May 09 2012
“Cea mai buna” metoda de aerare a vinului…
Gand la gand cu bucurie, se pare ca nu sunt singurul care se preocupa zilele acestea de subiect prin blogosfera oenologica autohtona, acesta facand si obiectul postarii de aici si generand vii discutii intre doi tovarasi de „suferinta”: Ciprian si Mihai.
De cateva zile vroiam sa il aduc si eu in discutie in contextul unui experiment interesant al celor de la « La Revue du Vin de France » prezentat in ultimul numar (cel din Mai). Si cum vinul genereaza empatii si legaturi (mentale) nebanuite Ciprian mi-a luat-o inainte. De data asta! 🙂 Acum serios, citit postarea respectiva pentru ca este cel putin la fel de interesanta ca cea de fata. Si comentariile de asemenea..:)
Despre subiectul aerarii (oxigenarii, decantarii, etc.) vinului am mai scris aici, prezentand un “gadget” care promitea sa ne scape de asteptarea orelor petrecute in decantor. Aceasta este varianta extrema si ultrarapida a fenomenului, aproape barbara prin agresivitate cu care trateaza licoarea bahica. Exista totusi si variante mai brutale, cum ar fi cea adusa in discutie de Bogdan in cadrul comentariilor la vechiul post si pe care o puteti urmari aici.
Astazi vom vorbi despre varianta total opusa celor de mai sus, care se dovedeste a avea avantaje banuite si evidente. Cu un singur dezavantaj: este dureros de lunga….
Deci, cei de la « La Revue du Vin de France », (de acum incolo RVF) in numele cautarii metodei celei mai nimerite pentru a aera un vin, au luat cate un vin rosu din zonele viticole reprezentative ale Frantei (Bordeaux, Burgundia, CNP, Cote-Rotie si Languedoc) si le-au incercat in conditiile a trei variante de aerare:
- dupa 2 minute de la deschidere
- dupa 2 ore petrecute in decantor
- dupa 2 zile de stata in sticla deschisa
Va prezint mai jos cele 5 mostre si rezultatele aferente (in traducerea proprie a limbii lui Balzac) :
|
Sticla 2 minute |
Decantor 2 ore |
Sticla 2 zile |
|
|
Chateau Jean Faure 2008 Saint- Emillion Grand Cru |
Tanini evidenti si verzi, refuza sa se deschisa. De evitat! |
Fermitatea este estompata, eleganta incepe sa se arate. Este mai bine! |
Matasos, stralucitor, rafinat. Uimeste si seduce. Vinul este la varf! |
| Gevrey Chambertin 1er Cru Les Cazetires 2008, Jean-Claude Boisset |
Fermitatea evidenta nu submineaza placerea. Nu e rau! |
Nu ii prieste decantorul si acest lucru se vede. De evitat! |
Cele doua zile l-au domolit si l-au deschis. Riscati ! |
| Chateauneuf-du-papes Clos de l’Oratoire, 2008 Maison Ogier |
Intensitatea fructului bucura papilele. Nu este rau ! |
Deranjat vinul devine disociat si agresiv. Dezamagitor! |
In sfarsit expresia unui adevarat CNP! Placut! |
| Cote-Rotie 2008, Michel et Stephane Ogier |
Frustrant ! Vinul se rezuma la simplicitatea fructului. Neinteresant ! |
Castiga in aciditate, este mai violent. Mai bine! |
Aerarea usoara si lenta releva un vin de succes. Impresionant! |
| Cuvee de Lo Vielh 2008, Clos du Gravillas, Languedoc |
Forta si tineretea fructului sunt la maxim. Delicios ! |
Bruscat in decantor, Carignan-ul se inchide. Neconvingator! |
Placerea este la fel de intensa cal a deschidere, dar mai subtila. O bomba din sud! |
De asemenea, notele de degustare sunt extrem de interesante si relevatoare, in tabelul de mai sus fiind prezentate doar concluziile finale. Va sfatuiesc sa cititi articolul din revista (poate fi cumparata si citita online aici)
Pe scurt, la o numaratoare simpla a rezultatelor pozitive obtinute de fiecare metoda in parte observam ca aerarea in decator pentru doua ore uneori mai rau face. In cazul Bordeaux-ului si a Cote Rotie-ului aceasta metoda deschide vinul, placerea suprema fiind totusi adusa de o oxigenare lenta si usoara timp de doua zile, petrecute in sticla deschisa. De fapt aceasta metoda reuneste majoritatea sufragiilor pozitive ca fiind cea mai buna cale de a aera un vin. Ar fi fost interesant sa se foloseasca si un decantor (aerator) ultrarapid de gen Vinturi sau Magic Decanter, dar finalitatea este deja previzibila in lumina celor expuse mai sus.
Daca in cazul primelor doua variante de aerare rezutatele sunt impartite, trei dintre vinuri fiind afectate chiar in mod negativ de carafare, cea din urma ajuta toate cele cinci vinuri sa se exprime la adevarata valoare, in cazul unora diferentele fiind notabile fata de cel doua ore petrecute in carafa. Marele dezavantaj al acestei metode este timpul necesar! Intr-o lume in care timpul trece prea repede si nu este niciodata de ajuns, foarte putini, chair si dintre profesionisti, inteleg grija cu care trebuie tratat vinul. Si chiar daca o inteleg sau o intuiesc pur si simplu adesea, in viata reala (restaurante, mese festive, concursuri, etc.) nu este indeajuns timp la dispozitie.
Ma mai gandesc la minunatele concursuri de Shiraz, Cabernet, Merlot, etc. desfasurate la foc automat sau cu vinurile aerate meteoric prin decatoare, cum s-ar fi prezentat clasamentele si care ar fi fost punctele daca participantii s-ar fi intalnit peste doua zile sa mai dea o sansa vinurilor. Dar in ziua de astazi Timpul nu permite asa ceva si in final ajung la concluzia ca adeseori sentimentul acut de lipsa a acestuia atat de des resimtit de fiecare dintre noi, fura din placerile vinului si in final ale vietii.
P.S. M-am abtinut de data asta (cu greu) de la alte interpretari cu privire la evolutia fiecarui vin dintre cele expuse mai sus, in parte . Fiecare trage concluziile proprii si oricum pe ale mele, daca vreti sa le stiti, le mai prezint in comment-uri..:)
12 Responses to ““Cea mai buna” metoda de aerare a vinului…”
De fapt, a 3-a metoda e un soi de audouzare pt vinuri tinere 🙂 Mda, nu stiu ce sa mai spun. Ideea e ca ultima metoda e aproape imposibil de aplicat si acasa. Uite, vezi, inca un motiv sa te dai pe vinuri ceva mai mature, la alea nu-ti trebuie asa mult timp de aerare 😀
In plus, exemplele de mai sus sunt vinuri destul de serioase, care pot beneficia de pe urma acestor practici. Dar, in mare, confirma ideea mea. Fiecare vin se comporta diferit fata de altul, si de aici trebuie mare grija si atentie
Eu cred ca mai trebuie remarcat ceva. Vinurile din tabel nu sunt Cuvee Charlotte sau Uberland. Sunt vinuri nu neaparat mai bune, cat realizate intr-un stil, cred eu diferit, menit din nastere invechirii. Vinurile romanesti nu poseda aceasta calitate pe termen lung, decat sa zic accidental- vezi Matei 2001 (care o mai duce 10 ani sigur). Poate noile vinuri aparute(gen Petrovaselo sau Lacerta), dar nu e inca 100% sigur.
@George Mitea, de data asta trebuie sa te contrazic energic. 🙂
Daca un “amarat” de Cabernet Sauvignon (simplu) din 2003 de la Wine Princess de-abia arata semne usoare de evolutie, daca Merlot-ul 2004 de la Stirbey n-a ajuns inca la maturitate iar CS-ul 2003 mai are o gramada de ani in fata (sa nu mai vorbim de un “banal” alb ca Vitis Vetus 2006 sau Genius loci 2006&2007), daca *toate* 2003-urile de la Nachbil sunt in forma maxima, ba chiar unele mai au potential s-o duca asa multa vreme, daca pana si un CS La Cetate din 2002 de la Carl Reh se tine inca decent, poate ca ideea ta despre vinurile romanesti e un pic cam generala. Chiar si sus-numita Cuvee Charlotte, in variantele 2002 si 2003 este un vin aflat acum (sau ma rog, in noiembrie anul trecut) intr-o forma excelenta.
Cat despre Lacerta, banuiala mea e ca peste vreo doi-trei ani vinurile alea o vor lua usor la vale. Si de altfel, majoritatea nou-venitilor nu se gandesc la potential de invechire, ci la potential de vanzare imediata – ceea ce n-ar fi o problema daca n-ar duce la vinuri lipsite de personalitate.
Desigur, toate aberatiile de mai sus sunt opinia mea personala si corespund gusturilor mele in materie de vin. 🙂
Acum, ca sa revin ontopic, intrucat si eu consum in general vinuri destul de tinere, iar ritmul e cam de o sticla la 2-3 zile, am constatat de-a lungul anilor ca majoritatea vinurilor tinere incercate se prezinta cel mai bine la doua zile de la deschidere. 🙂
Nu tin neaparat sa am dreptate (sau, in fine, sa rostesc un adevar). Totusi nu cred ca intamplarea ca un vin romanesc de la inceputul anilor 2000 mai poate fi baut acum trebuie tradus prin faptul ca se gaseste la apogeul sau, ori ca a evoluat. Ci doar ca a avut suficiente resurse de a se mentine baubil 10 ani. Vinuri de tipul celor din lista lui Dan (dar sunt atatea altele, doar am gustat impreuna cu Ciprian cateva “exemplare”), nu doar ca mai pot fi baute peste 10 ani de la producere, dar simpla baubilitate se poate conserva la nivel de zeci de ani! Si asta, cu toata increderea si credulitatea mea, pe alocuri, in ce priveste vinurile romanesti de acum, nu cred ca se poate spune inca despre ele.
Stiti care e de fapt ideea oarecum haioasa? Ca noi ne miram cum de rezista unele vinuri serioase de pe la noi 5-7-10 ani 😀 Aici sunt de acord cu George; cand vinurile romanesti cu pretentii vor atinge apogeul in 20-30 de ani, atunci mai vorbim; pana atunci raman intr-adevar baubile dar cu un viitor nesigur in fata
George, Ciprian: vinurile mentionate mai sus (cu exceptia CS La Cetate) erau in plina forma (a se intelege nu baubile ci foarte-foarte bune) si cu potential evident de evolutie in continuare. Cele incercate acasa (WP, Stirbey, Nachbil – toate anul asta) au evoluat frumos pe parcursul a doua-trei zile la frigider si nu dadeau niciun semn de oboseala la final. De altfel, mi-ar placea sa ne vedem la Galati sau Bucuresti cu cateva dintre ele. 🙂
Desigur, asta nu inseamna ca producatorii romani de vin, la modul general, produc vinuri pretabile invechirii, nici pe departe. Ci doar ca avem cativa producatori care fac vinuri nu doar bune, ci si cu potential – si nu cred ca vreunul din vinurile astea a beneficiat de factorul “accident”. De altfel, la destule dintre ele m-am intalnit si cu versiuni mai noi si pareau a fi facute in aceeasi directie.
Ma opresc aici inainte de a ma lansa intr-o peroratie totusi insuficient documentata despre vie tanara, replantari pe banii UE, baric folosit excesiv, struguri supracopti, drojdii selectionate, enzime si alte nebunii.
Treaba insa e asa din punctul meu de vedere: daca tot avem cativa producatori care incearca sa-si respecte via si vinul, poate ar fi mai bine sa nu-i punem in aceeasi oala cu “marile nume” ale ultimilor ani.
Dar OK, nu avem nici pe departe traditia sau cultura Frantei in domeniul asta, iar vinurile produse in Romania deceniul trecut si care vor atinge apogeul in 20-30 de ani se pot probabil numara pe degetele unei singure maini. Asta daca ele (vinurile respective) exista. 🙂 (daca ar fi sa pariez, as pune bani pe cateva de la unul din producatorii de mai sus :D)
Sorin, nu-ti pune banii doar pe acei producatori; crede-ma si gigantii au vinuri excelente prin pivnite, doar ca nu le scot la mezat decat foarte rar 🙂 Am baut la Murfatlar un Muscat din ’86 minunat 😀