Cred ca deja este arhicunoscuta pasiunea mea pentru Pinot Noir si privind retrospectiv probabil am trecut destul de repede prin faza vinurilor grele, gemoase, lipsite de eleganta si subtilitate, in marea lor majoritate create pentru a puncta decisiv in optiunile diversilor critici, topuri sau reviste de gen.  Sau pur si simplu comerciale,  pentru a placea la public…

 

Intotdeauna am preferat subtilitatea, puritatea si eleganta in locul opulentei ostentative, a concentrarii inutile si a machiajului excesiv. Si nu vorbesc doar de vinuri.

Daca ar fi sa ne rezumam la capitolul vin, cel despre care o sa va vorbesc astazi ilustreaza perfect unul dintre genurile de vin cu care rezonez cel mai bine. Si cumva justifica agresivitatea pe care o am vizavi de exemplarele mai putin reusite de pe la noi din piata. Despre sacrilegiul innobilarii cu Merlot nu mai aduc aminte pentru ca face parte din categoria “noaptea mintii” din punct de vedere oenologic.

 

Asadar avem de a face cu un Premier Cru din Volnay, Santenots mai exact. Zona este recunoscuta ca face unele dintre cele mai elegante, delicate si feminine vinuri din Burgundia, in antiteza cumva cu vecina de la nord, Pommard, renumita pentru Pinot-urile mai grele, concentrate si taninoase. De ce o distanta de cate sute de metri face o asa diferenta intre vinuri obtinute din acelasi soi este in parte un mister. Care se mentine de sute de ani si care tine de o galaxie de variabile care pot influenta un soi atat de pretentios cum este Pinot Noir-ul. Despre producator aveti un film edificator aici. Va spun doar ca sunt printre putinii (daca nu singurii) din Burgundia care au vii in proprietate in noua Grand Cru-uri si 14 Premier Cru-uri.

In general cine face Pinot bun, face doar Pinot Noir, iar in lumea vinului este considerat cumva soiul fanaticilor si nebunilor, al celor care isi dedica intreaga existenta pentru a atinge macar o data perfectiunea: adica un Pinot Noir reusit.

 

De aceea, din respect pentru soi si pentru cei care se chinuie sa faca cu adevarat Pinot Noir, consider ca este cumva de datoria mea sa apar prestigiul acestuia si sa semnalez ori de cate ori vreun vin etichetat Pinot Noir nu are nici o legatura cu ce ar trebui sa fie un adevarat Pinot Noir. Si pe la noi sunt destule Slava Domnului….Bine, nu numai pe la noi, acum sa fim corecti. Sa faci Pinot Noir in adevaratul sens al cuvantului este greu in general, indiferent unde te-ai afla.

In fine, considerati acest demersul al meu o forma de a-mi exprima respectul pentru soi si pentru cei care trudesc in numele lui. Sau considerati-o un sentiment de dreptate si corectitudine prost intelese in lumea vinului de astazi, adesea mult prea comerciala. Indiferent cum il (ma) considerati, voi continua sa o fac in continuare…Asadar:

 

Aspect (Culoare): Rosu deschis, impresii de cireasa de mai, bine coapta, tanar, semitransparent.

 

Nas: o puritate de fruct rosu socanta cu capsuni, zmeura, fragi in declinari coapte si usor dulcege, dar in acelasi timp fine si diafane. Nici un fruct nu este usor identificabil, totul se inlantuie intr-un amalgam care inspira un tablou cu tufe de capsuni, coacaze rosii si rugi de zmeura asezate la marginea unei paduri care trimite din racoarea umbrei senzatii de frunze uscate si ierburi provensale. Note usor condimentate de baric excelent integrate, facand parca parte din corpul vinului si adieri de cirese amare creaza un sentiment de dependenta olfactiva fata de licoarea din pahar.

 

Gust: Atac proaspat si vioi insotit de senzatii de fruct de o puritatate si expresivitate surprinzatoare invaluie palatinul de la prima atingere. Aciditate bine definita, fara a iesi in evidenta si o vinozitate de invidiat care nu se bazeaza atat pe suculenta si concentrarea fructului, cat pe prospetimea lui. Evolutie de un echilibru ireal cu componente greu de identificat separat. Buna concentrare si tanini rotunzi, dar bine definiti in final, care strang usor gingiile imprimand un sentiment de structura si seriozitate unei constructii altminteri diafana si suava. Postgust lung, care pastreaza prospetimea evolutiei si parca o amplifica in alternanta cu tuse usor picante si de ierburi uscate.

 

Un vin Excelent, care asa cum spuneam mai sus justifica si argumenteaza cum nu se poate mai bine si cum cuvintele nu o pot face pasiunea mea (si nu numai a mea) pentru acest soi. A costat in jur de 70 €, RPC Acceptabil. De altfel discutia despre RPC la Pinot Noir este destul de complicata, vinurile evoluand intr-o clasa de RPC proprie, cunoscuta fiind  expresia “Nu gasesti Pinot Noir bun sub 20 €”. De cele de Burgundia nu mai vorbesc…pentru preturile de acolo cel de sus are un RPC Bun.

 

In concluzie cam asa arata un Pinot Noir veritabil. Binetinteles nu sunt absurd sa compar variantele autohtone cu cel de sus si sa aplic standardele de Burgundy Premier Cru la noi. Nu avem potential si know-how sa facem asa ceva. Si nici nu cred ca vom avea vreodata. Si nici nu cred ca asta este scpul.  Desi se pare ca suntem renumiti pentru Pinot Noir pe tot mapamondul (sic!). Ca doar asta cere WSET din Romania pentru degustarile de la cursul lor de “Diploma”. Asta da paradox.

Dar macar cateva variante cu tipicitate si bine facute avem. Bine, le numar pe degetele de la o mana in marea de experimente nereusite care se numesc comercial Pinot Noir la noi.

 

Asa ca domnilor, va rog in numele soiului (retoric bineinteles): atunci cand nu va iese Pinot Noir-ul (si in general pe la noi iese mai greu sa fim realisti) va rog sa il ascundeti printr-un cupaj pe undeva. Oricum nu va dauna cupajului, va fi de umplutura… daca ii puneti Merlot sau Cabernet Sauvignon nici nu se va vedea.

Ideal ar fi sa nu il mai imbuteliati si etichetati Pinot Noir. Mai ales “innobilat” cu alte soiuri. Va parea inevitabil:

 

 

Tags: Burgundia, Jacques Prieur, Pinot Noir, Santenots, Volnay

 

Presupun ca toata lumea care are legatura cat de cat cu lumea vinului stie ce e aceea o sabrare a unei sticle de spumant. Sincer, nu o sa va fac inca o data descrierea amanuntita si nici partea de istorie si “traditie” (sic!) nu ma intereseaza foarte mult. Pentru ignoranti exista Google. Pe scurt se loveste gatul sticlei cu o sabie “speciala” (sic!) cu scopul de a-l determina  sa se desprinda cu dop cu tot. Yey!

 

In general se sabreaza sampanie cu pedigree, dar pe la noi numarul sabrarilor este invers proportional cu pretul sticlelor respective. In general se sabreaza tot ce pica in mana, mai ales spumantele cat mai ieftine. Si apoi se bea cu frenezie din sticlele sabrate. Chestie total interzisa in mod normal din motive evidente legate de siguranta alimentara. Bine, teoria spune ca presiunea din sticla arunca si cioburile o data cu partea sabrata, dar eu unul nu m-as incumeta sa beau din asa ceva, mai ales sa servesc pe altii.

 

Operatiunea in sine pe langa faptul ca iroseste inutil o parte din vin, e si o modalitate de a scoate rapid bulele din el. Bule pe care pretentiosul sistem de vinificare se chinuie sa le bage inauntru si sa le faca evolutia cat mai eleganta si persistenta. Rezultatul operatiunii de mai sus este asadar un spumant mai plat decat in mod normal. Yey, ce bucurie nenea somelieru’…

 

Sabrarea este, din punctul meu de vedere, o chestiune de un bun gust indoielnic, din sfera manelariei (rimeaza ciudat de bine cu somelarie, nu?). Eu zic ca putem sa ne abtinem si sa ne gasim hobby-uri mai serioase in legatura cu vinul. Cum ar fi de exemplu sa citim despre el si sa stim macar zonele importante din Champagne, ce soiuri domina acolo si de ce.

Bine nu e atat de spectaculos cat sa dai cu sabia intr-o sticla sub privirile perplexe si oftaturile simandicoase ale partii feminine a audientei. Eu unul insa as fi mai socat de un somelier bine pregatit, decat de multimea de spadasini care se invart prin piata.

 

Insa daca tot se insista cu sistemul pitoresc de mai sus propun imbunatatirea actului artistic cu mici adaugiri de mare efect, cum ar fi:

1. un nas rosu
2. un numar de jonglerie cu sticle inainte si dupa
3. o dresura de caini sau pisici
4. un numar de echilibristica pe sarma cu sabrare simultana
5. sabrare din diferite pozitii (asta deja a vazut ca se practica)
6. sabrarea cu ravas cu diferite mesaje (o sa castigi la loto, te vei intalni cu Salam, etc.)
7. in loc de sabie sa se foloseasca cardul, lantul de aur, tocul de la pantof, o moneda de 1 euro, o cheie (musai franceza), cutitul de taiat porcul, etc…sau nu mai bine o lingurita, cum face fata asta aici?
8. in cazul in care avem mai multi somelieri in incinta (fapt care se intampla destul de des, sa recunoastem) se pot organiza jocuri de rol pe teme medievale sau chiar reconstitui batalii celebre, cum ar fi Rovine, Podul Inalt, Selimbar, Calugareni, Mall Militari, Fane Spoitoru, etc…

Pana la urma daca e circ, macar sa facem circ profesionist.

 

Recunosc insa ca datorita conditiei precare a consumatorilor de pe la noi, partea cu sabratul a ajuns la noi un “must” pentru un somelier. Asa cum un clovn are trecut probabil in fisa postului ca trebuie sa stie sa faca diverse animalute din baloane, asa un somelier trebuie sa stie sa sabreze. Cel putin in Romania. Ma gandesc ca ar trebui sa fie proba de examen pentru cohortele de absolventi ale diferitelor cursuri de profil.

 

Pentru piata autohtona, daca esti somelier si refuzi sa sabrezi, practic nu existi. In afara, in tarile cu traditie, e exact invers: un somelier care sabreaza cu frenezie, practic nu exista din punct de vedere profesional. Deci se naste cumva o dilema Shakespeare-iana pentru cei din bransa: “A sabra sau a nu sabra? Aceasta este intrebarea…”

Trebuie spus ca desi majoritatea producatorilor de spumante de calitate nu privesc cu ochi tocmai buni procedeul respectiv, sunt destui care nu au nimic impotriva acestuia. Pe principiul “un produs sabrat/ e un produs de care am scapat”. Si daca faci spumante de o calitate mai mult sau mai putin indoielnica, cu probleme de comercializare, e si asta o metoda sa scapi de ele…

 

Apoi, ma gandesc ca tinand cont de istoria, traditiile si obiceiurile poporului roman, incurajarea aceasta a asocierii armelor albe, taioase, cu alcoolul (vinul) nu stiu daca e tocmai fericita. Bine, stiu, o sa imi spuneti ca sabiile respective nu taie, nu sunt ascutite, dar pe la noi daca vezi pe unul imbracat in negru din cap pana in picioare ca vine spre tine cu o sabie in mana nu cred ca stai sa il intrebi: ”Sefule nu e asa ca tu esti de fapt somelier si sabia aia nu taie, e doar la misto? “

 

Ce e interesant ca febra aceasta a sabrarii a inarmat (la propriu, cu sabii, nu la figurat cu informatii si cunostinte) in mod accelerat mai toti somelierii de pe la noi. Bine in unele cazuri cred ca s-a trecut direct de la sisu de la ciorap la sabia de sabrat, cu oprire de 3 zile pentru cursuri si patalama ca sa nu te ia politia pe strada.

E o cursa a inarmarii mai ceva ca SUA si URSS in timpul razboiului rece. Probabil ca nu va trece mult pana cand vom vedea la televizor la stirile de la ora 5 cativa vajnici reprezentanti ai breslei incercand sa convinga organele de ancheta ca nu fac parte din vreun clan interlop, ci pur si simplu se duceau linistiti la un eveniment (fericit) si nu la recuperat de creante.

 

Faptul ca mai au si obiceiul sa umble in grupuri nu cred ca ii ajuta. Sa ne gandim logic: ce ar indica pentru un aparator al legii bautor de bere, un grup de indivizi imbracati in negru si inarmati cu sabii si iatagane? Bineinteles, bataie intre clanurile interlope…clanul sportivilor si clanul somelierilor…:D Ce explicatii cu Sauvignon Blanc si Viognier…la sectie!
Si apoi chestia cu sabia poate fi un punct important de atractie pentru cei care vor sa se apuce de minunata meserie de somelier: “Uite bah iti da si sabie si poti sa o tii dupa tine in portbagaj si nu te intreaba nimeni ce faci cu ea. Daca te opreste politia zici ca te duci la o sabrare!” Asistam astfel la nasterea unei nou segment profesional: somelierul-interlop…

 

Apoi, vorbind serios, e o chestiune de timp pana cand un somelier manuitor de sabie sau vreun amator care “a vazut el cum se face de la varu’ somelier” o sa plaseze un dop cu un inel de sticla in ochiul cuiva din audienta. Si atunci sa te tii stirile de la ora 5 cu interviuri cu tanti doctora de la spitalul de oftalmologie si cu nea Butoi sau nea Hanibal despre psihologia infractorului cu spada! Va fi un deliciu…

 

Una peste alta, constat ca sunt foarte multi oameni maturi si altminteri seriosi si cu capul nesabrat (adica pe umeri) care probabil nu au avut in copilarie ocazia sa se joace indeajuns cu sabii si tind sa compenseze la maturitate. Bine si mai sunt cei “clasici” care ar folosi orice metoda care poate scoate un oftat de admiratie de la sexul slab sau ceva bani de la cei cu ceafa groasa.

Altfel nu imi explic febra aceasta a sabrarii care bantuie cu atata voiosie prin Romania….

 

In concluzie: recunosc, procedeul este spectaculos si da bine la “prostime”, dar poate incercam sa si educam nitel prostimea, nu sa ii dam petarde, fumigene si apoi vinuri proaste. Zic si eu asa, ca idee…

 

P.S. Mai stie cineva cum se deschide corect o sticla de spumant? Cam asa se procedeaza, in antiteza totala cu elucubratia cu sabia:

 

 

Tags: Sabrage, Sabrare spumant, Sampanie

 

A trecut ceva vreme de la Prowein (mai exact vreo trei luni) si multe (mi) s-au intamplat intre timp in termeni de vinuri. Fiind o perioada foarte incarcata am trecut pe repede inainte peste vizita de la Prowein si prins in meandrele concretului autohton am tot amanat sa va povestesc despre cateva vinuri excelente si mai ales despre cativa oameni deosebiti pe care i-am cunoscut acolo. Insa doar o  simpla rasfoire a carnetelului cu insemnari mi-a improspatat memoria si simturile.

 

Asadar, cunoscuta fiind pasiunea mea pentru vinurile portugheze nu am ratat ocazia ca in ziua a doua de targ sa fac o mica tura de producatori portughezi insotit fiind de dl Gavril Butuc de la Premium Drinks, importator de vinuri portugheze in Romania. Toate vinurile de mai jos le gasiti in portofoliul acestora.

 

O chestiune foarte interesanta pe care tin sa o precizez inca de la inceput si care m-a atras la vinurile portugheze este ca desi am vazut producatori din aceeasi tara, vinurile si filozofiile lor erau foarte diferite, confirmandu-mi inca o data diversitatea unei tari care poate produce cam orice stil de vin cunoscut. Pentru mine Portugalia este un fel de Chile al Europei, reusind mai bine ca orice tara de pe batranul continent sa imbine traditia cu modernitatea.

 

Asadar in ordinea vizitelor:

 

Idealdrinks

 

Un nume mare la portughezi, nu atat prin dimensiune, cat prin calitatea surprinzatoare a vinurilor pe care le produc. La standul lor (separat de cele de grup organizate de ViniPortugal) am avut placerea sa stau de vorba cu CEO-ul lor, oenologul Carlos Lucas, „transferat” de la Dao Sul. Am trecut impreuna prin o parte din vinurile din portofoliul lor, pornind de la un spumant foarte reusit Colinas Brut Reserva, un asamblaj clasic de Chardonnay cu Pinot Noir si Pinot Meunier care se apropie de o Champagne de top cu o finete si o integrare aproape neverosimile pentru un vin spumant portughez. Apoi un Alvarinho Quinta da Pedra echilibrat, complex, cu o combinatie intensa de note citrice si de fructe coapte plus o aiciditate eleganta, bine aspectata.

Surpriza pe partea de albe a venit de la Eminencia 2010 un vin dintr-un soi indigen Loureiro extrem de fin si elegant, floral, vag cremos, cu un baric superb integrat care poate concura cu succes Chardonnay-uri titrate, chiar din categoria Burgundy. Superb!

La rosii am trecut prin Dom Bella 2010 un Touriga Nacional obtinut din mai multe parcele si cu mai multe nivele de coacere tanar, fructat, condimentat si cu o structura de tanini infipti plus o rezerva de fruct si aciditate care ii rezerva un viitor interesant. Foarte Bun!

Apoi la partea de top un Principal Reserva 2010 fructat, intens, rotund, tanar cu fruct negru si rosu alaturi de un baric si o aciditate bine integrate. Cu viitor lung in fata. Varianta Principal Grand Reserva din 2008 arata in plus un nivel de integrare si eleganta care duce cu gandul spre Bordeaux. Revelatia a venit din partea Principal Grand Reserva 2009, socant de bun care poate sa stea lejer langa Bordeaux-uri de top. Vinul are un rafinament si un echilibru incredibile, asociate cu o puritate de fruct si expresivitate de mare clasa. Pentru mine este cel mai bun vin portughez pe care l-am incercat pana acum si isi merita cu varf si indesat banii respectivi (in jur de 70€ prin online-ul de la ei). Exceptional! De altfel cele doua Principal Grande Reserva sunt impresionante. Cel din 2008 mai retinut si clasic, 2009 mai copt, incarcat de fruct, mai polisat, de un rafinament si eleganta decadente.

 

 

Quinta do Popa

 

Un producator mic din zona Douro. Vinurile sunt vinificate sub atenta supraveghere a consultantului care este nimeni altul decat Luis Pato, o legenda vie a vinului portughez.  Am incercat trei vinuri rosii, toate din 2009:

Touriga Nacional (TN) cu un nas in tente condimentate, asortat cu tone de fruct negru si rosu concentrat, opulent, copt (mure, coacaze, visine) si o evolutie cremoasa, consistenta, bine echilibrata si complexa pe palatin cu tanini moi, dar prezenti pe final.

Tinta Roriz (TR) da , da e Tempranillo. Un nas cu fruct rosu copt, bine aspectat, asociat cu tuse gurmande de baric, cu vanilie si ciocolata in planul doi. Evolutia pe palatin este mai lejera, usoara, abordabila decat in cazul TR, cu aciditate vioaie si fruct mai proaspat.

Vinha Vielhas (VV) o nebunie de vin la propriu, obtinut din peste 21 de soiuri si vii cu varsta de peste 60 de ani (tinerele,nu?).  Daca intrebati care sunt cele peste 21 de varietati de struguri nu o sa va poata raspunde cu exactitate nici macar producatorul, datorita modului in care plantatiile se faceau i trecut pe valea Douro, traditional pentru vinul fortifiat de Porto. Adica se inlocuia adesea cate o planta cu alta fara a se tine seama de soi. Din toata nebunia asta unele vii (cele vechi indeosebi) arata ca un mozaic, desi in ultimii ani plantarile s-au facut mai rational. Vinul este aberant de bun si ciudat. Cu straturi de fructe rosii si negre concentrate, opulente, ingemanate cu aluzii de ierburi uscate si miriade de condimente care se schimba de la un minut la altul. Gustativ este voluptuos, catifelat, mustind de fruct si de note condimentate. Taninii fermi si aciditatea resusesc sa sprijine competent fructul aberant, rezultand o senzatie de echilibru de domeniul irealului. O aberatie de vin. Excelent!

 

 

Herdade dos Grous

 

Producator din zona de sud, Alentejo, care este un templu al modernismului si al stilului Lume Noua pentru Portugalia. Vinurile nu se dezmint, stilul este unul modern, perfect polisate si lucrate. Dealtfel, unul din vinurilor lor m-a surprins placut si cand am fost la Porto, cumparat fiind din supermarket. La Prowein m-am intretinut cu vinificatorul lor Luis Duarte, unul dintre oenologii de top din Portugalia. In afara de interesul evident al acestuia pentru baricurile din stejar romanesc si cum influenteaza ele vinul, am trecut impreuna prin portofoliul de vinuri rosii.

 

 

Vinul „de linie”, Herdade dos Grous 2011 este exact cum mi-l aminteam, modern, cu mult fruct copt si impresii dulcege de baric atat olfactiv cat si gustativ. Seamana cu cel descris de mine, este evidenta cautarea constantei de la an la an pe aceasta gama.

Moon Harvest 2012 este mai tanar, mai impetuos cu tanini aproape salbatici si o aciditate care confera prospetime fructului. Baricul este partial integrat, dar are toate premisele unui vin foarte bun.

Herdade dos Grous Reserva 2010 (asamblaj de Alicante Bousquet, Tinta Miuda si Toriga Nacional) este deja asezat,cu un nas complex care aminteste de dulceturi de fructe negre si rosii plus impresii perfect integrate de baric (piper, cuisoare, tutun, paine prajita). Evolueaza pe palatin excelent echilibrat, nimic din componente nu iese in evidenta, cu un fruct carnos, cu vinozitate si tanini moi, rotunzi si integrati. Foarte Bun spre Excelent!

 

Dar vinul care mi-a placut cel mai mult este cel „de autor, din cateva baricuri puse deoparte” care se numeste Rubrica („Semnatura” in traducere). Varianta 2011 este un asamblaj de cinci soiuri ( Alicante–Bouschet, Touriga Nacional, Aragonez, Syrah si Petit Verdot) produs de Luis Duarte sub nume propriu. Vinul este minim o clasa de eleganta si expresivitate peste celelalte, cu senzatii olfactive suave, florale, cu puritate de fruct negru si rosu plus tonuri de vanilie, ciocolate si ierburi uscate in fundal. Gustativ aciditatea vioaie pune in evidenta o puritate de fruct cuceritoare, potentata de tusele de baric (tutun, menta, ciocolata neagra) excelent integrate. Final cu tanini prezenti, structurati urmat de un postgust interminabil. Excelent! Unul din vinurile portugheze de top, elegant si expresiv, in stil bordelez, desi nu contine niciunul dintre soiurile clasice asamblajelor frantuzesti din amintita zona.

 

In concluzie o incursiune care mi-a confirmat (pentru a cata oara) potentialul enorm al Portugaliei. Pe langa calitatea intrinseca a vinurilor, am remarcat aerul proaspat si promovarea inovatoare facuta de oameni care stiu ce fac si nu se plafoneaza in traditii si discursuri fataliste si defetiste. Oricum din acest punct de vedere pavilionul Portugaliei era in profund contrast cu ale celorlalte tari din Lumea Veche. Cu noi nu fac comparatii pentru ca ne-ar pune intr-o pozitie rusinoasa. De fapt noi ne-am pus acolo…

Despre vinurile portugheze stiam ca au potential enorm, deliciul vizitelor de mai sus au fost de data aceasta conversatiile cu oamenii care se ocupa de acestea. Si care mi-au confirmat (pentru a cata oara?) ca excelenta in materie de vin nu este o chestiune aleatoare. Este o combinatie complexa de pasiune, experienta si filozofie de viata care se dobandeste greu si se pierde usor.

 

Tags: Carlos Lucas, Herdade dos Grous, Idealdrinks, Luis Duarte, Luis Pato, Portugalia, Principal Grande Reserva, Quinta do Popa, Rubrica