2012 a fost un an ciudat. Cel putin pentru mine. Sub un spectru al crizei care se pare ca a devenit deja normalitate si probabil ca va marca denumirea generatiei  din care fac si eu parte.  Mai mult ca sigur va fi tot ceva cu “sacrificiu”, cum se obisnuieste pe la romani. Am avut alegeri peste alegeri, referendumuri, vreo 4 guverne si cate si mai cate.

Daca e sa ma refer la sectorul viticol citeam mai deunazi in Millesime ca 2012 a fost un an total atipic. Chiar prin Dealul Mare  (da, da, Bordeaux-ul Romaniei despre el este vorba) se aud impresii conform carora nu prea ai cu ce sa il compari si nu s-a mai vazut asa ceva.

 

2003 a fost pentru Champagne tot un an atipic si ciudat de similar cumva lui 2012 de la noi: cu inghet care a injumatatit productia si caldura excesiva spre finnalul verii care a lovit nemilos in aciditatea legendara a strugurilor destinati productiei de sampanie. Rezultatul: cea mai timpurie campanie de recoltare din istorie (si acolo e istorie, nu gluma), inceputa pe la sfarsitul lui august.  Suna cunoscut?

In consecinta cam toate marile case s-au ferit sa declare 2003 ca vintage si sa scoata ceva ca urmare a acestui an, tot vinul mergand la blend-uri si fiind folosit pentru a da un plus de fructuozitate si corpolenta sampaniilor de linie. Plus ca venea si dupa anul 2002 vazut ca unul dintre cele mai bune vintage-uri din ultimii zeci de ani.

 

Cam toate casele zic, cu o exceptie notabila: Moet &Chadon care au ales sa scoata Dom Perignon din anul respectiv.  Carcotasii spun ca ar fi mai mult presiunea din considerente financiare a LVMH, care controleaza producatorul in discutie, decat consideratiile de calitate care au determinat aceasta miscare. De fapt de la preluarea de catre LVMH (de fapt fuziunea Moet&Chandon cu Louis Vuitton) se pare ca ritmul de declarare a vintage-urilor de Dom Perignon s-a cam inmultit in mod suspect. Cel putin pentru unii. Mai multe despre LVMH si toata aprtea de amrketing elgata de brandul Dom Perignon gasiti aici.

Ce a rezultat din recolta 2003? Un cupaj (L.E. asamblaj pentru puristi) de 60% Pinot Noir si 40% Chardonnay care la ora actuala arata asa:

 

Aspect (culoare): galben deschis, stralucitor cu un perlaj persistent in pahar, sustinut pana la o impresie de efervescenta.

 

Nas: un melanj elegant de note primordial proaspete si fructate, cumva atipice, cu mar verde, coaja de portocala, lime si ceva caracter de strugure. Note usoare de drojdii si aspecte minerale in fundal, alaturi de tuse retinute de briose si unt care sugereaza cu delicatete si gingasie ca au trecut ceva ani peste licoarea in cauza. Un nas tanar,  si surprizantor in aspectele sale primare de fructe proaspete.

 

Gust: Se remarca instantaneu pe palatin printr-o spuma fina si diafana. O impresie de rafinament cu aciditate bine integrata si aspecte primordial fructate, in linie cu nasul. Extrem de compacta si unitara mai ales prin expresia si puritatea fructului, cu un aer sobru si o aciditate care creste in progresie insesizabila pentru a oferi un final proapsat si usor tonic. Foarte fresh pentru ceva care are aproape 10 ani. Postgustul este persistent, vioi, usor tonic, in arome initial fructate, de biscuiti si alune prajite, usor arse, afumate pentru ca mai apoi sa lase in gura aspecte incantatoare de caramel spre martipan.

 O sampanie despre care multi spun ca este usor atipica pentru stilul Dom Perignon si clar mult mai consistenta si “carnoasa” decat sora ei mai roza  care pare mai precisa si focusata.  Ofera tone de placere nedisimulata inca de pe acum si m-as considera norocos sa ma mai intalnesc o data cu ea  peste cativa ani buni. Cat costa? Pai la noi vreo 800 lei, la ei vreo 114 €. Ca asa e in tenis…

 

Se pare ca declararea lui 2003 a fost mai mult o aroganta din partea LVMH care a tinut sa arate tuturor ca si in cele mai neprielnice conditii naturale poate sa scoata un produs de top. Au facut bine sau au facut rau ca au “sfidat” natura? Parerile sunt impartite si doar timpul le va da sau nu dreptate. Pana la urma nu ar fi primul vin nascut in conditii vitrege care evolueze in ceva de legenda. Si asta ca sa dau doar exemplul clasic al Cheval Blanc 1947.

Cel putin la momentul actual, Dom Perignon 2003 este un “statement” despre puterea si savoire-faire-ul uneia dintre cele mai puternice case din Champagne: Moet&Chandon.

 

P.S. Sunt foarte curios, asa pe final de an, sunt cum vor arata vinurile romanesti din 2012, cine va avea curaj sa scoata “varfurile” de gama si cum se vor prezenta acestea…dar pentru asta mai avem de asteptat.

 

Tags: 2003, Champagne, Chandon, Dom p, Dom Perignon, Franta, Moet, Sampanie, Vintage

 

“Intelepciunea populara” spune ca rose-ul este un vin de vara, usor si fresh. De altfel in “anumite cercuri” acesta nici macar nu este considerat un vin serios, ci mai degraba „o jucarie”, o toana si o moda in acelasi timp. Si recunosc ca partial impartasesc opinia de mai sus.

Dar ce te faci cand consumatorii il cer si se creaza asa o chestie cu aer de snobism cum ca ar fi “trendy” si “fancy” sa stai vara la terasa cu un pahar de rose in fata. In fine, daca asta aduce oamenii spre vin eu unul ma declar multumit. In plus rose-ul poate  juca rolul de produs secundar al vinificarii unui vin rosu mai concentrat, daca se merge pe metoda saignee…Nu insa si in Provence.

 

In plus, de ce sa nu recunosc, ca imi place si mie sa ma bucur de licoarea respectiva, iar uneori ma apuca pofta in cele mai neapteptate momente. Citeam la George la un moment dat o clasificare  rose-urilor de pe piata si fiind erfect de accord cu ea nu pot decat sa imi declar preferinta pentru “stilul Provence”, mai lejer, proaspat, pe alocuri crocant si cu evidente note elegante. De fapt toata „clasificarea” respectiva era prilejuita tot de un reprezentant al rose-urilor de Provence.

 

Asa ca, in mijlocul iernii m-am gandit sa imi fac o comanda de Rose de la mama lui, adica de pe Vinatis. Si cum frunzaream eu printre medaliile celor din 2001, imi pica privirea pe un titlul mare: Primul rose din 2012. Cum axioma potrivit careia “cel mai bun rose este cel proaspat” imi ghideaza alegerile in acest sector si (recunosc) impins si de o curiozitate uneori maladiva am achizitionat o sticla din sus numita licoare.

Aceasta se numeste Grain de Glace si este produs de catre Les Maitres Vignerons de la Presqu’ile de Saint-Tropez (lung, nu?). Pe sticla mai sta scris: „Le Rose D’Hiver”. Adica Rose-ul iernii.

 

Produsul de fata musteste de marketing: sticla stilizata, eticheta in ton cu anotimpul (care am inteles ca este diferita in fiecare an) si promovare pe masura. Am inteles ca este deja un hit in Franta in genul Beaujolais Nouveau.

Probabil ca va intrebati unde se vinde si cine bea rose iarna la Paris. La Paris mai putin dar pe partiile de schi unde se muta iarna toata “floarea cea vestita” care isi face vara pe la Saint Tropez, licoarea de mai sus face furori. Dovada este ca cele aprox. 30.000 de sticle se dau ca painea calda si oricum acesta nu este produs sub aceasta forma decat intre 1 decembrie si 30 martie. Apropo, unii fac rezervari pe internet inca din octombrie..:)  Dupa sfarsitul lui martie probabil ca ii schimba eticheta si il trec in gama de vara. Ideea in sine se pare ca a prins.

 

Partea buna este ca si vinul propriu-zis se ridica la nivelul efortului de marketing depus:

 

Aspect (Culoare): Rose pal, de cupru si foita de ceapa cu degradeuri care duc pana la transparenta,bine puse in valoare de gatul sticlei

 

Nas: Proaspat, de intensitate medie, elegant, dezvaluie note de zmeura, fragi, petale de trandafiri asociate unor interesante tuse de fructe exotice (banana) si de flori de primavara. Totul este integrat, fara sa agreseze prin intensitate (desi parca o treapta in plus fata de rose-urile de vara), nimic fortat si totul la locul lui. O placere….

 

Gust: nici o surpriza aici si asta e un lucru bun de data asta: light, lejer, curge ireal de repede si usor pe palatin si lasa in urma o adiere proaspata, salina si minerala care iti aduce aminte de mare, de vara si de soare. Este usor mai pronuntat in corp decat un rose Provence de vara sau are “un ton” de aciditate mai jos, ceea ce ii scoate in evidenta notele de fructe rosii de padure, cu ceva aspecte exotice din fundal. Dar nu fiti indusi in eroare: isi pastreaza cu success pedigree-ul in pofida lipsei acelei aciditati taioase specifice varaitenlro de vara. Chestia asta parca il face mai “de iarna”. Se pare ca maestrii oenologi de la Saint Tropez chiar stiu sa se joace cu licorile roz.

 

Per ansamblu un vin care nu este cu nimic mai presus sau mai prejos decat un rose clasic din zona respectiva: proaspat, elegant, integrat, totul calat pe finete, fara nimic strident si tipator.

Ce dor mi-a fost de un rose de Provence si cat de mult m-am bucurat de el privind fulgii mari de nea care defilau la geam…Sincer pe piata de la noi nu este nimic la ora actuala care sa imi ofere atata hedonism.

 

De aceea eu il consider un vin Foarte Bun, la care povestea si marketing-ul cadreaza perfect cu produsul in sine si calitatea acestuia. Lucru mai rar pe la noi. Si totul la numai 7.7 € (plus 1.3 € transport daca stai in Romania), rezultand un RPC Bun.

Ma gandesc ca ar fi o alegere nimerita de sarbatori pentru cei ce nu vor sa se indoape cu “porcarii”, tocaturi, piftii cu usturoi si sarmale.

 

P.S. Observ ca au capatat si producatorii nostri (de fapt unul dintre ei) abilitatea de a scoate Rose-uri destul de rapid dupa recolta. Asa ca daca nu aveti chef sau timp sa comandati in Franta vinul de mai sus,  puteti merge cu incredere pe Terra Romana Rose. Desi cel de fata mie imi place mai mult, TR Rose ca stil nu este foarte departe, dar nici nu este “acolo”.

 

Altceva vroiam insa sa spun: in loc sa facem Facebook-ul irespirabil cu poze cu sticle (si mai noi paleti) din sus-numitul rose nu mai bine facem noi un concept cu un Rose romanesc de iarna, asemanator celui de mai sus. Asa, in loc sa avem un vin de vara pe care doar il scoatem mai devreme, vom avea un brand, un concept, care ne v-a vinde vinul si pe viitor.

Foarte greu sa te joci cu etichetele, denumirile si mintea consumatorilor de rose (care nu au un profil foarte sofisticat in ceea ce priveste vinul) nu cred ca este…

Iar mingea nu o ridic la fileu doar pentru SERVE. Cine are urechi sa auda si know-how sa faca sa ia aminte!

Mie nu imi trebuie ca drepturi de autor decat o sticla sa imi dau cu parerea. Sau ma mai gandesc..:)

 

 

Tags: Franta, Grain de Glace, Provence, Rose, Saint Tropez

  

Zilele trecute (de fapt ieri daca nu ma insel) imi exprimam opinia pe o comunitate de “pasionati” si “entuziasti” de vin despre celebrul Robert Parker si influenta lui asupra lumii vinului. A vorbi de spre Parker la capitolul vin e ca si cum ai vorbi despre Dumnezeu. Si cum despre Dumnezeu nu poti vorbi in cele 600-800 de cuvinte in care trebuia sa ma incadrez (apropo nu cred ca m-am incadrat nici in astea) o sa va prezint mai jos opinia mea, dusa pana la capat. Nu de alta dar m-am trezit ca am scris o pagina pe subiect si era pacat sa nu o stiti si voi.  Iata ce a aparut pe Winespot.ro:

 

“Eu privesc problema mai mult din punct de vedere al marketingului. Iar punctele Parker au facut o diferenta imensa în lumea vinului, multi vorbind de “before and after Parker”. Ceea ce au facut “punctele Parker” pentru consumatorul american (în prima instanta si apoi pentru lumea intreaga) a fost “democratizarea” vinului si simplificarea dusa la extrem a unei lumi destul de inchise si elitiste pentru consumatorul de rând. Si asta i-a ajutat în primul rând pe producatori sa vânda mai mult si mai scump, (“the holy grail of marketing”) si pe consumatorii sa experimenteze mai mult. Un scenariu win-win.

Cu privire la eficienta punctelor discutia este extrem de lunga; dar pe scurt depinde ce vrei de la vinurile pe care le bei si cum abordezi în general subiectul “vin”: pentru un consumator obisnuit, punctele Parker înseamna o alegere simpla si usor de realizat a unui produs care altfel ar necesita un efort laborios de documentare si o experienta vasta. Pe de alta parte un pasionat de vinuri va prefera în majoritatea cazurilor partea cu documentarea si experimentarea, aruncând adeseori anatema asupra sistemului parkerian.”

 

Si continuarea:

 

Discutia cu punctele Parker in cazul pasionatilor e mai laborioasa si nuantele sunt mai subtile. Desi toti ii recunsoc meritele, majoritatea il hulesc din principiu, desi au apelat macar o data in viata, cand au trebuit sa aleaga un vin, la punctele lui. Eu numesc chestia asta paradoxul McDonalds: “In Romania nu punem piciorul in McDonalds pe principiul ca e junk-food, dar daca te parasuteaza cineva in Congo ar fi singurul restaurant in care ai avea curaj sa mananci.” De ce? Pentru ca nu poti intui foarte usor si repede calitatea restaurantelor locale si preferi un “old reliable”.

Cam asta este dualitatea relatiei mele cu Parker. Parker este un fel de “fast-food” al vinurilor: te uiti la puncte, compari aritmetic si iesi repede cu sticla din magazin. Wham-bam-thank-you-maam!

 

Pentru lumea celor cu adevarat pasionati de vin, Parker a devenit un fel de Crucea de Piatra. O institutie in sine, hulita, criticata, dar la care apeleaza toti din timp in timp, cand “ai o nevoie urgenta” si nu ai timp sa faci “research”. Toti stiu unde e, ce face si cu ce se ocupa,  dar nimeni nu prea recunoaste ca a fost pe acolo, desi unii pot cita din memorie cate puncte a dat Parker la nu stiu care vin din nu stiu ce an.

 

Anuntul asta cu vanzarea unei parti din platforma Wine Advocate catre niste investitori singaporezi (care apropo e diferit de Hong Kong, asa cum am vazut ca aparut pe la noi) care a creat valva in sistem pe principiul “nu mai candideaza tovarasul la urmatoarele alegeri, pe cine o sa punem?” mie mi se pare doar o etapa normala de maturizare a unui business pe care l-a construit numitul Robert Parker si acum il vinde pentru a investi probabil in altceva sau pur si simplu pentru a se retrage. Si cum in Estul indepartat se cumpara cam tot ce e mai scump in materie de vin si implicit sfaturile lui Parker sunt litera de lege, era si normal sa ajunga cei cu “ochii mici” sa cumpere si criticii cu totul.

 Pentru ca, nu e asa, e mai usor sa cumperi “canarul de aur”, sperand ca va canta doar pentru tine si dupa cum vrei tu, decat sa deschizi ochii.

 

Nu stiu de ce mi se pare chestia asta o strategie oculta de a controla piata vinului la nivel planetar pusa la cale prin niste laboratoare chinezesti. Ca ei au apetente de genul asta; stim si noi de pe vremea lui Nea Nicu..:) Glumesc!

 

 

Tags: Robert Parker, Singapore, Wine Advocate