Despre ce o sa va povestesc in continuare cred ca ati mai citit deja pe la colegii de blogosfera. Adica la Mihai, George si Ciprian. Asa ca dupa ce au prezentat ei saptamana trecuta pe larg operatiunea (zisa si degustare) in cauza, eu vin sa trag “ultimul cartus”. Si nu neaparat pentru a da lovitura de gratie…

 

Nu o sa o iau de capat, o sa incerc sa fiu scurt si mai mult calat pe partea de impresii personale despre vinuri. Datele problemei sunt asa:

 

Se dau:

1. Un producator de vin considerat  “top quality” pe piata autohtona: Davino

2. Un George Moisescu indeajuns de generos pentru a oferi din rezerva personala materia prima necesara unei verticale de Domaine Ceptura Rouge  2004 – 2009 si de Revelatio 2008-2011. Asta da generozitate. Recunosc cu rusine ca genul asta de altruism ma depaseste. Cel putin la capitolul vin…Compensez in schimb pe partea didactica…:)

3. Patru bloggeri de vin cu un simt critic debordant, asta pe langa ceilalti invitati la degustare, mult mai titrati si mai recognoscibili pentur public decat noi.

4. Una bucata importator (Martin Dixon) de bere britanica (Fuller’s) licoare care recunosc, pe mine in general, ma lasa rece din punct de vedere al atractiilor organoleptice. In schimb berile din seara respectiva mi-au ramas adanc intiparite in minte, la modul pozitiv si sincer  ar putea juca cu brio rolul de licoare de convertire, cel putin in cazul meu. Asa ca, din partea unuia care de obicei dispretuieste berea, va dau un sfat: merita sa incercati Fuller’s. Le gasiti aici, impreuna cu alte variante interesante pe care cred ca o sa le incerc si eu in curand.

5. Una bucata stabiliment ospitalier, cu farmec interbelic, mancare excelenta si feluri variate alese din bucatariile care s-au perindat pe meleaguri autohtone, toate cu preturi prietenoase cu buzunarul consumatorului.  Plus, sa nu uit, un personal extrem de rabdator mai ales cu anumiti clienti care pun tara la cale pana la patru dimineata. Multumiri pentru intelegere…  Pentru cine nu si-a dat seama este vorba de restaurantul Rossetya!

 

Se cere: amintiri despre seara cu pricina si mai ales impresii despre vinuri.

Rezolvare:

La vinuri a fost ca la pomul laudat: adica m-am dus cu cele rosii in gand si m-am intors cu alea albe in suflet.

Sa incepem cu rosiile si sa lasam ce e mai bun pentru la urma:

 

 

2004 – Nas de fructe confiate, cu note mature de tabac si piele, e usor “over the peak”. Evolutia pe palatin este liniara, cu un corp lejer si tanini cvasinexistenti, pe fondul unei alcool care cam iese in evidenta pe final. De baut acum!

 

2005 un nas evaziv initial, cu o prezenta plina si tanini rotunzi pe palatin. Un pic acid pe final si evident usor dezechilibrat. Un vin reusit daca tinem cont de  conditiile dificile ale anului care l-a “creat”.

 

2006 nas cu note fructate, de afine, visine, prune uscate si tente de ciocolata neagra si ceva tutun. Mult mai echilibrat in evolutie decat primele doua. Cel mai bun de pana acum.

 

2007 am desfacut doua sticle, prima mirosind puternic a conserva  de porumb,  “aroma” care nu a disparut nici la aerare, nici in pahar. A doua s-a prezentat mai bine, desi prezenta in debut aceelasi note care au disparut insa lasand loc tuselor de fructe negre, alaturi de note evidente de condiment. Evolutia este evident mai concentrata decat primele doua si asta se vede inca din culoare. Corp pronuntat, usor glicerinos cu arome de lichior de fructe negru si aciditate evidente. Finalul prezinta tanini usor duri, coarse, plus un postgust condimentat si cu fructe confiate.

 

2008 deja aici se schimba evident macazul. O culoare cerneloasa, un nas cu parfum de violete, tuberoze, pruna afumata si fructe negre. Corpul este mediu spre pronuntat, extractiv, evolutia este echilibrata, liniara, cu tanini copti si integrati pe final. Inca se afla sub influenta baricul, probabil va mai evolua cativa ani.

 

2009 in mod normal, tinand cont si de an s-a prezentat cel mai bine dintre cele 6: nas cu note de baric evidente (vanilie, piper, scortisoara) alaturi de fructele negre care ies in evidenta o data cu aerarea. Evolutia beneficiaza de o structura evidenta, calata pe tanini copti si aciditate eleganta.

 

Desi aveam toti “high expectations”, dintre toate vinurile de mai sus nu m-a dat pe spate niciunul. De altfel cred ca acestea surprind cu fidelitate evolutia mentalitatii si a industriei de vin autohtone. Stau si ma intreb cine se gandea prin 2004 sa faca vinuri de pastrat si de baut peste 8 ani. Ca stil cred ca 2004, 2005 si 2006 au fost facute mergandu-se mai mult pe fruct si pe abordabilitatea de moment.

Aceasta in mod evident s-a pierdut in timp si cred ca numai faptul ca au fost realizate in maniera “quality” la timpul lor le-a tinut in viata si le-a mentinut baubile pana acum. Bine, nu putem garanta nici pentru conditiile de pastrare, este posibil ca cele din crama producatorului sa arate mai bine, dar cumparatorul bea vinul pe care il are acasa si nu pe cel din crama producatorului.

 

Din 2007 situatia se schimba si se vede clar o alta abordare: vinurile devin mai concentrate, cu mai mult extract, structura, mai serioase, tin mai bine baricul. Si pe cale de consecinta arata mai bine. Fara insa a soca prin ceva deosebit. Sunt vinuri bune, pe alocuri foarte bune pentru cele din anii mai recenti, sub rezerva evolutiei viitoare. Bineinteles scumpe pentru ce ofera la momentul actual, dar tinand cont ca este vorba despre Davino, regele neincoronat al regatului “quality” de pe la noi, este de inteles nivelul preturilor, pe principiul axiomei ca pe orice piata trebuie sa existe “cele mai scumpe” vinuri, adica un “top dog”.

 

Sa trecem insa la surpriza serii: cele mai bune vinuri albe pe care le-am baut pana acum de la un producator in Romania. Si e vorba de acelasi Davino.

 

 

Dar, ca sa nu comparam mere cu pere, e vorba de gama super-premium: Revelatio, a carei omonima la capitolul rosii este Flamboyant si nu Domaine Ceptura Rouge despre care am vorbit mai sus. Revelatio este un cupaj de Sauvignon Blanc cu Fateasca Alba si in ordine descendenta a anilor avem asa:

 

2011: nas bombastic, intens, extrem de aromat, cu mult fruct exotic, proaspat, ca un Sauvignon Blanc de Chile cu ceva note florale  ascunse in fundal. Gustul este fresh, crocant, lejer, cu un echilibru foarte bun intre fruct si aciditate. Finalul este elegant, racoritor si tonic. Un vin foarte bun, perfect abordabil si savuros inca de pe acum, dar tinand cont de cum s-au prezentat urmatoarele va sfatuiesc calduros sa il mai lasati cativa ani departe.

 

2010 mi s-a parut cel mai evaziv din serie, cu un nas usor ezitant cu aspecte mai mult florale si ceva arome dulcege, de fruct exotic copt in fundal. Antiteza perfecta cu cel dinainte. Gustul este citric, sobru, retinut, cu o aciditate citrica in urcare pe final si cu un postgust usor mineral.

 

2009 introduce un nas complex, complicat care aduce pe langa tusele de caisa si piersica coapta ceva tuse curioase si kerosenice de riesling. Evolutia este rotunda, definita, apasata, incredibil de compacta, precisa, liniara si echilibrata. Si continua sa arate asa indiferent de temperatura, timp de aerare, conditii de degustare, starea vremii, incalzirea globala, situatia politica si economica, etc. E un vin cu un caracter implacabil, de sfarsitul lumii..:) Surprinzator de bun. Mai ales pentru un vin romanesc. As da banii care se cer pe el cu ochii inchisi la orice ora. Si nu se cer putini (varianta 2011, despre care putem doar spera ca va evolua in ceva de acest gen, e in jur de 90 de lei).

 

2008 Eh, aici, e aici. Daca la inceputul serii am preferat clar 2009 pentru precizie si echilibru, 2008 care in debut parea usor inchis, fad, lipsit de aciditate si cu o tusa iluzorie de mineralitate care sa il ridice pe final, a evoluat surprinzator de-a lungul serii intr-o sinusoida alambicata care il aducea uneori peste 2009, pentru ca mai apoi sa il coboare iar ca intr-un “montagne rus” ametitor. Daca va mai aduceti aminte de graficele cu functii trigonometrice de la matematica din liceu, cele doua vinuri exact asta sunt, privindu-le evolutia in paralel: 2009 e linia de referinta, abscisa, iar 2008 este sinusoida care se incolaceste in jurul ei. Exista puncte in care cele doua se intalnesc, dar 2009 evolueaza liniar, compact, implacabil si previzibil, nemteste, in timp ce 2008 imbratiseaza cu o vioicine ludica atata domeniul valorilor negative cat si pe al celor positive, intr-o maniera mult mai degraba frantuzeasca.

 

Daca la inceputul serii eram fan declarat 2009, pe masura ce fantasmele alcoolului pun stapanire pe o imaginatei bogata 2008 devine un partener ideal de delir filozofic. Doua vinuri excelente, ca doi gemeni cu caractere antagonice, un scenario de  Dr. Jekyll si Mr. Hyde, fiecare minunat in stilul sau propriu. Amandoua clar peste tot ce am baut pana acum de pe la noi in materie de vinuri albe.

 

Pentru mine concluzia serii suna asa:  Da, Davino face cele mai bune vinuri din Romania. Se cheama Revelatio si sunt albe.

 

Si un sfat: nu beti niciodata singuri vinurile la care tineti, mari sau mici oricum ar fie ele. Vor crea depresia neimpartasirii lor cu cineva, imediat dupa ce le-ati savurat si v-ati minunat de ele. Si nimeni nu o sa va creada pe cuvant…oricat de pasionant i le-ati povesti.

“Vinul este facut pentru a fi impartasit”, iar cele de mai sus ilustreaza perfect aceast dicton.

 

 

 

 

Tags: Davino, Domaine Ceptura Rouge, Fuller's, Revelatio

 

Asadar sa trecem pe fuga in revista vinurile romanesti de la Goodwine din toamna aceasta:

 

Mai intai sa examinam categoria vinuri “noi”, pe moda Beaujolais Nouveau. Avem anul acesta doua reusite: Vinarte cu “Floare de Toamna” care e deja o traditie, o chestie fructata si profund inofensiva ca un bichon maltez. Si pe deasupra foarte ieftin: 8.9 lei. Vestea proasta e ca sa s-a terminat. De fapt cica eu am baut din ultima sticla…:) Apoi Liliac Young Wine 2012 (parca ,nu?), un alb proaspat si direct, cu screwcap si care se achita cu succes de sarcina. Parca asta era mai scumput decat cel de sus (dublu?)

Si acum fiecare producator in parte:

 

S.E.R.V.E.: Rose-ul Terra romana a iesit la fel de bun ca in fiecare an. Plictisitor de bun.  Devine aproape depresiv…probabil ca si pentru concurenta..:) Si am terminat pentru ca pe restul le stiam. Vedeti ce repede? Checked!

 

Vinarte: am vazut Floare de Toamna de mai sus, care s-a ofilit de tot dupa dupa va spuneam (adica s-a terminat, e deja imortela). Apoi eram curios de asamblajul Nedeea, cel din soiuri romanesti (Novac, Negru de Dragasani si Feteasca Neagra) care arata bine inca de pe acum, desi cele trei soiuri trebuie sa mai stea putin impreuna ca sa se inteleaga (deocamdata par a fi in concubinaj). Oricum unde gasiti voi trei romani sa se aiba bine si sa fie pace si armonie? Asta e tot farmencul. Dar repet, vinul arata frumos.  Apoi am prins un Prince Matei 2008 bine aerat si ireal de catifelat in debut si cu tanini structurati si integrati pe final. Desi am ratat “Soarele”, l-am prins pe fratele mai mic, Castel Bolovanu, care la banii care se cer pe el se achita cu brio de sarcini (fructat, rotunjit si structurat exact cat trebuie pentru a fi abordabil mai devreme). Una peste alta concluziile sunt pozitive…dar vizita a fost cam din fuga.

 

La Vincon m-am impacat cu ei.  Cel putin  asa cred ei, dar nu stiu ca de fapt nu aveam nici o suparare cu vinurile si cu producatorul. Am degustat noile vinuri de pe gama Ambrosio: avem un Muscat Ottonel 2011 cam ezitant in arome si evolutie dar ok, apoi o Tamaioasa Romaneasca  dulce din 2008, reusita cu nas tipic si aciditate la limita cat sa nu spui ca e flabby.  Apoi un Rose Verite 2011 cam dur  cu palatinul, dupa gusturile mele si cu un nas usor inexpresiv. Cel mai bun vin a fost Tamaiosa Romaneasca Dulce din 1989 premiata parca cu aur la Bruxelles, foarte buna, cu arome oxidative si inca surprinzator de proaspata (parca avea aciditate peste cea din 2008). ‘Rosiile” de pe gama Ambrosio o sa le studiez pe indelete, daca tot mi-a dat prodcuatorul aceasta oportunitate. Pe scurt: Vincon a facut si el un pas (mare fata de ce produce pe mass market) in fata. Poate nu la fel de mare ca si concurenta directa, dar daca va continua asa s-ar putea sa avem suprrize din ce in ce mai placute in viitor. Mai nepalcute vor fi cele legate de preturi, vinurile de pe gama Ambrosio plecand de la crama cu 50 lei + TVA. Deci sa va asteptati la socuri prin restaurante.

Ahhh..si inca o chestie: de unde pana unde “Ambrosio”? Asta imi cam sugereaza vinuri dulci, ambrozie, nectar &stuff  si nu prea se potriveste decat cu Tamaioasa de pe gama de mai sus, in rest toate fiind seci. Ciudat si cu brandingul asta….

 

La Villa Vinea am fost pe fuga, pentru ca stiam in mare parte vinurile. Am remarcat totusi Gewurtztraminer-ul Selection cu un echilibru si paleta de arome de invidiat, cred ca este cel mai bun de pe piata la ora actuala. Nu va bucurati ca si pretul este in consecinta (vreo 70 de lei prin magazine). Dar daca il prindeti incercati-l ca merita. Apoi am vazut un Sauvignon Blanc Selection reusit dar tineti cont ca nu prea ma impac eu cu stilul asta mai apasat si corpulent de SB.  Am aflat ca pleaca de la crama cu 35 de lei plus TVA. Va las pe voi sa calculati cat “costa” drumul pana in “retail” unde ajunge cam cu 65 de lei.:) Vreo 50%? Da stiu, s-a scumpit benzina..:)

Le recomand sa isi controleze canalele de distributie la capitolul preturi si adaosuri ca altfel vor fi perceputi ca “prea scumpi pentru ce ofera”, in pofida faptului ca ei nu se aleg cu mare parte din banii respectivi. In fine, fiecare face ce vrea cu vinurile proprii…

 

Domeniile Boieru: aici am mirosit mai mult tigaile si cratitele cu mancare de peste drum de la nelipsitul stand culinar. Propun ca data viitoare sa se faca si un loc de fumat (mai degraba incercat moka)  trabuce ca sa stim o treaba, ca nu mai mirosim nimic. Unde mai pui ca vinurile erau destul de retinute in arome, ceea ce nu este neaparat de rau, doar ca nu mai simti nimic in afara de prajeala si condimente.  Asa ca din ce am reusit sa imi dau seama intre doua sotari si un “brasing” executat profesional prin spatele meu, mi-au placut asamblajul de SB cu Traminer, Traminer-ul demidulce si mai ales Episcopalul 2009 Demidulce (asamblaj de Traminer, Pinot Gris si Sauvignon Blanc). Preturi ok de la 20 lei, pacat ca le gasim mai greu pe la noi si am inteles ca e o politica a producatorului care vrea sa isi controleze strict distributia.

 

La Garboiu am facut cunostinta cu noile lor vinuri in gama de 25 lei: Epicentrum (teoretic intre Livia si Bacanta, dar mai e mult pana la Bacanta). Sunt doua asamblaje, mai reusit este cel alb care reuneste doua soiuri romanesti: Plavaie (40%) si Sarba (60%) intr-un vin echilibrat cu aciditate, fruct exotic, nuante citrice plus o evolutie proaspata pe palatin. O reusita, mai ales tinand cont ca cele doua soiuri traditionale nu sunt  cunoscute nici macar in Romania foarte bine. Cel rosu (Merlot cu CS) este usor verde, diluat si neintegrat; eu as mai fi asteptat cu el putin. La final am incercat o Feteasca Neagra Bacanta 2009 din decantor si daca nu as stii cat costa m-as declara entuziasmat. Are cam tot ce ii trebuie de la aromele de pruna uscata si fructe negre din nas pana la echilibrul evolutiei si structura taninilor integrati de pe final.

 

La Halewood am stat mai mult si bine am facut. Am schimbat ceva impresii cu D-na Deaconu si D-ul Rista cei doi oenologi ai lor. O idée foarte buna ca au adus la targ si oamenii din spatele vinurilor si nu doar echipa de vanzari. Cel putin pentru mine a fost o placere sa aflu povestea vinurilor din gura celor care le creaza.

Ce mi-a placut: Un Viogner 100% din 2011 inca fara eticheta (de fapt au avut multe noutati, fara eticheta, iarasi o chestie interesanta) cu nas tipic de caise, piersici si profil cremos si echilibrat in evolutie. Bun si de urmarit in magazine! Apoi un asamblaj pe stil bordolez: Rheea (75 %CS si 25% Merlot 2008)  si 30 de luni in baric din ce am inteles (dar foarte bine integrat). Evolutie lejera, proaspata, focusata, cu aciditate si structura de tanini copti, iarasi o surpriza placuta. Byzantium 2011 in stil abordabil, de consum curent, cu fruct si evolutie catifelata, usor amarui-verde pe final.

Si, “finit coronat opus” doua vinuri care stau, din punctul meu de vedere, printre cele mai bune vinuri de pe la noi:  Cantus Primus in variantele 2008 si 2009. Cel putin varianta 2009 este un vin deosebit care are de toate:  structura, extract de fruct, integrare, corp, tanini toate intr-un echilibru care da o impresie generala de eleganta si precizie. Unul dintre cele mai bune vinuri de pe la noi incercate de mine pana acum. 2008 este mai abordabil, mai lejer si mai suplu. Avand cele doua vinuri in fata mi-am dat seama ca fiecare face ceea ce ar trebui, adica spun povestea anului in care au fost create.

Una peste alta o experienta peste asteptari la standul Halewood si inca incerc sa imi dau seama de ce ii priveam cu oarecare ignoranta pana acum. Cred ca este o chestie care tine mai mult de strategia lor de comunicare si de dezvoltare a gamelor de vinuri. Sincer nu mi-am dat seama niciodata “care e care” si cu aparitia altor denumiri noi si latinesti in portofoliu chiar ca sunt in ceata. Dar de acum incolo sunt dispus insa sa experimentez  mai mult cu latina…:)

 

La Petrovaselo am vazut Albul care este un Chardonnay nebaricat, proaspat si jucaus. Apoi Malentine , care este tot un Chardonnay, dar de data asta baricat (cam prea mult dupa parerea mea): onctuos, rotund, usor greu si cam fara aciditate, cu un zvac intepator pe final. Dar asta este stilul, vinul nu are nimic. De la ce o fi venind denumirea???

 

 La Avincis am incercat din nou Cuvee Petite care e genul de Sauvignon Blanc mai auster, mai acid si mineral care mie imi merge la inima. 

 

La Stirbey am facut cunostinta cu Desert-ul din Tamaioasa Romaneasca care duce incredibil de bine cele 170 g de zahar residual: fin, usor elegant, proaspat si atentie ca da dependenta. Nemtii astia dom’le…

 

La Liliac nu am ratat Nectarul de Transilvania, un alt vin dulce reusit, dar mai corpolent si mai “legat” decat varianta Stirbey, cu o nota de aciditate mai jos si una de fruct si intensitate mai sus. In functie de dispozitie le pot bea pe amandoua, desi cred ca din asta ma opresc mai repede din baut…:) In rest vinurile le stiam, am mai incercat Young Wine despre care am vorbit in deschidere.La Averesti am facut cunostinta cu gm

 

La Wine Princess nu am mai apucat (din cauza mea) decat sa vad un Pinot Noir abordabil pe care l-am apreciat pentru fructuozitate si lejeritate si un  Cabernet Franc foarte interesant (cred ca si pentru faptul ca nu sunt multe pe la noi), light, lejer si cu o pronuntata parte “verde”, dealtfel ademenitoare, picanta si bine integrata in constructie.

 

La Averesti am facut cunostinta cu gama medium-high a producatorului, o Zghihara in stil clasic, parca un pic diluata si retinuta in arome, dar cu aciditatea la maxim, asa cum trebuie , un Aligote in acelasi stil dar mai expresiv in arome si un cupaj Cuvee Faure din cele doua care a luat ce este mai bun de la ele si pe care il recomand. Apoi o Feteasca Regala mai retinuta in nas, dar extrem de “vorbareata” in aromele pe care le dezvolta pe palatin si un Cuvee Regal, asamblaj intre Feteasca Regala(75%)si  Feteasca Alba (25%),  al doilea de pe piata, dupa cel de la Crama M1 Atelier al lui Razvan Macici. Fata de acesta din urma stilul este diferit, avand de a face cu un demisec prietenos si bine echilibrat de aciditate, cu un nas aromat (dar sub intensitatea celui de la Murfatlar) si o evolutie mai lejera pe palatin care ii aduce o binevenita nota  de  “easy drinking”. Un plus pentru cele doua cupaje de mai sus!

La 15 lei cu cat pleaca de la Crama vinurile de mai sus cred ca sunt cel mai bun RPC de la targ din cele romanesti de la targ. Desi nu este vorba de realizari oenologice remarcabile, este vorba de vinuri corecte la bani corecti. Ceea ce este greu de gasit pe la noi. Pacat ca la partea distributie stau destul de slab!

 

La Jidvei deja stiam vinurile de la Vintest (Chardonnay-ul ala chiar a evoluat superb, parca nu mai pare asa scump la 50 de lei).

 

La Cotnari la fel, stiam ce si cum cu vinurile. Cica o sa avem noutati in curand. Ceea ce nu stiam este ca mai nou creez (involuntar) sloganuri pentru ei, constatand cu surprindere ca povestea cu porcul care o sa zboare cand o sa faca ei Grasa in sec, a aparut pe fluturasii de comanda ai vinurilor respective. Probabil ca voi trai linistit din drepturi de autor pana la adanci batranete…. Sper totusi ca au aflat unde este OSIM-ul de data asta, ca altfel o sa ii convoc la un colocviu (sau simpozion? )..:)

 

Cam atat de data aceasta! O sa spun ca de fiecare data ca pe cine nu am apucat sa vizitez si cu cine nu m-am oprit sa vorbesc, nu a fost cu intentie. Pur si simplu din lipsa de timp…sau din greseala.

Pentru ca cine nu greseste? Cu gandul, cu fapta si mai ales, in cazul meu, “cu cuvantul”..:)

Si a fost Goodwine Noiembrie 2012:

 

 

 

Tags: Balla Geza, Cotnari, Domeniile Boieru, Garboiu, Halewood, Jidvei, Liliac, SERVE, Stirbey, Villa Vinea, Vinarte, vincon

 

Desi are o denumire care a duce a titluri nobiliare vinul de fata este produsul unei crame construita destul de “recent”, in 1989. Are cam aceeasi varsta cat democratia noastra. Doar ca spre deosebire de ea, acesta a evoluat spre calitate an de an. Exista insa o legatura si cu partea aristocratica, familia detinand titlul respectiv si exploatand suprafete viticole in Rioja inca din 1840.

 

La ora actuala via se intinde pe 65 de hectare fiind plantata exclusiv cu soiuri rosii, varsta celor folosite pentru vinul de fata fiind de peste 40 de ani.

Vinul face parte din gama “Premium” a producatorului mentionat si doar doua vintage-uri s-au calificat pana acum pentru “Reserva Privada”: 2004 si 2005. Varianta de fata bineinteles are numeroase premii si puncte peste puncte de la cele 91+ acordate de Robert Parker (via Jay Miller) pana la Ghidul Penin pe 2013 care ii confera 93 de puncte.

Date tehnice: asamblaj de Tempranillo, Mazuelo, Garnacha “and others”, fara clarificare sau filtare, invechit 23 de luni in butoaie de stejar rusesti, imbuteliat in Ianuarie 2008, scos pe piata in Iunie 2009.  Asadar:

 

Aspect (Culoare): visiniu inchis, cu nuante violet evidente spre margini, concentrat si opac.

 

Nas: Dupa o decantare de aprox. o ora de sub notele de baric dominate de cafea, vanilie si ceva eucalipt, incep sa apara fructele negre (mure, coacaza, dude coapte) si un parfum de violete proaspat si incantator. Evolutiv, spectrul olfactiv se largeste treptat, constant si impresionant in arome elegante, balsamice si mentolate.

 

Gust: Atacul este compact, concentrat, evolutia impunandu-se pe fondul unui corp catifelat si suplu. Fructul negru se imbina excelent cu aciditatea si tanini rezultand un echilibru de invidiat si o evolutie liniara si focusata pe palatin. Desi are ceva note extractive, de gemuri dulci specifice vinurilor din Lumea Noua, acestea sunt perfect completate de o senzatie austera data de taninii uscati, nuantele afumate si de aciditatea bine focusata care ii confera o fermitate sesizabila. Finalul este dominat de note condimentat– dulci, cu tanini integrati si matasosi, lasand loc unui postgust incantator de lung, cu fructe supracoapte, dulceturi de visine si coaja de paine arsa.

 

Un vin Excelent in care cei care prefera Rioja Old School vor gasi precizia si eleganta, iar cei amatori de Lume Noua se vor delecta cu echilibrul perfect dintre fructul extractiv si aciditate. Abordabil inca de pe acum cu o aerare corepunzatoare, dar cu potential de invechire de minim 4-5 ani.

Ca pret apare pe afara in jur de 30 €, bani pe care ii merita cu prisosinta, mai ales daca ma gandesc pe ce se arunca niste sume nu tocmai mici pe la noi.

 

Tags: Marques de Vargas Reserva Privada, Rioja, Spania, Tempranillo