.

Intotdeauna am fost fascinat de modul in care nemtii aleg sa numeasca diverse obiecte, concepte, etc., prin asocieri de cuvinte care pot ajunge la cateva zeci de litere, dar care iti explica clar si exact cu ce ai de a face. De exemplu, pentru “metrou” exista cuvantul: “Untergrundbahn” pe care il gasiti prescurtat pe peste tot ca U-Bahn si care inseamna „mot-a-mot” (sic!) “trenul care merge pe sub pamant”. Deci si pentru cineva care nu a  vazut in viata lui un metrou i se va parea clar ce este, inainte sa dea ochii cu unul.

Al doilea exemplu, mai pertinent contextului de fata, este cuvantul folosit pentru liliac. Daca la noi mamiferului zburator (inrudit cu cartita) ii zicem liliac, iar englezii ii zic “bat” (daca nu era cu Batman nu stia nimeni cum ii  zice la liliac in engleza) nemtii denumesc inaripata respectiva “Fledermaus”, adica pe scurt soarecele care da din aripi, inaripat. Daca nu ai vazut in viata ta un liliac si se presupune ca esti mai obisnuit cu rozatoarele din jurul casei, vei stii cu siguranta daca iti apare in cale un soarece care zboara ca acela este un liliac. La noi ar fi este nevoie sa iti spuna cineva, daca esti neamt esti insa pregatit si nu vei avea (mari) surprize.

.

Nu la fel de pregatit am fost eu saptamana trecuta, cand la invitatia lansata de Ioana Micu si pe chetuielile de protocol ale celor de la Liliac am vizitat in grup organizat (cu autocar, tahometru, insotitor si fellow bloggers) crama de la Batos a producatorului amintit .

O sa ma intrebati ce legatura (in afara de cea lingvistica) are introducerea de mai sus cu vinurile produse de cei de la Liliac in Transilvania? Pai are, pentru ca cel putin la cele albe, stilul poate fi usor asociat rationamentului etimologic de mai sus: vinuri corecte, exacte, nemtesti, care mizeaza pe puritate, pe tipicitate si pe caracteristica proprie a terroir-ului transilvanean.

Pentru cine nu stie, Liliac este initiativa d-lui Alfred Michael Beck, propietar al AMB Holding, consortiu austriac cu afaceri in variate domenii de activitate de la imobiliare la agricultura si acum si in domeniul vinului. Initiativa de a investi in zona Batos-Lechinta nu poate decat sa ma bucure tinand cont de lipsa unor producatori de calitate in podgoria respectiva; oricum cei din toata Transilvania pot fi numarati pe degetele de la o mana.

Zona este superba, via fiind amplasata in apropiere de Batos, pe versantul unui deal, intr-un cadru superb, de dealuri molcome acoperite de palcuri de padure, asa cum doar Transilvania poate oferii. Daca aveti drum prin zona, neaparat sa treceti sa vizitati crama si mai ales fermecatoarea cabana de lemn din varful dealului. Nu veti regreta si oricum din ce am inteles sunt deschise circuitului oenoturistic! Pacat ca in zona nu sunt si alte crame care pot fi vizitate…

La ora actuala s-a ridicat doar o zecime din ceea ce va fii viitoarea crama de la Batos, investitiile fiind in plina deasfasurare, atata pentru extinderea si tehnologiziarea cramei cat si pentru infiintarea de culturi de vita de vie. La Batos exista la ora actuala in jur de 30 si ceva de hectare plantate preponderent cu soiuri albe plus in jur de 14 Ha la Lechinta cu soiuri rosii, in total aprox. 50 de ha. Nu se preconizeaza o extindere a viilor in viitorul apropiat, focusul fiind pe dezvoltarea suprafetele detinute si pe calitatea vinurilor.

.

Din echipa celor de la Liliac fac parte oenologul Willi Opitz din Burgerland, renumit pentru vinurile dulci (late-harvest, Schilfwein) pe care le realizeaza. Un review din 2006 al acestora facut de Chriss Kissack (Wine Doctor) il puteti citi aici. D-nul Opitz ne-a insotit pe toata durata vizitei, ne-a prezentat crama, vinurile si mai ales tehnologia de obtinere a Nectarului de Transilvania, (in genul Schilfwein, vin de paie) si practic nu pot sa nu ii recunosc abilitatile de comunicare si de persuasiune care transced cu succes barierele lingvistice. Bine, l-au ajutat mult si vinurile, care au vorbit acelasi limbaj al calitatii.

Tot din “team”-ul Liliac face parte, in calitate de consultant, Rudolf Krizan, profesor la Institutul de Tehnologie Alimentara de la Viena (unde preda teme legate de selectia drojdiilor, fermentare si controlul calitatii vinurilor) si consultant la mai multe crame din Ungaria si Austria. Oricum am inteles ca in mod frecvent sunt trimise mostre la laboratorul din Austria pentru analiza si controlul calitatii vinurilor si materiei prime.

Majoritatea vinurilor degustate au fost albe, plus un rose si doua vinuri rosii (unul fiind de fapt o proba de baric, in curs de evolutie). Prezentarea sticlelor este eleganta, cu etichete inspirat branduite fara a fi ostentative. Pentru un plus de  notorietate, sticlele de Merlot si Sauvignon Blanc Private Selection poarta semnatura proprietarului in prim planul etichetei, cu mentiunea “by liliac” sub aceasta. Focusul vanzarilor cred ca vor fi in mare parte pietele externe atrase atat de calitatea vinurilor, cat mai ales de povestea cu Transilvania, vampiri si lume arhaica pe care de altfel se sprijina o mare parte din efortul de branding si comunicare al celor de la Liliac.

Vinurile au fost prezentate alaturi de un meniu de degustare variat care a pus in valoare asocierea acestora cu diferite tipuri de preparate culinare (in general paste de branzeturi usoare, peste si fructe de mare la cele albe si carne de vita la cele rosii). Asadar:

.

.

Feteasca Alba 2011:  un vin cu care m-am intalnit prima data la Goodwine si care recunosc ca atunci, printre zecile de vinuri degustate nu m-a „inspirat” foarte tare. Luat insa separat dezvaluie un caracter usor, elegant si o tipicitate de invidiat, cu o culoare galben pai, cu nuante verzui si un nas proaspat, preponderent floral cu usoare note minerale, de drojdii (apropo, din ce am inteles a fost fermentat cu propriile drojdii indigene). Atacul este vioi, proaspat, cu un usor rest de dioxid care ii confera un plus de suplete si cremozitate in textura. Domina si pe palatin notele florale, cu nuante citrice, de lamaie si gref galben plus un final in tonuri verzi, crocante si usor minerale. Un vin lejer, suplu, vaporos, ideal pentru vara si cu o tipicitate vibranta. Ilustreaza in modul cel mai clar ca vinul baut la crama are alt gust fata de ceea ce incerci pe la targuri si degustari. Bun!

 

Feteasca  Regala 2011 fata de varianta „Alba” de mai sus aceasta apare cu o tenta galbena usor mai inchisa si cu un nas mai asezat, ierbos, rotunjit, cu ceva fruct exotic si pepene galben. Corpul este de asemenea mai nuantat, mai structurat cu o aciditate pronuntata si un final mediu, usor crocant, direct, condimentat cu nuante tonice. Very Sauvignon like…. Bun!

Elementul comun al celor doua Fetesti de mai sus este  expresia vibranta a florilor si a fructului, intr-o nota simpla, pura, directa, nemteasca. Sunt vinuri care nu ar sari in ochi la o degustare de grup, fiind probabil acoperite de variantele mult mai bombastice si mai strident “accesorizate” din punct de vedere al aromelor existente pe piata, dar care incercate separat isi releva farmecul propriu. Probabil ca o data cu trecerea timpului si maturizarea viilor, concentrarea vinurilor va creste si va conferi o nota in plus vinurilor de fata. De urmarit!

.

Chardonnay si Pinot Gris 2011  un cupaj ce dezvolta un nas intens cu note de baric, usor afumate si vanilate cu nuante picante, aromatice, de miez de nuca de cocos plus ceva fructe exotice. Atacul este mediu, vinul prezinta o corpolenta si o structura pronuntate, mai ales venit dupa cu Fetestile de mai sus.  Evolutia pe palat este liniara, compacta, aproape cremoasa cu aceleasi note de condiment si baric dezvaluite de nas si o aciditate bine integrata, desi mi-ar fi palcut sa fie usor mai ridicata. Bun!

 

Sauvignon Blanc 2011 este Sauvignon-ul de linie, existand si o varianta Private Selection. Este provenit din podgoria Lechinta si alaturi de culorile gaben-verzui aduce in nas  note pline, intense, cu o buna tipicitate  de soi (sa ii zicem agrise de data aceasta, ca sa nu amintim de pisici) si un potpuriu de fructe tropicale. Atacul este moderat in aciditate, aceasta fiind bine integrat unui corp rotunjit de fructele exotice  si nuantat sporadic de citrice acrisoare. Finalul este proaspat, mineral, usor tonic cu o remanenta medie pe palatin. Per ansamblu o reusita. Bun spre Foarte Bun!

.

.

Sauvignon Blanc Private Reserve 2011 (din podgoria Batos ). Daca pe cel de mai sus l-am declarat ca fiind o reusita, cel de fata izbuteste sa aduca ceva in plus. Nasul este mai retinut, mai elegant, mai mineral, frantuzit, cu aspecte florale si ceva note usor lactice in fundal.  Atacul este integrat, cu o desfasurare evolutiva pe palatin si parca un plus de corpolenta. Invoca in principal note austere, mineral-florale si de ierburi provensale proaspete. Probabil ca via este mai matura decat cea din care provine cel de sus si acest lucru se vede mai ales la nivelul complexitatii, evolutiei si structurii. Un vin Foarte Bun, cu un pret pe masura!

 

Merlot Rose 2011 Un vin care mi s-a parut usor diluat si ezitant la Goodwine. Acum imi dau seama ca acest fapt se datoreaza caracterului sau aparte: culoare somon pal, cu accente de Provence. Nasul este de intensitate medie, cu note astringente, fructe de padure rosii (zmeura, fragi). Pe palatin, evolutia este lejera, provensala, amarui-picanta si usor perlata. Un vin diafan, vaporos, direct, necomplicat, de riviera franceza. La cei 24 de lei la care apare pe site este un vin de toata isprava, excelent mai ales pentru a combate cu succes caldura din ultimele zile. Bun ! (Sfat: Raciti-l foarte bine, desi daca imi aduc aminte a fost la fel de bun si in autocar, pe drumul spre Motelul Vector pe care vi-l recomand de asemenea cu caldura pentru cazarea in zona…)

 

Feteasca Neagra si Merlot 2011 (Blue Moon – sic!)  In proportie de fifty-fifty in cupaj.  Etaleaza un rosu rubiniu intens, tanar. Nasul este interesant, intens, cu tente bordoleze de fructe de padure, vanilie, ciocolata neagra, ceara, visine coapte si ceva note piperate. Desi producatorul afirma ca nu a vazut lemnul imi este greu sa cred ca a dezvoltat de la sine notele de baric de mai sus. Macar ceva chips-uri tot or fi trecut pe langa el, parerea mea… Atacul este proaspat, fructat cu aciditate notabila (parca prea notabila de data asta) domolita de restul de zahar (este demisec) care induce un corp moale. Finalul are un accent de seriozitate, usor taninos, integrat, cu note cald – dulcege, de dulceturi de fructe. Per ansamblu un vin cu un pronuntat caracter baubil, agreabil, prietenos, direct, care nu cauta sa fie pretentios si pariaza in primul rand pe caracterul sau fructat. Acceptabil spre Bun!

 

Merlot Private Selection, proba extrasa direct din baric, fapt care se vede, vinul avand o structura incompleta, un caracter neterminat, cu note grele, ciudate, zaharisite, de lemn dulce si tanini verzi care isi fac de cap pe final, fara a avea deocamdata o legatura bine definita cu corpul. De incercat pe viitor!

.

Nectar de Transilvania, un fel de « finis coronat opus », specialitatea oenologului, cum s-ar spune, care ilustreaza extrem de bine unde poate ajunge potentialul viticol al zonei in mainile unui specialist ca Willi Opitz. Nasul mi-l aduceam aminte de la Goodwine, cand nu era inca complet polisat. Pe langa aceleasi arome superbe, de strugure parguit, lychee, fructe exotice extracoapte si ceara (are parca o tenta de Tokay), dezvaluie pe palat o structura de miere de flori de camp asociata acum in mod fericit unui final usor citric pe care il pot categorisi chiar proaspat pentru un vin care are un rest de zahar de 320 g. O realizare deosebita in comparatie cu vinurile dulci de pe la noi, recomandat a se incerca atat de catre amatorii genului, cat mai ales de catre cei care le infiereaza cu indarjire. Foarte Bun!

 

Per ansamblu un portofoliu de vinuri reusite, tinand cont de varsta tanara a majoritatii viilor din care este obtinuta materia prima si care promit realizari din ce in ce mai interesante pe viitor.

Personal nu pot decat sa ma bucur ca “Liliacul” a ales sa isi dezmorteasca aripile in Transilvania, la Batos, zona (ca de altfel multe altele din Romania) meritand cu prisosinta prin farmecul arhaic si pastoral o atentie sporita din partea iubitorilor de turism oenologic si vin de calitate.

Asa ca nu imi ramane decat sa le multumesc celor de la Liliac pentru oportunitatea de a le intalni vinurile la ele acasa si sa le urez “Godspeed!” pentru viitor… Ah si sa imi reinoiesc sfatul: daca aveti drum in zona nu uitati sa va abateti pe la „Liliac”!

.

P.S. Din motive care tin de lipsa dotarii cu aparatura foto competenta in respectiva excursie, dar si din dorinta de a ilustra adecvat povestirea de mai sus (cuvintele nereusind sa surprinda complet farmecul zonei), declar ca am folosit poze selectate de la colegii de blogosfera si din portofoliul celor de la Liliac, pe care le gasiti mai jos…

.

Tags: 2012, Batos, Chardonnay/Pinot Gris, Feteasca Alba, Feteasca Neagra/Merlot, Feteasca Regala, Lechinta, Liliac, Nectar de Transilvania, Private Selection, Sauvignon Blanc, Willi Opitz

 

Cu vinul despre care voi vorbi in continuare m-am intalnit cu ocazia degustarii Domeniile Coroanei Segarcea de aici. Mi-am adus amine sa scriu despre el si in lumina evenimentului de prezentare organizat de cei de la Rifco Trading (importatorul oficial al celor de la Tenuta Ulisse in Romania), la care a participat si castigatorul titlului de cel mai bun somelier din lume in 2010: Luca Gardini. Din motive personale si independente de vointa mea, nu am putut ajunge, consolandu-ma in schimb cu ideea ca stiu vinurile….

 

Despre originea soiului Pecorino  nu se cunosc foarte multe.  Se presupune ca a fost denumit asa datorita apetentei turmelor de oi (oaie  = “pecora”, in italiana) de a devora strugurii acestui  soi in transhumanta lor (da, exista transhumanta si la altii nu numai in Miorita) de la munte la ses. Altii spun ca forma ciorchinilor strugurilor seamana cu capul oilor si de aici denumirea de mai sus.

Desi este un soi cvasinecunoscut pe plan international (ca de altfel multe altele din miriada de soiuri autohtone din Cizma), cunoscatorii italieni apreciaza vinul obtinut din acesta. Datorita faptului ca este destul de pretentios, la un moment dat acesta aproape disparuse, fiind readus la viata  in regiunea Abruzzo (si Marche) din cateva vite de vie gasite crescand in salbaticie. Unele cercetari stiintifice ar indica ca Pecorino ar fi stramosul tuturor variantelor de Pinot Blanc si Gris, dar deocamdata acest fapt nu a  fost demonstrat cu certitudine.

Cert este ca in ultima vreme acesta e beneficiat din plin de descoperirile tehnologice in domeniul viticulturii si oenologiei care au mai imblanzit caracterul capricios al strugurelui si au dus la aparitia pe piata a unor vinuri extrem de interesante obtinute pe baza de Pecorino, mai ales provenind din regiunea Abruzzo (Terre di Chieti, langa Pescara).

 

Despre vinurile celor de la Tenuta Ulisee am mai scris aici, aici si aici. Amaranta este linia lor high-end si pana de curand continea o interpretare extrem de serioasa a soiului rosu local Montepulciano. De curand, acesteia i s-a alaturat si un vin alb, obtinut tot pe baza unui soi local, ati ghicit: Pecorino. Baricat si cu 14% alcool. La ora actuala portofoliul lor contine si un spumant la fel de reusit obtin din acelasi soi. Practic trei interpretari diferite ale unui soi local  interesant. Deci:

 

Aspect (Culoare): in pahar prezinta un galben intens, auriu cu evidente semne de corpolenta si onctuozitate

 

Nas: Intens, bombastic, structurat, cu fructe exotice (ananas, banane), stone fruits, mere si pere parguite, cu note de baric in fundal (nuci, unt, note afumate, paine prajita) si ceva tuse mineral-picante. Aduce cu ceva gen Sole Chardonnay ca intensitate si prezenta a fructului, dar cu o tusa picanta, de seriozitate si rigurozitate in plus.

 

Gust: Atacul este rotund si surprinzator de compact. La fel si evolutia este structurata, aproape monolitica sub aspectul integrarii. Corpul este pronuntat, mediu spre greu (aproape ca il poti mesteca), dar o aciditate tonica, bine integrata, reuseste sa elimine orice senzatie de greutate sau platitudine. Senzatiile corespund celor olfactive cu mult fruct exotic, caise, piersici coapte si mere bot de iepure parguite plus un ninvel alcoolic bine ascuns (14%).  Arome vanilate de baric, asociate cu note de miez de nuca, fagure de miere si coaja de paine completeaza fericit peisajul. Vinul este ireal de cremos si onctuos pe palatin, efectiv imbrancand gura cu o pelicula de unt. In mod ciudat si fericit acesta nu induce insa o senzatie de cleios, greu. Finalul este surprinzator de fresh, mineral, lung, cu nuante tonice, picante si usor afumate, creand o antiteza placuta cu nota cremoasa anterioara.

 

Per ansamblu un vin Foarte Bun, o realizare surprinzatoare tinand cont ca este obtinut dintr-un soi cvasinecunoscut pe plan international. Daca nu as fi stiut ce este, as fi pariat ca este un cupaj dintre un Chardonnay ultrabaricat si Pinot Gris. Vinul este serios, aproape grav, complex, evolutiv, incredibil de cremos si onctuos, fara sa pacatuiasca prin tarele Chardonnay-urilor New World, plate si excesiv baricate. Detine o structura de invidiat si un echilibru care da o senzatie de indestructibilitate. Tinand cont de cele de mai sus vinul de fata este deosebit de versatil in asocieri culinare, putand sta la fel de bine langa o carne de porc mai slaba sau ceva preparate  din peste. La pret probabil ca se va apropia in comert de varianta rosie de Amaranta care este in jur de 70 lei, rezultand un RPC Acceptabil pentru cei care s-au saturat de Chardonnay-uri si Sauvignon Blanc-uri suprabaricate si supraevaluate. Daca nu sunteti insa genul curios si explorativ in ale vinului, o sa vi se para inevitabil scump. Dupa parerea mea insa, vinul isi merita cu prisosinta banii. Pentru inchidere s-a apelat la metoda clasica cu dop de pluta (spre deosebire de Vinolok-ul de sticla folosit la linia Unico), permitand astfel vinului sa evolueze interesant in urmatorii ani.

 

Este de laudat ce au realizat cei de la Tenuta Ulisse cu acest soi local, ilustrand in mod perfect relatia mea personala de „love/hate” cu vinurile italiene: pe de o parte exista vinurile arhicunoscute in toata lumea (bazate pe Nebiolo, Sangiovese, etc. ) care se dovedesc adesea a fi mult prea scumpe pentru ceea ce ofera si pentru care trebuie sa bagi adanc mana in buzunar pentru a avea parte de ceva decent. Exista in schimb vinuri din soiuri locale (de care Italia nu duce lipsa),  cum este si cel de fata, care socheaza si epateaza prin caracterul lor aparte si surprinzator.

Ma gandesc inevitabil cum ar arata o Cramposie baricata? Desi, spre deosebire de cel de fata, nu cred ca are corpul si structura necesare pentru a „sustine” baricul. Atunci un spumant de calitate din Feteasca Regala? Probabil ca nu va avea destula aciditate…In fine!

Oricum, ceea ce demosntreaza in primul rand vinul de mai sus este ca accentul pus pe soiurile locale duce adesea la pariuri castigatoare…Aviz (unor) producatorilor autohtoni!

 

Tags: Amaranta, Pecorino, Tenuta di Ulisse

 

         Nu stiu daca exista la ora aceasta pasionat de vinuri de pe la noi care sa nu fi aflat ca joi 14 iunie s-au lansat vinurile Cramei Atelier M1 de la Murfatlar la restaurantul La Cantine de Nicolai din Bucuresti. Sau ale lui Razvan Macici, cum vreti sa le spuneti. Pana si cei care nu au treaba  cu vinul, dar au un cont de Facebook cred ca au fost loviti prin ricoseu saptamana aceasta de unul dintre review-urile de la lansare. Asa ca, a saptea zi dupa scripturi, vin si eu sa va povestesc cum a fost. Ideea e ca nu prea mai am ce sa va mai povestesc! Daca ati citit deja postarile comesenilor si colegiilor de blogosfera deja ati aflat cam tot despre mancare, vinuri, participanti, impresii, puncte, branding si alte detalii. Daca nu, va recomand (in ordine absolut aleatoare): George, Mihai, Berbecutio, Razvan si Alin. Mai era cineva la masa? 🙂

        Asa ca misiunea mea este simpla: nu trebuie sa mai caut poze pe telefon (care apropo  ies groaznice si oricum am avut un fotograf mult mai pasionat si dotat tehnic la masa, in persoana lui Mihai), nici sa imi aduc aminte cum a fost calcanul cu mamaliga (polenta cu parmesan si smantana, scuze), nici langa cine am stat (deja s-a vazut din poze pentru cine ma recunoaste din spate, adica sotia). Oricum si acum s-a constituit ad-hoc si natural, ca mai pe la toate evenimentele unde ne intalnim, o masa de carcotasi si strambatori din nas (aka: bloggerii de vin).

 

       Tot ce mi-a mai ramas sa va spun, acum cand ecourile evenimentului sunt deja pe final sunt cateva impresii personale,  pe care nu ma pot abtine (ca de obicei) sa nu mi le exprim. Si acestea tin bineinteles de vinuri;  mancarea si organizarea fiind excelente (nici nu ma asteptam la altceva).

          Au fost prezentate trei vinuri albe si trei rose-uri (desi unul dintre acestea este greu de incadrat la categoria Rose):

 

Sable Noble Alb 2011: Cum gama Sable Noble este rezervata cupajelor din soiuri internationale si acesta este alcatuit din Sauvignon Blanc, Chardonnay (partial baricat) si Pinot Gris in proportii egale de cate 30% plus Riesling Italian 10% pentru un plus de aciditate. Apropo, am inteles ca Razvan a ramas incantat de calitatea Pinot Gris-ului gasit la Murfatlar; ce or fi facut cu el pana acum e o intrebare legitima, nu?

Culoarea este un galben pai, deschis, in nas prezentand un buchet intens, cu un potpuriu de arome specifice de Sauvignon (pi de chat, fructe exotice) plus note florale si arome pline de pepene galben, piersici si caise coapte. In gura atacul este mediu, rotund, asociat unui corp usor onctuos, structurat, specific unui Pinot Gris. Alcool bine integrat. Pe palatin se impletesc note de fructe exotice, lychee, pepene galben copt si ceva citrice. Aciditatea este vioaie, cu note usor astringente pe final si contrabalanseaza bine corpul. Finalul este usor picant cu note specifice de Pinot Gris si tuse minerale, crocante, per ansamblu surprinzator de fresh.  Un cupaj foarte bun, complex, reusit al carui pret de 19.5lei + TVA la crama (cam 30 lei in comert) ii confera un RPC greu de atins de multe vinuri de pe la noi. Un viitor succes si un vin care imi place foarte mult! Catre Murfatlar: lasati-l pe Razvan sa faca cupaje, e clar ca se pricepe…sunt curios cum arata Ingenuity de la Nederburg; un cupaj mult mai complicat decat cel de mai sus compus din vreo 8 soiuri albe.

 

Arezan Cramposie 2011: Gama Arezan va fi revitalizata si va cuprinde vinuri din soiuri traditionale romanesti. Cramposia de fata demonstreaza cat de versatil poate fi interpretat acest soi, aflandu-se la polul opus fata de varianta de la Stirbey (my love), fara a fi mai prejos la nivel calitativ: culoare cu tente pronuntat verzi, nas floral, de salcam si flori de camp dar si cu mult fruct exotic, mar verde, citice, intens, pronuntat. Parca are ceva in comun cu albele din cupaj (ceva drojdii de Lume Noua?). In gura ne dam insa seama de limitarile soiului, vinul dezamagind un pic in comparatie cu senzatiile olfactive pe care le ofera: aciditate ridicata, chiar stridenta, un corp mediu, mai pronuntat decat variantele de Dragasani si cu note verzi, minerale, reci pe final. Un vin bun, complex si ademenitor in nas, dar direct  pe palatin. O interpretare reusita a soiului, dar diferita fata de cele existente pe piata.

 

Sable Noble Rose 2011: un cupaj din Cabernet Sauvignon (85%) si Merlot (15%) , cu o culoare intensa de cireasa de mai. Nasul este retinut, cu ceva fructe rosii de  padure si note de cireasa. Evolutia este greoaie, usor plata (teoretic se putea renunta la Merlot, practic gama stiu ca va contine doar cupaje) cu o astringenta amaruie pe final. Aromele sunt estompate, in acelasi registru ca si nasul. Este un stil de rose mai potolit, corect, caruia nu ii pot reprosa nimic concret, dar care nici nu imi sune ceva. Am mai  vazut acest gen de evolutie si prezentare la cele provenite din Spania sau Italia.

 

Leat 6500 The Origin Rose 2011, Gama Leat 6500 va cuprinde vinuri internationale in interpretarea authotona, specifica terroir-ului de Murfatlar. Cel de fata este un cupaj din acelasi Cabernet Sauvignon (60%) de data asta in companie cu Feteasca Neagra 40% (asta e deja soi international?). Brandingul gamei este foarte interesant si ingrijit lucrat, cu poveste si tot tacamul. De exemplu pe eticheta este stilizat situl arheologic al bisericii sapate in dealurile de creta de la Murfatlar in al carei naos s-a descoperit inscriptia Leat 6500 (anul 992). La partea cu The Origin sunt de acord cu George, nu prea da bine cu Leat-ul de langa si cam incarca etimologic eticheta. Probabil s-a vrut si reprezentarea caracterului international pe eticheta, pe langa cel referitor la traditie, un fel de paralelism dintre cele doua concepte, asa cum ar fi cel dintre Cabernet Sauvignon-ul international si Feteasca Neagra autohtona ce compun vinul.

La partea senzoriala este mult mai pe gustul meu decat cel de sus, batand ca stil spre Rose-urile de Provence, desi prezinta o coloristica mult mai intensa decat acestea. Nasul este elegant, integrat, cu arome usor dulci, de trandafiri, capsuni si clasicele fructe de padure rosii. In gura este rotunjit, spintar, vioi cu nuante parfumate de capsuni si o aciditate vivace, proaspata, bine integrata rezultand un ansamblu lejer, provensal. Finalul are note asteptate de mineralitate, usor amarui-picante urmand un postgust mediu, tonic si racoritor. Un vin subtil, ingrijit, mai ales in comparatie cu cel de mai sus, un stil pe care nu credeam ca o sa il vad la cel de la Murfatlar. Foarte bun. Rose-uri pe toate gusturile deci…”and the best is yet to come”:

 

Fatum Rose 2011 (poza preluata de la Mihai). De fapt nu cred ca poate fi incadrat la categoria Rose. Daca nu as fi vazut ca am un rose in pahar as fi jurat ca este un Pinot Noir mai usurel, caldut, cu clasicele nuante de baric asociate de obicei acestui soi. Dar de fapt nu este ce pare a fi….este un rose delirant si derutant, un lup in blana de oaie, cel mai serios rose pe care l-am intalnit pana acum. Si nu vorbesc doar de cele romanesti.

Practic nu poate fi comparat cu nimic altceva, reprezentand un paria pentru cele doua categorii: nu e nici rose, datorita aromelor specifice vinurilor rosii (fructe de padure, frunze vestede, ierburi aromatice, specifice unui Pinot Noir clasic) si a caracterului greu in evolutia pe palatin, cu complexitati nebanuite de fructe rosii coapte, coaja de paine (apropo are fermentatie malolactica) si arome de baric aberante pentru un vin rose. Culoare este singura care infirma categorisirea vinului la capitolul rosii si de aceea afirm ca avem de a face cu un Pinot Noir mai rose si nu cu un Rose din Pinot Noir.

Vinul de fata este oferit in editie limitata de 800 sticle, toate Magnum la 1,5 l, la pretul de 150 lei la crama, iar prezentarea este pe masura vinului din sticla. Eu personal il vad ca pe un statement, o declaratie de intentii care arata ce se poate obtine din viile de la Murfatlar de catre un vinificator talentat. Poate unul dintre viitorii fericiti posesori ai acestuia ne va spune peste cativa ani cum a evoluat.

 

Muscat Ottonel Amprenta 2011 a venit pe final, dupa derutanta aparitie a “aberatiei” ( a se citi „abomination” ca in Dune-ul lui Frank Herbert) de mai sus, practic dupa un vin cu caracter de rosu, de aceea cel de fata parundu-mi-se mai usor si diafan. De fapt asa si este: vizual prezinta nuante galbene, deschise, cu reflexii brun-gri si cu un nas de intensitate medie, pur, de strugure parguit, ingrijit, curat, aproape feciorelnic. Pe palat apare rotunjit, polisat, usor onctuos datorita celor 50 g zahar rezidual (conform nota bene: fisei tehnice), cu o evolutie corecta, liniara, previzibila, dar in acelasi timp supla si catifelata.

Vinul are o caracteristica “curgatoare”, un „flow” foarte interesant pe palatin fara a se baza pe intensitatea aromelor si caracterul greu al muscat-urilor cu care ne-am obisnuit. Aciditatea este corecta, reuseste sa faca fata cu succes zaharului oferind vinului senzatii agreabile. Un mic plus de aciditate l-ar fi impins inca un pas spre perfectiune. Finalul este diafan, scurt spre mediu cu note usor amarui care cuplate cu aciditatea de mai sus elimina surprizele neplacute ale unui caracter plat si uneori greoi caracteristic vinurilor dulci. Eu il vad ca un vin scoala, pur, cautandu-se mai degraba un stil usor, clasic decat mergandu-se pe cel greu, bombastic si onctuos. Foarte interesant cum va evolua… Daca ar fi sa fac o mica divagatie personala, din punct de vedere al preconceptiilor si supozitiilor personale, as fi vazut muscatul pe constructia cramposiei (nas mai intens, corp mai pronuntat) si invers. Dar asta este placerea diversitatii vinului.

 

      Asadar si in concluzie (sic!), Murfatlar face acum vinuri bune si pe alocuri chiar foarte bune. Asta este o concluzie atat a mea personala cat si a  colegilor. Bineinteles ca face si (mult mai mult) vin prost, concluzie tot a mea personala si probabil ca si a colegilor. Ceea ce este interesant la ei este impresia ca nu se dezic de ele si le insusesc si chiar le accepta. Acesta este un punct de plecare!

        Vestea cu adevarat buna este ca Murfatlar face vinuri bune si foarte bune care sunt in acelasi timp si accesibile. Daca ceilalti „grei” (Jidvei si Cotnari) s-au plasat pe nivele de pret mari (pe alocuri aberante) pentru ce ofera, Murfatlar, fiind cel mai mare jucator din piata, a ales sa dea tonul la vinuri bune cu preturi corecte. Nu am zis mici, am zis corecte si de bun simt.

 

        Astept cu interes si curiozitate vinurile rosii si salut in acelasi timp  abtinerea de la a le lansa pe piata cu surle, trambite si PR inainte de vreme, asa cum fac in mod eronat unii producatori de la noi care merg pe principiul ca „piata” nu stie despre ce este vorba si cumpara oricum preturi mari si etichete “fancy”. Asta imi spune ca cei de la Crama M1 Atelier se iau in serios si ne iau si pe noi (consumatorii)in serios.

        Cat de departe va merge acest proiect de succes? Sincer sa va spun la momentul actual nu am o parere formata, dar pot afirma cu certitudine ca nu va inghiti prea curand Crama Mare, asa cum, aspirational vorbind, am dori noi. Pur si simplu dimensiunea acesteia este prea mare si prea greu de controlat din punct de vedere calitativ la momentul actual si in urmatorii ani, mai ales de o firma aflata in insolventa cum este acum Murfatlar-ul.

         Ceea ce conteaza insa  din punctul meu de vedere este ca s-a format o echipa de oameni care se ocupa cu selectia celor mai favorabile parcele din imensitatea plantatiilor pe care Murfatlar le detine si care creaza vinuri de calitate.

 

        Acum mingea este in terenul consumatorului caruia producatorul amintit mai sus ii prezinta pentru prima data o alegere: avem asa si avem asa. Singurul care poate influenta viteza schimbarii la Murfatlar si incuraja Crama M1 Atelier sa devina o „voce” din ce in ce importanta in portofoliul producatorului dobrogean este de acum incolo „Maria Sa” consumatorul  de vin din Romania. Si de aici si pesimismul afirmatiilor de mai sus cu privire la Crama Mica si Crama Mare……

 

P.S. I: Inca o chestie de remarcat la Murfatalar este ca nu au lansat vinurile inaintea site-ul de internet, spre deosebire de ceilalti doi „grei” si au facut totul „ca la carte” cu PR, branding si comunicare. Si in plus pe site-ul lor (care arata chiar bine si ingrijit) gasim fise ale vinurilor despre care am spus nu numai o data ca mi-ar placea sa le vad si la alti producatori.

 

P.S. II: Nu am inteles pana la urma: vinurile vor fi gasite si in Cramele Murfatlar raspandite pe teritoriul tarii sau doar in „magazinele de specialitate”? Ar fi pacat sa nu fie promovate si in Cramele Murfatlar, mai ales ca la noi consumatorul nu prea intra des prin „magazinele specializate”. In plus aceste magazine de specialitate nu prea se gasesc la tot pasul (mai ales prin provincie) si e pacat ca vinurile de mai sus sa nu beneficieze si de o distributie corespunzatoare. De fapt acolo este locul lor natural, langa produsele „mainstream” ale Murfatlar, pentru ca omul sa le vada, sa fie curios sa le incerce si in final sa perceapa diferenta de calitate. Numai asa putem spera sa ridicam renumitul „nivel de cunostinte” al consumatorului de vin din Romania!

 

Tags: Arezan Cramposie, Crama Atelier, Leat 6500, Murfatlar, Muscat Ottonel Amprenta, Rose Fatum, Sable Noble