Reflectam acum cateva zile la conditia blogerului de vin in societate. Care este locul si menirea noastra? Scopul pentru care functionam….ce valoare adaugata aducem lumii in care traim?

Bineinteles ca parerile sunt impartite, in cazul meu as putea spune ca sunt la extreme: de la inutil si profund daunator la extrem de util si de dorit. Dar cum eu functionez cvasi-autonom de parerile societatii, imi lamuresc singur intrebarile existentiale de genul celei de mai sus.

 

Asa ca din cand in cand mai fac cate o fapta buna. Cum ar fi cea de astazi. Cand ma cobor iata din stratosfera vinurilor premium de calitate in care am fost exilat datorita conditiei mele de pasionat de vin, pentru a ajuta consumatorul de vin simplu, obisnuit, “omul de rand“ cum spunea domnu’ Dan care acum e in puscarie. Pe scurt ma transform intr-un adevarat Prometeu care aduce focul sacru muritorilor de pe pamant.

 

Si apropo, sa revenim pe pamant…Lasand metaforele si personificarile la o parte mi se intampla destul de des in ultima vreme sa ma gandesc ce relevanta are pentru un consumator de vin obisnuit, cititor al blogului de fata, o postare de-a mea in care descriu un vin de 70-80-100 si nu stiu cat de lei.

In tara in care salariul mediu este in jur de 300 € sa dai 20€ pe o sticla de vin frizeaza inconstienta. Asta dupa ce scazi din venitul ala mediu mancarea (da, nu putem trai doar cu vin), intretinerea, masina, copilul, etc…

 

Asa ca, desi vinul premium e bun si de dorit, realitatea cruda si crunta este ca traim intr-o piata in care marea majoritate a publicului nu isi permite sa dea mai mult de 10-15 lei pe o sticla de vin. Iar pe la noi, in jur de 10 lei, la capitolul vin, un prea ai ce bea. Fara sa iti pui sanatatea in pericol.

In consecinta multi trec (sau raman) pe bere, rar ivindu-se ocazii de vinuri ieftine si baubile care ii pot (re)aduce in lumea vinului. Si cum o asemenea ocazie s-a ivit zilele trecute, am zis sa profit de ea, poate mai atrag niste adepti de partea lui Bacchus.

 

Luni, aflandu-ma (ati ghicit) in Lidl, remarc ca in cadrul saptamanii iberice amintitul magazin a plasat vreo 10 vinuri la pretul de 9.99 lei (unul dintre ele chiar 6.99 lei, dupa cum veti vedea).

M-am uitat curios la raft, prin prisma curiozitatii de tip “s-or putea bea?” si am incercat sa fac un „educated guess” care ar fi de luat.

Tineti minte de la mine: cel mai greu sa faci exercitii de clarviziune de genul acesta e la vinurile ieftine. Ca acolo nu te ajuta nici anul, nici producatorul, nici originea, mai nimic. La pretul de 9.99 lei eventual te poate ajuta Dumnezeu si norocul. Dar cum eu nu sunt norocos din fire (cu “Cel de sus” un stiu cum stau) imi incolteste in minte un gand, ca sa fiu sigur ca gasesc macar ceva decent: le iau pe toate.

 

 

Bineinteles ca cu cei 101 lei (sacosa inclusa, cam scumpa dupa remarcau cativa prieteni de pe Facebook) puteam sa iau altceva. Aveam milioane de optiuni care mi-ar fi venit in minte … adica o sticla de ceva Bordeaux sau Burgundy sau o Rioja socotita sau…

 

Dar probabil postarea despre aceastea nu ar fi avut asa mare relevanta pentru majoritatea cititorilor, cum are de exemplu rezolvarea misterului din fata raftului de la Lidl plin cu etichete de 9.99 lei.

 

Asa ca mi-am blocat ratiunea pana cand am ajuns dincolo casa de marcat si am umplut cosul cu sticlele de mai jos, zanganindu-le prin tot stabilimentul, spre consternarea celorlalti clienti care venisera dupa mancare si a sefului de magazin caruia i-am lasat totusi o carte de vizita ca sa stie cu ce ma ocup.

 

Au rezultat urmatoarele note de degustare si concluzii:

 

1. Vespral Gran Reserve 2008 Terra Alta Tempranillo+Cabernet Sauvignon 13% Nas initial inchis, in note de carne maturata, fruct gemos. Aerat usor se deschide in aluzii condimentate, florale iar fructul iese la suprafata in declinari rosii si negre. Gust echilibrat, lejer, cu aciditate care confera expresivitate fructului si tanini inca la post dar integrati pe final care ii insufla o adiere de structura si seriozitate. Bun, complet, echilibrat.
    
2. Baron de Cega 2009 Valdepenas Tempranillo 13% Nas initial doar dulce, vanilat, unidimensional, cu usoare aluzii de fruct gemos si dulceturi vechi in fundal. Gust simplu, plat, fara fruct, undimensional, tanini duri pe final. Slab

3. Monte Plogar 2009 Carinena 12.5% Grenache/Tempranillo Nas inchis, de carne maturata si gemuri statute, se deschide ulterior in fruct gemos, piper si ceva condimente. Evolutia liniara, subtire, cu fruct copt, prezent, aciditate buna, tanini verzi pe final si o tusa tonica, iute, amaruie. Acceptabil spre Bun dar fara personalitate, usor sters.
       
4. Castillo de Alcoy Reserva 2011 Valencia 13.5% Nas initial vanilat, cu fruct negru bine aspectat, ulterior apare si cel rosu. Aluzii vag condimentate si usor metalic. Corp mediu, fruct prezent, proaspat, vioi, dulceag, tanini integrati, evolutie echilibrata, postgust mediu in tuse de dulceturi. Bun. Un vin de linie corect, de calitate, cu un pret foarte bun.
      
5. Los Molinos Felix Solis Tempranillo Valdepenas 12.5% Nas dulceag, vanilat, cu fruct copt “obosit”, de capsuni trecute. Corp mediu, fruct dulceag, sters, evolutie liniara, populara, tanini integrati, prezenti, postgust scurt. Un vin popular, amorf, fara personalitate, care are de toate, dar un spune nimic. Dar corect si perfect baubil. Acceptabil.

6. Visigodo 2013 Tempranillo Rueda 13.5 %  Nas cu visine coapte, prune, vag reductiv, impresie care se sterge la aerare. Fruct bine exprimat, proaspat. Pe palatin evolueaza echilibrat, cu fruct prezent, aciditate buna si o strucutra interesanta de tanini pe final, demna de preturi mai mari, care imbraca palatinul. Un vin proaspat, fructat, cu un kick de tanini naravasi pe final. Bun

7. Cepa Lebrel 2013 Tempranillo Rioja 13% Nas generic cu magiun de prune uscate si diverse gemuri de fructe. Gust subtire, diluat, cu fruct prezent totusi, fara structura si o aciditate care ii da o idee de prospetime. Evolutie liniara, stearsa, tanini redusi. O impresie generala similara cu numarul 5, genul de vinuri de volum, facute la norma in cantitati industriale. Nu ai efectiv ceva sa le reprosezi, nu te agreseaza cu nimic, dar sunt de uitat imediat ce ai pus paharul jos. Acceptabil.

8. Rosario 2013 (Castelao, TN, Sy, CS) Portugalia Setubal 13.5 % singurul portughez din linie, vine cu un asamblaj interesant care ii ofera un avantaj clar fata de restul vinurilor, umile varietaluri de Tempranillo sau blend-uri cu Garnacha. Sare in ochi prin culoarea mai pigmentata decat celelalte, nas complex cu fruct negru concentrat, piper, vanilie, visina coapta si o tusa “savory”, de ierburi uscate si pamant ars de soare, in fundal atat de specifica vinurilor portugheze. O complexitate binevenita pe fondul coordonatelor generale ale degustarii. Corp plin, cu mult fruct copt, chiar extractiv raportat la restul vinurilor si o evolutie catifelata, moale, alunecoasa. Fructul este dulce, zemos, chiar carnos, taninii rotunzi, integrati si un surprinzator de lung postgust mediu cu dulceturi si gemuri. Bun, suprinzator de bun, poate si datorita faptului ca este diferit de restul.
       
9. Mezquiriz 2013 Tempranillo 13% Nas inchis, sters, prafuit cu impresii de carne maturata, gemuri usor fermentate, fructe supracoapte. Gust liniar, dulceag, fara fruct, evolutie dezechilibrata in partea a doua, cu o aciditate dura si tanini verzi, iesiti din corp. Agresiv, subtire, Slab

10. Libertario La Mancha Tempranillo 2014 Nas cu fruct dulce copt initial care vireaza rapid spre impresii lactice, de cas proaspat, usor afumat. Gust subtire, fara aciditate, inexpresiv, neagresiv cu ceva fruct copt. A fost cel mai ieftin din toata seria la 6.99 lei. Cred ca s-a dorit ceva in stil Nouveau, dar a iesit ceva in stil compot de visine cu nas de cas proaspat. Slab

   

  

Concluzii:

• Pentru mine ordinea preferintelor a fost: 8,1,4,6. E interesant si deloc intamplator ca intr-o linie de iberice la acelasi pret vinul care mi s-a parut cel mai bun si mai serios a fost singurul vin portughez. Imi confirma inca o data faptul ca portughezi si-au facut bine temele in ultimii ani si sunt greu de egalat la capitolul RPC.
• In Lidl de 9.99 lei bei niste vinuri potabile, in marea lor majoritate acceptabile, fara pretentii, fara complexitate si alte subtilitati. In general vinuri de masa, subtirele, dar cu RPC-uri bune la nivelul respectiv de pret, nu iti pare rau de bani.
• Printre ele gasesti cateva vinuri bune, care se ridica peste media selectiei si aproximativ la acelasi nivel de calitate cu vinuri de 25-30 de lei de pe la noi. La ele RPC-ul este Foarte Bun spre Excelent pe alocuri.
• Tot printre ele gasesti si cateva vinuri slabe, nu multe, dar dovada a faptului ca nu exista (numai) caini cu covrigi in coada la Lidl. Dar la cati bani costa parca nu esti asa pornit pe ele.
• Acum punand toata discutia in contextul pietei de la noi si al vinurilor romanesti pe care le putem bea in aceeasi bani, este mai mult decat evident ca la nivelul acesta de pret un numai ca stam prost, dar practic un prea avem cu ce concura (sa nu imi citati vinuri de genul Premiat, Casa de Piatra, etc ca un este cazul).

   

Cam acesta a fost postul de informare a consumatorilor de astazi.

Va doresc degustari placute si sunt curios sa imi spuneti cum vi s-au parut vinurile de mai sus cand (daca) o sa le incercati.

 

P.S. Retineti ca un vin incercat intr-o serie de vinuri mai slabe poate parea mai bun decat daca ar fi baut singur…:D

Dar asta probabil e de la sine inteles…

   

 

Tags: Lidl, Portugalia, Saptamana spaniola, Spania, Vinuri

 

Vineri seara am participat la o degustare de vinuri grecesti asociata cu o cina gastronomica la noua locatie deschisa de Zexe in Bucuresti. Sincer, va marturisesc de la inceput ca m-am dus la degustare in primul rand pentru vinuri si pentru ocazia de a-l intalni pe Evangelos Gerovassiliou, o legenda vie printre vinficatorii greci si nu numai.

Dar si faptul ca evenimentul a fost organizat de Zexe a contat mult, experientele mele anterioare cu bucataria lor fiind dintre cele mai faste de pe plaiuri mioritice. Evenimentul a fost organizat de catre Greka Terra importatorul vinurilor Domaine Gerovassiliou in Romania.

 

 

Asa ca: vinuri bune, mancare buna, oferta a fost practic de nerefuzat. La 19 fix m-am prezentat in fata la locatia Zexe pe care o stiam (Zexe Zahana), pentru ca sa fiu redirectionat politicos spre noul local aflat cateva case mai incolo pe strada Alecu Russo la numarul 12. Din cate am inteles aici va functiona un restaurant cu profil pescaresc, o cherhana gastronomica, zahanaua ramanand la locatia stiuta de pe Icoanei, foarte aproape de fapt.

Inainte sa trec la specificul blogului de fata, adica vinurile si creatorul acestora, va mai spun ca mancarea a fost foarte buna, ca intotdeauna la Zexe, serviciul fiind usor lent datorita probabil acomodarii cu noua locatie, acesta fiind primul eveniment, cel care a inaugurat practic restaurantul.

Meniul si vinurile le regasiti in invitatial de mai jos.

  

 

Despre Evangelos Gerovassiliou va spun ca este considerat cel mai bun vinificator grec si cu siguranta este cel mai respectat si renumit. A studiat cu celebrul Emile Peynaud (tatal vinificatiei moderne) in Bordeaux, pentru ca apoi, in pofida unei oferte din partea acestuia de a ramane alaturi de el, sa se intoarca in Grecia la Chateau Porto Carras. Aici a facut istorie, vinurile respective fiind cunoscute si apreciate la nivel mondial.

Tot aici a redescoperit si practic readus la viata unul din sutele de soiuri indigene grecesti, Malagousia. Pornind de la cateva plante ramase si fiind impresionat de potentialul soiului acesta a reusit sa il impuna la nivel national si international ca unul din soiurile fanion ale Greciei.

 

In 1981 a revenit in zona natala, Epanomi. Aceasta fusese candva o zona viticola renumita, dar dupa atacul filoxerei nu si-a mai revenit, viile fiind in marea lor majoritate desfiintate.

A pornit practic de la zero cu crama proprie, replantand zone extinse (acum au 56 de hectare) cu soiuri internationale (Syrah, Merlot, Viognier, Sauvignon Blanc) si indigene (Limnio, Mavrotragano, Assyrtiko si bineinteles a luat cu el si Malagousia).

La momentul actual experimentele continua fiind “in lucru” un soi nou, hibrid intre Malagousia si Viognier a carui prima vinificare va avea loc anul acesta.

 

Trebuie mentionata si extinderea “imperiului viticol” in Africa de Sud, prin Escapades Winery, de la care am baut la Prowein un Semillon baricat impresionant provenit din cele mai vechi vii ale soiului din Africa de Sud cu varsta de peste o suta de ani si productie de 400 kg/ha. Plus un Rose din Pinotage extrem de vioi si baubil sau un rosu din acelasi soi foarte reusit. Pe langa Africa de Sud acesta detine si jumatate din Biblia Chora, domeniu pe care l-am vizitat in toamna si despre care v-am vorbit aici. Inca mai am in minte Cabernet Sauvignon-ul lor, Ovilos unul dintre cele mai bune exprimari ale soiului cu care m-am intalnit pana acum.

 

Bineinteles ca nu am ratat ocazia sa il intreb despre perioada in care a lucrat cu Emile Peynaud in Bordeaux afland cateva detalii interesante. Cum ar fi prima vizita a celebrului oenolog francez la Chateaux Margaux, dupa preluarea domeniului de catre familia Mentzelopoulos dupa o perioada nu tocmai fasta. Peynaud a facut un „audit” si le-a intocmit o “to-do list” cu toate investitiile si modificarile de care aveau nevoie pentru a readuce Margaux la gloria si nivelul calitativ demn de un Premier Cru. Si la urma, ca ultim punct pe lista respectiva, a trecut si onorariul sau pentru consultanta. Cand a vazut lista, care era destul de mare si costisitoare, Mentzelopoulos a spus ca nu se poate, ca e prea mult de investit, ca trebuie sa mai mai taie de pe ea. Peynaud atunci a replicat: „Singurul lucru pe care il puteti taia este ultimul punct.”

 

In rest am aflat ca originile maceratiei peliculare promovata de Peynaud si standard in vinificatie astazi se afla in simpla observare a stilului de cules al strugurilor de atunci. Acestia se colectau in cosuri purtate de culegatori in spate si adesea strugurii erau indesati pentru a incapea mai multi si a mai scuti din drumuri. Normal ca boabele se mai spargeau si favorizau un fel de “skin contact” in varianta primitiva pe care celebrul oenolog l-a reperat si teoretizat/adaptat la nivel de tehnologie de vinificare. Este o placere sa vorbesti cu un om cu o asemenea experienta si poveste in spate…

 

Sa trec insa la vinuri. Nu va mai spun ca toate sunt medaliate, punctate si raspunctate de catre marile publicatii si concursuri in domeniu. Este, cred, de la sine inteles. Pentru curiosi, lunga lista de medalii si distinctii a fiecarui vin o gasiti pe site-ul importatorului mentionat mai sus.

 

In ordinea degustarii am avut asa:

Sauvignon Blanc Fume 2013: nas initial inchis, usor reductiv si cu note baricate, se deschide in tuse de fructe coapte, zemoase, cu accente de vanilie si tuse minerale. Aluzii de drojdii fine si citrice completeaza impresia de complexitate si eleganta. Pe palatin evolueaza initial plin, prezent, corpolent cu fruct copt (exotic, stone fruits), dulceag, zemos si o cremozitate de croissant cu vanilie. Tusele citrice si minerale din partea a doua a evolutiei, aduse in prim plan de o aciditate in crestere, bine dozata, imprima un final proaspat si savuros. Postgust mediu spre lung, usor cald (altminteri alcoolul de 14 % este excelent integrat) cu reminescente de patiserie fina, unt si fruct copt.

Desi nu sunt fanul Sauvignon-urilor baricate, cel de fata este de nerefuzat. Extrem de bine dozat si integrat, baricul nu pare nici un moment intruziv, ci doar completeaza substanta si expresivitatea vinului, adaugand complexitate si imblanzind caracterul impetuos al soiului. Foarte Bun, Excelent pentru un Fume.

 

Viognier 2014 Nas floral, tipic, semiaromatic, elegant si diafan, cu aluzii de „stone fruits”, pere, tuberoze si trandafiri. Evolutie fina, matasoasa, delicata si perfect echilibrata. Aciditate domoala asociata cu o impresie de lejeritate usoara, ca de fulg. Fruct bine tesut in structura vinului, cu impresii dulcege de caise si piersici si o nota mineral-tonica, de migdala si samburi de piersici, foarte naturala si binevenita in final. Aceasta se continua si in postgust, echilibrata excelent de aluziile dulcege, de fruct copt.

Un vin Foarte Bun care reuseste sa surprinda delicatetea si substanta diafana suprapuse peste o structura prezenta, dar aparent inexistenta, a unui Viognier reusit. Lucru destul de rar si foarte greu de realizat, soiul fiind unul capricios si dificil prin definitie. Foarte Bun!

 

Gerovassiliou White 2014 Asamblaj de Malagousia si Assyrtiko. Nas direct, reductiv in debut, de intensitate medie, cu fruct copt, dulceag care acopera un spectru larg de la cel exotic la struguri, mere coapte, zemoase, trecand prin aluzii citrice de lamaie si gref plus ceva note verzi, de ardei si iarba cosita. Gust rotund, dulceag, abordabil, evolutie liniara, cu aciditate medie care echilibreaza competent fructul si corpul. Final tonic, usor cald, cu vagi nuante reductive, urmat de un postgust fructat si citric.

Un vin Bun, food-wine prin definitie, extrem de versatil de asociat atat preparatelor pe baza de peste pana la cele de pui si chiar porc (fara sosuri grele).

 

Avaton 2011 Asamblaj rosu bazat pe soiuri traditionale grecesti (Limnio, Mavroudi si Mavrotragano). Proaspat lansat pe piata, cu o cromatica tanara, pigmentata, opaca, cu evidente nuante violet. Nas dominat initial de fruct negru si rosu concentrat, cu aspect picante si condimentate de piper, cafea, ciocolata neagra, cuisoare si anason. O dimensiune ciudata si „exotica”, de ierburi uscate si pamant pietros, mineral, carbune ii confera o complexitate aparte. O data cu aerarea fructul se deschide pentru ca mai apoi sa evolueze spre tente confiate de curmale si smochine. Un nas complex, evolutiv,”serios”.

Gust plin, corpolent, bogat si matasos care umple gura si mangaie palatinul. Evolutie catifelata, echilibrata, fara asperitati, cu mult fruct copt, extractiv. Note picante si condimentate de ciocolata amara, piper negru, paprika iute si ierburi mediteraneene uscate in partea a doua a evolutiei, unde amprenta soiurilor isi face simtita prezenta. Tanini integrati, moi, care isi fac simtita prezenta pe final si un alcool excelent ascuns in faldurile vinului. Postgust lung, evolutiv, cald, cu nuante de dulceturi de fructe, coaja de paine arsa si impresii “savory”.

Un vin plin, “polished”, care evolueaza opulent si extractiv in prima parte pentru a termina cu un “kick” picant si condimentat pe final, dezvaluindu-si originile “exotice” ale soiurilor componente.

Foarte Bun spre Excelent. Pentru un asamblaj obtinut doar din soiuri autohtone, cvasinecunoscute la nivel international si implicit dificil de vinificat si asamblat, este o opera de arta in sine.

 

 

Malagousia Dulce 2009 Vin de desert obtinut din Malagousia, stilul acesta fiind de fapt primul cu care a inceput renasterea soiului la Chateau Porto Carras. Culoare galbena, pronuntata, de lamaie cu nuante aurii. Nas cu fruct copt concentrat (caise, piersici, mango, papaya) si aluzii de stafide, coaja de portocala si flori de tei.

Palatin care debuteaza cu nuante dulci evidente, concentrate intr-un cocktail de fructe supracoapte si miere de salcam pentru ca apoi sa fie excelent echilibrate de o aciditate prezenta, vioaie care reuseste sa imprime un final si un postgust proaspete, chiar usor citrice, fara senzatii greoaie, excesiv de dulci.

Un vin de desert Bun spre Foarte Bun, unul dintre cele mai reusite exemplare grecesti pe care le-am incercat.

 

Cam aceasta a fost experienta oenogastronomica de vineri seara, intregita de placerea intalnirii unuia dintre cei mai experimentati si respectati oenologi, nu numai din Grecia, dar probabil din intreaga Europa: Evangelos Gerovassiliou.

  

 

Tags: Avaton, Epanomi, Gerovassiliou, Grecia, Sauvignon Blanc Fume, Vionier, Zexe

 

Acum ceva vreme, realizand ca am ceva lacune oenologice privind o zona importanta din Lumea Noua, am comandat cateva vinuri din Africa de Sud de pe un site (cum altfel?) nemtesc. Preturi bune, vinuri care pana acum nu m-au dezamagit si printre ele un asamblaj alb de vreo 8 soiuri de la Nederburg.

Cu privire la vin, trecand peste panoplia de soiuri care il compun, am avut si alte curiozitati. In primul rand pentru ca ne-a fost recomandat calduros de Razvan Macici (autorul sau) cand am vizitat  M1. Crama Atelier, precum si datorita faptului ca eu unul consider ca Razvan se pricepe de minune la asamblaje, pana acum cele de la M1 figurand in topul in preferintelor personale, fata de varietalurile lor.

 

Asa cum ma stiti curios din fire am vrut sa ma conving cat de bine se pricepe si printre vinurile comandate s-a aflat si cel de fata: Nederburg Ingenuity Alb 2010.

Este cumva varful de gama pe partea de albe al cramei sud-africane si un vehicul de experimentare si inovare cu soiuri noi. In cel de fata sunt nu mai putin de 8 soiuri diferite, reteta fiind urmatoarea: 39% Sauvignon Blanc, 20% Chardonnay, 16% Semillon, 8% Viognier, 6% Nouvelle, 7% Verdelho, 2% Rhine Riesling, 2% Gewurztraminer. Strugurii vin din zone viticole diferite: Paarl, Durbanville, Stellenbosch, Philadelphia sau Darling vinul purtand apelatiunea Western Cape, un fel de apelatiune-umbrela care practic incorporeaza cam toate regiunile viticole importante ale tarii si permite alegerea “materiei prime” din oricare dintre acestea. De aici libertate deplina si posibilitati de inovare/jonglerii practic nelimitate. Chestie extrem de importanta pentru vinul de fata.

 

Mai trebuie spus ca la Nederburg Razvan este head winemaker, sub el mai lucreaza alti doi, unul pentru vinuri rosii (in 2010 Wilhelm Pienaar, din 2014 la Hermanuspietersfontein – da crama cu cel ma lung lume din Africa de Sud,  acum Samuel Viljoen) si unul pentru albe care s-a ingrijit direct si de cel de fata (atunci Tariro Masayiti in prezent la Springfotein Wines, acum Natasha Williams).

 

Dar haideti sa va povestesc despre vin:

 

Aspect (Culoare): galben , auriu, cu nuante de lamaie, clar si transparent

 

Nas: initial inchis, cu impresii de baric (vinul clar necesita aerare), intensitate medie spre ridicata, cu aluzii interesante in gen “sponti” de Riesling, impletind apoi fruct exotic, copt, zemos, mere si pere, aluzii citrice, de trandafiri asociate notelor de vanilie, usor afumate, minerale cu tuse de lemn dulce si condiment (anason, ghimbir). Complexitate si evantai olfactiv impresionante, dar fara sa deranjeze si fara ca vinul sa para nici un moment bombastic si ”comercial”.

 

Gust: Prezent, corp mediu spre pronuntat, zemos, cu o panoplie de fructe coapte (mere, pere, fructe exotice, stone fruits) frumos incadrate de nuantele de condiment. Aciditate buna, expresiva, care sustine foarte bine ansamblul si imprima o nota permanenta de prospetime si lejeritate. Nici un moment vinul nu pare greu, incarcat, ba din contra este extrem de “baubil”, in ciuda unei cremozitati evidente, dar nederanjante. Evolutie cameleonica, licoarea isi schimba profilul de la minut la minut, parand ca de fiecare data cand mai iei o gura bei altceva: ba un Sauvignon, ba un Chardonnay, ba un Riesling sau un Semillon. Ah si este foarte interesant cum se vede Gewurztraminer-ul din el, cu notele usor linoleice si de trandafiri, dulcege, suple, desi nu are decat 2%. Final citric cu tuse minerale, excelent impletite cu notele de fruct copt si vanilie care se metin si in postgustul lung.

 

Un vin Excelent, care sparge lejer bariera celor 90 de puncte. Unul dintre cele mai bune, daca nu cel mai bun asamblaj alb pe care l-am incercat pana acum. Inca mai caut in memorie ceva asemanator.

 

 

Un vin complet, cameleonic, “de autor”, care are de toate, de la fruct la condiment si mineralitate, asezate intr-o constructie care impresioneaza prin unitate si care nu da nici un semn de imbatranire la ora actuala. Cred ca mai poate evolua lejer 5-6 ani.

Oricum nimic nu iese in evidenta, nimic “tipator” sau ostentativ (asa cum recunosc ca m-as fi asteptat sa fie) si in blind nu iti dai seama ca este un asamblaj (cu siguranta nu din 8 soiuri), putand invoca la diferite momente din timp, asa cum spuneam mai sus, diverse varietaluri extrem de reusite de la Chardonnay sau Sauvignon Blanc la Semilllon sau Riesling.

Vinul denota un know-how redutabil si impresionant ducand partea de asamblare la nivel de arta. La cei aproape 16 € cat am dat pe el la oferta, RPC Foarte Bun; vinul merita lejer si pretul initial de aprox. 22 €.

  

Ca idee si filozofie (de Lume Noua) cel mai mult aduce de pe la noi cu Solo Quinta offcourse, dar este minim o clasa peste. De asemenea cumva in spatele lui, in fundal, vezi si constructia (filozofia) ce a stat la baza lui Sable Noble alb de la M1 care m-a suprins placut inca de la prima aparitie (acum stiu si de ce), insa cele doua vinuri nu sufera comparatie. Pe langa acela, cel de fata este o simfonie.

Nu pot sa nu inchei intr-o nota optimista si cu speranta ca Razvan va putea in viitor sa obtina ceva similar si la Murfatlar. Probabil ca daca va avea parte de liniste si constanta, va reusi la un moment dat…

  

Tags: Africa de Sud, Ingenuity, M1.Crama Atelier, Murfatlar, Nederburg, Razvan Macici