Citeam zilele trecute un articol scris de Ron Washam pe blogul lui Tim Atkin MW si promovat pe Facebook de colegul Ciprian despre cateva tipologii de indivizi care ar trebui musai evitati in lumea vinului. Daca nu ati facut-o pana acum, cititi-l si voi…merita.

Ca o scurta divagatie, cine a citit (sau citeste) HoseMaster of Wine probabil isi va da seama ca unele din postarile mele seamana destul de mult cu stilul respectiv. Cred ca daca m-ar intreba cineva  vreodata cu care personalitate scriitoriceasca din lumea vinului ma aseman mai mult, probabil l-as pune in capul listei pe Ron.

Revenim! La „bestiarul” din articolul respectiv as putea adauga inca pe atatea caractere. Bine asta probabil si dintr-un simt critic usor exacerbat care ma caracterizeaza. Asociat si cu ceva cu tendinte antisocial/revolutionare. Uneori…:D

 

Dar nu autocritica este ideea. Cred ca fiecare are un set de personaje pe care le detesta si eu cu siguranta ma incadrez in tipologia si pe carnetelul multora de pe la noi. Adevarul e ca am avut grija de asta…:D Din articolul respectiv, eu nu sunt de acord cu un singur lucru. Cu partea de evitat, „run and avoid”. De ce?

Pentru ca exact genul acesta de personaje dau complexitate si savoare lumii vinului. Ei, cu aberatiile lor, cu sunt sare asi piperul. Cat de plictisitor ar fi sa comentez doar vinuri excelente si sa discut doar cu persoane educate, care stiu despre ce vorbesc cand aduc in discutie subiectul vin. M-as plictisi de moarte.

Pentru mine cel mai mare cosmar este cel cu somelieri pregatiti, clienti informati, pasionati care vorbesc in cunostinta de cauza, producatori care cauta doar interesul clientului, comercianti onesti si cu adaosuri la limita existentei si blogeri care scriu cu etica si integritate doar de vinuri perfecte.

 

Sigur, exista pentru fiecare o lume utopica pe care ti-o creezi mai ales atunci cand te lovesti in fiecare zi cu zi de personaje de acest gen. Dar in care probabil nu ai vrea niciodata sa  traiesti.

Perfectiunea este ceva aspirational si este bine sa ramana asa. Si la vinuri si la oameni. Inconjurat de vinuri si oameni perfecti probabil ca as cadea intr-o letargie biblica, de Cana Galileii, de inceput de lume, inainte de izgonirea din rai, unde totul este perfect, o poezie, toata lumea se intelege cu toata lumea, toti stiu despre ce vorbesc, nimeni nu vrea sa te fraiereasca si toate vinurile sunt bio si au un postgust matusalemic. Pentru mine scenariul acesta inseamna depresie. Bine stiu, pentru amatorii de “floricele” si de citate din Poptamas, de „sa fie bine, sa nu fie rau”, „sa fie dragoste in lume”etc…etc…probabil ar fi ideal. Dar nici de ei nu sunt asa sigur.

 

In principiu, in viata ca si in vin, ineptiile si ineptii dau toata sarea si piperul. Ei sunt panza gri de fundal pe care se picteaza tot tabloul minunat si complex al lumii vinului. Ei sunt culoarea de fond care uneori sare cu stridenta in ochi, strica toata “panza” si iti creaza reactii emotionale mai mult sau mai putin intense. Fara ei lumea ar fi probabil perfecta, dar sfasietor de trista.

Ei sunt la ora actuala la noi regula, nu exceptia. De ce? Pur si simplu acesta este stadiul actual de dezvoltare actual al industriei de vin din Romania. Dar ma gandesc cu groaza la ziua in care casierita de la supermarket o sa imi spuna ca la puiul pe care l-am cumparat nu merge Cabernet Sauvignon si ca as putea totusi sa incerc la somon din plasa si un Pinot Noir.

 

P.S. 1: Chiar sunt curios: cu ce tipologii ati completa lista respectiva din perspectiva contextului autohton? 🙂 Si da, puteti sa ma dati si pe mine exemplu. Promit nu o sa va sterg comentariul..:P

 P.S. 2: Ca sa exemplific in context, God I miss this:

 

Astazi nu o sa va povestesc despre un vin extraordinar. Din contra e un vin chiar comun , direct si simplu din anumite puncte de vedere. Ceea ce il face special este aberatia povestii care il insoteste.

Vinul se numeste Versil. Si conform etichetei nu poti afla din ce soi este vinificat. A avut grija de aceasta legea din Romania. Mai exact regulile din IG Dealurile Crisanei. Caietul de sarcini cu pricina nu permite soiul respectiv, deci producatorul nu are voie sa il treaca pe eticheta.

Nu, nu este vorba de vreun soi international “hip” de care a auzit vreun patron roman prin peregrinarile din strainatate si a tinut mortis sa il cultive la el in vie. Paradoxal este vorba de unul despre care Wikipedia mentioneaza ca isi are originile in Transilvania. Si care acum este cultivat pe scara larga in Germania. Numai ca in Transilvania nu este recunoscut tocmai de IG-ul din care se presupune ca este originar (in schimb IG-ul cu pricina permite Chardonnay, yey!). Deci cine face vin din el acolo nu il poate trece pe eticheta. Ghinion…asa e cand traiesti in Romania.

 

Soiul se numeste Sylvaner Verde sau Silvaner si originea lui “romana” se bazeaza doar pe etimologia denumirii (Silvaner- Silva-Transilvania). Jancis afirma ca soiul respectiv este o incrucisare intre Savagnin si Osterreichisch weiss si originea lui ar apartine (ati ghicit) spatiului austriac.

Daca ar fi sa fie de la noi, ar fi din deci un soi originar din Transilvana, mai exact chiar din regiunea Beltiug, unde Nachbil se poate lauda cu singura plantatie de asa ceva din Romania. Cum va spuneam soiul a facut cariera mai ales pe nemti, prin Franconia, unde este imbuteliat in sticle specifice, gen “flask” (bocksbeutel). Am incercat cateva exemplare reusite pe la Prowein, (imi aduc aminte de cele de la Juliusspital), unele sunt elegante si chiar complexe. De obicei insa soiul da vinuri lejere, fara pretentii, de “cursa lunga”.

Revenind la realitatile autohtone, desi soiul (conform unora) se pare ca este originar din aceste locuri, producatorii din zona, (in cazul de fata Nachbil) cum va spuneam, nu au voie sa il treaca pe eticheta datorita legislatiei autohtone. De aici si denumirea cel putin intriganta a vinului de fata: Versil. Care practic este un joc de cuvinte pentru a sugera Silvaner Verde. VerSil, get it?

 

 

Trecand peste aberatiile faptului ca traim in Romania, sa va povestesc despre vin. L-am primit vara trecuta in scurta vizita la Nachbil, nimerindu-ma in zona intr-un moment extrem de inoportun, adica exact in mijlocul perioadei de cules. Asa ca am dat doar o tura de crama si a ramas sa aprofundez intr-o incursiune viitoare. De vinul de fata chiar eram fost curios, mai ales datorita istoriei de mai sus.

Asadar:

 

Aspect (Culoare): Galben pai, transparent in broduri

 

Nas: retinut, evaziv, cu intensitate redusa, cu aluzii florale si ceva “stone fruits” verzi. Impresii citrice de gref si lime, plus mar verde, corcoduse si un iz de reductiv in fundal

 

Gust: Lejer, corp mediu, fara foarte mult fruct, (ceva aluzii de mere batute, pere si corcoduse), dar prezent pe palatin in prima parte a evolutiei, cu puternice nuante verzi, de fruct necopt. Aciditate usor agresiva in partea a doua, final crocant, dur, acid; posgust scurt si citric, usor tonic.

 

Un Acceptabil spre Bun, de cursa lunga, cu aciditatea la cote maxime, cu fruct mai subtire si fara veleitati de mare vin in cazul exemplarului de fata. Oricum este facut din vii tinere, la prima recolta din ce stiu si fermentat cu drojdii salbatice. Direct, perfect pentru zile calduraose de vara, un Silvaner de linie, tipic.

 

Trecand peste vin si revenind la popularitatea lui in spatial teutonic nu pot sa nu imi stapanesc un sentiment de dezamagire si usoara revolta fata de ineptia legislatiei autohtone profund neadaptate la realitatile actuale si istorice.

Dupa ce ca nu avem cine stie ce istorie viticola, legile sunt facute in asa fel incat sa o stearga si pe cea pe care o avem. Sau pe alocuri sa o impiedice sa se formeze…

 

Tags: Beltiug, Gruner Silvaner, Nachbil, Silvaner, Versil

 

Saptamana trecuta, pe vineri, am participat la o degustare de vinuri italiene invitat fiind la restaurantul Dolce Vita de catre Marcello Battaglia, pe care probabil cei din lumea oeno-viticola de pe la noi il cunosc de la Ordinul Cavalerilor Vinului.

 

Vinurile prezentate au fost ale unui producator din Italia, mai exact din zona Marche. Probabil ca apelatiunea respectiva nu suna foarte cunoscut pasionatilor de la noi (cei care au cat de cat habar de vinurile italiene) mult mai familiarizati cu renumitele Toscana (Chianti), Piemont (Barolo) sau Veneto (Amarone). Ideea este ca preturile la vinurile din zonele renumite sunt uneori pe masura renumelui si este destul de greu sa gasesti vinuri cu raport pret-calitate competitiv. De aceea de fiecare data cand am ocazia sa “vizitez” oenologic o zona noua din Cizma nu refuz . Mai ales ca Italia este tara cu cea mai mare diversitate de soiuri locale, autohtone si intodeauna poti gasi vinuri interesate care sa iti provoace intelectul si curiozitatea.

 

Producatorul de fata cultiva 130 de ha de vie (mult pentru Italia) pe dealurile din Piceno, langa orasul Offida in Marche. Revenind la denumirea acestuia, Azienda Vitivinicola Ciu Ciu, sunt constient de conotatiile pe care le are in dulcele grai romanesc, dar probabil ca nu s-au gandit tocmai la piata din Romania cand au botezat firma in 1970. Numele vine de la porecla pe care patriarhului familei o avea in sanul comunitatii locale si care a dat si denumirea cramei.

Acum numele trebuie sa recunosc ca este cel putin „catchy” in piata de la noi si cand il auzi devii brusc atent. Sunt chiar curios daca denumirea cramei ii va ajuta la promovarea vinurilor pe piata autohtona sau din contra. Oricum un „rebranding” pentru piata de la noi, cu etichete dedicate si probabil denumiri schimbate mi se pare o idee buna daca au ganduri serioase.

 

In rest vinurile sunt bune, albele moderne si aromate, rosiile bine facute, in stilul food-wine, chestie tipica pentru vinurile italiene. Ah si apropo: majoritatea sunt organice si vegan. Asadar cine e cu raw-vegan&stuff are dezlegare la ele…la mine nu e cazul.

 

Am deschis seara cu un spumant brut Merlettaie obtinut dintr-un soi local, Pecorino de care probabil ati mai auzit la noi daca ati degustat vinurile celor de la Tenuta Ulisse care se afla un pic mai la sud, in Abruzzo. Oricum, din ce mi-am dat seama cele doua zone impartasesc majoritatea soiurilor si la albe cei doi producatori sunt cumva apropiati ca stil in sensul ca folosesc crio-vinificare pentru extragerea maxima a aromelor din struguri. Spumantul este unul competent, cu un nas verde, de iarba cosita si flori, citric si cu usoare aluzii de drojdii plus un gust proaspat, negresiv, lejer, rotunjit de restul de zahar si usor salin, mineral pe final. Perfect pentru o zi calduroasa de vara.

 

Oris 2014 Asamblaj de Trebbiano, Pecorino si Passerina bine realizat, cu un nas intens, bombastic, de fructe exotice (banane in primul rand) si guma turbo, usor verde in fundal. Corp lejer, echilibrat cu vinozitate, fruct copt, zemos, concentrat, usor dulceag. Extractia puternica aduce o tusa tonica pe final si un postgust in stil muscat, cu struguri copti si note dulcege, usor calde. Bun, modern, bine executat.

 

Evoe 2014 (Passerina 100%) Nas mult mai retinut decat cel anterior, in nuante verzi, florale, de fan cosit, citrice si usor drojdios, cu o tenta de martipan in fundal. Gust lejer, proaspat, subtire, citric cu o tonalitate minerala in partea a doua a evolutiei. Aciditatea crocanta de pe final confirma profilul unui alb Italian clasic: direct, de vara, de fructe de mare. Bun, in stilul de “mediterana albastra” al albelor italiene.

  

Tebaldo 2014 asamblaj international de Chardonnay, Pinot Grigio si Sauvignon Blanc. Ma asteptam sa fie cel mai “boring” si usor de identificat/clasificat. In schimb am descoperit un vin excelent lucrat si perfect echilibrat. Nasul este complex, cu nuante de mar, para si aluzii neintruzive de fruct exotic si citrice. Gustul este fin, echilibrat, cu toate componentele la locul lor si cu o evolutie marcata de fruct copt, zemos, proaspat si expresiv. Final usor tonic, placut si un postgust dulceag si citric. Un vin reusit. Foarte Bun!

 

Merlettaie Pecorino 2013 a fost una din curiozitatile personale, fiind al doilea Pecorino baricat pe care il beau. Fermentat in lemn, maturat pe drojdii timp de 6 luni. Vinul sustine bine baricul care nu iese in evidenta deranjant. Nas complex cu arome nutty, de unt si vanilie alaturi de aluzii de fruct copt si citrice. Corp rotund, moale, cu aciditate mai scazuta si cu senzatii onctuoase evidente. Catifelat, complex, evolueaza liniar si termina in senzatii dulcege, usor calde pe final alaturi de ceva tanini din lemn care ii dau o senzatie placuta de fermitate si structura. Foarte Bun, pentru un Pecorino este chiar Excelent, surprinzator de serios si structurat, cu potential de evolutie in fata.

  

 

 

Trecem acum la rosii:

Bacchus 2013 Un asamblaj de Montepulciano cu Sangiovese. Nas cu visine coapte, dulceag, usor gemos plus aluzii de fruct negru (mure, coacaze) si gem de prune. In gust are foarte mult fruct rosu si negru deopotriva, dulceag, destul de fresh. Corp catifelat, rotund, senzati usor amarui si verzi pe final. Tanini moi,timizi, ascunsi sub tonele de fruct. Postgust scurt spre mediu care aduce ceva nuante savory alaturi de clasicele deja fructe dulci, coapte, in dulceturi. Un vin de masa, usor de inteles si abordat. Bun

 

 

San Carro 2014 un vin proaspat, de abia desprins de chinurile facerii, asamblaj de Sangiovese, Merlot si Barbera. Nas cu fruct rosu pur, expresiv, interesant si cu note de drojdii si coaja de paine indicand tineretea exemplarului de fata. Gustul este similar impetuos, usor verde, cu fruct proaspat, dulceag si tanini usor verzi si uscati. Vinul este inca la inceput de drum si are nevoie de timp in sticla sa se aseze. Acceptabil spre Bun.

 

  

Gotico 2010 Acelasi asamblaj de Montepulciano si Sangiovese ca la Bacchus, vinul fiind fratele mai mare al acestuia, produs din cei mai buni struguri din anul respectiv. Nasul este complex asociind fructului rosu (visine, cirese coapte) bine aspectat nuante condimentate, savuroase de baric din categoria piperului, nucsoarei si cafelei. Aluzii de grafit, vag metalice in fundal plus o nuanta florala, de violete. Gust rotund, integrat, fara derapajele tineretii, cu evolutie echilibrata si usor astringent, cu tanini fermi pe final. Bun spre Foarte Bun

 

 

Saggio 2012 este o intepretare locala a celebrului Sangiovese din Toscana care isi pastreaza si aici nota tonica si savuroasa, de ierburi uscate. Nas de cirese amare, fructe rosii (cirese, zmeura, ceva capsuni) plus clasicele tente de ierburi meditaraneene uscate. Evolutie cu un corp mediu, fruct proaspat, aciditate buna. Final usor dur, cu tanini evidenti, tineri si agresivi. Postgust dominat de remanenta taninilor si cu impresii fructate. Un Sangiovese cu tipicitate, ma asteptam sa fie mai rotund si integrat, dar mai are ceva de stat in sticla pentru asta. Oricum, langa o mancare mai grea si grasa isi va face bine datoria. Bun Sufera doar de comparatia cu fratii din Toscana….

  

Oppidum 2010 Montepulciano 100%, vin tipic pentru soi, cu similitudini de Merlot atat la nivel olfactiv unde se prezinta complex, dominat de fructul rosu copt si prunele in declinari de magiun alaturi de un baric (vanilie, piper, ciocolata) bine integrat cat si la nivel de gust, cu un corp rotund, moale, care umple palatinul cu aceleasi fructe coapte si tanini prezenti, usor uscati, dar integrati pe final care ii dau o idee de structura. Postgust mediu spre lung cu aceleasi fructe rosii gemoase alaturi de declinari condimentate si senzatii calde. Un vin bine lucrat, complex, serios, care cred ca reuseste sa scoata maximul din potentialul soiului. Usor gol pe mid-palate si fara o structura foarte bine definita, dar acestea cred ca sunt neajunsurile tipice ale soiului. Vinul are insa potential si cred ca la noi va placea multora! Foarte Bun!

 

 

Esperanto 2008 Asamblaj de Montepulciano cu Cabernet Franc. Maturat 24 de luni in baric si 12 luni in sticla. Pentru mine a fost vinul serii, soiul international isi face cu prisosinta datoria, iar Montepulciano joaca rolul unui Merlot reusit. Rezultatul este un asamblaj in stil Bordeaux Right Bank reusit, cu toate ingredientele la locul lor.

Nas complex, evolutiv, cu note savory, picante in prim plan din categoria ierburilor uscate , a violetelor si a aluziilor de grafit, ciocolata si piper. Fruct rosu expresiv, bine aspectat, care o data cu aerarea apare in prim plan alaturi de aluzii de prune si coacaze. Gust excelent echilibrat, cu aciditate care balanseaza foarte bine concentrarea fructului copt, dulceag si integreaza competent tusele baricate, de ciocolata, vanilie si condiment. Evolutie complexa, cu aluzii minerale si structura de tanini evidenta, mai ales pe final. Postgust lung, evolutiv, de la nuantele savory din debut la tusele dulcege de fruct copt spre final. Foarte Bun spre Excelent, clar in jurul barierei de 90 de puncte…

   

  

Cam acestea au fost vinurile. Asa cum va spuneam la inceput, albele sunt moderne si bine vinificate, rosiile o parte cam prea tinere si naravase, o parte suprinzator de bune, etichetele…well…pentru piata de la noi le-ar trebui ceva „rebranding” probabil.

Dupa ce le-am incercat, vinurile mi s-au parut prea serioase si bune pentru a fi asociate la conotatiile involuntar peiorative ale denumirii producatorului.

 

Tags: Bacchus, Ciu Ciu, Esperanto, Italia, Marche, Merlettaie, Montepulciano, Oppidum, San Carro, Tebaldo