Un vin despre care am mai scris aici si nu tocmai apreciativ. De data asta l-am luat mai usor si mai cu atentie, adica l-am aerat serios vreo 2-3 ore. Rezultatul, combinat cu cele 6 luni petrecute la orizontala in sifonier, nu puncteaza o diferenta spectaculoasa, dar aduce mici imbunatatiri fata de primul review, astfel:

Aspect (culoare): un rosu deschis, usor transparent cu tente caramizii pe margini; cei 6 ani isi spun cuvantul.

Nas: in prima instanta puternic alcolizat si cu tente grele, de baric, in special piele, tabac, usoare urme de gem de fructe in fundal. Dupa aerare alcoolul din nas s-a mai dus, vinul recapatandu-si putin din caracterul fructat cu ceva visine coapte, fructe de padure, prune afumate. Nu ma intelegeti gresit, notele de baric si alcoolul sunt tot acolo, doar ca un pic mai domolite si tolerabile.

Gust: Nu sfatuiesc pe nimeni sa il incerce la deschidere, vinul parand total dezechilibrat intre alcool, aciditate, corp diluat si taninii neintegrati, pe final. Dupa aerare este mai abordabil, cu mai mult fruct in gura (visine, sub forma usor dulceaga, de dulceata, magiun de prune) care il face sa para mult mai integrat si sub aspectul aciditatii. Sa nu uit sa va spun de o usoara nota astringenta, amaruie, deranjata, care apare spre final. Finish-ul este cald, (la 14% alcool era de astepat) dar cu usoare note fructate si bineinteles nelipsitul baric, cu aspecte carnoase de data aceasta, alaturi de piper negru, tutun si piele.

In concluzie vinul nu a evoluat foarte mult de la prima intalnire, este usor mai integrat, aciditatea este surprinzator de debordanta la inceput si e posibil sa il mai tina in viata inca putin, desi fructul se apropie usor de extinctie. Parca un pic mai abordabil si mai integrat decat data trecuta, dar nimic spectaculos.

Mai am o sticla prin casa si pe aceasta o sa o las pe o perioada mai lunga sa vedem daca isi va da obstescul sfarsit intre timp. Una peste alta imi exprim inca o data dezacordul privind asocierea fortata si vulgara intre un strugure cum este Pinot Noir-ul si notele grele de baric, administrate in exces. Lucrul acesta inca se vede si nu cred ca se va estompa foarte mult cu timpul.

Ne auzim din nou prin 2015..:)

.

 P.S. Va reamintesc ca a obtinut un “Commended” (Mentiune?) la Decanter World Wine Awards. Cum? Personal, nu stiu. De Gustibus…Asta imi demonstreaza cat de mult ma pot baza pe concursuri si medalii in alegerea unui vin: Deloc!

.

Tags: 2006, Cherry Tree Hill, Halewood, Pinot Noir

Kaufland loveste din nou. La nivel organoleptic, ca financiar paguba nu a fost mare. De fapt lovitura vine mai de departe, din Sicilia, insula asociata de obicei (prin filme) crimei organizate. Eu personal o pot asocia de acum incolo si terorismului viti-vinicol.

Bine nici chiar asa, exista si producatori din Sicilia cu vinuri corecte sau chiar bune (vezi colosul Planeta, importati de Recas sau Magma, un vin fermentat in amfore de pamant si cultivat pe pantele vulcanice ale vulcanului Etna, ca sa numesc doua care imi vin in minte).  Cel al vinului de fata este tot un colos local care probabil face si vinuri mai reusite decat exemplarul de fata.

Asadar, impins de curiozitate (sentiment care mi-a adus si multe satisfactii oenologice, recunosc) am achizitionat vinul din titlu contra uriasei sume de 12 lei din supermarketul denumit Kaufland. In diferite expeditii anterioare incercasem cateva variante spaniole destul de reusite despre care au mai scris si colegii de blogosfera (Ciprian si Berbecutio), deci am zis sa ma extind geografic mai la est, adica in Sicilia. Si va povestesc in continuare ce am descoperit, o data vinul debarcat si desfacut la domiciliu, adica la locul consumului. Apropo are dop de plastic de un negru atat de inchis incat te sperii cand il tragi din sticla…costurile, deh.

Aspect (Culoare): corespunzatoare, clara, de visina putreda, concentrata, cu tente violacee si margini usor caramizii-rosiatice. Picioarele care le lasa in mersul pe pahar confirma alcoolul de 14%, ca deh, in Sicilia e mai cald.

Nas: interesant la banii respectivi, de intensitate medie spre ridicata, cam cu trebuie pentru un Merlot: magiun de prune usor afumat, visine, prune afumate plus ceva note corect asociate de ciocolata, cafea si un pic de vanilie. Alcoolul bineinteles ne impusca si in scena asta, dar deh, e Sicilia, e cald, vinul e ieftin…stiti povestea. Dupa aspect si nas am dedus logic ca la gust ma voi confrunta cu ceva fructat, greu, concentrat, un fel de gem de fructe de New World si ma rugam deja pentru ceva aciditate…Si am primit..

Gust: Atacul este catifelat, usor diluat, neagresiv, corpul cam lipsit de structura, dar nimic deranjant pana acum. Evolueaza sters, tern, liniar si cand ma asteptam sa colapseze inevitabil (si de data acesta chiar era de dorit), ma loveste brusc o aciditate frenetica cu accente puternic astringente, amare, deranjante. Senzatia este la fel ca la o masina care curge lin pe o panta de 37 de grade, scoasa la punctul mort, cu vreo 60 km/h si din greseala o bagi in viteza a doua…Astringenta respectiva ne insoteste bineinteles si in final si in postgust si cateva minute dupa, cand in gura nu se mai simte nimic altceva. Conceptul de integrare este total strain constructiei de fata, usoarele si efemerele urme de fructe si tanini moi din final fiind prompt anihilate de catre asasina componenta denumita mai sus. Nici macar alcoolul de 14% nu face fata, vinul parand chiar lejer si usor, despre caracterul matasos si suplu care caracterizeaza Merlot-urile nici macar nemaifiind vorba in povestire.

Din trei una: ori au scapat prea mult corector de aciditate, ori au dat rasol in crama si au renuntat la deschiochinare si alte fineturi, gen triere (previzibil la banii astia), ori au vrut sa il faca mai pe stilul Chianti, unde usoarele tente amarui il fac un excelent vin de masa pentru italieni. Ideea este ca au exagerat, rezultatul fiind un vin Slab, dezechilibrat  cu un RPC Acceptabil. Daca stau sa ma gandesc la 10-12 lei nu stiu ce as gasi pe la noi baubil (vinul de fata, acompaniat de mancare este baubil). Poate doar ceva Merlot Castel Starmina de la Vinarte la promotie, care intr-adevar este vreo 2 clase peste el. Ahh…si Recas, dar daca vreti Merlot, in gama Huniade, doar cupaje demi o sa gasiti (oricum mai docile si abordabile decat cel de fata).

Cand ma gandesc la acesta imi vine in minte imaginea clasica de “mafioso” sicilian, asa cum apare in filmele de la Hollywood: elegant, manierat, gelat, dar care nu se da in laturi sa iti traga in glont cap daca are o problema cu tine.

Tags: Mannara, Merlot, Sicilia

Zilele acestea, pe cand frunzaream o foarte interesanta carte a lui Elizabeth David (French Provincial Cooking), cu paginile ingalbenite de vreme (editia 1970), citind despre specificul culinar al fiecarei zone a Frantei in parte, mi-a cazut invariabil privirea pe capitolul (mai degraba paragraful) despre traditia culinara din Bordeaux.

Pe langa faptul ca autoarea nu se arata prea incantanta de  mostenirea preluata de bordelezi in urma ocupatiei engleze pe parcursul dinastiei Plantagenet (ale caror pretentii la tronul Frantei au declansat Razboiul de o Suta de Ani) aduce in discutie si faptul ca acestia, in ciuda faptului ca detin cele mai bune vinuri ale Frantei, isi permit adesea asocieri ciudate cu mancarea, rezultand uneori adevarate dezastre culinare.

 In sprijinul afirmatiei de mai sus, autoarea invoca meniul unei cine organizate in 1957 la Chateau Margaux in cinstea unui importator englez important la care au participat atat viticultorii din Bodeaux cat si cei din Burgundia. In dorinta de a impaca toate gusturile si pe toata lumea, L’Academie du Vin de Bordeaux a ajuns la asocierile de mai jos, cina respectiva fiind descrisa de catre unul dintre participanti ca fiind de fapt “doua cine”, mixul de vinuri fiind “o atrocitate” si tot aranjamentul degenerand in “haos”.

Dar iata minunatul meniu (intr-o traducere proprie, aproximativa si sper corecta, varianta original o gasiti mai jos):

Dupa consome,

–         Chateau Climens 1952 (Barsac) cu somon de l’Adour Aurore

–         La Tache du Domaine de la Romanee-Conti 1948 si Hospices de Beaune, Volnay Santenots, Cuvee Jehan de Massol 1929 cu Pui Bercy

–         Chateau Canon 1945 (St Emilion) si Chateau Petrus 1945 (Pomerol) cu File Mignon de Vita a la Neva

–         Chateau Haut-Brion 1934 (Graves) si Chateau Margaux 1929 (Medoc) cu platou de branzeturi

–         Chateau La Tour Blanche 1949 (Sauternes) cu inghetata Napolitaine si prajituri

Pe hartie asocierile nu par chiar atat de nefericite, insa in realitate din relatarile de la fata locului se pare ca evenimentul nu a fost tocmai o reusita gastronomica. In contrapartida, ca exemplu pozitiv, autoarea ne ofera si meniul unei cine de la Chateau Lafite Rothschild din 1951 pe care va las sa o descoperiti singuri in poza de mai jos.

Pe langa ineditul si legatura cu vinul a randurilor de mai sus ale autoarei, nu pot sa nu remarc farmecul si   pasiunea cu care a fost scrisa cartea, de altfel considerata o referinta in materie culinara. Foarte multe retete sunt perfect aplicabile si in prezent si nu intidimeaza deloc cititiorul transformat ad-hoc in bucatar novice. De remarcat si stilul de prezentare al acestora, povestite de la cap la coada, cu mici adaugiri de specific local, ceva de gen Pastorel sau Radu Anton Roman de la noi.

O carte cu farmec si suflet, care transcede trivialitatea unei simple carti de bucate cu masuri, cantitati fixe si poze cu aranjamente sofisticate, pe care le-a recomand tuturor fanilor autohtoni ai “Masterchef”.

Dar in primul rand o recomand celor care se declara dezamagiti de programul in cauza: refugiul cu siguranta nu o sa il gasiti (gasim) la televizor. Din pacate, ceva de genul acesta nu ar face “rating”.  Societatea a evoluat  si o data cu ea insusi felul nostru de a ne hrani, gastronomia…

In bine sau in rau? Parerile sunt inca impartite…depinde din ce punct de vedere privesti.

Tags: Asociere Vin Mancare, Elizabeth David, French Provincial Cooking