Daaaa, se pare ca nu am batut degeaba apa in piua ca imi place Tamaioasa Romaneasca  a celor de la Stirbey, considerand ca este la ora actuala cea mai nimerita vinificare  in sec a acestui soi….

Intr-un articol foarte interesant, despre internationalizarea si globalizarea viei publicat in Financial Times si pe care va recomand calduros sa il cititi ca sa vedeti unde s-a ajuns cu via si vinul, la propriu si la figurat, Jancis Robinson aduce aminte si de Romania, spunand ca avem “o lunga traditie in domeniu si legaturi stranse cu Franta”.

Cum a ajuns insa la Stirbey? Prin “conservativa” Wine Society, pe care cei de la Stirbey au reusit sa ii convinga sa listeze doua vinuri produse din soiuri traditionale romanesti: Tamaiosa vinificata in sec din 2010 si Novacul din 2009, pe care Jancis le considera “impresionante”, mai ales prin prisma faptului ca sunt produse din varietati locale si nu internationale. Eu  zic ca Stirbey ar trebui sa trimita si Negrul de Dragasani la Wine Society, mai ales  varianta pe care am vazut-o la Goodwine, in varianta “barrique sample”.

P.S. Acum ca sa fie satisfactia completa, ma intreb: ce parere ar avea Jancis despre varianta Dulce a Tamaioasei de la Stirbey, despre care mai toti de pe la noi (si aici ma numar si eu) afirma ca ar fi peste peste cea in sec. S-ar putea sa avem surpriza ca in cazul unei persoane obisnuita cu vinurile seci opinia de mai sus sa nu corespunda. Si atunci sa ne gandim introspectiv ca anii de vinificare in dulce a acestui soi ne-au modificat iremediabil perceptia despre cum ar trebui sa arate? Sau pur si simplu suntem programati genetic ca popor pentru zahar si dulcegarii? La propriu si la figurat..:)

Tags: Jancis Robinson, Stirbey, Tamaioasa Romaneaca, Wine Society

Nu cu  mult timp in urma am avut parte de o placuta surpriza din partea celor de la SERVE, fiind invitat la o degustare a vinurilor lor produse in Corsica. Dupa cum probabil stiti deja, actionarii SERVE detin in Corsica un domeniu incarcat de traditie si recunoscut in Franta pentru calitatea vinurilor produse. Este vorba de Domaine Peraldi, un producator cu 45 de Ha de soluri in apelatiunea Ajaccio, cea mai veche regiune viticola a insulei Corsica, situata in partea vestica a insulei, in jurul capitalei, cu acelasi nume (da, capitala Corsicai nu este Bastia, orasul despre care presupun ca s-a auzit cel mai mult la noi, datorita in primul rand fotbalului.). De cand am aflat de existenta lor am fost curios cum arata vinurile respective si se pare ca SERVE s-a hotarat sa importe si in Romania o mica cantitate.

Intotdeauna am ridicat in slavi diversitatea vinului si recunosc ca ma aflu intr-o cautare permanenta de soiuri locale cat mai diverse, atat sub aspectul caracteristicilor, cat mai ales ca variante de exprimare la nivelul produsului final. Iar Corsica, fiind atat de aproape de Italia, dar aflandu-se sub influenta scolii franceze de vin, nu duce lipsa de diversitate si de calitate, aceasta din urma evoluand mult in ultimele decenii cu ajutorul subventiilor din fonduri UE ce au avut ca scop principal limitarea productiei. De fapt insula nu duce lipsa nici de oameni geniali, imparatul francez Napoleon Bonaparte fiind nascut intr-o familie de viticultori corsicani, chiar din regiunea Ajaccio…

Soiul principal cultivat in aceasta apelatiune este Sciacarello, indigen insulei. Este unul dintre cele mai vechi soiuri cunoscute si in mod surprinzator, nu  prezinta similitudini cu nici un alt soi de struguri cultivat la ora actuala, banuindu-se fie ca a fost adus pentru prima data de pe continent, de catre romani, intre timp acestia renuntand la cultivarea lui si ramanand indigen doar Corsicai, fie ca a evoluat aici dintr-o soi local. Oricum o istorie interesanta a unui soi care ofera vinuri la fel de interesante: moi, picante, cu aciditate notabila, parfumate si condimentate, ceva in genul unui Pinot Noir, cu o tenta de rusticitate plina de farmec, specifica insulei.

Al doilea soi prezent in vinurile celor de la Domaine Peraldi si specific Corsicai, este Niellucciu, ale carui origini sunt inca disputate, unii crezand ca este indigen Corsicai, altii, pe baza ultimelor cercetari genetice, identificandu-l ca pe o ruda apropiata a celebrului Sangiovese italian.

Sub aspectul climatului, desi ne-am putea astepta la o clima calda, specific mediteraneana (aceasta fiind intr-adevar mai calda si mai secetoasa decat in Franta continentala), relieful muntos al insulei (este cea mai muntoasa insula din Mediterana) si influenta marii reusesc sa  tempereze cu succes extremele climatice si variatiile de temperatura.

Aceasta ar fi pe scurt descrierea Corsicai ca zona viticola. Principalele apelatiuni le puteti identifica dand “click” pe harta de mai sus.  “Mise-en-place”-ul oenologic fiind facut, inainte de a va descrie cele doua vinuri de la Domaine Peraldi incercate cu ocazia acestei degustari (lucru pe care il voi face in urmatorul post, din considerente de spatiu si ergonomie), voi spune cateva cuvinte despre interesantul experiment denumit Terra Romana Chardonnay-ul 2011 al celor de la SERVE, cu care m-am intalnit prima data la Prowein.

De data aceasta, degustat in conditii mult mai bune (adica bine racit, la temperatura corecta de servire si proaspat deschis) mi s-a parut mult mai echilibrat decat atunci, cu note de baric (vanilie, toast) bine integrate si balansate de o aciditate vioaie, pe fondul aromelor de fructe exotice (mango, ananas, papaya). Finalul in mod special este foarte reusit, mediu spre lung, desfasurand note minerale, de coaja de paine si aspecte usor ierboase, mediteraneene, mentolate. Este un vin la inceput de drum, care cu siguranta va mai oferi surprize in privinta evolutiei, atat in baric (am inteles ca nu este inca imbuteliat) cat si ulterior in sticla.  Datorita conditiilor anului 2011 si a tehnicii speciale de vinificare probabil va avea un potential de pastrare si evolutie superior variantelor din anii anteriori.

Am adus aminte de tehnica de vinificare, care este, din cate stiu, o premiera in Romania, constituind si pentru cei de la SERVE un experiment in sine: fermentare in baricuri noi frantuzesti la temperatura controlata prin bare de inox introduse in acestea. In poza de mai jos se vede exact cum se prezenta vinul asta toamna, sub supravegherea atenta  a  “creatorului”, d-nul oenolog Aurel Rotarescu.

Rezultatul “experimentului” de fata este dupa parerea mea un succes;  daca aveam unele indoieli in urma degustarii de la Prowein, acum fiind sigur ca am in fata un Chardonnay reusit, diferit de ceea ce am incercat pana acum pe la noi si pe care il plasez in topul preferintelor personale alaturi de Sole de la Recas, fiind totusi doua stiluri diferite de exprimare a acestui soi extrem de versatil.

.

Se pare ca am pornit sa vorbesc de vinurile corsicane si am ajuns tot la creatiile SERVE de pe pamant autohton. E posibil sa fie de vina nationalismul, dar acesta se “inmoaie” treptat in fata interesantelor realizari oenologice ale celor de la Domaine Peraldi.

Dar despre toate acestea intr-o postare viitoare….adica urmatoarea..:)

Tags: Chardonnay Terra Romana, Corsica, Domaine Peraldi, SERVE

Povestea spune asa : ca a fost o data un colt de lume, pe o insula indepartata, un golf batut de ploi si valurile Pacificului, permanent invaluit in nori si ceata si de aceea fiind botezat Cloudy Bay. Cine i-a dat aceasta denumire? Capitanul Cook, celebrul explorator britanic care ne-a alimentat multora fanteziile prin aventurile pe mare descrise in jurnalul sau. Probabil ca atunci cand a ajuns in golful respectiv, peisajul era destul de nebulos si posomorat, pentru ca locul respectiv, in afara de nori si briza marina racoroasa, mai avea detinea un record care se pare ca i-a scapat bravului explorator: cele mai multe ore de soare din Noua Zeelanda. Asadar avem urmatoarele ingrediente: zile lungi si insorite, nopti racoroase si in anii buni, toamne uscate…Le ce ne duce cu gandul? La un climat ideal pentru producerea de struguri de calitate din care sa rezulte vinuri excelente. In cazul regiunii Marlborough, soiul care s-a pretat cel mai bine acestui tip de climat si care a devenit emblematic pe parcursul timpului este Sauvignon Blanc-ul. De ce? Pentru ca datorita conditiilor din timpul zilei coacerea este inceata, treptata, acumularea de zahar fiind constanta si permanenta, dar in acelasi timp strugurii isi pastreaza aciditatea datorita noptilor racoroase. Rezulta vinuri care inglobeaza atat caracterul fructat al celor din Lumea Noua precum si aciditatea (mineralitatea) austera a celor din Sancerre sau Pouilly Fumee. Problema ultimilor ani este numarul tot mai mare de producatori si extinderea plantatiilor tot mult in continent, adesea cu consecinte  nefaste asupra nivelului de coacere al  strugurilor si cu dificultati datorate lipsei de apa pentru irigatii sau a pericolului permanent de inghet.

Zona Malborough, era practic necunoscuta pana in 1973 cand cel mai mare producator al tarii, Montana a incercat marea cu degetul si stabilit o plantatie in zona. De atunci a avut loc o dezvoltare fara precedent, zona amintita mai sus ajungand la ora actuala sa detina jumatate din suprafata plantata cu vie a tarii, strugurii fiind adesea transportati peste stramtoarea Cook, in insula de Nord, pentru procesare. Odata depasite problemele initiale datorate lipsei apei, prin introducerea sistemelor de irigatie, incep sa apara in jurul anilor 1980 primele variante de Sauvignon Blanc obtinut din struguri locali care uimesc lumea vinului prin melanjul fericit de aciditate si fruct. Printre primii care au inteles potentialul urias al zonei a fost  un producator australian, David Hohnen de la Cape Mentelle care, in urma infiintarii de plantatii in zona si a cumpararii de struguri de la diversi cultivatori locali, a lansat in 1985 vinul care va deveni emblematic pentru zona respectiva: Cloudy Bay Sauvignon Blanc.

Intre timp brandul a devenit o legenda pe piata internationala, fiind preluat de concernul LVMH (la pachet cu Cape Mentelle), prin intermediul casei de champagne Veuve Clicquot ajungand acum sa exporte vinurile in peste 20 de tari, fapt care l-a adus foarte aproape de statutul de “cult wine”.

Varianta despre care va vorbesc dateaza din 2009, un an care a inceput destul de prost pentru podgorenii din zona (vreme rece si umeda in Februarie, urmata de ploi in Martie), pentru ca in final sa se incheie in conditii excelente, cu multe zile uscate, cu soare si nopti racoroase si un sezon de recolta secetos care au creat conditile ideale obtinerii vestitelor concentratii a aromelor si aciditati care au adus faima Sauvignon Blanc-ului amintit. Asadar, sa vedem cum se prezinta acum, cand nu mai este la prima tinerete:

Aspect (culoare): Auriu stralucitor, clar, cu usoare reflexe brune

Nas: putin inchis si usor alcolizat la deschidere. Dupa o usoara aerare evolueaza spre note de fructe exotice cu un fundal citric (gref, lime) cu o intensitate domolita, spre medie. Ceva note onctuoase, cremoase, usor vanilate si o tenta de ars, afumat in fundal.

Gust: Atacul este plin, rotund cu tenta cremoasa si catifelata, aciditatea intrandu-si treptat in drepturi si atigand apogeul in final. Desi nu mai are caracterul fresh si citric foarte bine exprimat, vinul este surprinzator de bine conservat, tinandu-se inca bine dupa trei ani de zile. Notele dominante sunt de fructe exotice (mango, papaya, fructul pasiunii), usor diminuate de trecerea timpului, evoluand spre nuante cremoase si voluptoase, usor presarate de arome dulci-acrisoare de citrice (portocale, mandarine). Finalul este scurt spre mediu, frapant de fresh,  chiar pe alocuri verde si crocant cu note clasice de lime, coaja de lamaie si agrise lasand in postgust note cremoase de unt si o usoara urma calda de alcool, care aduce aminte de varsta vinului.

In concluzie, un specimen de Sauvignon Blanc inca Foarte Bun,  care s-a pastrat si chiar a evoluat destul de bine in sticla (la cat poate evolua in cazul unei inchideri cu screwcap) pentru un vin de Lume Noua fara a avea insa eleganta, sobrietatea si austeriatea rudelor sale frantuzesti mult mai galonate (Sancerre sau Pouilly Fume). Apare mult mai integrat si mai cremos decat variantele tinere care exprima mult mai bine tipicitatea de soi, cu note de fan proaspat cosit, intensitate ridicata a fructului si aciditate debordanta, rotunjite insa de timp in exemplarul de fata. Partea trista vine in cea ce priveste pretul: 137 lei aici, pentru o varianta mai tanara probabil, rezultand un RPC Slab, usor spre Acceptabil pentru amatorii de etichete cu “staif” sau tente de “cult wine”.

Pretul de mai sus confirma faptul ca face parte din portofoliul unei firme care colectioneaza branduri (LVMH), la acest pret existand alternative mai bune, provenind atat din aceeasi zona (primul care imi vine in minte ar fi Villa Maria Private Bin, in jur de 55 lei la Metro, ar mai fi si Matua la Real, dar din alt “teritoriu”, pe Insula de Nord), dar si variante autohtone, anul trecut fiind foarte generos cu intruchiparile soiului de mai sus pe plaiurile mioritice. Primele variante care mi-ar veni in minte, in ordinea preferintei, sunt cele de la Stirbey si Liliac incercate la ultimul Goodwine.

.

 P.S. Datorita miracolelor erei digitale, puse la dispozitie de Google Maps, aveti mai jos o poza in care se vad  viile celor de la Cloudy Bay si crama in fundal.

Tags: Cloudy Bay, Noua Zeelanda, Sauvignon Blanc