Asa cum va promiteam acum cateva saptamani, dupa ce ma mai linistesc revin la pupitrul editorial al blogului de fata. Si tot la capitolul promisiuni va mai spuneam ca va povestesc in cateva cuvinte despre vinurile pe care le-am incercat la Goodwine.

 

Intre timp probabil s-au mai si linistit apele despre eternul subiect ”a fost sau nu a fost”. Sau cum a fost. Din punctul meu de vedere e treaba expozantilor si a vizitatorilor daca participa la un eveniment sau nu. Nu stau sa numar participanti pe metru patrat, sa fac RPC-ul biletelor sau sa masor zonele libere. Si nici sa fac pe auditorul de evenimente de profil ca nu sunt politia targurilor si in general am alte preocupari mai importante in ultima vreme.

Fiecare eveniment de gen (si Slava Domnului, de unde acum cativa ani ne lamentam cu totii ca nu sunt, acum e inflatie) are piata lui, atat la producatori cat si la vizitatori. Eu ma duc sa degust vinurile pe care le gasesc, sa ma mai pun la curent cu “starea industriei”, sa ma mai vad cu un prieten, etc.

 

Restul, fiecare cu ale lui si nu ma intereseaza cat, de ce, cu ce, cu cine, si etc. Poate mai trageam cate o argumentatie si mai vituperam in anii trecuti cand aveam un singur targ, respectiv Goodwine. Acum nu mai e cazul ca deja sunt destule si avem de unde alege. Fiecare organizator e mare, vaccinat si isi promoveaza/creaza evenimentul dupa cum crede ca e mai bine. Cum iese, iar este o chestiune care tine de perspective si despre asta am vorbit parca in postarea anterioara. Aceeasi discutie si la producatori sau vizitatori.

 

Acestea fiind lamurite si precizand ca de data aceasta am intrat gratis gratie calitatii mele de “notorious wine blogger” (don’t hate me ’cause I’m beautiful),  iata ce am baut la Goodwine-ul de primavara:

 

1000 Chipuri: unele dintre cele mai bune vinuri din zona Dealu Mare, raman aceeasi supriza placuta de la inceputuri. Vinurile sunt pline, opulente, carnoase, cu structura iar alcoolul chiar daca este la limita superioara (spre 15 si chiar mai sus pe alocuri) este tinut in frau. Cabernet Franc 2015 chiar promite, avem in poza eticheta de targ. Pinot Noir Luscan, cel initial, inca se tine bine, asamblajul de Shiraz cu CS este ce trebuie. Am inteles ca au crama noua (?) si ca au schimbat vinificatorul care a plecat intre timp la Intervit. Sa le uram succes amandurora.

 

La Sapata (Crama Delta Dunarii) aceeasi Babeasca cu nerv, spicy, in stil italian (pentru mine e cea mai reusita ca stil din ce am incercat pana acum), un Aligote iar ok si un Chardonnay Bio (Triunghiul Manastirilor, da ati citit bine) corect realizat, desi usor fara zvac, fara personalitate.

Domeniul Vladoi are un Shiraz foarte bun in pregatire, o pleiada de Rose-uri, inclusiv unul facut din soiul Mamaia. Nu sunt mare fan al soiului/stilului, prefer celelalte variante, dar sunt sigur ca isi va gasi fanii sai. Ah si mai au un Orange lucrat, asamblaj din mai multe soiuri, cu baric din ce am inteles, care le-a iesit chiar suprinzator de bine si la un pret abordabil. E eticheta cu portocaliu din raft daca nu v-ati prins. In rest vinuri curate, bune, in crestere de personalitate fata de editiile anterioare, in sensul ca incep sa capete o identitate aparte fata de drojdiile si tehnologiile clasice si omniprezente pe vinurile de inceput de drum.

  

La importatorul Vin&Co am incercat cateva vinuri din Alsace de la Dopff&Irion proaspat intrate in selectie. Mi-a placut in special Pinot Blanc-ul, unde Alsace intotdeauna a facut si face figura buna. Riesling-ul iarasi tipic, ce trebuie. De asemenea de la Cooperativa din Pfaffenheim (Pfaff) am incercat un Gewurz foarte bun, care mi-a placut  mult desi nu sunt un fan al soiului. Si un Pinot Gris, iar in stilul Alsace care iti reseteaza impresiile de vin nepretentios, de cursa lunga, imprimate de modelul Pinot Grigio din Cizma.

 

 

La zona VIP am avut parte de o miniverticala de Cuvee Charlotte  (2007,2008,2010 si 2011) care mi-a confirmat pentru a cata oara ca Charlotte ramane unul din vinurile “mari de pe la noi. Doi metri mai la dreapta am degustat vinurile de top de la “eterenul rival” Flamboyant si Domaine Ceptura Rouge de la Davino.  Desi in alt stil decat Charlotte, amandoua sunt impresionante, mai ales Flamboyant  care atinge in fiecare an noi nivele de calitate. Iar DCR, ii calca pe urme. La propriu si la figurat.

Surpriza placuta a venit insa de la miniverticala de Cuvee Amaury prin modul excelent in care au evoluat 2011 si 2012, care acum sunt numai bune de baut. 2011 chiar suprinzator de vioi gustativ. La mijloc aveti noua creatie a cramei, Cuvee Sissi, un Rose obtinut  100% din Pinot Noir, in editie limitata si una din cele mai elegante prezentari de pe la noi, care se adreseaza in primul rand celor care prefera rafinamentul si finetea in detrimentul concentrarii si impetuozitatii. Eu, care prefer Rose-urile cat mai lejere, mi-a placut. Pentru cei care vor mai mult “rose”, exista Terra Romana.

Ca sa ne pastram tot in zona producatorilor romani de top va aduc la cunostinta ca toate cele trei vinuri mari de la Vinarte(Soare, Matei si Mircea adica), in varianta Magnum 2000 se tin bine de tot si sunt tot atatea argumente ca, daca a fost bine facut, un vin romanesc poate invechi cu mare succes.

 

 

Ca sa terminam cu zona VIP am mai facut un scurt periplu prin cateva vinuri grecesti de la New Greek Wine (Greka Terra). Un Rose reusit si foarte comercial de la Boutari, o Retsina mai light cu rasina si mai spre vin de la Papagiannakos, un Gerovassiliou alb perfect de vara si  un superb Assyrtiko Thalassitis 2015 de la Gaia care se poate “lua” oricand cu Chablis-uri bune.  Ah si sa nu uit Xinomavro-ul meu preferat, care nu apare in poza, Kir Yianni Ramnista. Daca vreti sa vedeti un Xino autentic si la un pret mai mult decat decent pentru calitatea lui incercati-l. Dar fiti pregatiti pentru ceva salbatic, iubitorii de Merlot sa inceapa cu Agiorgitiko mai bine…

 

Domeniile Franco-Romane scot in mod constant cele mai bune Pinot Noir-uri de pe la noi. Pentru Dealu Mare chiar impresionante. La fel si Chardonnay-urile, mai ales variantele nebaricate pentru gustul meu. Feteasca Neagra iar intr-un stil frantuzesc, gurmand, direct, nepretentios si in contrast cu stilul mai ambitios si opulent al zonei. De laudat abordarea din punctul meu de vedere, mi-a placut vinul.

 

O mentiune speciala pentru Catleya Epopee 2013, un asamblaj bordolez de la crama lui Laurent Pfeffer care din punctul meu de vedere poate sta fara probleme la masa “greilor” din vinul autohton. Iar pentru o recolta cum a fost 2013 este peste nume mari de prin Bordeaux. Frumos vin, felicitari producatorului…

 

  

In rest am mai incercat o Champagne Brut Premier Cru de la Vincent Carre, importata de cei de la Casa de Sampanie. Dominata de note autolitice, bine alcatuita si cu o evolutie care poarta eleganta si pedigree-ul zonei.

Apoi un Chablis de linie tipic de la Jadot, bun pentru resetarea papilelor in domeniul albelor  si un asamblaj Merlot si Malbec Comtemplations de la vecinii de la sud care imi indica faptul ca nici ei nu stau degeaba la capitolul evolutie a calitatii. Foarte bun vinul; bine si producatorul este unul serios, Katarzyna e deja un nume mare la ei.

 

Cramele Recas au reusit sa faca un Orange comercial, chestie care suna foarte ciudat tinand cont de stilul vinurilor respective. Inchis cu screwcap si pozitionat pe gama Sole sunt convins ca nu vor avea probleme sa vanda cele cateva mii de sticle. Sunt insa curios cum vor povesti vinul publicului propriu. Pentru ca desi e un Orange comercial, este un Orange.

In rest Rose-urile au iesit mai fresh si mai putin skittles fata de cum le stiam/eram eu obisnuit. Solo Quinta mai ales e evident mai reusit dacat varianta anterioara, Sole e best-buy. Ramanand la albele de pe Sole mi-a placut Feteasca Regala, dar de remarcat sunt si Sauvignon-ul si Chardonnay-ul. La rosii nu am mai ajuns din pacate din motive de timp. Una peste alta vinurile lor se misca impreuna cu piata, pe masura maturizarii acesteia si nu mai sunt atat de bombastice si “in your face” ca in anii precedenti. Cel putin nu pe gamele de top.

 

O sa inchei periplul printre vinuri cu un producator nou, Crama Viisoara. Cine auzise de Viisoara mana sus!? Eu cu siguranta nu. In ultima vreme, de cand au inceput sa intre pe rod replantarile apar cam doua crame noi pe luna. Si nu cu 10-20 de hectare. De la 100 in sus. Lucrurile in piata incep sa se precipite cu o viteza care scapa usor de sub control…

Revenind, cei de la Viisoara se afla in Constanta, detin 200 ha, crama noua si utilata modern, chiar cu 200 de baricuri, cum scrie pe roll-up. La un calcul simplu 100 ha x 8 t/ha = 800 t struguri, minim vreo 400 mii de litri de vin nou intrat in  piata care isi cauta cumparatori. Din acesta cam 45t va fi baricat in cele 200 de baricuri  deci cam 60.000 sticle care vor lua drumul pietei medium/premium. Ca nu barichezi ca sa dai la nunti sau BiB, ma gandesc.

Despre vinuri numai de bine. Chiar m-au surprins placut cat de corecte, tipice si moderne sunt. Albele cel putin cu aciditate si zvac, numai bune de baut vara. Rose-ul iarasi reusit, bun. Rosiile sunt inca in baricuri cred, acum chiar sunt curios cum vor iesi. Din ce am inteles le vinifica Nicu Itu de la (fostul) Murfatlar. Pentru niste vii de abia intrate pe rod chiar i-au iesit vinuri bune.

Si nu sunt nici foarte scumpe. Ceva in jur de 25 lei/sticla parca din ce imi aduc aminte. Pentru mine au fost surpriza targului.

  

Eh, multiplicati povestea (de succes) de mai sus de cateva ori si o sa aveti o imagine de ansamblu a viitorului pe termen mediu si  scurt al pietei autohtone de profil. Umbla vorba prin targ ca anul trecut s-au luat cateva sute de autorizatii noi de antrepozit fiscal pentru imbuteliere. Nu or fi sute de crame noi, dar stiu sigur ca sunt vreo 10 de care am auzit prima data in ultimele luni. Si continua sa apara in toata tara, ca ciupercile dupa replantari.

 

 

In concluzie, cam acestea au fost vinurile pe care am reusit sa le incerc la Goodwine. Una peste alta, vestea buna este ca nivelul calitatii vinului romanesc creste vizibil de la un an la altul. Chiar si cramele nou aparute pe piata reusesc sa scoata vinuri mai mult decat competente si cu atata vin bun intr-o piata cumva limitata ca volum si putere de cumparare, cred ca in curand vom asista la scene de duel in stil western/OK Coral din care unii vor iesi sifonati sau nu vor iesi deloc. Selectia naturala…

  

Dupa incursiunile la Prowein si Vinitaly tot o veste mai putin buna este ca nici cei de afara nu stau degeaba sa ne astepte pe noi. Ba din contra evolueaza cu motoarele turate la maxim. Asa ca nu cred ca se pune problema sa ii prindem din urma in viitorul previzibil.

De fapt, nici nu cred ca acesta ar trebui sa fie obiectivul nostru, ci mai degraba o pozitionare inteligenta, de nisa,  care sa fructifice avantajele care tin de noutatea si originalitatea vinului romanesc pe piata internationala. Asadar fara Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay si Sauvignon Blanc offcourse…intotdeauna vor face altii mai mai bune si mai ieftine decat vom putea noi vreodata.

Cei care insista pe ele vor fi condamnati, in marea lor majoritate, fie sa se bata in preturi pe piata locala, fie sa exporte vrac la preturi derizorii (Recas excluded?).

  

Tags: 1000 Chipuri, Catleya, Crama Viisoara, Davino, Domeniul Vladoi, Goodwine, La Sapata, Recas, SERVE

           

Succesul uni targ de vinuri e un concept foarte ezoteric/complex si greu de definit.

In primul rand este problema perspectivei. Succesul din ce punct de vedere?

La un targ de vinuri se intalnesc cel putin trei actori: participantii, vizitatorii si organizatorii. Fiecare are perspectiva lui proprie despre factorii care favorizeaza succesul evenimentului respectiv.

  

Din punctul de vedere al celor care participa si platesc standurile sunt si eu curios care ar fi indicatorii care sa masoare succesul respectivei participari. Mai ales care sunt acestia in cazul producatorilor romani care participa la targurile autohtone? Exista acesti indicatori? Sunt masurati/urmariti? Practic pe ce se pune accentul, ce conteaza mai mult pentru ei?

Numarul de vizitatori la stand sau calitatea acestora?

Numarul de contacte cu Horeca/distribuitorii sau numarul de sticle vandute la stand?

Timpul petrecut explicand vinurile si filozofia proprie celor interesati sau numarul de pahare (de rose) turnate?

 

Apoi, din punctul de vedere al vizitatorilor ce si-ar dori mai mult:

Inghesuiala si gregaritate sau lejeritate si posibilitatea de a gusta vinurile pe indelete fara sa te calci pe picioare si sa te lupti sa ajungi la deversor?

Bilet scump si o atmosfera mai rarefiata sau ieftin si dat din coate pe langa valurile de “ceva demidulce aveti?” Care mai nou a fost inlocuita cu “uite ce culoare misto are rose-ul asta!”

 

  

Din punct de vedere al organizatorilor ce iti doresti mai mult:

Sa iasa cat mai mult profit? Sau cine sa fie mai multumiti: producatorii sau vizitatorii? Cine conteaza mai mult dintre cele doua categorii aparent antagonice?

Unde o sa incline balanta? Ca in mod clar bloggerii nu vor fi niciodata multumiti indiferent ce faci…:)))

  

Apoi exista mai multe abordari in practica. Poti fie sa ii bagi intr-o sala mica sa para targul mare si populat sau intr-o cladire mai spatioasa riscand ca apoi sa ti se reproseze ca “a fost pustiu/nu a fost lume”.

Acesta e un pericol foarte mare mai ales la noi, unde se stie ca romanului ii plac locurile stramte si intunecoase. Acolo, la inghesuiala, ca in bancul de sardine care se apara de rechini, se simte cel mai bine si la adapost. La lumina, aer si spatiu se simte stingher, in centrul atentiei,  vulnerabil si in general ceva e in neregula.

Chestia asta se vede cel mai bine in genul de pub-uri/restaurante care au succes pe la noi: chestii semiobscure, amenajate adesea prin subsoluri/demisoluri, in culori inchise, usor insalubre, eventual cu piei si capete de animale pe pereti, care trebuie musai sa fie cat mai scorojiti si neaparat cu doua-trei panze de paiajen pe la colturi. Plus un serviciu cat mai execrabil pentru o experienta autentic romaneasca. Restul, cele cu lumina, sticla si metal, curate si cu serviciu impecabil, sunt  catalogate “hisptereala”.

 

 

Pana la urma sunt tot atatea alegeri si preferinte personale.

Revenind la problematica targurilor de vin autohtone la ora actuala in randul producatorilor romani, in marea lor majoritate nu cred ca exista un set de indicatori clari care sa le defineasca succesul participarii la un targ. Unii nici nu cred ca isi pun probleme atat de filozofice, mai ales cu tonele de vin de care trebuie sa scape de prin crama.

Cu siguranta, in marea lor majoritate, participarile la targuri nu fac parte dintr-o strategie de branding si imagine pe termen lung. Multi vor sa vanda la stand (cred ca si la Prowein daca s-ar putea) si dupa targ sa se intoarca cu n+1 contacte din care apoi sa aleaga ei cui sa vanda, la ce pret sau eventual sa dea pe alocatie.

Nu se face asa! In primul un brand se contruieste in ani de participari depresive si fara rezultate comerciale imediate. Si apoi poti spera la un business constant din partea clientilor din pietele dezvoltate. Sau a celor de la noi…

  

In cazul multora dintre cei aparuti in ultimii ani cu vinurile pe piata cred ca suntem in epoca lui: “participati baieti, numai participati”. Problema se va cristaliza insa in viitor cand vor fi nevoiti sa aleaga si sa se gandeasca exact ce vor. Mai ales de cand cu oferta din ce in ce mai bogata de astfel de evenimente, apare probabil tot mai des dilema existentiala: “Da’ eu la ce targ mai duc?”

 

La fel si la vizitatori. Exista cumva o incertitudine la nivelul intrebarii: de ce ma duc la targul x sau y? Sa beau vin in general sau vinurile unui anumit producator? Sa fac pe hipsterul cu un pahar de rose in mana? Sa alerg gagici usor machite? Sa cumpar ceva la discount? Sa fac pe interesantul in grupul de prieteni pe care i-am tarat dupa mine sa le dovedesc ca exista (cel putin) un domeniu in care sunt masculul alpha si ei sunt varza? Sa plec de acasa in weekend ca sa nu fac depresie?

 

Problema succesului unui targ de vinuri este complexa si fiecare actor ar trebui sa isi analizele in prealabil dorintele si pornirile interioare (sau politica de brand pe termen lung, daca aceasta exista) si abia apoi sa aleaga sa participe sau nu la un astfel de eveniment.

 

 

Tot ce pot eu sa va spun cu siguranta este ca din punctul meu de vedere nu exista targul perfect. Si in general pentru pasionatii de vin, asa cum nu exista vinul perfect si viata e o permanenta cautare, asa nu exista nici evenimentul perfect, care sa alinieze astrele si sa ofere placerea organizarii supreme.

Ma gandesc ca ar fi un fel de Valhala in care in mod permanent ar exista la liber verticale complete de Domaine de Romanee-Conti, Chateau Latour/Lafite/Margaux/Yquem, Chablis Grand Cru si cate si mai cate imi vin acum in minte. Fiecare vin fiind turnat si povestit pe indelete de cel care l-a vinificat. Ca oricum timpul nu mai conteaza…stai sa degusti si povestesti pana obosesti si dupa ce te odihnesti o iei de la capat!

 

In viata reala  exista insa doar mai multe alternative, fiecare cu punctele ei tari si slabe. Dupa care,  la finalul anului, in urma participarilor pe care ai reusit sa le bifezi, intr-un slalom uneori la limita printre indatoririle profesionale sau personale, tragand linie, poti spune ca a fost un an competitional deosebit.

Sau conditiile specifice vintage-ului respectiv pur si simplu nu au permis ajungerea la maturitate deplina…

  

  

Tags: Goodwine, Prowein, Targ de vinuri, Wineup

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris pe blogul de fata. Nu, nu l-am abandonat si nici nu am de gand. Doar ca il ultimul timp, timpul a fost usor de negasit.

Asa ca celebra replica a lui popa Iancu din “In vreme de razboi” se potriveste destul de bine in contextul de fata. O stiti, nu e cazul…sunt destui Stavarache…:)

 

Dupa sutele de vinuri care mi-au trecut prin fata in ultimele luni am constatat ca ajung incet-incet sa trec cu vederea calitatea de linie, mainstream (desi o recunosc) si sa caut tipicitatea sau “a sense of place” cum ar spune englezii  in fiecare vin pe care il incerc. Pur si simplu doar calitatea in sine nu mai este de ajuns sa imi satisfaca setea de…nou si deosebit? Si adevarul din spatele dictonului “Mai binele este dusmanul binelui” se dezvaluie in toata splendoarea lui.

Constat ca exemplarele generice le expediez rapid in sertarele categoriilor minutios construite in anii care au trecut si cu ajutorul WSET. Si ma entuziasmez din ce in ce mai des in fata celor pe care nu le pot categorisi, care imi provoaca simturile si intelectul sau pe care le gasesc fermercator de tipice pentru categoria si stilul pe care le reprezinta.

 

Este cazul si exemplarului de fata. Chateau Vignelaure este un producator aparte in marea de rose-uri care domina sudul Frantei.  Sunt axati pe vinuri rosii si sunt printre primii care s-au orientat spre calitate si spre vinuri serioase intr-o zona asociata vinurilor estivale si usor de vandut/marketat. Povestea lor o puteti afla de pe site, despre vinul lor din 2007 pe care l-am baut prin amabilitatea lui Marius (merci) va pot spune eu cateva cuvinte:

 

Aspect(Culoare): Rosu intens; surprinzator de intens si tanar mai ales pentru varsta lui, cu usoare borduri caramizii, care incadreaza un miez opac si tenebros.

 

Nas: Complex cu fruct negru si rosu concentrat, incadrat de tuse de carne maturata si sagvine si cu un baric perfect dizolvat in masa fructului care aduce aluzii condimentat si vag vanilate. Aerat, fructul se deschide in nuante proaspete intretesute cu aluzii tertiare de forest floor si ciuperci/tutun.

 

Gust: Atac plin, rotund, catifelat, cu un fruct evident, dulce, ireal de suculent si prezent pentru un vin cu 10 ani la bord. Evolutie catifelata, perfect echilibrata si neagresiva, cu o aciditate expresiva care sustine valurile de fruct rosu si negru. Final cu tanini inca prezenti, fermi si drepti. Postgust lung, dominat de fruct, incadrat de notele tertiare  care ii cofera complexitate.

 

Un vin Foarte bun spre Excelent, un asamblaj provensal de Cabernet Sauvignon (din clone aduse de la Chateau La Lagune din Haut-Medoc) si Syrah intrat pe platoul apogeului. Pe care va sta cred cativa ani, similar unui Bordeaux dintr-o recolta buna.

Un exemplar  cu  o tipicitate construita pe o osatura bordeleza si care vrea parca, intr-o ambitie nebuneasca, sa cuprinda toata forta si impetuozitatea Sudului in ghearele regelui din Bordeaux. Si reuseste!

 

Tags: Bordeaux, Chateau Vignelaure, Franta, Provence