Jun 27 2012
Un producator, un concurs si o dilema personala…
Desi am terminat un liceu cu profil de real si timp de patru ani am facut matematica si la orele de dirigentie plus la vreo materie unde nu ajungea profesorul si pe care o acopeream tot cu matematica, ma chinui de cateva zile sa rezolv o simpla si banala problema de logica.
Cum nu am reusit inca, apelez la ajutorul vostru si va supun atentiei urmatorul caz:
Se ia un concurs de vinuri, (sa zicem ultimul de mare anvergura de pe la noi) si se dau rezultatele juriului de aici. Se trece peste numarul hiperbolic de vinuri si producatori care au luat medalii de aur (apropo, daca vreodata se vor da efectiv medalii de aur la concurs este posibil sa nu ajunga tezaurul BNR pentru toata lumea) si peste punctajele usor optimiste (usor, adica cu minim 7-8 puncte in plus, parerea mea) si se alege un producator la intamplare.
De fapt eu nu l-am ales la intamplare, munca mi-a fost usurata de Facebook unde am vazut unul care a luat mai multe medalii de aur pe vinuri care apartin unor game diferite din portofoliul propriu. Sa ii zicem Cramele Oprisor (Carl Reh Winery). Este si normal sa puna oamenii rezultatele pe Facebook si sa se laude cu ele; dupa ce ai platit pentru mostre si participare, doar nu era sa le tii pentru tine. Pana aici toate bune…
Precizez de la inceput, ca sa fie foarte clar, discutia de fata nu se refera la calitatea vinurilor respective care este una in general buna si pe alocuri chiar foarte buna (pe gamele superioare de Smerenie, Cutia Paleologu, Nenumita, Erotikon, etc. vinurile chiar arata intr-un mare fel).
Asadar, ziceam ca am vazut pe Facebook vreo sapte vinuri ale producatorului amintit care au luat medalii de aur la respectivul concurs. Apropo, se puteau face paharele alea nu neaparat negre, ci o culoare mai optimista, daca tot nu se da nimic de aur. Daca ar fi catigat Cotnari ce faceam? Ca lor le trebuie ceva medalii de aur, doar stiti ca transforma totul in “aur lichid”?
Din cele sapte vinuri m-am oprit la variantele de Cabernet Sauvignon (plus Dragaiaca Rosie care este un cupaj) si am extras punctajele obtinute de fiecare la amintitul concurs, in ordine descrescatoare:
VIN |
SCOR |
CALOIAN – Cabernet Sauvingnon 2010 |
89.33 p |
LA CETATE – Cabernet Sauvignon 2010 |
87.67 p |
LA CETATE MIRACOL – Cabernet Sauvignon 2010 |
86.00 p |
DRAGAICA ROSIE – Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Sauvignon, Merlot 2010 |
85.00 p |
Vinurile le stiu si iarasi aduc aminte ca nu voi vorbi despre ele, daca merita sau nu punctele de mai sus. In schimb haideti sa vedem cum sunt ele pozitionate de catre producator, pe game, din punct de vedere al pretului si implicit al calitatii, tot in ordine descrescatoare:
VIN |
PRET(aprox.) |
DRAGAICA ROSIE – Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Sauvignon, Merlot 2010 |
60 Lei |
LA CETATE MIRACOL – Cabernet Sauvignon 2010 |
54 Lei |
LA CETATE – Cabernet Sauvignon 2010 |
42 Lei |
CALOIAN – Cabernet Sauvingnon 2010 |
24 Lei |
Dupa ce m-am uitat inca o data pe tabelele, vazand primul clasament inversat, a aparut o dilema: ceva nu se potriveste. Din doua una: ori cei de la Oprisor au incurcat butoaiele cu Cabernet Sauvignon in 2010 si au facut un Caloian mai bun decat gamele superioare de La Cetate (ceea ce, parerea mea, nu este cazul pentru ca stiu cele 4 vinuri si ordinea preturilor de mai sus ar confirma si ordinea calitatii) ori problema e in alta parte si nu imi pot inchipui unde…
Colac peste pupaza dilema se mentine si la Merlot, unde Caloian are 85.67 puncte, iar La Cetate Miracol nu prinde podiumul cu “doar” 82.67 puncte. Si iar stiu amandoua vinurile si as vedea punctajele inversate.
In fine….ce vreau sa spun prin scurta prezentare de mai sus este ca undeva apare o discordanta. Cineva, undeva, considera ca Oprisor a facut o greseala cand si-a impartit vinul intre gamele respective, atat la Merlot, cat si la Cabernet Sauvignon. Eu personal consider ca nu.
Nu imi ramane decat sa ma intreb (retoric, bineinteles) ce s-a intamplat? Exact ca la Revolutie: A fost sau nu a fost? Am zis!
P.S. Din toata dilema expusa mai sus, o intrebare imi staruie in minte: cine a dat aproape 90 de puncte pentru Caloian? Este aceeasi persoana care a dat 86p pentru La Cetate Miracol? Dar pana la urma daca e mai bun Caloianul decat La Cetate? Ca practic a fost degustare blind….
Din ce am inteles de la producatorii care participa la degustari cu punctare, la concursuri tind sa fie favorizate vinurile tinere, cu mult fruct, usor de inteles. Nu ca La Cetate ar fi batran sau greu de inteles. E barbatesc. Poate prea tanar. Poate nu a fost aerisit suficient. Toate astea pot contribui la rezultatul pervers…
N-am idee. Dar e gogonata rau. Cab-ul de la Caloian 89 de punte?! Nu ca m-as pricepe la punctari, dar o iau prin comparatie – mai mult de 82-83 nu cred ca merita. Dar si aia în cel mai bun caz. Vinului ii lipseste complexitatea. E bun, totusi, dar nici chiar asa!
E o dilema din care nu putem iesi, cum s-ar zice. Nici asa, nici altminteri.
Asta era buna s-o introduc la rubrica funny. Din pmdv, nu e nici o surpriza, rezultate din astea apar si pe la altii de pretutindeni. Pt mine, periculos e ca se perpetueaza un mit in mintea consumatorului: vinul ieftin e la fel de bun sau chiar mai bun decat cel scump. Aici e chichita. Daca in unele cazuri se poate nimeri sa fie oarecum p-aproape, in cele mai multe e bullshit si iarna nu-i ca vara.
A doua chestie care mi se confirma este inflatia punctajelor, care pare ca se raspandeste ca un virus de mare angajament. Nu dau puncte dar asta nu inseamna ca nu inteleg fenomenul, iar multe note care se acorda unor vinuri mi se par de-a dreptul amuzante.
Si 2010 nu era vazut ca un an slab pentru rosii? Oprisor o fi participat la Bruxelles? Iata o trilema interesanta…
Ah, exact despre asta vroiam sa scriu si eu… dar m-am luat cu altele. 🙂
Initial mi s-a parut amuzant, si probabil chiar e. Cred ca Darius are dreptate cu primul comentariu. Caloianul e pur si simplu mai fructat si abordabil la momentul asta. Iar intr-o degustare blind …
Pana la urma vorbim de vinuri rosii din 2010 (n-au nici macar 2 ani, wtf?) care au petrecut si ceva timp in baric.
Oricum, punctajele respective sunt amuzante rau. Dar spun asta din perspectiva omului care da punctaje chiar mai amuzante la degustari blind. 🙂