De data aceasta stiu exact cand s-au intamplat evenimentele. Nu va mai iau cu deja clasicul “acum vreo nu stiu cate saptamani/luni”. A fost exact pe 7 mai, intr-o sambata dupa amiaza. La Novotel la Bucuresti.

Wine-wine Evenings: Women in Wine Business. Asa s-a numit. De fapt un forum pe teme de vin organizat de catre unul dintre formatorii WSET de la noi, Wine in Business reprezentat de catre Imre Szakacs-Orha.

Tema a fost cea expusa anterior: Femeile in lumea vinului. Un subiect generos si atragator. La propriu si la figurat. Pentru ca in general tot ce tine de partea feminina a oricarui demers, vinde si genereaza interes. Conteaza insa enorm contextul si cum se face vanzarea/promovarea. Pentru ca practic acolo se face diferenta dintre clasa si talcioc. Revin…

 

Sa intram in miezul problemei, vinul. Dupa cum se vede din programul de mai jos au fost prezente reprezentantele a sase crame, trei din Italia (total diferite ca zone, filozofie si vinuri) si cate una din Croatia, Romania si Portugalia.

 

 

Fiecare a avut cate o prezentare Powerpoint la obiect cu informatii despre zona, istoria cramei, portofoliul propriu plus cate 3-4 mostre pentru degustare. “Soferii” (ah, scuze somelierii) de la Wine Taste s-au achitat exemplar de sarcini, drept pentru care merita felicitari. Si era sa zic: “un calduros drum bun!”. Da, nu m-am putut abtine…desi nu sunt de la “Asociatia” cu inclinatii automobilistice.

 

In continuare o sa prezint cateva impresii despre vinurile degustate, cateva dintre ele surprinzandu-ma extrem de placut. Fapt pe care il intuiam cand am aflat cramele participante.

Constient fiind de pericolul umplerii a vreo 6 ecrane de monitor (cam vreo 24 de telefon) cu note de degustare, voi imparti postarea in doua episoade. Asadar iata episodul unu, cu urmatoare distributie:

 

Nino Franco

Producator de Prosecco. De fapt unul dintre cei mai bun producatori din regiune, reper de calitate.  S-a vazut asta si din vinurile degustate, care reusesc sa scuture patina comerciala atat de des asociata stilului, virand spre incarnari care aduc aminte de spumante si zone mult mai serioase. Daca vreti sa vedeti potentialul maxim pe care il poate atinge un Prosecco nu le ratati vinurile daca va intalniti cu ele. Acestea au fost prezentate de catre Silvia Franco, fiica proprietarului, Primo Franco. (Can-can: toate restaurantele lui Jamie Oliver au Nino Franco pe lista de bauturi.)

 

Rustico gama de intrare, cu nas cu aluzii de drojdii, fin, floral, elegant plus o evolutie pe palatin citrica, racoritoare, lejera, diafana care lasa loc unui final mineral si proaspat. 11 g zahar rezidual, Bun spre Foarte Bun. Pentru un Prosecco de linie este excelent.

 

Nino Franco Vigneto della Riva di San Floriano Prosecco single vineyard. Chestie interesanta in sine, tinand cont ca tocmai au largit DOC-ul de Prosecco cu vreo 3000 de hectare (in jur de +15%). Deci loc de cupajat licori indoielnice este berechet. Nas complex, fructat, usor exotic, mineral cu un gust evident mai plin si mai prezent decat precedentul.  Evolutie gustativa suculenta, cu fruct copt (mere, pere), excelent echilibrata de aciditate si cu un final citric-tonic, imbinand interesant note minerale si cremoase. Un Prosecco serios, care “tine” si asocieri culinare mai serioase (apropo nu s-a ajuns pana la “littlesi”, ne oprim la peste si carne alba, da?). 9g zahar residual. Foarte Bun!

 

Primo Franco Tot un single vineyard de pe o parcela aflata la altitudine, cu o selectie riguroasa a strugurilor. Denumit dupa proprietarul cramei, a treia generatie, cel care a impus-o ca una dintre cele mai bune crame din DOC. Un Prosecco extrem de serios, socant daca il abordezi din perspectiva tonelor de licori indefinite care se produc in zona. Nas complex care combina notele fructate cu cele de drojdii, cu aluzii verzi , florale si dulcege, de fagure de miere. Gust cu un echilibru excelent intre zaharul rezidual (28g), aciditatea de lime si fructul copt. Final tonic-citric, proaspat, racoritor-picant, in stil Kinley, urmat de un postgust mediu spre lung, mineral si fructat. Excelent, versatil, unul dintre cele mai bune Prosecco pe care le-am baut.

 

  

Elena Walch Winery

 Crama fanion in Alto Adige, zona cu evidente influente germanice/tiroleze, de la filozofie la stilul vinurilor. Acestea au fost prezentate de catre Julia Walch, una dintre cele doua fiice are Elenei Walch.  Vinurile le gasiti si la noi, sunt importate de catre Vinimondo.

 

Gewurztraminer 2015 Un vin emblematic pentru producator dintr-un soi emblematic pentru zona. Un an foarte bun, cald, care a favorizat dezvoltarea excelenta a aromelor dar si mentinerea aciditatii, atat de necesara asigurarii echilibrului in cazul un GW. Nasul prezinta caracteristicile de soi specifice unui Gewurz insa intr-o tonalitate redusa, fara sa fie exuberant si intruziv. Gustul dezvolta o aciditate exemplara pentru soi, care, in pofida corpului plin, linoleic, ii imprima o puritate suprinzatoare, potentata de notele minerale. Final usor cald, in coordonatele aromatice tipice ale soiului. Desi nu sunt un fan al Gewurztraminerului exemplarul de fata m-a surprins prin prospetime si expresivitate. Foarte Bun spre Excelent, genul de Gewurz pe care l-as bea cu placere.

 

Beyond the  Clouds 2014 Un asamblaj din cei mai buni struguri ai anului, bazat majoritar pe Chardonnay, cu care sunt cofermentati. Un vin exceptional, complex, dens, intens, precis, cu un baric superb integrat si o aciditate excelenta care ii ofera coloana si structura mai ales in partea a doua a evolutiei. Excelent, cu potential impresionant de evolutie. Unul dintre cele mai bune asamblaje albe pe care le-am intalnit. De neratat daca va intalniti cu el.

 

Ludwig Pinot Noir 2013 Nas tipic cu fruct rosu, potpourri de flori uscate si note condimentat-pamantoase, de forest floor. Gust lejer, fin, diafan cu impresii de fruct rosu copt, dulceag si tuse spicy. Un Pinot tipic, cu tanini moi, intr-un stil feminin, caruia parca ii lipseste structura si precizia. Foarte Bun

 

 

Tomic Winery

Producator croat de top din insula Hvar. Vinurile au fost prezentate de catre fiica proprietarului (Andro Tomic, o legenda locala) Janica Tomic. Soiuri indigene, doua stiluri din Plavac Mali si un vin de desert din diferite soiuri indigene (da, ati auzit cu siguranta de ele: Bogdanusa, Marastina, Prc): Prosek.

 

Plavac 2014 Nas usor jammy, overripe, specific soiului, cu note de visinata, cirese negre, amaretto si aluzii de ierburi mediteraneene uscate care ii confera complexitate. Gustativ prezinta o aciditate buna, expresiva cu o evolutie lejera, dominata de tuse savory, de ierburi provensale uscate. Un stil usor oxidativ, traditional, care ii imprima o patina locala, specifica. Bun spre Foarte Bun

 

Plavac Mali Barrique 2009 Nas complex, cu aluzii florale, de violete, ciuperci, trufe, ierburi uscate si note iodate, de nuci verzi. Corp plin care umple palatinul, cu evolutie dulceaga, extractiv si o aciditate bine evidentiata care echilibreaza intreg ansamblul. Usor cald in final (are totusi 15% alcool), cu aluzii jammy si tanini prezenti, integrati. Foarte Bun, excelent chiar, daca tinem cont ca provine dintr-un soi indigen.

 

Prosek Hectorovich Vin de desert numit astfel in cinstea unui renumit poet croat “refugiat” pe insula. Obtinut din soiuri locale culese la maturitate si chiar stafidire si lasate apoi la uscat pe rogojini de paie. Deci un fel de straw wine, “vin de paie”. Din acest proces de ultraconcentrare a zaharului rezulta un vin dulce cu un corp vascos, dominat de arome de stafide, rom, caramel, fructe confiate si magiunuri zaharisite si cu o aciditate care face fata cu greu concentrarii de zahar. Un vin Bun, nu tocmai intr-un stil pe care il prefer.

 

 

Cam aceasta  fost prima parte a impresiilor. Revin cu restul producatorilor si cu concluziile de rigoare…

  

 

Tags: Elena Walch, Nino Franco, Tomic Winery, Wine in Business, WSET

 

Cred ca tot sunt vreo doua luni de cand, intr-o zi insorita de aprilie, am tras o fuga  in Dealu Mare la invitatia dl Virgil Mandru , proprietarul Domeniile Tohani.

Din motive cvasi-independente de vointa mea de abia acum incep sa rederulez povestile din ultima perioada si sa le astern pe “monitoare”. Asa ca mai asteptati-va la remember-uri in perioada urmatoare ca am ceva de recuperat. Noroc ca ma ajuta carnetelul cu notele de degustare…:)

 

Sa revenim la subiectul de fata.  Domeniile Tohani au trecut in ultimii ani, in perspectiva personala, de la a fi (doar) producatorul celebrului Sange de Taur, la perceptia unui jucator dinamic, cu un portofoliu diversificat si modern. Si cu varfuri de calitate din ce in ce mai prezente in ultima perioada.

 

Mana oenologului sud-african Albertus van der Merwe si stilul Lume Noua si-au pus amprenta pe vinurile cramei care sunt acum in marea lor majoritatea moderne, curate, proaspete si pe alocuri surprinzatoare.

Varful de lance este deja celebra Feteasca Neagra Apogeum produsa de pe o plantatie cu vie veche, din arealul “7 coline”, perla coroanei pentru cele cateva sute de hectare ale producatorului. Intr-adevar parcela respectiva beneficiaza de o expozitie de invidiat, un amfiteatru terasat, scaldat de soare si impodobit cu trunchiurile contorsionate de timp ale viei.

 

 

Sincer, cand am baut prima data Apogeum am avut ceva dubii in ceea priveste originea 100% locala a vinului. Imi aduc aminte ca eram la Zexe dupa o degustare de Feteasca Neagra si respectivul vin a fost total atipic comparativ cu restul exemplarelor. Atipic in sensul de plin, copt, cremos, plin de fruct si dulceturi si o structura de tanini fina, slefuita.

 

Cumva punand cap la cap piesele puzzle-ului si vazand inca doi ani de recolta, imi dau seama ca acesta este de fapt “stilul casei”. Care tine atat de filozofia  oenologului cat si de materialul exceptional pe care il are la dispozitie. Via batrana concentreaza excelent putinii ciorchini pe care ii ocroteste si de aici probabil stilul extractiv si cremos, aparte restului exemplarelor de pe la noi.

 

De altfel din discutiile cu dl Mandru am aflat ca asta s-a si dorit, viziunea celor de la Tohani despre Feteasca Neagra fiind cea a unui vin extractiv, puternic, catifelat. Pentru piata de la noi stilul respectiv este probabil cel care asigura succesul. Eu unul nu sunt neaparat un fan al lui in primul datorita faptului ca sterge partial caracterul soiului (acum care o fi acela ramane ca specialistii sa se pronunte) si il face cumva generic, mai ales comparativ cu alte vinuri internationale. Dar la momentul actual, repet, este o alegere cumva naturala tinand cont atat de zona cat si de piata autohtona.

 

Ramanand la capitolul vinuri, am degustat o miniverticala de Feteasca Neagra Apogeum:

 

2011 – perfect de baut acum, cu lemnul integrat, fructe rosii coapte si prune atat olfactiv cat si gustativ. Pe palatin este catifelat, rotund, bine echilibrat de aciditate cu tanini frumos lucrati, copti, grainny pe final. Foarte bun spre Excelent.

 

2012 – un stil mult mai ripe, mai copt si jammy, usor in detrimentul structurii si prospetimii. Nas cu magiunuri de fructe rosii si negre supracoapte si aluzii dulcege, vanilate. Gustativ debuteaza glicerinos, plin, cremos, extractiv, aciditatea simtindu-se usor de abia in partea a doua a evolutiei. Tanini catifelati si un tusa vag tonica pe final. Bun spre Foarte Bun. Interesant cum va evolua si daca aciditatea si taninii se vor “intinde” spre prima faza a evolutiei.

 

2013 – Inca tanar, cu o aromatica dominata de tusele de baric care se lupta in intensitate cu notele de fruct crud, proaspat. Evolutia este in stilul casei, rotunda, cu o structura de tanini serioasa, evidenta, rigida, care sustine foarte competent extractivitatea fructului. Un vin aflat la inceput de drum, care are toate elementele sa evolueze deosebit. Foarte Bun cu potential de Excelent.

 

Per ansamblu vinurile au o nota comuna legata de extractivitate, complexitate, rotunjime si structura de tanini slefuiti, foarte bine lucrati. Este un stil ambitios de Feteasca Neagra, asumat de catre producator, dar cumva tipic zonei si la care viile vechi au o contributie decisiva.

Despre RPC discutia e complexa. Dar deja e mai usor de facut atata vreme cat deja nu mai este cea mai scumpa Feteasca Neagra de pe la noi. La genul acesta de “recorduri” financiare ne intrecem care mai de care. De ce? Probabil pentru ca este (cel) simplu. O sa revin cu proxima ocazie pe tema acesta.

 

 

Am trecut apoi printr-o miniverticala similara de Merlot Principele Radu. Spre deosebire de cea de Feteasca Neagra, soiul international induce  o serioasa componenta comuna celor trei vinuri, variatiile fiind minore si tinand in principal de profilul aromatic, integrarea lemnului si exprimarea la momentul actual al evolutiei in sticla.

Per ansamblu vinurile au o amprenta de Lume Noua, intr-un stil fructat, plin, cu tuse expresive, evolutie extractiva si un bun echilibru  intre lemn si fruct. Am avut ocazia sa beau de mai mult ori diferiti ani din acest Merlot si cred cu tarie ca se va impune ca unul dintre exemplarele de referinta in Dealu Mare.

 

In ceea ce priveste viitorul, am incercat variantele unui asamblaj alb ce urmeaza a fi lansat in gama premium sub denumirea de Cuvee Valahorum. Chardonnay, Tamaioasa Romaneasca si Sauvignon Blanc din cate am inteles. Vinul este inca in faza beta, dar se prezinta promitator, in stilul clasic al albelor de Dealu Mare. Nas elegant, cu arome de fructe si struguri copti si tuse verzi, vegetale plus un baric bine dozat, in curs de integrare. Gust cu un corp mediu+, cu evolutie cremoasa, cu fruct copt, suculent si bine echilibrat de aciditate mai ales in partea a doua a evolutiei. Final curat, mineral cu un postgust mediu spre lung de fruct copt si aluzii de baric. Se prezinta foarte bine, sunt curios cum va arata varianta finala dupa ceva timp la sticla.

 

 

Surpriza zilei pentru mine a venit din trecut si suprinde foarte bine potentialul zonei. Aceasta provine din generoasa vinoteca a celor de la Tohani. Este vorba de o Tamaioasa Romaneasca  1973, vinificata in stil Icewine din ce am retinut. Unul din cele mai bune vinuri dulci romanesti cu care m-am intalnit. Are toate ingredintele unui vin “mare” (remarcabila aciditate tinand  cont de varsta), care a beneficiat de o evolutie corespunzatoare si care poate concura fara emotii cu exemplare renumite de pe afara. Acum este la apogeu (sic!), a intrat pe platou si mai are cu siguranta ceva ani in fata.

Daca va intalniti cu el, e de neratat daca vreti sa vedeti potentialul zonei pe acest stil. Din ce am inteles Tohani va scoate in curand la vanzare o parte din stocul din vinoteca.

 

Cam aceasta ar fi pe scurt meteorica mea incursiune la Tohani.

Dincolo de controversele inerente din jurul celebrului Sange de Taur, asa cum spuneam si in debut, ma bucur ca cei de la Tohani au avut in paralel o preocupare permanenta pentru evolutie si calitate. Si de cativa ani acest lucru devine din ce in ce mai vizibil, pe masura ce rezultatele incep sa se vada si in piata.

 

 

Tags: Apogeum, Dealu Mare, Domeniile Viticole Tohani, Principele Radu, Valahorum, Virgil Mandru

 

Anul 2016 nu a debutat  tocmai fast pentru viticultorii din Chablis. Si iti dai seama de asta si fara sa fii efectiv in vie. Numai acum cateva saptamani se umpluse internetul de poze spectaculoase cu focuri aprinse in vie, sprinklere care imprastiau apa, ventilatoare supradimensionate si alte minuni menite sa apere grand cru-urile celebrei apelatiuni de pericolul inghetului tarziu. Iar acum, de vreo cateva zile pe peste tot apar articole despre dezastrul pe care un nou flagel, grindina, l-a facut prin viile din Chablis.

Nu este o priveliste tocmai fericita si cu siguranta nici viticultorii din Chablis nu sunt tocmai cei mai fericiti de pe planeta zilele acestea.

 

Dar haideti  sa ne detasam putin si sa vedem intreaga perspectiva.

E cumva similar atentatelor teroriste de prin Occident. Unde avem victime, dar incomparabil mai putine decat prin alte tari ale caror nume nu fac rating pe marile canale de stiri. Teoretic victimele sunt victime oriunde ar fi si genul acesta de evenimente ar trebuie tratate similar de catre media internationala “impartiala” . Doar ca nu sunt. Din motive de rating.

Sa revenim la vin. Cumva un fenomen similar are loc in Chablis. De cateva zile toata lumea plange pe umarul lor, pe buna dreptate nimic de zis, dar cumva fara sa aiba perspectiva completa.

 

 Chablis este ceea se numeste in termeni de viticultura un climat extrem. Regiune mult mai apropiata de nordica Champagne decat de Burgundia, acolo unde este incadrata ca subapelatiune.

Amplasarea nordica indica faptul ca fenomenele de genul celor de mai sus sunt implicit asumate. Cand plantezi vie in Chablis te cam astepti sa ai pierderi datorate inghetului sau ani in care strugurii nu ajung la maturitate deplina.

Pericolele acestea se cunosc prea bine. Nu e ca si cand lovesc o data la un secol. In Chablis se fac vinuri de sute de ani. Sigur de pe la 1500. Oamenii stiu despre ce este vorba si deja genul acesta de fenomene sunt incorporate in pret. E cam ca  formarea cotatiilor la actiuni pe pietele financiare: acesta incorporeaza toata informatia istorica disponibila pietelor la un moment dat.  La fel si la vin.

  

  

Chablis sunt prin cele mai scumpe Chardonnay-uri din lume. Bine incomparabil mai ieftine decat cru-urile din Burgundy, dar hei, cate hectare are Burgundy nu se pot compara cu o apelatiune intreaga care vinde Chardonnay overpriced cam dintotdeauna.

Si care apelatiune a crescut de la 500 ha in anii 50 pana la aproape 4500 ha acum. Cam de 10 ori intr-o generatie. Acum sunt cam de  10 ori cat Mersault sau 20 de ori cat Puligny-Montrachet.

Expansiunea viilor a  fost posibila atat datorita  succesului comercial cat si avansurilor in ceea ce priveste protectia viilor la frig si a tehnologiei din crama. Care toate au permis cat de cat o continuitate comerciala a cantitatilor produse si o calitate acceptabila, daca nu buna, chiar si in anii slabi.

 

Pe scurt Chablis a cunoscut in ultima jumatate de secol un succes comercial urias. Si o expansiune pe masura. Care a promovat pe pietele internationale vinuri care nu intotdeauna erau demne de renumele si faima regiunii. Adesea extinderea s-a facut in detrimentul calitatii, solurile intiale de Grand Cru si Premier Cru amplasate pe sol cu calcar Kimmeridgian fiind extinse la maxim pe zone cu sol Portlandian, tot cu calcar, dar in alta compozitie, mai nisipos si considerat inferior din punct de vedere al terroir-ului (asta e inca in discutie). Dar cu siguranta nu tocmai tipic apelatiunii initiale.

Dar ce nu face omul pentru succesul comercial si pentru a da pietelor ceea ce  cer: vin pe care sa scrie Chablis? Si apoi sa ne gandim ca in ultimele decenii culesul mecanizat a devenit norma la Chablis-ul generic si la Petit Chablis, (inca o gaselnita de a impinge vin inferior in piata). Asta cu siguranta a dus costurile de productie jos.

 

Credeti ca preturile au scazut in mod similar? Nu prea…cel mai ieftin Chablis bun, pleaca de pe la 12-13 €. Ceea ce nu e putin pentru un Chardonnay nebaricat dintr-o apelatiune care, repet, a crescut de 10 ori in ultima jumatate de secol. Premier Cru-urile pleaca de pe la 20 € in sus, iar Grand Cru-urile se invart pe la 40-50€.

 

 Frigul, grindina, anii in care strugurii nu se coc sunt factori cu care viticultorii din Chablis trebuie sa traiasca. Si ei stiu asta. Si incorporeaza pericolele respective in pret. Care intr-un final este suportat de consumator.

Sigur ca imaginile cu efoturile viticultorilor de a-si proteja viile si cu dezastrul lasat in urma de grindina impresioneaza. Dar pe de alta parte si preturile cerute pe un Chablis, fie el chiar si Petit, sunt de asemenea impresionante.

 

Asa ca decat sa plangem pe umerii viticultorilor din Chablis, eu zic sa ne gandim ca exista la un moment dat in lume zeci de alte exemple de regiuni viticole lovite de calamitati diverse: de la inghet la invazie de lacuste.

Doar ca nu au norocul sa se numeasca Chablis si nu isi permit luxul unui brand mondial care sa le asigure cumva, prin pretul practicat, impotriva lor.

In sensul acesta eu i-as caina mai mult pe producatorii de Beaujolais, loviti deopotriva anul acesta de grindina. Sau miile de producatori de Chardonnay nebaricat de cativa euro sticla, ei oare ce fac? Fie sufera in tacere, fie trec in nefiinta, nestiuti si nemediatizati de nimeni. In timp ce Chablis sunt sigur ca va merge mai departe…

 

Tags: Chablis, Chardonnay, Franta, Grindina, Inghet, Preturi