Asadar sa dezvoltam putin si subiectul vinuri incercate la VINTEST duminica. O sa va spun cateva cuvinte despre standurile unde am degustat, am preferat in primul rand cramele care nu ajung  la Goodwine, de aici lipsa de la Vinarte si Oprisor cu care ma voi intalni la sfarsitul lui noiembrie.

La sfarsitul postului de fata am descoperit ca iar am scris kilometric vreo patru pagini, deci este imperios necesar sa impart postarea de fata in doua parti, altfel iese un fel de nuvela si pana la Slavici mai am… Oricum in partea a doua o sa va povestesc si de cateva vinuri incercate pe fuga la Good Taste of Bucharest, eveniment petrecut tot in weekend-ul trecut.

Dupa ce am trecut cam de trei ori pe la fiecare stand in ordinea albe, rose si rosii si i-am “creierit” pe unii, surprins placut pe altii si isterizat din prima pe cei de la Vincon, au rezultat urmatoarele impresii:

Crama Basilescu:

Doua Fetesti Negre reusite, una pe gama Eclipse din 2010, mai “comerciala” vinificata demisec si una pe Crama Basilescu (fosta Ancestral din ce am inteles) cu o varianta  mult mai serioasa, cu un alcool de 14,4 % bine integrat,care personal mi-a placut, de pe vii cu varsta de peste 20 de ani din ce am inteles, dar bineinteles scumpa de bubuie (80 de lei?!?!). Pe Eclipse mai au un Sauvignon Blanc 2011 abordabil si de cursa lunga, o Tamaioasa pe Dulce din 2008 parca, destul de reusita pentru intervalul de pret respectiv (aprox. 30 de lei) plus un Rose din Burgund, pe care daca il compari cu cel de la Lacerta (obtinut din acelasi soi) care e dublu la pret ti se pare chiar ieftin si nu foarte departe de acesta (oricum are notele acelea de rose obtinut din rude de Pinot).  Ah si mai este o Feteasca Alba din 2009, care a inceput sa se rotunjeasca sensibil de la trecerea timpului. De vandut acum.

Pe gama Crama Basilescu (aceea frumos braduita cu ingerii din vechiul Bucuresti) au o Feteasca Alba cu putin baric frumos integrat, care mi-a placut, plus un Sauvignon Blanc mai serios si structurat decat varaitna Eclipse si un Rose foarte ciudat, greu, apasat, obtinut din Feteasca Neagra, cu un stil mai serios, spre vin rosu. L-am incercat de doua ori (i-am rugat sa il mai puna putin la racit) dar tot nu i-am putut pune o stampila. Strange! La finalul targului, cand am facut tura de licoroas-dulci m-am delectat si cu Busuioaca de Bohotin. Reusita pentru capitolul dulcegarii!

Budureasca

Aici nu am apucat sa “vad” decat doua albe, de pe eticheta neagra, adica un Chardonnay baricat dar in spirtul anului 2011 (adica reusit) si un Fume bine echilibrat intre Riesling, Sauvignon Blanc si Pinot Gris, parca. Nu stiu de ce eu am impresia ca Fume este un SB baricat,dupa moda Mondavi, care nu stiu ce legatura are cu acest cupaj de mai sus. Deci care este logica acestei denumiri? Poate sunt eu ignorant…

Cotnari

De fapt Casa de Vinuri Cotnari (adica locul unde “zboara porcul“, ca se pare ca am intrat in folclor cu chestia asta). Asta ca fim corecti si sa nu sifonam imaginea cramei premium cu apelativul producatorului – mama (sau tata). Cred ca in curand o sa ajungem la abordari de genul “Te lepezi de Cotnari?-Ma lepad! Te-ai lepadat de Cotnari? M-am lepadat!”. Si asta nu numai in cazul Cotnari ca mai avem si la Murfatlar o crama noua care nu prea este incantata de asocierea mediatica cu firma mama, aflata la momentul actual intr-un faliment cu cantec (de fapt cu orchestra de creditori nationali si internationali). E o chestie interesanta cand “copiii” ajung sa isi renege proprii “parinti”. Nu pot sa nu remarc ca Jidvei a avut insa grija sa faca totul (adica si partea noua, de “quality”) sub acelasi acoperis..:)

Dar sa trecem peste remarci malitioase, (asa sunt eu mai carcotas si nu pot uneori sa ma abtin) si sa revenim la vinuri, unde e de bine: Colocviile au devenit Simpozioane la propriu si la figurat, vinurile par mult mai integrate decat variantele din primavara de la Goodwine care sufereau de oarece “bottle shock”. Feteasca Alba este usoara, light cu tente minerale si s-ar putea sa ii faca pe unii sa strambe din nas ca nu e destul de serioasa, dar mie imi place. Tamaioasa Romaneasca mi se pare la ora actuala una dintre cele mai bune variante de vinificare in sec ale soiului de pe piata, disparandu-i si nota aceea usor amarui-pelinata din evolutie care strica multe vinuri similare de pe la noi. Se apropie de Stirbei, care pentru mine personal, e referinta. Raman totusi la ideea ca Tamaioasa este un soi care cere o vinificare cu rest de zahar. Aromele sunt prea rustice, prea dulci, apasate si intense in nas ca sa suporte un vin perfect sec. Grasa nu am prins-o, nu pentru ca fugea prea repede, ci pentru ca era prea calda. Next time! Apropo, poate pana la Goodwine termina cei de la Casa de vinuri Cotnari (uite ca am nimerit de data asta) si site-ul sau macar pun o poza cu cai pe el ca da urat cu “root-ul” de unix pe prima pagina….ah si inca o chestie pe care cred ca am retinut-o corect: Cotnari erau printre putinii de la targ care nu vindeau vin. Din ce cauza nu stiu, dar daca a fost o decizie voita si asumata este de salutat.

Jidvei

Trecem asadar strada si dam direct in stadul concurentei de pe peste Carpatii Orientali. Si aici timpul si-a pus amprenta pozitiva asupra evolutiei in sticla a vinurilor. Cel putin Muscat Ottonel-ul este “nec plus ultra” la ora actuala pentru mine pe piata autohtona la acest capitol: mineral, fresh, integrat, cu structura si eleganta. Si tot auzeam susoteli prin jur: «si e facut de Buia!!! »..:) Dar nici cu Chardonnay-ul lui Marc nu imi este rusine, acesta prezentandu-se si el intr-o forma superioara celei din primavara (aciditate proaspata, baric integrat). Feteasca Alba si Pinot Gris-ul nu le-am incercat. Sa nu trecem mai departe fara sa va mentionez cat de scumpe mi se par vinurile din aceasta gama: enorm de scumpe. Apoi la Mysterium nu stiu de ce cupajele de albe nu m-au impresionat (poate pentru ca veneau dupa cele doua de mai sus) aparandu-mi usor diluate si cu aciditate cam ridicata. In schimb, Rose-ul mi s-a parut reusit, cu aciditatea bine integrata, proaspat si plin de arome “specifice” (trandafiri, fructe rosii, nuci). O surpriza placuta!

Si in finalul acestei prime parti, la capitolul Can-Can, ca sa vedeti ce trauma psihologica am patit la intalnirea de la standul Vincon si sa satisfac si curiozitatea domnului somelier care dorea sa vada “ce tot scriu eu acolo in carnet” va prezint notele de degustare de la Ambrosio CS luate sub imperiul momentului descris aici:

Cu scuzele de rigoare pentru Vinarte! Pentru producatorii care vor sa scape (teoretic) de mine de la stand la viitoarele targuri, acum stiti ce aveti de facut. Din pacate, nu le pot promite ca vor scapa si pe blog…:)

Tags: Budureasca, Casa de Vinuri Cotnari, Crama Basilescu, Jidvei, Vintest

Se spune ca “O zi fara sampanie, este o zi pierduta”…si daca stau sa ma gandesc cate zile am petrecut fara sampanie, am pierdut cam multe zile pana acum. O sa incerc sa recuperez in viitor, dar la preturile la care a ajuns sampania in ultimii ani si statutul de cult-wine pe care il are, s-ar putea sa imi ia destul de mult. O vesnicie…:) Asta daca nu se aplica dictonul si la alternativele ramase in off-side de inregistrarea (si apararea cu ferocitate) a denumirii “Champagne” de catre producatorii din zona respectiva, atat in fata conationalilor cu Cremant-ul (de Bourgogne, Alsace, Loire, etc) cat si a spaniolilor cu Cava, italienilor cu Prosecco, nemtilor cu Sekt sau ai nostri cu spumantele autohtone.

Astazi o sa va vorbesc de o sampanie rose pe care am baut-o parca prin august, bine frapata si ale carei note de degustare le-am gasit uitate astazi printre filele carnetului cu insemnari. Si desi afara deja se simte frigul iernii si soarele nu prea mai imbie la rose-uri si sampanii, e pacat sa nu va povestesc de ea, la cat de mult mi-a placut… niciodata nu e prea tarziu. De altfel, singurul lucru care mie se pare mai nimerit de baut vara pe canicula decat un rose este o sampanie rose. De ce? Pentru ca “bulele’ reusesc sa aduca un plus de prospetime si finete, iar aciditatea ridicata este asigurata automat.

Vinul de fata este un asamblaj intre Chardonnay, Pinot  si Pinor Meunier soiurile clasice pentru sampanie, de data asta cu ultimele doua vinificate in rosu. Asadar:

Aspect (Culoare):  un rose pal, deschis, gen foaie de ceapa care de abia incepe sa ingalbenesca cu un straluciri stravezii,perlaj fin si spuma consistenta

Nas: Usor fin si diafan, cu un fundal delicat de fructe rosii de padure (zmeura, fragi), petale de trandafir si note savuroase, dulcege, ceva in genul unei spume de zmeura din copilarie (pentru cei care au experiemtat asa ceva). O nota citrica de prospetime plus ceva note de paine prajita cu unt in “background” completeaza fericit peisajul.

Gust: Atacul este lejer, precis, incarcat de fruct, (fata de suratele albe) cu o eleganta si consistenta structurala de invidiat pentru ceva atat de diafan. Aciditatea este medie, perfect integrata unui corp mediu si parca nu atata de evidenta ca in cazul unei sampanii normale, asta si datorita notelor fructate care se dezvaluie mult mai pregnant pe palatin: zmeura, fragi, ceva capsuni. Rezultatul este ceva eteric, fin si cremos in acelasi timp. Evolutia pe palat capata spre final tente citrice (gref?) si minerale inducand un sentiment de prospetime. Postgustul vine cu o remanenta lunga si tuse usor dulci-acrisoare, alaturi de ceva note de nuca prajita si unt. Interesant cat de usor iti gasesti cuvintele in fata un vin reusit..:)

O sampanie Excelenta, complexa si extrem de abordabila in ciudat faptului ca este un “brut”, asa cum sta bine unei sampanii cu traditie. Desi nu am fost eu foarte expus la creatii de acest gen as da cam toate rose-urile pe care le-am baut pana acum pe asa ceva. Bine, in afara de acesta, care este in alta liga..:)) Desi si cea de fata este surprinzatoare pentru ceva non-vintage.

As  vedea-o asociata sublim cu orice include ceva mousse de fructe de padure (zmeura in principal) sau ceva somon afumat daca vreti ceva mai consistent. Bineinteles merge de minune si de sine statator sau ca aperitiv.

Discutiile despre preturi si RPC-uri nu isi au rostul in cazul sampaniei, asa ca o sa am scuzati daca sar peste subiecte atat de triviale. Ca pura informatie pe la noi costa 290 lei si cam tot atat e si pe afara.

Clar exista o multime de  spumante sau vinuri rose mai ieftine, dar totul tine de perspectiva si bineinteles de hedonism.

Tags: Billecart Salmon, Champagne, Franta, Rose Brut

Haideti sa luam o pauza de la evenimentele „tumultoase” de la Vintest, inainte sa va povestesc despre vinurile incercate, (intr-un post pe care promit ca ma voi stradui sa nu il fac kilometric) si sa va spun despre cum a fost in vizita la Murfatlar, adica un fel de „taramul raului” daca ne gandim la tonele de Babanu care ies zilnic pe poarta “combinatului”. Doar ca noi (adica “moi”, George, Ciprian, Berbecutio, Bogdan, echipa de la Vinul.ro si multi altii din care sper sa nu fi uitat pe nimeni din cei pe care am reusit sa ii identific) nu am fost la “combinat”, ci am fost deturnati cu eleganta spre M1.Crama Atelier si facilitatile de protocol pentru a incerca noile aparitii, sub grija lui Razvan Macici, de acum (re)cunoscutul oenolog al cramei.

Asadar nu o sa ma refer in postul de fata la produsele de linie ale Murfatlar, despre care am primit dealtfel asigurari ca, in urma implicarii punctuale a lui Razvan au inregistrat un salt calitativ (le voi incerca de la raft), ci la vinurile scoase de catre  M1.Crama Atelier, care beneficiaza de atentia speciala a oenologului din vie pana in sticla.

Inainte sa va povestesc despre vinuri, va voi vorbi offcourse in cateva propozitii despre preturi si RPC-uri in industria autohotna, doua idei devenite parca (fara voia mea, dar cu largul concurs al producatorilor autohtoni) aproape laitmotivul oricarui post de pe blogul de fata. Prima idee este ca am mai gasit pe cineva care vine din afara (nu spun cine, persoana importanta) care considera ca preturile vinurilor romanesti sunt prea mari. Ce surpriza si ce usurare ca nu am innebunit inca. De cate ori ni (mi) s-a spus ca batem campii si ca de fapt vinurile romanesti isi merita banii,  aproape ca o luasem de buna! Not!

Apoi preturile de la vinurile cramei M1, desi nu sunt mici, sunt unele dintre cele mai aproape de corectitudine in comparatie cu ceilalti din domeniu. Si ma refer aici in primul rand la cei mari, Jidvei si Cotnari si asta nu pentru ca nu as avea o groaza de exemple de crame noi care se joaca cu preturile si cu nervii consumatorilor (premium cica). De fapt mesajul subliminal pe care eu l-am inteles a fost ca se putea si mai jos, dar din cauza pietei care este foarte sus apareau probleme de perceptie cu privire la calitatea vinurilor, ceea ce este normal si de inteles. Deh…poate ca pe viitor cand portfoliul se va aseza si cantitatile de vin produse vor creste vom asista si la minunea scaderii preturilor. Sper sa fiu inca in viata sa consemnez!

De altfel, oricat mi-ar placea mie SERVE, Vinarte, Stirbey, Davino sau alte crame mici, trebuie sa recunosc, din perspectiva de business, ca Murfatlar este unul dintre putinii jucatori care pot misca piata spre normalitate si asa cum am mai spus si la aparitia vinurilor, ma bucur ca nu au sarit (si ei) calul cu preturile.

Bun….si acum dupa aceste afirmatii cvasi rautacioase si profund tendetioase la adresa sectorului vinicol de la noi, cu care de altfel cred ca v-am obisnuit, sa trecem la subiectul principal: vinurile noi pe care le-am incercat. Au fost doua albe seci, unul dulce si patru rosii servite din decantoare si aflate inca in faza de finisare, spre finalul “ciclului tehnologic”, deci nu va pot da detalii tehnice precise despre ele. Deci:

Arezan Cupaj de Feteasca Regala si Feteasca Alba 2011, o premiera la noi, din ce stiu. Fara baric, cu nas interesant, proaspat, floral, de iarba proaspat taiata si tonalitati verzi de mere acrisoare plus ceva piersici si caise coapte. Evolutie echilibrata pe palatin cu aproximativ aceleasi note din nas si un corp usor pronuntat, dar balansat pe tot parcursul evolutiei de o aciditate corespunzatoare plus un final proaspat cu usoare tente florale si minerale. Un vin bun,  usor, baubil (ma exprim din proprie si usor vasta experienta aici) care arata, alaturi de Sable Noble Alb, ca Razvan exceleaza in cupaje.

Pinot Gris Leat 6500 2011, 14,5 % (!!) in serie de 3978 de sticle , 8% baricat (daca am inteles bine in stejar romanesc). Un vin care s-a dorit a fi mai serios, vinificat spre Pinot Gris-ul traditional si nu spre Pinot Grigio-ul abordabil de prin State, asa cum ne declara autorul. Si intr-adevar, este un vin greu, corpolent, pronuntat, cu o structura evidenta, rigida, picant-tonica si un nas cu impresii dulci-florale, de tuberoza, guma turbo si fructe exotice. A fost servit un pic cam rece, probabil si datorita nivelului de alcool ridicat care a trebuit de altfel echilibrat de o aciditate evidenta si usor intepatoare. Un vin serios, amplu, din care eu nu pot consuma mai mult de doua pahare si care va imparti probabil publicul in doua tabere. Eu personal nu sunt un fan al stilului….

Pinot Noir, baricat in stejar romanesc din doua surse (Transilvania Bois si ceva de prin Arges din cate am inteles) destul de pigmentat pentru un Pinot cu un nas preponderent cu note de baric (vanilie) si ceva fructe rosii si note ierbos-picante de Syrah in fundal. Dupa culoare ma asteptam la ceva mai corpolent, dar in gura este surprinzator de tipic, cu o evolutie lejera si o aciditate corespunzatoare. Domina aceleasi note de lemn alaturi de ceva fructe rosii si tanini usor verzi in final. Este un vin abordabil inca de pe acum, dar sigur va mai beneficia de pe urma evolutiei in sticla.

Merlot (alcool aprox. 14,5% acum), baricat, de un rosu inchis, opac, cernelos, cu nuante tinere, violacee. Nasul aduce arome de vanilie, visina coapta spre dulceata de visine, prune, cirese negre, ciocolata amaruie. Pe palatin se simte ca un Merlot clasic, tipic, catifelat, amorf, rotund, gemos, cu fructe coapte si o evolutie liniara incheiata de tanini copti si rotunzi in final. Un vin amplu, suculent, fara prea multa structura si vibratie, un Merlot clasic de climat calduros, in stil New World. Cred ca va prinde bine in piata.

Cabernet Sauvignon, exact in aceeasi filozofie de abordabilitate cu a Merlot-ului de mai sus, prezentand o culoare intensa, extractiva cu tente tinere. In nas se simt arome condimentate, date de lemn (cafea, cuisoare, piper) alaturi de fructe negre asezate savuros pe note dulci-vanilate si o tusa lactica in fundal. Atacul este rotund, fara multa aciditate, umand o evolutie usoara, fructata si prietenoasa pe palatin, nederanjata de structura taninilor, cvasi-inexistenti. Ca si Merlot-ul este un Cabernet abordabil axat in principal pe placerea senzatiilor gustative si mai putin pe structura si  complexitate.

Feteasca Neagra, vinul care mi-a placut cel mai mult dintre cele patru, prezinta o coloristica la fel de intensa si opaca ca cele de mai sus. Nasul vine cu o intensitate redusa, inca neintegrat la nivel aromatic, cu ceva prune uscate, fructe negre (mure?), visine coapte plus ceva ciocolata si vanilie. Evolutia gustativa dezvaluie un corp rotund, cremos, glicerinos, cu tanini prezenti, dar integrati si cu un plus de structura si complexitate fata de Cabernet. Finalul este mult mai “grippy” decat al variantelor de mai sus, pe fondul unor tanini bine asezati. Postgust mediu spre lung cu note calde si fructat-dulcege. Cred ca este la ora actuala Feteasca Neagra produsa cel mai la sud de pe la noi si se pare ca beneficiaza din plin de climatul calduros. Daca va avea parte de un usor finisaj favorabil in sticla cred ca va fi un succes de piata. Mai ales daca tinem cont de pret, vinurile rosii de mai sus fiind toate plasate in gama Leat 6500, acum cu preturi in “retail” in jur de 40 de lei.

Muscat Ottonel Ice Wine, o surpriza de final produsa in cantitate limitata din struguri cu 450g acumulare de zahar, rezultand un vin de 200g zahar rezidual, alcool 11% si aciditate 9.  Nas cu puritate de strugure copt si ceva gutuie plus senzatii florale de musetel si flori de tei in fundal. Gustul este initial plin, exploziv,cu note de miere, ceara si fructe confiate urmat de un final proaspat, pe fondul unei aciditati in crestere. Cred ca va mai castiga in timp, mai ales la capitolul integrare. Vinurile astea dulci bine facute (si in consecinta scumpe) au un efect extrem de pervers asupra degustatorului…

In concluzie, am remarcat o constanta a calitatii pe gamele M1.Cramei Atelier cu auspicii favorabile vinurilor rosii, al caror stil New World, ma repet, cred ca va prinde la public. Ospitalitatea a fost la cote inalte, descoperind cu aceasta ocazie ca Razvan Macici are si reale veleitati culinare, mai ales in sectiunea de “grill”, unde am beneficiat de o excelenta friptura vita servita alaturi de Feteasca Neagra de mai sus. Seara s-a incheiat ca orice seara reusita, cu muzica lautareasca, cantec si voie buna, ca un fel de tezaur folcloric cu inclinatii bahice.

Daca stau bine sa ma gandesc a mai urmat o sesiune de aprofundare in holul hotelului din Constanta, la un pahar de vorba (a se citi Arezan FR cu FA) impreuna cu “colegii de suferinta”.

O suferinta dulce, binevenita si imbratisata de toata lumea de altfel..:) Am zis!

Tags: Crama M1 Atelier, Icewine, Murfatlar, Vin alb, Vin rosu