Am zis ca va mai stresez cu Portugalia o perioada. De data asta cu excursia pe Valea Douro. Care asa cum remarca un cititor intr-un comentariu la postul de aici are toate datele de a reprezenta un paradox pentru producatori de vin de pe la noi. Viile urca pe pante ametitoare, greu de escaladat chiar si pentru culegatori daramite pentru utilaje, tractorase & co. Costurile asociate cultivarii acestora sunt deci extrem de ridicate. Ne-am astepta in consecinta ca vinurile sa aiba preturi astronomice, dar nu e chiar asa.

Vinuri cu peste 90 de puncte Parker (sau pentru puristi Cellartracker) se  vand in jur de 20-30 € pentr variantele Reserva, vinurile de linie ajungand prin supermarketuri pe la 8-9 €. Probabil ca nu au descoperit inca beneficiile unui marketing agresiv asociat cu o piata “captiva” (cultural si economic)..:)

 

 

In fine, aflandu-ma in Porto la sfarsitul lunii septembrie si beneficiind de o vreme superba pentru perioada respectiva am decis sa execut o calatorie cu trenul pe valea Douro, (declarata monument UNESCO inca din 2001) pana la Pinhao. Trebuie sa va spun ca valea Douro (partea portugheza) este impartita din punct de vedere geografic (si oenologic) in trei mai zone:

 

• Baixo Corgo este situata mai jos de confluenta raurilor Corgo (de aici si denumirea) si Douro si in general produce vinuri de masa, primand cantitatea in fata calitatii. Influentele oceanului se vad si in clima, aceasta fiind mult mai umeda, rezultand si o vegetatie mai abundenta si un sol mai fertil.

 

• Cima Corgo porneste in amonte de confluenta de mai sus, iar conditiile climatice sunt mai secetoase, peisajul devenind mai sarac in vegetatie si pe alocuri chiar sterp. In general este considerata mult mai propice vinului de calitate, in cantitati mai reduse, majoritatea Quintelor detinand suprafete viticole aici (chiar daca au sediul in Baixo Corgo, langa Regua sau peste drum de Porto in Villa Nova de Gaia pentri marii producatori de vin de Porto). In mijlocul regiuni se afla si punctul terminus al calatoriei mele, micutul “sat” Pinhao.

 

• Douro Superior se intinde in amonte pana la granita cu Spania si are un climat continental, secetos, asemanator cu Ribeira del Duero (prelungirea vaii Douro in Spania, Vega Sicilia, Pesquera, ring something?). Desi nu sunt foarte multe Quinte in aceasta zona, vinurile de aici sunt cele mai apreciate, dar cantitatile sunt limitate de conditiile climaterice.

 

 

Solul este format la suprafata din roci sistice  (cu substrat granitic), excelent pentru a inmagazina caldura soarelui pe timpul zilei si a a transmite in noptile racoroase catre struguri, favorizand o coacere lenta si uniforma. Apa, atunci cand ploua, se scurge rapid prin crapaturile din roca, ceea ce determina viile (majoritatea cu varste venerabile) sa isi intinda radacinile adanc in pamant. Deci conditii ideale pentru struguri de calitate, cu maturitate, concentrare si aciditate. Pana si stalpii de sustinere ai randurilor de vita sunt din roca sistica.

 

Asadar, dupa o trezire cu noaptea (si cu sotia alaturi, careia ii multumesc pentru intelegere si pe aceasta cale) in cap, la ora 7:30 bem cafeaua in gara, iar la 8 eram deja in trenul regional cu destinatia Pinhao. Pana acolo nu am vazut mare lucru, mai ales ca o data intrat pe valea raului am constatat cu tristete ca era o ceata de sa o tai cu cutitul. Pe masura ce ma apropiam de destinatie insa aceasta s-a ridicat, dezvaluind treptat meandrele raului, dealurile golase acoperite de vii care urcau pante ametitoare si sate mici, somnoroase si rispite de-a lungul raului. Peisajul este superb, calea ferata urmeaza pe vale cursul raului si daca ajungeti vreodata in Porto o excursie pe valea Douro nu este de ratat. Ca sa adauge la aerul boem, am constatat ca oamenii din tren nu se deosebeau foarte mult de calatorii traditionali de la noi de prin personalurile de la tara, mai toti fiind trecuti de prima tinerete si inarmati cu damigene (albe?!?!), sacose si papornite. Majoritatea infulecau cu pofta din bucati de paine asortate cu carne sau branza taiate pe loc cu “brisca” din bucati mari invelite in hartie. Superb…

 

Ajung in Pinhao pe la 10 fara ceva, soarele deja era sus pe cer si imprastiase ceata malefica de dimineata.  “Oraselul” (de dimensiunea unui sat) este fermecator, cu debarcader pentru vasele de croaziera si promenda amenajata pe malul raului. La tot pasul flori rosii si palmieri, iar gara decorata in mod traditional cu placi de faianta albastra are un farmec aparte. Exact langa gara se vedeau si cateva “recipiente” folosite petnru maturarea vinurilor de Porto, sugestiv amintite de localnici cu apelative de genul “mamas”, “ginas” sau “lollabrigidas”…:))

 

Plecand de la gara, am facut cativa pasi prin localitate, pentru a lua pulsul si apoi m-am indreptat spre punctul terminus al calatoriei: Quinta de la Rosa, unde era programata o degustare cu vizitarea cramei la ora 11. Ca uitasem sa va spun de ce m-am trezit cu noaptea in cap…:)

Oricum despre Quinta de la Rosa si vinurile degustate o sa va povestesc intr-un post separat, ca sa nu devin (iar) kilometric. Cert este ca am terminat vizita si degustarea pe la 1 si jumatate si am pornit incet (mult mai incet decat la venire) spre Pinhao. Am uitat sa va spun ca de la Rosa se afla cam la 2 km in aval de Pinhao.

 

Ajuns in oras in jur de ora doua remarc cu oarecare surprindere (eram deja obisnuit de la italieni si de la spanioli) ca mai toate magazinele si restaurantele erau inchise din motive de “Siesta”. De aia e criza la astia…

Problema era ca dupa o degustare de vreo 8 vinuri, din care vreo 5 de Porto se cam simtea nevoia unei mese de pranz, asa ca am pornit intr-o misiune de cautare de restaurante deschise. Vazusem unul singur, “conveninently” amplasat langa gara si portul turistic dar inca nu degustasem asa de mult ca sa ma risc in stablimente intesate de turisti.

 In fine, cum treceam eu grabit prin fata acestuia, imi iese in fata un nene intre doua varste, cam la 1,60, grasut si cu plete usor albe care dupa ce i-am aruncat eu o privire “lamuritoare” s-a indreaptat hotarat catre sotie. Eu trag “jumatatea” mai aproape de mine si trec mai departe…facem cativa pasi si aud din spate: “Everything is closed”.

 

 

 Ma opresc, ma uit in jur si constat cu tristete veridicitatea afirmatiilor: totul era inchis intr-adevar, de parca era pe mana cu tot orasul. Doar restaurantul lui era deschis…Zic ce o fi o fi, execut o intoarcere la 180 de grade si dau nas in nas cu fata rotunda si joviala a individului: “One table for two?”, mormai un “Da” in romaneste, ciudat el intelege corect ca este un “yes” si ma trezesc intr-o incapere de vreo 50 de metri patrati plina cu turisti de toate natiile care stateau inghesuiti si rosii la fata, purtand conversatii in toate limbi pamantului.

Ma las usor pe scaun, zic asta e, daca imi cere individul nu stiu cate sute de euro o sa caut un bancomat, daca nu au si astea program de siesta.  Prompt apar doua digestive si ceva farfuriute cu antreuri pe care le refuz la fel de prompt si vehement pentru a limita proportiile dezastrului si oricum eram deja “aperitivat” de la degustare si nu mai aveam chef de “couvert”-uri.

 

Vine apoi omul si ne recomanda meniul zilei;  zice el ca e bun , eu zic sa aduca meniul….cu greu apare si meniul, dosti intr-un colt al salii: maximum 10 feluri de mancare, preturi realtiv normale de 8-10 euro.

Ii arat eu aia si aia, el tot o tine pe a lui: ca are miel la meniul zilei, drept care cedez insistentelor amfitrionului si zic sa vina meniul zilei, dar ceva cu pui pentru sotie ca nu consuma ovine. Nici nu zici “Porto” ca apar pe masa o oala traditionala cu orez fiert, o salata de legume cu ulei de masline (presat la ferma patronului, dupa cum aveam sa aflu ulterior) si doua farfurii goale. Nu apuc eu sa ma mir de ce goale, ca din spatele individului rasare o tanti bucatareasa pe la 1,70 si 120 kg cu doua tavi mari, una cu o tocana de miel cu legume si cartofi in care cred ca isi daduse obtescul sfarsit jumatate de miel si inca una cu un pui fript. Zic stai sa vezi cand imi aduce asta nota, ca o sa calculeze la gramaj..:)).

 

 

Ma uit la mormanul de carne din tava si avand probabil o fata mai dezamagita, patronul saritor imi tranteste doua linguri de orez si vreo trei de tocana in farfuria goala. Eu zic mersi si cu jumatate de gura pronunt cuvantul care imi adusese pierzania: “Some wine?” Bineinteles ca fata i se lumineaza si in nici 5 secunde ma trezesc pe masa cu o bardaca de vin negru (un nas savuros de fructe negre de padure si condiment plus un gust corpolent si taninos, completat cu o aciditate usor deficitara). Nu i-am mai zis de aciditate, ca sa nu supar amfitrionul, dar vinul era perfect asociat la ce aveam eu in farfurie. Si mananc….si mananc….vreo 2 ore.

Beau si vinul, la urma zic multumit ca daca tot o sa spal vasele sub conducerea d-nei de la bucatarie macar sa iau si o cafea. Au venit deci si doua cafele….ma intreaba omul si de desert..ii arat ca nu mai e unde. Rade multumit, eu zic: razi, infamule dupa ce ne-ai bagat pe gat juma de miel si un pui fript cu ierburi (care apropo au fost amandoua delicioase) sa vezi acu nota. Intre timp mai apar pe masa doua paharele cu vin de Porto refuzate prompt de catre subsemantul, oricum nu mai aveau unde sa isi gaseasca locul.

 

 

Si apoi astept, calculez si ma gandesc…Unde vazusem eu un bancomat mai aproape? In fine, pentru ca se apropia ora 15 si pleca trenul, cer in final sa se pronunte sentinta. Adica sa vina nota….Si vine. Nenea cu un calculator de asta mare, de masa. Mi-l pune in fata si tasteaza: 20. Eu astept sa bata plusul, el nimic, se uita la mine…eu ma uit la el si ca in filmele cu prosti zic: “and?”. El rade si zice: “that’s all”… Scot portofelul ii dau 25 € si ii zic cu ochii umezi si cu un glas vinovat: “keep de change”.

 

Ne imprietenim brusc, aflu ca are si camere de inchiriat cu baie proprie si aer conditionat cu 35 €, are si plantatie de vin si maslini, de unde provin produsele care isi faceau déjà de cap in stomacul meu. Si mielul tot din zona e…ca si puiul de altfel. Ca alea din magazin nu au gust…Imi vine sa iau o camera sa raman peste noapte, dar din pacate nu pot. Si trenul se apropie deja prea devreme, prea repede. Si trebuie sa plec..ca as mai fi stat. Ii promit sa revin (pe romana, dar paradoxal intelege)…si ….asta a fost.

 

Am fost pe Douro si m-am simtit excelent. La intoarcere soarele amiezii era sus pe cer si mangaia dealurile incarcate cu vii. Trenul se unduia alene prin meandrele raului si eu stateam cu ochii pe geam ca la televizor pe timpul lui Ceausecu duminica la pranz, la “Gala Desenului Animat” cu Tom si Jerry…

 

Si daca ma intrebati si acum unde mi-as face concediul cred ca stiti ce v-as raspunde….Nu la turci, bulgari sau greci la all inclusive…si mai ales nu in Dubai.

Si inca nu v-am povestit de vinuri…:)

 

  

 P.S.: Mai multe poze gasiti pe pagina de Facebook, offcourse dupa ce dati “LIKE”:  http://www.facebook.com/provin.ro

 

Tags: Douro, Pinhao, Portugalia

 

Logica de business si marketing:

Faci crama, plantezi vii, astepti 3-4 ani, intra pe rod. Strangi strugurii si faci vin(uri)…ce faci cu ele? Pe ce game le pui? Cu ce incepi?

 

La noi, bineinteles cu gama Premium. Adica cu cea mai scumpa…de ce? Pentru ca te gandesti tu ca se poate si oricum consumatorul din Romania, pe langa faptul ca e prost…informat (da asta e viziunea multor producatori de la noi), mai are si o doza mare de snobism care te va ajuta sa ii bagi pe gat licoarea la preturi cat mai mari.

Si in plus mai e o chestie: daca vecinul poate sa vinda premium, tu de ce nu ai putea? Ce esti mai fraier? Faci abstractie ca vecinul e in business de un amar de ani de zile…si a luat-o de jos cu vinuri “low” pana sa scoata 2-3 vinuri pe segmentul premium. Da-l dracu de prost…tu le dai nitel cu ruj si fard (baric) pe astea ale tale si pui tot ce scoti pe premium…Faci bozie de pe dealul cutare? La Premium…E anul mai prost? Nu conteaza, e cererea mare si oferta mica, deci Premium.

 

Paradox: nu e ciudat sa faci DIRECT vinurile din gama premium(superioara) si apoi, pe masura ce viile se maturizeaza si tu te obisnuiesti cu terroir-ul si ce poate da el, sa treci sa faci gamele low? Eu zic ca da…dar in Romania, nu. La noi anormalul este normal si invers. La noi e “fancy” sa scoti intai premium…si apoi cand nu se vinde premium-ul ala sa il bagi in gamele low, eventual diluat nitel cu ce nu s-a vandut in alti ani, cand au vrut muschii tai sa scoti tot premium. Pe piata noastra e un fenomen generalizat, un fel de sarba a vinurilor premium, in care orice nou intrat se prinde cu bucurie si danseaza ca la nunta, uitandu-se la vecinul din stanga si din dreapta, pana pica jos.

 

Eu sunt foarte curios ce ar zice un francez de exemplu daca ii explici ca faci vin premium (Reserve, Owner’s Reserve, cum vreti sa ii ziceti) de 10-25 € (asta e high si premium in Romania nu va faceti iluzii) de pe vii plantate acum 3-4 ani. Si apoi sa ii mai zici ca te gandesti in viitor sa scoti si game medium sau low. Cred ca se va uita cel putin ciudat la tine. In schimb in Romania nu e asa, e posibil chiar sa fii privit cu reveratie ca “uite dom’le, dupa ce a investit o groaza in crama si baricuri rezultatele se vad”.

 

Aici sunt mai multe tipuri de abordari:

• investitorii straini care stiu ca ceva nu e cusher in chestia asta cu premium si cu preturile mari la inceput de drum, dar care se fac ca ploua pe principiul, daca merge si prostii pun botul de ce sa imi bat eu singur cuie in talpa? Prost e ala care da, nu ala care cere si eu daca vad ca merge o sa cer….din ce in ce  mai  mult!
• investitorii romani, categoria care nu prea au habar cum e cu via si vinul, au facut crama ca au avut niste bani si mai ales ca au mai venit ceva bani de la UE si daca tot era spre gratis…mananci calule ovaz? Si oricum e de fitza sa faci vin, fata de restul de milionari “tarani” din Top 300 care nu stiu ce e stilul si viata boema. Pentru ei este esential sa faca premium, pentru ca altfel s-ar face de ras daca ar da vinul prea ieftin. O sa ii ia ailalti la misto si pierd la capitolul imagine. Si la noi e de o mie de ori mai preferabil sa pierzi bani decat imagine. Pai altfel de ce ti-ai facut crama? Sa faci pe Crucea Rosie ca sa vinzi vin ieftin la “ghertzoi”?
• investitorii romani care erau deja demult in industrie (produceau si produc inca vin mult si prost, pentru “mase”) si care daca au vazut ca la ailalti le merge cu “premium” au zis ca ce, ei nu pot sa faca? Sunt mai prosti? Pe ei ii inteleg cel mai bine ca e spirit de turma: daca se trezeste unul, apoi restul e musai sa faca si ei, pe principiul de mai sus. Si asa se declanseaza adevarate cruciade  de (re)cucerit HORECA. Cu cai premium care alearga pe nisip premium dupa Owner’s reserve, offcourse premium. Bine, parca nisipul e mai normal la pret…

 

Chestia asta cu premium este o aberatie de marketing. Nici un producator normal de vin de pe planeta, care funtioneaza pe o piata normala nu scoate mai intai linia premium de pe vii de abia plantate pentru ca mai apoi sa vina cu linii medium si low. Pur si simplu iti dai singur in cap si iti limitezi posibilitatile de manevra. Cand o sa scoti vinurile medium si low marca ta premium va fi perceputa automat mai prost pentru ca pozitionarea a fost gandita gresit de la inceput. Si apoi nu o sa ii banuiesc eu (si altii) ca pun pe gamele alea vinul care nu s-a vandut la premium? Poate nu o fac, dar consumatorul asa va percepe lucrurile…

La noi acum se cladeste o piramida inversata. In loc sa incepi cu fundatia , incepi sa contruiesti varful. Ca sa ofer un exemplu usor de inteles si drag sufletului multora: BMW nu a inceput sa faca masini cu Seria 7 si cu X5 sau VW cu Touareg si Q7 (si mai apoi sa ajunga la Beetle si la Audi 80).

 

Si apoi, peste toate astea, vin an de an fel de fel de povesti interesante cu vinul si cat e el de putin, dar extraordinar anul respectiv si cum o sa trebuiasca sa crestem preturile, ca deh, e cererea mare. Ce este ciudat ca nu se gandeste nimeni ca vinul nu este un produs de stricta necesitate, are o cerere elastica si este extrem de substituibil (de exemplu cu berea). In consecinta  consumatorul, daca ii cresti pretul s-ar putea sa nu iti mai bea vinul deloc sau sa treaca pe alte produse,de unde va fi greu sa il atragi inapoi pe viitor.

Dar ce vorbim noi de viitor? Noi vorbim si traim doar in prezentul accesorizat de tonele de vin (premium?) de pe stoc din anii precedenti. Si ne frecam mainile ca a dat Dumnezu un an prost in toata lumea si e posibil sa il dam mai scump decat ne-am fi imaginat vreodata…cat mai scump…foarte scump… extrem de scump…cel mai scump.

 

De fapt “The Holy Grail” pentru producatorii de vin autohtoni nu este sa ai cel mai bun vin, este sa vinzi cel mai scump vin. Calitatea este pe locul doi, pretul primeaza!

 

P.S. Am uitat sa precizez pe undeva pe sus: poate sunt eu prost si nu gandesc normal… Ca la un moment dat, asa cum spuneam, la noi anormalitatea devine normalitate si incepi sa te intrebi daca nu e ceva in neregula cu tine. Noroc ca exista internetul si o mana de “nebuni frumosi ai marilor orase” care paradoxal iti dau dreptate. Azilul de nebuni poate?  🙂

 

Tags: Gama Premium, Preturi, Vinuri

 

In weekend-ul trecut am muncit pe ogorul Carrefour Pitesti, unde s-a desfasurat un minunat targ traditional de toamna..stii despre ce vorbesc: carnati, sunca, cascaval, port popular, olarit, miere, sapun, totul intr-un singur loc. La capitolul vin am inregistrat CVI Iordache si surpriza, Crama Delta Dunarii cu gama „La Sapata” (tare denumire), destul de prezenta in online zilele astea, mai ales prin vinul rosu la sticla pe care il au o Babeasca Neagra in process de reconversie la agricultura ecologica.

Curios din fire m-am adresat la stand cerand mai multe informatii. Si din fericire am gasit doua persone chiar in masura sa le ofere…plus o mica degustare cu cele trei vinuri imbuteliate la sticla: un cupaj de Aligote si Riesling Italian (mai mult Aligote), o Feteasca Regala si Babeasca Neagra. La BiB mai au ceva Merlot si Aligote (provenit din mustul de o doua presa).

Am mai aflat ca investitia apartine unor italieni, oenologul fiind Roberto Di Filippo. Au vreo 30 si ceva de Ha in zona Sarica Niculitel in proces de reconversie la ecologic si de obtinere a certificarii Ecocert. Din ce mi s-a explicat orientarea este spre calitate, cu ceea ce presupune aceasta de la curatenie in crama pana la triere si productii mici la hectar. Viile sunt in general vechi, iar pe ce s-a replantat s-au pus soiuri romanesti. De ce? Citez: “Italienii au spus ca nu vom iesi niciodata la export cu soiuri internationale”…ca sa vezi. Cred ca nu au vorbit cu romanii de pe la noi..:)

Oamenii habar nu au de bloguri si ca produsele lor au ajuns « celebre » in online. Oricum i-am anuntat eu si le-am lasat o carte de vizita.. J In schimb au fost la Prowein in Martie si de aici si curiozitatea mea ca nu i-am vazut la standul Romaniei. De ce? Pentru ca au fost printr-un comerciant care le desface vinurile in Germania. Si se pare ca vand destul de bine al export…

In rest etichetele au un design “curat” si interesant cu un fel de egreta stilizata. E modelul de design de eticheta italian-modern pe care l-am vazut pe mai multe sticle din
„cizma”.

 

 

Despre vinuri:

Am incercat la stand toate cele trei vinuri, aveau chiar pahare de degustare, mai greu cu racitul, ca deh Galeria de la Carrefour nu e Goodwine sa fie asa wine-friendly. Asadar, baute la temperatura mediului ambiant a rezultat asa:

 

Cupajul Aligote/Riesling abordabil, cu aciditate ridicata, dar nu deranjanta, note citrice si final fresh, chiar si la temperatura mediului ambiant. Un vin bun de cursa lunga. Pret 15 lei, RPC Bun.

 

Despre Babeasca Neagra s-a tot scris (George, Mihai, Ciprian). Mie mi s-a parut cam cea mai reusita intruchipare a soiului de pana acum. Nas cu prune uscate, note ciuperci si de pamant umed plus ceva gemuri de fructe.  Pe palatin prezinta un corp lejer, dar interesant de moale si catifelat. Note asemanatoare celor din nas plus ceva chestii condimentate, piper verde, ghimbir. Finalul aduce ceva aciditate in exces si un pic de alcool la vedere pe fondul unor tanini cvasi-inexistenti. Postgust scurt si cu tuse amarui- condimentate. Un vin interesant, abordabil, mai ales pentru asocieri culinare. Ceva  intre Syrah si un Pinot Noir mai rustic, o interpretare reusita a soiului, asa cum spuneam mai sus.  Pret 18 lei. RPC Bun spre Foarte Bun!

 

 Voi detalia Feteasca Regala pe care am si achizitionat-o si studiat-o acasa pentru ca mi-a placut cel mai mult din mini degustarea respectiva si pentru ca aveam nevoie de un vin alb. Este obtinuta din vii vechi de peste 25 de ani si erau chiar incantati de expozitiunea si solul pe care le-au gasit la fata locului in suprafetele cumparate. Are IG Colinele Dobrogei, spre deosebire de celelalte doua care au DOC-uri de Sarica Niculitel.

 

Productie limitata la 5000kg la hectar. Vin ecologic si biodinamic. Medalie de argint obtinuta la un concurs din Germania de vinuri ecologice, deci cu bulina argintie pe sticla. Pretul: 21 de lei. Impresii:

 

Aspect (Culoare):  Galben deschis cu nuante usor verzui

 

Nas: Bine racit arata o intensitate medie, usor reductiv, cu citrice (gref rosu), fructe exotive (ananas) si evidente tente florale de tuberoze si iasomie. In fundal apare ceva tuse minerale. Pe masura ce se incalzeste, notele rotunde, dulcege devin mai pregnante.

 

Gust: Atac potolit, fara multa aciditate, urmat de un corp mediu si o aciditate bine integrata in evolutie dar care intra destul de brusc in a doua parte a evolutiei. Spre deosebire de nas care aduce o varietaet destul de mare ed arome, vinul este destul de auster in nuante gustative, in principal citrice si ceva naunte de piersici si caise coapte. Finalul vine cu ceva nuante placute de samburi de piersici si cu tuse usor minerale in postgustul care se prezinta in linii fresh, gurmande si revigorante.

Per ansamblu un vin Bun, (mai spre Acceptabil asa, dar  castiga puncte la partea Eco) destul de aromat in nas, dar mai diluat in evolutie cu o aciditate usor dura pe final; fapt datorat probabil limitarilor soiului. RPC este la fel de Bun la pretul de mai sus (21 de lei). Are o tenta interesanta care aduce a Feteasca Regala de la Grama, dar clar sub aceasta ca si complexitate, evolutie si structura. Probabil ca asemanarea se datoreaza si viilor vechi (cele pentru vinul  de fata au 20 de ani).  Despre el scris si George aici, achizitionat se pare din comert cu o “onorabila” marja comerciala de 50%.

 

La preturile de mai sus si comparand la cat este acum piata romaneasca de „overpriced”, mie vinurile mi-au placut. Acum cat isi mai pun comerciantii si se ajunge la ce preturi am mai aflat de prin piata, e alta discutie. Ca deh, tre sa manance toti o paine…

Si din discutia cu cei de la stand mi-a placut si abordarea: o crama mica care vrea sa faca ceva de calitate si nu sare (deocamdata) calul cu preturile. Avem nevoie de asa ceva…

 

Fenomen curios este ca mi-au zis ca au clienti care au cumparat anul trecut si vin si acum special sa cumpere din nou si le zic ca “nu ii doare capul dupa ce beau vinul si e mai bun decat ala din Carrefour de la raft”.

Deci sa fim optimisti cu privire la “trezirea” consumatorului si asupra faptului ca exista premise ca acesta sa recunoasca un vin de calitate si sa faca deosebirea fata de ce i se ofera la  „raft” atunci cand pretul i-o permite… adica atunci cand isi permite calitatea respectiva.

Ceea ce pe la noi, ce e drept, se intampla mai rar…

 

P.S. Citez un pasaj interesant gasit intr-un interviu al D-lui Di Filippo:  “De tehnologie si de bani au nevoie cei care nu stiu sa faca vin, cei care stiu sa faca vin nu au nevoie de o tehnologie avansata si de multi bani. Daca stii sa faci aceasta munca, nu trebuie investitii foarte mari, conteaza foarte mult experienta.”

Asta apropo de vinurile cam scumpe din Romania, de cati bani ni se spune ca e nevoie sa investesti ca sa produci vinuri decente si de inghesuiala la fonduri europene pentru crame..:)) By the way: “baietii” astia au investit 200.000 €…

 

Tags: Aligote, Babeasca Neagra, Crama Delta Dunarii, Feteasca Regala, La Sapata, Riesling