De la vreme incoace observ ca ma complac in spumante, asteptand probabil ca temperaturile sa scada indeajuns de mult incat sa imi insufle o pofta de vinuri rosii mai “consistente”. Vor trebui sa ajunga mult sub zero ca sa beau vinuri de 14.5% alcool, fara aciditate, cu fruct “obosit” si facute din struguri supracopti. Mai degraba prefer varianta naturala, fara alcool: magiunul de prune pe paine. Ca in tinerete…

 

Revenim! Ciudat (sau nu?) este ca la noi spumantele sunt asociate automat evenimentelor festive si nu stiu de cate ori nu am auzit celebra replica “Ce sarbatoresti?” de cate ori am mentionat cuiva ca ma delectez cu un astfel de vin. E cumva nedrept pentru ele, adesea mult mai baubile si abordabile decat un alb linistit, dar asta este situatia. Concluzia apriori a postarii de fata este: Beti mai multe spumante! La aceeasi bani, destul de des mi s-a intamplat sa descopar o calitate si un grad sa baubilitate superioare variantelor linistite, mai ales de pe la noi.

 

Acum afirmatia de mai sus tine foarte mult si de sursa acestora. Daca va dedati la Champagne bineinteles ca aceasta se sustine cu greu. Sau nu prea se sustine deloc. Dar daca va orientati spre alte spumante obtinute prin aceeasi “metoda traditionala” ca in Champagne, dar care nu beneficiaza de un marketing si branding la fel de agresiv si bine facut (ati priceput, asta presupune preturi mai mari) veti avea surprize placute.

 

Acum, ca sa fiu corect pana la capat, nu stiu daca e de la marketing sau de la vinul in sine (mie imi place sa cred ca e de la vin) dar foarte rar am gasit calitate si stil similar unei Champagne adevarate printre suratele de alta provenienta. Cu alte cuvinte nu poti cumpara “the real thing” la “discount pricing”. Dar cand introduci si partea financiara in ecuatie si vrei doar un spumant competent, de linie, ajungi la celebra concluzie: “Good value makes wine taste better”. Ah si partea cu “ce sarbatoresti?” de mai sus este si mostenirea nefericita lasata (imprumutata) de Champagne celorlalte vinuri spumante: ideea de sarbatoare, lux, inaccesibilitate si ocazii speciale.

 

Asadar revenind la sursa de vinuri ieftine si bune de la noi (da, ati ghicit este vorba de Lidl), va prezint mai departe doua alternative la celebra bautura cu bule amintita mai sus. Desi nu sunt Champagne, sunt vinificate dupa metoda traditionala, in alte zone si din alti struguri. Si cu alt rezultat…

Asadar, prima data o Cava cu nume in aluzii fine de DNA, sortita parca a fi servita in beciurile IGP-ului, la arest preventiv, sectorul “confort sporit”, doar 2 in celula:

 

Arestel Cava Vintage 2011 Extra Brut

Produsa in Spania ca orice Cava (asta e chiar de la sursa din Sant Sadurni d’Anoia, fieful Cava), extra brut (zahar la minim, sub 6 g/l, cea de fata are declarativ chiar 6), metoda traditionala, soiuri probabil indigene (Macabeu, Parellada, Xarel-lo, dar pot fi si altele).

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, nuante verzui, perlaj fin si destul de persistent-agresiv

 

Nas: cu nuante citrice, de piersici, caise si mere verzi plus aluzii de fermentatie si drojdii in fundal (toast, unt). Usor elegant, fin, corect, vag salin si mineral

Gust: corp prezent, cu aspecte citrice de lamaie si lime, evolutie cu aciditae buna, pronuntata, dar echilibrata, caise si piersici verzi si o tusa usor tonica, placuta pe final. Mousse rotund, usor agresiv si rustic, inteapa palatinul, dar corect. Postgust mediu cu impresii minerale, saline si senzatii drojdioase.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun, o Cava corecta, usor agresiva pe partea de aciditate, dar cum eu sunt “acidity freak” tolerez mai usor asa ceva. Oricum la un Extra Brut e greu sa echilibrezi perfect un spumant in lipsa unei doze mai consistente de zahar si la banii care se cer pe ea (parca a fost 19.99 de lei) eu unul ma declar satisfacut. RPC Foarte Bun: proaspata, baubila, foarte ok. Despre ea si suratele ei mai dulci a scris si George aici si aici.

  

 

Cremant d’Alsace Weiber Blanc de Blancs NV

 

Asa cum ii spune si numele vine din Alsacia, Franta. Desi e tot din Franta nu se poate numi nici ea Champagne pentru ca nu e din zona care trebuie. De altfel teritoriul din care provine este total diferit ca si climat de Champagne, Alsacia fiind una dintre cele mai secetoase (cred ca cea mai secetoasa) si continentale regiuni din Franta. Paradoxal, peste muntii Vosges, Lorena e una dintre cele mai umede regiuni ale Frantei.

Struguri au ocazia sa atinga niveluri de coacere mai mari in Alsacia (decat in Champagne) de unde rezulta vinuri mai corpolente si aromate. In mintea mea Cremant-urile de Alsace (nu ca as fi baut prea multe) se plaseaza undeva intre Prosecco si Sekt. Zic Sekt tinand cont probabil in subconstient si de istoria zonei…

 

Cel de fata este un Blanc de Blancs (adica obtinut doar din struguri albi, permisi fiind Pinot Blanc, Riesling, Pinot Gris, Auxerois blanc si Chardonnay). Cu mentiunea ca in Alsace Chardonnay poate aparea doar in Cremant-uri, din ce stiu nu este permis in DOC-ul de vinuri linistite. Doamne Ajuta, numai acolo nu mai ajunsese. Asadar:

 

Aspect (Culoare): Galben, in tente de lamaie, mai pronuntata decat cel de sus, perlatie persistenta, multipunctuala, cu un mousse usor agresiv in debut, se linisteste destul de repede.

 

Nas: Fructat cu izuri de struguri copti, citrice, stone fruits coapte (caise si piersici) plus aluzii floarale, vag ierboase. Adieri de drojdii, biscuiti cu unt si vag mineral-saline in fundal. Nas corect, direct si placut.

 

Gust: Curat, initial rotund cu izuri dulcege, aspecte de fruct, usor citric si o aciditate corecta care ii confera prospetime, dar nu isi face de cap. Corpolenta medie, cu o senzatie usor cremoasa data de zaharul rezidual, vag sesizabil. Mousse cu ace tonice pe mijlocul si spre finalul evolutiei. Final usor tonic, nederanjant, proaspat. Postgust scurt, usor metalic, mineral.

 

Un spumant Bun, popular, corect realizat si fara pretentii, cu un factor crescut de baubilitate si cu un RPC la fel de Bun (parca tot 29.99 lei tot din Lidl). Restul de zahar in cazul de fata il ajuta sa se echilibreze, fara sa iasa in evidenta si sa ii afecteze prospetimea.

 

 

In concluzie aveti mai sus doua alternative competente la vinurile albe linistite si asa cum spuneam in debut dati mai des o sansa spumantelor.

Chiar daca nici nu stiti ce pierdeti sau ce sarbatoriti…J

 

Nota Bene: Apropo de indemnul din debut si pentru cititorii mai “ingenui”: cand am zis sa beti mai multe spumante nu m-am referit la cele facut cu pompa (gen Dorato), facute ad-hoc (gen spritz) sau la sampanii pentru copii. Eu unul mai jos de Asti sau Lambrusco nu ma cobor! Decat la Vinho Verde…:D

 

Tags: Alsace, Arestel, Blanc de Blancs, Cava, Cremant, Extra Brut, Lidl, Weiber

 

Iata deci o combinatie rara pe la noi. Ma refer la cea din titlul. Dupa cum bine stiti, noi cei care propovaduim vinul corect si accesibil si trimitem lumea la templul Lidl in ciuda injuraturilor printre dinti ale industriei, destul de rar gasim cate un exemplar autohton care sa corespunda parametrilor de mai sus si demn de laudat. Asta nu din reavointa, ci din lipsa materialului didactic.

 

Vinul de fata se inscrie in categoria vinurilor romanesti corecte si accesibile omului rand, care nu lucreaza la multinationala 12 ore pe zi ca apoi sa dea cascavalul muncit cu sudoare, frustari, dead-line-uri, obiective si strangeri din dinti pe vinuri autohtone adesea umflate artificial la pret prin tehnici de PR dubioase. Bine, acum vorbind serios, vinul de fata nu se adreseaza lor, ca se duce naibii toata hipstereala sa te vada colegii ca te dai pe Facebook cu vinuri de 14 lei. E rusine! Anatema, nu alta. Ca atat a costa exemplarul de fata, cumparat din Metro. Trebuie totusi ceva mai scump si desi consumatorul respectiv este constient ca este cumva furat, statutul social cu cheltuiala se tine. In fine, divaghez…

 

Ca tot veni vorba, in aceeasi categorie, de vinuri romanesti corecte, populare si perfect consumabile care pot fi gasite de catre tot amarasteanul prin marele retail, as mai include vinurile de la Averesti si cele de pe gama Huniade de la Recas.

 

In plus vinul de fata are si medalie de argint la Bruxelles in 2014 ceea ce nu e putin lucru pentru un soi considerat a nu avea mare potential, incrucisare din Riesling Italian si Tamaioasa Romaneasca (desi Jancis spune ca celalalt parinte al soiului este necunoscut). Dar probabil ca asa am fi vorbit si despre (acum) celebra Cramposie daca nu era Oliver Bauer sa ne (le) deschida ochii..:D Asadar despre vin:

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, stralcutor, clar, irizatii verzui, corect

 

Nas: intensitate medie cu impresii florale, citrice (mandarine, clementine) si de “stone fruits” (caise si piersici usor verzi). Aluzii minerale, de strugure usor copt si de mere verzi in fundal. Curat, modern, fara probleme.

 

Gust: Direct, initial rotunjit, cu o evolutie liniara, fara dezechilibre evidente. Impresii verzi, proaspete, citrice cu o aciditate corecta, bine definita si vioaie. Final cu o tusa tonica, urmat de un postgust scurt, citric si vag mineral.

 

 

 Un vin Bun, de cursa lunga, corect realizat, lejer si perfect alaturi de ceva peste mai slab, antreuri usoare sau chiar de unul singur. M-a adus aminte de albele de la Averesti, cu care impartaseste un RPC Foarte Bun la cei 14 lei cat am dat pe el din Metro.

 

Cum spuneam si cu alte ocazii, de genul acesta de vinuri are nevoie marea masa a consumatorilor romani: sincere, abordabile, directe, usor de inteles, apreciat si cel mai important accesibile. Ca dupa ce bei cateva sticle din acestea, greu te mai intorci la Grasa, Fata in iarba sau Zestrea.

Educatia in materie de vin se face cu practica, nu cu teorie, oricat de bine ar suna aceasta…

 

Tags: Cotesti, Crama Girboiu, Livia, Sarba

 

Dupa cum probabil ati aflat, saptamana trecuta SERVE a sarbatorit 20 de ani existenta. Atat are cea mai veche  crama particulara de la noi. Este mult, este putin? Pentru o tara cu traditie viticola este infim, pentru Romania este enorm.

 

Cu aceasta ocazie, in cadrul evenimentului organizat la Casa Doina din capitala, a fost lansat un vin, ca omagiu celui care fost Contele Guy Tyrel de Poix, fondatorul SERVE, care a trecut in nefiinta la inceputul anului 2011. Vinul este o Feteasca Neagra din acelasi an, soiul nostru atat de iubit si care adesea ne scapa printre degete asa cum va povesteam acum doua saptamani. Ca sa trec de tot peste partea de amintiri si autocitate, spuneam acum un an si ceva, cand bausem o Feteasca Neagra de pe gama Terra Romana, ca mi-as dori sa vad o Feteasca Neagra demna de numele lui Guy si vinificata in cinstea lui. Se pare ca cei de la SERVE lucrau deja la ea, iar rezultatul l-am putut incerca cu totii miercuri. Si da, vinul este demn de numele lui Guy.

 

Este unul dintre cele mai bune vinuri romanesti incercate de mine si cu siguranta eu nu am baut Feteasca Neagra mai buna. Dar dincolo de realizarea tehnica remarcabila, despre care puteti afla detalii la George sau la Mona, vinul respectiv este mai mult decat atat. Acesta are si ne ofera ceva ce nu poate avea nici un alt vin autohton, indiferent cat de bun ar fi tehnic. Are o poveste.

 

Foarte multi pasionati de vin au auzit aceasta poveste despre cum a ales Guy sa investeasca in Romania, in detrimentul altor tari cu traditie viticola, climat de afaceri si vizibilitate internationala mult mai bune, cum ar fi Ungaria sau chiar Bulgaria. Se spune ca in peregrinarile sale prin zona Dealu Mare, incercand sa isi dea seama de potentialul zonei, la un moment dat i-a fost adusa sa guste o Feteasca Neagra vinificata de catre Aurel Rotarescu de pe o parcela afectata de grindina si in consecinta cu o productie minuscula. Francezul a fost fermecat pe loc de vinul respectiv si a stiut din acel moment ca asta vrea sa faca si aici vrea sa investeasca. Toate acestea se intamplau acum 20 de ani, in 1994.

 

Sunt convins ca multi au auzit povestea de mai sus de nenumarate ori. Si trebuie sa recunoasteti ca este o poveste frumoasa. Dar cati nu si-au pus intrebarea, asa cum ne intrebam cand eram mici cum arata Ileana Consanzeana: cum era oare acea Feteasca Neagra care a putut determina un francez sa faca afaceri cu vin in Romania in contextul incert al anului de gratie 1994, la numai 5 ani de la Revolutie? Cat de buna ar fi trebuit sa fie?

 

O decizie nebuneasca intr-adevar, chiar si dupa standardele de astazi. Exista doar doi oameni care stiu raspunsul la intrebarea de mai sus. Unul dintre ei din pacate nu mai este printre noi, dar a avut grija sa ne lase o mostenire pretioasa noua, tuturor. Ne-a lasat un vis si implicit o certitudine ca acest soi atat de dificil si capricios poate da vinuri de clasa mondiala. Pentru ca daca o Feteasca Neagra a putut sa intoarca un francez din drum, atunci inseamna ca merita atentie, oricate exemplare nereusite si deziluzii ar furniza. Guy a sprjinit acel vis cu banii, munca si efortul personal timp de ani de zile, construind incet, greu, adesea impotriva curentului si a realitatilor tarii in care alese sa munceasca si sa traiasca.

Celelalt, actualul oenolog SERVE, Aurel Rotarescu, ii duce munca mai departe. Si cum poti cinsti mai bine memoria unui asemenea om decat sa faci un vin in cinstea lui, sa ii duci munca pana la capat.

 

Astfel din aceasta poveste s-a nascut un vin care dincolo de calitatile lui intriseci reprezinta o premiera absoluta la noi: este primul vin cu poveste din Romania. O poveste, reala, palpabila, cu personaje si fapte veridice, cu ambitii si curaj nebunesc si cu un deznodamant cumva nefericit, dar care da suflet si specific romanesc intregii povesti. Asa cum marii artisti sunt apreciati mai mult dupa ce trec in nefiinta, asa povestea vinului de mai sus este parca mult mai prezenta si apasatoare acum, cand Guy nu mai este printre noi. Un francez care a intuit potentialul enorm al Romaniei cand totul era in semi-intuneric, care a avut curajul nebun sa parieze pe el din cauza unui singur vin si care in final a ales sa ramana pentru totdeauna langa viile pe care le-a iubit si le-a ales ingrijit. Cam aceasta este povestea. Si de genul acesta de povesti are nevoie Romania viticola mai mult decat de aer, crame cu inox si vii replantate.

 

La ora actual SERVE a ridicat inca o data stacheta si a aruncat manusa celor care iubesc Feteasca Neagra si se lupta sa o inteleaga si sa ii dea o forma cat mai convingatoare. Sunt convins ca provocarea nu va ramane fara raspuns! Si pana la urma asta inseamna progres, asa se construieste o traditie si se scrie o istorie viticola.

 

Asadar, sa ii mai spunem o data la revedere unuia dintre cei mai mari prieteni ai vinului romanesc, Contele Guy Tyrel de Poix si sa uram bun venit mostenirii pe care ne-a lasat-o, Cuvee Guy de Poix…

 

 

Tags: Ceptura, Dealu Mare, Feteasca Neagra, Guy Tyrel de Poix, SERVE