Miercuri seara am participat la “un simpozion de primavara” foarte interesant care a avut ca tema principala noile vinuri  Stirbey pe care crama din Dragasani a ales sa le lanseze pe piata in editii limitate. In urma invitatiei m-am deplasat asadar in capitala, mai exact la restaurantul „Tasting Room” de pe Banu Antonache, in spate la Ethic Wine, fiind practic in aceeasi parohie si proprietate cu emblematicul  magazin de vinuri. Apropo, sa nu uit: se mananca (s-a mancat) foarte bine acolo; va recomand coada de vita, gatita in “stil slow-food”, vreo jumatate de zi; o nebunie..:D

 

Sa revenim! Ca intotdeauna Oliver Bauer ne-a bucurat simturile cu ceva noutati realizate in stilul (stilurile?) caracteristic (e): vinuri cu personalitate, in intepretari diferite de la an la an si de care nu te plictisesti usor. Filozofia este una clasica: omul e sub vreme (si an) si nu anul sub om; adica rolul oenologului este doar de a transforma “anul” si terroir” in vin.

 

Gazde atente ca totdeauna, sotii Kripp, au prezentat pe rand noutatile… Unele le mai incercasem pe parcursul timpului la crama, dar acum le-a venit sorocul sa fie scoase pe piata.

 

Noutatea vine atat din vinurile in sine cat si dintr-o alta filozofie de abordare a pietei decat cea ultra-obisnuita pe la noi. Respectiv aceea de a invechi vinurile in crama si a le scoate pe piata exact la momentul oportun de baut. Ceva in stil Rioja Old School, chestie care la noi cam lipseste din considerente preponderent de business, lacomie, nevoie de lichiditati, capital blocat sau cum vreti sa ii mai spuneti.

 

Dar sa las vinurile sa vorbeasca, prin prisma simturilor proprii:

 

Seara a debutat (exceptand Roze-ul 2013, “de intampinare”) cu un spumant de Feteasca Regala aflat exact la polul opus Cramposiei Spumant clasice si deja traditionale cu care sunteti obisnuiti. Un vin abia degorjat, proaspat, cu un nas marcat de impresii usor verzi, florale si vag picante asezate insa pe tuse de invechire, autolitice, pe care eu le clasific in categoria “smoky” si dulap vechi de haine. Corp prezent, cu senzatii neobisnuit de dulcege pentru un extra-brut provenite atat din fructul consistent cat si din nivelul alcoolic de 13 % care ii confera plinatate si rotunjime. Structura buna, cu aciditate evidenta, taioasa pe un final care lasa loc unui postgust crocant si mineral. Foarte Bun

Inca un experiment reusit marca Oliver Bauer care arata potentialul nebanuit al Fetestii Regale, soi atat de desconsiderat la noi, mai ales din cauza practicilor viticole dubioase de gen 15 tone/Ha. Asa cum spuneam mai sus este la cealalta extrema fata de Cramposie si din asamblajul celor doua cred ca ar iesi ceva cu un succes comercial nebun. Singurul mare pacat al vinului de fata este ca a fost realizat in editie limitata de doar 500 de sticle. Ce va spuneam: un mic experiment..:D. Care cred insa ca merita continuat si am fost asigurat ca se va proceda in consecinta…

  

 

Apoi a urmat un Novac 2007 pe care intr-un blind as fi jurat ca este un Pinot Noir usor mai picant si “savory”: culoarea corespunde, nasul prezinta un evantai de fructe rosii de o puritate si prospetime surprinzatoare pentru varsta vinului, cu tente usor confiate, mature si aluzii picant–condimentate. Pe palatin are o evolutie echilibrata, rotunda, usor moale, axata pe fruct, cu tanini moi, perfect integrati si o aciditate domolita de trecerea timpului. Final in aceleasi tuse de fruct rosu confiat si nuante usor picante. Un vin care pentru mine reprezinta maximul care s-a obtinut la noi pana acum din acest soi si care ridica un mare si pozitiv semn de intrebare  cu privire la surprinzatorul potentialul al acestuia.

Este perfect de baut acum si uluitor de aproape, mai ales la nivel olfactiv, de un Pinot Noir autentic. Foarte Bun,  iar pentru un Novac, este Excelent.

  

 

Merlot 2006 un alt vin „underrated” la vremea lui care de abia acum au considerat cei de la Stirbey ca este bun de scos pe piata. Nas initial cu impresii carnoase, afumate, maturate, de ciuperci, piele si grafit se deschide in straturi de prune coapte, fructe rosii, dulceturi de prune si aluzii florale, de violete. Evolutie ferma si precisa pe palatin cu un echilibru foarte bun intre fruct, aciditate si alcool plus tanini prezenti, dar integrati de timp in fundal, care ii confera structura. Postgust mediu spre lung cu nuante fructat-condimentate. Foarte Bun

  

 

Merlot Rezerva 2009 un monstru de vin, o aberatie cu 16% alcool (declarat) si niveluri extractive greu de inchipuit. O conjunctura atipica a produs un vin in stil Amarone insa nu din struguri uscati in crama, ci efectiv din cei supracopti in vie si culesi prin octombrie. Rezultatul este ireal de concentrat si extractiv atat in nas unde arunca valuri de fructe confiate,  ciocolata, rom, stafide cat mai ales pe palatin unde are o evolutie cremoasa, “mouthfilling”, aproape mestecabila. Ceea ce il deosebeste insa de un vin in stilul greu si concentrat (Amarone sau un Shiraz de Barossa sa zicem dupa evolutia gustativa si nivelul de extract) este echilibrul ireal de natural al aciditatii care paradoxal face fata cu competenta alcoolului. Vinul nu este nici un moment „jammy”, obositor, iar taninii structurati si fermi din final „curata” gura si lasa loc unui postgust decadent de lung si evolutiv. Este incredibil cum asa un nivel alcoolic aberant nu iese absolut deloc in evidenta; din contra echilibrul pare perfect.

Desi nu este stilul meu favorit de vin, cel de fata este o realizare tehnica remarcabila. Esenta de Merlot… Foarte Bun si greu de comparat cu altceva. Atentie la consum, vinul va fura fara sa va dati seama…

  

 

In afara de cele de mai sus, am mai facut cunostinta cu noul Roze 2013 de la Stirbey, in stilul consacrat, rotund, echilibrat, de gastronomie.

In plus am trecut meteoric prin vinurile din recolta 2013 de la Crama Bauer, adevaratul „playground” al lui Oliver: un Sauvignonasse (Tokaj Friulano, Sauvignon Vert, Jakot etc.) picant, rotund si echilibrat; un Sauvignon Blanc de o puritate, mineralitate si tipicitate scoala pentru un SB in stil Sancerre, cu o nota salina, care nu stiu cat o sa placa unora, dar mie imi merge la suflet. Zici ca atingi efectiv cu limba o piatra de ardezie de rau.

Apoi o Cramposie Selectionata demidulce echilibrata in stilul unui Riesling nemtesc, adica foarte bine si sa nu uit, ultimul dar nu cel din urma, Rose-ul din Novac, intr-un stil diferit celui de la Stirbey, adica proaspat, acid, elegant, de vara, batand aluziv si conceptual mai spre Provence. Sticle putin oricum…

 

Una peste alta cam acesta a fost evenimentul de miercuri seara la care nu imi pare deloc rau ca m-am deplasat 250 km dus-intors, singura parere de rau fiind aceea ca doar am degustat din motive de sofat, spre bucuria unora din jur care au avut astfel la dispozitie cantitati suplimentare din licorile de mai sus…

De fapt stiam din start ca nu voi fi dezamagit; inca mai caut un vin facut de Oliver Bauer care sa ma dezamageasca. Rar am ocazia sa vad atat de multe stiluri diferite de vinificatie venite de la un singur oenolog (luati ca exemplul Merlot-urile de mai sus: acelasi soi, doua vinuri total diferite, fara nici o legatura unul cu altul; plus pasiunea pentru soiurile autohtone cercetate si interpretate in mai toate modurile posibile).  Pe la noi acest lucru e rar, in general vinurile sunt scoase la norma, majoritatea incercand si fortand chiar, acelasi stil an de an, fara nimic nou, monoton, fara inovatie, fara personalitate…In peisajul autohton adeseori “mana grea” a oenologului isi spune cuvantul asupra terroir-ului si anului, prin suprasaturare cu lemn, supracoacere sau supraconditionari de tot felul.

 

Cred ca am mai spus-o la un moment dat, dar de fiecare data cand beau vinurile lui Oliver imi vine involuntar in minte ideea aceasta: daca am avea mai multi oenologi cu abordarea, pasiunea si gradul de libertate ale lui Oliver Bauer si mai multi patroni de crame cu filozofia de business rationala si de bun simt a sotilor Kripp, industria autohtona de vin ar fi mult mai departe acum. Si cu siguranta am parcurge mai repede etapele care ne despart de lumea civilizata a vinului.

Dar din pacate sunt doar cativa, acolo intr-un colt, la o masa…in timp ce in “restaurant” muzica urla la maxim, se dau dedicatii si se canta manele.

C’est la vie… mergem mai departe… astazi suntem optimisti: se poate si la noi!

Daca vrei si pui suflet si pasiune!

 

 

Tags: Crama Bauer, Ethic Wine, Feteasca Regala, Merlot Rezerva, Novac, Spumant, Stirbey, Tasting Room

 

Din seria “en primeur”-urilor autohtone va prezinta astazi cateva vinuri in versiunea 2013 ce apartin producatorului Domeniile Dealu Mare din Urlati. Bine, o parte nu cred ca mai sunt “en primeur”-uri (de aici si semnele de intrebare din titlu), aparand intre timp si prin comertul online. Asa ca puteti folosi informatiile de mai jos ca orientari de achizitie, cu mentiunea ca ce am incercat eu fost versiuni imbuteliate pentru „sampling”, asa cum arata si etichetele din poza de final.  Bine, foarte departe de produsul final nu ar trebui sa fie, dar variatii pot aparea: imbutelieri, loturi, conditionari pentru vanzare, etc. Asadar:

 

Muscat Ottonel Sec 2013

Culoare  galben verzui, proaspat

 

Nas: caise, piersici, fructe coapte cu o tenta usor confiata, spre o nuanta de Riesling vechi, asociate cu note verzi, vegetale, de ardei si impresii de strugure copt. O adiere usoara de butoi prin fundal, dar nimic deranjant.

 

Gust: Zemos, cu fruct prezent si aciditate medie, bine integrata. Asta cu fruct zemos e cam  o trasatura comuna a vinurilor abia imbuteliate sau in faza beta care ar fi de dorit sa se pastreze si in variantele comerciale. Vom vedea…  Evolutie echilibrata, corpolenta medie, final acid usor tonic, crocant si cu impresii minerale. Postgust scurt, in nuante de citrice care vireaza spre produse apicole.

Bun, mai ales tinand cont de soi care nu e tocmai exponentul cel mai fericit al familiei Muscat-urilor. E in linia MO-urilor competente pe care cei de la Domeniile Dealu Mare le fac; tin minte ca am mai incercat unul la Goodwine care arata cam la fel.

   

 

Sauvignon Blanc  Sec 2013

 

Culoare: galben deschis, impresii verzui

 

Nas: tipic, cu  „pi de chat”, flori  de soc si ceva iasomie, tuse verzi, de iarba proaspat cosita si ardei. “Grassy” cum ar spune englezii. Cand se mai deschide arunca ceva impresii citrice, lime, ceva fruct copt. Una peste alta un nas corect si tipic pentru un Sauvignon.

 

Gust: lejer, baubil, abordabil, de cursa lunga. Impresiile verzi se pastreaza, cu tente citrice, aciditate buna si usoare rotunjimi de fruct copt. Final ”crispy”, acid si postugst scurt spre mediu crocant, mineral.

 

Un Sauvignon direct, baubil, usor pe partea acida si verde, mai rar intalnita in Dealu Mare. Bun.

 

 

Cabernet Sauvignon Roze Demisec 2013

 

Culoare:  Rosu deschis, in stil cireasa de mai, specific rose-urilor iberice.

Nas: Bomboane si jeleuri de fructe, capsuni, zmeurica, fragute,dulceturi  plus o nuanta de zahar si trandafiri in genul unui serbet. Succes de public probabil pe la noi..:D

Gust: Echilibrat, cu aciditate care nu lasa restul de zahar sa iasa in fata si cu ceva tente amarui care ajuta constructia. Ma asteptam sa se vada mai mult zaharul, dar e chiar ok echilibrat. Atacul e usor dulceag, aciditatea il taie insa imediat si preia fraiele in partea a doua a evolutiei si mai ales pe final care pare ciudat de proaspat, ajutata fiind si de nuantele amarui amintite mai sus. Postgust scurt, tonic si cu fruct usor artificial.

Un Roze clasic, de mase, Acceptabil dupa standardele mele, dar sincer s-a comportat mai bine decat ma asteptam, mai ales dupa experienta olfactiva.

  

  

Trei Pesti Sec 2013

 

Culoare galben straveziu, cu irizatii verzui

 

Nas: Fin, elegant, cu impresii preponderent verzi de la Sauvignon Blanc, cu iarba cosita, flori de salcam (sa nu v-o mai spun pe aia fratuzeasca cu pisica). Bate o idee in SB-ul de mai sus, dar in tente mai retinute si elegante. Aluzii de caise si piersici, dar nu foarte coapte si clasicul caracter zemos atribuibil chestiilor imbuteliate mai “en primeur”. O tusa de mineralitate competeaza fericit ansamblul alaturi de nuante citrice,  florale si usor “smoky”. Nice!

 

Gust: Integrat, bine echilibrat, cu aciditate usor peste medie si o structura fina, dar ferma. Pe palatin dezvolta impresii similare celor olfactive, cu nuante verzi si un fruct zemos, copt, bine aspectat. Evolutie constanta, fara „excese”, cu un final in tuse mineral-citrice, marcata de aciditatea in crestere. Postgust mediu, cu aspecte de fruct copt, tuse minerale si impresii de tarte vanilate de caise.

 

Un asamblaj competent (din Sauvignon Blanc, Feteasca Alba si Riesling Italian din ce stiu),  Bun spre Foarte Bun, bine alcatuit, care ofera cate putin din toate si continua traditia „pestilor” de la Urlati cu RPC-uri bune. Potential de evolutie interesant, s-ar putea ca produsul final din sticla sa se prezinta chiar mai bine. Cel de fata parca are o latura neslefuita, raw, primara, specifica de altfel tuturor variantelor de mai sus si care pe primele arata bine, dar celui de fata ii rapeste un pic din eleganta evolutiei pe palatin.

 

 

Deci pe scurt si in concluzie: avem doua albe de linie, corecte, usor cu aciditatea mai sus asa ca aviz amatorilor si sensibililor la chestii de genul asta. Mie mi s-au parut ok, prefer vinurile mai acide.

Apoi un Roze “popular”, demisec, unde insa zaharul e bine tinut in frau. Si „finit coronat opus”, cei trei pestisori care sunt ca intotdeauna campionii vinurilor albe de la respectivul producator si preferatii mei. La banii care se cer pe vinul respectiv e unul dintre asamblajele (cupajele) competente si redutabile din Dealu Mare.

 

Apropo de zona respectiva, v-am spus ca nu exceleaza la vinuri albe? Totusi parca 2013 a fost mai darnic cu acestea, cel putin sub aspectul aciditatii mai ridicate si al nivelului alcoolic usor mai redus. Sunt curios cum vor iesi rosiile in 2013…

Vinurile rosii adica..:D

 

 

Acum aproximativ doua saptamani, la rugamintea unui amic, scriam un scurt articol despre evolutia industriei autohtone de vin in ultimii 15 ani. Articol care a aparut intre timp in revista care se distribuie in restaurantele „La Mama”, fiind din ce am inteles o editie aniversara, sarbatorind 15 ani de la infiintarea respectivului lant de restaurante. De aceea retrospectiva din articol s-a limitat doar la ultimii 15 ani.

 

Cum omul care merge la restaurant sa rasfoiasca o revista in asteptarea unei tochituri cu mamaliguta nu are chef de citit chestii “grele” care sa il intristeze si sa il puna pe ganduri, articolul respectiv a fost redactat usor in afara stilului care m-a consacrat. L-am (re)citit in weekend si mi s-a parut tocmai bun de publicat in contextul articolului de vineri. Sa zicem ca reprezinta partea frumoasa a unei industrii aflata inca la inceput de drum si a carei istorie se scrie cu rapiditate sub ochii nostri. Asadar:

  

15 ani pentru vinul romanesc

  

“Pentru vinul romanesc, 15 ani ar putea reprezenta doar o clipa sau pot fi intreaga sa istorie. Depinde la ce ne raportam. La perioada “de dinainte”, cand – ca in atatea alte domenii – prima cantitatea in detrimentul calitatii (si singura preocupare era raportarea unei “productii cat mai mari la hectar”) sau la revirimentul care a avut loc, incetul cu incetul, “dupa revolutie”.

 

Pentru tarile cu istorie continua si constanta in domeniul vinului (cum sunt Franta, Italia sau Spania), 15 ani reprezinta o clipa, o picatura intr-un ocean. Ei au producatori de vin care asteapta 15 ani pentru a lansa pe piata un vin dintr-o anumita recolta… De ce? Pentru ca vinul cere timp, cere rabdare, cere atentie… Trebuie crescut si educat, asemenea unui copil.

Chiar daca ultimii 15 ani ai vinului romanesc au trecut pentru altii, probabil, ca o parere, pentru noi au contat enorm. Pentru ca am evoluat in ritm exponential in acesti 15 ani. Mai ales la nivelul calitatii vinului si al dezvoltarii industriei per ansamblu, incercand sa recuperam decalajul evident fata de tarile cu traditie vini-viticola seculara. Si desi lucrurile pot parea ca s-au produs in mod accelerat, “pe repede inainte”, inca mai avem mult drum in fata noastra de parcurs.

 

Daca ar fi sa ne intoarcem in timp, acum 15 ani abia se puneau in Romania bazele producatorilor asa-numiti „quality”, cei care sunt astazi in stare sa prezinte primele verticale de vin romanesc. Adica acelasi vin, din mai multi ani succesivi de recolta. In perioada respectiva, nume grele (si considerate cu traditie in zilele noastre) – cum ar fi Vinarte, SERVE, Davino, Stirbey – erau fie in stadiul de concept, de intentie, fie la inceput de drum, mergand cu pasi nesiguri, dar manati de pasiune, pe un teren virgin si inca neexplorat: acela al vinului romanesc de calitate.

  

Si probabil ca evolutia ar fi fost mult mai lenta, de fapt exasperant de inceata, daca nu ar fi existat ajutorul fondurilor venite de la U.E., viticultura fiind unul dintre putinele domenii unde fondurile respective au fost integral angajate. De ce? Este un subiect in sine de ce in alte domenii care tin de cercetare, competitivitate, transport etc. Romania nu a putut utiliza la maximum fondurile puse la dispozitie de U.E., dar in domeniul vinului acestea au fost practic ”suprasubscrise”. Sunt explicatii care tin probabil si de legatura launtrica intre oameni, pamant, traditie si vin, de radacinile pe care inca ni le mai cautam cu totii. Legatura care s-a rupt in perioada comunista, dar care nu s-a pierdut, se pare, niciodata. Iar ultimii 15 ani de istorie a vinului romanesc vin sa reconfirme exact acest fapt: am asistat si inca asistam la o lupta lenta, surda si chinuitoare pentru refacerea traditiei, pentru redescoperirea legaturii cu pamantul, sparte in mii de piese de puzzle, imprastiate pe intreg teritoriul tarii, unele ingropate in uitare, altele care lipsesc si care trebuie reinventate.

  

Asadar, ultimii 15 ani care s-au scurs in clepsidra viticulturii noastre plaseaza la momentul actual vinul romanesc intr-o stare de pubertate adolescentina, de cautari si zbuciumuri identitare, asteptandu-si parca nerabdator majoratul. O pubertate insotita de cosuri, dar si de sperante visate cu ochii deschisi, la o varsta cand totul pare posibil si nimic nu te poate opri din a face vinuri de legenda si a scrie istorie.

Este o perioada prin excelenta favorabila iubitorilor acestei licori din struguri. E vremea marilor iubiri dezinteresate, in care te poti indragosti pentru prima oara de o crama noua sau te poti lasa cucerit de un vin fermecator. O iubire care poate tine o vara sau o viata…”

  

Tags: 15 Ani, Istorie, Vin romanesc