In cea de a treia zi a incursiunii pe plaiuri elene am calatorit spre Naoussa pentru a vizita locul de unde a pornit unul dintre gigantii industriei viticole grecesti:  Boutari Wines.

Istoria lor incepe de pe la 1879 fiind primii care au inceput sa imbutelieze la sticla vin rosu in Grecia. Acum, dupa 130 de ani de dezvoltare au crame in toate regiunile viticole importante din Grecia (in numar de 6: Creta, Attica, Santorini, Naoussa, Nemea, Goumaenissa) plus una in Languedoc si erau aproape de un „estate” si in Nappa Valley. Si nu au abandonat de tot proiectul…

 

Per ansamblu desi sunt un conglomerat cu peste 40 de etichete in piata au incercat sa pastreze personalitatea fiecarei zone si fiecarei crame pe care o au in portofoliu. Si dupa parerea mea au reusit. Nu va mai spun cate medalii au castigat vinurile lor de-a lungul timpului la concursuri internationale importante (sunt sute) sau cate puncte Parker au sau ca au fost desemnati de cateva ori de catre reviste de prestigiu drept crama anului la nivel mondial.

 

Noi am vizitat locul de unde a plecat totul, o mica crama in Naoussa, cu o cladire galbena in stil industrial care pe afara nu se deosebea foarte mult de un banal depozit, dar care la interior cuprindea in maruntaiele sale istoria povestita si lichida a venerabilului producator.

 

 

Inca de la intrare contrastul dintre exterior si interior te socheaza. Aterizezi brusc in sala de degustare cu un aer de taverna veche greceasca care aminteste de barurile din western-urile americane. Sunt convins ca influentele stilistice dintre cele doua sunt inverse. Apoi totul, de la mirosul de biserica veche de lemn pana la pozele si sticlele prafuite expuse pe rafturile vechi de pe pereti invoca o istorie care pe alocuri te copleseste.

 

 

Ne-am invartit in spatiul respectiv ca niste copii intr-un loc de joaca si pana cand vinificatorul cramei ne-a adunat pentru a continua turul pivnitelor.

Acestea sunt sapate pe mai multe nivele si adapostesc atat baricurile cu Xinomavro din recoltele recente cat si sticlele din recoltele vechi pastrate in rezerva producatorului. Cea mai veche era din 1968 daca imi aduc bine aminte si o parte din recoltele vechi sunt la vanzare la preturi destul de accesibile.

  

Dupa turul cramei am purces la degustare conform ritualului deja devenit obisnuita. Numai ca de data aceasta aveam trecem in revista cam toata Grecia viticola. Asadar:

  

Moschofilero 2013 un nas modern, aromat, cu fruct copt, in tente exotice si nuante verzi, usor citrice. Pe palatin se simte rotund, fructat, in tuse coapte, dulcege asociate unei aciditati domolite dar cu un final proaspat, citric, verde. Un vin Bun, de volum, de cursa lunga, de zi cu zi, fapt confirmat si de cele 11.5 % tarie alcoolica. RPC Acceptabil.

 

Malagouzia 2013 vin organic obtinut la mica si celebra crama Matsa condusa de nu mai putin celebra Roxani Matsa. Nas complex, aromat, in aluzii de trandafir asociate cu tuse condimente si iarba proaspat cosita. Atac rotund, prezent, cu o aciditate medie si o senzatie de energie stransa, ca un arc. Evolutie surprinzator de structurata, ferma cu un final acid, crocant, grippy, usor tonic care se prelungeste in interensate aluzii minerale in postgust. Un vin Foarte Bun, cu personalitate si caracater. Cu certitudine cea mai buna Malagouzia pe care am incercat-o. Si da, am incercat si Gerovassiliou , dar parca mi s-au parut un pic prea virat spre modernism. RPC Acceptabil spre Bun

 

Kallisti Reserve 2012 un Santorini (deci Assyrtiko) baricat cu un nas interesant, in evidente tuse evaluate, usor oxidate, cu potpourri aromat, coji de citrice uscate, alune prajite, lychee si tente dulci, de fructe supracoapte. Gustativ se prezinta rotund, cremos, corpolent cu un baric foarte bine integrat in stil Burgundy, care ii confera structura si personalitate. Evolueaza in note de fruct copt si croissant cu un postgust de alune prajite, vanilie si patiserie. Foarte Bun, in stil de Chardonnay Burgundy bine facut. Daca nasul ar fi fost mai expresiv si proaspat era o lucrare deosebita. Oricum gustativ sta excelent…

 

Fantaxomectocho 2013 un asamblaj de Chardonnay, Vilana si Malvasia Aromatica baricat 3 luni produs in Creta. Nas aromat, bombastic, incarcat cu note de fructe exotice (ananas, mango, papaya) si aluzii vanilate, afumate, de baric. Corp plin, rotund, cremos, cu aciditate care reuseste sa echilibreze corpul si chiar sa imprime un final proaspat si lejer. Un vin Bun, usor prea bombastic si liniar, dar e posibil ca cele trei soiuri sa mai aiba nevoie de timp sa se integreze.

 

Simio Stixies ! 2013 un asamblaj alb de Malagousia, Sauvignon Blanc, Assyrtiko si Roditis. Din tot melanjul acesta a iesit un vin lejer, light, cu aluzii verzi si citrice in nas si un corp usor, cu rest de dioxid si tuse citrice, verzi si usor fructate. Mi-a adus aminte de stilul Vinho Verde portughez nepretentios. Bun si versatil in asocieri culinare! RPC Bun

 

Boutari Rose Demisec 2013 un nas de fruct de padure copt, in clasicul stil de capsunica, zmeura si trandafiri. In gust restul de zahar il vireaza spre un compot de fructe rosii, cirese, visine , asta si in absenta aciditatii care este la cote minime. Un vin Acceptabil, probabil ca la noi ar face furori daca ar fi mai ieftin.

 

Boutari Simio Stixies ; 2013 Rose Asamblaj din Roditis si Syrah; olfactiv prezinta fructe negre si rosii de padure, mai lejer si pur decat cel de sus, cu aluzii condimentate si dulcege. In gust este competent echilibrat, aciditatea isi face bine datoria, fructele sunt mai proaspete si expresive. Un vin Bun si versatil. RPC Bun

 

Agiorgitiko 2012 Vine din clasica regiune pentru soiul respectiv, Nemea. Nasul dezvolta note de fruct rosu copt, ceva fruct negru si tente dulcege de vanilie si cacao. Gustativ este rotund, domol, catifelat, direct cu mult fruct si evolutie lejera, nepretentioasa. Tanini rotunzi pe final, cu aluzii de baric bine integrat. Postgust mediu in aspecte fructate si usor verzi. Un vin Bun, direct, rotund, cu vinozitate, clasic pentru zona din care provine. RPC Acceptabil spre Bun

 

Skalani 2010 Asamblaj jumatate/jumatate de Kotsifali si Syrah produs in Creta. Vizual se prezinta in tuse “bordo”, caramizii in borduri. Un nas in tuse complexe, surprinzatoare, de vin invechit cu tabac, fruct stafidit, confiat, scortisoara, usor balsamic. Gustativ prezinta o aciditate suprinzatoare, vioaie, asociata unui corp prezent, concentrat, care imbraca palatinul intr-un voal cremos de fruct confiat spre un in stil magiun. Tanini rotunzi, prezenti, structurati si un postgust lung, evolutiv. Un vin surprinzator care te face sa mai verifici o data anul recoltei. Pentru un 2010 se prezinta destul de evoluat, perfect abordabil si savuros acum. Nu stiu daca e de la stil sau de la soiurile componente. Foarte Bun pre Excelent. As fi jurat ca are vreo 10 ani la activ…RPC Acceptabil spre Bun

 

Naoussa 2011 Xinomavro 100% din zona “de unde a plecat totul”. Un nas caracterizat de fruct rosu bine exprimat asociat cu tuse de baric si aluzii de forest floor si tabac, in stil Pinot generic. Gustativ este dominat de fruct rosu copt, corp mediu, echilibru bine realizat si o aciditate expresiva, care ii imprima o lejeritate si abordabilitate deosebite. Un vin Foarte Bun, intr-un stil direct si lejer, dar si cu un strop de complexitate; ceva intre un Beaujolais bun si un Pinot Noir de linie. Apropo, pentru amatori, are 90p Parker…la banii astia, RPC Foarte Bun.

 

Naoussa Grand Reserve 2008 nivelul imediat superior celui de sus. Vinificat din struguri de pe parcele selectionate. Un plus evident de puritate la nivelul fructului rosu si al complexitatii date de notele de forest floor. Mult mai elegant si subtil pe palatin, cu o structura evidenta construita pe o aciditate perfect integrata si tanini prezenti. Un vin Foarte Bun spre Excelent, elegant, complex, in stilul unui Pinot Noir bun, cu o nota spicy si vag rustica in plus. Merita cu siguranta 17 lei in plus fata de fratele de mai sus, dar atentie ce va place sa beti. Daca sunteti fan bombe cremoase si alcolizate de fruct, nu este pentru voi. RPC Bun spre Foarte Bun.

 

Si a mai fost un vin…si ce vin. De fapt cel mai bun vin grecesc pe care l-am baut pana acum. Ceva ce lasa restul in alta galaxie. Produsul anilor de dominatie Boutari in Naoussa si al fortei acestui colos care cumpara si se aprovizioneaza cu struguri din toata zona actionand ca un negociant tipic francez. Si similar mentalitatii din Burgundia s-au apucat in urma cu ceva timp sa clasifice parcelele de pe care cumpara/produc struguri in nivele de calitate, asemanator celebrelor Cru-urilor frantuzesti. Iar preturile pe care le platesc pe struguri sunt in consecinta, variind in functie de calitatea parcelei.

 

Asa, prin decantari succesive, a fost descoperita o parcela de Xinomavro cu vii de aproape 40 de ani si un potential enorm de pe care s-a vinificat un „single vineyard”. Poarte numele de Boutari Legacy 1879, anul in care a luat fiinta Boutari, anul recoltei fiind 2007.

 

Mi se intampla foarte rar sa imi fie greu sa descriu in cuvinte un vin atunci cand il beau pentru prima oara. Si e de bine… In 99% din cazuri e usor sa il desfaci, sa il diseci si apoi sa vezi cat de bine se potrivesc partile in cadrul intregului. La cel de fata mi-a fost greu. Tot ce am scris este “Great Barolo nose + Burgundy, Premier Cru mouth”. Si este de ajuns. Vinul este Exceptional si este esenta a tot ceea ce inseamna Boutari la ora actuala si mai ales a istoriei pe care o au in spate. Am inteles ca va fi in curand lansat pe piata, pretul va fi in jur de 30-40 €. Poate ca e mult pentru zona, dar infim in comparatie cu Pinot-uri sau Barolo cu acelasi nivel de calitate.

  

In concluzie, avem in fata un producator gigant, cu vii in mai toate regiunile importante ale Greciei. Daca vreti sa acoperiti regiunile si soiurile importante ale Greciei, sunt de ajuns vinurile lor pentru a va face o imagine corecta si competenta. Ceea ce este cu adevarat surprinzator in cazul Boutari este calitatea ridicata pentru un volum de productie insemnat.

 

In ceea ce priveste imaginea de ansamblu, am cunoscut inca un producator mare care trage piata interna dupa el in efortul de promovare si internationalizare a vinurilor autohtone. Sa mai zic ca e un exemplu de urmat in acest sens?

Nu mai zic…ca oricum pe la noi nu prea are cine sa urmeze exemplul respectiv. Reperele noastre au fost intotdeauna peste gard, in curtea vecinului…

 

Tags: 1879, Boutari, Matsa, Moschofilero, Naoussa, Xinomavro

 

Astazi o sa va spun doua cuvinte despre identitatea unor soiuri autohtone sau mai exact cum apare ea in carti, in teorie si cum sta treaba pe teren.

La capitolul carti, referinta in materie la ora actuala este lucrarea “Wine Grapes” a lui Jancis Robinson (da, cea care vine la Timisoara la Salonul ROVINHUD). Bineinteles ca nimeni nu este perfect si sunt informatii pe acolo, mai ales la soiurile din est, care se mai bat cap in cap cu ceea ce stim noi prin zona.

De fapt soiurile estice sunt prea putin cercetate, profilele DNA sunt extrem de scumpe de realizat din ce stiu, iar literatura de specialitate ori nu exista (pe la noi mai usor cu cercetarea si finantarea acesteia) ori nu este tradusa competent in limba lui Shakespeare. De altfel si sursele mentionate in cartea amintita mai sus in materie de soiuri romanesti sunt in general lucrari ale unor autori romani, pentru ca in vest nu cred ca o sa faca nimeni vreo pasiune nebuna pentru a ne cerceta soiurile autohtone. Au ei destule… Despre subiectul soiurilor romanesti asa cum ele apar in carte am mai scris aici.

 

Dar ce este foarte important si ce trebuie retinut, este ca in materie de struguri orice cetatean/pasionat din vest iti va da cu ceaslovul in cap ori de cate ori o sa incerci sa ii spui ca ce e acolo comporta si o latura experimental/intuitiva si ca cercetarile ampelografice, mai ales pentru soiurile de struguri din est sunt cvasi-inexistente. Daca in cartea respectiva scrie asa, atunci pentru ei e litera de lege….

 

Sa trecem acum la partea de practica, asa cum o simtitm noi pe teren.

 

Am fost saptamana trecut in Moldova la Purcari dupa cum bine ati citit (si o sa mai cititi). Acolo toate bune si frumoase, ne-au omenit gazdele, distractie, vinuri bune, companie placuta, etc. Toate lumea zambitoare si binevoitoare, singurele momente in care se mai ridica cate o spranceana, era atunci cand gazdele ne prezentau in vie Rara Neagra, soiul autohton, mandria nationala si noi in cor: “Da, stim, e Babeasca Neagra, avem si noi”. NU!!!! Venea raspunsul prompt, hotarat si fara echivoc. Aia de la voi e altfel, are altfel frunzele, boabele, ciorchinii, nu e acelasi lucru, etc

 

Bineinteles ca din eleganta si spirit de conservare m-am abtinut sa le aduc la cunostinta ca in cartea lui Jancis amintita mai sus la capitolul “Rara Neagra” scrie negru pe alb ”See Babeasca Neagra”. Soc si groaza probabil… Si colac peste pupaza la Babeasca Neagra, scrie tot negru pe alb ca e soi romanesc. Probabil ca daca as fi facut imprundenta sa afirm acest lucru as fi lipsit la cateva activitati social-oenologice ce urmau sa vina. Glumesc…

 

Revenind tot la cartea lui Jancis, aflam de acolo ca Feteasca Neagra (si Alba de fapt) sunt soiuri din Republica Moldova.

In acelasi timp, tot in vie la Purcari ni s-a adus la cunostinta ca este primul an in care ei vinifica Feteasca Alba (chiar am gustat un tulburel promitator din ea) si ca au deja pe rod o plantatie proaspat infiintata de Feteasca Neagra, dar nota bene pentru cei de la noi, nu o vinifica inca, mai asteapta sa mai creasca via si sa se maturizeze.

Adica pe scurt Feteasca Neagra acum intra prin viile lor si cu titlul experimental, de soi aflat la (re)inceput, abia acum (re)introdus in plantatii pe scara larga. De altfel la targul organizat de Ziua Nationala a Vinului dintre aproximativ 45 de producatori moldoveni, doar vreo 2-3 aveau vinuri din Feteasca Neagra. De fapt ei si la capitolul Fetesti albe am observat nu prea fac diferenta: Alba sau Regala, trec pe eticheta generalist “Feteasca” (bine in general e Alba).

 

Asadar, pe scurt avem asa:

 

Teorie (conform Jancis):

Rara Neagra = Babeasca Neagra = Soi romanesc

Feteasca Neagra = soi din Moldova

 

Practica:

1. Rara Neagra ei zic ca nu e acelasi lucru cu Babeasca Neagra si ca e soiul lor national (l-au pus si in noul lor vin, Freedom Blend ca atare).

2. Feteasca Neagra de abia acum au inceput sa (re)planteze, pe cand noi avem mii de hectare si vinificam de o groaza de ani asa ceva.

 

Pana sa ne lamurim noi cum e cu teoria si cu practica, eu vad doua solutii rapide la problema:

1. Sa discutam frateste, sa le dam Babeasca (bine, Rara Neagra) si sa ne dea Fetestile. Ia Babeasca, da Feteasca Neagra si banii pe Alba! Cam ca aici:

 

 

2. Unirea! Si atunci vor fi toate soiurile si toata lumea unde trebuie. Adica in Uniunea Europeana…:D

 

Tags: Babeasca Neagra, Feteasca Neagra, Jancis Robinson, Rara Neagra, Wine Grapes

 

Dupa cum probabil ati aflat deja pana acum peste 90% dintre cei care citesc randurile de fata, in weekend-ul trecut am efectuat o vizita de (re)cunoastere peste Prut. Totul la invitatia celor de la Crama Purcari carora le multumesc pe aceasta cale.

Gazde primitoare ne-au fost dl Victor Bostan, director general al grupului, Marcel Grajdieru director la Crama Ceptura (investitie a grupului in Dealu Mare), Mariana Balaban, PR manager si Sorin Balanel, director de marketing la Purcari.

 

Recunosc ca pana acum coltul acesta de lume viticola mi se parea destul de in ceata si priveam cu un oarecare scepticism vinurile care veneau dinspre est. Nu ma refer neaparat la Purcari, de ei stiam ca fac vinuri bune. Dovada ca primul meu post pe blogul de fata se refera la un vin de-al lor. Ah…ce vremuri, ce tanar si ingenuu eram la inceputuri…cititi-l ca merita. Sa revenim…

 

Va spuneam ca pentru mine intotdeauna vinul moldovenesc s-a impartit in Purcari si altii. Doar ca pana acum mi-a fost mai greu sa imi formez o imagine despre producatorul respectiv pe care sa o pot incadra in paradigma autohtona. Dupa vizita de documentare din weekend-ul trecut pot afirma cu mana pe inima ca vinurile lor sunt la nivel de top pentru Romania si ii pot numara fara probleme printre corifeii vinului romanesc.

Deja vad niste sprancene cum se ridica in fata laptop-urilor si maraieli de genul ”Da mai, dupa ce ti-au platit excursia, acu’ ce sa zici si tu”.

Pentru ei, dar si pentru alti carcotasi, sa punctez cateva coordonate importante:

 

1. incercati vinurile lor, mai ales Negrul de Prucari, in special varianta Vintage 2011 si mai vorbim despre vinurile premium de la noi
2. cand ai in spate un ditamai fondul american de investitii care a adus investitii de cateva zeci de milioane de dolari in grup in ultimii ani (adica cam cat am luat noi fonduri europene pe tot Dealu Mare) altfel se pune problema.
3. cand ai la conducere un om care a inteles la timp ca de unul singur nu se va putea dezvolta si ca are nevoie de capital si know-how de business extern de la un partener serios
4. cand ai traditie locala din 1872 si pivnita plina cu vinuri rosii seci de prin 1970
5. cand ai PR, marketing, comunicare si branding profesionist si bine puse la punct, cu mesaj curat, unitar si studiat parca si vinurile au gust mai bun
6. cand iti imparti vinurile in mod profesionist si clar pe diferite branduri si societati distincte in cadrul grupului si nu produci de la vrac la premium pe aceeasi firma si brand, amestecand game, preturi si calitati in mintea consumatorului, parca e mai bine din punct de vedere al business-ului

 

Si cand toate astea se intampla intr-un grup care detine 1000 ha de vie si controleaza peste 50% din productia de vin de calitate din Republica Moldova si 20% din exporturile de vin ale Republicii eu zic ca e un exemplu e urmat. Daca ar fi sa ii compar cu cineva de la noi, cei de la Recas imi vin in minte ca stil de business.

Purcari insa la ei sta in fruntea pietei si da tonul in materie de calitate si orientare spre export. Ia ganditi-va olecuta ce fac cei care stau in fruntea pietei de la noi si ce note false canta ei? Eh? Nu ne-ar prinde si noua bine sa avem cativa producatori de astia mari orientati pe export si calitate si nu spre bagat posirca pe gat consumatorilor autohtoni?

Ah, si sa nu va mai aduc iar aminte unde eram noi la Prowein si unde erau cei de la Purcari si standul Republicii Moldova. Cei mari de pe la noi nu prea erau prezenti (decat eventual asa…in vizita de recunoastere si documentare). Oricum nu prea aveau ce prezenta.

Asa ca pana una alta, eu zic ca e bine sa nu mai cautam exemple prin vest, ca avem exemple de succes destul de aproape, peste Prut…trebuie doar sa mai lasam din ifose si aere nejustificate si sa ne miscam si noi in directia corecta pana la urma.

 

Dupa acest scurt intermezzo pentru piata autohtona sa continuam cu vizita in sine:

 

E un sentiment ciudat sa iti verifice vamesii pasapoartele si bagajele cand intrii intr-o tara vorbitoare de limba romana. Romana da, pentru ca trei zile cat am stat acolo m-am inteles perfect cu orice cetatean de pe strada. Si in general romana se foloseste in mod curent pe peste tot pe unde te duci. La un moment dat credeam ca nu am nevoie de pasaport si pot sa trec granita doar cu buletinul. Noroc ca l-am luat preventiv. Altfel pateam ca dl Paduraru care a pierdut avionul din lipsa de pasaport si pe care l-am recuperat noi la popas la Nea Vasile dintr-un microbuz de naveta Bucuresti-Chisinau, dintre papornite si telenovele rusesti.

 

Pe scurt, la Chisinau m-am simtit ca la noi Moldova. Saracie e si la ei si la noi. Si nu sunt sigur ca daca nu erau celebrele fonduri UE ca sa mai cosmetizam satele cu cate un parc si o sala de sport nu aratam identic. De fapt a fost o vizita moralizatoare si cu caracter pilduitor. In sensul impactului pe care l-a avut aderarea UE asupra Romaniei. Daca stai in tara zici ca nu s-a facut nimic si am stat pe loc, in schimb daca ajungi la Chisinau iti aduci aminte cum eram noi prin anii 2000.

 

In rest sa multumim guvernului (de fapt guvernelor) pentru cele 6-7 ore petrecute pe sosele cu o banda ale patriei, ce imbie la depasiri milimetrice si tango-uri automobilistice printre tiruri. Noroc ca in compania potrivita timpul trece mai repede si eviti usor depresia drumului.

La Chisinau ne-am cazat la un hotel confortabil de la marginea orasului, peste drum de autogara locala, prilej excelent sa iau contact direct si nemijlocit cu spiritul locului. Intotdeauna am fost de parere ca garile si autogarile reflecta cel mai exact atmosfera unui oras.

 

 

Seara am avut o cina de “cunoastere” impreuna cu bloggerii ucrainieni la care fiecare a vorbit pe limba lui cu colegii din tara si am incercat trei vinuri:

 

Pinot Grigio de Purcari 2013 nas tipic cu fructe coapte si nuante condimentat-citrice, corp plin, prezent, cu fruct si aciditate medie. Final usor cald, cu o nuanta tonica si fructata. Bun, corect, de linie.

 

Rose de Purcari 2013 Nas usor bombastic cu fruct rosu de padure bine exprimat, dar natural si fara sa dea in bombonele si alte confeturi plus o tenta usor lactica in fundal. Aciditate buna, proaspat cu acelasi fruct rosu expresiv si o tusa usor tonica, placuta pe final. Bun Dintre cele trei incercate in seara respectiva mi-a placut cel mai mult.

 

Merlot de Purcari 2011 Nas tipic, fructat cu prune, visine si aluzii dulcege, vanilate, usor condimentate de la baric. Gustativ prezinta un corp moale, fructat si catifelat, cu accent pe fruct si aciditate medie. Tanini rotunzi, domoli pe final. Postgust cald, cu dulceturi de fructe si coaja de paine. Un Merlot cu tipicitate buna de soi, direct si baubil. Bun

 

Bineinteles ca in dulcele stil romanesc noi am prelungit petrecerea pana pe la 12-1 cu ceva material didactic de prin bagaje si portbagaje. A trebuit totusi sa ne culcam devreme pentru ca a doua zi, psihoza, trebuia la 5 sa fim in microbuz cu destinatia Purcari.

 

Pentru mine trezitul la 5 dimineata comporta o latura existential-psihedelica, dar am reusit sa ma concentrez si sa fiu la ora stabilita intr-un microbuz plin ochi cu romani, unii mai guralivi (deh se vede cine munceste cu program de dimineata), altii motaind pe ei. De fapt drumul pana la Purcari a fost unul extrem de linsitit si tacut si puteam jura ca sunt intr-o cursa aeriana de Roma, din aceea low-cost, de 4 dimineata. Mai ramanea sa aud in difuzoare un “doamnelor si domnilor capitanul aeronavei va doreste bun venit la bord….”

 

Cert este ca am ajuns in timp util la Purcari, tocmai cand rasarea soarele si unde am fost intampinati de dl Victor Bostan (director general al grupului si coproprietar impreuna cu fondul de investitii american). Am inceput cu un traditional tur de vie: Saperavi, Rara Neagra, Cabernet, Feteasca Neagra (da, au plantat si din asta dar nu au vinificat inca, asteapta sa mai creasca via), Merlot. Viile curate si ingrijite s-au perindat prin fata noastra prezentate de dl. Bostan.

 

 

A urmat apoi un program foarte bine pus la punct si strict care la baza presupunea impartirea pe echipe, culegerea viei, zdrobirea strugurilor, turnarea mustului in butoaie si etichetarea sticlelor imbuteliate.

Desi poate parea o activitate distractiva, organizatorii au luat destul de in serios toata povestea, reactionand ferm la tentativele noastre de a fura startul sau a trage chiulul la anumite probe. Au fost trei echipe imbracate in ii traditionale: a Ucrainei, a Moldovei, a noastra si a unei televiziuni de business locale care pareau extrem de insuflate de spiritul unui team-building autentic.

 

Una peste alta ne-am atins obiectivul declarat de a iesi pe ultimul loc (aici juriul a fost finut si ne-au pus la egalitate cu echipa colegilor moldoveni) fideli principiului conform caruia conteaza sa participi si nu sa castigi. Sau “drumul e mai important decat destinatia.” Despre desfasurarea concursului puteti citi in amanunt la George. Eu doar va spun ca am impins si am cantat.

 

 

Oricum ca sa fim siguri ca nu castigam am transferat cei mai buni specialisti ai nostri, echipa cramei de la Ceptura, la alte echipe, ca sa ii ajute. Ah da  si pe dl Stonescu care s-a autoexilat in echipa Ucrainei din motive cvasi-necunoscute.

 

Intre doua probe am vizitat si crama celor de la Purcari unde marturisesc sincer ca am ramas impresionat de dotarile de care dispun. Desi in general ma cam lasa rece inoxul, pompele si utilajele nu am putut sa nu ma emotionez ca o fata mare in fata sutelor de baricuri de Seguin Moreau care costa pe la 800-900 € bucata, fiind referinta in materie. Faceti calculul si o sa vedeti ca au bagat in baricuri cat nu au altii de la noi sa isi faca crama cap-coada si vinifica prin alte curti.

 

Apoi presele de la Bucher (da stiu nu va spun nimic, dar sunt printre cele mai scumpe si bune din domeniu), schimbatorul de caldura enorm si fermentatoarele rotative completeaza un tablou al dotarilor de invidiat, pe care nu le-am vazut in multe crame de prin afara. Pe la noi cred ca daca strang toate baricurile Seguin Moreau de prin crame si tot nu fac jumatate din cat au ei.

 

 

Pe scurt oamenii nu se joaca, au una dintre cele mai bine dotate crame din Estul Europei si sunt fanatici cand vine vorba de calitate. Ah si tineti cont de o chestie foarte importanta: totul e facut din fonduri proprii, nu pe fonduri UE nerambursabile ca la noi.

 

Dupa demonstratia de forta (financiara si logistica) din crama a venit randul vinurilor sa ne convinga:

 

 

Chardonnay de Purcari 2012 Nas cu nuante de lemn bine integrate, vanilie, croissant plus ceva tuse fructate, coapte care se iteau pe ici pe colo. Evolutie pe palatin echilibrata, aciditate foarte buna, asociata unui corp usor cremos in debut. Final usor cald cu toast si patiserie fina. Un Chardonnay la care nu s-a exagerat cu baricul, desi acesta era de calitate. Bun spre Foarte Bun.

 

Alb de Purcari 2012 Asamblaj de Chardonnay cu Pinot Gris si Pinot Blanc. Nas complex, fin, elegant, care imbina competent tuse de lemn (vanilie, unt, marar) cu aspecte condimentate (anason, nucsoara) si fructate (caise, piersici, ceva fruct exotic). Gustativ este serios, asezat, bine inchegat, complex dezvaluind treptat nuante de fructe coapte, dulcege, vanilie, miere. O tusa usor spicy completeaza finalul si introduce un postgust lung si evolutiv. O lucratura deosebita. Foarte Bun spre Excelent.

 

Rose de Purcari 2012 S-a discutat mai sus

 

Rara Neagra 2012 un vin lejer fara baric, de cursa lunga, care curge repede pe gat, ca un Beaujolais Villages. Nas plin de fruct rosu (cirese, visine, ceva capsuni), dulceag, usor vanilat, cu o vinozitate care se pastreaza si in gust. Evolueaza lejer si proaspat pe palatin cu fructul incurajat de o aciditate vioaie si tanini aproape inexistenti pe finalul care parca mai cere un pahar. Bun

 

Rosu de Purcari 2010 Asamblaj de Cabernet Sauvignon, Malbec si Merlot intr-un stil Bordeaux care imbina olfactiv fructele rosii (visine, cirese coapte) si negre (mure, coacaze) cu nuante de cafea, fructe si ierburi uscate, violete si ceva tuse de iod. Gustativ evolueaza cu un fruct bine exprimat, suculent si o structura competent alcatuita din aciditate si taninii rotunzi. Final fructat, usor condimentat care se prelungeste si in postgustul mediu. Bun spre Foarte Bun, mi l-as fi inchipuit o idee mai structurat si ferm.

 

Negru de Purcari 2010 Asamblaj de Cabernet Sauvignon, Saperavi si Rara Neagra. Aici se schimba treaba, vinul e serios, cu un nas incarcat de fruct negru si rosu copt, concentrat, usor gemos cu smochine si curmale asociate cu tente de condiment (piper negru, cafea, cardamom) si ierburi uscate. Gustul este plin, catifelat, dominat de aceeasi concentratie de fruct copt si nuante perfect integrate de baric. Aciditate medie, tanini fermi, dar integrati. Final usor condimentat, postgust lung in nuante dulcege si de paine prajita. Un vin redutabil, serios, structurat, cu personalitate si potential evident de invechire. Foarte Bun spre Excelent

 

Pastoral vin dulce fortifiat denumit si Cahor, cu un nas ciudat de cauciuc ars, iod si magiun de prune afumat. Gust corpolent, plin, cleios, in genul unei melase de fructe cu izuri de iod care imbraca tot palatinul. Postgust lung cu aceleasi gemuri si tuse dulcege si vanilate. Un vin Bun pentru stilul sau; recunosc ca nu ma dau in vant dupa asa ceva, dar sunt convins ca are publicul lui entuziast.

 

Negru de Purcari Vintage 2011 Se vinifica doar in anii favorabili, cam de trei ori pe decada. S-a servit la masa si a fost o alegere excelenta. Fata de fratele lui de linie de mai sus se remarca un plus de prospetime, un fruct mai pur si expresiv plus o aciditate superioara care ii confera o evolutie gustativa demna de un Bordeaux bun, de “clasificare”. Pare un Negru cu reglajele mult mai fine, rezultatul fiind unul  Excelent!

 

Au mai fost doua “tulburele” (must in curs de fermentare, vinuri in faza alfa si omega) unul de Feteasca Alba (exista si ea in plantatii si in curand va iesi pe piata, chiar sunt curios cum va arata) si unul foarte interesant de Saperavi.

 

A urmat apoi masa cu program artistic asigurat atat de lautari cat si de echipele participante la amintitul concurs. Aici m-am simtit dator fata de colegii ucrainieni sa le aduc aminte, alaturi de toata echipa, ca la noi “Canta cucu-n Bucovina”. Ca si completare la ce spunea George pot sa afirm cu tarie ca pentru un neinitiat in tainele gastronomiei si ale vinului, cel mai rau loc de stat la o masa e intre un blogger de food si unul de vin. Vei avea o experienta de neuitat…si vei invata ca ceea ce mananci si ceea ce bei nu e de fapt ce ti se pare tie ca ar fi…:D

 

 

A urmat anuntarea echipelor castigatoare, unde supriza cea mai mare pentru noi a fost ca juriul ne-a plasat strategic la egalitate pe locul trei, noi fiind constienti ca am facut treaba exact cat pentru locul 4 (omitand bineinteles prestatia muzicala a subsemnatului care fost la cote maxime, la propriu si la figurat).

 

Dupa-amiaza s-a incheiat cu un drum de doua ore inapoi la Chisinau si o tentativa de iesire in oras dejucata de cei care nu au exercitiul trezirii la ora 5 si al muncii la camp si care au colapsat brusc prin camere ratand jonctiunea cu trupa in holul hotelului de la orele 20 pentru pasajul de seara prin oras.

 

Asa ca ne-am complacut intr-o bere (Chisinau offcourse) pentru resetarea papilelor si studiul amanuntit alaturi de specialistii in domeniu de la crama Ceptura al noului asamblaj lansat de cei de la Purcari cu aceasta ocazie: Freedom Blend.

Dar despre el si alte aventuri pe plaiuri moldave, intr-un episod viitor…

 

Tags: Alb de Purcari, Bostavan, Crama Ceptura, Negru de Purcari, Purcari, Rara Neagra, Rosu de Purcari, Saperavi