Este foarte interesant in ultima vreme de urmarit evolutia publicului autohton in materie de vin. Si mai ales a”pasionatilor”, cum le place celor care populeaza departamentele de marketing si PR ale producatorilor sa le spuna. Sau cu alte cuvinte a celor cu care se fac cam toate degustarile, publicul fidel care oricum nu cumpara nimic, dar nici nu rateaza nimic in materie de evenimente de vin.

Un fenomen/segment perfect normal, intr-o piata normala de vin. Spre care tindem si noi. Sportul acesta cu  degustari, concursuri ad-hoc si acordatul de puncte e o metoda foarte buna de a apropia omul obisnuit de vin si practic de a-i da un sens in lumea acesta mare a vinului. In care cei mai multi se simt pierduti si incearca sa isi faca ordine in idei si concepte cu ajutorul punctelor.

Dar nu toti se multumesc pur si simplu sa bea vinul si sa se bucure de el. Unii vor sa arate ca sunt mai cu motz decat restul, ca se pricep, ca evalueaza, ca sunt formatori de opinie si intr-un final, in mod invariabil ajung la “the holly grail” al priceperii: (auto)titulatura de “critic de vin”.

Coroana de lauri pe care au castigat-o in lupta crancena cu alti aspiranti la titlul de critic si pe care si-o pun singuri pe cap. Cu autosuficienta omului care le stie si le-a baut pe toate. Intotdeauna mi s-a parut fascinant de urmarit momentul declararii calitatii de critic de vin. Nu, nu exista scoala pentru asa ceva, te declari singur cand crezi tu ca deja te pricepi prea mult ca sa ma stai in anonimatul si supa primordial a astora cu care bei la masa…

Ma gandesc ca este o strafulgerare la ceas tarziu de seara, dupa cateva pahare, cand defectele comesenilor pasionati de langa tine apar monstruoase si deja nu te mai suporti in compania lor. Si vrei ceva mai bun. Simti cum te trag inapoi, tu esti (cel) mai bun decat (dintre) ei si vrei sa semnalizezi aceasta lumii intregi care simti ca te percepe ca pe (inca) un betiv notoriu.

Nu, tu nu esti baiatul acela care isi pierde noptile prin carciumi. Esti un fin cunoscator. Iar noptile acelea carora le-ai pierdut sirul, inecate in alcool sunt de fapt degustari si cursuri de perfectionare. Si deja simti ca perfectionarea si-a atins scopul. Si iei o decizie radicala: de maine dimineata treci pe cartea de vizita si in semnatura de la mail titulatura de  “critic de vin”. Yeah right…

Ingredientul principal al criticului din orice domeniu este mimarea impartialitatii.

In mod evident nu exista impartialitate, acesta fiind un concept  pur teoretic. Mai ales la vin. Constient sau inconstient toti suntem conditionati de anumiti factori in alegerile pe care le facem. De fapt un complex de factori cvasi-imposibil de reprodus  fidel in cazul altei persoane. De aceea impartialitatea fiecaruia este un concept profund personal, care nu poate fi proiectat asupra altora si deci cumva inutil in relatiile cu semenii nostri.

 In schimb mimarea acesteia este o forma de arta. Si cu cat (crezi ca) te pricepi mai bine la ea cu atat vei parea mai “critic” decat altii. Nimic nu e mai funny la vin decat un grup de cetateni cvasi-turmentati intr-o carciuma  incercand din rasputeri sa fie impartiali si critici in fata unui pahar. Si incercand sa isi demonstreze unul altuia impartialitatea.

Daca esti de buna credinta, impartialitatea este de fapt un circ pe care il joci in primul rand pentru tine. Sa te amagesti si sa te minti, cu scopul final de a-ti proiecta o imagine de sine augumentata, dar cumva distorsionata si fara legatura cu realitatea obiectiva. Ca esti bun, ca te pricepi, ca esti “alesul”.

 Toti facem in subconstient chestia asta. Unii o duc la extrem si devin cazuri patologice.

Umatoarea etapa a paranoiei cu impartialitatea este sa ii convingi pe cat mai multi din jurul tau de ea. Adica de cat de impartial esti tu. Aceasta se poate face pe doua cai: cu vorba si cu fapta, vorba preotului.

Daca cele doua nu rezoneaza si cu vorba esti mai impartial decat cu fapta (chestie care se intampla des pe la noi) va iesi un circ ieftin si vei cadea in penibil. Si nimic nu e mai funny decat un “critic” penibil. Pana la un punct cand realizeaza si el cat de penibil este, incepe sa se isterizeze brusc si des, cazand la final intr-un ciclul mai lung sau mai scurt de autodistrugere.

Cand te chinui sa fii impartial si cu fapta si cu vorba s-ar putea sa iti iasa o perioada. Dar vei trai chinuit. Permanent atent la ce faci, la ce zici, cu mecanism de autocontrol mai mult sau mai putin eficient si cicluri redundante de gandire de gen “if…then”.

S-ar putea sa iti iasa destul de bine, dar pentru ce? Sa mimezi/emulezi o stare care oricum nu exista, este ipotetica. Impartialitatea!

Asa ca pe scurt, sfatul meu pentru toti cei care de abia au pasit in lumea vinului este sa dezbrace inca de la inceput haina aceasta a mimarii impartialitatii. Adica a ceva ce nu exista. Si sa imbratiseze cu bucurie partinirea, preferintele si gusturile personale, sa le cultive si sa le educe.

Vor ajunge mult mai repede sa inteleaga vinul si sa se bucure de el, in toate complexitatea si splendoarea pe care acesta o ofera, decat cei care alearga pe roata de hamster a impartialitatii.

Tags: Critic de vin, impartial, Impartialitate, vin

Butonam pe telefon deunazi si am gasit poza de mai jos de la un ByoB (adica BUY you own Bottle in cazul meu sa fiu mai precis.. 🙂 ) desfasurat la Vinoteca acum vreo doua saptamani. And it goes like this:

Thema Red (Agiogitiko + Syrah): Plin de fruct copt, usor brut si direct, dar bine strunit de aciditate si tanini. Rustic si concentrat, impetuos cu senzatie placuta de naturalete. Cred ca un an-doi ani la sticla i-ar prinde bine. A mers (si merge) de minune cu o fleica la gratar. Bun spre Foarte Bun.

Domaine Michel Magnien Bourgogne Pinot Noir Desi este (teoretic) un vin generic, de apelatiune, practic se face din ce nu intra pe gamele superioare ale producatorului (apelatiuni din Cotes de Nuits si mai intra si ceva vin de Villages). Asadar vinul suprinde foarte placut pentru nivelul de clasificare in care se incadreaza: tipic, complex, cu fruct rosu retinut si completat de clasicele aluzii savory/earthy. In mod suprinzator chiar necesita aerare si evolueaza interesant in pahar. La 85 lei in magazin e super afacere. Dar atentie…trebuie sa va placa Pinot Noir-ul authentic. Altfel o sa vi se para un Rose mai pigmentat si cu vinificatia gresita…:) Foarte Bun (pentru gustul meu, repet).

Petrovaselo Ovas 2012 Un best-buy autohton “that flies under the radar”. Nemeritat as spune eu. Adica sunt vinuri duble ca pret care nu sunt atat de bune. Bune in stilul care prinde la noi: fruct copt, concentrat, suculent, catifelat, dar bine sustinut de o structura de tanini integrati si cu o evolutie echilibrata. Necesita aerare si ofera foarte multe la nivelul lui de pret (eu il am la 65 lei in magazin) A fost o supriza placuta pentru cei de la degustare. Pentru mine nu, ca il stiam ca e Foarte Bun…

Oprisor Cabernet Sauvignon Eticheta Rosie 2015 L-am trecut prin aerator o data (ca si Ovas-ul dealtfel) desi cred ca puteam sa il beau si asa. Bineinteles ca este bine facut, cu nas complex si corp plin, fructat, cremos, care te complimenteaza pe tot parcursul evolutiei. Este acelasi stil modern si ultra-abordabil pe care vinul respectiv a virat in ultimele recolte.

Pentru un Cabernet de Mehedinti din 2015 sa fie atat de abordabil si placut de baut acum, e ca si cand ai lua un Rottweiler si l-ai imbraca intr-o blana de Bichon Frise. Te chinui un pic sa intre, dar daca trebuie… Nu ma intelegeti gresit: vinul e Foarte Bun (bate spre Excelent), dar neserios de abordabil si pufos pentru un Cabernet care strange doar 2 trandafirasi in buchetul vietii.

Genul acesta de vin poate aduce cash rapid si ovatii de la publicul autohton, dar, din ce observ eu, de la an la an lumea isi da seama de metoda. Iar stilul abordabil de CS poate fi usor imitat. La naiba Chile sunt maestri la asa ceva…

Tags: Burgundia, Cabernet, Eticheta rosie, Franta, Magnien, Oprisor, Ovas, Pavlidis, Petrovaseloa, Pinot Noir, Thema Red

Comentam acum cateva zile la postarea despre noul Sauvignon de la Bauer despre care ar fi in opinia mea ingredientele unui vin “mare”, care impresioneaza prin calitate si stil. Si argumentam de ce nu exista foarte multe astfel de exemplare pe la noi.

Ca sa nu se piarda in sinergia comentariilor ma autocitez partial in cele ce urmeaza cu mentiunea ca ideile de mai jos sunt “work in progress”; cand mai gasesc vreun factor o sa actualizez postarea. Dar ma indoiesc ca exista elemente mai importante ca cele trei de mai jos.

Asadar, dupa mine, conditiile absolut necesare (dar nu si suficiente) pentru nasterea unui vin deosebit ar fi asa (ordinea nu este aleatoare):

1. Via si terroir-ul Ideal ar fi o vie batrana, ingrijita cum trebuie de-a lungul anilor, plantata pe o parcela propice pentru soiul in discutie. Daca nu ai asa ceva degeaba te chinui. De pe vii de 5-10 ani nu ies vinuri mari. Pot iesi exemplare bune si foarte bune, dar aici discutam de altceva. De abia de pe la anul zece incolo via si solul/zona/oamenii care o lucreaza incep sa se armonizeze/conlucreze deplin. Pe scurt, nu poti sa faci Pinot Noir (Burgundy style) pe nisip la Murfatlar si Chablis pe cernoziom prin Terasele Dunarii. O sa faci vinuri ok, dar nimic remarcabil.

2. Cum tratezi via, cum o ingrijesti, cand o culegi, etc. Vinurile deosebite nu se fac toamna, dupa cules, asa cum majoritatea ar crede. Se fac de primavara, pe tot parcursul anului, mai ales in vie, nu in crama.
   In crama doar iau nastere, deja acolo 90% din munca e facuta si doar se trage linie la suma influentelor si deciziilor din timpul anului. Ca vinificator, daca totul a fost in regula de-a lungul sezonului si ai struguri sanatosi, trebuie doar sa te abtii sa intervii. Chestie foarte grea dealtfel pe la noi…:)

3. Omul Debeaga ai vie si struguri buni daca esti genul de vinificator intruziv sau care se limiteaza sa urmeze reteta furnizorului de furnituri/drojdii. Care reteta e gandita pentru a fi aplicata la nivel international si nu pentru parceluta ta ingrijita cu drag in coltul uitat de lumea viticola numit Romania. Daca faci ce ai invatat la scoala/seminariile de training ale industriei vei sterge absolut tot ce este particular la strugurii respectivi in anul si pe terroir-ul respectiv.
   Pentru ca atat scoala cat si industria de profil lucreaza cu “numere mari” si de regula uniformizeaza si generalizeaza ignorand adesea particularul si individualitatea. Aplicand retetele clasice si ferindu-te de necunoscut va rezulta un vin bun, dar fara personalitate/international. Deci trebuie sa o iei cumva impotriva curentului…sau invers, sa revii la lucrurile simple.

Eu cam asa vad traseul…se observa ca sunt mult etape unde poti pierde personalitatea unui vin si multe capcane pe care un strugure trebuie sa le parcurga pana sa se transforme intr-un vin deosebit.

De aceea vinurile de genul acesta sunt foarte rare la noi (bine nici pe afara nu le gasesti pe toate drumurile)  si cand apar ma entuziasmeaza de-a dreptul. Genul acesta de bijuterii necesita rabdare, timp, maiestrie si pasiune dusa uneori la limita nebuniei.

Practic cand dai banii pe asa ceva nu cumperi vin, cumperi toate chestiile de mai sus aduse impreuna, un fel de “aliniere a planetelor” intr-un anumit context/an imbuteliata intr-o sticla de 0.75 ml. Care sticla tocmai de aceea isi merita adesea si ultimul banut dat pe ea. Plus macar cativa ani de rabdare ca vinul sa ajunga unde trebuie!

Pe de alta parte nu trebuie sa ignoram faptul ca publicul autohton pentru genul acesta de vinuri este in esenta limitat, o ultranisa de piata. Care (la noi?!?) nu permite un rezultat comercial pe masura eforturilor necesare pentru cine se inhama la genul acesta de intreprinderi riscante. Si ar fi aberant sa le ceri producatorilor (agenti economici pana la urma, nu organizatii non-profit) sa faca asa ceva.

Sunt mai mult vinuri de palmares/de autor, iar acesta este unul din motivele pentru care nu avem mai multe astfel de exemplare in Romania. Pentru ca nu exista (inca?!?!) public pentru ele si dealtfel si “autorii” sunt destul de putini pe la noi. Din fericire insa mai avem si “nebuni” prin piata, altfel vorba unui personaj celebru din etosul viti-vinicol autohton: “fara poezie, viata e pustiu”…:)

Si am bea toti Chardonnay, Merlot si Sauvignon Blanc facute “ca la carte”, dupa reteta…

Tags: Vin deosebit, Vin romanesc