Un scurt memo-intermezzo-anunt sau cum vreti sa ii spuneti. Din categoria “va spun eu, ca sa nu aflati de la altii”: in curand o sa puteti citi review-uri scrise de subsemnatul pentru unvinpezi.ro

 

Si tot pe scurt avem asa:

1. De ce? Pentru ca o sa am ocazia sa degust si vinuri pe care nu mi le aleg singur/prefer. E ca la poker cand nu stii ce carte iti va intra. Asa ca pe langa focusurile personale proiectul respectiv ma va tine “in touch” si la zi cu alte stiluri, vinuri, zone, producatori. Pe scurt: diversitate, exact ceea ce ador la vin.
2. Cat? Nu ma imbogatesc decat cultural-oenologic din aceasta colaborare. Oricum nu vad uvpz ca pe o sursa de profit pecuniar si altminteri nici nu mi se pare kosher sa fiu platit pentru review-uri de vin. Singurul avantaj este vinul primit si punct.
3. Cum? Deal-ul (daca poate fi numit asa) e simplu: daca imi place vinul scriu despre el, daca nu, nu. Stau cat vreau, ies cand vreau. Si scriu ce imi place si cum imi place, fara nici o restrictie.  Eu unul sper sa imi placa cat mai multe.
4. Nu am nici o legatura cu partea comerciala. Asa ca discutiile despre preturi, plata furnizorilor, etc imi sunt straine si va rog sa le adresati celor care detin proiectul respectiv. Si eu o sa le discut din aceeasi pozitie externa, ca orice muritor/bautor de rand.
5. Vinurile care imi vor placea in mod deosebit probabil ca vor aparea ulterior si pe blog, tratate mai in amanunt. In rest, ce scriu cititi acolo, nu voi avea doua tipuri de review-uri. Adica unul pe uvpz pentru clienti si unul pe blog pentru avizati. Vinul e acelasi, impresiile sunt aceleasi.

 

Cam asta ar fi. Din cate am inteles termenii de mai sus se aplica tuturor colegilor de review-uri, asa ca nu sunt un caz special.

Pe scurt ne vom “vedea” de acum incolo si pe uvpz. Bem, scriem, bem, scriem…si o luam de la capat.

 

P.S. Sugestii, reclamatii, felicitari, nelinisti, angoase, puseuri de anxietate si intrebari primesc tot aici, ca si pana acum…:)

 

 

Tags: Review, Unvinpezi, vin

 

Scriam acum ceva vreme ca prin partile Stefanestilor a inceput din nou sa se faca vin. Bine, s-a facut dintotdeauna, dar niciodata in ultimii ani intr-un mod asa serios, organizat si ambitios…:)

Despre cum a salvat Casa de Vinuri Stefanesti DOC-ul nostru mic si despre (o parte) din vinurile lor v-am mai povestit. Intre timp insa portofoliul s-a mai intregit cu un vin. Si mai ales cu o poveste.

De fapt o piesa din puzzle-ul care se numeste istoria zonei viticole Stefanesti. Zona care la ora  actuala este cumva pe nedrept confundata cu fostul combinat de vinificatie (din care apropo s-a ales oficial praful si pulberea) care umplea piata Bucurestiului cu vinuri proaspete, subtiri, nepretentioase, de cursa lunga.  Dar Stefanestiul are mult mai mult potential si radacinile sale viticole sunt mult mai vechi si mai adanci.

Pana cand viile or sa prinda si ele radacini adanci, sapam in istorie dupa povestea vinului local.

 

Asa s-a nascut Truda Fanny. O sa spuneti ca este (inca) un vin premium de pe vii de cativa ani.  Da si nu. Vinul in sine, ca idee, nu este la prima editie. Si cei de la Stefanesti nu sunt primii care l-au facut. Doar l-au regasit si reinviat.

Povestea spune ca romancierul Liviu Rebreanu, care facea vin pe viile Stefanestiului (sunt foarte interensate insemnarile recuperate din jurnalul de vinificatie), punea la mare pret un vin dedicat special an de an sotiei sale, Fanny. Era cel mai bun vin pe care il putea produce in anul respectiv si pe cale de consecinta rezultatul unei trude asidue.

 

Fast-forward cam 80-90 de ani din care vreo 40 si ceva de comunism care a nivelat si aplatizat brutal, gusturile si valorile romanilor. Cu ajutorul lui George Cojocaru (autorul vinului) si a lui Silviu Antone, (autorul etichetei si a povestii din spatele acesteia), se incearca a se reinnoda o traditie si a se readuce la viata un vin.

Asa a aparut Truda Fanny, cel mai bun vin alb pe care il poate da Stefanestiul la ora actuala, intr-o editie limitata de doar 2035 de sticle.

Bun, haideti sa trecem la chestii triviale si sa ii facem diagnoza organoleptica. Tehnic este un asamblaj de Chardonnay, Sauvignon Blanc, Feteasca alba si Feteasca Regala. Si arata asa:

 

Aspect (Culoare): Galben auriu, clar, stralucitor, cu aluzii de lamaie si tente verzui

 

Nas: Complex, elegant, imbina impresii citrice si de fruct copt din categoria caiselor si piersicilor parguite, fericit incadrate de note verzi, de carcei de vita si flori de soc. Merele coapte, perele si aluziile delicate, florale vin sa completeze tabloul. Baricul este bine integrat, neintruziv si ofera o extradimesiune de patiserie si note vanilate.  Un nas fin, fara nimic ostentativ sau bombastic, care cadreaza perfect cu povestea vinului.

 

Gust: Atac mediu, cu o tesatura echilibrata, foarte bine sustinuta de aciditate. Care aciditate este insa contrablansata competent de un fruct copt, proaspat, din categoria piersicilor si a merelor, care umple gura cu note zemoase, suculente. In evolutie dezvolta tuse citrice, racoritoare, cu un final fresh, mineral si usor taninos, care strange si curata palatinul. Alcool si baric foarte bine integrate, postgust lung, cu note de drojdii fine si impresii onctuoase, de patiserie si vanilie, asociate savuros aluziilor citrice din final.

 

Un vin Foarte Bun. Costa in jur de 65-70 lei in retail/internet, bani pe care ii merita tinand cont ca este  cel mai bun vin de Stefanesti la ora actuala. Si cel mai bun pe care l-am baut eu vreodata din zona.

 

Bine, tinand cont de “concurenta” locala o sa ziceti ca nu este foarte greu. Dar extrapoland, vinul de fata se poate bate fara mari emotii cu granzii asamblajelor albe de la noi. Il ajuta din plin aciditatea specifica zonei (da, suntem cea mai nordica zona viticola din Muntenia si implicit cea mai racoroasa) care ii confera structura si potential.

L-am avut in blind la degustarea de asamblaje albe de top si a fost pe acolo. Si asta e mare lucru si cumva o supriza pentru mine: o crama mica, fara mari investitii si dotari, a reusit sa scoata un vin deosebit chiar din primii ani de existenta.

Cu siguranta nu este cel mai bun vin care se poate face la Stefanesti si ii vor urma altele si mai bune.

Dar nu uitati ca avem in fata si tinem in mana o farama de trecut reinviat. Si o incercare reusita de a reinnoda cursul unei istorii atat de brusc si violent intrerupta.

Tags: Arges, Casa de vinuri Stefanesti, Marcea, Stefanesti, Truda Fanny, vin

 

Ahhh…bine v-am regasit..:)) Da, am luat o pauza de scris despre vin. Din motive independente de vointa mea. Deci stati linistiti ca nu ma incearca vreo criza existentiala.

De altfel sunt sigur ca mi-ati dus lipsa. Unii pentru ca va place stilul inimitabil in care astern “bildungsromane” pe blog (not!), altii din motive de sindromul Stockholm…:)

De fapt, sa va spun cinstit, in ultimele saptamani am baut multe vinuri bune, intr-o progresie aritmetica spre geometrica. Doar ca timpul necesar pentru a scrie despre ele a intrat cumva in proportie inversa cu numarul si calitatea acestora. Oricum ma gandesc la o solutie sa  rezolv si problema aceasta.

 

Sa revenim. Deci am fost la Prowein. Spre uimirea perena probabil a multora (din ciclul: „dom’le daca nu ai business de vin nu ai ce sa faci la Prowein” ). ‘Ete na, hai nu serios? Si din cauza asta o sa ratez eu cea mai buna oportunitate de a ma intalni cu oameni si vinuri deosebite.   Amanunte. In plus ii asigur ca uneori tocmai pentru ca nu ai business de vin Prowein este o experienta de neratat. Daca esti producator este usor depresiv chiar.

Nu cred sa exista loc de pe pamant care sa concentreze in decurs de trei zile o parte atat de importanta din industria de vin mondiala. Dar probabil e, ca intodeauna, o chestiune de perspective.

Iar Prowein iti da o perspectiva excelenta a trendurilor din lumea vinului.

 

Totusi nu o sa ma aberez pe pagini intregi despre trendurile internationale. Nu stiu cat de relevante ar fi ele pentru cititorii de la noi. Oricum orice este “hip” in afara la noi ajunge cam peste 5 ani sau deloc.

Parca traiesti in mod constant un deja-vu nefericit. Sau mai rau, o istorie alternativa a succeselor internationale adaptate stangaci si transformate deseori in esecuri autohtone.

Lucru care probabil ca se intampla in mai in toate domeniile de altfel. Bine, cu precadere la vin, unde piata romaneasca e cumva arhaica din punct de vedere al publicului si clar deconectata de realitatile internationale. (nu vorbesc de voi care cititi blogul, vor sunteti exceptii. Noi suntem niste „jenii”…:)  ).

 

Si iata introducerea (cam mare) fiind facuta, in lumina conectarii vinului romanesc la realitatile internationale (wishfull thinking, sic!) o sa va spun vreo 2 cuvinte despre prezenta Romaniei la Prowein-ul de anul acesta, asa cum am perceput-o eu.

Pe scurt, a fost evident mai bine decat in alti ani. Daca anul trecut va povesteam ca o mana de producatori s-au saturat de “organizarile” de la minister si au luat-o pe cont propriu, acum initiativa respectiva s-a consolidat, a prins avant si si-a rafinat cumva metodele. Ceea ce este un lucru bun.

Suntem inca departe de unde ar trebui sa fim si ce ar trebui sa facem, dar macar unii de la noi au luat-o pe drumul cel bun. Standul celor de la Estikawines (nu stiu daca acum se mai numesc asa ca a disparut din fericire si logo-ul cu arcasul din cadru) a aratat foarte bine. Probabil ca ati vazut poze pe Facebook.  Uite ca am furat una de la Alexandra Hash ca sa vedeti despre ce vorbesc:

 

 

Am avut si masterclass cu vesnica Caroline Gilby care oricat de divers ar fi vinul est-european ea il cunoaste la perfectie plus ceva demersuri de promovare mai agresive si tintite. La masterclass nu am ajuns. Cred ca dintr-o combinatie de autosuficienta pe tema vinului romanesc (Slava Domnului eu traiesc cu el de atatia ani) plus atractii nenumarate care ma inconjurau.

Asa ca singurul sentiment care ma motiva sa particip (apropo, multumesc organizatorilor pentru invitatie) adica „simtul patriotic”, s-a pierdut brusc in marea de alternative oenologice de prin halele Prowein. Oricum chiar si fara mine in sala (sic!) s-au descurcat bine, asa cum intuiam si au avut parte de un public numeros si interesat. Adevarul e ca la orice chestie noua si de care nu au mai auzit cei de prin vest, deja plictisiti de Franta, Italia, Chile si compania, se strang ca la parastas.

 

Si credeti-ma veste mai noua si socanta decat: „Romania –tara producatore de vin” nu exista pentru ei. Nu va spun de cate ori am auzit expresia: „Cum, Romania produce vin?” De aici probabil si sloganul ala cu „Romania a well kept secret” care chiar functioneaza in afara.  Sa vedem ce o sa facem cand nu o sa mai fie secret. Dar sa apucam noi vremurile alea.

 

Revenind, bineinteles ca am fost sub fratii de peste Prut, dar macar nu iti era rusine sa zici ca esti din Romania si sa arati la etaj ca in alte dati.  Ca si comparatie, din Razboiul Stelelor (Galceava Astrilor in moldoveneste) , standul lor parea Death Star, iar noi eram un fel  de Soimul Mileniului.  Asa cam facut cu ce bani am avut prin casa, cu mai mult entuziasm decat bugete de promovare, dar intr-o zi buna putem face o figura frumoasa. Si au fost cateva zile bune de data aceasta.

 

 

Deci pe scurt, din punct de vedere al organizarii a fost sesizabil mai bine ca anul trecut si incomparabil fata de aventurile la loja din vremurile de trista amintire de acum cativa ani.

Oricum la partea de mentalitate mai e ceva de lucrat, unii au umblat cu sticlele de vin (premium, sic!) pe sub masa crezand probabil ca sunt pe la vreun targ autohton unde te colinda „nemancatii”, iar altora la extrema celalalta, li s-a terminat vinul din a doua zi de targ, victime inocente ale celebritatii bruste si socante a standului Romaniei comparativ cu alti ani.

Dar pe de o parte e de inteles: oamenii adusesera si ei cat sa dea la colegii de prin stand, ca asa era obiceiul la Prowein: vii si bei cu ceilalti confrati de suferinta, mai schimbi o barfa, mai injuri cate un neamt, mai rontai un “sanvish”, ca oricum la etaj nu urca nimeni.

Din fericire anul acesta a fost un pic mai altfel, chiar a fost agitatie exogena pe la stand (cel putin cand am trecut eu prin zona) si poate la anul o sa aducem si vin sa ne ajunga.

  

Dar (ma?) repet: trecand peste carcoteli, in general a fost bine.

  

Problema mare ramane totusi standul de la minister. Care inghite o suma uriasa de bani an de an si e un motiv de jena perena. Si nu vorbesc aici de producatorii care l-au populat, care s-au prezentat cum au putut mai bine, ci de organizarea in sine.

Bineinteles ca in prima zi de targ era singurul stand din hala la care inca se mai lucra,proba fiind si superba scara de aluminiu care trona in mijlocul lui insotita gingas intr-un colt de un carucior proaspat descarcat de materiale. Apoi bocaneala, palul care abia se mai tine si care incepuse sa se roada si sa se desprinsa pe la colturi plus minunata si stufoasa delegatie de la minister (venita offcourse pe banii nostri) care s-a mandrit cu standul ala frumos de peste drum pana cand i s-a adus la cunostinta ca nu ala era standul pe care au prapadit ei banii, sunt chestii romanesti care nu ar trebui sa ne mai mire.

De ani de zile exista o firma (“Acea Firma”) care vin cu acelasi stand, aceleasi naravuri, aceiasi oameni din minister, dar de fiecare toaca alti bani. Repet: banii nostri. Chestia asta trebuie sa inceteze. Chiar si prin faptul ca nu se mai organizeaza nici un stand.

   

Stiu, o sa spune multi ca sa se organizeze, ca e bine si asa, ca ofera oportunitatea unora sa participe care altminteri nu ar putea ajunge, ca etc si etc. Nu sunt de acord. Decat sa facem mahala pe acolo mai bine stam in tara. Si decat sa se arunce pe fereastra o groaza de bani, banii nostri (iar repet), mai bine nu.

Scurt pe doi: la noi e clar ca ministerul nu e in stare/nu poate/nu vrea sa organizeze in mod coerent participarea la Prowein si la cum o organizeaza acum mai rau ne face.

Adica ne facem de cacao pe banii nostri (devin enervant, dar sunt si banii vostri). Iar producatorii care ridica osanale “standului de minister” si oportunitatii pe care o ofera de a ajunge la Prowein le spun ca daca nu au bani sa participe sa stea acasa. Da, plimbatul pe banii publici e frumos si face bine la buget, dar efectele de imagine sunt extrem de negative si oricum nu au nimic de castigat la final. Si ii mai faulteaza involuntar si pe ceilalti. Pe banii nostri (a patra sau a  cincea oara?)

  

E cumva ciudat sa vezi un stand bine facut si in rand cu lumea si altul in penumbra (apropo cred ca iar nu le-au aprins nemtii lumina) si care zici ca sta ca cada, facut pe sume de trei-patru ori mai mari. „Enough is enough”. Si acum ca exista o alternativ decenta pentru cine chiar vrea sa participe ori gasim o solutie sa mearga banii la cine face treaba ori oprim circul asta de stand care ne face mai mult rau decat bine pentru imaginea de tara.

  

Cam acestea au fost impresiile de la Prowein legate de participarea minunatei noastre tarisoare. Asadar per ansamblu e de bine, dar se poate si mai bine.

Si daca la anul iar vad epava aia de stand pandind in semintuneric cu o scara pe post de catarg, le fac eu plangere la DNA. Macar sa isi dea si altii cu parerea daca e in regula ce se intampla de cativa ani. Oricum nu cred ca mai tine palul ala inca un drum Germania-Romania si retur. Dar mai stii? Cand e vorba de sifonat un ban public romanul e inventiv si carpeste pe loc.

 

Revenind la subiectul blogului de fata, in materie de vinuri pot sa va spun ca mult-trambitata noastra crestere in calitate din ultimii ani pare, privita in context international, mai mult o aliniere la practicile oenologice mondiale  (a se citi drojdii selectionate, igiena in crama, utilaje moderne, furnizori agresivi, etc) decat o chestie unica, specifica si deosebita.

Practic ne-am alaturat (si noi) valului de calitate  mainstream de pe piata mondiala. Acum mai ramane sa gasim “selling points” pentru vinul romanesc. Adica o imagine si o poveste care sa ne vanda vinurile si sa le faca mai „nu stiu cum” in ochii celor de afara. Aia cu secretul o sa tina 2-3 ani, dar nu poti face pe secretosul la infinit.

 

 Dar cu siguranta la ora actuala vinurile noastre nu sunt niste opere de arta care sa rupa gura targului. Chestie normala si previzibila de altfel.

De fapt daca studiati medaliile pe care le-a luat la Mundus Vini monstrul sacru si referinta vinificatiei autothtone (Davino) o sa observati ca aur a impuscat un vin de volum, de consum “curent”: Faurar 2014 decat DCR-ul din 2012 care a luat argint.

Care de altfel este unul din cele mai bune DCR-uri pe care le-am baut pana acum, marfa de calitate, la nivel de Flamboyant de acum cativa ani.  Dar pe de alta parte Faurar este unul dintre cele mai bune RPC-uri din piata autohtona. Asa ca problema e complexa…si comporta multe aspecte.

 

Dar deh, asa e in tenis. O fi fost juriul varza, o fi fost vinul prea inchis, nu se stie. Si oricum la concursuri e ca la concursuri ca de aia se tin unii departe de ele pe buna dreptate: stii ce bagi, dar nu stii ce iese.

 

Cam asta ar fi pe scurt (“scurt” la mine e minim vreo 3 pagini de pare).  Despre ce vinuri am mai baut si ce mi-a placut puteti afla de pe Facebook unde am pus deja o parte din ele si o sa mai pun in zilele care urmeaza.

In rest ne auzim. Sper in curand, acum ca m-am intors la tastatura….:)

 

P.S. Standul meu cum va place? :)))

Tags: Dusseldorf, Prowein, Romania, Stand