Ah…inca un sezon estival sta sa se incheie. Marea,aceasta nesfarsita atractie in stil Fata Morgana care ademeneste an de an turistii si cautatorii de senzatii tari.

Vorbesc bineinteles despre marea noastra. Marea Neagra.

Sezonul estival, atat de drag romanilor, este un excelent prilej pentru a observa toata panoplia de obiceiuri si apucaturi de marketing ale industriei autohtone de profil. Concentrate in doua luni si pe cativa km de litoral acestea devin fascinante si iau adesea forma unui show grotesc.

Acolo, pe „litoral”, este poligonul de trageri pentru cei care an de an se urzesc (noi) planuri, vinuri si etichete. Este campul de batalie unde au picat la datorie multe vinuri si multi directori de vanzari. Este mirajul permanent si sansa de a salva un sezon dezatruos. Este locul unde disperarea lipsei de vanzari de peste an se vede in toata splendoarea ei.

 

Cele cateva luni de sezon estival sunt un fel de saptamana nebunilor. Cand nu mai exista nici o regula si fiecare este pentru el. Este un fel de sezon deschis la fazani, in care toata lumea alearga cu frapierele de rose dupa turistii infierbantati. Totul se joaca pe  singura carte si lumea traieste la maxim. Exact ca in celebrele “iubiri de-o vara”..:)

 

Cam tot circul estival de la noi, atat in domeniul vinului cat si al restauratiei/hotelier se bazeaza in mare parte pe abilitatea astrului solar (adica soarele) de a bate in cap turistul. Care batut fiind in cap va proceda in a cheltui sume exorbitante pe diferite servicii, bunuri si licori pe care altminteri, in mediul familiar de acasa le-ar trece cu atentie prin filtrul gandirii analitice. Altfel nu se explica comportamentul de consum adesea irational al romanului care “a rupt lantul” si a plecat la mare.

 

Astfel in fiecare an sezonul la fazani se deschide pe la inceputul lui iunie cand primele echipe de vanzari iau drumul litoralului pentru a ocupa pozitii strategicie prin restaurante si cafenele. E cam ca pe vremea lui Ceasescu cand te sculai la ora 3 ca sa prinzi loc in fata la coada, sa apuci si sana pe langa clasicul lapte dulce indoit cu apa.

Cam atunci, prin iunie, apar si primele poze pe Facebook, ca niste ghiocei care vestesc primavara. In toate apar fete zambitoare si pline de increde in ale caror priviri se citeste speranta, hotararea si determinarea de a salva un sezon dezastruos (si uneori propriul job) in cele doua luni petrecute la mare.

 

Pozele mai au si rolul de lovituri preemptive descurajand inamicii mai descumpaniti in a descinde pe campul de batalie. Arta razboiului spune ca inainte sa ajungi pe campul de lupta, extrem de important este  este razboiul psihologic, demoralizarea inamicului. Iar aceasta se face prin poze pe facebook, check-in-uri in locatii de top si asocieri cu persoane “de vaza”. Si oricum toate acestea sunt bune si ca varianta de back-up, daca toata treaba esueaza lamentabil. Sa ai ce arata sefului cand te intorci: „Uite sefu, am fost, am facut , am dres..daca nu merge…n-a mers…Mai incercam la anul”

 

 

O data ajunsi pe litoral, fiecare isi stabileste o locatie proprie, un centru de comanda de unde va dirija eforturile comerciale, cohortele de somelieri, hostese si agenti de vanzari. Cine ii are are. Cine nu, ia litoralul la picior cu frapiera si vinul in porbagaj.

Armatele fiind pozitionate pe campul de batalie si vanatorii fiind asezati in standuri toti asteapta vanatul. Adica turistul. Sau fazanul, cum se mai numeste in limbaj de specialitate. Vanatoresc adica.

 

O data fazanii ajunsi la locul faptei incepe frenezia vanatorii. Asa cum spuneam si mai sus, fiecare e pe cont propriu. Vinde cat poate, cum poate si cui poate. Se deosebesc insa din marea masa de manevre si tactici, cateva metode de promovare tipice sezonului estival. Astfel:

1. Vanzarea prin rude, cunostinte, neamuri si clanuri. A se vedea aici celebra filiera a machedonilor, pe care in general nu prea ii intereseaza ce beau, atata vreme cat licoarea provine „de la unul de-al lor”. Chit ca probabil realizeaza si ei pe undeva ca nu au traditie in oenologie ci mai degraba in oierit. Dar asta nu conteaza, patriotismul si atasamentul fata de familia largita este sfant. Bei, inghiti, platesti si taci. Ca ne ajutam intre noi, da?
    
2. Vanzarea cu snobi. Practicata pe scara larga si in afara sezonului atinge apogeul pe litoral, in locatiile de fitze gen…stiti voi care. Nici acolo nu prea conteaza vinul. Fie aduci un rose de prin Provence si pui marja 300%-400%, fie faci o selectie dubioasa de rose-uri autohtone, ii zici festival si tragi niste fete pe langa standuri. De fapt in genul acesta de locatii vanzarea cu fete (la figurat, da?) este de baza. Logica stabilimentelor de gen este ca atunci cand clientul vede ceva cat de cat frumos in fata va cumpara si vin. Si oricum dupa o sticla de vin majoritatea fac rabat serios la calitate si prospetime. A vinului vorbesc…
    
3. Vanzarea cu degustari. Clasica si care se practica pe tot parcursul anului. La mare insa comporta cateva aspecte speciale, in sensul ca trebuie sa incoltesti fazanii la pasajul de seara, pe la terase. Echipat cu somelieri regulamentar imbracati in recuzita de pinguin (costumatie foarte adecvata pentru ca da clientului senzatia arctica de racoare, atat de necesara in serile toride de vara) sau cu hostese mai mult sau mai putin trecute (practic ce a ramas neutilizat la punctul b) se ataca generos si repetitiv locatiile in care ti s-a dat voie  sa prestezi. Si sa listezi pe bani grei, offcourse…

 

Din tot acest balamuc estival cel mai mult de pierdut are, ati ghicit, clientul. Acesta este ca intotdeauna pe ultimul loc (desi declarativ este exact invers) fiind adesea imbuibat cu licori indoilenice pe principiul “lasa bah ca e la mare.” Sa nu ne facem iluzii: in mod fatidic marea noastra se numeste neagra pentru ca asa este. Este neagra…de la sufletul carciumarilor si hotelierilor pana in cerul gurii cainilor care umbla printre maghernitele si dughenele litoralului.

 

Cam asa se desfasoara in linii mari an de an ostitilatile si trebuie sa va spun ca din afara aceasta agitatie febrila, gen piranha intr-un pahar de apa, este destul de fascinanta daca nu ar comporta si o parte jenanta, penibila si demna de mila. Stau uneori sa ma intreb ce producator serios as vrea sa isi lege imaginea de cea a litoralului romanesc asa cum arata si cum este perceput el acum: scump, murdar si aglomerat. Atribute care se potrivesc in mod ciudat si pietei autohtone de vin…

Asa ca in fiecare sezon estival asistam la inca un sfarsit de lume, inca o cadere a Constantinopolului.  O data cu trecerea acestuia tot circul, disperarea si nebunia se vor muta la “sarbatorile de iarna”.

Asa ca vom reveni…la momentul potrivit.

 

 

Tags: Litoral, Marea Neagra, Romania, Rose, vin

 

Ultimele doua postari de pe blog care se refera la un eveniment organizat sub auspiciile unuia din furnizorii de fomare WSET de la noi s-au soldat la capitolul concluzii cu mult prea multe paragrafe ca sa le mai pot cuprinde in articolele respective. Adica, dupa vreo 3 ecrane cu note de degustare e greu sa mai digeri inca vreo 2 de pareri si concluzii.

Asa ca ascultandu-mi instinctul (si criticii constructivi) am “rupt” ideile respective pentru o postare separata. Reiesind cea de fata.

 

Trebuie sa recunosc a atunci cand am facut WSET 3 in Franta (din simplul motiv ca in Romania nu exista nici un formator la ora respectiva) nu mi-am inchipuit ca va urma si la noi o dezvoltare atat de exploziva a cursurilor respective intr-un timp atat de scurt. Pana la urma e un business, daca exista cerere (la care imi place sa cred ca am avut si eu o contributie importanta, fie si numai prin popularizare) va aparea si oferta.

 

Fenomenul in sine ma bucura pentru ca accelereaza dezvoltarea nivelului de cunoastere pentru publicul romanesc de vin. Bineinteles ca unii sunt deranjati de fenomen. Inmultirea celor care incep sa se pregateasca si sa isi dea seama de lumea complexa a vinului, vine cumva la pachet cu disparitia dinozaurilor autohtoni. Cei care le stiau/stiu pe toate, dar de fapt nu stiau/stiu mai nimic, invartindu-se in micul univers al vinului romanesc, complet rupti de realitatile internationale.

Eram (si inca suntem sub anumite aspecte) ca un fel de Galapagos, un arhipelag izolat de lume, cu fauna si flora specifica si atipica, in care speciile evolueaza intr-un habitat inchis, departe de lumea “dezlantuita”. Si in care o data introdus virusul cunoasterii are loc un fenomen ireversibil de disparitie in masa a faunei indigene. Mai mult sau mai putin accelerat…

Si nu ma refer la disparitia fizica, ci la perimarea ideologica si conceptuala a ceea ce reprezinta acestia.

Da, bine, dispar cautand virgule prin carti si suporturi de curs sau barne in ochii altora, dar sa ne bucuram de vestea buna: dispar. Desi acolo, intr-un coltisor al mintii, unii se considera o combinatie de Robert Parker + Jancis  Robinson + completati voi un erou viti-vinicol local.

 

De altfel ma bucur ca din ce in ce mai multa lumea incepe sa isi dea seama cati imparati goi umbla prin piata de la noi, cati ne iau (inca) de “como se dice” fraieri si cati “oameni frumosi” sunt de fapt de o uraciune interioara si rapacitate fascinante.

 

Acum nici nu contest ca probabil va urma in viitorul apropiat un val de mini-frustati vanatori de diplome gata sa dea in cap cu hartiile si insignele de WSET de la rever oricui le contesta autoritatea in domeniul vinului. Noul val de critici de vin (sic!) sa le spunem. Pana la urma goana dupa legitimare si batutul cu pumnul in piept sunt fenomene care caracterizeaza etosul romanesc. WSET, cu a va fi (este) doar inca o victima colaterala.

 

 

Revenind, eu raman la parerea mea initiala ca vinul este o chestie profund personala, de gusturi, pe care nu e bine/deontologic sa le impui altora, inarmat fiind cu o hartie. Din punctul meu de vedere WSET doar te ajuta sa sistematizezi, sa pui cumva ordine in lucruri, sa iti faci o parere de ansamblu, sa castigi o perspectiva (una din multele dealtfel) si apoi sa te focusezi pe ce iti place. Cu siguranta nu te face un super-degustator/cunoscator.

 

Si cu siguranta WSET nu te face critic de vin. Aia te poate face publicul si recunoasterea din partea lui. Cum e Parker de exemplu. Care nu are nici o hartie, nici un WSET, nici un MW sau mai stiu eu ce calificare. Pe el il recomanda doar publicul. Un critic fara public e cam ca o nunta fara invitati in care petrec rudele mirilor intre ele. Sau poti, asa cum se procedeaza indeobste pe la noi, sa te autodeclari critic de vin. Daca ti-au murit laudatorii. Sau nu i-ai avut niciodata. Sau, mai bine, platesti pe cineva de meserie (sau nu): ziarist, PR-ist, “blogger” sa iti inchine ode si sa te proclame pompos “critic de vin”. Si tu o sa accepti, zambind afectat de importanta proprie-ti persoane…:)

 

Revenind, in contextul romanesc actual WSET este cam ceea ce ne trebuie. Si sper ca in timp, pe masura ce din ce in ce mai multi vor fi curiosi sa invete  despre vin, se va resimti din ce in ce mai acut nevoia de schimbare, de altceva, de aer curat. Fara bullshit, comunisme sau PR bagat pe gat cu forta si cu polonicul.

Cel putin eu asta astept: o (noua?) miniglaciatiune a lumii vinului romanesc care sa ne mai scape de ceva dinozauri. Si de la care sa porneasca urmatoarea etapa de evolutie.

 

 Deocamdata lucrurile merg (mai rapid sau mai lent) in directia buna si cu cat avem mai multe persoane pregatite (WSET, autodidacti sau sub alte forme) procentul de ignoranta si ingenuitate la nivelul publicului va scadea. Si paralel va scadea si impactul PR-ului si marketingului de duzina. Acela facut cu barda si cu oameni de prin presa tabloida sau cu PR-isti semi-docti, de detergenti si bere, carora le place sa isi expuna orgasmic si atoatestiutori ideile acelea putine si fixe care se invart la infinit in majoritatea agentiilor de publicitate de pe la noi.

Toate aceste evolutii vor forta intr-un final maturizarea cat de cat a pietei si industriei de vin autohtone, pedepsind excesele si corectand derapajele.

 

Inchei postarea cu un gand introspectiv: iata ca am ajuns la vorba celebra si am urmat indemnul “clasicilor”: sa fiu optimist, pozitiv si sa vad partea plina a paharului!  Ah…si mai era aia cu “sa facem lucruri.”

 

P.S. De cate ori aud partea asta cu “sa facem ceva” imi tot vine in minte un banc de pe vremea lui Ceasescu. Care zice asa: pe usa unei toalete publice un hatru scrisese: “Sa facem totul!” Cine a prins timpurile respective, stie despre ce este vorba in propozitie…:)

Eu sper sa prind totusi vremurile in care sa trecem de la mentalitatea de “faceti baieti, numai faceti” la cea de “mai intai gandim, socotim, planificam si apoi facem”. Si daca nu ne pricepem “sa gandim si sa socotim”, mai bine nu mai facem deloc. Ca mai mult rau facem. Si eu zic ca facem mai bine asa. Sic!

 

Tags: Marketing, PR, Publicitate, vin, WSET

 

Asa cum v-am promis revin cu partea a doua a evenimentului Women in Wine Business, plus concluziile:

 

Planeta Winery                               

 

O prezentare foarte interesanta sustinuta de catre Patricia Toth. Mai ales in ceea ce priveste Sicilia ca si regiune viticola.

Apropo, “stiati ca” Sicilia are o suprafata viticola similara cu Chile? Eu unul nu stiam. In plus nu trebuie sa va mai spun ca exista o diversitate de terroir-uri si profile climatice datorita atat temperaturilor ridicate, dar si influentei altitudinii in cazul viilor plantate la altitudine (Etna de exemplu). Acesti factori, coroborati cu existenta unor soiuri locale (care dau 85% din vinuri), dar si a unor sanatoase “grefe” cu soiuri internatioanle dau nastere unui mozaic oenologic complex si interesant. Planeta ca orice gigant care se respecta acopera competent acest mosaic cu cele 4 crame pe care le are in regiuni diferite ale insulei: Menfi, Noto, Vittoria si Etna. La noi stiu ca ii importa Recas.

Am avut la degustare cate un exemplar din fiecare crama si a fost o excelenta trecere in revista a diversitatii vinurilor siciliene:

 

Etna 2015 (100% Carricante, soi local): Nas expresiv, intensitate medie, cu fructe exotice si aluzii verzi, interesante, de ierburi aromatice. Gust cu un corp prezent, cu senzatii dulcege, de fruct copt si o aciditate in evolutie crescatoare, prezenta in final, care ii imprima prospetime si aluzii mineral tonice. Direct, modern, crocant pe final. Bun spre Foarte Bun mai ales pentru un soi indigen.

 

Chardonnay 2014 Vinul este deja celebru fiind un fel de flagship al cramei si al Siciliei per ansamblu. Si pe buna dreptate. Nas bogat, opulent, fara a fi obositor, cu arome de caise si piersici coapte, mere parguite, frumos invelite in tuse vanilate de baric. Gust plin, rotund, cu un corp prezent si cu o aciditate care il echilibreaza perfect imprimandu-i vioiciune, structura si complexitate. Un Chardonnay foarte reusit, de referinta pentru zona. Foarte Bun spre Excelent.

 

Frappato 2014 Este vinul care m-a frapat cel mai mult din portofoliul Planeta. In sens pozitiv. Probabil si datorita faptului ca ma mai intalnisem cu restul si stiam la ce nivel de calitate si la ce stil sa ma astept. Produs din soiul indigen cu acelasi nume, vinul prezinta un nas in tuse savory, aromatice, dominat de ierburi uscate, petale de trandafiri si tuse de pamant umed, de turba. Fructul este undeva in fundal, din categoria visinelor si cireselor amare. Gustul este subtire, lejer, picant, moale, cu o abordabilitate de invidiat dar cu tanini prezenti, care strang usor palatinul in final. Un stil/soi foarte interesant care m-a surprins in mod placut. Un fel de Barolo diluat, asa spre Gamay sau Sangiovese, foarte abordabil, fresh si baubil. Bun spre Foarte Bun.

 

Santa Cecilia 2011 (100%  Nero d’Avola) Este vinul lor de referinta in materie de rosu produs din soiul considerat reprezentativ pentru insula. Nas complex, serios, care combina armonios fructul copt, usor gemos (visine, prune, mure, cirese negre) cu aluziile de baric, de fructe confiate si tuse verzi, de capsicum in fundal. Gust rotund, corp prezent, cu mult fruct, dar cu aciditate si tanini fini, excelent integrati. Evolutie prezenta, eleganta, cu tanini infipti, bine definiti pe final, care usuca palatinul si lasa loc unui postgust lung, fructat. Foarte Bun spre Excelent, una dintre cele mai reusite incarnari ale soiului din cate am baut.

 

 

Agricola Stirbey

Despre ei nu o sa va mai povestesc pentru ca deja gasiti o groaza de informatii atat la mine pe blog cat si in alte parti. Pe scurt, sunt unul dintre producatorii romani de top;  topul acela rarefiat care se numara pe degetele de la o mana.

Vinurile prezentate de baroneasa Ileana Kripp au fost reprezentative pentru podgorie, potentialul acesteia si de fapt pentru Romania, printre ele numarandu-se doua soiuri autohtone pe care Stirbey le-a scos din anonimat. Asadar:

 

Spumant Stirbey Brut  (Cramposie), in stilul clasic, fresh, proaspat citric si cu o evolutie lejera si proaspata pe palatin care aduce si notele clasice de patiserie fina, briose si nuci prajite specifice metodei traditionale. Desi cunosc stilul, de fiecare data cand il beau nu pot sa nu ma mir ca poti obtine asa ceva dintr-un soi cvasi-disparut, pe care nimeni nu dadea doi bani si care cu siguranta si-ar fi dat duhul printr-un colt de statiune de cercetare daca nu ar fi fost ei.

 

Feteasca Regala 2015 Desi e cea “de linie”, fara Rezerva sau Genius Loci, este un vin foarte serios: nas mineral, citric, retinut, clasic, cu o coloana de aciditate impresionanta inca din debutul evolutiei gustative care ii confera structura (grip). Finalul pune in evidenta tanini tipici soiului (da, si vinurile albe au tanini, Feteasca Regala chiar in exces fata de alte soiuri) pe fondul unei senzatii crocante care curata palatinul. Foarte bun si ca mai toate vinurile lor va beneficia din plin de trecerea timpului. Asa ca mai lasati vreo 2-3 sticle deoparte pentru mai tarziu.

 

Negru de Dragasani Rezerva 2012 Soi care cunoaste un reviriment deosebit in utlimul timp, noi plantari intinzandu-se voios pe cuprinsul patriei. De ce? Probabil  pentru ca da genul de vinuri pe gustul actual al publicului. Nas cu mult fruct copt, rosu si negru plus impresii baricate de vanilie si condiment. Gustativ umple palatinul cu aceeasi concentratie de fruct care ascunde perfect alcoolul (15.5%) si taninii care se itesc usor agresivi si verzi in final. Crowd-pleaser cu accente de seriozitate. Foarte Bun

 

Merlot 2006 Unul din motivele pentru care Stirbey merita toata lauda este linia de vinuri invechite in crama si lansate exact cand sunt gata de baut. Daca e sa va recomand ceva de la ei in primul rand la acestea v-as trimite. Pentru ca stiu ca nu va puteti abtine sa  lasati sticlele deoparte cativa ani. Iar acestea sunt invechite in conditii de crama si perfecte de baut acum.

Spre exemplificare avem in fata un Merlot clasic care imbina excelent notele tertiare, de evolutie la sticla, aflate la inceput de drum, cu profilul aromatic care inca pastreaza carasteristicile primare de fruct si secundare, de baric, perfect integrate. Un nas complex, captivant, cu tuse de rosii uscate, masline, ierburi aromatice care lasa treptat loc fructului copt, cu nuante de lichior. Gustativ componentele sunt perfect armonizate, nimic nu iese in evidenta. Taninii sunt prezenti, dar topiti in masa de fruct, iar vinul evolueaza cu o lejeritate si eleganta de invidiat.  Excelent de baut acum, asa cum va  spuneam mai sus. Este pacat pentru fanii Stirbey (si nu numai) sa nu incerce macar o data genul acesta de vin. Numai si pentru a vedea ce pierd daca nu au rabdare…:)

 

 

Quinta do Mariposa

 

Am terminat amintitul eveniment cu trei vinuri din Dao, zona viticola din Portugalia care mie unul mi-a oferit de-a lungul timpului unele dintre cel mai frumoase surprize mai ales sub aspectul diversitatii vinurilor, stilurilor si al celebrului RPC.

Vinurile au fost prezentate de catre creatoare acestora: Lucia Freitas si le gasiti in Romania la Premium Drinks.

 

Quinta do Ribeiro Santo Encruzado 2015 Soi autohton fanion, cu mare potential, de care m-am convins si eu in timp dupa ce am dat peste niste exemplare impresionante. Nas cu impresii citrice, saline, de ceai plus aluzii de drojdii fine si fruct copt. Gust plin, prezent, cu tuse citrice, excelent echilibrat de o aciditate minerala care ii imprima eleganta si ii lasa un postgust de piatra uda, de ardezie. Foarte Bun, modern dar cu personalitate.

 

Quinta do Ribeiro Santo Touriga Nacional 2012 Monovarietal din Touriga Nacional, soiul rosu fanion al Portugaliei. Nas plin de fruct negru copt, cu aluzii usor gemoase, ciocolata, vanilie si condiment. Gust cu un corp mediu, cu evolutie prezenta, extractiva, cremoasa, cu mult fruct, bine sustinuta de aciditate si de o structura de tanini fermi, usor verzi pe finalul fructat, asociat unor aluzii savory, de ierburi aromatice uscate. Un vin scoala pentru soiul respectiv, foarte bine lucrat si cu potential evident in fata. Foarte Bun.

 

Bebes.comes by Lucia Freitas 2013 un asamblaj de Encruzado cu Cerceal care surprinde filozofia autoarei, lucru sugerat si de prezentarea interesanta si feminina. Nas complex care imbina fericit notele citrice de lime si gref cu aspectele de baric, vanilate, cremoase, de croissant cu unt. Gustul este prezent, elegant, integrat, subtil, cu o evolutie fina,  perfect echilibrata intre fructul expresiv, aciditatea structurata si lemnul excelent dozat. Un vin de autor,  feminin, dar ferm. Produs in doar 1000 de sticle. Foarte Bun spre Excelent

 

 

Cam acesta a fost pe scurt evenimentul amintit. Ca si concluzie la astfel de evenimente as vrea sa particip mai des pe la noi. Fara PR bombastic, (nici bugetul nu cred ca a fost unul tocmai generos),  dar totul organizat elegant, “classy” si cu bun gust. Cu reprezentanti (in cazul de fata reprezentante) ale unor crame cu traditie de la noi si de afara, din zone diverse si cu background-uri diferite prezentandu-si portofoliul si filozofia proprie.

 

Este genul intalnire cu vinul si cu cei care il creaza la care poti descoperi fara sa te plictisesti stiluri de business, soiuri, filozofii si abordari diferite. Si este genul de eveniment pe care formarile/formatorii WSET mi-as dori sa il impuna in piata autohtona in detrimentul abordarilor semanatorist-populist-nationalist-demagogice specifice spatiului mioritic.

 

Deci pe scurt, m-am simtit bine si a iesit super ok; felicitari organizatorilor.

 

P.S. Disclosure: am participat la eveniment pe baza de invitatie (multumesc inca o data pentru ea). Practic din acest motiv ii laud, nu? Yeah right…:)

 

Tags: Lucia Freitas, Planeta, Stirbey, Women in Wine Business, WSET