Bunnn…am fost la SERVE saptamana trecuta. In Bucuresti. De fapt exact acum o saptamana. Cred ca cei care  citesc blogurile de vin (adica noi intre noi)  au aflat deja.

De fapt si “la SERVE” este incorect mentionat. A fost invitat de catre SERVE la Espace Minoux, o locatie cocheta de pe langa Piata Universitatii. Bine, probabil nu chiar langa, dar noua de prin “Provincii” totul in Bucuresti ni se pare langa Piata Universitatii.

Cu ce prilej cred ca iar ati aflat deja: oficial sa degustam noul Cuvee Charlotte (ver. 2010) si “nu numai”… Adica “surpriza!!!”: ne-am trezit cu o verticala de Cuvee Amaury, vreo cateva randuri de gustari pregatite  cu pricepere de vedeta TV de acum Dragos Bercea (de la Top Chef, mai) plus o tratatie cu ciocolata fina (si excelenta) de la Neuhaus.

 

 

Apoi m-am mai trezit cu toata floarea blogerimii autohtone ( sa nu uitam ca exista si “Florile Raului” ale lui Beaudelaire..:D )  prezenta intr-o incapere de 4 pe 4 incat la un moment dat “cainam” tarisoara noastra draga cu voce tare:  daca “Doamne Fereste” se intampla ceva, ramane  fara critica de vin. Dar nu s-a intamplat nimic, toata lumea se pare ca  a revenit intreaga pe metereze si (inca) se trage din toate pozitiile.

 

Pentru mine s-a mai intamplat insa o premiera: am fost pus in fata unei chestii unice si nemaintalnite pe meleaguri mioritice. Un fel de eclipsa de soare pe care o prinzi o data la nu stiu cate zeci de ani si iti trebuie ochelari speciali sa o vezi ca altfel te freci la ochi toata viata.

Vorbesc despre singura verticala decenta (adica peste cinci vinuri) a unui vin alb sec autohton, respectiv Cuvee Amaury.

 

Daca stai sa te gandesti e si un pic depresiv: ditamai tara producatoare de vin, cu pretentii de premium (de cativa ani incoace), nu e in stare sa scoata la apel decat o singura verticala de vin alb sec si vreo 2-3 de rosii.

De ce, o sa ma intrebati? Pentru ca nu au existat pe la noi prea multi producatori care sa se priveasca spre viitor si sa realizeze vinuri in consecinta. De fapt nici acum, cand nivelul calitativ al vinurilor romanesti a crescut evident, nu prea exista. Majoritatea sunt preocupati cum sa scape mai repede si mai scump de vinurile proprii. In fine….iar divaghez.

 

Sa revenim la evenimentul principal al serii, adica verticala de Cuvee Amaury si sa trag niste concluzii punctuale si personale asupra vinurilor care mi-au sarit in ochi (la figurat):

 

– 2002 avea un nas superb, cu arome de Madeira, dar gustul o cam luase in jos cu ceva alcool si note amare pe final, desi baubil fara nici o problema. Acu e posibil ca starea vinului sa fi diferit de la sticla la sticla, (lucru normal de altfel tinand cont de varsta vinului) pentru ca unii erau satisfacuti si de senzatiile gustative.

 

– 2006 pentru mine a fost surpriza serii. Din declaratiile “autorului” (D-nul Aurel Rotarescu, oenologul SERVE) anul a fost mai rece si a permis un Amaury varietal, bazat pe Sauvignon Blanc.  Care se prezinta la aproape 7 ani de la nastere ireal de proaspat si structurat, cu o coloana de aciditate remarcabila si un final in forta. Impresionant pentru un Sauvignon Blanc de Dealu Mare sa se pastreze asa frumos.

 

– 2004 iarasi cu aciditate ok (100% Riesling Italian din cate am retinut), arome mature, usor oxidative si final usor tonic. Probabil ca daca ar fi fost o idée mai cald s-ar fi deschis mai bine. Ca toate vinurile de altfel. Oricum era dificil de controlat o temperatura optima pentru fiecare  “mostra” in parte.

 

– Din cele mai noi, 2009 si 2010 evoluau in aproximativ aceeasi paleta aromatica, 2010 mai dur, incarcat si imbracat in arome (in special de baric care cam “ia fata”: cocos, note de afumat, gutuie, vanilie) si 2009 mai deschis, citric si integrat mai ales la nivelul lemnului,  o  idee despre cum va arata probabil si 2010 peste un an.

 

– 2011 s-a prezentat excelent, ca dealtfel si asta toamna la vizita la crama. Parca cu un plus de integrare si complexitate aromatica de pe urma lunilor petrecute in sticla. Un vin fresh, proaspat, dar in acelasi timp complex care debordeaza de arome elegante, florale, citrice si de “stone fruits”, cu un baric bine integrat si o structura evidenta. Din ce am inteles este primul an in care Rieslingul de Rhin il inlocuieste pe cel Italian in asamblaj, alaturi de o tusa de Chardonnay. Mi s-a parut excelent si la 55 de lei pe Clubul Cavalerilor, e cam best-buy pe segmentul “cu pretentii” de la noi.

 

– toate vinurile s-au prezentat in parametrii buni, lucru de laudat daca ne uitam in evolutie la contextul industriei in care au luat nastere.

 

Cam atat despre “surpriza serii”. Pentru cine vrea impresii mai detaliate despre fiecare “actor” in parte, le gasiti prezentate cu minutiozitate la colegul George. Iar daca vreti poze  si eseuri, le gasiti la Mihai. Eu doar constat ca va trebui cumva sa ma detasez putin (macar si emotional) de realitatea cu marketingul si preturile de pe la noi pentru ca imi afecteaza romantismul si inspiratia…:D.

 

Ahhh..sa nu uit sa va mai spun doua cuvinte despre:

 

Vinul Cavalerului Rose 2012 care a beneficiat din plin de soarele (si mai ales apa) din podgoria Babadag rezultand o licoare lejera, echilibrata si suficient de parfumata pentru a insoti perfect canicula verii ce va sa vina. Tinand cont de cum a fost anul 2012 in zona Ceptura, de data asta Babadag-ul a fost asul din maneca SERVE pentru Roze-ul din gama respectiva.

 

Cuvee Charlotte 2010 care mi se pare un vin inca in devenire, ca o sotie tanara, cu vreo cateva luni de mariaj cu sticla la activ. Vinul nu sotia… Asa ca nu ma pot pronunta de acum decat asupra corpului catifelat si suplu (fara Cabernet Sauvigon de data aceasta), lasand la o parte notele lactice si tanini zvapaiati de pe final.

Dar vorba celebra si omniprezenta a unui clasic in devenire: “cu timpul isi va dezvalui toate secretele”…este ca suna bine? Va recomand sa o spuneti si sotiei…sau eventual soacrei.

 

Una peste alta inca un eveniment reusit marca SERVE si ma gandesc ca daca m-ar chema si in Afganistan, pe teatrul de operatiuni, ala cu atentate si talibani, probabil ca m-as duce cu incredere gandindu-ma ca gasesc ceva bun de baut plus niste gazde si invitati cu care sa  pot schimb o vorba.  Asa ca nu cred ca  mi-as da seama cand si daca mi-ar trece glontul pe ureche…

Si oricum ar mai fi curiozitatea (care inca nu a omorat nimic) de a nu pierde partea aia de “si nu numai”. Astept cu groaza ziua in care o sa mi se spuna:  “Si atat!”..:)

 

P.S. Pozele de mai sus sunt “imprumutate” de la Alex Farca (Lumea Mare). Se pricepe ca nimeni altul si m-am gandit ca nu are rost sa va chinui eu cu cei 4 MP ai senzorului CMOS de care dispune minunatul meu “smartphone” HTC.

 

Tags: Cuvee Amaury, Cuvee Charlotte, SERVE

 

Dupa ce am fentat elegant atacul scammer-ilor tunisieni (cu Ip-uri de Romania) de vineri, iata-ne astazi in fata unui nou studiu de caz despre marketingul autohton de vin.

Dar inainte de toate sa fac o precizare importanta, valabila la toate postarile pe subiectul “marketing” scrise pe blogul de fata:  ideile de mai jos sunt proprii si personale.  Asa percep eu faptele, ceea ce nu inseamna ca am sau trebuie sa am neaparat dreptate. Este doar o viziunea cuiva din piata, a unui consumator putin mai avizat, sa zicem.  Vorbesc strict despre marketing si despre cum il percep eu la la producatorii nostri. Si atat!

Nu platesc polite, nu “creez piata” pentru nimeni, nu aduc insulte gratuite si in general consider ca adevarul nu ar trebui  sa jigneasca sau sa ofenseze pe nimeni.

 

Asadar sa trecem la fapte: daca pana acum m-am lamentat ca producatorii de la noi nu fac marketing indeajuns pentru vinurile proprii, astazi o sa va prezint un caz din extrema cealalta. Adica prea mult marketing. Si extremele au in general tendinta sa nu functioneze…Sa vedem de ce.

 

1. Primul lucru care imi sare in ochi la portofoliul celor de la Crama  Oprisor (asa cum il stiu din experienta personala, nu va ganditi ca ar fi prezentat cumva in maniera coerenta pe site-ul lor) este ruptura gamei “low” de restul conceptului. Aceasta e din alt film, are un alt scenariu si alti actori. Parerea mea personala este ca etichetele respective sunt o piatra de moara pentru ei si ar fi fost mult mai nimerit sa ramana pe “Val Duna” (care avea deja notoritate) eventual un pic restilizata.

In plus ele creaza un efect de contagiune negativa si pe gamele superioare. Daca vreti sa il simtiti faceti un mic experiment (care teoretic trebuia facut de producator inainte sa scoata etichetele alea cu jderi galbeni pe fond “verde brotacel” in piata): Luati o sticla de Caloian, uitati-va la eticheta, la povestea brandului (aia traditionala cu Oltenia Profunda) si probabil o sa va sune ok. Este ok si mie imi suna bine. Apoi luati o sticla de Jderu sau Calauza si puneti-o langa cea de Caloian. Si ganditi-va ca cele doua sunt emanatiile aceluiasi  producator. E, acu vi se mai pare asa credibil si ok brandingul si povestea de la Caloian? Eu zic ca nu…Asta inseamna contagiune de brand.

Daca vreti sa vedeti efectul maxim puneti Jderu’ ala langa chestiile super-premium de la Oprisor (Fragmentarium, Erotikon, Cutia Paleologu sau chiar Smerenie). Sa vedeti ce bine o sa dea. Daca suferiti cu imaginatia uitati aici o imagine cu Fragmentarium incadrat de Jderu’ Vesel si Jderu’  Tare.  Cool, huh?

 

Una peste alta, dupa parerea mea au comis-o. E ca si cand ai avea un Mercedes sa zicem si ii pui un eleron de Dacie 1310 pe portbagaj, prins cu autofiletante de 14. Cam asa arata acum gamele lor: de sus in jos arata ok, destul de unitar, dar se termina cu o aberatie.

Eu sunt curios daca etichetele si conceptul respectiv au fost testate pe vreun panel de consumatori. Eu cred ca nu. Daca da, as fi curios sa cunosc si eu respectivul panel…

 

2. Apoi al doilea lucru interesant: au cred cele mai scumpe vinuri de prin peisajul autohton. Vorbesc de cele super-premium, tocmai enumerate mai sus. Atat de scumpe incat rar se poate intalni consumatorul cu ele.

Dupa mine rolul lor este la fel (de inutil) ca al diviziei AMG de la Mercedes: vinuri ultrascumpe pentru genul de oameni snobi care cumpara dupa pret. Ciudat este insa ca sunt branduite interesant, fiecare avand cate un concept reusit in spate.

Pacat ca cei care si le permit  nu inteleg nimic din conceptele respective. Ei stiu doar ca ala e cel mai scump vin si ca il pot folosi ca element de statut. Punct. Il desfacem si il bem. Eventual cu Cola. Eu cel putin am vazut mai multi snobi cu Fragmentarium sau Cutia Paleologu in fata decat persoane care sa discute conceptul de pe eticheta. E un paradox, nu? E la fel ca la Mercedes care are in Romania o imagine de care multi se feresc sa fie asociati: aceea de turnulete si de ceafa groasa.

 

3. Al treilea lucru: avalansa de manifestari, degustari, organizari, evenimente, etc. Intr-o vreme era un heirupism teribil cu Jderii si Calauza, din care nu lipseau elementele de cultura corporativa si team building, gen tricouri si sepcute.

Apoi pozele…peste tot poze. Ai crede ca orice posesor de aparat foto de pe la noi a facut cel putin o data in viata o poza cu vreo eticheta de la Oprisor (si eu cred ca am vreo cateva). Cu Jderi, Calauze, Caloieni, Etichete Rosii, Dragaica, Rusalca, etc..care apar practic de peste tot, ca intr-un “Alien” care nu se mai termina, de ajungi sa visezi sa treaca o zi fara sa vezi vreo eticheta de la Oprisor. Au ajuns un fel de Coca Cola: pe unde intorci capul trebuie sa fie ceva. Doar ca la Coca Cola ideea de a acoperii tot orizontul vizual si conceptual al consumatorului cu brandul propriu merge; la vinuri il poate determina pe acesta sa te perceapa ieftin si disperat. Pentru ca vinul nu este Coca Cola.

 

4. Al patrulea lucru: Aud intre timp ca celebrul (e vedeti si eu am ajuns a il consider asa) Cabernet Sauvignon Eticheta Rosie 2010  s-a epuizat rapid in 2 luni de la lansare, ajutat fiind si de “orizontul  rosu” al promovarii intense si agresive pe toate mediile de comunicare incat unii probabil ca au crezut ca sunt din nou alegeri cu USL in postura principala, mai avand putin si cautaand cabinele de vot.  Multi iau chestia asta ca un triumf de marketing si de vanzari. Nu este nici pe departe asa. Daca ai un vin bun, un fel de port-stindard al cramei tale, scopul nu este sa il scoti si scapi cat mai repede de el.

Bine, daca ai nevoie de cash este de inteles. Dar pe termen lung asta iti va dauna. Vinul  nu este ca gogosile, care trebuie sa se vanda cat mai repede, cat sunt calde. Si cel putin, nu genul respectiv de vin. Un vin pe care tu il numesti ca fiind reprezentativ si pe care apoi il scoti si il vinzi rapid, in 2-3 luni, de parca ai vrea sa scapi cat mai repede de el, nu da bine la imagine.

Ce vreau sa spun  este ca in cazul vinurilor, scopul unui producator care vrea sa isi consolideze pe termen lung pozitia pe piata nu este sa vanda cat mai repede si cat mai scump un produs, ci sa isi creeze o imagine si sa impuna niste branduri.

 

Este o chestie foarte ciudata si perversa si de aceea “vanzatori” care exceleaza in alte domenii nu performeaza si in sectorul vinului. Pentru ca trebuie sa stii cand sa te opresti si cum sa iti dozezi varfurile de gama. Vinul nu este ciment, guma de mestecat sau detergent, chestii care pot fi produse practic in cantitati nelimitate, la norma si de aceea poti sa le aplici linistit o strategie de tip “push”, agresiva in piata. Risti sa ajungi ca o maternitate englezeasca din care se aude doar “Push, push, push…”

Bine, punctual, intr-un an, vei vinde mai mult ca altii si vei avea rezultate financiare bune, dar acestea se fac pe seama imaginii si a dezvoltarii pe termen lung a firmei. E  ca si cum un maratonist alearga la maxim in primii doi kilometrii fara sa se gandeasca ce va face in urmatorii 40: va fi in fata o perioada, va conduce, va avea succes, lumea il va aplauda, dar sigur nu va castiga cursa sau nici nu va reusi macar sa o termine. Asa ca raspunsul la intrebarea din titlul este: pe termen scurt DA, pe termen lung, NU.

 

Ideea ca marketingul agresiv de la Oprisor, menit sa forteze cu orice pret vanzarile, nu are intotdeauna rezultate pozitive imi  este confirmata si de o alta observatie: reducerile de pret.  Dupa toate aceste eforturi duse la extrem, dupa ce nu a ratat nici un targ de specialitate sau de nespecialitate, nici o intrunire de producatori agricoli sau congres medical, nici un concurs de vinuri sau de orice licori ce contin alcool, nici un meniu de restaurant, la sfarsit de an, la Oprisor, apar inevitabil si implacabil reducerile.

 

Si ce reduceri: “Sfintii” de la 40 al 15 lei, “La Cetate” de la 35 la 15, etc..etc…La Carrefour am invatat ca ne putem baza pe promotiile Oprisor mai ceva decat pe Mos Craciun. Vin negresit cu ocazia sarbatorilor si sunt niste discounturi consistente.

Practic, judecand dupa acestea tot efortul de marketing de peste an, oricat de consistent ar fi, nu reuseste sa goleasca pivnita. Toti bani dati la targuri, la manifestari, la concursuri, la (unii) bloggeri, la fotografi, la artisti, la copii, la restauratori, la ospatari, la chelneri, la somelieri, la hostesse, la evenimente sportive, la hypermarketuri si la tot ce misca in media de vin de pe la noi sunt inutili. Se ajunge in aceeasi fundatura a promotiilor. Promotiile astea sunt ca o  declaratie de capitulare, de depunere a armelor: “Am facut tot posibilul, dar nu am reusit sa il vindem, scapati-ne de el!”.

Pentru mine promotiile sunt masura clara a faptului ca marketingul de vin agresiv nu functioneaza pe piata de la noi. Cel putin nu pe palierele de pret unde vrea Oprisor sa joace. La Cotnari si la segmentul de consumatori si vinuri entry-level poate ca merge (vezi Guta, Cornelia si Lupu Rednic, Morosanu, vinul de aur, etc.).

 

Asa ca ma gandesc retoric: nu ar mai simplu sa se faca ceva economii de la marketing si sa se mai reduca preturile, cu care oricum se da de pamant intr-un final prin promotiile respective? Eu stiu ca trebuie sa manance multi o paine si Slava Domnului in Romania in industria vinului sunt multe guri de hranit, dar in loc sa  umblam doar la perceptii si sa promovam agresiv produsul pe toate canalele, nu mai bine mai ajustam un pic raportul pret/calitate spre partea pozitiva?  Altfel eu ii vad prinsi intr-o spirala de aruncat banii la infinit pe promovare si marketing din care iesirea este in mod implacabil tot reducerile de pret. Dar stati linistiti, pariul meu, daca ma intrebati, este ca vor creste preturile si o vor lua de la capat. Show must go on!

 

Si mai este o problema cu promovarea agresiva: o orchestra de muzica clasica nu trebuie sa cante orice gen, doar pentru a vinde biletele la spectacol.  Sau daca o face nu va tine prea multe spectacole. Asa, o crama nu trebuie sa faca orice pentru a-si promova vinul. Consumatorul nu iti bea vinul in mod constant pentru ca i-l prezinti intr-o mie de feluri si din o suta de directii. Il bea si il fidelizeaza un produs bun si care ii satisface nevoile la un pret acceptabil in raport cu ceea ce ofera.

 

Nu poti sa iti turezi masinaria de vanzari la maxim si sa impingi la infinit vinul in piata… Asta in conditiile in care nu esti un jucator mare; vorbesc de cei 3-4 mari de la noi. Pe termen lung iti vei canibaliza brandurile si gamele si te vei expune unei strategii agresive de acelasi gen.

Daca unul dintre cei trei granzi: Murfatlar, Cotnari sau Jidvei vor incepe sa isi “impinga” vinurile in piata te vor elimina automat din joc, doar prin simpla forta a bugetelor de care dispun. Eu personal as paria pe Murfatlar (cu proiectul M1.Crama Atelier) mai ales ca vor scoate si vinurile rosii in curand si deja si-au “incalzit motoarele” pe albe.

 

Singurele lucruri care te pot apara de forta financiara a unui concurent mult prea puternic sunt: un brand propriu solid, relatii foarte bune cu partenerii de afaceri si o baza de clienti fideli. Dar daca ai avut o strategie de vanzari cu n+1 preturi, pe n+1 canale si cu n+1 modalitati si mesaje de comunicare, acestea ori nu exista ori ti le-ai distrus deja. Si te vei gasi gol si lipsit de aparare in fata concurentei de mai sus care probabil te va matura “elegant” de pe piata. Si atunci o sa putem vorbi despre esecul  marketingului…

 

Si spun asta din perspectiva faptului ca sunt un avocat al marketigului. Dar pana in punctul in care acesta tinde (sau da impresia ca vrea) sa subtituie produsul propriu-zis, sa canibalizeze ceea ce ar trebui sa promoveze. Iar punctul acela este foarte periculos: o data atins in mintea consumatorului este foarte greu sa il mai convingi de contrariu. Adica de faptul ca tu ai intr-adevar un produs bun, corect.  Iar cei de la Oprisor desi nu au vinuri slabe, mi se pare ca “joaca” periculos de aproape de acest punct. Dar este doar parerea mea…

 

P.S. Ca sa nu incheiem totusi intr-o nota pesimista: unii de pe la noi au trecut demult de punctul respectiv. Altii s-au pozitionat deja direct peste el.

Cum spune o vorba celebra: Intotdeauna esti victima propriei tale ratiuni…

 

Tags: Calauza, Caloian, Crama Oprisor, Jderu, Marketing

 

Despre gama de vinuri Villa Vinea produse de Castel Vinum in Podgoria Tarnave am mai vorbit intr-un post anterior. Asa ca o sa fiu extrem de lapidar astazi si o sa ma opresc doar la cel care mi s-a parut cel mai reusit si pe care dealtfel l-am aprofundat mai bine saptamana trecuta: Gewurztraminer Selection 2011.

 

Si daca tot am inceput cu epitete si laude, sa nu ne oprim aici si sa spunem ca, “a mon avis”, este cam cel mai bun Gewurztraminer romanesc din oferta actuala de pe piata. Subliniez romanesc si o sa vedeti ca partea amara a “love affaire”-ului meu cu vinul amintit mai sus, vine la urma. Deci:

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, stralucitor

 

Nas: Intensitate aromatica medie, dar sustinuta cu nuante dulci, rotunjite, de miere, strugure copt, litchi, trandafiri si  coji de portocale uscate. Integrat, elegant, usor retinut.

 

Gust: Catifelat, cu un corp molae, placut si nuante de miere, trandafiri, caise si piersici coapte in evolutia pe palatin. Aciditatea nu este tocmai punctul forte, fiind trasa inapoi si de senzatia de miere a zaharului rezidual (vinul este demisec), dar ii confera totusi impresii vagi de structura si coloana vertebrala. Final adauga cocktail-ului de arome de mai sus note placute, condimentate, amarui  care se mentin si in fazele initiale ale postgustului fiind urmate ulterior de senzatii dulci, de placinta cu mere si scortisoara.

 

Per ansamblu un vin Foarte Bun, echilibrat, nu foarte strident aromatic si cu o nota de distinctie, eleganta, de gingasie moale. Asa cum spuneam la inceput probabil cel mai bun Gewurztraminer facut pe la noi la ora actuala.

 

Cand ajungem insa la capitolul pret “se strica vremea” si daca tot am inceput cu epitete, sa terminam in aceeasi nota hiperbolica:  vinul de mai sus este ireal si aberant de scump. 75 de lei pe site-urile de profil. Adica vreo 17 €. S-or fi mutat Cru-urile de Chablis-ul peste noapte in Tarnave si nu stiu eu?

  

Pai haideti sa fim mai catolici decat (viitorul fost) papa si sa vedem ce putem cumpara cu 17 € din zona Trentino, ca sa avem o consistenta de stil la nivelul vinificarii…

  

Uitati-va va rog la preturi si la punctele Parker (stiu ca unii se roaga la ele ca la icoana) pentru Gewurztraminer-urile respective si  poate reusiti sa ma lamuriti si pe mine de ce am impresia ca unii ne iau de fraieri cu preturile astea?

  

Ce sa va mai povestesc? Ca acelasi vinificator (sa fim bine intelesi, omul isi face bine treaba si nu are legatura cu preturile) realizeaza  in Italia, in Alto Adige, un Gewurztraminer care costa 10 €? Sa inteleg ca e mai prost decat asta? Cu toata traditia producatorului si punctele alea trecute in stanga? Sau doar noi suntem considerati mai prosti…informati, sa zic asa?

Sa va mai spun ca in afara de un Riesling cu 95 de puncte pe linie si pentru care se cere fabuloasa suma de 19 € restul vinurilor lor nu trec de 13 € ? 

Eu zic sa ma opresc aici ca facem depresie colectiva…E de ajuns a mea!

  

P.S. Si apropos, daca nu va place stilul de Alto Adige, luati de pe Alsacia sau de pe Germania. La pretul de mai sus aveti optiuni practic nelimitate. Mai scump ca in Romania e greu sa gasiti. Poate doar daca vreti  “nume mari” cu sute de ani de traditie in spate, nu cu vii plantate de 4-5 ani.

Iar daca patriotismul va umezeste coltul ochiului si vreti sa “ajutati” una dintre micile investitii viti-vinicole facute in Romania cu fonduri europene pentru ca mai apoi sa vanda vinuri cu preturi aberant de mari, scoateti banu’….E ca in Filantropica!

 

Tags: Abbazia di Novacella, Gewurztraminer, Selection, Villa Vinea