Pe scurt despre o Cava din Lidl, ca se apropie sarbatorile si poate aveti nevoie de material “pirotehnic” sa spargeti lustrele. Si daca va mai ramane ceva si in sticla, dupa ce ati finalizat (sic!) operatiunea “desfacerea spumantului” sa stiti ca mie mi s-a parut cam asa:

 

Cava Amorany Grand Cuvee Brut

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, nuante verzui, perlaj vivace la inceput, usor agresiv, o coloana/perdea de bule persistente in mijloc care insa se termina repejor, ca un concediu de sarbatori.

 

Nas: intensitate scazuta spre medie, fructat cu mere, pere si usor exotic. Tuse dulcege de “bubble gum”, fructe coapte, spre un stil Prosecco asa. Usoare note de drojdii si biscuiti cu unt in fundal.

 

Gust: Corp mediu, aciditate buna, usor prea ridicata in partea a doua a evolutiei. Mousse prezent, intepator si rustic. Note citrice, dulci si de fructe coapte. Echilibrata corect, aciditate cam dura si tonica pe final. Postgust scurt, citric si in note migdalate.

 

In concluzie, o Cava Acceptabil spre Buna, corecta, fara pretentii, merge pentru sarbatori. RPC Bun, a fost in jur de 30 de lei parca.

 Apropo de sarbatori: cam asa se desface o sticla de vin spumant:

 

 

Nu incercati asa ceva acasa! Veti primi oprobiul intregii adunari ca ati “fasait” sticla si nu a facut “Poc!”. In plus toti va vor privi ca pe un ratat aducandu-si aminte instant si cu uneori cu voce tare (in functie de cat au consumat anterior) si de alte momente din viata de familie cand ati dat gres.

Mai bine faceti o sabrare, scoateti ochii cuiva, beti niste cioburi si veti fi Zoro pentru aia micii si barbat adevarat pentru toate matusile din familie.

Va dati seama cum suna la gradinita: “Tata nu taie porci, taie sticle de sampanie!!! Niste tarani…”

Tags: Amorany, Brut, Gran Cuvee, Lidl, Spania

 

Acum ca m-am mai linistit cu evenimentele, targurile, workshop-urile si alte activitati “specifice” (si m-am incarcat cu altele, straine sferei vinului) pot sa ma uit contemplativ la lunile care au trecut si sa incerc sa recuperez din cele mai importante informatii si cele mai interesante vinuri despre care, in valtoarea evenimentelor, nu am apucat sa va scriu.

 

In capul listei de “to write about” se afla ultimul episod al vizitei in Grecia din luna septembrie. Despre celalalte crame vizitate puteti citi aici, aici si aici. Am tinut neaparat sa il consemnez nu atat din politete cat pentru a nu sari peste vizita la crama a carei filozofie mi-a placut cel mai mult si de care sincer ma simt cel mai apropiat dintre toate cele vizitate: Ktima Kir Yianni.

 

  

Aceasta probabil si din cauza faptului ca il cunoscusem deja pe Stellios Boutaris la masterclass-ul cu vinuri grecesti de la Bucuresti si inca de atunci i-am admirat pasiunea si efortul pe care il face pentru promovarea vinului grecesc in primul rand si a celui propriu in al doilea rand. Da, faptul care m-a frapat cumva atunci (dar cu care incep sa ma obisnuiesc ca fiind normalitate pentru lumea civilizata a vinului) este altruismul si efortul pe care il face Stellios in numele tuturor producatorilor din Grecia si mai apoi al celor din Naoussa si al lui propriu pentru promovarea pe plan international. La degustarea de la Bucuresti a prezentat vinuri din toata Grecia si de la mai multi producatori, iar pe plan local aveam sa aflu la fata locului ca a incurajat o multime de producatori tineri si mici sa se apuce de facut vin, i-a ajutat personal, iar despre unii spune cu modestie ca au ajuns sa il depaseasca pe alocuri. Probabil ca a realizat demult ca de unul singur nu va putea promova regiunea si soiul local(Xinomavro) oricat de bune vinuri ar face si ca are nevoie de diversitate si sustinere in efortul respectiv. Asta se numeste viziune…

 

Apoi afinitatea mea pentru Kir Yianni si Stellios cred ca are cumva la baza si un filon si etnic, balcanic, bunica acestuia fiind de origine vlaha, etnie cu puternice legaturi cu Romania si a caror limba o intelegi fara probleme fara sa ai nevoie de translator.

 

Cert este ca Stellios mi s-a parut arhetipul “cetateanului” balcanic (atentie nu european) cu care adesea ne confundam si noi mai ales in sudul Romaniei. De aceea la Kir Yianni, la poalele muntilor Vermion si la masa din seara respectiva din Naoussa, printre oamenii locului, m-am simtit ciudat de “acasa”. Acum este subinteles ca si gazdele si-au dat silinta in acest sens, dar destul de rar ai sentimentul acela de “acasa” si de familiar chiar si cand organizarile sunt impecabile.

In fine, sa trecem peste sentimente si sa revenim la subiectul blogului de fata: vinul. In primul rand un pic de istorie si genealogie: Ktima Kir Yianni a fost infiintata in 1997 de catre Yiannis Boutaris. Daca numele de Boutaris va suna cunoscuta, atunci este pentru ca Yiannis este fratele actualului proprietar al gigantului Boutari despre care am vorbit aici. In 1997 a ales sa se desparta de grup si s-a stabilit in Yianakohori (Naoussa), ulterior extinzandu-si plantatiile cu vie si in Amyndeon (pe partea cealalta a muntelui Vermion de Naoussa). La momentul actual Yiannis Boutaris este primarul Salonicului, de crama si de vinuri ocupandu-se fiul acestuia, Stellios de care v-am vorbit mai sus.

Stellios Boutaris este un personaj interesant numai si daca ii citesti CV-ul: matematician de formatie, absolvent de London School of Economics cu specializarea econometrie si cu MBA la INSEAD a ales sa se dedice complet vinului in pofida educatiei care probabil i-ar fi asigurat o cariera de succes in business. In plus, fratele acestuia Michalis, absolvent de Harvard cu specializarea filozofie, implementeaza la ora actuala un proiect al familiei in China. Bineinteles este vorba tot despre o crama, dovada ca vinul exercita o atractie nebanuita si irezistibila pentru cei care au crescut cu el si il au in sange.

 

 

Ktima Kir Yianni (care apropo la un moment dat s-a numit “Domaine” ulterior revenind la denumirea traditionalade “Ktima”-Crama) se afla,  in regiunea muntoasa din nord-vestul Greciei, in zona masivului Vermion.

Plantatiile, cum va spuneam, sunt impartite in doua: o parte (50 Ha) in Naoussa la altitudine de 250-300m unde accentul cade pe soiul local Xinomavro si o parte in Amyndeon (18 ha plus ce cumpara de la viticultori independenti), pe partea cealalta a muntelui, zona cu climat mult mai continental si altitudine de 700m, unde cultiva Xinomvaro si Roditis. Diferenta dintre vinurile obtinute din Xinomavro plantat in cele doua regiuni este clara si a fost evidenta in cadrul degustarii dupa cum veti vedea mai jos.

 

Orientarea este evident pe calitate si inovare cu tot tacamul pe care il implica acestea, atat in crama si in vie (productii mici la hectar, selectii clonale atente, micro-vinificare pe parcele cu asamblaj ulterior, filtrare si stabilizare minime, viticultura organica, etc.) cat si la nivel de documentare si cercetare a soiului reprezentativ, Xinomavro. Asa cum remarca si Bogdan puteti gasi la ei pe site o colectie impresionanta de materiale si studii despre soiul respectiv (inclusiv teza de dizertatie a lui Michalis despre identificare a soiurilor grecesti cu ajutorul analizei DNA). Sunt curios daca in materie de Feteasca Neagra avem asa ceva la ora actuala la nivel de tara, nu de producator. Nu cred… De asemenea avem rapoarte profesioniste si fara inflorituri despre fiecare recolta cu date legate de evolutia climei in anul respectiv si note privind calitatea strugurilor si a vinurilor.

Pe scurt, desi sunt niste personaje foarte gregare si “easygoing” cei de la Kir Yianni isi iau in serios munca si in spatele produselor se afla enorm de mult studiu, documentare si experimentare. Iar acest lucru se vede la vinuri: fiecare are personalitate lui distincta, spune ceva si nu te lasa indiferent.

   

Asadar iata ce vinuri ne-a prezentat Stellios pe terasa cramei intr-un cadru superb care vine sa confirme zicala ca “vinurile baute la crama (alaturi de cel care le-a facut) au alt gust si alta poveste” ( o parte din ele le gasiti si in portofoliul importatorului):

  

Akakies Rose Spumant 2013 (100 % Xinomavro) Nas fructat, cu fructe rosii de padure din categoria zmeura, capsuni si cirese, usor condimentat si cu un iz lactic. Aciditate medie, echilibrat, cu fruct dulceag si un final proaspat si vag taninos. Tinand cont ca are 18 g zahar rezidul se prezinta foarte bine echilibrat si cu destula prospetime, mai ales pe final. Bun!

 

Petra 2013 (80 % Roditis si 20% Malagouzia) Nas cu o combinatie interesanta de note de muscat cu tuse verzi, citrice si aspecte minerale. Gustativ se prezinta rotund, cu aciditate sustinuta si nuante tonic-citrice in partea a doua a evolutiei alaturi de o crestere aciditatii, fapt care ii imprima o evolutie lejera. Postgust in nuante vag tonice si usor dulceag, gurmand. Bun!

 

Samaropetra 2013 (50% Roditis, 50% Sauvignon Blanc) Nas cu aluzii familiare Sauvignon-ului, tuse florale de soc, fructe exotice coapte si impresii verzi. Gustativ se prezinta lejer, cu aciditate bine definita, crocant si nuante citrice. Final proaspat, acid si mineral-citric. Bun spre Foarte Bun!

 

 

Tesseris Limnes 2013 (60% Chardonnay si 40% Gewurztraminer) Nas tipic soiului aromatic, cu lyche, trandafiri dar nu atat de agresiv, nuantat de tuse de unt, citrice si fructe exotice. Complex, evolutiv, lemn bine integrat. Gust rotund, cremos, aciditate medie, lemn iarasi bine ascuns si o structura serioasa data de taninii din acesta. Final cu patiserie, alune prajite si note de toast cu unt. Postgust citric, surprinzator de proaspat, combinat cu aluzii de croissant. Mi-a placut, desi din combinatia ciudata de pe eticheta credeam ca o sa il urasc…J Foarte Bun!

 

Akakies Rose 2013 (Xinmavro 100%) Olfactiv aromat, cu clasicele note dulcege de capsuni, zmeura, fragi si trandafiri fara sa dea in bombonici si alte chestii artificiale. Gust rotund, plin, fructat, zemos cu o aciditate bine pusa in evidenta care ii confera un caracter proaspat, surprinzator pentru un rose grecesc. Postgust aromat, fructat, vag taninos (agresivitatea soiului se pare ca se vede si in rose) si in note fresh. Bun! Cel mai proaspat Rose degustat in Grecia, alaturi de varianta cu bule de mai sus.

 

Au urmat rosiile, in niciunul nelipsind soiul local Xinomavaro in diferite combinatii si declinari. Am inceput cu asamblajele pentu a termina cu varietal-urile si vinul de top, Diaporos. Asadar:

 

Paranga 2012 (50 %Merlot, 25% Xinomavro si 25% Syrah) fara baric, olfactiv plin de fruct zemos, proaspat si copt, negru si rosu, in multe declinari, alaturi de ceva note picante in fundal. Palatinul evolueaza asemanator, debordand de fruct proaspat din ambele tabere si o aciditate care il pune in evidenta. Tanini rotunzi, copti, neagresivi si un postgust fructat. Un vin Bun, excelent de zi cu zi, de masa.

 

Ktima Kir Yianni 2011 (60% Merlot si 40% Xinomavro) inca din nas mai serios decat precedentul, se simt notele de lemn: piper, scortisoara, cafea, cacao alaturi de nuante de cirese negre, prune, visine. Gustativ este rotund, cu fruct bine aspectat care formeaza un miez concentrat invelit in tanini rotunzi si infipti pe final. Puritate de fruct rosu excelenta, proaspat, suculent si cu lemn foarte bine integrat. Bun spre Foarte bun!

  

   

Dyo Elies 2010 (60% Syrah, 30% Merlot si 10% Xinomavro),este un asamblaj international cu “twist” local, aici Xinomavro ocupand un loc tertiar. Nasul confirma tipicitatea Syrah-ului cu mult fruct negru, vanilie si nuante de iod, afumate si de smoala, “tar”. Ceva pruna coapta, afumata si visine in fundal. Gustul este rotund, succulent, cu un corp prezent, sustinut de mult fruct copt, in tuse dulcege, vanilate. Aciditate medie, dominat de corpul pe alocuri opulent si tanini fini, prezenti pe final. Postgust lung, evolutiv. Un vin modern, foarte bine realizat, in stilul unui Syrah de Lume Noua, Foarte Bun!

  

 

Kali Riza 2011 (100% Xinomavro din PDO Amyndeon) Nas cu fruct rosu pur, expresiv, in tonuri dulci, combinat cu nuante aromatice, condimentate si de forest floor. Palatin cu o corpolenta medie, rotunjit, neagresiv, cu tanini suculenti si cu acelasi fruct expresiv din nas prezent si in gust. Finalul aduce tanini prezenti, integrati insa si nuante picant-condimentate. Un Xinomavro bine imblanzit si abordabil, recomandabil celor mai “slabi de inima” Bun spre Foarte Bun!

 

Ramnista 2010 (100% Xinomavro din vii vechi, PDO Naoussa) Nas complex cu fruct rosu, note condimentate, de piper negru, tutun, forest floor, ciuperci, ierburi uscate. Pe palatin arata multa personalitate si caracter, cu o evolutie agresiva, fara compromisuri care tine insa in balanta fructul rosu concentrat, extractiv, aciditatea evidenta si tanini impetuosi si pe alocuri salbatici. Rar am gustat un vin cu un echilibru atat de sus, pe niste note atat de inalte. Totul este la maxim: fruct, aciditate, tanini si totul pica intr-un echilibru oarecum ciudat si nefiresc. Un vin cu o personalitate feroce, ca o fiara perfect adaptata la mediu si cu un potential de invechire redutabil care trece lejer de 10 ani.

Pentru mine a fost unul din vinurile care mi-a ramas intiparit in minte si preferatul meu din degustare. Personal il consider ca fiind exponentul clasic al soiului asa cum il vad eu ca ar trebui sa fie: agresiv, fara compromisuri si cu o nuanta rustica, traditionala, de autenticitate directa, declarata, dura. Dar foarte mare atentie: nu este pentru cei slabi de inger. Evident diferit fata de cel din Amyndeon, acela este un Xinomavro mai copt, mai imblanzit. Bine vin si din doi ani de recolta diferiti dar probabil antagonismele se mentin in aceleasi note si cand comparam recolte similare. Excelent! Dupa mine isi merita banii cu varf si indesat. Daca aveti curaj sa il puneti pe masa de Sarbatori se va descurca cu absolut orice ati putea arunca in directia lui din punct de vedere al gastronomiei locale de sezon.

 

  

Diaporos 2011 (87% Xinomavro si 13% Syrah) vinul de top al cramei galonat la numeroase concusuri, asamblaj din Xinomavro de pe o singura parcela (“Block 5”) si Syrah. Nasul prezinta similitudini cu cel de mai sus, dar intr-o paradigma mai moderna, internationala si usor de inteles, cu fruct negru si lemn in nuante dulcege, integrate alaturi de complexitati de piper, ceai negru, tutun, nucsoara excelent asezate pe un strat concentrat de fruct in fundal. Gustativ este corpolent, concentrat, cu o structura de tanini si aciditate evidenta, solida, pe care sunt asezate cantitati impresionante de fruct. Tanini evidenti, barbatesti, dar rotunzi fata de cel de mai sus, postgust lung, care pleaca de la fructul copt si evolueaza spre aluzii de de ierburi uscate, masline negre si tutun. Excelent! Un vin complet, perfect echilibrat si cu potential de invechire evident. RPC Bun tinand cont de ce ofera si ce gasim pe la noi in banii respectivi. Cine si-l permite si vrea si altceva, fara sa sara calul in materie de caracter si “autenticitate”, ca in cazul Ramnista, nu va da gres cu el. Mai ales ca vad ca au pe stoc 2009 , care din ce imi aduc aminte era tocmai bun de baut.

 

Cam acestea au fost vinurile si oamenii de la Ktima Kir Yianni. Mie unul mi s-a parut crama cu cel mai solid si omogen portofoliu; cu o linie de calitate invizibila, dar evidenta, de la un capat la celalalt al vinurilor, care nu exclude insa nota locala, autentica, specifica soiului si zonei. O filozofie care presupune o combinatie reusita si cuceritoare de modernism si inovare puse in slujba traditiei si pasiunii pentru vin.

 

In concluzie, acesta a fost periplul meu in nordul Greciei din care pastrez si acum amintiri frumoase despre locuri, vinuri si mai ales oameni!

 

Tags: Akakies, Diapors, Kir Yianni, Naoussa, Ramnista, Stellios Boutaris, Xinomavro

 

In urma celor doua postari despre Goodwine din aceasta saptamana am primit ceva feedback si de la alti participanti, atat pe Facebook cat si pe blog (multumesc pe aceasta cale). Desi nu acesta este postarea in care ma voi referi la targ, organizare & stuff,  din ce am vorbit cu ceilalti am observat o tema recurenta prezenta la mai multi vizitatori: “de ce unele vinuri nu sunt la degustare pentru oricine?” Sau sunt tinute pe sub masa sau mai rau pe masa, nedesfacute.

 

Aici trebuia sa recunosc ca de cand cu blogul ma bucur de oarece notorietate (care poate fi buna sau proasta) si din punctul acesta de vedere ma lovesc mai rar de genul acesta de situatii. Adica sa vreau vreun vin si sa nu il pot incerca. Pe vremuri (ce vremuri, adica acum vreo 3 ani cand m-am apucat de scris) imi aduc aminte ca se intampla destul de des sa ma uit lung la unele standuri la anumite vinuri care ori nu erau desfacute ori nu erau pentru mine. Si imi aduc bine aminte cum era. Acum una peste alta nici celebritatea blogului nu ma fereste de surprize, vezi cea descrisa in PS-ul de la prima postare. Desene animate nu alta…

 

Asa ca o sa atac frontal o problema spinoasa specifica targurilor autohtone: “cui, cand si cat dam la degustare vinul premium al cramei?“

In primul rand avem de a face cu doua perspective si puncte de vedere diferite: una a producatorului (expozantului) si cea a vizitatorului. Este de la sine inteles ca nu poti sa impaci si capra si varza, dar undeva la mijloc trebuie sa existe un punct comun si un “cod de bune practici” subinteles.

 

1. Perspectiva vizitatorului/pasionatului: aici incerc sa fac un efort de imaginatie pentru ca nu pot sa fiu atat de ipocrit incat sa pretind ca sunt un simplu vizitator. De bine (si mai ales de rau ce sunt) ma cam stie toata lumea si deja pot spune ca fac parte din “mandarinii” targului (de unde si culoarea puloverului, care de fapt era uniforma de “mandarin” 🙂 ). La mine e simplu acum: daca vreau doar vinul X ma duc la stand si uneori nici nu apuc sa-l cer. Pac! se baga mana sub tejghea si se scoate sticla. Si daca nu mai e deschis, se deschide pe loc si cu scuzele de rigoare ca “nu e aerat si de aceea e asa inchis”. Acum ce sa fac, eu sunt de vina ca mi-am pierdut nopti intregi sa scriu pe blog? Uneori imi e mie rusine ca se uita lumea la noi cum se scoate vinul “ala bun” de sub masa, dar asta e…povara celebritatii.

 

In schimb imi aduc aminte si vad si acum cum e sa fii vizitator simplu: vii la targ, dai banii pe bilet (recunosc ca eu am intrat cu  invitatie, profitorul industriei) iei pahar si o iei usor pe la standuri, stai la coada, te impingi cu altii la rand si cand in sfarsit ajungi in fata “nu mai e, avem din asta din magazin”. Te intorci dezamagit si vezi cu coada ochiului ca pentru unul mai de soi e desfacut, e decantat si nu s-a terminat. Am trait si traiesc si eu chestii de genul acesta.

Pana la urma unii vin la targ nu sa se imbete (asa acum cred 90% dintre producatori) ci sa vada exact genul acesta de vinuri: noi si mai mult sau mai putin inaccesibile in viata de zi cu zi. Ia sa facem un targ numai cu vinuri din hypermarket sa vedem cine mai da banii pe bilet?

 

Si apoi vinurile respective oricat de bune ar fi pentru piata de la noi nu sunt picturi de Rembrandt si nici Goodwine nu e muzeu. Unde sa ne ducem sa le admiram in vitrina si sa vorbim cu expozantii despre “sticla de un million si ceva de lei” in timp ce ni se toarna posircuta din hypermarket. “Da…e o parcela deosebita, un an exceptional, a batut soarele toata ziua. Si terroir-ul…da, terroir-ul…. Da’ sa va mai torn din asta de linie…da…cum spuneam…un vin deosebit, pentru cunoscatori si colectionari care isi permit…e superb, suntem mandrii, da..si fata de altii, nu putem sa ne plangem, noi avem cu ce, ca s-a facut anul asta…da…da…” In curand daca o tinem asa o sa platim taxa si sa atingem sticlele respective. Pe sistemul “nu pune mana dom’le daca nu cumperi, nu vezi ca lasi urme?”…Pfiuu…cam asa ceva:

 

 

2. Perspectiva expozantului: ai plecat in weekend de acasa sa stai cu orele sa torni in pahare la unii care altceva mai bun nu au de facut decat sa stea de vizitat targuri de vin si de pus intrebari care de care mai “idioate”. Unii se mai si imbata sau cer vin rosu si dulce.

Ai venit deci la targ, ai platit participarea, ai adus vinuri, pana acum esti pe un mare minus. Daca alegi sa vinzi pe sub tejghea (chestia care sa recunoastem nu se face si nici nu e foarte kosher din punct de vedere legal) poate mai acoperi din costuri. Daca in schimb stai sa umpli paharul cu vinul tau cel mai scump la toti neavenitii care se perinda prin fata standului ai sanse mari sa inchizi cel putin luna pe minus, daca nu chiar anul. Bine, in mod normal nu vii la targ sa iesi pe zero sau sa faci profit, dar traim in Romania, “industria” are alte asteptari decat cele “normale” de la un eveniment de acest gen.

Acum nici sa nu pui vinul “ala bun” la vedere nu merge, ca altfel de ce ai mai venit? Sa simulezi un raft de hypermarket cu gama ta de linie? Iar filozofia la unii e ceva de genul (bine, nu fara motive pe la noi):

 

 

Dupa cum vedeti cele doua pozitii sunt aparent diametral opuse. Sa incercam totusi sa le reconciliem si sa va spun cum vad eu problema si cum cred ca se poate ajunge in acel punct comun intre dorinta vizitatorilor de a bea doar vinurile scumpe si a expozantilor de a-si proteja activele lichide “premium” de hoardele de coate goale cate asalteaza standurile.

 

Cel mai bine e sa raspundem la cele trei intrebari existentiale de mai sus: “cui, cand si cat dam la degustare vinurile premium ale cramei?”

• Cui? Cu siguranta nu la liber si la tot poporul care vine la stand si cere ‘demidulce rosu”. Majoritatea nici nu au habar ca vinul ala premium exista si este un exercitiu inutil sa ii expui unei calitatii pe care nu o pot intelege. Stiu, suna meschin si nedrept, dar acesta este adevarul. Daca omul e interesat se va documenta si iti va cere la anul…In schimb pe cel pe care il vezi ca iti stie vinurile si intreaba si de “acela” e indicat sa il servesti. Altfel vei transforma in doua minute un potential si viitor client interesat de vinul tau intr-un dusman. Si asta nu e de bine…
   
• Cand? Cand intreaba omul, asa cum spuneam mai sus. Si pe tot parcursul evenimentului. Nu din categoria “avem dimineata, dar se termina la pranz si mai desfacem una seara, stati p-aici ca baga pui”. Daca ai venit la targ trebui sa ai vinurile din portofoliu pe tot parcursul evenimentului. Daca e vreunul pe care nu il aduci la targ, frumos si indicat ar fi sa faci public, pe site-ul evenimentului sau pe site-ul propriu o lista cu vinurile ce vor putea fi degustate. De fapt asta ar fi o idee si pentru organizatori: sa ceara o lista participantilor cu ce vinuri vor avea la degustare in cadrul targului si sa o afiseze in prealabil pe site. Nu doar noutatile, toate vinurile cu care vin. Asa stie lumea clar la ce se asteapta si nu mai are nimeni dezamagiri la fata locului.
   
• Cat? Putin si cu zgarcenie. Am auzit de multe ori comentarii pe la noi, pe la targuri si degustari, de genul:  “uite ce putin mi-a turnat”, “nu inteleg nimic din atat de putin vin”, “e zgarcit, da dintr-o sticla la 20 de oameni”. Deja cand aud chestii de genul acesta incep sa inteleg si producatorii si sa nu il mai deplang asa tare pe bietul vizitator. Daca ai venit la targ sa bei si sa faci risipa din “vinul ala scump” doar asa din frustarea faptului ca nu il bei in fiecare zi, deja meriti sa nu primesti.
  Eu de fiecare data cand mi se toarna din sticle “scumpe” zic stop dupa primii 20 ml de pe fundul paharului. Asta inseamna respect pentru producator si pentru munca lui. Si nici nu am nevoie de mai mult pentru degustare. Daca este cazul mai cer o data…dar rar este cazul.
  Si sa va mai povestesc o intamplare de la Prowein pe care nu v-am spus-o: la barul de Champagne unde erau vreo 40 de sticle la degustare erau doi tipi care serveau publicul dar in acelasi timp puteai sa iti pui si tu. Chestie interesanta respectivii puneau doar 10-20 ml pe fundul paharului si atat. Si nu se plangea nimeni. Dintre cei care se serveau singuri nici ei nu isi puneau mai mult. Desi puteau sa umple lejer paharul. Adica aveau la discretie Champagne de zeci de euro sticla (unele bateau in suta) dar nu isi bateau joc de ea. Pana la urma asta inseamna respect pentru producator si pentru vinurile lui. Deci: vinurile premium si scumpe se pun cu zgarcenie. Pe cine aud ca “nu mi-a pus ca lumea, sa il simt” ii bat obrazul personal.

 

Acum din perspectiva vizitatorului raspunsul la intrebarile de mai sunt simple: la toti, tot timpul si paharu’ plin. Dar nu e asa. Pana la urma daca vrem sa bem vinuri premium trebuie sa invatam sa ne purtam cu ele, sa le meritam. Recunosc ca am avut si eu in trecut pusee si excese de genul acesta. Dar dupa participarile la Prowein si ceva iesiri pe afara vad profund altfel problema. Daca vrei un vin premium pentru care producatorul a facut oarecare efort in plus sa il produca trebuie sa faci si tu un minim de efort sa inchegi o conversatie, sa te arati interesat, sa pui niste intrebari si sa nu te repezi sa il critici si sa strambi din nas doar pentru a demonstra cat de bun cunoscator intr-ale vinului esti. Si de ce nu: sa il cumperi, daca iti place.

 

 

Una peste alta eu asa vad lucrurile si daca toata mecanica trecerii vinului premium de la expozant la vizitator s-ar face in parametrii de mai sus eu unul as fi multumit. Pana la urma trebui sa intram si cu relatia aceasta vizitator-expozant intr-o anumita normalitate. Vad ca lumea este deschisa, se informeaza, face cursuri WSET (de unde acum vreun an ma admonestau multi si imi spuneau ca “imi miroase in tara”, ce caut sa fac WSET pe afara) deci e cazul sa evoluam si alte capitole. As fi curios cum vedeti si voi problema sau ce idei aveti?

 

In rest, sunt sigur ca vor exista intotdeauna producatori care vor umbla cu dubla masura si cu “doua linii de vin”: una pentru public si una pentru initiati. Pe unii poate nici macar nu ii sesizez pentru ca asa cum va spuneam mai sus am devenit (fara sa imi fi dorit si cautat neaparat lucrul acesta) o persoana usor de recunoscut.

 

In concluzie unul eu va propun ca la urmatorul Goodwine sa infiintam “politia targului”. Imi deschid stand (sectie de politie) si astept reclamatii de la vizitatori. De genul: “ala nu a vrut sa imi dea cutare vin la degustare si il are in vitrina/sub masa”. Si apoi ne ducem cu reclamantul, lamurim problema, intocmim proces verbal si il facem celebru pe blog. Sa stie lumea sa il fereasca ca sa nu mai aiba dezamagiri. Ii facem si lui si noua un mare bine….

 

Acum gluma, gluma dar vorbesc serios, cine mai face de astea la targ il fac “vedeta” pe blog. Vreau ca si cititorii mei sa bea aceleasi vinuri pe care le beau si eu. Nu vreau sa vorbesc singur cand le comentez; vreau feedback si vreau ca tot mai multa lume sa incerce, sa experimenteze si sa se intereseze de vin.

Si ca terminam intr-o nota vesela, optimista si in ton cu perioada aceasta, e ca la colindatori: daca stii ca nu ai ce sa le dai si ii tratezi cu celebrii covrigi uscati de pe sarma (din aceia de iti rupi dintii in ei) atunci de ce mai deschizi usa (standul)? Ca sa le arati cozonacul de pe masa din spate la care au acces doar rudele si Corul Madrigal?

 

Din categoria:

 

“Ne dati ori nu ne dati

Doar daca-l cumparati

Sau cand veti fi magnati

In rest doar sa-l visati”

  

Tags: Degustari, Goodwine, Targ Vinuri, vin premium