May 04 2012
Vizita la Crama Stirbey sau cum mi-am petrecut 1 Mai “la servici”
Recunosc ca remarca de mai sus apartine sotiei, la sfarsitul insoritei zile de 1 Mai petrecute la invitatia celor de la Stirbey la crama din Dragasani. Desi cunoasteam din poze localizarea cramei si intuiam peisajul incantator al satelor rasfirate de-a lungul vaii Oltului care se desfasoara molcom si toropit de caldura la picioarele privitorului, surpriza si incantarea la aflarea privelistii superbe de pe terasa cramei au fost la cote maxime: in stanga dealurile acoperite de salcamii care tocmai incepusera sa infloreasca, in dreapta, in departare, Dragasaniul si satele invecinate, iar in fata, greoi si parca afectat si el de caldura de afara, Oltul care isi urma inconturnabil cursul. Pentru prima zi a lui Florar, soarele ardea destul de inflacarat, amintind parca de luna lui Cuptor.
.
Am ajuns exact la ora 11 fix, ca la program la servici, asa cum scria in invitatie. In plus vroiam sa ma bucur cat mai mult de atmosfera linistita de la crama inainte sa fie luata cu asalt de valurile de invitati. Si am stat 8 ore, pana pe la 19, ca la servici. Si la fel ca la servici m-am dus cu masina si m-am intors cu masina, doar ca la intors am ocupat implacabil locul din dreapta.
In schimb ce s-a intamplat in cele opt ore petrecute alaturi de cei de la Crama Stirbey nu mai au legatura cu serviciul (bine atata timp cat nu imi iau prea in serios preocuparile oenologice). Relatand telegrafic evenimentele si presarandu-le cu mostrele extrem de reusite ale vinurilor produse de Oliver Bauer, a caror ridicare in slavi incepe sa devina deja pentru mine un exercitiu repetitiv, dar aparent imposibil de evitat, daca tin cont de trairile hedoniste pe care mi le produc de fiecare data cand ma intalnesc cu ele, povestea zilei de 1 Mai (care numai muncitoresc nu a fost) a anului de gratie 2012 sta cam asa:
– 
Ajuns la orele 11, coborat panta de la drumul care serpuieste pe coamele dealurilor pana la crama, salutat gazdele, mirosit si degustat un pahar de Spumant Stirbey 2008 obtinut din Cramposie dupa metoda Champenoise, cu arome florale de salcam, fin, diafan, elegant si cel mai important, extrem de racoritor si potrivit pentru temperaturile de afara. Ma repet in a afirma ca mi se pare la ora actuala cea mai reusita varianta de spumant autohtona.
– Scurta vizita a cramei pentru obisnuirea cu locatia. Terasa pentru degustari cu vedere spre Olt ofera o priveliste incantatoare, desi recunosc ca eu m-am uitat mai mult in partea cealalta, spre coasta acoperita cu vii ingrijite care incepusera sa se trezeasca la viata, intr-o incercare personala fara finalitatea asteptata, de a asocia parcelele cu soiurile. Ramane sa ma documentez data viitoare. Crama era doar partial vizitabila (inca un lucru de explorat cu proxima ocazie), lucru de inteles tinand cont de amploarea evenimentului, multumindu-ma cu privelistea butoaielor medium toast + (MT+) si a randului de sticle care asteptau cuminti invitatii sub atenta supraveghere a lui Oliver si a Ralucai.
– Luat loc pe banca, la umbra. Pasarele, liniste (inca), fosnet de frunze, salcami incarcati flori albe in dreapta, toate pe un fond de muzica clasica, idilic… Insotit de deja omniprezentul pahar cu spumant care tindea deja sa devina un laitmotiv, mi-am adus brusc aminte de Sauvignon Blanc-ul 2010 incercat la Goodwine si care mi-a lasat amintiri placute si imi zic malitios, ia sa vedem cum se prezinta acum, luat putin deoparte, poate identific ceva minusuri. Din pacate (de fapt din fericire) cat m-am chinuit nu am putut: acelasi caracter proaspat, fresh, cu tipicitate de soi, agrise, citrice cu un echilibru si o evolutie proaspata, de invidiat. Damn! La Vitis Vetus 2010 deja nu are rost sa ii caut nod in papura (defect profesional, nu reavointa) tipicitatea combinata cu o structura complexa, evolutiva si cu notele de mineralitate convingandu-ma de inutilitatea demersului meu si aruncandu-mi simtul critic intr-o moliciune cu note de complacere pentru tot restul zilei
– Impins de data asta de curiozitate si fara sa imi dau seama ca mai aveam de trecut prin cateva variante albe, zic sa vad cum se mai prezinta Negrul de Dragasani 2010, proba din baric de care m-am indragostit la targ la prima vedere (chestie care dealtfel mi se intampla foarte rar). Am incercat acelasi “coup de foudre” ca acum cateva saptamani exact din aceelasi cauze: fructuozitate, echilibru excelent, evolutie, integrare foarte buna a baricului. Asteptam imbutelierea si scoaterea la vanzare, fapt ce va avea loc dupa 15 iunie. Pregatiti banii ca merita! Novacul 2010 (tot proba din baric) se prezinta un pic mai sobru, cu mai putin fruct dar cu o aciditate si o structura usor superioare care cred ca ii vor asigura o asezare si evolutie interesante in sticla. Aceeasi data de lansare ca fratele de mai sus. Intre timp nu am relatat ca am insotit vinurile de mai sus cu ceva antreuri si mostre de „charcuterie” traditionala romaneasca, cu care s-au potrivit de minune.
– A urmat o pauza de spumant pentru reimprospatarea papilelor si a a tonusului care dadea semne de oboseala datorita temperaturilor pranzului trecute bine de 30 de grade (cred). Apoi un Rose 2011 care am vazut ca a fost extrem de apreciat si solicitat de catre invitati, probabil datorita intensului caracter fructat dat de Cabernet Sauvignon-ul din care provine dar si aciditatii asociate cu ceva note pelinat-tonice cum nu se poate mai potrivite pentru a alunga arsita de afara. Un all-rounder pe care l-am vazut pe mesele invitatilor de la antreuri pana la desert.
– Muschiul de vita la gratar si friptura de porc le-am parcurs avand alaturi cele doua Merlot-uri: varianta simpla, 2008, rotunjita, integrata, catifelata si cu un finish dulceag pe fondul unor tanini ca de matase si Rezerva, editie limitata Ordinul Suveran Militar de Malta (10 lei din pret se duc sub forma de donatie pentru a sponsoriza activitatile caritabile din Romania ale acestora) care fata de cel de mai sus prezinta un plus de complexitate, fruct si o structura mai bine definita, marcata si de taninii mult mai pronuntati din final. Excelent!
– La desert au venit (in cazul meu) checul si cozonacul, insotite ad-hoc de superbele variante de Tamaioase Romanesti, cea in Sec din 2011 apreciata si peste hotare si pe bune dreptate, iar cea in Dulce 2010 de-a dreptul sublima prin imbinarea dintre aciditate, zahar si o usoara nota amaruie care ii completeaza caracterul fresh, in pofida restului de zahar.
– “Finis Coronat Opus”: la final am avut parte de o miniverticala de Cabernet Sauvignon din 2003, 2007, 2008 (simplu si rezerva) si un barrel sample din 2010, deschisa e doua variante albe, Sauvignon Blanc varianta 2007 care ne reprezinta cu mandrie tara in avioanele companiei Lufthansa dupa o competitie acerba cu specimene de pe alte meleaguri si Vitis Vetus 2008 (obtinuta din rodul unor vii vechi de cca. 40 de ani): un vin cu structura, mineralitate si evolutie similare vinurilor rosii. Excelent!
– La Cabernet-uri desfasurarea a fost in acelasi timp simpla si complexa: fiecare “povestea” despre conditiile anului de recolta din care provenea asa cum sta bine unor vinuri cu caracter, conditii povestite de altfel cu pasiune de catre Oliver si transpuse cu arta in licoarea magica din pahare. 2003 se tine inca surprinzator de bine, desi din cate am inteles a integrat o buna parte din taninii care il faceau aproape inabordabil in anii tineretii, dar personal l-as mai lasa 2-3 ani sa evolueze. 2007 mi s-a parut cel mai bun pentru consum la ora actuala, integrat, armonios, un melanj intre fruct, aciditate, structura si corp care se apropie de perfectiune. La fel de abordabil acum este si varianta “simpla” din 2008, parca un pic mai diluata, cu un corp mai usor, o aciditate mai pronuntata si cu un minus la capitolul complexitate si evolutie pe palat fata de 2007. Varianta Rezerva din acelasi an (2008) corecteaza insa cu succes aceste puncte si cred ca mai are in fata cativa ani inainte de a se exprima la justa valoare. Barrel sample 2010 debordeaza bineinteles de fruct, cu usoare note mentolate si de piper, fiind inca in proces de definire. Daca doriti sa vizionati prezentarea vinurilor care au participat la degustare chiar din partea creatorului, o puteti urmari la Cosmin Grozea aici. Asteptam urmatorul episod!
– Dupa degustarea de mai sus m-am indreptat rapid catre masina si catre sotia rabdatoare, dupa opt ore de “munca” in conditii dificile.
La final pot spune ca m-am luptat cu vinurile de la Stirbey, cot la cot cu ceilalti invitati, pe terase, pe alei, pe iarba, pe butoaie, pe holuri, pe sali si in final, parerea mea personala, care coincide cu cea generala, este ca nemtii au castigat….inimile romanilor prin pasiunea si sufletul pe care le-au pus la reinvierea unei vechi crame romanesti si la aducerea in prim plan a soiurilor autohtone pe nedrept uitate si neglijate.
Acest fapt este confirmat si de aplecarea pentru traditiile si patrimoniul cultural al zonei, aflat intr-o continua degradare; in cursul zilei a fost organizata o licitatie fara strigare (“silent auction”) a unor sticle de vin Stirbey din ani diferiti, fondurile stranse urmand a fi donate unui proiect care se ocupa cu restaurarea si promovarea bisericilor din lemn din satele Olteniei si a picturilor acestora.
Recunosc ca relatarea de mai sus nu face cinste organizarii impecabile si vinurilor degustate, asa ca imi fac “mea culpa”; mai ales ca noi ne-am simtit excelent. Daca ar fi sa trag o concluzie privitoare la vinuri, o pot face citandu-l pe Baronul Jakob von Kripp care intr-un scurt discurs de bun venit spunea ca dorinta celor de la Stirbey a fost sa faca vinuri “cu un nivel de calitate inalt si constant, dar in acelasi timp cu personalitate diferita de la an la an.”
Pana acum au reusit cu succes in acest demers, asa ca nu imi ramane decat sa le apreciez munca si vinurile, sa le multumesc pentru ca mi-au oferit ocazia sa ma bucur de ele si sa le urez mult succes in continuare!
