Astazi va prezint doua Riesling-uri care demonstreaza versatilitatea, subtilitatea si capacitatea de a exprima terroir-ul de care este capabil acest soi. Asadar:

 

 

Donnhoff Norheimer Kirschheck Spatlese 2012

 

Un Riesling de la un producator din Nahe, legendar pentru Rieslingurile pe care le face.

 

Culoare (Aspect): Galben, in tente usor aurii,

 

Nas: elegant, rafinat cu note de citrice dulci, piersici si caise, usor miere si fructe tropicale asociate cu o tusa minerala, de ardezie si praf de pusca care ii confera amploare, complexitate si rafinament. Aluzii usoare de drojdii si patiserie. Nimic strident, greu, incarcat, dimpotriva totul echilibrat si diafan.

 

Gust: debut exploziv, in tente dulci, de fruct copt (caise, piersici, pepene galben) urmat de o evolutie diafana, eleganta, perfect echilibrata in ciuda corpului prezent. Tusele citric-minerale preiau controlul pe nesimtite si vireaza vinul fara sa iti dai seama spre un final proaspat in care aspectele usor picante adauga o complexitate care socheaza la nivelul acesta de pret. Excelent echilibrat, cu o aciditate vibranta, tensionata, gata parca sa explodeze, evolueaza superb pe palatin. Postgust lung, fresh, in note citrice, minerale si de fruct copt.

 

Excelent! Un Riesling scoala, care te vrajeste prin echilibru, complexitate si puritatea constructiei. Potential imens de evolutie; unul dintre cele mai bune exemplare pe care le-am incercat pana acum. RPC Foarte Bun spre Excelent. La calitatea care o ofera pentru cei 18.5 € cat am dat pe el de pe Belvini este exemplul clasic de Riesling subevaluat datorita conditiilor actuale din piata. Uimitor…

 

 

Prager Federspiel Steinriegel Riesling 2011

 

Un riesling austriac de Wachau vinificat neinvaziv, cu drojdii salbatice si struguri obtinuti de pe o parcela cu caracteristici unice in regiune. Caracteristici pe care soiul le transpune intr-un mod desavarsit in sticla.

 

Culoare (Aspect): Galben verzui, pal, semitransparent

 

Nas: retinut, pur mineral, cremene, citric, cu impresii de lime si mere verzi asociat cu tente ciudate, in stil Sauvignon Blanc, de iarba proaspat cosita si note de vrej de tomate. Cand se mai incalzeste apar tuse de caise si piersici verzi si adieri de miere si ceara. Complex, evolutiv, cu personalitate.

 

Gust: Proaspat, aciditate vibranta, prezenta, taioasa. Notele citrice, minerale, usor saline echilibreaza superb corpul mediu si notele suculente de fruct copt (caise, piersici) prezente in planul doi. Finetea aici sta in asocierea dintre aciditate si mineralitate vinul penduland ireal intre aceste componente in evolutia sa pe palatin. Final proaspat, crocant, racoritor urmat de un postgust intr-o combinatie ciudata de note minerale si de fructe coapte.

 

Foarte Bun! Un stil total diferit fata de cel de mai sus. Sec, direct, cu o coloana de aciditate care parca sta sa explodeze. Are o tensiune care aproape se simte in aer plus o claritate, puritate si transparenta impresionante. RPC Foarte Bun, a costat 15.90 € de la acelasi Belvini.

 

 

Doua stiluri de Riesling total diferite care confirma versatilitatea acestui soi si posibilitatea lui de a reflecta terroir-ul pe care este cultivat, cand acesta ii este propice. Amandoua cu personalitate, amandoua mi-au placut foarte mult. Desi sunt cumva opuse ca exprimare, sunt asemanatoare ca filozofie iar puritatea, finetea si eleganta soiului le aduce la un numitor comun.

 

Reteta este simpla: se ia o mica parcela, se cultiva cu un soi excelent si se vinifica intr-un stil neitruziv, cat mai natural, pentru a exprima cat mai bine terroir si conditiile anului respectiv. De asa ceva avem nevoie si noi, dar mai avem mult drum in fata.

 

Ma chinui de ani de zile sa ii determin si pe ai nostri sa faca selectii parcelare, sa experimenteze cu soiuri autohtone pe diferite plaiuri, sa selectioneze si foloseasca drojdii indigene si sa scoata vinuri cu personalitate care sa iasa din tiparul arhiuzitat de vinificare intruziva, in stil “international”. Este cazul clasic al blestemului Fetestii Negre care e un fel de „Transformer” sau „Shapeshifter” din serialele SF putand lua forme de Merlot, Syrah, Cabernet Sauvignon si cate si mai cate.

 

Noi deocamdata ne limitam la a (re)planta fara noima, doar din considerentul ca „se dau fonduri” si adesea din pacate fara nici o legatura cu stiinta, traditia sau interesul pentru terroir si ce soiuri s-ar exprima mai bine pe el. Aceasta doar pentru a face un produs denumit vin,  sters, de linie, fara personalitate si in scop pur comercial. Adevarata problema apare insa cand vedem si preturile care se cer pe asemenea vinuri, dealtfel profund anonime pe o piata mondiala competitiva, dar agresiv promovate pe cea autohtona.

 

Stilul acesta de “industrie” este supus esecului din start, niciodata nu vom putea bate lumea civilizata „at their own game”. Dar cred ca va mai dura o vreme si vor mai trebui cateva mii de hectare de Chardonnay si Sauvignon Blanc (re) plantate sa intre pe rod si sa ramana apoi pe stoc pentru a ne da seama de eroare si a ne schimba optica si modul de actiune.

 

Mentalitatile insa se schimba greu, iar frica de schimbare este probabil cel mai greu de invins. Problema este ca latul se strange si vechile modele de business si de a face vin functioneaza din ce in ce mai putin. Cu sute de hectare de vie care vor intra pe rod si cu adoptarea pe scara larga a practicilor oenologice internationale (a se citi drojdii selectionate, inox si vinificare in lipsa oxigenului) vinul corect si bun va fi din ce in ce mai usor de produs si gasit de catre consumator si pe la noi.

 

De supravietuit pe segmentul „quality” (unde se bulucesc toti inca de la lansare) vor supravietui doar cei care au o poveste de spus. Sprijinita insa si de realitate, nu doar declamata gaunos si desantat, pe principiul “care urla si injura mai tare”.

 

 

Tags: Austria, Donnhoff, Germania, Prager, Rheinriesling, Riesling

 

Cum incet-incet vara si caldurile isi intra in drepturi, incepe sezonul fatidicei culori care se numeste roz, imbuteliata la sticle de 0.75l sau magnum-uri. Aceasta se insinueaza deja prin toate canalele media; publicul este cuprins de febra rose-ului si nu va mai dura mult pana cand “news feed”-ul de la Facebook va fi in proportie de peste 80% umplut de celebra cromatica tipica pipitelor gen Barbie.

Dar asta este moda, asta vrea consumatorul, e ca la televizor: “Dom’le, daca asta se cere? Facem rose…” Da-le incolo pe restul, le punem intr-un con de umbra pana la toamna si eventual folosim rose-ul ca sa le mai promovam aleator. La noi, vara daca nu faci rose nu existi! Nu conteaza cum il faci, de unde il faci sau cat faci. Trebuie sa ai acolo sa pui in vitrina ceva sticlute rozalii cand intreaba clientul..

 

Si de aici o pleiada de licori, mai mult sau mai putin indoielnice, care ataca vizual, olfactiv si gustativ consumatorul roman si pe care unii le vad (le-ar vrea?) mai serioase decat ceea ce sunt in sine: un vin de vara, fara pretentii, un fel de forma fara fond. Bine, exista si rose-uri serioase (exemplu). Bineinteles nu la noi, unde toate sunt facute cu un scop pur comercial (nu ca albele si rosiile ar facute altfel, dar acolo se mai strecoara si vinuri “de garde”).

Spre sfarsitul verii invariabil se declanseaza isteria doi: “Dom’le ne-a ramas rose nevandut, sa terminam rose-ul!!!!” Si sa te tii promotii si 2+1 pana pe la Pasti, cu trecere prin Craciun si Revelion, cu vanzatori disperati si piscotari (ah, scuze, “promoter”-i?) care pentru o sticla din magica licoare incearca sa ne convinga ca si la -10 grade afara un rose de anul trecut “care s-a mai asezat si rotunjit, dezvaluindu-si intregul potential (sic!)” e cum nu se poate mai nimerit. Pentru toti eu am un sfat: Sa le beti voi…:D Mai ales pe cele de pe la noi trecute de un an.

 

Dealtfel trebuie sa recunosc ca asta e piata romaneasca de vin la ora actuala: cresterea cea mai mare este pe  stilul poate cel mai indepartat de adevarata filozofie a vinului, nici cal nici magar. Adica pe rose…

Ca si concluzie a divagatiei de mai sus, pentru mine rose-ul este vin de sete (“de soif” cum ar zice francezul) care se bea in vara anului in care a fost produs (cu cateva exceptii pe care nu le gasiti pe la noi, vezi mai sus) si la care Provence e regina incontestabila a stilului. Da, se mai fac si prin alte parti rose-uri bune, doar ca Provence e patria rose-ului. Daca la rosii zici Bordeaux sau Burgundy, la rose zici Provence  si restul! Chestie de gusturi pana la urma…

 

Astazi va prezint un exemplar tipic segmentului, dar usor atipic zonei din care provine. Ceptura Rose 2013 de la Cramele Rotenberg. Primit din partea producatorului impreuna cu rosiile de aici.

Daca la capitolul rosii cramele Rotenberg si-au facut un (re)nume in piata, (bineinteles pe segmentul Merlot), la rose-uri eu unul in ultimii ani nu am identificat vreun exemplar memorabil de la ei. De aceea am fost si mai curios sa vad cum arata cel din 2013.

Al doilea lucru care mi-a starnit curiozitatea in legatura cu cel de fata a fost culoarea. Nu cred ca exista pe piata de la noi Rose mai aproape cromatic de idealul Provence decat cel de fata. Tenta aceea de gref rosu cu tuse de cupru-somon e greu de obtinut pe la noi, unde lumea lasa mai mult vinul pe pielita inainte de “saigne”, pentru un plus de arome si extractivitate.

Cu aceste doua curiozitati in minte am purces la degustare:

  

Aspect (Culoare): Cum va spuneam, gref roz, pal, in stil Provence…Vizual e perfect!

 

Nas: Retinut, cu fruct usor necopt, verde, piersici, caise, fragi, capsuni. Adieri florale si usor acetice in fundal plus tente citric-minerale. Daca il lasati sa se incalzeasca putin fructele rosii isi intra in rol, dar la fel, subtil si neagresiv. Ciudat de sobru pentru un Dealu Mare!

 

Gust: Corp mediu, evolutie rotunda, liniara, aciditate medie spre ridicata, bine integrata. Din nou mai pe partea retinuta, minerala si citrica decat bombastic si agresiv in arome. Final amarui, usor aciditatea paraseste corpul daca il beti prea rece, dar nederanjant. Nuantele tonice se pastreza si in postgustul vag cald, auster, dominat de tente verzi, acide si minerale. De baut rece pentru tinut alcoolul in frau, dar nu atata de rece cat sa duceti aciditatea prea sus. In jur de vreo 8-9 grade eu zic ca e tocmai bine…

 

Per ansamblu, un rose Bun, ciudat, usor atipic atat liniei Dealu Mare plina de fruct si corpolenta, cat si soiului (Merlot). Daca nu as fi vazut eticheta as fi pariat ca e un Provence de linie. Multa mineralitate si aciditate (chiar usor prea multa). Dar sa credem eticheta!

Daca au putut sa scoata asa ceva din Merlot in Dealu Mare, eu zic ca producatorul este pe drumul cel bun. Iar cel de fata este cel mai bun rose de la Cramele Rotenberg pe care l-am baut pana acum. RPC Acceptabil, este in jur de 40-45 de lei prin comertul online.

 

Pe scurt, e de bine si astept cu interes si curiozitate  evolutiile din anii viitori!

 

P.S. Sa remarcam indemnul de pe eticheta si accentul frantuzesc de pe “e”. Este corect, asa se scrie corect “Rose”!

 

Tags: 2013, Ceptura, Provence, Rose, Rotenberg

 

Acum ceva vreme, sa tot fie vreo luna si mai bine, am participat la o degustare de vinuri siciliene importate in Romania de catre Marcello Battaglia (Dolce Grup, Il gusto di Vivere). Locatia? Restaurantul Dolce Vita din Pitesti..:) In ciuda a atata “dolce”, doar unul dintre vinuri a avut zahar consistent, restul un potpuriu de albe si rosii presarate cu spumante de la Foss Marai. Asadar sa o luam metodic si in ordinea degustarii:

 

         Foss Marai (Marai de Marai 2012) un Prosecco Extradry de Valdobbiadene bine facut, cu un perlaj consistent, un nas fructat, dar nu bombastic si un mousse cremos, prezent pe palatin, asociat unor tente tonice si usor minerale plus o aciditate care echilibreaza foarte bine restul de zahar. Un prosecco de calitate. Bun!

 

Foss Marai Roos Brut un Prosecco Roze cu nas retinut, fruct citric (gref, lamaie) si adieri de mere zdrobite. Pe palatin dezvolta o corpolenta medie, prezenta, plina, asociata insa unei aciditati taioase. Final proaspat, crocant si in tuse tonice. Bun! Personal prefer varianta alba, dar calitativ amandoua sunt de luat in seama. Ciudat ca pe ele nu scrie Prosecco, desi sunt facute in Valdobbiadene. L.E. Nu scrie pentru ca regulile DOC-ului nu permit (inca?) Prosecco Rose.

 

Duca di Castelmonte Gibele 2012 un alb linistit facut 100% din Zibibbo (denumirea siciliana pentru Muscat). Nas initial retinut, floral, cu impresii citrice si usor verzi, vagi adieri dulci specifice soiului, cu caise si piersici coapte in fundal. Corp mediu, evolutie liniara, usor evaziva in debut, dominata in partea a doua de o combinatie de aciditate si tuse tonic-minerale racoritoare care se pastreaza si in postgust. Un vin Bun care se incadreaza in linia albelor italiene de calitate: directe, racoritoare, florale.

 

 

Cusumano Angimbe 2012, asamblaj de Insolia (soi local) cu Chardonnay. Nas citric (gref), floral, cu adieri de mar verde si pere coapte plus o tusa verde, de ierburi aromatice proaspat culese. Corp mediu, cu fruct carnos, bine reprezentat si o aciditate prezenta, excelent integrata care ii confera o structura evidenta si o idee de eleganta. Final citric, care se continua si in postgustul usor cald. Un vin Foarte Bun bine construit, usor exotic si interesant.

 

 

Cusumano Jale Chardonnay 2011 a fost o surpriza de proportii pentru mine. Fara a fi mare fan de Chardonnay-uri baricate si banuind in cel de fata un monstru plat si baricat, vinul mi-a dovedit contrariul. Nas de gutuie, vanilie, ierburi uscate si impresii usor afumate si de patisserie asezate peste tuse de fruct bine copt (caise, piersici, usor fruct exotic). Corpolent, prezent, onctuos dezvaluie o structura de invidiat si o aciditate bine aspectata. Impresiile din nas se regasesc si la nivelul palatinului; vinul are personalitate si eleganta. Final proaspat si un postgust lung in tuse verzi, urmate de adieri de croissant cu unt. Un vin Foarte Bun spre Excelent, nu s-ar face ras chiar pe langa un Burgundy competent.

 

Scurt intermezzo cu un Foos Marai Guia Millesimato Brut, elegant, fructat, expresiv, cu impresii usor autolitice, drojdioase. Evolutie diafana, lejera, cu un mousse in stil Champagne si o aciditate excelent integrata. Unul dintre cele mai bune prosecco pe care le-am incercat pana acum, de o calitate si eleganta peste multe sampanii de linie comerciale, non-vintage. Foarte Bun!

 

 

Cusumano Pinot Noir 2009, nas cu fructe coapte, confiate si impresii de lichior si dulceturi, asociate tuselor de baric din categoria vaniliei si piperului. Evolutie prezenta pe palatin, cu o aciditate usor deficitara (tinand cont de soi), fruct copt si usor amarui, cu tanini usor astringenti, verzi pe final. Postgust mediu, cald, cu impresii de dulceturi si coaja de paine. Cred ca are nevoie sa mai stea ceva in sticla. In orice nu e stilul de Pinot Noir dupa care ma dau in vant, dar in rest este un vin bine facut. Bun!

 

Cusumano Benuara 2012 asamblaj Nero d’Avola si Syrah. Un vin proaspat, naravas cu efluvii de fruct negru pur in nas (mure, cirese amare) si tuse de condiment (piper, scortisoara, cuisoare) asociate cu impresii dulci de vanilie si ciocolata. Catifelat si rotund in debut, cu fruct copt concentrat, devine usor agresiv in partea a doua a evolutiei pe palatin datorita aciditatii care isi face cam brusc si brutal simtita prezenta si a taninilor tineri din final. Postgust mediu cu fruct rosu si negru concentrat, gemos. Bun!

 

 

Cusumano Noa 2009 Deja registrul se schimba, avem de a face cu un asamblaj din soiul local Nero d’Avola plus Merlot si Cabernet Sauvignon. E interpretarea in varianta siciliana a clasicului asamblaj bordelez. O facem si noi cand adaugam Feteasca Neagra, “the local twist”.

Vinul emana olfactiv fruct negru proaspat (coacaze, mure, afine) asociat fericit cu tusele baricate de vanilie, ciocolata si piper. Impresii de prune afumate, trufe, carne maturata si violete completeaza in mod fericit un tablou complex si atragator.

Evolutie perfect echilibrata pe palatin; avem in fata un vin bine slefuit, cu un corp mediu in care fructul copt imbratiseaza perfect aciditatea si alcoolul. Final cu tanini fermi, integrati, structurati si un postgust usor cald, lung, evolutiv, in tuse condiment-minerale si de fructe coapte. Un vin Foarte Bun, carnos, corpolent, integrat, cu mult fruct si bine echilibrat!

 

Seara la „Dolce Vita s-a terminat (cum atlfel) cu un Pantelleria Passito Liquoroso, facut pe insula cu acelasi nume din Zibibbo (adica Muscat). Metoda Passito. Nas intens, specific, cu fructe confiate si uscate si un gust rotund, cald, care mangaie palatinul cu un val de fructe confiate si note de miere si ceara. Aciditate nu foarte mare, mai pe partea dulce si concentrata, dar in rest competent echilibrat. Bun!

 

 

Una peste asta Sicilia s-a rupt demult de eticheta de zona destinata doar productiei de masa si de calitate indoielnica. La ora actuala este probabil cea mai dinamica si inovativa regiune viticola din Italia, iar diversitatea vinurilor este impresionanta. Este un fel de “Lumea Noua” a Italiei, cu influente de “Lume Veche” de pe continent.

Deja preconceptiile legate de “prea mult soare, prea putina aciditate” nu isi au rostul, diferenta de temperatura noapte-zi facand minuni in pastrarea aciditatii si puritatii fructului la vinurile obtinute de pe parcelele de top. Daca a fost ceva ce m-a surprins in mod placut la cele de mai sus este tocmai aciditatea, expresivitatea si prospetimea lor, tinand cont de zona din care provin.

Si numai daca numarati de cate ori am folosit termeni ca “surprins, supriza, etc.” o sa va dati seama ca vinurile siciliene asortate cu Prosseco-urile la Foss Marai mi-au lasat o  impresie buna!

 

Tags: Angimbe, Benuara, Cusumano, Foss Marai, Jale, Noa, Prosecco, Sicilia