Asa cum am promis si asa cum am procedat si in alte dati va prezint mai jos dreptul la replica venit din partea organizatorilor evenimentului “The Wine Book of Romania” in legatura cu postarea de astazi. Intentionam sa il public maine, dar m-au rugat sa il public astazi, ceea ce si fac. Oricum pana la ora actuala toti cei familiarizati cu subiectul cred ca l-au citit deja.

 

Numai doua precizari, legate de textul de mai jos:

1. In nici o pagina a materialului pe care l-am postat pe blog nu este mentionat vreun drept de autor sau restrictie la publicare. De fapt este o oferta comerciala. Am precizat si in postare,  repet si acum: nu imi asum veridicitatea materialului. Nu aveam cum sa fiu sigur nici macar ca apartine organizatorilor evenimentului. Acesta se pare ca este insa unul original si elaborat de catre organziatori, fapt confirmat prin dreptul la replica de mai jos.
2. Discutiile despre etica in lumea vinului romanesc sunt foarte complexe, interesante si eu unul, dupa cum se stie, sunt unul dintre cei pasionati de ele. Chiar si referitor la materialele de PR si de prezentare aparute prin presa legate de evenimentul de fata se poate face un mic eseu despre etica, morala, omisiuni si exagerari. Dar nu este acum momentul. Iar despre audienta, ea este cumva inutila din punct de vedere financiar atunci cand demersul tau nu se finalizeaza cu avantaje pecuniare.

 

Asadar dreptul la replica (partea de raspuns la intrebarile lui George, o gasiti la el pe blog nu o mai public eu pentru ca nu consider ca mi se adreseaza):

 

“Stimate Domn Dan Micuda 

Va multumim pentru cuvintele frumoase referitoare la campania de PR a proiectului The Wine Book of Romania din cuprinsul articolului “S-a strigat mercurialul proiectului The Wine Book of Romania” publicat in data de 1 septembrie 2015 pe blogul personal (https://provin.ro/2015/09/01/s-a-strigat-mercurialul-proiectului-the-wine-book-of-romania/#.VeVo1-kcSAg). Ne bucuram ca eforturile noastre sunt observate, mai ales cand este vorba despre un proiect la care tinem atat de mult. Quartz Media nu are legatura cu lumea vinului, ci provine din cea culturala, dar regulile de comunicare si bugetare ale unui proiect editorial sunt aceleasi.

Revenind la lucruri pe care le stiu. Stiu ca nu este neaparat etic este sa faceti public un material care nu va apartine si nu v-a fost trimis de catre autor (avem in vedere brosura de prezentare, aceasta fiind subiect de protectie in baza legii drepturilor de autor). Desi traim intr-o lume in care, de dragul audientei, concepte precum etica sau dreptul de autor sunt complet abstractizate, asa incat oricine poate scrie sau sustine orice, va atragem in mod prietenesc atentia ca, asemeni oricarui demers jurnalistic, publicarea unor articole in spatiul virtual se supune acelorasi rigori ca cele ale unui articol in presa, inclusiv in ceea ce priveste obligatia autorului de a dezminti o stire neadevarata sau de a publica un drept la replica din partea persoanei vizate de un anumit articol. Prin urmare, va solicitam sa publicati prezentul drept la replica pe blogul dumneavoastra, drept raspuns al Quartz Media la articolul “S-a strigat mercurialul proiectului The Wine Book of Romania”. 

Bun, ca sa raspundem la intrebari:

De unde vin banii? In niciun caz de la producatorii de vin. Nu exista niciun producator sau companie afiliata acestui domeniu care sa fi fost contactata in vederea sponsorizarii. Desi am primit oferte de “sustinere financiara” din partea producatorilor, am ales sa ne pastram echidistanta. Mai mult, nu s-a perceput nici macar taxa de participare pentru cramele si vinurile incluse in jurizare. Pana la acest moment proiectul a fost sponsorizat din fonduri personale ale celor doua asociatii organizatoare. Speram ca banii sa vina din zona companiilor care targeteaza un public comun cu cel al “The Wine Book of Romania”: persoane cu educatie si venituri peste medie, interesate de produse de calitate si de promovarea brandurilor autohtone. Cred ca vor fi multi cei care vor vedea oportunitatea unei astfel de investitii.

Unde se duc banii?

– In organizarea unui turneu de trei luni la toate cramele din tara, de unde Marinela Ardelean a facut selectia celor 250 de vinuri de top ale Romaniei si Republicii Moldova.

– In organizarea jurizarii cu cei 8 experti.

– In finantarea echipei care realizeaza aceasta frumoasa munca de organizare, ambalare si promovare a proiectului.

Mai departe banii se vor duce catre:

– producerea cartii

– realizarea graficii de carte

– sesiunea foto pentru cele 250 de vinuri

– traducerea cartii in limba engleza

– printarea unui tiraj de 10.000 de exemplare, din care aproape jumatate se vor distribui gratuit

– realizarea unei aplicatii software care sa permita scanarea etichetei vinurilor si obtinerea calificativelor oferite de juriul international

– realizarea unui site care sa contina informatii la zi despre evolutia vinurilor si producatorilor, un site care nu traieste din banii producatorilor, deci isi permite sa promoveze obiectiv ceea ce merita promovat

– realizarea unui turneu national de lansare a cartii si aplicatiei

– o campanie de pomovare internationala si lansarea cartii la cele mai importante targuri de profil

– un documentar de televiziune dedicat proiectului TWBR

Cu alte cuvinte, acesta este un proiect de promovare a vinurilor romanesti, pornit dintr-o initiativa privata si finantat din fonduri private, care nu a beneficiat de nici un fel de sprijin din partea statului sau a producatorilor de vin.

In functie de fondurile care vor fi stranse din sponsorizari, vom reusi sa bifam mai mult sau mai putin din lista de mai sus.”

 

 Urmeaza partea de raspusnuri la intrebari pe care o gasiti la George.

 

 

Zilele acestea am impresia acuta ca se fabrica un soi de Parker, dupa chipul si asemanarea pietei autohtone de vin. Si se fabrica frumos, spre stil de ales candidat la presedintie: cu profil sociologic, impachetare frumoasa si activitate “social media” sustinuta. S-ar putea sa ma insel, dar…

Foarte interesant in schimb daca piata de vin autohtona  a devenit atat de atragatoare pentru un anumit segment de PR-isti ca sa merite atata atentie si sa creada ca se poate face un ban frumos din ea. Saraca fata bogata cum s-ar spune…

 

Sa ma explic. De cateva luni stam toti si ne miram, in sensul bun al cuvantului, despre furtunoasa aparitie a autoarei si sufletului (imaginii) proiectului The Wine Book of Romania, Marinela Ardelean in peisajul autohton romanesc.

Unii se mira pur si simplu, altii se mira de PR-ul actiunii respective. De fapt al produsului respectiv. Pentru ca avem in fata un produs corect gandit, promovat si targetat, lucru rar in lumea vinului de la noi.

Sa recunoastem, asa desfasurare de forte media mai rar pe la noi. De fapt eu unul nu imi aduc aminte de cineva atat de bine consiliat, ambalat si prezentat in lumea vinului. Ireprosabil, imaculat.

As vrea sa ii felicit in mod official pe cei care i-au facut PR-ul pentru o executie foarte “clean” a intregii povesti.

 

E drept au existat la inceput voci (rautacioase offcourse) care sa se indoiasca de abilitatile si pregatirea d-soarei Ardelean, dar PR-ul de tip “capul la cutie pana trece” plus un post strategic de consilier al Ministrului Agriculturii au avut darul sa mai linisteasca (partial) spiritele.

Eu unul nu am habar de politica si tin mortis sa ramana asa. Asa ca fac parte doar din categoria celor care se mira de exemple de desfasurarea de forte de pe Facebook. Nu e pagina sau scroll de ecran de 17 inch sa nu dai de vreo 2-3 poze mestesugite cu d-soara Ardelean. Si nici una nu e nereusita. In toate luminile cad perfect, unghiul e superb, subiectul este perfect pus in valoare. Chiar si cele de pe la crame care se stie ca ies indeobste un dezastru, sunt perfecte. Recunosc sunt invidios, deh, am fost vitregit de mama Natura…:D

  

In afara de PR-ul masiv care a insotit ascensiunea furtunoasa a d-soarei Ardelean, trebuie sa apreciem si initiativa de a realiza o selectie cu cele mai bune vinuri romanesti, (dupa sufletul si gustul ei) si de prezentarea a cramelor intr-un volum care se va numi The Wine Book of Romania. Trebuie sa recunoastem ca este un demers laudabil, de care piata noastra avea nevoie si este greu sa ii gasesti lacune si sa ii aduci critici. Bine, i-am gasit eu vreo 2 (si George vreo 11 intrebari) , dar nu conteaza se stie ca noi suntem mai carcotasi.

De altfel si maniera de realizare a proiectului este profi si se vede mana un agentii bune. Care nu prea are legatura cu vinul, dar la care abilitatile in profesie compenseaza.

  

Eu unul am un defect (unul din multe altele). Sunt sceptic si nu cred in minuni. Cel putin nu in minuni gratuite. In plus “extraordinara” facultate de Finante Banci din cadrul ASE-ului m-a invatat (printre altele) un lucru foarte important: fii cu ochii pe bani. Banii si cifrele nu mint. Restul sunt fumigene.

Si recunosc ca eram curios cine plateste toata desfasurarea aceasta de forte si care este miza financiara. Unde sunt banii, de unde vin si unde se duc acestia?

 

Intr-o astfel de miscare, sa ascunzi pretul si sa impaturesti produsul cat mai frumos pentru publicul larg este marea arta a marketingului. “Impaturirea” de fata este buna, clasica, dar nu deosebita. Adica pe o piata matura nu ar merge. La noi, e alta discutie, publicul e mai ingenuu si mai deschis probabil la visat cu ochii deschisi si la frumosul feminin.

Obisnuit fiind sa astept intotdeauna pana la finalul discursului, atunci cand se striga scorurile, am stat rabdator in banca pana mai ieri. Cand imi apare pe mail, din sursa anonima O MICA MAPA DE PREZENTARE/OFERTARE.

Habar nu am de la cine este, adresa imi este necunoscuta. Mapa in sine s-ar putea sa nu fie corecta sa contina informatii eronate, asa ca luati-o ca atare si cu semn de intrebare. Singurii care pot sa o confirme sunt cei care au realizat-o si eventual cei care au primit-o. Dar daca e masluita, cine a facut-o cu siguranta a pierdut ceva timp, are info si poze din proiect si unde mai pui ca se potriveste la fix cu stilul respectivului eveniment, de la fonturi la modalitatea de comunicare. Daca ma intrebati pe mine este “the real thing”. Dar revin, nu stiu sursa si nu garantez pentru veridicitatea ei.

 

Acolo in material, dupa prezentarea pe care o stim cu totii (un fel de beneficiile medicamentului), la urma, cum va spuneam, apar si banii. Sau “sponsorizarile”. Care pleca de la 5.000 la 50.000 euro in functie de ce se ofera si ce se vrea. Eh, frumusele sume, nu?

 

Eu unul de abia astept sa apara cartea cu pricina. Nu atat pentru partea cu vinurile cat mai ales ca acum  stiind si “scorurile” putem sa o citim si in alta cheie, nu? Sa vedem cine si cat a dat, cine sta la masa cu juriul, cine apare in filmulete, cine e sponsorul intregului proiect (sic!), cine e promovat in toate locatiile in care va fi lansata cartea si cine are mai multe carti cu autograf. Din ce imi dau seama sponsorii sunt mai importanti decat cartea in sine, aceasta devenind practic un vehicul de promovare a cui da mai mult.

Ah si inca o intrebare interesata, sa nu uit: cine taie factura si la cine ajung banii? Care e IBAN-ul? Macar asa, de curiozitate…sa ii felicitam pentru reusita.

 

Sa fim bine intelesi: nu este nimic in neregula, e pur si simplu business as usual. Pana la urma asa se procedeaza: se creaza un produs/eveniment si apoi daca vrei sa faci parte din el, sa stai mai in fata, platesti, nu este nimic de criticat sau anormal. E pur si simplu capitalism. Cine nu intelege are o explicatie simpla din partea Maestrului Dinica, Marketing 101:

 

https://youtu.be/0vVpsJnbq3A?t=1m11s

 

Deocamdata ma opresc aici cu intrebarile retorice si nelinistile existentiale. Nu ca ar fi singurele…dar mai pastram si pentru postarile viitoare. Acum ca am aflat scorurile, eu zic ca privim mai linistiti si detasati toata afacerea cu ajutatul dezinteresat al consumatorilor si producatorilor romani de vin.

Una peste alta inteleg acum si ratiunea din care s-a mers pe scoruri de 3, 4 si 5 si s-a vrut totul cat mai “caldut” si comestibil, ca sa nu speriem “contribuabilii”. Aud chiar ca s-au gasit nu mai putin de 38 de vinuri romanesti de 5 stele. Bravo!

 

Revin, tineti aproape! Subiectul este suculent si chiar sunt curios cine a pus la cap la cap toata afacerea. Ah, scuze, demersul de ajutorare a vinului romanesc vroiam sa spun…

 

P.S. Cum spunea si George in finalul postarii de ieri: Felicitari colegilor din juriu! Le doresc pofta buna impreuna cu sponsorii Platinum si Diamond. Stiut fiind faptul ca pe la noi sume asa mari nu au foarte multi in bugetul de promovare, iar cine le are probabil va prefera sa le investeasca in vie si in crame, probabil vor lua masa pe la vreun producator mai maricel, mai potent asa…poate chiar vreun coloviu pe la unul care (va) face coniac si sampanie? Le tin pumnii…:)

Si apoi serios, ma mai intreb asa: daca de exemplu Purcari plateste partea de Diamond, sa ne bucuram pentru ei sau sa ne intristam pentru noi?  Eu in locul lor nu as rata ocazia…toata viticola Romania sta acolo, in carte, doar sa vina cineva sa o ia!

 

Tags: Marinela Ardelean, Wine Book of Romania

 

Astazi, la inceput de saptamana si cumva de toamna, m-am trezit intr-o dispozitie meditativa si usor rupta de meandrele concretului consumului de vin.

Din postura de blogger imi permit uneori “luxul” de a avea reflectii si panseuri pe care probabil cineva direct implicat in industrie nu are timp si dispozitie sa le traiasca. Vesnic in lupta cu natura, cifrele, Horeca, distribuitori, concurenta, orizontul devine im mod inevitabil incarcat de cifre si de imperativul prezentului, in detrimentul imaginii de ansamblu.

 

Departe de mine gandul ca eu as fi unul dintre cei care detine adevarul absolut, a imaginii de ansamblu atotcuprinzatoare. Asa cum am spus-o de mii de ori: sunt doar un pasionat de vin, un privitor si cronicar al fascinantului proces de maturizare a unei industrii, al unui sector.

Si periodic am revelatii, pe care le punctez doar si pentru simplul motiv de a nu uita de ele. E un fel de jurnal personal, impartasit cu cititorii.

 

La ora actuala industria romaneasca de vin, din ce in ce mai curtata de diferiti pretendenti, afiseaza o gingasie si o ingenuitate demna de poeziile lui Eminescu cand inca nu il dezamagise Veronica Micle.

 

Parca tocmai a plecat de la tara, din lumea ideatica a satului romanesc, cu personajele pitoresti imbracate in adidasi si “treling”, care merg pe principiul mai bine in satul (tara) ta fruntas decat codas la oras (sau la international) si acum asteapta cavalerul stralucitor, calare pe un cal alb, care sa o ia si sa o duca spre palatul de clestar al vanzarilor cu sase cifre si al succesului international. Sau macar local; unii au (si) vise marunte.

 

Industria romaneasca de vin la ora actuala pare o fata din provincie ajunsa pe peronul Garii de Nord si care nu stie incotro sa o ia ca sa ajunga in buricul targului. Sa foloseasca transportul in comun, sa ia taxiul, sa mearga pe jos? Iar peronul este plin de “binevoitori” vigilenti la viitoarea victima, care isi ofera ajutorul “dezinteresat”.

 

 

Problema si mai mare este ca ea nu stie unde vrea sa ajunga, nu stie cu ce treaba a venit la Bucuresti. Stie doar ca de cativa ani treaba a mers destul de bine pe acasa si are ceva surplus de vandut de prin gospodarie. Surplus pe care targul de duminica din sat si autoconsumul nu il mai pot inghiti.

In plus nu mai vrea nici sa dea cu 3 lei oul si a auzit ea ca la oras, la boieri, se ia si 7 lei pe bucata. Dar nu stie cum sa faca si unde sa se duca…

 

Aflata fiind in cautare unui “loverboy”, a unui Romeo care sa ii implineasca toate dorintele si sa ii jure succes vesnic Julietei noastre, acestia din urma, ca intotdeauna, nu intarzie sa apara. Sub diferite forme si manifestari, care mai de care este interesat sa isi dea concursul la ridicarea prestigiului Romaniei ca tara viticola si la (con)ducerea industriei spre noi zari de progres si civilizatie.

 

Si micuta si ingenua noastra industrie, “ca o cramposie care place la boieri” roseste pudic si sfios in fata atator petitori, a atator domni si doamne de la oras, de care nu a mai avut parte pana acum si nu stie cum sa procedeze. Sta in expectativa si asteapta sa faca ei primul pas.

 

Nu zic ca e un un lucru rau, Doamne Fereste, departe de mine gandul acesta. Este doar o etapa. Pe care nu o putem sari. Nu avem experienta si curajul de a spune “nu” si nici dexteritatea de a recunoaste si evita capcanele pe care lumea vinului ni le intinde.

Si chiar daca am vrea sa sarim pasii si sa intram direct “in fata” e cineva care ne ia de guler si ne duce inapoi la coada, sa parcugem intreg drumul, fara sa ardem etapele importante ale drumului spre maturitate.

 

La un moment dat probabil micuta noastra juna va ajunge o Grande Dame a lumii viticole, dar nu cred ca noi vom mai apuca timpurile respective. Uneori cred ca nici generatia care vine nu le va prinde…

Oricum drumul pana la “Grande Dame” trece prin multe pericole, e plin de compromisuri si tare imi e frica ca eroina noastra sa nu ajunga  un trofeu vested, la picioarele unei cruci de piatra.