Pentru orice iubitor de vin injectat cu o doza masiva de “wine geekness” producatorul spaniol din Rioja R. Lopez de Heredia este muzica in urechi, iar vinurile sale au statut de „cult”, asa cum pentru amatorii de puncte Parker sunt probabil „Insignia” sau „Opus One”.

 

O sa profit de aceasta ocazia pentru a explica mai bine “profanilor” de ce vinuri de genul acesta aduc sclipiri ciudate in ochii unora. Sper, pentru binele vinului, sa fiu destul de clar..:)

 

Vina Bosconia este unul dintre vinurile rosii aflate in portofoliul producatorului spaniol amintit mai sus. Alaturi de Vina Tondonia si Vina Cubillo. Sunt facute asa cum le spune si numele de pe vii separate: Bosconia, Tondonia, Cubillo, iar stilul este cumva asemanator, desi factorul „old school” creste de la Cubillo la Tondonia.

 

 

Dar ce inseamna „old school” pentru Rioja?

 

Tuturor ne plac povestile frumoase cu zmei si zane si cu iz de legenda…dovada ca ne uitam la “Games of Thrones” ca la Tom si Jerry de pe vremea lui Ceausescu, duminica de la 1 la 1 si 20.

Intr-o lume dominata de vinuri extractive, alcolizate, suprabaricate, microxigenate si aflate in zodia lui “ sa il aruncam cat mai repede in piata ca se ne luam banii” niste vinuri tinute 7-8 ani in crama la maturat (cel de fata a fost tinut 5 ani in baric si 2 ani in sticla) si scoase pe piata atunci cand sunt tocmai bune de baut nu au cum sa nu iti invoce un sentiment de respect pentru producator si o senzatie de normalitate in gen „old school”, de lume veche si timpuri clasice. Aici chiar ai un sentiment de monarhie (sau monahie) care nu iti este insuflat de marketing si promovare agresiva, ci efectiv de respectul pe care producatorul simti ca il acorda atat vinului si tie, consumatorul.

 

Va vine sau nu sa credeti, acesta este vinul aflat in oferta curenta a producatorului respectiv. Va recomand sa cititi tot site-ul lor de la cap la coada doar si pentru a va insufla de normalitate si filozofia „old school”, de pe vremurile cand marketingul modern al vinului nu exista. Acum acesta domina cam toata alegerile din crame si din vii si ma bucur ca inca supravietuiesc producatori care ignora marile descoperiri din ultimele decenii in materie de comercial si tehnologie, in detrimentul bunul simt si al „old ways”.

 

Un exemplu in acest sens ar fi faptul ca au propria manufactura de baricuri si ca sa ii citez:

“Historically most of the bodegas making high quality wines used barrels to age their wines, and this has been an important factor in their success. Many of these bodegas used to have their own cooperage, but, for commercial reasons, most of them now buy barrels.”

 

 

Dar sa revenim ( credeti-ma imi este extrem de facil sa divaghez pagini intregi pe teme de genul acesta) si sa va explic concret si concis ce inseamna un producator old school pentru Rioja si cum se deosebesc ei de cei „moderni”.

Cateva trasaturi principale ale producatorilor traditionali ar fi:

 

• Baricuri americane
• Propria manufactura de baricuri
• Maturare in baricuri inerte care nu urmaresc sa aduca arome suplimentare vinului ci mai degraba o oxigenare si integrare lente, deci o alta filozofie de utilizare a lemnului
• Perioade foarte lungi de maturare la baric si in sticla, adesea peste minimele impuse de legislatie, care si asa in cazul Spaniei sunt maricele
• Focusare pe maturare si asamblare si nu neaparat pe vinificatia propriu zisa ce are loc la momentul producerii vinului.
• Folosirea intr-o proportie mica a soiurilor albe in asamblaje alaturi de cele rosii (asta din ce in ce mai rar)

 

Cam acesta erau „old ways” in Rioja, dar o data cu globalizarea si presiunea comercialului asupra cramelor, ele au trecut pe planul doi in detrimentul curentului „modernist”. Ce a inseamna acesta: baricuri frantuzesti cu toast agresiv folosite in principal pentru arome, vinuri supraextractive, grele, gemoase, in care nu mai conteaza ce soiuri au intrat si care pot fi foarte bine un Merlot de Chile sau un asamblaj premium de Dealu Mare. Adica retea clasica pentru un vin comercial, „modern”, machiat, cerut de public, pe scurt: ceva international si fara personalitate. Pentru oameni la fel, care cumpara puncte si etichete, as adauga eu….

 

Din ce am baut eu si din ce am mai cercetat, putini producatori au ramas fideli traditiilor „old school”. Motivele sunt evidente: costurile mari, capitalul imobilizat si profiturile adesea mici care caracterizeaza in general o industrie viticola a Spaniei marcata acum de o criza de supraproductie.

Daca ar fi sa dau nume as enumera trei: Tondonia (patriarhii sau talibanii stilului Rioja „old school” de la alb la rosado) plus La Rioja Alta si Marques de Murrieta care au mai virat spre modernism pe unele vinuri. Din cei pur moderni nu mai enumar ca sunt prea multi, cam toti restul. Bine lumea nu e alb si negru, exista destui producatori care au inca in portofoliu atat vinuri moderne cat si unele “old school”, dar si in cazul lor balanta pe termen lung tinde sa incline spre modernism.

 

Daca e sa ne referim la ce puteti gasi in sticle, ca diferente de stil avem asa:

 

Cele old school sunt dominate de aromele de maturare si mai putin de cele fructate care se pierd in procesul lung de elevage. Culoarea o sa fie deschisa, semitransparenta, spre nuante portocalii, caramizii. O sa mirositi la ele note de frunze uscate, cedru, tutun, aluzii de fructe rosii, adesea confiate, dulceturi alaturi de un un corp mai lejer si o aciditate in general bine evidentiata. Potentialul de evolutie este adesea excelent, dar sunt perfect abordabile la lansarea pe piata (care oricum este la ani buni dupa cel al recoltei). Daca dati de unul mai slab sau pe o panta descendenta (nu este exclus) va fi cel mai probabil subtire, descarnat, cu taninii si aciditatea iesind din corp.

 

Cele moderne o sa vi se para familiare, a ceva ce ati mai baut si o sa va intrebati ce e atata tevatura si cu Rioja asta. Ca seamana pana la urma cu un Merlot sau un Cabernet premium, de climat cald. Sunt pline de arome fructate (negre si rosii), extractive, inchise la culoare (chiar opace la un moment dat) concentrate, cu arome de baric asezate peste cantitati insemnate de fruct. Pe palatin vor fi grele, corpolente, pronuntate, uneori chiar opulente,cu un nivel de alcool semnificativ si cu fruct concentrat pe care se aseaza aceleasi straturi de “lemn”. Marea lor problema dupa parerea mea este anonimitatea, lipsa de caracter si de rost. Adica lipsa identitatii: nu apartin Rioja, apartin globului, singura lor legatura cu zona fiind un cuvant de pe eticheta. Si la ale noastre se intampla des asta, dar macar noi nu avem un stil identificabil de la care sa ne abatem si e (mai) tolerabila lipsa de caracter.

 

Dupa aceasta „scurta” divagatie menita sa va puna la curent cu realitatile si contextul vinului pe care o vi-l descriu mai jos, avem asa:

 

Aspect (Culoare): Rosu deschis, in tente caramizii, semitransparent

 

Nas: Initial se prezinta cu fruct stafidit, confiat, forest-floor si trufe pentru ca mai apoi sa se deschida in nuante de fructe rosii (visine, cirese confiate) si cirese amare. Aluziile de tabac, cutie de lemn si impresiile telurice pluseaza spre o complexitate evidenta. Un nas evolutiv, elegant, alambicat, care te face sa nu mai duci paharul de la nas.

 

Gust: Ataca cu o senzatie surprinzatoare de prospetime a fructului pentru un vin din 2003. Corp mediu, prezent chiar, dar insotit de o aciditate care ii confera o senzatie ireala de lejeritate si echilibru. Impresiile gustative evolueaza de la cirese si visine confiate la capsuni in tuse dulcege, de dulceata, vanilate, permanent insotite de o aciditate care echilibreaza excelent constructia. Tuse „savory”, saline si de ierburi uscate insotesc fericit evolutia pe palatin. Tanini prezenti pe final, structurati, seriosi, dar fara sa faca nota discordanta. Postgust lung, evolutiv, cu senzatii de fruct rosu in debut urmate de aluzii usor condimentate si savuroase pe final.

 

Un vin Foarte Bun spre Excelent, ireal de bine echilibrat si insufland o senzatie de clasicism si eleganta care impune respect. RPC Superb la cei 40 de lei cat am dat pe el, o adevarata (m)ocazie de pe okazii. E vreo 18 € pe la spanioli, bani pe care ii merita cu varf si indesat. Despre el au scris si George si Ciprian la un moment dat. Asta si ca sa nu fiu acuzat ca sunt singurul „dus cu vinul” de pe la noi…:D

 

Acestea fiind spuse, nu cred ca este un vin tocmai pe gusturile publicului larg de pe la noi. Si de afara dealtfel. De fapt, nici nu vi-l recomand daca tocmai ati trecut de pe „demi-„ pe sec sau daca va scaldati euforici si impresionati in marea de compoturi gemoase si alcolizate de pe la noi. O sa il considerati subtire, diluat, trecut si fara rost.

La un moment dat insa, daca o sa va saturati de cele de mai sus (nu spun ca e ceva rau in a bea toata viata vinuri in genul respectiv) asa ceva trebuie sa cautati si sa incercati.

O sa va ridice semne de intrebare sau chiar o sa ca provoace o epifanie…:D

 

Tags: Bosconia, Lopez de Heredia, Rioja, Tondonia

 

Pentru cei care m-au dat disparut le spun ca am tras o fuga saptamana trecuta prin Transilvania profitand de ultima saptamana de concediu. Bineinteles ca nu am pierdut ocazia sa fac si un mic si din pacate foarte scurt tur de crame. Mai ales ca nu stiu cand imi va mai permite programul sa ii vizitez si chiar vroiam sa trec prin zona pentru ca e un colt de tara cu potential viticol ridicat din punctul meu de vedere. Din pacate este destul de  greu accesibil pentru cei din sud, datorita minunatei infrastructuri rutiere si feroviare de pe la noi care este sublima, dar pe alocuri lipseste cu desarvarsire.

 

Primul producator vizitat este si o premiera pe piata de la noi, probabil ca ati mai auzit despre vinurile lor prin blogosfera de la noi. Crama si viile se afla in judetul Salaj, la Carastelec, iar producatorul se numeste Vinca Wines.

Vinca vine de la “Vin+Ca”-rastelec si de la floarea stilizata de pe etichete care creste in padurea de la marginea viilor si care se numeste pe romaneste saschiu sau pe latineste Vinca Minor. Apropo de etichete, mie unul imi plac pentru ca au un aer proaspat, vesel si tineresc care da bine mai ales in marea de „creatii” autohtone care mai de care mai tenebroase, inchise, sobre si adesea mult prea serioase in raport cu ceea ce gasim prin sticle. Si aici ma opresc cu divagatia…

  

Sa revenim si sa va prezint punctual datele din CV-ul cramei:

• investitie ungureasca din fonduri europene. E detinuta in parte de cei de aici care asigura in parte si know-how-ul necesar vinificatiei.
• Amplasarea viilor a fost aleasa excelent de Tibor Gal, celebrul vinificator maghiar: un amfiteatru perfect cu deschidere spre satul din vale si expunere excelenta. Solul este argilos.
• Detin in total 22,4 ha cu greu comasate din 68 de parcele cumparate de la propietari diferiti (traiasca retrocedarea in stilul legilor napoleoniene de la noi) si plantate cu vii noi din fonduri europene in 2011.
• Crama construita tot din fonduri europene, investitie de 2,7 mil euro, cu tot ceea ce presupune o vinificatie moderna, la standardele lui 2104: prese de ultima generatie, linie de imbuteliere completa, giropaleti pentru remuage-ul automat al spumantelor, echipament de degorjat, baricuri unguresti cu „medium si light toast”, etc
• In portofoliu au in principal soiuri albe (Pinot Gris, Feteasca Regala, Riesling de Rin) si Pinot Noir. Oricum la rosii eu zic ca e de ajuns unul si bun..;)
• Se vor axa in principal pe productia de spumante si petiante, pe metoda Asti (Feteasca Regala in stil vin petiant) si pe metoda traditionala (Pinot Noir alb si rose) care vor fi cel mai probabil Brut (pentru piata din Ungaria) si Sec (pentru piata de la noi)
• Vinurile linistite sunt DOC-CMD Crisana si sunt destinate preponderent pietei autohtone. In afara de cele trei prezentate mai jos si existente deja pe piata, vor mai aparea un alb baricat (majoritar Pinot Gris, din selectiile cele mai bune de la asamblajul Alb) si un Pinot Noir. Amandoua arata destul de bine; le-am incercat din butoaie. Mai ales Pinot Noir-ul, erau vreo 3 baricuri din cele 10 destul de promitatoare. Si daca tot suntem la capitolul intentii viitoare, se incearca anul acesta un Riesling Late Harvest daca vremea va ajuta; deja o parte din struguri erau atacati de botrytis cand am vizitat via. Le tin pumnii pentru ca sunt curios cum ar arata un exemplar autohton…

 

In rest, la momentul la care vorbim pe piata se gasesc trei vinuri linistite si unul petiant.  Cu ele ma mai intalnisem in saptamanile precedente, prin intermediul unor mostre primite din partea producatorului, iar degustarea de la crama mi-a reconfirmat impresiile initiale.  Asadar:

 

 

Vinca Feteasca Regala Friza 2013

 

Este un vin petiant demisec facut pe metoda Asti (adica cu dioxid din propria fermentare, fara a doua fermentare). Datorita lipsei cele de a doua fermentari (la sticla sau la tanc) vinul pastreaza mult din aroma si fructozitatea soiului, venind in plus cu un rest de zahar sesizabil si cu bulele din fermentatia primara, nu foarte agresive. Rezulta o presiune in sticla mai mica, fapt care permite inchiderea cu screwcap; o alegere fericita dupa parerea mea. Rezultatul arata cam asa:

 

Aspect (Culoare): Galben intens, cu perlatie mutipunctuala, lenesa, semn al restului de dioxid mai redus. Nu va asteptati sa faca „fas” sau “poc”  la deschidere…:D

 

Nas: aromat, mai fructat decat un spumant, cu impresii salbatice, verzi, de flori de gradina, aspecte de “stone fruits” bine coapte in fundal si aluzii citrice, de coaja de gref. Este pe tipicul unei Fetesti Regale cu rest de zahar, aromata si suculenta.

 

Gust: atac rotund, dulceag, cu note de fruct copt, urmat de o aciditate tonica, usor dura in partea a doua a evolutiei, dar care, ajutata de restul de dioxid, taie brusc senzatiile dulcege de fruct copt din prima parte. Perlatia arunca ace in papile si imprima o senzatie fresh, usor picant-minerala. Final proaspat, chiar usor crocant si postgust scurt in note curate, tonic-minerale.

 

Un petiant competent, simplu, direct, unidimensional Acceptabil spre Bun (pentru mine), care isi merita banii. RPC Bun la cei 25 de lei. Bine racit, eventual asociat cu caldura de afara, isi face bine treaba si cu siguranta va fi un hit pe la noi datorita intalnirii fericite dintre bule si zaharul rezidual. Ma gandesc ca nu are cum sa dea gres la publicul feminin.

 

Vinca Feteasca Regala 2013

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, clar, impresii verzui in margini

 

Nas: tipic, intensitate medie, cu caise si piersici coapte, insotite de note de flori de camp, ierburi proaspat cosite si aluzii vioaie, mineral-citrice

 

Gust: Atac fresh, urmat de o aciditate ferma, bine pusa in evidenta si care confera vinului un sentiment de coloana si rigiditate structurala destul surprinzator pentru niste vii tinere. Note preponderent citrice, de lime si gref alb alaturi de fructe (caise, piersici, mere) verzi si tuse ierboase. Alcool excelent integrat, final curat, mineral si postgust proaspat si verde.

 

Un vin care surprinde prin coloana de aciditate care trece prin el ca un curent electric. Nu e stilul greu si incarcat de fruct (pe alocuri chiar exotic) practicat prin sud; este un exemplar mai citric, verde si retinut, dar altminteri expresiv si echilibrat. Un vin Bun spre Foarte Bun pentru gusturile mele si mai ales tinand cont ca este la prima recolta. RPC Bun, 25 de lei pe site. La banii astia nu stiu cate Fetesti Regale care sa imi placa as gasi…

 

Vinca Vin Alb 2013

 

Asamblaj de Feteasca Regala, Pinot Gris si Riesling de Rin.

 

Aspect (Culoare): Galben pronuntat, spre spic de grau

 

Nas: direct, modern, cu fruct copt, pepene galben, fructe tropicale, gref rosu alaturi de tuse florale si usor condimentate in fundal.

 

Gust: corp mediu, chiar plin, spre stilul “pinot gris”, cu fruct redutabil din categoria citricelor, a caiselor si piersicilor coapte, suculent, copt, in tuse rotunjite. Aciditatea medie, in crestere pe final, echilibreaza corect constructia; postgust scurt spre mediu cu tuse usor fructate si  citric-condimentate.

 

Un vin Bun, direct, asezat, cu aciditatea sub control fata de Feteasca Regala, care curge lejer si in care soiurile se inteleg destul de bine. Destul de versatil; ca orice asamblaj corect realizat va impaca multe gusturi. RPC Acceptabil spre Bun la 30 de lei pe site.

 

Vinca Rose 2013

 

Obtinut din Pinot Noir, folosit ca baza pentru spumantul rose ce va veni; are toate caracteristicile unui vin destinat spumantelor:

 

Aspect (Culoare): Somon deschis, cu impresii de cupru

 

Nas: intensitate medie, cu impresii elegante, fine, care amintesc de un melanj de fructe negre si rosii, note verzi de agrise, corcoduse si aluzii usor ierboase. Expresiv, interesant si destul de focusat.

 

Gust: Atac mediu, corpolenta prezenta, un vag rest de dioxid urmat de aluzii dulcege, de fruct copt, dar proaspat, savuros, suculent. Usor tonic in partea a doua a evolutiei si vag reductiv pe final. Aciditate buna care ii confera prospetime si grad inalt de baubilitate. Postgust in note fructat-dulcege si impresii tonice, placute, nederanjante.

 

Un vin Bun, care m-a surprins placut atunci cand l-am incercat prima data si mi-a (re)confirmat senzatiile si la crama. Ma asteptam la clasicele vata pe bat, skitells si acetona specifice rose-urile de pe la noi, dar cel de fata nu are nimic din toate acestea. Curge foarte bine si nu agreseaza deloc palatinul. Un Rose corect, direct, echilibrat. RPC Acceptabil spre Bun  la cei 30 de lei de pe site. Astept cu nerabdare spumantul realizat pe baza lui!

 

Ca o concluzie, vinurile se prezinta foarte bine pentru o prima sarja din vii tinere ale unui producator care inca se obisnuieste si se acomodeaza cu noua „jucarie” (crama si via). Se vede ca cine se ocupa la ei de vinuri (au un oenolog tanar, Bereczki Csaba plus un consultant din afara) stiu ce au de facut. Vinurile le gasiti deocamdata la ei pe site, inca se lucreaza la partea de distributie.

 

Pentru mine ordinea preferintelor este: Feteasca Regala, Rose, Alb si Friza. Dar sunt sigur ca aceasta se poate inversa cu usurinta mai ales tinand cont de gusturile consumatorilor de la noi.

 

Ceea ce conteaza insa, dincolo de topuri, clasamente si preferinte personale este faptul ca o zona care disparuse din peisajul viti-vinicol autohton a fost readusa la viata cu succes si asteapta sa isi depene povestea in anii care vor veni.

Deocamdata prefata (sau “cuvantul inainte” cum vreti sa ii spuneti) suna interesant si este datatoare de sperante!

  

  

Tags: Alb, Carastelec, Crisana, Feteasca Regala, Friza, Petiant, Pinot Gris, Pinot Noir, Riesling de Rin, Spumant, Vinca Wines

Am incercat de curand varianta 2013 a Sauvignon Blanc-ului de la Stirbey. In mod ciudat editia 2011 inca exista prin HORECA  (zic inca pentru ca si pe cel de fata l-am baut tot in restaurant) si m-am intalnit cu ea acum vreo cateva saptamani cand a castigat detasat (dupa parerea mea, dar si a altora) blind-ul de Sauvignon-uri autohtone, in competitie cu unele chiar mai scumpe. Un vin cu vreo 3 ani la activ a dat clasa la capitolul expresivitate, eleganta, echilibru si structura unor exemplare mai tinere, dintre care unele imi e cam frica sa ma gandesc cum vor arata la varsta respectivului.

Vorbesc aici in principal de cele cu 14% alcool (si peste) plus aciditati pe care le cauti cu lumanarea si atunci cand in sfarsit le gasesti prin eforturi de vointa constati ca nu prea vin de la natura. Pentru ca in general supracoacerea si aciditatea naturala nu merg mana in mana.

 

In fine, acum ceva timp citeam un interviu cu Patrick Piuze un celebru negociant din Chablis care spunea ca un vin alb poate avea doar o singura “coloana”: fie alcoolul, fie aciditatea. Va las pe voi sa ghiciti care e varianta de dorit.Va mai spun ca Patrick crede ca 90% dintre vinurile albe la nivel mondial au ca si “coloana vertebrala” alcoolul.

Eu zic ca e cam mult 90%  la nivel mondial (deh, vorbeste un comerciant din Chablis, unde e mai greu cu alcoolul si coacerea), dar pe la noi cred ca procentul sare ingrijorator de aceasta cifra. Ceea ce nu ne avantajeaza deloc…

 

De exemplu cu Sauvignon-ul se merge mai mult pe stilul supracopt, fructat, greu, incarcat, in detrimentul aciditatii, structurii si prospetimii. Probabil asta cred majoritatea producatorilor autohtoni ca vrea publicul sau asta stiu sa faca din soiul respectiv. Sau asta pot sa obtina maxim din Sauvignon Blanc pe zonele respective…

Rezultatul este ca avem o piata dominata de vinuri grele, corpolente, inexpresive, amorfe, alcolizate, inecate in arome imbacsite, lipsite adesea de tipicitate si care efectiv isi bat joc de caracteristicile care ar trebui sa faca un Sauvignon Blanc sa straluceasca si sa iasa in evidenta: aciditatea, prospetimea, intensitatea, mineralitatea, impetuozitatea, tipicitatea de soi.

Sauvingon-urile noastre (cu cateva exceptii) arata ca niste doamne de pension blazate si afectate de imbatranire prematura. Nu avem nici mineralitatea si energia electrica a celor frantuzesti de pe Loara (e cale lunga pana la stele), nici fructul expresiv si proaspat al celor de Lume Noua si nici Semillon-ul care sa ne ajute sa construim finetea si eleganta celor bordeleze.

 

Dar sa revenim la vinul de fata:

 

 

Aspect (culoare): Galben deschis, clar, aluzii juvenile si verzui in margini

 

Nas: intensitate medie, impresii verzi, de iarba cosita, ardei verde, vrej de tomate, alaturi de aluzii pisicesti (flori de soc?).  Fructul exotic copt, expresiv si impresii usor lactice, completeaza un tablou reusit, complet, cu o tipicitate bine dozata.

 

Gust: direct, structurat, cu o coloana de aciditate taioasa, ferma, frumos pusa in evidenta mai ales pe final. Notele verzi se pastreaza si in gust alaturi de tusele citrice si usor fructate. Final citric-mineral, crocant, urmat de un postgust curat, proaspat si racoritor.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun, intr-un stil rar intalnit asa cum aminteam mai sus. Construit pe aciditate si nu pe alcool (apropo cate vinuri albe cu pretentii care au 12,5% alcool mai stiti pe la noi?), este un vin care “cere” asocieri culinare, cu potential si care cred ca va evolua pozitiv in urmatorii ani asa cum a facut-o si varianta 2011. RPC Bun; costa in jur de 35-40 de lei prin comert.

 

Va spun de pe acum sa nu aud iar tanguieli si strambaturi din nas ca e prea acid, ca e “acru”, ca e dur, ca etc. Daca aveti chef de Sauvignon Blanc-uri coapte, fructate, alcolizate si plate mai bine treceti pe Chardonnay decat sa va chinuiti singuri. Pur si simplu Sauvignon-ul este un soi mai dur si impetuos si nu vad rostul in a-l chinui doar ca sa il faci pe placul “publicului’ de la noi. E ca si cand ai dresa un Rottweiler sa faca tumbe. Poti, dar nu da bine…

 

P.S. I: Si apropo de Stirbey si Sauvignon Blanc: pana la ora actuala eu nu am baut (inca) un Sauvignon Blanc romanesc mai bun decat Vitis Vetus. Dar acolo vorbim de vii batrane si acela joaca in alta liga…

Oricum pe masura ce replantarile “vor capata experienta” situatia se va imbunatati de buna seama.  Semnalele sunt pozitive, mai ales din zona Transilvaniei…

P.S. II: Cui i-a placut cel de fata sa il incerce musai si pe cel de la Crama Bauer. Nu va zic mai mult ca va stric surpriza…:D

 

Tags: Crama Bauer, Dragasani, Sauvignon Blanc, Stirbey