Apr 30 2014

Va e rau? Beti un Riesling! Emrich-Schonleber Mineral Nahe 2012

Published by under 2012,Alb,Foarte Bun,Germania

 

Probabil multi dintre pasionatii de vin cunosc povestea clasica a celebrei parcele Bernkasteler Doctor de pe Mosel. Aceea conform careia, prin secolul 13, Arhiepiscopul de Tier a cazut la pat in zona. Boala grea, pericol de moarte. Doctorii au incercat sute de leacuri pana cand i-au dat sa bea un vin facut in zona de pe celebra parcela. Si acesta s-a insanatosit miraculos. De atunci parcela se numeste Bernkateler Doctor. Este un fel de Grand Cru burgund in varianta nemteasca, are 3.26 Ha si la ora actuala este cea mai scumpa parcela de teren agricol din toata Germania.

La un moment dat, spre sfarsitul secolului 19, cand Riesling-ul era la moda  printre dinastiile regale europene, vanzandu-se la preturi exorbitante si eclipsand Bordeaux-ul si Burgundy, era cea mai scumpa parcela de teren din lume.

 

Repede-inainte in timpurile noastre! Legenda, legenda, dar 8 ore de Goodwine, 100 km pe autostrada si cateva zeci de vinuri, oricat de atent degustate, ar lasa urme asupra starii fizice a multora. Pe mine unul m-au lasat cu o durere de cap de toata frumusetea (lucru care mi se intampla destul de rar dealtfel).

 

Singurul remediu avut la dispozitie era un Riesling. Si va spun ca si-a facut efectul. Dar nu functioneaza cu orice Riesling, trebuie musai unul de Rin, chiar daca nu de pe celebra parcela.

Unul dur si mineral pe care cam 99% din publicul si degustatorii de la noi l-ar clasica ca dezechilibrat, prea acid, prea dur, prea …

Cel de fata a fost un Riesling de Nahe, adica un pic mai la est de Mosel si Bernkasteler Doctor. Asadar:

 

Emrich-Schonleber Mineral Riesling Nahe 2012

 

Emrich Schonleber MineralAspect (Culoare): Galben deschis, translucid,cu tente verzui

 

Nas: intial cu impresii citrice, minerale, cand se incalzeste usor apar ceva fructe coapte din categoria merelor si caiselor, impresia generala fiind insa dominata de o mineralitate omniprezenta si ascutita, taioasa, de silex si cremene.

 

Gust: Dur, taios, citric, clar, transparent, precis, cu o aciditate care taie mijlocul palatinului ca o sabie japoneza si care se pastreaza pana in final. In jurul ei, parca in secundar, apar tente citrice, de gref, lime si ceva fruct copt, usor prezent in partea a doua a evolutiei. Alcoolul de 12 % nu exista, corpul pare strans si contorsionat in chingile aciditatii ca in arc gata sa plesneasca. Final de gref si lime, tonic, salin, crocant. Postgust mediu, mineral, de pietre de rau.

 

Un vin Foarte Bun clar, precis taios, nemtesc, agresiv de acid, dar in acelasi timp cu un grad mare de baubilitate. Pare simplu, extrem de usor de inteles si in acelasi timp socant de interesant si pur. RPC Bun, 14.5 € de pe Belvini.

De mineralitate, in varianta 2011, a mai scris si colectivul din Galati (aici si aici). Stilul vinului s-a pastrat din ce imi dau seama.

 

In concluzie, cand va simtiti obositi, extenuati, surmentati, stresati si vreti sa scapati de durerile de cap si sa va limpeziti gandurile, beti un Riesling.

La mine functioneaza perfect!

 

No responses yet

 

Apr 28 2014

Blitzkrieg la Goodwine-ul de primavara…

  

Nu, nu a fost nici o lupta ( de fapt a fost o tentativa popularizata pe Facebook, dar va asigur ca nici un bloger sau director de vanzari nu a fost ranit in timpul shooting-ului respectiv). A fost doar vizita fulger la Goodwine-ul de primavara. Atat mi-a permis timpul, as fi vrut sa stau mai mult (mai mult de vorba de fapt) dar nu s-a putut. Asta cu “as fi vrut sa stau mai mult’ este tipica pentru orice targ de vinuri si cred ca este apanajul unui om pasionat de vin din al carui punct de vedere ceva gen Goodwine ar trebui organizat in fiecare weekend. Dar sa revenim in lumea reala…

 

GoodwineVa spuneam ca sambata am fost vreo 8 ore la Goodwine si am trecut nedrept de repede prin cateva vinuri si producatori, urmand sa punctez mai jos cateva impresii scurte si personale despre ce mi-a ramas in minte de la fiecare stand vizitat. Nu o sa fie note de degustare in adevaratul inteles al cuvantului, nu am mai apucat sa notez, procedeul respectiv punandu-mi in pericol timpul si asa mult prea scurt alocat targului. Voi evita verdicte categorice pentru ca un vin nu se judeca la targ in 5 secunde si dupa (printre) altele 101 testate anterior.

Asadar, din goana degustarilor si cu rezervele datorate acestui fapt:

 

Familia Hetei: v-am spus deja ca imi plac vinurile lor. Am (re)degustat doua vinuri albe cu care avusesem anterior o experienta ciudata (in sensul ca era inchise, fara fruct si exprimare, cu aciditate dura si metalica, probabil “bottle shock”). Le-am descoperit intr-o alta forma: Tamaioasa Romaneasca sec 2013 cu un nas elegant, in gen Stirbey, cu o nota verde in fundal si o aciditate asezata foarte frumos peste o impresie de corpolenta (pentru mine cea de la Stirbey si aceasta sunt cele mai reusite variante seci ale soiului, desi raman la ideea ca acesta se preteaza mai mult la o vinificare cu rest de zahar). Apoi un asamblaj de PG, FR si SB  echilibrat, curgator si cu un nivel de alcool cumsecade si bine integrat.

Surpriza placuta (pentru mine) au fost rosiile. Vinuri de climat (mai) rece, cu aciditate, expresive, cu fruct si personalitate. Feteasca Neagra 2011 despre care am mai vorbit, cu o buna tipicitate de soi si abordabila, fructata, parca mai plina decat am “vazut-o” ultima oara; apoi doua probe din baric promitatoare care mai au de asteptat pana sa ajunga pe piata: Feteasca Neagra 2012 mai plina, serioasa si structurata din punct de vedere al taninilor decat surata anterioara si un Syrah 2012 in gen Rhone, foarte spicy si tipic, in stilul condiment, piper, fruct negru, smoala, tar si note animalice. Nice! In final am mai trecut o data prin asamblajul din Rezerva Familei Rosu, complex, picant dar in acelasi timp abordabil, cu potential de invechire; sunt curios cum va arata peste cativa ani.

 

Pe scurt, cei de la Hetei au vinuri cu caracter si personalitate, chestii rar intalnita la noi si de care avem nevoie ca de aer. Adica de oameni care sa se joace cu vinurile, sa experimenteze fara sa vinifice cu “mana grea” si sa o faca cu (doar din) pasiune.

Pentru mine sunt cea mai placuta surpriza din ultimul an la capitolul aparitii noi. Iar despre un oenolog nu imi trebuie decat sa stiu ca nu va imbutelia niciodata un vin care nu i se pare perfect. Nu conteaza daca imi va place mie. In rest cata scoala si cat de pregatit este, mie unul ca si consumator imi este irelevant. In ziua de astazi adesea prea multa scoala te indeparteaza de esenta vinului ducandu-te mai mult spre chimie. Cum ar spune englezii: “Trust, passion and common sense are more important than qualifications”.

 

Feteasca Alba Terra Romana SERVESERVE: Chardonnay 2013 in parametrii clasici (adica in topul Ch-urilor de pe la noi, cu o eleganta si integrare a baricului greu de egalat), Feteasca Neagra 2012 foarte buna, condimentata, cu tipicitate de soi excelenta si potential frumos. Despre noua Feteasa Alba 2013 de pe gama Terra Romana provenita din vii de 47 de ani nu va spun ca mi se pare la ora actuala cea mai buna de la noi pentru ca o sa ziceti ca am eu nu stiu ce afinitati nebanuite cu SERVE (explicate deja dar greu de inteles sau acceptat de catre unii). Va spun doar sa o incercati. Oricum: tipica, cu o structura impresionanta, socant de buna tinand cont de soi si un potential de invechire evident.

 

Vitis Metamorfosis: Albele de linie corecte si echilibrate, ceva asamblaje pline si fructate, cu aciditate bine dozata cat sa nu para plate (Muscat si Tamaioasa , Sauvignon Blanc cu Feteasca Alba, etc.). Apoi un Sauvignon neetichetat 2013 (scria pe sticla New Line, sic!) foarte bine si frumos echilibrat, cu rest de zahar in demisec, dar cu aciditate “broad”, bine definita si sustinuta. Pentru Dealul Mare, o reusita. Apoi un Negru de Dragasani foarte bun, chiar mi-a placut, se bate cu Stirbey ca nivel de calitate, desi e pe partea mai concentrata, dulceaga si extractiva, moale. Va fi probabil un hit in piata. Apoi o Feteasca Neagra 2012 competenta de pe Cantus Primus la fel de extractiva, fructata si cu ceva structura.

O parere generala foarte buna despre producatorul respectiv, proiectul lor incepe sa capete forma si continut interesant si sper sa ii tina si sa le mearga bine.

 Vitis Metamorfosis

 

Liliac: Sauvignon-ul Blanc 2013 este unul dintre cele mai tipice si scoala SB-uri pe care le-am baut pe la noi. Numai Transilvania putea scoate asa ceva. O sa ma explic intr-o postare separata.  Feteasca Regala 2013 foarte structurata si o surpriza placuta, Alba si ea in stilul transilvan, cu aciditatea in fata.

 

Via Sandu: o Cramposie frumos echilibrata intre note verzi, de Sauvignon si fructul din corp. Campion RPC pe la noi (in jur de 22 lei, parca?). Rose 2013 dulce dar cu aciditate…dintr-un Cabernet supracopt,aviz amatorilor de dulce. Apoi o Feteasca Regala 2013 “ripe”, plina pe palatin, dar echilibrata. Apoi un Cabernet Sauvignon cu un nas aberant de mere zdrobite, dar ok pe palatin. Mi s-au parut interesante prin prisma faptului ca nu sunt vinuri facute “la norma” si fiecare are ceva deosebit. Inca o data, Cramposia e best buy la ora actuala dupa parerea mea.

 

De Stirbey vorbim dupa ziua muncii si oricum am tinut sa revad Novacul 2007  de care am vorbit aici si pe care il consider cel mai bun Pinot Noir de pe la noi…:D Plus Cramposia Spumant 2013 proaspata, fructata, dar si cu un twist de seriozitate si complexitate in plus de data aceasta.

 

La Ostrovit am vazut un Rose de gastronomie, domol, plinut si fructat. Plus o Cramposie neselectionata (sic!) directa si “de sete”, de cursa lunga care m-a surprins placut prin pret (parca 14 lei?).

 

La Stenota Winery, noul jucator din Dealu Mare am vazut din pacate doar Feteasca Alba, corecta, florala si foarte important de bun simt la pret (17 lei?). Rosiile au ramas pe data viitoare, am auzit prin targ ca Feteasca Neagra ar fi chiar buna.

 

La Basilescu, un Sauvignon Blanc in stil Dealu Mare, adica mai pe partea cu fruct copt si aciditate mai jos. Un Rose ciudat pe gama noua, de gastronomie, love-hate din Busuioaca  si Pinot Noir.

 

La Vinarte am apucat sa vad doar albele, de pe gama Horeca; un Sauvignon mai asezat si plinut din punct de vedere al aciditatii, dar tipic si un Riesling scoala, lejer, citric si acid, perfect de vara.

 

La Casa de Vinuri Cotnari avem o Grasa 2012 care vireaza spre stilul mai rotund, asezat de vinificare, impresia datorata probabil si timpului petrecut in sticla. Apoi un Rose Colcoviu la Paris 2013 care mi se pare mai corpolent in gust si mai “busuiocit” in nas decat varianta de anul trecut care recunosc ca mi-a placut mai mult. Parca pe linia de albe aciditatea a fost trasa o treapta in jos, facandu-le mai rotunde si probabil mai prietenoase, dar din punctul meu de vedere mai lipsite de zvac si personalitate. Chestie de gusturi insa!

Evolutia cea mai evidenta a fost la design-ul standului: imbracat in lemn, iar fetele imbracate in rochii lungi. E o idee buna ca la un targ unde sta lumea in picioare si da ture sa pui un stand cu scaune si mese gen restaurant. Ai audienta garantata!

 

La Domeniile Vladoi am vazut albele, foarte corecte si curate, trei tipuri de Chardonnay, cel 2013 verde si cam crud, dintre celelalte doua mi-a placut cel in asamblaj cu Pinot Gris (10%). Avea rotunjimea la care te astepti de la un Chardonnay din sud, iar faptul ca a stat mai mult timp in sticla ii conferea si un plus de integrare. In rest o Feteasca Regala, un Muscat si un Sauvignon Blanc carora nu am nimic evident sa le reposez, mai ales la calitatea extrem de corecta pe care o ofera pentru banii ceruti (in jur de 20 de lei?). Ah, sa nu uit si Rose-ul Ravak este ok, rosiile nu am apucat sa le (re)vad, dar din ce imi aduc aminte de la Goodwine-ul din toamna erau in parametri normali.

 

La Scolca Gavi Taurasi RadiciLa Vinimondo am trecut prin vinurile producatorului italiana La Scolca care face albe din soiul Cortese in inima Piemont-ului dominat de rosii. Doua spumante cu impresii de usor vintage: cel alb din Cortese in plus cu note fructate si de mere rase in nas si cu o aciditate buna, cel Roze (care are in plus Pinot Nero) mai “broad” si asezat. La albe linistite am degustat Gavi La Scolca de linie in impresii similare celor de aici plus un Gavi eticheta neagra vinificat de pe cele mai bune parcele, foarte bun, complex, elegant, mineral, suplu si cu o nota „creamy” si de alune pe final foarte interesante tinand cont ca vinul nu a fost deloc baricat. Poate fi confundat cu usurinta cu un Chardonnay de Burgundia bine facut si e clar cel mai bun Gavi pe care l-am incercat pana acum (nu ca ar fi ele foarte multe).

Apoi un rosu, Mastroberardino Taurasi Radici 2007 din Aglianico, soi foarte interesant, adeseri supranumit Barolo al sudului (Italiei) pentru caracterul sau naravas. Un vin din 2007, complex, evolutiv, earthy, suplu si elegant care are inca taninii si aciditatea la cote inalte si care necesita o aerare temeinica. Frumos potential (peste zece ani) si un vin surprinzator de serios si elegant pentru soi si pentru zona in care este produs (Campania). De altfel este un vin etalon, iar producatorul a facut legenda cu el, creand practic DOC-ul respectiv de la zero. Unul dintre cele mai bune vinuri rosii ale targului!

Apoi un Lacryma Christi del Vesuvio de la acelasi producator, mai abordabil fructat si cu clasica nota italiana, savory, tonic-acida pe final. Vinimondo are intotdeauna vinuri interesante la stand si e o oprire obligatorie la orice Goodwine.

 

In final sa nu uit de seminarul organizat de APV Dragasani o initiativa care mi-ar placea sa o vad din ce in ce mai des la Goodwine organizata si de alti producatori (zone viticole) si care este urmatorul pas firesc atat in procesul de maturizare a industriei autohtone de profil cat si de diversificare a Goodwine. In acest sens cred ca ar fi necesara o sala mai bine amenajata si inchisa nu numai cu panouri de plastic, special pentru genul acesta de evenimente de tip workshop.

Oricum cei din Dragasani sunt profund atipici pentru Romania si de dat exemplu pentru faptul ca au reusit sa se organizeze intr-o asociatie care chiar functioneaza si prin care, pe langa interesele si orgoliile locale care sunt normale si inerente mai ales pe la noi, reusesc deja de ani buni sa participe impreuna la Goodwine si sa isi coordoneze eforturile. De asocieri de genul acesta are nevoie vinul romanesc pentru promovare; de unii singuri si aruncand cu laturi peste gardul vecinului nu vom reusi niciodata.

 

Una peste alta industria autohtona de profil sta deja binisor la capitolul calitate. Vinurile sunt in 95% din cazuri corecte, rar mai vezi avioane de doborat de pe cer. Chiar si la preturi am inceput sa coboram in realitate:  incep sa se gaseasca vinuri bune si corecte la preturi normale si competitive cu ce avem pe afara.

Problema de acum inainte va fi cum se va diferentia fiecare si cine va reusi sa produca vinuri cu personalitate, care sa fie capabile sa spuna o poveste. Atat vinul cat si producatorul lui. Din acestia avem deocamdata foarte putini. Dar gandindu-ma cum arata industria acum cativa ani si la cati producatori mici si interesanti au aparut in ultimul timp, am motive sa fiu optimist.

Vom trai si vom degusta!

 

One response so far

 

Apr 25 2014

Legendele visinei povestite de Rapsod, Menestrel si Notorius

 

Despre Cramele Rotenberg am mai vorbit pe blog, atat despre vinurile produse aici in mod traditional si manufacturier (cu investitii de retehnologizare in ultimii ani din ce am inteles), cat si despre istoria locului si a oamenilor.

In mare parte trairile invocate acum mai bine de doi ani sunt aceleasi. Bine, usor amendate de preturile cam ridicate ale vinurilor de top, dar in general inca resimt acut lipsa din peisajul autohton a unor crame mici care “sa se joace” cu soiurile (cu un soi, Merlot in cazul de  fata) si cu stilurile de vinificare.

De acord, peisajul s-a mai imbogatit cu ceva actori  de acest gen (mai ales in ultimul timp), unii suprize placute, altii tinere sperante care raman sa confirme. Dar inca suntem departe de unde ar trebui sa fim din punctul acesta de vedere si mai avem mult de lucrat (si asteptat) pentru a avea o baza solida de producatori mici si de calitate, semnul unei industrii vini-viticole mature si cu traditie.

   

Astazi o sa va vorbesc despre vinurile din oferta actuala ale Cramelor Rotenberg, primite din partea producatorului sub forma de mostra in urma cu cateva saptamani, pentru care multumesc si pe aceasta cale. Asadar incepem de la grupa mica, in ordinea crescatoare a pretului:

 

Rotenberg Rapsod 2012

 

Culoare: Visina deschisa, semitransparent, tonuri tinere, usor violet

 

Nas: direct, simplu, cu impresii de fructe coapte, usor gemoase, in clasicele nuante de visine

 

Gust: Corp mediu, aciditate bine integrata, evolutie liniara, moale, catifelata, usor diluata cu tanini si pe cale de consecinta cu structura cvasinexistente. Impresii primare, de fructe coapte (visine, prune), usor gemoase, dulcege, suculente. Alcool bine integrat, final scurt, in tuse dulci, vanilate.

 

Avem in fata un vin Acceptabil, de volum, de linie, corect realizat, care tinde spre bariera celor 80 de de puncte. Perfect ca vin de masa, de zi cu zi, RPC Acceptabil, in jur de 22 de lei prin magazine. Vinul isi merita banii.

In plus remarc o prezentare usor peste media competitorilor sai directi, menita sa aduca un plus de prestanta clasicei poze cu sticla pe masa. De baut acum.

 

 

Rotenberg Menestrel 2009

 

Culoare: Visiniu inchis, opac, cu tente vag caramizii in borduri si usor tulbure datorita probabil lipsei filtrarii, mentionata si pe contraeticheta (un lucru de altfel pozitiv din punctul meu de vedere).

 

Nas: Impresii initiale de baric, cu ciocolata, cafea, vanilie, note „earthy” care lasa incet sa apara tusele clasice de visine, de data aceasta intr-o declinare spre lichior, visinata si fructe confiate. Clar mai complex decat fratele mai mic, maturarea la baric isi spune cuvantul sub aspectul structurii si complexitatii; necesita ceva aerare pentru a iesi de sub carapacea lemnului.

 

Gust: plin, carnos, consistent cu aceleasi tonuri de lichior, visinata, fruct confiat asezate pe nuante de ciocolata neagra si cafea prajita. Evolutie echilibrata, usor calda pe final unde apar si ceva tanini moi, integrati, dar prezenti care ii confera o binevenita nota de seriozitate, complexitate si structura. Postgust usor cald, in note de coaja de painea arsa, vanilie si gemuri de visine si prune.

 

Un vin Bun, consistent, rotund, echilibrat, usor „clumsy”, care ofera destul de multe pentru intervalul de pret in care evolueaza. Pentru mine este exemplul clasic de vin mediu, abordabil si in acelasi timp cu o tusa de seriozitate si un strop de prestanta. RPC Bun , aprox. 35 de lei prin magazine. Diferenta clara de complexitate si constructie fata de Rapsod; care diferenta isi merita banii ceruti in plus cu varf si indesat. De baut acum (desi cred ca mai tine cativa ani), alaturi de preparate consistente care sa ii faca fata.

 

 

Rotenberg Notorius 2009

 

Culoare: visiniu deschis, semitransparent,bordurat in nuante evoluate, caramizii, mai mult in stilul vizual al unui Pinot Noir decat al unui Merlot de Dealu Mare.

 

Nas: o panoplie de visine in diferite combinatii combinate, cu note de baric din categoria cafelei, ciocolatei amarui si scortisoarei, intial destul de puternice, care devin subtile o data cu aerarea, virand spre tente dulcege, de dulceturi scazute (ati ghicit, din aceleasi visine). Impresii vagi de visinata in fundal cu fruct usor oxidat si adieri de ierburi uscate (busuioc, leustean). Se prezinta mai elegant decat la Menestrel, probabil si datorita celor 18 luni petrecute in baric care i-au permis dezvoltarea de note tertiare.

 

Gust: Atac cu un corp mediu, usor subtire, (eu ma asteptam la mai multa concentrare tinand cont de variantele anterioare si de soi). Evolutie lejera, supla, axata pe fruct suculent si baric bine intergrat, cu usoare note “savory” de ierburi uscate si condimente din categoria piperului negru si cafelei. Impresiile amarui in partea a doua a evolutiei si taninii prezenti, dar integrati din final completeaza tabloul. Postgust mediu, usor cald, initial tonic si cu tanini usor uscati care aduce apoi clasicele tuse de dulceturi de visine si coaja de paine arsa, evoluand ulterior spre note de carne afumata.

 

Un vin Bun, usor “subtire” si aspru in partea a doua a evolutiei si pe final. Nu epateaza prin concentrare si prospetime a fructului, din contra mi s-a parut mai mult pe partea “savory” si evoluata, dar in rest echilibrat si perfect abordabil la momentul actual. RPC Acceptabil, in jur de 45-50 de lei prin comert. Menestrelul mi s-a aparut mai concentrat si cu un RPC mai bun decat cel de fata. Per ansamblu, desi sunt stiluri usor diferite, mi se par destul de apropiate calitativ probabil si datorita omniprezentei celebrei visine.

 

De fapt acesta este punctul slab in a vinifica acelasi soi pe paliere diferite de pret si implicit pe paliere diferite de calitate si stil: in mod inevitabil vinurile se vor preta la comparatii si se vor canibaliza intre ele. Eu unul as pastra un singur vin dintre cele doua in intervalul de pret 35-45 de lei. Este prea mica diferenta dintre ele…eventual as duce (de fapt as cobori) unul pe la 60-70 lei.

Chestia asta de canibalizare si facila confuzie intre diferitele vinuri se intampla cumva si la palierele superioare de pret unde sunt vreo 2-3 vinuri realizate tot numai din Merlot (Emeritus, Primus, Clasic) in jur de 100-120 de lei. Pana la urma, daca lucrezi doar cu un soi, este normal sa il declini in mai multe variante incercand sa “creezi” impresia unei game cat mai diversificate (gama pe care concurenta o acopera din 3-4 soiuri distincte). Dar la un moment dat o prea mare diversificare (de stiluri, de branduri si de etichete) se va intoarce impotriva ta, creand confuzie in piata si impiedicand fidelizarea consumatorilor.

 

Dar acestea sunt discutii tehnice, care nu tin neaparat de vinuri in sine si de calitatea lor intrinseca, cat de pozitionarea lor si politica de produs.

Pe scurt si in concluzie: cele trei vinuri sunt in stiluri diferite si au per ansamblu o tusa aparte (probabil provenita in principal din lipsa filtrarii) care le deosebeste de produsele “industriale”, “mainstream”, insufladu-le un spirit traditional, popular, manufacturier.

Daca acest lucru este pe gustul vostru ramane sa decideti fiecare, dar un iubitor de Merlot cred ca poate gasi  in portofoliul Cramelor Rotenberg un vin cu care sa se inteleaga, sa ii fie pe plac si  pe care sa si-l poata permite!

 

6 responses so far

 

« Prev - Next »