Este un Shiraz tipic de Barossa Valley. Pentru multi am spus deja totul, stiu despre ce este vorba: un vin greu, concentrat, cu mult fruct, extract, condiment si un nivel al alcoolului ridicat. Asa este, aveti dreptate…

Totusi vinul de fata are si o poveste. Probabil ca v-ati dat seama din denumire. De ce Bonesetter? Pentru simplul motiv ca el este un tribut adus unui anume Johann Gottfried `JG` Scholz, un prusac specializat in ortopedie arhaica (Bonesetting?) stabilit in Barossa Valley si a carui familie ulterior a infiintat si condus un spital in aceasta zona pentru mai bine de 100 de ani, renumit printre imigrantii din Silesia (aflata actualmente in componneta Poloniei).

Intamplarea face ca a sasea generatie a acestuia se ocupa cu oenologia si s-au gandit sa aduca un tribut primului inaintas care a pasit pe pamant australian. Si cum sa o faca mai bine decat prin intermediul unui vin. Fiind vorba de traditie, stramosi si arbore genealogic, vinul a trebuit sa fie pe masura. Iar in Barossa Valley masura oenologica cea mai importatna se numeste Shiraz.

Si uite asa s-a nascut la Willows Vineyard, Bonesetter Shiraz. Eu am avut ocazia sa ma intalnesc cu varianta 2008. Nu o sa va pot spune cat a costat exact pentru ca pur si simplu nu stiu si de aceea nici nu o sa discut despre RPC-uri deoarece nu cred ca il importa cineva la noi. Oricum la un search pe net, pretul este in jur 50 de €. La ei pe site, daca studiem formularul de comanda, este  cel mai scump vin din portofoliu, in jur de 50 $, australieni, care multumita crizei sunt  acum peste cei americani…:))

La o traducere “mots-a-mots”, Bonesetter ar insemna “cel care pune (regleaza) oasele”. Tinand cont ca personajul de mai sus a fost “calificat” in cadrul armatei prusace, ne putem inchipui despre ce era vorba. Romantic vorbind, era o versiune arhaica a ortopezilor de astazi, desi nu cred ca utiliza gipsul, poate macar atelele. Vinul a fost insa creat pe masura denumirii, reusind, prin structura si complexitatea sa impunatoare sa “reseteze” gusturile in materie de Shiraz ale celui care il bea, bucurandu-i papilele si simturile. Asadar:

Culoare (aspect): Rosu intens, concentrat, cenrnelos, sumbru, cu tente violacee pe margini si opacitate de monolit care invoca cripte subterane si catacombe ce adapostesc osuare.

Nas: Fara decantare pare inchis, auster, dusmanos si ursuz. De abia dupa doua ore de aerare fructele de padure si aromele de magiun de prune usor afumat lovesc nasul cu o intensitate feroce alaturi de note grave de piele, tabac, piper si ceva vanilie si scortisoara, prevestind parca ceea ce va urma.

Gust: Atacul este rotund, inchegat, voluptuos, demonstrand o unitate de falanga macedoneana la nivelul fructelor negre supracoapte, concentrate si a prunelor uscate si usor afumate. Notele de baric (cafea, vanilie, piper, ciocolata neagra si ceva piele), perfect integrate, se dezvaluie incet din structura fructului cu o cadenta bine definita care contribuie la structura exacta, “germanica” a vinului. Evolutia de palat este multidimensionala, dar caracterizata permanent de un echilibru reusit intre aciditate, alcool (14.8 % pentru curiosi, socant pentru unii, normal pentru un Shiraz de Barossa)  si extract, cu usoara inclinatii spre ultimele doua, asa cum sta bine un Shiraz australian, dar fara a parea nici o clipa plat sau “jammy”. Taninii sunt rotunzi, bine asociati intregii constructii, facandu-si simtita prezenta mai ales in postgustul mediu spre lung, care evolueaza de la dulceata de fruct la note de tabac, coaja de paine arsa si piele.

Un vin Foarte Bun, chiar Excelent pentru amatorii Shiraz-urilor grele, australiene, extractive, masive, impunatoare prin extract si corp, uneori golemice. Desi poate ca ii lipsesc eleganta, supletea si rafinamentul, vinul se revanseaza decisiv prin structura echilibrata, constructia unitara si evolutia catifelata si voluptuoasa pe palat. Pe langa el Syrah-urile de pe la noi par mai putin decat Pinot-uri, dar asta nu este intotdeauna un lucru negativ…e “chestie” de gusturi.

Tags: Australia, Barossa Valley, Bonesetter Shiraz, Willows Vineyard

De ce alternative? Pai sa ma explic. Sunt in general fascinat de soiurile autohtone si caut in permanente variante diferite de exprimare a acestora de la diversi producatori. In plus, paradoxal, cand dau de unele reusite nu raman la ele.

Nu stiu daca este vorba de curiozitatea descoperirii, dar cu siguranta una dintre placerile pe care mi le ofera vinul sta in diversitatea acestuia, atat la nivelul soiurilor, anilor, tipurilor cat mai ales la nivelul producatorilor. Despre Cramposie am mai scris pe blog aici pe larg despre cea de la Stirbey si aici sau aici, pe scurt, despre variantele de la Avincis si de la Via Sandu. Ma bucur ca la ora actual cam toti producatorii din zona Dragasani au ales sa reinvie acest soi romanesc. La ora actuala cea de la Stirbey mi se pare referinta in domeniu, cu Avincis venind din urma hotarat. Cea de la Via Sandu este varianta accesibila, pentru tot poporul cu salariu mediu pe economie care nu achizitioneaza in fiecare zi vin de 35-40 de lei, castigand astfel locul 1 la raportul calitate pret.

Cea despre care o sa va vorbesc in continuare nu emite pretentii la fotoliul de lider al calitatii, dar poate puncta in celalat top, al faimosului RPC prin pretul de achizitie: 12 lei. Am ajuns in posesia “exemplarului” cu ocazia unui targ de traditii populare organizat pe galeria de la Carrefour Pitesti unde in mod invariabil mai apar si producatori de vin  alaturi de sube de oaie, fluiere, linguri, icoane, obiecte din piele. Bucuria francezilor care se mai nimeresc prin zona la sfarsit de saptamana, ca sa citez o reclama faimoasa:  “la roumaine realite de la pays”

De data asta am dat de un stand al C.V.I. (Casa de Vinuri Iordache care detine in jur de 30Ha de vie in zona Dragasani, apartinind, din ce stiu, fostului primar) si dupa o scurta degustare adhoc din mici paharele de plastic, am decis sa aprofundez la domiciliu, in conditii mai bune, exemplarul de fata. In afara de Cramposie am mai incercat un Sauvignon Blanc demisec, cu un rest de zahar (care are rolul sa il rotunjeasca, pentru publicul larg) si care prezenta ceva arome de fructe exotice in spatele unui alcool cam neintegrat pentru gustul meu. Probabil ca servit la temperatura corecta ar fi fost mai ok, cele 22 de grade din incinta (atat cred ca aveau si sticlele) nefiind favorabile degustarii de vinuri albe. In fine, acasa, dupa o racire prealabila, vinul spune asa:

Aspect (culoare): Limpede, galben deschis cu tente usor castanii.

Nas: Intensitate in tonalitati reduse, preponderent floral (soc) cu ceva arome de fructe exotice (ananas, mango?) si ceva note lactico-drojdioase-minerale care alcatuiesc un fundal cvasipermanent.

Gust: Atacul este usor, diluat, fara multa concentrare, in nota specifica a soiului, proaspat si acid. Notele sunt dominant florale si citrice (lime, gref alb). Evolutia este rapida si ofera in primul rand satisfactie la nivelul prospetimii si aciditatii, fiind dublata si de un usor rest de dioxid de carbon (adica, in limbaj comun, este usor spritat, fizz). Alcoolul (11.5%)  nu se simte nici un moment, neagresand nasul cum se intampla adesea la vinurile mai ieftine, fiind bine integrat si in corp. Finalul este la fel de fresh, crocant, in note dominant verzi, usor mineral si amarui.

Per ansamblu un vin Acceptabil, baubil si de baut, care nu benefiziaza de plusul de complexitate al variantelor Stirbey si Avincis, care in trecat fie spus par de pe alta planeta ca eleganta si nivel de integrare. Se achita insa cu succes de sarcina pentru care a fost creat si el si soiul care ii sta la baza: aceea de a oferi o modalitate accesibila si agreabila de a-ti potoli setea, in conditiile unui raport pret/calitate Bun.

L-as vedea foarte bine ca vin de petreceri, nunti, evenimente, cu mentiunea sa nu aveti parte de foarte multi amatori de zahar rezidual la masa. Sau mai bine langa un gratar de pulpe de pui sau peste, la iarba verde. Pentru un mic plus la nivelul aromelor si structurii, puteti merge pe varianta de la Via Sandu. Pentru un mare plus aveti Avincis, iar pentru « nec plus ultra » (in viziunea mea) aveti Stirbey atat in varianta “clasica”, cat mai ales spumantul.

Tags: Cramposie Selectionata, CVI, Dragasani, Iordache

Asadar, sa continuam periplul oenologic de la Goodwine inceput aici:

Liliac, noua crama de la Lechinta, tocmai au scos primele lor vinuri. Mi-a placut mult Sauvignon Blanc-ul cu un nas tipic, intens si un atac curat si proaspat plus o evolutie usor rotunda  pe palat. Apoi doua Fetesti: Alba si Regala, amandoua seci, care ieseau in evidenta in primul rand prin puritatea exprimarii fructului, dar care mai au nevoie de ceva structura si concentrare, dupa parerea mea. Varianta lor pe rosu este un cupaj dintre Feteasca Neagra si Merlot, realizata in stil abordabil cu rest de zahar (este demisec) si un nas interesant, usor bordelez. Evolutia in gust este rotunda si dulceaga fara a iesi in evidenta prin complexitate, dar bine integrata, un vin corect lucrat, mai degraba de consum curent decat de “autor”. Rose-ul (din Merlot) mi s-a parut usor diluat, fara aroma si  cu o evolutie destul de plata pe palat. In plus am mai degustat un vin dulce, Nectar de Transilvania, cu un nas superb de Muscat si fructe exotice confiate si cu un rest de zahar pronuntat, greu de contrabalansat de aciditate, dar per ansamblu o reusita, desi celor neobisnuiti cu zaharul s-ar putea sa li se para excesiv de dulce. In concluzie salutam aparitia lor in peisajul autohton, mai ales ca in zona respective nu prea aveam cine stie ce producatori repezentativi. Vinurile arata bine inca de pe acum, chiar daca viile sunt in mare majoritate tinere; le mai trebuie cativa ani sa isi gaseasca exprimarea corecta si sunt foarte curios cum se va structura stilul “Lechinta” in peisajul oenologic autohton.

Vinuri Argentina aici m-am intalnit cu un Michel Torino Sauvignon Blanc realizat in stil Lumea Noua, cu mult fruct exotic si o evolutie fresh si usoara pe palat. Apoi un Chardonnay Don David Reserve, o combinatie reusita de baric si fruct sub aspectul integrarii, dar cu un usor deficit de aciditate; stilul de Chardonnay baricat New World. Apoi un Malbec Don David, galonat cu medalii si pe buna dreptate, aparandu-mi focusat, cu mult fruct, concentrat si bine echilibrat.

Via Sandu un producator mic din zona Dragasani, unde am incercat variantele pe alb care nu m-au dezamagit, mai ales prin raportul calitate pret (ma gandeam ce inseamna lipsa diversilor intermediari si distributori). Am incercat o Cramposie 2011 (pe care o consider cea mai reusita dintre cele trei) cu nas floral si usor incarcat cu ceva fructe exotice, dar cu o evolutie acida, tipica soiului, pe palat. Desi este sub variantele de la Stirbey sau Avincis ca eleganta (probabil si datorita corpului mai pronuntat) puncteaza decisiv la capitolul pret. Apoi un Sauvignon 2011 (exact asa ii zice, doar Sauvignon, fara Blanc) cu un nas surprinzator de floral, usor si retinut, diluat in evolutie si aciditate, mai mult rotund, fapt care il face baubil si versatil. Apoi o Feteasca Regala 2011, cu un nas de intensitate medie, cu ceva note dulci de strugure copt, un atac rotund, balansat de aciditate (intra cam brusc, dar nu foarte deranjant) si un final tonic parca un pic prea amarui creand o senzatie de dezechilibru. Per ansamblu vinuri corecte, care la preturile propuse (stiam ca sunt in jur de 12-14 lei la Ethicwine) sunt alegeri bune pentru un vin de zi cu zi.

Senator Wines de la ei am fost curios cum se prezinta Sauvignon Blanc-ul Varius 2010, atat de reusit in varianta 2009.  In 2010 nu a mai atins aceleasi cote de calitate (si anul a fost mai dificil) dar se pastreaza in note corecte, specifice soiului. Am mai incercat o Sarba din gama Monser cu un nas mediu, de fructe exotice si usor drojdios, plus o aciditate placuta care confera o tusa de mineralitate in final. Le preturile gamei din care face parte, este o reusita, desi este sub Sarba celor de la Garboiu (Livia parca).  Tot la ei am remarcat impreuna cu Berbecutio o Babeasca Neagra baricata, surprinzator de reusita pentru acest soi, dovada ca acesta are potential daca este tratat cu atentia cuvenita.

Budureasca: Aici am trecut aproape prin toata gama, de la Origini pana in present…Ca impresie generala vinurile sunt in crestere notabila de calitate, mai ales pe noile produse in gama Budureasca, cu eticheta neagra. In aceasta gama am remarcat o Tamaioasa Romaneasca vinificata in sec, foarte reusita, bine echilibrata, cu un final proaspat si care nu prezinta acele note amarui, deseori deranjante in evolutie integrandu-le extrem de bine. In prezent este in topul personal, sub cea de la Stirbey, dar inca deliberez; oricum sitlurile sunt usor diferite. Apoi un Chardonnay Baricat 2011 bine sustinut de aciditate cu arome fructate notabile (caise, piersici, etc.). Fumee 2011 este ok, dar nu la fel de reusit ca varianta anterioara, cu o aciditate usor deranjanta, dar este posibil sa se mai domoleasca in sticla.  Sauvignon Blanc-ul 2011 este corect, cu nas intens si evolutie liniara plus un final curat si proaspat. De remarcat si un Pinot Grigio prietenos, demisec cu un bun echilibru intre componente. Rose-ul se prezinta in aceleasi note amicale, usor, cu aciditate si postgust fructat.

La capitolul rosii se remarca filozofia bazata pe fructuozitate, abordabile si pe alocuri cu rest de zahar pentru gama de retail, cu usoare note serioase pe final (majoritatea usor verzi si taninoase). Apoi doua vinuri bune in gama Origini, un Cabernet Sauvignon 2008 care imbina bine notele de baric, usor dulcege(vanilie, ceva piper) cu cele fructate si cu o evolutie rotunda si lipsita de agresivitate pe palat care conduce la un finish mediu, cu tanini catifelati. Apoi o Feteasca Neagra 2007 mai naravasa, care personal mi-a placut mai mult, cu un nas piperat, o evolutie liniara, echilibrata si un finish serios, fructat si taninos. demn de un Cabernet. Este de asemenea de remarcat si un Pinot Noir 2009 care m-a surprins placut prin latura fructata si evolutia usoara pe palat, dar caruia ii mai trebuie putina integrare, mai ales pe finalul usor prea acid si taninos in comparatie cu evolutia diafana a vinului. Per ansamblu, exact ce spuneam si la inceput, vinurile sunt in plina evolutie calitativa, gamele si stilurile incep sa se structureze si pluteste asa un aer de filozofie “Recas” pe la cei de la Budureasca. In cativa ani cred ca ii vad pe acolo… Sfat: ar fi bine sa isi mai actualizeze site-ul cu noile produse.

Recas, ca tot am adus mai sus vorba de ei. Deja au un stil conturat, fructat si “in your face” care cred ca o sa prinda bine la publicul autohton, pe masura maturizarii acestuia. Gama Castel Huniade este pentru toate gusturile si are niste cupaje pe rosu foarte prietenoase si abordabile ca stil si pret (Merlot/Feteasca Neagra demisec si Merlot/ Pinot Noir demidulce). Pentru cine vrea ceva mai serios poate incerca, din aceeasi gama, Cabernet Sauvignon-ul. L-am incercat la Prowein si desi avea un pic de bottle shock, mi s-a parut un raport calitate/pret de invidiat. In gama Cocosul dintre vii, proaspat rebranduita, a aparut un Muscat Ottonel  care mi s-a parut foarte reusit (poate cel mai reusit MO la ora actuala de la noi) cu un nas tipic si un gust proaspat, usor, crocant, urmat de un final foarte expresiv. Excelent pentru vara. Apoi, tot in aceeasi gama un Sauvignon Blanc cu o tipicitate corecta, cu fructe exotice si o evolutie usoara, dominata de un corp “light” si o aciditate notabila, persistenta (poate cel mai acid incercat de mine de la targ), dar fara a fi neintegrata, urmata de un final tonic. Si acesta ma duce cu gandul la zilele toride de vara…

Chardonnay-ul Sole 2011 in schimb este mai rotunjit, mai integrat si complex, frumos completat de aciditate. In preferintele personale se bate pentru primul loc cu cel de la SERVE, care are o tehnica de vinificatie speciala, pe care l-am (re)incercat de curand si de care o sa va vorbesc cu prima ocazie. Sauvignon Blanc-ul Sole este total atipic, extrem de aromat, de intens, in stil Solo Quinta, cu note de baric si un coctail fructe exotice, care ii confera o senzatie de greutate excesiva pe alocuri. Cam acestea au fost vinurile incercate de la Recas, nici o surpriza, in sensul ca nivelul calitatii se mentine la cote ridicate. Realizarea momentului o consider a fi noua gama, Castel Huniade, un fel de “de toate pentru toti”, de la sec la demidulce, de la alb al rosu, de la varietal la cupaje, vinuri bine lucrate, in stil New World, totul la preturi corecte si calitate corespunzatoare.

Cramele Oprisor I-am lasat mai mult sau mai putin intentionat la sfarsit. Variantele pe alb le stiam in mare parte, mai ales excelenta Rusalca Alba de anul acesta, pe care am incercat-o la Prowein, dupa parerea mea una dintre cele mai reusite variante de pana acum, daca nu chiar cea mai reusita. La capitolul rosii am trecut prin tot portofoliul de la “La cetate” si “La cetate Miracol” in sus. Pana sus de tot chiar… am urcat muntii..:)

Trebuie spus ca vazand toate vinurile unul dupa altul se poate identifica un stil care merge mai mult pe fruct, pe materia prima de calitate, pe eleganta si integrare, decat pe  abordarea grea, concentrata cu mult extract si mai ales baric. Poate si din cauza ca baricurile sunt scumpe, s-au abtinut de a le folosi prea intens, dar rezultatele sunt surprinzatoare. Nu neaparat surprinzator de bune, cat mai ales surprinzator de diferite fata de “mainstream”-ul format deja la noi, cu vinuri ceva mai grele si mai baricate. Bine, pe ei ii ajuta mult si varsta viilor, ajunse la maturitate si care pot produce vinuri care nu au nevoie de “adaugiri” in exces. Acum stilul aceste este o arma cu doua taisuri si cei obisnuiti sau care prefera vinurile calde, intense, extractive si cu mult lemn s-ar putea sa strambe din nas.

Gama La Cetate se prezinta cam in aceasta nota descrisa mai sus, cu fructul scos in fata si o eleganta si echilibru pe alocuri de invidiat. Astfel La Cetate Miracol Merlot 2010 este mai mult acid, fructat decat rotund, dulceag si prietenos, Pinot Noir-ul La Cetate Miracol 2009 se incadreaza perfect ca stil in filozofia de mai sus, cu mult fruct proaspat si note carnoase, acid in atac, echilibrat in evolutie si cu un final usor afumat, cu tuse de pamant. Una din variantele reusite de Pinot de la noi. Shiraz 2010 cred ca o crizeze multa lume, fiind in acelasi stil usor si proaspat, cu o culoare rubinie, deschisa, fara sa ii lipseasca insa aromele tipice de condiment. Feteasca Neagra La Cetate (Baricata) se prezinta mai grea si concentrata, cu note specifice de piper si condiment in nas, un corp sesizabil mai greu decat celelalte, un atac rotunjit si un finish dominat de tanini bine integrati si in note de fructe de padure si visine. Recunosc, mi-a placut mult, dar mie in general imi plac Fetestile D-lui Grigorica, inclusiv  Caloian-ul. Cabernet Sauvignon 2010 merge tot pe cartea fructului, cu un atac si o  evolutie pe palat usoare si un final vag taninos, integrat si neagresiv. Erotikon 20008 este insa altceva, mult mai complex si integrat, cu forme elegante, sugerate si de denumire si un final lung si evolutiv.

Si de aici s-a rupt filmul…Sa nu ma intelegeti gresit: nu s-a rupt filmul din cauza aburilor alcoolului, ci pur si simplu nu am mai putut sa notez nimic despre urmatoarele vinuri. De ce? Pentru ca erau atat de multe de scris si de  povestit incat ar fost o erezie sa incerc sa descriu in 5-6 cuvinte vinuri ca (in ordinea degustarii): Smerenie, Passarowitz, Cutia Paleologu si Nenumita. Cel putin ultimele doua au consituit un fel de “Finis Coronat Opus” atat pentru degustarea de la Oprisor, cat si pentru experienta de la Goodwine, per ansamblu.

De obicei ma feresc la targuri sa degust “varfurile de gama” ale producatorilor (Cuvee Charlotte, Cuvee Uberland, Stirbey, etc.) pentru ca stiu ca nu este locul si momentul sa le inteleg. Mi se pare un sacrilegiu sa stai in picioare, cu paharul in mana si sa incerci sa cuprinzi in 2 minute si 10 cuvinte, vinuri de acest gen sau sa incerci sa le distingi sau sa le compari cu marea de probe incercate anterior. Exact acest sentiment l-am avut si pentru vinurile de mai sus ale celor de la Oprisor…Ramane totusi problema la ei cu gamele, site-ul si structurarea portofoliului pe care tot nu le inteleg. Dar, in urma experientei de mai sus, promit ca voi face un efort suplimentar in aceasta directie…merita..:)

Daca ma dumiresc promit sa (incerc sa) ii lamuresc si pe altii, pentru ca nu e asa: nebanuite sunt caile vinului…

Tags: Budureasca, Liliac, Michel Torino, Oprisor, Recas, Senator, Via Sandu