Dupa cum probabil ati aflat deja Prowein-ul de anul acesta si-a inchis portile marti. A fost si a ramas cred, cel mai mare targ de profil la nivel mondial, chestie care se datoreaza in primul rand capacitatii organizatorice tipic nemtesti.

Adevarul e ca doar o tara unde nu vezi o linie curba decat pe semnele de circulatie si pe sticlele de vin poate pune cu  succes intr-un mecanism toate rotitele necesare pentru asa ceva.  Zic tara pentru ca un eveniment ca acesta, cu aproape 50.000 de vizitatori, nu depinde doar de organizatori si de existenta fizica a ‘jdemii de hale de expozitie. Tine  in primul rand de o infrastructura si logistica care sa functioneze perfect.

 

 

Bine cu transportul putem sa o luam mai usor: a doua zi dupa terminarea targului am prins o greva de toata frumusetea, din aceea programata, anuntata cu saptamani inainte, in stil nemtesc, dar de care mi-am dat seama dupa ce am asteptat 10 minute in statie autobuzul care de altfel venea la “si 27 fix” de fiecare data. Stiti cand a mai fost o greva de genul asta la nemti? Am aflat de la soferul de taxi care s-a prezentat prompt la hotel cu un zambet larg pe fata. Acum vreo 2 ani, exact a doua zi dupa ce s-a terminat Prowein-ul 2012. Am prins-o si pe aceea, offcourse. Ca sa vezi concidenta…tocmai la nemti.

 

In fine, revenim la ale noastre: de vreo 2 zile ma gandesc cum sa evit postarea clasica in care va povestesc despre prezenta Romaniei acolo. Pentru ca am un sentiment de inceput de depresie acuta de fiecare cand incerc sa imi pun gandurile in ordine relativ la acest subiect. Si stau sa caut macar un aspect pozitiv pe care sa il punctez in legatura cu respectiva participare. Si nu il gasesc. Decat eventual pe acela ca de acolo, de sus, privelistea asupra halei pline cu nemti si cu colegi estici ce se asternea la picioarele noastre a fost foarte frumoasa, panoramica. In plus era asa liniste, pace si puteai sa iti tragi sufletul fata de vacarmul si aglomeratia de jos. Ca la sanatoriu…

 

 In rest, singurul (alt) aspect pozitiv gasit de ai nostri (si de mine la un moment dat) in aceasta a doua prezenta la etaj in cadrul Prowein este ca de data aceasta “au mai fost si altii in aceeasi postura”.…:D . Adica a mai fost standul cu vinuri Bio si ceva rataciti din alte tari si a mai trecut lumea si pe langa noi, in drum spre ei. Deci marele plus de anul acesta este ca “dom’le nu mai suntem singuri”. Am ajuns sa ne punem speranta in vinurile Bio sa atraga vizitatori la etaj, existand astfel posibilitatea sa se opreasca si la noi. Bun si asa…

 

Asa cum v-am spus inainte sa plec, contractul cu nemtii s-a semnat in ultimul moment,  standul a fost insailat pe ultima suta de metri si a aratat in consecinta. Mai exact cam cum arata o mobila de dormitor din aceea ieftina, din pal, facuta la atelierul din coltul strazii. De altfel in prima zi de targ inca se mai faceau retusuri, se mai dadea o gaura cu bormasina, se mai batea un cui, se mai monta o balama. Oricum era pustiu, deci in lipsa vizitatorilor se puteau continua lucrarile fara probleme.

 

Ah, si a mai fost o veste buna care circula la nivel informal pentru a ridica moralul alor nostri, de altfel destul de  plouati si pe buna dreptate: cica la anul s-ar muta targul in alte hale, mai mari. Pe cale de consecinta va exista mai mult spatiu si am avea sanse reale sa coboram la parter. Parca si anul trecut am mai auzit povestea astea…vom trai si vom vedea, bine ar fi sa fie asa. Probabil era un zvon imprastiat de organizatori ca sa nu ne vina vreo idee sa ne spanzuram careva de balustrada…

 

In rest pe la noi, cam cum le stiti si de pe la Goodwine: unii plictisiti (repet pe buna dreptate), altii furiosi (pe si mai buna dreptate), unii care nu participau, dar de fapt aveau vinurile la degustare, pe sistemul “sa va dam ceva bun de  sub tejghea” (M1.Atelier, prin fratele mai mare Murfatlar), altii care nu au participat deloc, dar care au venit sa spioneze concurenta nationala si internationala (conducerea Oprisor, cu care m-am intalnit la zona de degustare),  altii care initial nu vroiau sa participe, dar s-au razgandit in ultima clipa si au participat (Davino), altii care nu mai pridideau sa semneze contracte si sa bifeze intalniri (Recas, daca mai era nevoie sa va spun) si asa mai departe. Fiecare cu treaba si problemele lui…

 

 Era asa o diversitate de atitudini si o un amestec de senzatii incat cel putin pentru mine impresia lasata a fost ca nu o sa fim in stare niciodata sa actionam unitar. De fapt singura constanta in cazul nostru este inconstanta. Bineinteles ca exista planuri de mobilizare pentru la anul, care se vor aplica din timp, dar mai mult ca sigur rezultatul va fi acelasi. De fapt si de data asta am avut un plan pus in aplicare de anul trecut, dar in mod fatidic se pare ca a esuat si am ajuns tot la etaj (deh locul nostru “de jos” fusese ocupat anul trecut si nu s-a putut elibera) si tot la mana ministerului, cu standul facut peste noapte de firma “care trebuie” si cu contractul semnat in ultima zi, ca o gratiere venita in ziua condamnarii…

 

Asa ca pe scurt, gandul la Romania, prezenta ei la Prowein si locul acesteia in lumea vinului (care o fi acela nu stiu) imi provoaca depresie in perioada asta. Mai ales dupa ce vezi hectare de standuri cu vinuri italiene, spaniole, frantuzesti, nemtesti unde gasesti standuri de producator de 2-3 ori mai mari si mai bine organizate decat standul nostru de tara.

 

Bine, stati linistiti ca nici ei nu o duc mai bine, atmosfera era destul de sumbra si depresiva si prin alte parti, mai ales la spanioli si la italieni. Francezii oricum trateaza Prowein-ul cam cum trateaza nemtii Vinexpo-ul de la Bordeaux. Asa ca pe la ei era o atitudine de “laissez-faire” studiat si plictisit, care ii prindea dealtfel destul de bine ca filozofie. Apoi Lumea Noua mi s-a parut ca s-a cam abtinut de la desfasurari masive de forte, semn ca piata din Europa nu mai reprezinta chiar o prioritate pentru ei.

Per ansamblu, fata de acum doi ani, intreg targul mi s-a parut mai sumbru, mai cenusiu si cu evidente tente de “controlul costurilor”. 

 

Dintre toate tarile din Europa si de fapt dintre toate cele participante la targ, Portugalia cred ca s-a miscat cel mai bine: strategie proaspata, coordonata, vinuri de o diversitate remarcabila, preturi excelente, pozitionare a pavilionului exact in hala cu “Tasting Area” pe unde trece tot targul, marketing si imagine atent studiate si o atmosfera de tinerete, prospetime si entuziasm in gen Lumea Noua, rar intalnita prin Europa.

Oricum au crescut enorm in ultimii ani si le prevad un viitor luminos, mai ales in comparatie cu vecinii din Peninsula. Dar despre asta o sa scriu un post separat, pentru ca la ora actuala sunt exemplu excelent de bune practici in domeniul promovarii imaginii de tara producatoare de vinuri. Asa cum noi suntem probabil un exemplu de rele practici, constant catastrofale.

 

In plus si „fratii nostri de peste Prut” au avut o prezenta foarte agresiva atat vizual cat si la nivelul PR-ului si evenimentelor organizate. V-am mai povestit aici. Targul era impanzit cu afisele lor, iar pe Caroline Gilby MW am vazut-o trecand „en passage” si „en vitesse”  pe la standul nostru de la etaj intre doua workshop-uri ale moldovenilor in care povestea despre cum „Feteasca Neagra si Alba sunt soiuri indigene ale Republicii Moldova, acolo gasindu-se cele mai reusite exemplare”, in Romania fiind  “adaptate” ulterior. Deh, asta e viata, cine nu are bani de platit orchestra si de dat dedicatii, sta la galerie si se uita cu jind…

 

Pentru ca nu sunt genul care “sa faca poze cu ursul” nu m-am oprit sa o salut si sa o deranjez din degustare, mai ales ca parea pe fuga. In plus, manat probabil de proasta inclinatie de spune oamenilor in fata ce cred despre ei (care mi-a adus multi “prieteni”) mi-as fi dat cu parerea profund neavizata si neavenita despre vasta sa experienta in vinurile din est care se manifesta in general pe moment si dupa cum bate vantul aducator de contracte.

Probabil ca daca bulgarii ar fi avut un buget indeajuns de generos, mutam (declarativ) si Cramposia mai la Sud.  Dar asa este cand nu contezi la nivel mondial si esti tratat ca “estul salbatic” unde oricine cat de cat cunoscut in vestul civilizat  poate sa isi dea cu parerea despre soiurile tale nationale, iar afirmatiile ii sunt luate de bune, ca litera de lege. Cititi cartea lui Jancis despre varietatile de struguri (mai ales cele romanesti si moldovenesti) si o sa va dati seama ce vreau sa spun. Si pana la urma cine sa ii contrazica? ADAR-ul sau USAMV-ul? Yeah right…

 

In concluzie, in afara de experientele oenologice despre care o sa va povestec separat, Prowein-ul de anul acesta mi-a mai intarit o convingere: Vinul in sine, doar calitatea lui intrinseca, nu se vinde singur. Imaginea si marketingul vand vinul. Acesta trebuie doar sa fie indeajuns de corect, cat sa nu dezamageasca consumatorul vizat. Si la asta in ultimul timp am inceput ne pricepem si noi…

Asa ca pe moment eu zic ca putem sa luam o pauza de la investitii in crame (pe fonduri UE sau nu) si de la experimentarea destinata realizarii de “capodopere” oenologice anonime si total indiferente si inutile pentru piata mondiala de vin si sa ne ocupam in mod cat de cat organizat si profesionist de imagine, promovare si marketing. Altfel o sa ne trezim ca nu mai avem (teoretic si conform literaturii de specialitate) nici un soi national si o sa ajungem incet-incet cu vinul premium romanesc pe peronul de la metrou, sa ne alerge politia ca pe conationalii cu alba-neagra.

 

Pentru producatorii romani am un singur sfat: Nu mai asteptati la minister, la UE sau la diferite asociatii pentru ca nimic bun nu va veni din directiile respective. S-a vazut asta clar (si) anul acesta. Nimeni nu are interes ca vinul romanesc sa fie cunoscut si vandut in afara. Decat cei care il produc. Asa ca trageti aer in piept si luati macar in ceasul al douasprezecelea  deciziile corecte.

Iar daca s-a simtit cineva jignit de ce am scris in postarea de mai sus ii spun doar atat: Adevarul nu jigneste, adevarul doare. Si in momentul de fata ar trebui sa ne doara al naibii de tare…

 

Tags: 2014, Prowein, Stand Romania

 

Sa nu ma dati disparut saptamana viitoare. Si nici sa sunati la politie. Iar pentru producatorii care au ceva vin indoilenic  prin crame acum ar fi momentul unei promotii fulger de trei zile prin retail.

• Sau daca aveti vreun eveniment sau vreun pliant cu fete despuiate, dar care de fapt fac reclama la vin cu aluzii gen “infractoarea in mov”, le puteti distribui linistiti.
• Sau vreun eveniment de promovare cu sampanie si “offcourse” piscoturi. Sa se dea cate unul (de fapt una) sa se ajunga la toata lumea.
• Sau ceva traznai pe Facebook, afise ticluite cu portarii sau clipuri gen macho sau “femme fatale” de lansat.

 

Eu zic acum e momentul sa le bifati in agenda. Cel putin pentru urmatoarele cateva zile s-ar putea sa treaca tangential pe langa mine. Asta pentru ca voi fi ocupat pana peste cap, cu program de 8 ore pe zi, vizitand Prowein-ul de la Dusseldorf.

 

Si acum, pentru fani si nu numai, fraza clasica de bla-bla „de angajament”: „Promit ca o sa va tin la curent cu noutatile in domeniu, cu cele mai interesante vinuri, captivante workshop-uri si revelatoare degustari.” Yeah right! Asta zic eu acum, cand sunt inca in tara. Dar cand o sa ma lovesc de galaxia si labirintul de la Prowein probabil ca voi alerga dintr-o sala in alta (am vreo sapte la dispozitie, care gazduiesc vreo 4.796 expozanti din 48 de tari)   si de la un eveniment la altul (sunt doar vreo cateva sute care se defasoara din jumatate in jumatate de ora si unele in paralel) incercand sa acumulez cat mai multa informatie si cat mai mult vin…degustat. Apoi mai vedem cand ma intorc ce imi aduc aminte sa va povestesc…:)

 

Apropo, nu v-am spus ca intr-un final apoteotic, demn de epopee antica, producatorii romani se pare ca vor ajunge la Prowein. Succes! Marti – miercuri pe ultima suta de metri si in ceasul al 12-lea cand toate tarile si expozantii erau deja cu standurile trimise si montate la targ, dnul Ministru (Lumi)Nita (va las pe voi sa va ganditi ce legatura are Ministerul Economiei cu vinul) a catadicsit sa semneze contractul de finantare ca sa le platim si noi banii pe stand nemtilor si sa dam drumul la treaba.

Bine, am inteles ca ai nostri producatori au realizat si ei tot in ceasul al 12-lea, cand a ajuns cutitul la os si securea la gat (de fapt le-au pus nemtii acolo), cu cine au de-a face si au platit in prealabil banii la organizatori fara sa il mai astepte pe dnul Nita sa temine cu (re)preluarea companiilor energetice in subordinea sa (adica a Ministerului pe care il conduce) si apoi sa semneze un amarat de contract de cateva zeci de mii de euro. Pe undeva il si inteleg pe dnul Ministru. Cand potul e ditamai sectorul energetic al Romaniei, unde mizele sunt in general de la un miliard in sus, nu iti sta mintea si timpul la semnat contracte de cateva zeci de mii de euro, banii de „city break” pentru doua persoane in domeniul energetic, dar paradoxal vitali pentru sectorul nostru de vin.

Oricum, daca nu plateam riscam sa vedem targul la fel cum vedem Campionatele (Mondiale sau Europene) de Fotbal de vreo 20 ani incoace… Adica de la televizor…

 

Asta inseamna ca am avut la dispozitie cam 2 zile sa facem ce au facut altii in vreo 6 luni de pregatiri. Mai mult ca sigur standul nu era gata si multi se intreaba ce o sa iasa pana la urma. Ideea e sa nu cada ceva din el, ca de acolo de sus, unde stam noi, spargem capul la nemtii de la parter. In rest, vorba dlui Cox, din ce ce mai adaptat si resemnat la realitatile autohtone: „macar sa avem frigider si o masa acolo, ca in rest ne descurcam.” Deja suna a roman get-beget…:D

 

Dar pana la urma care mai e farmecul unei participari la targ daca totul e organizat nemteste? E chiar plictisitor, iar noi in general inducem haos in cel mai bine organizat sistem. Asa suntem construiti, ca natie antisistem la propriu: improvizam, cantam dupa ureche si tragem tare pe ultima suta de metri. Probabil ca organizatorii nemti sunt perplecsi, siderati si exasperati, dar noi functionam mai bine asa.

 

In plus nici nu cred ca ne mai trebuie slogan si brand de tara…ar insemna  timp si bani irositi aiurea. In ultimele participari la Prowein am capatat imagine de tara pe gratis. Negativa, dar totusi e ceva care trebuie capitalizat. Putem pur si simplu trebuie doar sa o sintetizam:

„Romania: wines for the last moment…Not for the faint-hearted and only at the balcony!” Eu zic ca merge,nu?

 

Asa ca, pe principiul sa mai luam o pauza de la contextul vini-viticol autohton, sa ne relaxam si sa respiram o gura de oxigen si de normalitate, cel mai nimerit fond sonor pentru urmatoarele zile in cazul meu este:

 

Tags: Dusseldorf, Prowein, Vin romanesc

 

Rar mi se intampla sa scriu despre un vin care a fost deja prezentat intr-un „review” cu care sunt perfect de acord. Si inca unul foarte recent. Consider ca nu are rost sa repet toata insiruirea de arome si senzatii. Dar de data aceasta fac o exceptie numai si pentru a nu imi vaduvi cititorii fideli (existati, nu?) de o achizitie cu adevarat memorabila.

 

Este vorba despre o Reserva din Rioja care se vinde acum, la reducere, cu 17.99 lei in Penny Market. Pe numele ei Faustino Rivera Reserva 2008. Va spun inca de la inceput ca pretul mi se pare nerusinat de mic. Sa vinzi un vin invechit 3 ani (dintre care doi in baricuri americane) la banii acestia e un sacrilegiu. Ma mir unde or sa ajunga spaniolii la un moment dat. Si nu cred ca va fi un loc foarte placut daca o tin tot asa, devalorizandu-si brandurile renumite… Asadar:

 

Aspect (Culoare): Rubiniu deschis, semitransparent cu vagi tuse caramizii in borduri, dar in rest destul de vioi cromatic.

 

Nas: Impresii initiale de baric american, cu vanilie, cocos, ceva condimente asezate pe o structura de fruct in principal rosu (visine, capsuni, cirese negre, prune) consistenta, in tente de dulceturi scazute, concentrate. Treptat se deschide si evolueaza, baricul se integreaza, trece in planul doi, cu aluzii de ceai negru, ierburi uscate (menta, cimbru, rozmarin), cuisoare, iar fructul capata tonalitati vioaie, usor oxidate, in stil Garnacha. Tuse de invechire, in genul frunzelor uscate (forest floor) si tutunului completeaza fericit tabloul. Un nas complex, evolutiv, elegant si in genul „old school” pe care il ador. Cam asa trebuie sa miroasa un vin…

 

Gust: Atac usor, diafan, fara urma de gemozitati si chestii grele, vascoase. Din contra o evolutie lejera, fina, de o eleganta si un echilibru ireal la acest nivel de pret. Multa proaspetime, suplete si o integrare a tuturor componentelor pe care doar timpul  le poate aduce. Vinul nu agreseaza cu nimic papilele si trece ca un voal pe palatin lasand in urma impresii de fructe surprinzator de proaspete si note usor condimentate. Complex, evolutiv, dezvaluie intr-un un crescendo treptat, bine dozat, straturi de condiment, ierburi uscate si aluzii „earthy”.

Final cu tanini prezenti, structurati, dar integrati de timp; are tot cei ii trebuie ca sa evolueze cativa ani de acum incolo fara probleme. Postgust incredibil de lung, parca interminabil, intr-o dezvoltare care pleaca de la un fruct dulceag si trece pe parcursul mai multor minute printr-un dulap de condimente, pentru a se stinge intr-un tarziu in note de coaja de paine arsa si tonuri usor afumate.

 

 

In concluzie, un vin Foarte Bun, cu potential real de evolutie, caracteristica rara pentru un vin de supermarket. Socant de bun pentru banii care se cer pe el. Pentru vinuri de genul acesta s-a inventat conceptul de RPC Exceptional. Dupa gusturile mele, nu cred ca am baut vreodata vin cu un RPC mai bun ca cel de mai sus. Aerat o ora, doua si baut pe la 18 grade, da dependenta.

 

Dupa cum bine stiti nu sunt genul care sa se entuziasmeze usor si fara motiv. Dar de data aceasta va sfatuiesc cat se poate de calduros sa va cumparati fiecare cate o sticla doar si pentru a vedea cum arata o Rioja “a la manera” Old School. S-ar putea sa faceti ca mine si sa va intoarceti sa mai luati trei. Genul acesta de vin nu numai ca nu am cu ce sa il compar de pe la noi, dar pur si simplu nu exista ca stil printre producatorii de la noi.

 

Totusi mi-a lasat un gust usor amar. La figurat. Este prima data cand spun asta despre un vin, dar este scandalos si revoltator sa  vinzi asa ceva cu 4 €. Ca pasionat de vin nu pot sa nu ma indignez.  Pacat, mare pacat…pretul respectiv este o bataie de joc fata de traditia, cultura, munca si know-how-ul incorporate in vinul respectiv.

Dar piata e necrutatoare, iar in cazul de fata o urasc sincer…

 

Tags: Faustino Rivera, Penny Market, Reserva, Rioja, Spania