Astazi o sa vorbim despre concursurile de vin. La modul general si cu ceva particularizari internationale. Fara referiri la cele nationale, a caror relevanta la extern, pe pietele cae conteaza, este cvasinula. Asa ca o ne limitam la a vorbi despre concursurile de vin in general cu exemplificari dintre cele mari, serioase, cunoscute pe tot mapamondul.

 

1. Ce sunt concursurile de vin?

In sine sunt organizari de evenimente la care producatorii au oportunitatea de a castiga medalii pentru vinurile proprii.

 

2. Au ele capacitatea de a clasifica vinurile?

In mare parte nu. Si asta din doua motive: unul ca multe vinuri nu le gasiti niciodata la concursuri, asa ca vor clasifica o anumita categorie de vinuri. Si doi chiar in ipoteza unei organizari perfecte si a unui juriu super-competent, concursul este o simpla fotografie pe care o faci unui vin la un momnt dat, printre sute, mii de alte probe, in blind si sub imperiul timpului. Mai greu sa faci clasificari in stilul acesta. Clasificari de substanta ma refer.

 

3. Sunt ele utile consumatorilor?

Partial si depinde despre ce consumatori vorbim. Ele sunt utile in primul rand producatorilor si comerciantilor. Care comercanti vor prefera intotdeauna sa aiba pe raft un vin cu bulina decat unul fara. De ce? Pentru ca se vand mai usor publicului larg (adica despre acei consumatori vorbim, care trateaza vinul ca pe un produs). Acum banuiti ce vinuri sunt indeobste trimise la concursuri? Daca nu, cititi mai departe…

  

       4. Ce fel de vinuri participa de obicei la concursuri?

In virtutea celor expuse mai sus, vinurile inscrise sunt (ar trebui sa fie) cele de volum, produse in sute de mii sau milioane de sticle si care apar la raft magazinelor. Adica cele mainstream care vireaza mai mult catre produs decat catre vin. Bine, exista si exceptii, de producatori mici care doresc vizibilitate sau erori de marketing in stil vinul de top bagat in concurs si obtinand medalia de argint, pe cand cel de baza ia aur. Dar sunt exceptii. Rar vinurile cu personalitate, care exprima terroir-ul si tipicitatea unde au fost produse sunt incluse in astfel de competitii. Pur si simplu cele doua genuri de vin sunt universuri si filozofii paralele, de la productie la consumatorul care le bea.

 

       5. Sunt “pe bune”?

Da, sunt pe bune. Nu isi risca nici un organizator “afacerea” doar ca sa favorizeze un producator sau altul. Fraudele mai apar pe la producatori care una trimit si alta imbuteliaza la raft. Rar sunt verificati si se profita de acest fapt. Dar uneori se intampla, exemplul fiind comunicatul Concours Mondial de Bruxelles de anul acesta. Care poate fi privit si ca o forma de marketing menita sa creasca notorietatea/perceptia de seriozitatea a concursului. Nimic rau in asta.

 

     6. Care sunt cele mai bune/de calitate/serioase concursuri?

In general nu exista concursuri mai bune decat altele si este greu de facut o clasificare. Fiecare are diferite reguli, norme , jurii, promovate mai mult sau mai putin agresiv. Dar pana la urma finalitatea este aceeasi, iar utilitatea pentru consumatorul avizat/pasionat este aproape zero. Sunt cam ca vinurile de Lume Noua, create pe gustul publicului, respectiv producatorului in cazul de fata. Mai ales cand in magazine tot raftul e plin de vinuri cu buline. Ca un can-can, concursul de la Drink Business care are in juriu cei mai multi MW, ofera si cele mai multe medalii procentual comparativ cu restul. Puzzled? Me too…

Mai jos aveti o mica statistica a celor mai mari trei concursuri internationale, datele fiind preluate din numarul din aprilie al RVF (La Revue du Vin de France). Observati ca exista taxe de intrare in concurs si pret al bulinelor aplicate pe sticla. Deci la baza stau marketingul si business-ul. Repet, nimic rau in asta…

 

Denumire	Data	Locatia	Numar de vinuri 2015	Cost/esantion	Pret 1000 “buline” (€)	Procent vinuri medaliate (2015)
International Wine Challenge (IWC)	Iunie	Londra	14000	137€ + 59€ transport	57	49%
Concours Mondial de Bruxelles	Aprilie/Mai	Alta locatie in fiecare an	8000	138 €	22	28.20%
Decanter	Aprilie	Londra	15929	185€+TVA	63	67-71%

 

Si acum cateva consideratii personale generale care sa justifice de ce concursurile de vin sunt cvasi-irelevante pentru mine:

 

1. Ca un vin “sa iasa in fata” si sa capete medalii la un concurs de acest gen trebuie sa posede cateva carascteristici cumva incompatibile cu tipicitatea, terroir-ul, cu ceea ce numesc eu un vin interesant, “de calitate”. Adica trebuie sa aiba fruct, sa fie modern, direct, international, “in your face”. Altfel, printre mii de probe bombastice, va parea o zeama insipida, agresiva si de nebaut. Chiar daca e un Bordeaux Grand Cru. Este greu pentru orice degustator sa remarce in blind eleganta unui Bordeaux intre 3 Chiliene si un Australian. Il va cataloga ca nereusit, greu de baut acum si il va nota ca atare. Pe scurt concursurile, prin natura umana, favorizeaza placerea hedonistica, de moment, a unui vinului, in detrimentul complexitatii si potentialului de evolutie.

 

2. Vinurile interesante, de calitate, de la producatori consacrati si dedicati, adesea scoase in editii limitate, nu au nevoie de buline si concursuri ca sa se vanda. Si nu vorbesc aici neaparat de Bordeaux sau Burgundy care ar fi exemple clasice. Regula este cvasi uniforma pentru orice vin “de terroir”. Si exista viceversa: Cine face astfel de vinuri nu este genul de producator cu opinii favorabile concursurilor, deci nu le trimite acolo, deci nu o sa le gasiti prin pomelnicele cu medalii.

 

3. Faptul ca vinul capata o medalie la vreun concurs si are o bulina pe el nu asigura faptul ca in sticla de pe raft veti gasit acelasi vin. Si aici nu ma refer la cazurile (rare?) in care producatorul trimite ceva la concurs si imbuteliaza altceva. Sau pune bulina pe alte loturi/vinuri.
   Exista o serie de factori care influenteaza vinului de la stadiul in care arata el in sticla de concurs la cele n+1 loturi care vor fi imbuteliate in timp si vor ajunge la raft.
   Sa ma explic: adesea vinul (mai ales cel de concurs) se produce in cantitati mari si nu este imbuteliat intr-o singura transa din motive de depozitare, costuri cu furniturile, etc. Deci va fi imbuteliat in loturi. Care vor fi stabilizate si tratate in functie de situatie si destinatie rezultand un produs final diferit fata de proba de concurs. Apoi chiar si pastrat in tancuri de inox si mediu inert, in timp calitatile lui initiale se pierd/evolueaza. Fenomenul se manifesta mai pregnant la cele “bombastice”, care ies in fata la concursuri si la care dupa ce se duce “machiajul” raman indeobste niste zemuri insipide, baute cu voiosie de consumatorii de “medalii”.  Sau la varietatile aromatice, cum ar fi Sauvignon Blanc-ul. Si asta ca sa nu mai aduc in discutie pastrarea in conditii precare pe parcursul lantului de distributie de la producator la clientul final, problema uriasa, mai ales in Romania.

  

In concluzie, concursurile, rezultatele si tot tam-tam-ul din jurul lor pe mine personal ma lasa rece. Sau cel mult conteaza la nivel de anecdotica.  Cand vezi un vin de top cu medalie de bronz si cele de linie cu aur. Asa cum spuneam la inceput au rostul lor in activitatea de marketing  si pot intelege entuziasmul din jurul lor.
Doar ca au putine legaturi cu consumatorul final, in afara de rolul lor de promovare a vinurilor. E ca si cum se intalnesc doi profesionisti, producatorul si organizatorul, care amandoi vor sa vanda cat mai mult si cat mai scump. Dar de fapt ei se gandesc in mod altruist la binele unei a treia persoane, care nu este de fata si nu participa la proces decat ca finantator final al intelegerii, respectiv consumatorul. Si marmota…

 

In plus pentru un pasionat de  vin discutia e si mai simpla: genul de vinuri pe care il caut eu,  nu prea il gasesc la concursuri. Nu contest ca era o vreme cand studiam atent bulinele de la raft. Dar am trecut de perioada in care beam buline/medalii.

In final, imi aduc aminte ca citeam acum cativa ani intr-o carte urmatoarea fraza, despre vinul australian parca: “cu cat un vin are mai multe medalii, cu atat va fi mai greu sa bei o sticla intreaga”.

 Am descoperit in timp ca remarca respectiva este valabila si in cazul meu. Si nu numai pentru vinurile de la Antipozi…

 

Tags: Buline, concurs vin, medalii, Vinuri medaliate

 

Este de notorietate ca unii dintre noi primim vinuri din partea unor producatori. Eu o vad ca o actiune cu dublu impact: producatorii primesc feedback gratuit privind vinurile proprii, noi ne educam gusturile si pastram legatura cu piata si cu evolutia vinului autohton. Ceea ce este un lucru de dorit daca tot scriem, chiar si dezinteresat material, despre ele. E win–win atata timp cat actiunile de protocol (de fapt rezultatele lor) nu degenereaza in elogii desantate sau mailurile cu cereri agresive, oferte de colaborare si facturi proforme. De ambele parti. Sau mai grav in amenintari de genul “daca nu dai, o sa te fac praf pe blog”. Acolo vorbim deja de altceva.

 

 La mine este simplu: precizez cand am primit vinul si vad tot demersul ca fiind unul sanatos, constructiv si generator de progres. De ambele parti. Ah, si nu am absolut nici o problema cu producatorii care nu trimit. Este pur si simplu politica lor si o respect. Daca vreau neaparat sa le incerc vinurile le cumpar sau le caut la targuri.

 

Pana acum insa nu am mai primit o carte despre vin sa ii fac recenzia. Si m-am bucurat in mod deosebit cand a venit.  Pentru ca  la noi este o cumva o lipsa de literatura de specialitate cu acoperire internationala si accesibila ca limbaj publicului larg. Nu spun ca nu avem carti despre vin, dar putine se adreseaza ”maselor” si pot sa ofere o imagine de ansamblu asupra vinului, ca fenomen mondial.

 

Cartea despre care va vorbesc este scrisa de Jens Priewe si traducerea acesteia a aparut la Editura Casa sub coordonarea dl Dorin Popa. Despre autor recunosc ca nu auzisem pana sa citesc cartea. Si nu este suprinzator, acesta apartinand spatiului german al literaturii despre vin, cu care sincer sunt mai putin familiarizat. Citind insa cartea nu mai este  nevoie sa parcurg CV-ul ca sa imi dau seama ca acesta stapaneste fenomenul vinului si scrie in perfecta cunostinta de cauza.

 

Ca si o impresie generala, nu ma asteptam sa imi placa atat de mult. Stiti cum e, nu mai sunt la prima lectura in domeniu si in ultima vreme tratez cu scepticism literatura internationala din industrie, axata adeseori pe marketingul si promovarea unor zone/stiluri de vin. Despre cea de la noi…nu mai zic nimic.

Doar ca, desi este o carte care prezinta in sine concepte normale, abordabile, modul in care o face si structurarea informatiei sunt foarte bune, reusind sa atinga majoritatea subiectelor la moda in lumea vinului, de la istorie, viticultura, vinificatie, degustare si pana la prezentarea succinta a principalelor tari si zone producatoare de vin, inclusiv a Romaniei.

Cu siguranta nu este o aparitie care sa beneficieze de foarte multa promovare si PR, efectele monetare pe urma acesteia fiind cumva nesemnificative pentru editura si autor.

 

In schimb este genul de carte pe care eu as considera-o lectura obligatorie pentru orice pasionat de vin. Este o carte cu substanta, cu miez, cu informatie verificata si trecuta prin filtrul unui autor cu experienta si care iti pune undita in mana si nu iti ofera direct “pestele”, trecut  prin ochii altuia.

Te invata sa descoperi si sa iubesti vinul, in fraze si concepte clare, concise, usor de inteles, neinvelite in limbaj alambicat, inflorit inutil.

Este informatie pura si extrem de necesara daca vrei sa bei vinul bun si mai ales vinul care ti se potriveste. O lucrare cu date bine structurate, scrisa de un autor bine documentat si care reuseste sa mentina o linie de echilibru intre informatia oferita si accesibilitatea acesteia unui public cat mai larg.

Din punctul meu de vedere, ca si cantitate si profunzime a notiunilor prezentate, este cumva intre un suport de WSET dintre nivelul 2 si 3.

 

In concluzie, recomand cartea atat entuziastilor pasionati care beau (au baut) “primele sticle” in lumea vinului cat si chiar specialistilor de talie internationala cand nu sunt foarte siguri pe ce spun. Si nu stiu foarte exact cum au ajuns specialisti.

Intoarcerea la lucrurile simple, la notiunile de baza, nu strica nimanui si recunosc ca si eu am asimilat cateva informatii noi si interesante lecturand cartea.

O gasiti de cumparat pe site-ul editurii si vad ca tocmai o au la oferta.

 

 P.S. Daca vreunul dintre cititorii mei este curios cu privire la carte ii ofer cadou exemplarul primit. Dar din dar se face Rai.

Singura conditie este sa fi postat pana acum minim 3 comentarii pe blog.  Asa, ca semn de interes pentru domeniu…;)

 

 

Tags: Carte vin, Jens Priewe, Vinul de la strugure in pahar

 

Well, daca vinurile par aproape handmade, e normal ca si notele sa fie in acelasi stil. Pentru cei mai nerabdatori le gasiti la finalul postarii.
Sambata am avut ocazia sa ma intalnesc cu o orizontala de vinuri Stirbey 2010. Adica o trecere prin portofoliul producatorului din anul respectiv. Un an considerat de multi dificil, ploios, rece, care e necesitat multa munca in vie, dar care la Stirbey a dat vinuri de remarcabile, asa cum vom vedea mai jos.

 

 

Ca si consideratii de ansamblu, fara sa ma intind (tipic si) kilometric, as puncta asa:

• Toate vinurile arata o coloana de aciditate si o precizie de invidiat, mai ales la cele albe. Rosiile sunt expresive, pline inca de fruct proaspat si paradoxal aflate la inceputul evolutiei, cu un viitor generos si luminos inainte.
• Toate vinurile au rasplatit si vor rasplati in continuare rabdarea celor care nu s-a condus dupa dictonul “vinul alb se bea in anul urmator recoltei”. La Roze rasplata este cea mai mare din punctul meu de vedere .
• Stirbey (Oliver Bauer) face cea mai serioasa Feteasca Regala existenta pe planeta. Si nu vorbesc neaparat de Genius Loci care deja este in alta paradigma. Si cea de linie a fost socant de structurata si precisa pentru un vin cu 6 ani la activ.
• Nu sunt un fan al Roze-ului lor, dar 2010 e cel mai bun exemplar pe care l-am baut. Cred ca in timp se va transforma in ceva gen Rosado Tondonia, stil pe care personal il ador.
• Carbernet-ul este scoala: precis, riguros, bifand toata panoplia aromelor tipice si cu potential evident in fata.
• Negru, e Negru…cu fructul in fata si corpul zemos, suculent, ostentativ, facut parca sa fure palatinul si nasul tuturor.
• Novacul stie sa faca ceea ce putine vinuri romanesti stiu: sa fie elegant, expresiv, fin, aristocratic. Si greu de asociat gusturilor contemporane de pe la noi. Sunt uimit ca nu exista si alti producatori care sa mizeze pe acest soi.
  Cativa au preferat sa planteze Negru de Dragasani si avem acum niste exemplare extrem de competente de la Vitis Metamorfosis si mai ales de la Avincis. Dar vreau sa vad mai multi producatori care sa planteze/adopte Novacul.
  Din punctul meu devedere, chiar daca nu bifeaza la momentul actual preferintele publicului larg, potentialul acestuia este enorm. Si este stilul de vin/soi cu care putem face imagine frumoasa la extern.
  Da, Negrul este carnos, fructat, umple palatinul, dar potentialul sau de a se impune la extern ca un soi serios, de calitate este cumva limitat.
  Va pot da oricand exemple de vinuri care fac exact acelasi lucru, de doua ori mai bine si la jumatate de pret. Sa zicem la prima strigare Carmenere sau Primitivo.  Pe cand eleganta si rafinamentul  Novacului aduce aminte de Pinot Noir si ar impresiona segmente de consumatori mult mai elevate, sugerand in acelasi timp paliere de pret si pozitionari mai serioase si ridicate.
  Eu zic ca daca i se da o sansa poate deveni unul din soiurile romanesti de care sa se vorbeasca la superlativ pe afara. Imi aduc aminte ca lui Jancis i-a sarit in fata Novac 2007, la modul pozitiv si surprinzator, din toata linia de rosii degustate la Timisoara.

 

In rest si in concluzie, cred ca am mai spus-o, dar o repet:  vinul romanesc ii datoreaza enorm lui Oliver Bauer. Prima Tamaioasa in sec, Cramposia si Novacul scoase din anonimat, vinificate in “n” variante si practic salvate (partial) de la replantari cu Chardonnay si Pinot Griggio, Negrul pus pe firmament, Feteasca Regala scoasa din paradigma de vin subtire, de volum si fara pretentii.

Ah, si nu stiu daca v-am spus, dar cea mai buna Feteasca Neagra pe care am baut-o pana acum este Prince Stirbey 2006. Si cred ca am baut destule…

 

Ma gandesc retoric ca daca am avea (gasi?) mai multi ca el am parcurge mai repede si mai voios cei 20(0) de ani care ne despart de top trei tari producatoare de vin din Europa. Din pacate pe la noi lumea adora efemerul si iubeste scurtaturile.  Si crede in ele sau vrea sa creada in ele. In loc sa creada in  munca, rabdare, modestie si lucrul bine facut.

 

 

 

 

  

Tags: Cramposie, Dragasani, Feteasca Regala, Negru de Dragasani, Novac, Oliver Bauer, Prince Stirbey