Weekend-ul care tocmai s-a incheiat am avut oportunitatea unei mici escapade de trei zile in nordul Greciei ocazie cu care am vizitat 4 crame, am participat la un targ de profil si am degustat probabil cateva zeci de vinuri. Prilej ideal de a-mi face o parere despre contextul actual al vinului grecesc care s-a imbunatatit considerabil in ultimii ani, acum aflandu-se intr-o campanie fulminanta de cucerire de noi piete. Imi aduce cumva aminte de Portugalia, cu care au destule in comun la nivel de dezvoltare si promovare, dar asupra acestui aspect o sa revin intr-un post separat.

Excursia a fost excelent organizata de catre importatorul vinurilor grecesti in Romania, Greka Terra care a suportat si chetuielile aferente; le multumesc si pe acesta cale.

 

Prima oprire “de specialitate” am facut-o vineri, imediat dupa ce am coborat din avion la Salonic, la o crama aflata in apropierea orasului Stelios Kechris Domaine. Acestia sunt recunsocuti pentru vinurilor lor de tip Retsina, galonate la concursuri internationale si unanim recunoscute ca fiind probabil cele mai bune Retsine din Grecia si pe cale de consecinta, din lume.

 

Dar in primul rand ce este Retsina si cum a aparut? Pe scurt:

• Este un vin la care se adauga rasina de pin (Pin de Alep mai exact) in timpul fermentarii, in in tancurile de inox, formand o pelicula deasupra vinului. La final aceasta se colecteaza si se arunca, vinul ramanand impregnat cu mirosul specific de brad; mai puternic sau mai fin in functie de alegerea si priceperea vinificatorului
• Originile acestui tip de vin se pierd in timp, pe vremurile cand grecii antici foloseau rasina de pin sa sigileze amforele cu vin sau sa le unga pe interior pentru a le face impermeabile. De asemenea rasina are si rol de conservant, pastrand vinul potabil o perioada mai lunga de timp. Exista si anecdote legate de acest proces care spun ca grecii foloseau rasina pentru a “altera” vinul si a-l feri de romani care nu suportau gustul si mirosul respectiv.
• Ca si la drojdii sunt mai multi furnizori de rasina, in functie de ce vrei sa obtii
• Vinul de “baza” folosit este obtinut in principal din Roditis si Savatiano, doua varietati autohtone care dau in general vinuri generice fara caracter deosebit decat daca se reduc productiile si se urmaresc atent in crama (mai ales Savatiano, rar se gaseste varietal)
• Sub aspect de legislatie Retsinele se incadreaza in categoria de “vin traditional” putand fi produse pe tot teritoriul Greciei si din orice strugure, obligatorie fiind folosirea rasinii in vinificatie. Exista vreo 15 denumiri speciale de Retsina in functie de zona unde sunt produse, care nu permit decat Roditis si Savatiano in vin dar procesul si vinul sunt acelasi.

 

Istoria grecilor cu Retsina suna extrem de familiar pentru noi: foarte des in trecut (dar si acum) in categoria respectiva intrau vinuri inferioare, tratate cu rasina pentru a le acoperi din defecte si servite publicului si turistilor amatori de specialitati locale. Trebui spus ca o Retsina bine facuta este un vin extrem de versatil, insotind foarte bine gastronomia tipic greceasca „de la mare la munte” (si a noastra de fapt pentru ca avem destul de multe in comun la acest capitol). Insa foarte des vinurile sunt agresive, puternic corectate cu rasina si aproape de nebaut. Mai ales specimenele ieftine si de masa de prin taverne. De aceea in timp s-a creat o imagine proasta acestui tip de vin, producatorii considerati „quality” ferindu-se sa o produca.

La un moment dat unii dintre ei si-au dat seama ca nuvor putea fi competitivi pe plan mondial cu Sauvignon Blanc sau Chardonnay si ca Retsina este un tip de vin care, bine facut, poate fi un atu important pe pietele externe. Pana la urma era un brand cunoscut consumatorilor care avea doar nevoie de o noua imagine si o imbunatatire a calitatii. Si s-au apucat sa experimenteze…

 

Unul dintre pionerii Retsinelor de calitate care a pornit foarte devreme pe acest drum a fost Stelios Kechris.

Istoria familiei cu vinul incepe din 1911 cand au inceput sa importe sticle de vin din SUA pentru a imbutelia vinul produs de ei si pe care il ofereau in taverna proprie din Salonic. Crama a fost infiintata in 1954, iar dl Stelios Kechris este a treia generatie a familiei care se ocupa de vin. Cu studii in oenologie facute la Dijon, acesta imbina fericit partea moderna a vinificatiei cu latura traditionala care tine de specificul locului. Acest mix de modern si traditional, de fapt de modern construit pe traditional, te surprinde placut si cand stai de vorba cu el.

 

 

La ora actuala portofoliul cramei cuprinde vinuri albe, rose si rosii, fiind cunoscut si recunsocut in Grecia si in afara acesteia pentru calitatea vinurilor de Retsina pe care le produce. Vizita in crama nu ne-a produs nici o surpriza, tehnologia de vinificatie este standard, cu inox, utilaje de frig pentru fermentare la temperaturi joase, prese pneumatice, baricuri frantuzesti, etc. Cand am ajuns noi tocmai se prelucrau strugurii de Roditis pentru Retsina de baza si a fost interesant sa vedem cum se adauga si cum arata rasina in tancurile de inox.

 

 

Ajunsi in sala de degustare am trecut prin tot portofoliul producatorului, in ordinea de mai jos:

 

Kechribari 2013 este Retsina de “baza”, nebaricata si obtinuta in principal din Roditis. Un nas citric, proaspat, cu impresii florale si de alune prajite insotite de nuante de condiment si tuse mentolate si de pin neintruzive in fundal. Gustativ vinul se comporta pe palatin ca unul normal, cu o corpolenta medie, in note citrice, proaspete, usor fructate. Postgustul insa este socant de lung si de complex pentru un vin din aceasta categorie de pret: cremos, cu unt, miere, alune prajite si impresii usor de brad care creaza senzatia unui vin baricat bun desi cel de fata nu a vazut lemnul. Bun! Exista in doua prezentari, la sticla normala si la 500 ml extrem de comerciala. RPC Bun la ce stie sa faca si al preturile de pe site. La ei RPC este Foarte Bun, dar ajuta si TVA-ul de 9% la vinuri…

 

Retsina Tear of the Pine este realizata pe baza de Asyrtiko considerat pe buna dreptate soiul fanion al grecilor la categoria albe datorita potentialului enorm pe care il are. Totul este selectionat atent, de la struguri la rasina folosita, vinul este fermentat si maturat in baricuri frantuzesti, rezultatul fiind unul uluitor pentru o Retsina si prejudecatile legate de aceasta.

Am baut doua vinuri din ani diferiti 2013 si 2008, al doilea la cererea noastra, curiosi fiind de potentialul de invechire.

 

Retsina Tear of the Pine 2013 nas complex, ierbos (cimbru, rozmarin) cu aluzii citrice si usor minerale. Aspecte condimentate de cardanom, anason si ghimber se impletesc in fundal cu tusele de unt si vanilie ale baricului. Foarte elegant si extrem de bine integrat. Pe palatin are o evolutie complexa, structurata, cu un corp plin, concentrat, extractiv, excelent echilibrat de aciditatea si mineralitatea specifica strugurelui. Rotunjimile ontuaoase ale baricului sunt intr-o armonie perfecta cu latura spicy a rasinei. Final este crocant, grippy usor taninos. Postgustul este incredibild e lung prelunad notele citrice din final din final si evoluand spre aluzii dulcege, de paine prajita si miere. Un vin Excelent, mai ales pentru o Retsina e socant de bun. Probabil cea mai buna Retsina din lume. Dovada stau si zecile de medalii pe la competitiile internationale si sutele de puncte peste 90 primite. RPC Bun.

 

Retsina Tear of the Pine 2008 asa cum va spuneam, dupa ce am baut 2013 era evident potentialul de invechire al vinului si eram curiosi cum se integreaza si evolueaza rasina in timp. Cel din 2008 ne-a confirmat asteptarile: un nas matur cu un pedigree de Riesling de Rin fara ca partea de hidrocarburi sa iasa in evidenta. Fructe confiate, caise, piersici insotite de note de condimente asiatice, ceara, miere si o complexitate evolutiva incredibila. Pe palatin aciditatea proaspata a celui de mai sus lasa loc integrarii, a rotunjimii fructelor coapte, mierii si untului condimentate cu tuse de nucsoara si cardanom. Finalul insa este inca proaspat, usor tonic, grippy. Postgust lung in notele de mai sus. Un vin aflat in evolutie, care are potential pentru inca cativa ani si dovada ca lucrarea de baza este maiastra si are timpul de partea ei.

 

The Secret 2013, un asamblaj de Muscat si inca doua varietati indigene nedeclarate si de aici secretul. Eu banuiesc ca ar fi Asyrtiko si Roditis. Nasul este tipic, pur, elegant, fara nuante bombastice, cu note de fruct dulce, tuberoze, strugure copt si tuse verzi care ii confera expresivitate. Gust plin, aromat, cu mult fruct in prima parte a evolutiei si o aciditate racoritoare si tonica in partea a doua si pe final. Postgust mediu in nuante dulcege, specifice soiului. Bun!

 

The Fourth Dimension „t” 2013 este rezultatul unui asamblaj de Asyrtiko si Sauvignon Blanc foarte des intalnit in nordul Greciei dupa cum vom vedea din postarile ce vor urma.

Nasul este tipic de Sauvignon cu impresii verzi si citrice asezate pe o fundatie de fruct copt si completate de tusele de baric care vin cu vanilie, alune prajite, ghimbir si aluzii afumate. Evolutia est o combinatie reusita de aciditate si corp, cu Sauvignon-ul conducand impetuos in prima parte, „obosind” pe parcurs si cedand locul mineralului si structuratului Asyrtiko pe final. Rezulta o coloana foarte interesanta formata de aciditae si mineralitate care sustine foarte bine baricul si extractul de fruct. Bun spre Foarte Bun!

 

On a rose background 2013 este singurul rose din lume produs in stil Retsina si este foarte interesant. Vinificat din Xinomavro cu adaos de rasina si baricat 6 luni cu batonage rezulta un vin complex, ciudat si intrigant. Uitati de ceea ce stiti despre Rose si nu va asteptati sa gasiti asa ceva aici. Culoare pigmentata spre nuante violet si fuchsia. Nas de vin rosu complex care imbina fructul rosu copt, uscat cu aluzii balsamice, afumate si de condiment ale baricului si tusele specifice rasinii. Pe palatin evolueaza rotund, concentrat, extractiv pentru un rose, cu impresii taninoase si senzatii de fruct rosu proaspat (cirese, visine), in stilul unui vin rosu. Final care combina nuantele tonice cu tanini rotunzi urmat de un postgust mediu, dulceag cu aceleasi fructe rosii imbinate cu tuse mentolate si de pin. Un vin serios, complex, intrigant, de gastronomie care are doar legaturi cromatice cu segmentul rose si filozofia asociata acestuia si care da clasa multor vinuri rosii. Foarte bun!

 

La partea de vinuri rosii am avut asa:

 

Genesis 2012, un asamblaj de Xinomavro si Merlot care initial se prezinta in note specifice Xinomavro, cu nas ierbos, cu fruct rosu, masline, martipan si visine confiate pentru ca dupa o scurta aerare Merlot-ul sa preia fraiele aducand fructul copt (visine, prune, cirese negre) in prim plan. Pe palatin este aceeasi poveste, imediat de la deschidere duritatea Xinomvro-ului isi spune cuvantul la nivelul taninilor, aciditatii si notelor „savory” pentru ca dupa o scurta aerare Merlot-ul sa indulceasca si sa topeasca in note fructate si catifelate naravasul partener. Bun!

 

Xinomavro 2011 interpretare pura a soiului, vinul este tipic, cu o culoare rubinie, semitransparenta, si un nas complex, de Barolo cu fruct negru, curmale si smochine uscate, trandafiri si frunze uscate, condiment. Pe palatin este la fel de impetuos, aproape agresiv, salbatic, cu aciditate si tanini bine puse in evidenta si combinate cu un miez de fruct negru si rosu care reuseste sa se exprime dupa aerare. Structura evidenta, complex, postgust lung si evolutiv, cu potential excelent de evolutie, alternativa excelenta ca pret pentru un Barbaresco sau un Barolo de linie! Bun acum, Foarte Bun pe viitor!

 

The Fourth Dimension „t” 2010 asamblaj de Xinomavro, Merlot, Cabernet Sauvignon in clasicul stil bordelez cu un „twist” local. Insa, fata de Feteasca Neagra de la noi, Xinomavro vireaza constructia spre o complexitate interesanta in nas unde gasim atat fructul rosu al Merlot-ului, nuantele de violete, grafit si fruct negru pur al Cabernet-ului cat si aluzii ierboase, de cimbru si rozmarin uscat de la Xinomvaro alaturi de cacao, vanilia, caramelul si condimentul piperat al baricului. Puritatea de fruct rosu si negru se mentine si in gust, perfect asociata unor tuselor „savory &spicy”, toate asezate pe constructie de tanini eleganti, rasati, care ii confera structura. Postgust lung evolutiv, cu fructat si condimentat de Bordeaux de calitate. Foarte Bun spre Excelent

  

Finalul a adus pe masa doua excelente lichioruri naturale traditionale Doriki facute din coarne si din nuci verzi fara adaosuri si coloranti, care au incheiat perfect linia de vinuri degustate.

 

Ca o concluzie generala toate vinurile degustate au fost expresive, particulare, cu o nuanta de modernitate care nu exclude insa traditia si etosul local. Cu siguranta cei de la Stelios Kechris Domaine sunt maestrii Retsinei si ai vinurilor obtinute in acest stil. E interesant ca rasina din vinuri actioneaza ca o noua dimensiunea a gustului si mirosului, fara sa domine absolut deloc, perfect integrata si ridicand si ajutand practic vinurile sa capete complexitate si savoare.

  

Sub acest aspect Tear of the Pine si Rose-ul sunt doua exemplare „must try” pentru orice pasionat de vin dupa parerea mea. Pur si simplu sunt altceva. Kechribari este de avut alaturi la orice masa, rosiile sunt bine facute in stiluri diferite de la abordabil la complex.

    

 P.S. Apropo de Retsina, de Pelinul nostru ce se mai aude? Poate se ocupa cineva mai serios de el…

Sau il asteapta toti (tot) pe Oliver Bauer, cum au facut la Cramposie…:D

  

Tags: Asyrtiko, Grecia, New Greek Wine, Retsina, Stelios Kechris Domaine, Vin Grecesc, Xinomavro

  

Cum va povesteam saptamana trecuta am facut un mic tur de Transilvania, avand ca punct terminus Beltiug, unde m-am oprit dupa halta de la Carastelec.

 

Foarte interesant este ca dupa ce am vizitat crama noua si perfect pusa la punct a celor de la Vinca, in care inoxul stralucea din toate ungherele, iar spumantul imi facea cu ochiul din sticlele puse la (re)fermentat, intalnirea cu cei de la Hetei a fost cumva la extrema cealalta a filozofiei si realitatilor autohtone. Extrema in materie de dotari, nu insa si de calitate.

Am constatat ca in lipsa a 2,7 milioane de euro, cat a costat bijuteria celor de la Vinca, se poate face vin de calitate si cu cateva utilaje si „artificii” tehnice, daca exista pasiune.  Sa ma explic. De exemplu, pentru racirea mustului de Tamaioasa Romaneasca proaspat zdrobita se foloseau PET-uri cu apa inghetata scufundate in bazinul de maceratie peliculara pentru a controla temperatura lichidului. Asta pana vine utilajul de frig care a fost deja comandat. Dar pana acum tot asa s-a procedat si vinurile au fost chiar ok.

Apoi in loc de presa pneumatica de ultima generatie merge inca foarte bine una second- hand achizitionata cu cateva mii de euro. Si in loc de linie de imbuteliere de 140.000 de euro, clasicul dopuitor manual isi face inca foarte bine treaba.

 

La nivel de vie insa, diferentele nu mai sunt la fel de vizibile. Dedicati principiului ca vinul bun se face in vie, se aplica aceeasi grija si atentie pentru vie, toate parcele fiind perfect intretinute.

Cei de la Hetei au vii in doua locatii, una cu Feteasca Neagra si soiurile albe (Tamaioasa, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Riesling de Rin, Furmint, Feteasca Regala, Chardonnay) si pe un deal cu expunere excelenta, vizavi de parcelele de la Nachbil, viile de rosii cu Syrah, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Feteasca Neagra, Pinot Noir, Merlot si o idee de Tannat.

Suprafetele sunt minuscule daca discutam in termeni comerciali, de ordinul hectarelor sau fractiunilor de hectar pe alocuri, cu totul parcela de rosii avand cam 7 Ha din ce am inteles.

 

Plantatiile sunt tinere, au fost facute treptat, totul pornind de la cateva hectare replantate in 2005 si extinse apoi pe masura ce “microbul vinului” a pus stapanire pe proprietari.

 

Trecand peste partea cu plantatiile, ce mi-a ramas in minte a fost farmecul salii de degustare, cu grinzile vechi salvate si scoase la lumina de sub tavanul fostei case sasesti. Ca dealtfel si fascinatia celor 367 de crame sapate in dealul de la Beltiug asteptand parca un proiect de fonduri UE care sa le puna pe harta turismului viticol (si numai). Si sa nu uit vraja suncii uscate de mangalita cu un gust de porc atat de pur si autentic incat ziceai ca ai specimenul proaspat taiat in fata ochilor.

Toate acestea, impreuna cu atmosfera unei dimineti linistite a unui sat pierdut in Ardeal, tulburata doar de masinile care transportau strugurii proaspat culesi de colo-colo, au darul sa insufle un sentiment de normalitate, liniste, traditie specific zonelor cu istorie viticola de sute de ani si cu mii de producatori mici. Sentiment rar intalnit printre inoxul si sticla cramelor premium de pe la noi.

Si infuzati de acest sentiment sa trecem la vinuri…

Despre o parte din acesta am vorbit deja aici. Asa ca acum o sa va povestesc despre“noutati”. Dupa ce am trecut gustativ prin baricurile din pivnita familiei care adaposteau un Pinot promitator, un Merlot vioi si proaspat, dar tipic, o Feteasca Neagra cu aciditate si tanin, de climat mai rece si un Syrah care deja nu mai era o “speranta” devenind aproape “certitudine” am degustat doua vinuri tocmai imbuteliate (manual) care asteapta etichetarea si lansarea pe piata. Ca diferente de „furnituri” fata de anul trecut am remarcat dopurile mai lungi, calitative, care favorizeaza maturarea la sticla fara emotii si sticlele mai grele si inchise la culoare care induc consumatorului impresia de calitate …:D

Desi vinurile se aflau inca sub influenta socului de imbuteliere se putea discerne caracterul fiecaruia:

 

Feteasca Neagra 2012 cu un nas condimentat, in tuse de baric alaturi insa de impresii tipice de prune uscate, dulceturi de visine si note iuti, spicy. Palatinul este dominat de aciditate si de niste tanini usor verzi si naravasi in partea a doua a evolutiei, dar care probabil se vor domoli la sticla. Gustativ se prezinta in nuante de fructe rosii usor confiate si aluzii de prune uscate. Nu este stilul de Feteasca de Dealu Mare, corpolenta si concentrata, fiind mai degraba dominata de aciditate si cu un fruct mai subtire, mai pe latura spicy si condimentata. As fi curios sa o mai vad in cateva luni de la imbuteliere, cum se aseaza. Bun!

 

Syrah 2012 Nas complex, tipic, intens, condimentat, piperat secondat de note de fruct negru proaspat (mure, coacaze) si aluzii florale de violete. Evolutie structurata pe palatin cu un echilibru foarte bun intre o aciditate care ii confera prospetime si “lift”, un corp mediu spre plin cu fruct proaspat si suculent plus niste tanini „grainny”, seriosi si structurati. Postgust lung, evolutiv, cu note de fruct negru si impresii de coaja de paine arsa. Mi-a placut de prima data cand l-am vazut la Goodwine, imi place si mai mult acum. E unul dintre cele mai bune Syrah-uri pe care le-am incercat la noi. Inca o data: diferit de cele fructate si pline de prin sud si mai apropiat de stilul frantuzesc savuros si condimentat tipic Ronului de nord.

Foarte Bun, de pus deoparte cativa ani, dar perfect abordabil inca de pe acum. Se pare ca Syrah-ului ii merge foarte bine in zona Beltiug-ului.

Practic cele doua specimene imbuteliate de mai sus dovedesc ca nu este nevoie de cine stie de echipament, tehnologie si chimie moleculara ca sa faci vinuri deosebite. Ba din contra.

 

Uneori chiar am sentimentul acut ca majoritatea cuceririlor moderne in domeniul vinificatiei au indreaptat vinul catre un stil previzibil si anost, spre o pierdere a  identitatii si o nivelare a caracterului strugurilor si al zonelor in detrimentul stilurilor cerute de piata si consumatori. Vinul este in primul rand context si apoi produs. Cred ca in curand adevarata provocare pentru un oenolog va fi cum sa insufle si sa pastreze caracterul local al vinurilor in conditiile in care poate dispune foarte usor de tehnologia care iti poate usura munca la extrem. Asa ca de multe ori adevarata provocare consta nu in ce ai putea face cu vinul respectiv ci in ceea ce alegi sa nu faci.

Pana la urma ingredientul principal de care ai nevoie, conditia “sine qua non”, este o doza sanatoasa de pasiune combinata cu una si mai mare de nebunie ca se apuci de treaba.

Cei de la Hetei cred ca le au pe amandoua, iar vinurile ii urmeaza si ii reprezinta.

 

Si acum sa va ilustrez grafic cele de mai sus:

 

Tags: Beltiug, Familia Hetei, Feteasca Neagra, Syrah

Pe scurt: am promis ca va povestesc de toata trilogia care a urmat ratei (apropos intre timp am inteles ca s-a scumpit, dar tot isi merita banii) asa ca astazi o sa schimbam doua vorbe cu melcul care duce in spate un butoi de rose. Un butoi care pare destul de vechi si hodorogit, iar asta e cumva fatidic pentru ce vom gasi in  vinul de fata. Asadar:

 

Aspect (Culoare): cireasa de mai, pigmentat in stil Rosado spaniol, tente de ceva de capsuna usor trecuta si stearsa

 

Nas: intens, bombastic, fructat, aromat, cu clasicele note dulci de bombonici skitels, vata pe bat, fragute, capsuni, trandafiri sustinute (de fapt bantuite) in fundal de inerentul iz de acetona, plus ceva note vag reductive, de butoi.

 

Gust: Atac rotund, corpolenta medie, care apasa papilele, cu tuse “groase”, fructate, dulcege si aromate in debut. Aciditate dura, artificiala, in partea a doua a evolutiei, care devine usor deranjanta pe final plus un alcool cam iesit din corp. Final in note amarui, urmat de un postgust scurt, cald, usor alcolizat, de visinata combinata cu dulceturi de fructe de prin magazin.

 

 

Un vin Acceptabil, corect “confectionat” si care isi merita banii care se cer pe el. RPC Bun la 12 lei. Simplu, sincer, adresat maselor, nu se pretinde ceea ce nu este,  adica un vin bun sau, mai rau, unul premium.

 

Ma gandesc nostalgic de cate ori am atacat prietenii mei buni, ficatul si portofelul, cu variante autohtone in acelasi stil, dar la preturi considerabil mai mari, cam de pe la dublu in sus. Pana una-alta Flururele zboara pe deasupra lui, iar Rata il calca in picioare ca si calitate.

 

P.S. Reflectez acum in fata cu un pahar de vin “imbunatatibil” ca e chiar util si de dorit exercitiul acesta de coborare cateodata din astrele vinurilor premium de pe la noi, in care in mod inerent si fatidic ajungi sa te invarti, spre realitatea adesea crunta a raftului de super(hyper)market. Suna a Luceafarul, nu?

De cand cu blogul s-a tesut asa incet-incet un voal diafan de vinuri bune si foarte bune pe langa mine si e sanatos sa mai fac cate un “reality check”, sa mai scutur capul si sa mai dau ceata la o parte din fata ochilor din cand in cand.

Nu de alta, dar sa nu pierd contactul cu “meandrele concretului” si sa mi se para la un moment dat ca au inceput sa cante brusc privighetori pe imasul pietei autohtone de vin. Ceea ce, asa cum banuiti, nu este cazul…:D

 

Tags: Franta, Mega Image, Pays d'Oc, Rose, Syrah