Feb 25 2013

Marketing frantuzesc sau cum sa iti tragi un Chateau pe eticheta

Published by under Diverse,Franta,Marketing

 

O sa iau azi o pauza de la “roumaine realite de la pays” in ceea ce priveste marketingul pentru a va prezenta o poveste interesanta de la „colegii” nostri, producatorii francezi din Bordeaux, la care toti ne uitam ca la icoane facatoare de minuni (oenologice). Mai precis o sa va prezint o “cascadorie” de marketing facuta de producatorii bordelezi pe la inceputul secolului XX (adica anii aia care incep cu 19, pentru cei care au chiulit la istorie in gimanziu si liceu).

 

Unul care e pe bune: Chateau Margaux

Unul care e pe bune: Chateau Margaux

Pe scurt, la ora actuala toata lumea este de acord ca o mare parte din preturile exorbitante la care se tranzactioneaza vinurile marilor Chateau-uri din Bordeaux tine de imaginea de traditie, aristocratie si continuitate pe care acestea o inspira. Mai toate etichetele acelea austere in doua culori prezinta cladiri impozante, in stiluri arhitecturale clasice, care insufla exact sentimentele de mai sus. Dar problema este ca nu a fost dintotdeauna asa.

 

Asocierea asta a vinului cu traditia, istoria si arborele genealogic a fost cumva inventata in secolul al XIX cand Europa traia la maxim revolutia industriala. Franta, fiind o societate preponderent agrara, “s-a trezit” mai tarziu decat Anglia, (unde fenomenul mai sus amintit s-a declansat initial), adica pe la 1890, iar noii producatori industriali, pe scara larga, au intampinat o problema (de marketing) cand au incercat sa isi vand bunurile standardizate pe pietele Europei si in special pe cea a Frantei: populatia fiind preponderent agrara acestea se vindeau mai bine daca erau “infuzate” cu o doza sanatoasa de aristocratie si romantism care sa “gadile” inclinatia aspirationala a consumatorului agrar dupa statutul nobilimii din vremurile monarhiste. Unde mai puneai ca orice asociere cu castele, printi si aristocratie implica si un sentimente de calitate, lux si statut social. Ca si in zilele noastre dealtfel, dupa cum am vorbit deja aici.

 

 Asa se face ca si producatorii de vin de prin Bordeaux s-au gandit ca ar fi ok si benefic pentru vinurile proprii sa le asocieze cate un „Chateau”. Cine nu a avut ceva ruine prin vii pe care sa le reconstruiasca sau sa le extinda, si-a facut singur cate o ditamai constructia in stil arhitectural aristocrat, au pus-o pe etichetae si a adaugat apelativul de “Chateau” la denumirea proprie. Altii, ca sa nu ingroape banii in cladiri, pur si simplu au trantit Chateau-ul fara Chateau si exista destule exemple pana in zilele noastre cand pe viile respective nu exista nici o cladire, desi pe vin scrie Chateau. Un prim exemplu care imi vine acum in minte este Chateau Le Pin, un Pomerol care se vinde la preturi exorbitante si al carui Chateau il vedeti in poza de mai jos.

 

lepinhouse

“Chateau” LePin, credit @ http://www.thewinedoctor.com/

 

Ca sa nu mai amintim de faptul ca desi Chateau Petrus are pe proprietate un fel de pavilion de vara, acest fapt nu il impiedica sa fie printre cele mai scumpe vinuri existente pe piata.

Chateau Petrus

“Chateau” Petrus, Credit @ http://batonage.com

 

Sau Chateau Leoville Barton care nu are nici un castel pe proprietate si a „imprumutat” pozade pe eticheta  (si foloseste crama) de la Chateau Langoa (Barton). Ce e drept proprietarul fiind acelasi. Si exemplele pot continua…

Chateau Leoville-Langoa

 

 Cu atat mai simpatic este cand aud cate un “consumator” (sau mai grav vreun formator de opinie de pe la noi) pronuntand cu gura plina si pieptul umflat numele de pe eticheta, convins fiind de gravitatea mentiunii castelului si familiei nu stiu care. Ceea ce arata ca smecheria de marketing respectiva a prins bine si merge inca de minune.

De fapt, fiind folosita de atatia ani nici macar nu mai este perceputa doar ca o chestiune de imagine si Doamne Fereste sa ii explici unui francez ca toata chestia asta cu „Chateau” este in 90% din cazuri un mare bullshit. De fapt va sfatuiesc sa nu faceti niciodata gafa monumentala de a  folosi cuvintele „Chateau” si „bullshit” intr-o singura fraza de fata cu vreun bordelez. Sau vreun francez de fapt…

 

Daca vreti sa va convingeti de cele de mai sus puteti sa va uitati pe faimoasa clasificare a vinurilor din Bordeaux din 1855 si veti fi uimiti sa gasiti doar 5 Chateau-uri in lista originala: Lafite, Latour, Margaux, d’Issan si Beychevelle.

 

Si o sa mai observati ca intre timp restul s-au trezit si ei si au devenit toti Chateau-uri. Cu sau fara castel pe proprietate, istorie de sute de ani sau linie genealogica aristocratica in spate.

Tinand cont ca monarhia fusese deja abolita de vreo jumatate de secol, de cand ii taiasera capul lui Louis al XVI-lea si nobilimea nu o ducea tocmai bine pe timpul Republicii sau al lui Napoleon (in general ii ghilotinau) ca sa isi permita sa construiasca castele, va las pe voi sa va ganditi cine a facut cladirile respective si cu ce scop.

Iar chestia cu „Chateau” adaugat la denumirea producatorului nu s-a intamplat acum, de curand. Se pare ca pana la 1900 cam toti se prinsesera de schema si si-au adaugat apelativul respectiv pe etichete. Deci cam in 50 de ani au aparut din neant cam 50 de castele, cam unul pe an… Asta fara sa luam in considerare faptul ca si producatorii care se aflau in afara clasificarii din 1855 devenisera peste noapte Chateau-uri.

La ora actuala nu cred ca exista vin imbuteliat la proprietate in Bordeaux (chiar si cel de 2-3 €) care sa nu puna pe eticheta apelativul “Chateau nu-stiu-cum”. Este o conditie „sine qua non” pentru a vinde si care a sapat incet si sigur la temelia reputatiei zonei. Astfel ca s-a ajuns ca la ora actuala Bordeaux-ul viticol sa arate din punct de vedere economic ca o tara bananiera in care o mana de producatori din top o duc foarte bine, iar cei multi se zbat in probleme.

 

Pe scurt, toata chestia cu Chateau-uri a fost mai mult o branduire interesanta, fortata de istorie. Practic o forma de a pastra, in forma mistificata, gloria aristocratica de pe vremuri pentru a putea accesa un numar cat mai mare de consumatori in conditiile revolutiei industriale. Un truc care la vremea respectiva a parut probabil cam cum ne pare noua acum eticheta cu „Chateau Domenii” (L.E. fost “Chateau Domenii Grand Classe Appelation Dealu Mare Controlee” cum spune George mai jos) de exemplu, dar care a fost legitimat de timp, de consistenta calitatii, dar si de snobismul consumatorilor. Si care inca functioneaza extrem de bine si pe aceleasi principii si acum. Bine, ajutat, sa nu uitam  si de o consistenta de invidiat a calitatii  de-a lungul timpului…

 

Ultimul episod al acestui experiment de marketing s-a petrecut in toamna anului trecut cand producatorii americani care au  denumiri cu Chateau pe eticheta (da, intre timp s-au prins si altii de si exista Chateau-uri peste tot in lume, nu numai in Franta) au cerut de la UE drept sa isi exporte vinurile pe piata comunitara. Nu cred ca trebuie sa va spun ca francezii s-au opus cu furie. Iar argumentele folosite tin de traditia de sute de ani a Chateau-urilor din Bordeaux si de simbolul pe care denumirea respectiva o implica, legat de istorie, aristocratie, valori, mostenire, etc.  Eu as zice ca le e frica ca le ia altcineva jucaria. Si piata…

 

Daca as fi in locul americanilor i-as intreba de unde au luat Chateau-urile alea cu sute de ani de traditie portaltoii ca sa rezolve problema filoxerei? Pentru ca in principiu, cam acolo, la invazia filoxerei, s-a cam oprit brusc cam toata istoria vinului in Bordeaux si nu numai…

Dar deh, “a la guerre comme a la guerre”…

 

 

4 responses so far

 

Feb 22 2013

In cautarea Pinot Noir-ului: Joseph Drouhin Cote de Beaune-Villages 2010

 

Ca sa continuam seria vinurilor simple si care merg direct la inima si in acelasi timp sa terminam cat mai repede cu exemple chinuitoare pentru producatorii locali, astazi va prezint cum ar trebui sa arate (dupa mine) un Pinot Noir de linie de pe la noi.

Nu am aspiratii foarte mari, nu tanjesc la soare: este vorba de un amarat de Cotes de Beaune Villages, pe care un francez l-ar privi ca pe o chestie destul de triviala, destinata eventual sa insoteasca o masa obisnuita.  Deci nu stabilesc standarde de neatins…

 

Asadar avem asa: 100 %Pinot Noir, recolta 2010, strugurii proveniti din 16 sate din apelatiunea Beaune (de fapt “Cote”, fiind exceptate cele mai reusite terroir-uri: Volnay, Pommard, Beaune, Aloxe-Corton), recolta de sub 5t/ha, drojdii indigene, usor cu baricul, la doar 10% din vin (aviz producatorilor de pe la noi). Ah, sa nu uitam un amanunt semnificativ  care mi l-a pus pe radar la Vinatis: e facut de Drouhin, negociant cu traditie in Burgundia. In plus l-am prins si la promotie, cu 12 €. Asadar:

 

Drouhin Cote de Beaune VillagesAspect (Culoare): rosu rubiniu, semitransparent

 

Nas: Initial se prezinta proaspat, simplu, elegant cu fructe rosii (zmeura, cirese, fragi, capsuni) intr-o exprimare vioaie si vesela plus note de cedru, menta si frunze uscate in fundal. Evolueaza delicat spre adieri de flori de camp, violete, toporasi (sper ca stiti toti ce sunt aia) si ceva tuse lactice si usor ierboase.

 

Gust: atac vioi si o vaga nota de corpolenta in debut dojenita insa repede de  o aciditate precisa care ii imprima un caracter proaspat. Arome suculente de fructe rosii coapte (cirese, capsuni, zmeura) se perinda pe palatin pe fondul unei evolutii constant in urcare a aciditatii si a unui alcool inexistent (desi pe sticla scrie 13%). Finalul aduce o nota amarui-tonica placuta, de migdale si tanini nervosi, prezenti, meniti parca sa sugereze celui care se bucura de el sa nu ii ia in deradere caracterul prietenos si lejer.  Evolueaza pe termen mediu in postgust, initial cu note tonic-acide, stingandu-se in aspecte de fructe rosii coapte.

 

Un vin Foarte Bun, suplu, curat, elegant, nervos, construit in jurul unei coloane de aciditate care nu iese in evidenta dar il sustine excelent si cu o nota serioasa data de taninii din final. Merita pastrat inca vreo cativa ani. Eu am fost prea curios si l-am desfacut. Si nu imi pare rau. Pentru ca ofera o placere pura si vibranta inca de pe acum. La cei 12 €  cat am dat pe el , RPC-ul este Bun.  Mi-ar fi parut rau de ei daca as fi luat vreun mutant ultrabaricat de pe la noi.

 

Nu e totusi hilar (ca sa trecem peste paradoxul situatiei) ca producatorii nostri zic ca sunt pe aceeasi paralela cu Bordeaux-ul, dar se incapataneaza sa faca Pinot Noir? Bine, nu ii pun la socoteala pe cei care se lauda ca sunt pe aceeasi paralela cu Bordeaux si Burgundia…ei chiar fac de toate pentru toti.

 

Pe scurt, daca vreti Pinot Noir, mergeti la sursa. Dar pregatiti-va sa luptati apoi cu virusul care se numeste “Burgundy” si care face nenumarate victime in randurile iubitorilor de vin. O victima ma consider si eu la ora actuala… Si nu m-a nimerit cine stie ce Grand Cru. Doar un amarat de “Villages”.

Si mai pregati-va ca Pinot-urile cu pretentii de pe la noi sa vi se para baricate, grele, alcolizate, complicate inutil, amorfe si in general fara personalitate sau macar ceva de spus.

 

5 responses so far

 

Feb 21 2013

Cat de multa placere poate produce un vin simplu: Claude Cogne Cabernet Franc 2010

 

Mi se intampla foarte des sa fiu intrebat care a fost vinul care m-a determinat sa ma apuc de scris si de facut bloguri personale. Si probabil de fiecare data dezamagesc pe cel din fata mea prin fizionomia descumpanita pe care o iau. De ce? Pentru simplul motiv ca nu exista asa ceva. Cel putin pentru mine. Nu exista vinul acela dupa care personal sa fi zis “Da dom’le trebuie sa am apuc sa studiez mai in amanunt problema asta cu vinurile…”.

Exista in schimb o evolutie lenta si as zice  constanta, fara suisuri si coborasuri, pe parcursul careia am intalnit cateva vinuri care mi-au placut in mod deosebit. Unele pentru ca erau complexe, complicate si parca te  indemnau sa le cercetezi originea si secretele, altele din contra pentru ca erau simple si directe, fara alambicari, oferind un soi de placere primara, de genul aceleia pe care o simti in fiecare an cand mananci pentru prima data vreun fruct de sezon, tocmai aparut pe la precupetii de prin piata.

 

In aceasta a doua categorie, a vinurilor fara fasoane, baricuri si alte “ghidusii” inutile se inscrie si cel despre care o sa va vorbesc in continuare. Este un Cabernet Franc de pe Valea Loarei care a poposit in paharul meu prin intermediul Vinatis contra fabuloasei sume de 5.5 €. Cred ca au fost cel mai bine cheltuiti 5.5 € pe o sticla de vin de cand ma stiu.

Prezentarea este simpla, usor departe de stilul frantuzesc, complicat de apelatiuni, care ascund varietalul in spatele nu stiu carui sat de prin nu stiu ce regiune, doar de pasionati putand fi descifrata. Deja cei de pe Valea Loarei mi se pare ca tind mai mult spre o abordare si branduire mai moderna, in stil New World, pentru vinurile proprii si bine fac.

In Franta toti au cam acelasi stil de promovare/branding si atunci cand nu te numesti Bordeaux sau Burgundia ai de suferit daca incerci sa faci totul pe stilul acestora. Dar divaghez…

Iata deci, de ce sunt asa extaziat de vinul rin cauza:

 

cabernet-franc-vignoble-claude-cogne-2010-france-loire-rouge-075l-Aspect (Culoare): Rosu spre rubiniu, stralucitor,  cu inflexiuni tinere, de cireasa de mai si usor violete in borduri

 

Nas: fructat, in note pure, directe, proaspete, cu fructe rosii coapte (zmeura, capsuni, fragi) si aspecte dulci-vanilate in fundal care insa nu dau impresia de clasicele gemuri si magiunuri provenite din fruct supracopt. In fundal adie ceva tuse de fructe negre si ierburi aromatice uscate care ii confera o nota de eleganta.

 

Gust: Evolutie rotunda, cu un corp mediu pe palatin, senzatiile de fructe rosii parguite din nas  (zmeura, capsuni, coacaze) regasindu-se in mod fericit in gust. Aciditate prezenta, fapt ce ii confera, in tandem cu fructul, o impresie proaspata, fina, de puritate. Excelent echilibrat, alcool bine calibrat (12.5%) si tanini fini si catifelati pe final. Postgust scurt spre mediu cu impresii fructate si dulceturi fine (mai degraba ceva peltele usor aromate) plus ceva note condimentat-ierboase.

 

Prin prisma celor de mai sus, pentru mine a fost un vin Foarte Bun. Direct, simplu, elegant, fructat si extrem de cinstit cu interlocutorul. Nu incearca sa fie ceea ce nu poate sa fi si tocmai prin aceasta simplitate asumata, pe filozofia “less is more”, este mai aproape de excelenta decat miriada de cocktail-uri neindemanatice de gemuri si baricuri care  populeaza piata de vin.

RPC este si el Foarte Bun la cei 5.5 € cat am dat pe el. Asa cum spuneam mai sus unii dintre cei mai bine cheltuiti bani din ultimul timp.

 

Daca nu ar fi fost aberatia aia de Merlot 2007 de la Wine Princess (da, la cum arata piata de la noi, eu consider vinul respectiv o aberatie pozitiva) as fi zis ca noi nu prea putem sa facem vinuri ieftine si corecte cum este cel de mai sus. Dar pana la urma exceptiile confirma regula, nu? Desi sper ca afirmatia de mai sus sa nu devina chiar o regula…

 

P.S. Apropo de Wine Princess, am vazut la ei un Cabernet Franc interesant la Goodwine. Parca era pe gama Stone Wine. Nu in stilul celui de mai sus, mai picant, auster si acid, dar interesant. Mai ales ca  noi nu avem foarte multe varietaluri de Cabernet Franc autohtone.

 

No responses yet

 

« Prev - Next »