuante citrice si de mere verzi. Alcoolul (de 13,5 % in pliantul programului si 13 % pe sticla, deci care e corect?) este integrat corespunzator, nu se simte in mod evident, in afara de plusul conferit probabil senzatiei de corpolenta. Finalul este insotit de o aciditate puternica, brusca, usor neintegrata mai ales in comparatie cu evolutia rotunda din atac. In consecinta postgustul scurt spre mediu are evidente note de prospetime, usor minerale, citrice, specifice unui Sauvignon Blanc cu o aciditate marcanta.

Per ansamblu un vin Acceptabil, care pe mine personal m-a dezamagit, in primul rand datorita asteptarilor mai mari pe care le aveam fata de acesta. RPC este Slab, pentru cei 45 lei la care ii gasim prin magazinele de specialitate.

Probabil ca asocierea dintre cele trei soiuri nu a fost una dintre cele mai fericite, cupajul parand usor plat, neideminatic („clumsy”), eterogen, brutal in componenta aciditate. Daca ar fi sa facem o comparatie potrivita din punct de vedere al ambitiilor, pretentiilor si puterii financiare, cupajul Sable Noble Alb de la Murfatlar este vreo doua clase peste cel de fata. Sunt foarte curios sa vad cum arata cel lucrat de Marc, din Sauvignon Blanc si Gewurztraminer, mai ales ca nici acestea doua nu sunt pe aceeasi linie aromatica.

Inca o curozitate:Vad in textul de prezentare al vinului, scris de cei de la Jidvei urmatoarea formulare: “Dupa o pastrare de 2-3 luni in sticle, castiga un buchet discret de fructe exotice”. Deci: de unde ne dam seama, noi consumatorii, cat a stat in sticla (probabil ca  trebuie sa stim unde sa citim data imbutelierii – personal, nu stiu daca e trecuta pe sticla).

 Si apoi de unde stie producatorul ca toate sticlele, indiferent de cum sunt depozitate dezvolta buchetul respectiv? Este posibil ca la o depozitare inadecvata buchetul dezvoltat sa fie total diferit. Are rost sa trecem pe sticla o perioada atat de scurta? 2-3 luni? Mie mentiunea respectiva mi se pare usor hazardata si neprofesionista. Ceva de genul: “acum vedeti ca nu prea are fructe exotice, ca l-ati deschis prea devreme, trebuia sa asteptati 2-3 luni. Nu suntem noi de vina ca nu are, sunteti voi de vina ca nu ati avut rabdare.” Sic!

Acum nu contest faptul ca in timp aciditatea aceea usor stridenta de pe final (probabil specifica Sauvignon Blanc-ului de climat mai racoros) se va mai integra si pe acest fond vor aparea (probabil tot de la acelasi soi) notele de fructe exotice, dar ce producator serios trece pe sticla cum o sa evolueze vinul peste 2-3 luni? Mai ales ca vinul nu se adreseaza consumatorilor neavizati, de prin hypermarketuri, unde mai poti sa scrii „poezii” pe contraetichete…

P.S. I: Aflu de la colegul Berbecutio ca vinul de fata a castigat medalia de aur la IWCB Bucuresti cu 86.67p. Nec Plus Ultra si Chardonnay Clasic (sic!) au fost peste el. Celalalt cupaj cica ar fi luat bronz la Decanter 2012. Desi eu nu l-am gasit aici. Poate il gasiti voi. Intr-un final l-am gasit, fara denumirea comerciala.

Intrebare (usor rautacioasa): cel de fata a fost trimis la concursul Decanter?

P.S. II: Stie cineva daca vinurile astea apar pe vreun site al producatorului sau sunt “neoficiale”? Eu pe www.jidvei.ro nu le-am gasit…

.

Tags: Iona Buia, Jidvei, Mysterium