De vreo saptamana ruleaza pe micile ecrane  cu o cadenta si implicit un buget demne de reclamele la bere un nou spot publicitar de la Murfatlar. Dar nu este unul clasic, in care aflam ce vinuri bune fac ei in gama de 10-15 lei (not!?!), ci unul in care incearca sa dreaga o rebranduire care se pare ca a mers prost.

Dar ce (cred eu ca) s-a intamplat concret:

Faptele: Prin 2011 (sau sa fi fost 2010) cei de la Murfatlar se gandesc sa schimbe etichetele de la colectia Zestrea si sa incerce sa le mai aduca “la zi”. Zis si facut, le deseneaza inca o data, cu usoare restilizari si fac o campanie publicitara ca sa avertizeze publicul despre acest fapt. Spotul initial il gasiti mai jos si a fost comentat si de catre Bogdan la vremea respectiva.

Problema, se pare, este ca acel spot nu prea a prins la segmentul de consumatori Zestrea Murfatlar, pentru ca ei la randul lor nu s-au prins de schimbare si probabil ca vanzarile au scazut notabil (iarasi probabil pentru “notabil”). Primul spot era facut artistic, la sentiment si prin conceptie viza un segment de public mai elevat, probabil prea elevat ca sa bea Zestrea.  Exemplul concludent si pe care il am acum la indemana este ca lui Bogdan i-a placut, desi sigur nu este un fan Zestrea. Deci unde dai si unde crapa… Cert este ca bautorii de Zestrea Murfatlar nu au „percutat” la mesajul initial nemairecunoscand vinul favorit la raft. Deci pe scurt: bani aruncati pe o campanie care nu si-a atins scopul; vanzarile probabil ca au scazut…adica nasol!

Asa ca Murfatlar dupa ce a festelit-o, a trecut la dres busuiocul. Cum? Cu o noua campanie de „awarness”, extrem de agresiva si in care probabil s-au bagat mai multi bani ca prima data…

Diferenta dintre cele doua clipuri este de la cer la pamant, de la mesaj pana la stil si realizare. Noul clip este mai direct, fara fineturi cu “ti-am jurat iubire, mi-ai dat rodul ei” (care se pare ca s-a decis ca nu prinde la publicul “Zestrea” care probabil isi mai “atinge” jumatatea la betie) si exprima mai clar mesajul: “Bah bosorogi senili am schimbat eticheta, vinul e acelasil! Cumparati-l!!!” (la fel de prost probabil, as adauga eu).

Reclama si toata tarasenia asta au o conotatie destul de negativa la adresa consumatorului, practic inducandu-se sentimentul ca acesta este cu mintea atat de tulbure incat nu si-a dat seama ca s-a schimbat eticheta la vinul favorit, nici macar dupa ce producatorul i-a explicat frumos ce si cum. Dar daca cu frumosul nu merge…luati videoclip de aici:

In clip, il vedem pe fiu cum ii toarna in pahar tatalui refractar, ramas „pe uscat” (si deci artagos) dupa ce nu a mai gasit eticheta favorita la raft (?!?!). Care eticheta? Pai Pinot Noir Zestrea de la Murfatlar (apropo este inca innobilat cu Merlot?). In final il convinge faptic ca este acelasi vin. A se vedea si cum tine “babacul” paharul fata de tineret. Aluzie fina, dom’le…:))

Un mic sfat personal: “Fiilor din lumea intreaga”, ca sa parafrazez o balada populara din metrou, daca tineti la parinti nu le dati licoarea respectiva, decat daca va doriti sa mosteniti mai devreme apartamentul ala vechi de doua camere de pe vremea lui Ceausescu cu parchet care scartaie si usi de Pipera.  „Doamne Ajuta!” producatorul respectiv face si vinuri corecte pe brandul de la Crama Atelier si cu putin efort financiar (vreo 10 ei in plus la unele) va salvati parintele de la ceva afectiuni hepatice. Asta daca reusiti sa il convingeti ca sunt facute tot de Murfatlar. Eu m-am lasat convins greu, dar merita… In plus le si aratati, prin cifrele de vanzari, ca asa ar trebui sa arate vinul!

Pe scurt, un caz clasic de “errare humanum est” , urmat de „perseverare diabolicum est”, care nu vine de la un nene cu 10 ha de vie aruncate pe nu stiu unde, ci de la cel mai mare producator de vin de la noi. Te gandesti si tu, ca omul normal, ca au bani si personal sa faca lucrurile corect si bine de prima data…Se pare ca nu!

P.S. Pentru cei de la Cotnari si Jidvei care stau acum in fata laptop-urilor si ranjesc satisfacuti, tin sa va anunt ca urmeaza cate o mica postare din aceesi categorie si despre domniile voastre…ca sa fiu si eu ca romanul impartial. Ca material slava domnului este…are balta peste.

Astept cu tristete, dar si cu bucurie, ziua in care nu o sa mai am ce sa scriu privitor la balbele de marketing (comunicare) ale producatorilor de la noi. Ma gandesc ca in ritmul asta, ziua respectiva s-ar putea sa nu vina deloc…

.

Tags: Murfatlar, Pinot Noir, Publicitate, Spot, Zestrea

Daca tot v-am povestit acum doua zile despre Portugalia, haideti sa trecem la concret si sa va prezint si un vin din una din regiunile despre care am vorbit. Este vorba de un vin din DOC Dao, un vin alb produs 100% dintr-un soi autohoton care este trecut si pe eticheta: Encruzado.

De obicei se spune ca soiurile traditionale, indigene fiecarei tari, nu se pot ridica la nivelul celor internationale (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling). Aceasta axioma este partial adevarata, iar la cat vin prost obtinut din soiuri internationale exista pe piata, sanselele sunt foarte mari sa gasiti vinuri provenite din soiuri locale care sa se afle peste marea majoritate a variantelor internationale. Axioma suna ceva de genul: un soi traditional nu va fi niciodata mai bun decat cel mai bun ( a se citi si autentic) Sauvignon Blanc, Chardonnay sau Riesling, dar are sanse sa fie mai bun decat majoritatea exemplarelor de duzina de pe piata, in aceeasi categorie de pret.

 Pe scurt, ce incerc eu sa va prezint, complicat intotdeauna (?!?!), este o pledoarie pentru soiurile locale care ofera adesea surprize si satisfactii mult mai placute decat cele internationale, aclimatizate regiunii sau tarii respective. Si asta este valabil si in cazul Romaniei, desi la noi se trece acum printr-o faza de definire si cautare a unor stiluri de vinificare cat mai potrivite soiurilor autohtone romanesti.

Ideea de mai sus este sustinuta si de vinul de fata. Acesta este un varietal, dar daca nu as fi stiut, as fi jurat ca este un cupaj reusit de Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling de Rin si ceva Pinot Gris. Pentru ca are cate putin din toate, iar echilibrul este atat de bine realizat, incat pana la urma te forteaza sa te gandesti ca ai de a face cu  un varietal.

Soiul Encruzado, caci despre el este vorba, este vedeta regiunii Dao in materie de vinuri albe, copilul teribil al acesteia (un fel de Cristiano Ronaldo daca vreti) care, dupa o perioada petrecuta, ca toate regiunea dealtfel, la „mila” marilor cooperative care au scos ani buni vinuri ieftine si slabe (un fel de gigantii industriei de pe la noi), a intrat de cativa ani pe mainile unor oenologi tineri si adepti ai tehnicilor moderne de vinificare care l-au slefuit si i-au dat o noua fata. Suna cunoscut, nu? Faceti o paralela cu soarta soiurilor noastre…

Producatorul este Dao Sul, un gigant al Portugaliei in materie de vin, care a luat fiinta in 1989 cu scopul de a produce si promova vinuri de calitate din regiunea Dao. Intre timp s-a extins si in alte regiuni acum avand suprafete in majoritatea DOC-urilor mari din Portugalia (ajungand pana in Brazilia) si producand atat vinuri de consum curent in cantitati mari, cat si in serii mici, extrem de serioase. La momentul actual detin un portofoliu imens de peste 60 de vinuri si ce este impresionant, frunzarindu-le pe site, este faptul ca putine nu au medalii la concursuri internationale de renume. Deci calitate de la un capat la altul…

Quinta de Cabriz este “locul de nastere”, al firmei, de unde a pornit totul, la ora actuala marsandu-se  mult aici si pe partea de oenoturism. Vinurile au preturi mai mult decat decente, un exemplu care pe mine m-a frapat in supermarket fiind cel al cupajului Colheita Seleccionada 2011 pe care trona mare o medalie de aur la Concursul de la Bruxelles si care costa aprox. 3€.  Sper sa apuc si la noi ziua asta, sa vad un vin cu medalie de aur la Bruxelles la 13.5 lei. Cel mai aproape a trecut Livia Sauvignon Blanc, dar tare imi e teama ca a fost o eroare umana la mijloc de nu a ajuns in gama Bacanta, stiti care, cea cu preturi prohibitive.

Asadar despre vinul de fata:

Aspect (Culoare) : galben deschis, cu nuante verzi-aurii, stralucitor, cu picioare elegante si lenese pe pahar

Nas : complex, de intensitate medie, aduce adieri de note pline, de pepene galben parguit, fructe exotice fericit imbinate cu nuate floarale si citrice ( gref rosu si coaja de lamaie) totul pe un fond usor vanilat si de nuci uscate care aduc un plus de eleganta si integrare.

Gust : Atacul este plin, usor corpolent, tipic mai degraba unui Chardonnay baricat si usor dezamagitor pentru mine care nu sunt tocmai un fan al acestui gen de vin. Fructe exotice, pepene galben, vanilie defileaza usor bombastic pe palatin, ingredientele clasice ale retetei. Am crezut initial ca este inca un exemplu de vin traditional, cu suficienta corpolenta (data de cele mai multe ori de alcool), pentru a fi « omorat » cu baricul.  Surpriza vine insa imediat din partea unei aciditati medii spre ridicate, excelent integrate care vireaza usor si lin vinul spre o evolutie „fresh” si surprinzator de usoara pentru nivelul alcoolic de 13 % inscris pe eticheta. La asta ajuta parca si un pic de dioxid rezidual. Citricele se adauga retetei de mai sus imprimandu-i nuante acrisoare si insotind evolutia sprintara pana la final. Acesta se prezinta in nuante usor crocante, cu apropouri interesante de mineralitate, plus un postgust citric-dulceag si cu nuante usor baricate, de vanilie si toast (paine prajita).

Un vin Foarte Bun evolutiv, dar in acelasi timp surprinzator de compact si omogen, cu structura si coloana vertebrala, care are cate putin din toate, fara ca ceva sa iasa din evidenta si sa ii strice echilibrul. Argint la Bruxelles si Decanter in 2012. Aur la concursul local de vinuri

Pentru mine a fost surprinzator de reusit mai ales pentru ceva provenit dintr-un soi practic necunoscut si care resuseste sa imbine atat de bine caracteristici de Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling si Pinot Gris. RPC-ul este unul similar, Foarte Bun, putand fi gasit acolo la preturi in jur de 6.6 €, deci cam 30 de lei in banii nostri. Pretul in restaurant este de aprox. 13.75 € (deci “doar” 100%  adaos) si a fost achizitionat conform recomandarilor din meniu (si nu ne-am inselat cum se intampla de obicei prin carciumile noastre).

A mers excelent alaturi de un „Bacalhau a moda hefe”, respectiv cod sarat (emblema culinara nationala a Portugaliei) gatit cu sos de ardei, ceapa si rosii pe care il puteti admira mai jos. Sunt crud, stiu..:)

.

Tags: Encruzado, Portugalia, Quinta Cabriz

Eu sunt foarte curios cum se realizeaza siglele pentru cramele din Romania si etichetele la unele vinuri. La forumul vinul.ro de acum (aproape) doua saptamani subiectul a starnit ceva discutii aprinse legate de brandigul pentru gama Misterium a celor de la Jidvei si de gama Jderii de la Oprisor. In treacat fie spus nu tocmai doua exemple fericite de branduire, dar despre acest fapt am mai vorbit cand m-am referit la vinurile producatorilor respectivi. Dar daca place “la patron”, automat trebuie sa inghitim si noi. Si vinul si ce suporta hartia de pe el…

In plus, la manifestarea respectiva au fost si ceva exemple de vinuri din afara, care desi beneficiau de etichete si denumiri “catchy”, menite sa vanda ( de ex.  “Bitch”), intr-un final conduc in acelasi derizoriu care nu face bine nici producatorului, nici industriei per ansamblul ei.

In fine nu despre asta vreau sa discut. Ieri mi-a atras atentia pe Facebook o sigla a unui producator semi-autohton de la la noi. Zic “semi” pentru ca are vinuri si la sud de Dunare, in  Bulgaria (Enira), de cativa ani demarand si un proiect in Romania (Alira). La Aliman…daca era greu sa va dati seama de unde vine numele. Duh…  Desi presimt ca o sa supar cateva persoane prin comentariile de mai jos, parerea mea (din totdeauna) este ca o critica constructiva ajuta si este bine ca si producatorii/patronii sa afle ceva “feedback” si de la alte persoane, in afara de angajati, firme de publicitate, concurenti binevoitori si mult preaiubitori de evenimente, organizari si mese festive care in general (fiecare cu o agenda proprie) se imbulzesc sa te felicite si sa te ridice in slavi pana te conduc pe marginea gropii, de unde iti fac vant cu gratie. Nu ma refer doar la cazul de fata, este o observatie generala.

 Trecem peste denumirile brandurilor respective care nu sugereaza nimic si probabil sunt niste acronime care au venit pe loc in mintea patronului. De fapt asta e boala grea la noi cu denumirile, multa lume care isi face crama folosind pentru “botezarea” acestuia sistemul ONRC (Registrul Comertului) unde te duci sa faci firma si ti se spune ca denumirea e luata si te apuci sa faci pe loc combinatii de 2 luate cate 3 din numele actionarilor, asociatilor, rudelor, catelului, etc… Profesionalism maxim si perspective excelente cand or sa vrea sa faca export. Asta daca strainii au timp sa inteleaga cum e cu dragostea patronului roman de crama pentru pentru rebusuri, acronime si anagramari…eu zic ca nu.

Despre vinurile producatorului respectiv (mai ales cele bulgaresti) numai de bine, sunt atent lucrate, de calitate, si cu RPC-uri bune, pe alocuri de invidiat de catre suratele autohtone. Laurii pentru acest fapt merg la Marc Dworkin oenologul casei.

Ceea ce nu poate sa faca probabil D-ul Dworkin este sa creeze o sigla si o imagine pentru producatorul respectiv. Dumnealui s-a achitat cu succes de sarcina de a le oferi vinuri bune, numai ca mai departe producatorul probabil ca s-a uitat si a numarat bine de tot banii din portofel cand a angajat pe cineva sa ii faca sigla. Sau probabil ca nu a angajat pe nimeni. Sau daca a angajat e si mai grav ca a dat banii pentru asa ceva. Se putea folosi foarte usor (si gratis) de Windows Paint (Stanga jos: “Start” => Programs => Accesories => Paint) si cam orice secretara cu ceva experienta (in birotica ma refer) putea concepe ilustratia respectiva.

Dar sa vedem ce ne spune aceasta, conceptual. De fapt ce imi spune mie: ca avem un pahar, intr-o culoare de maro dubios care numai la vin nu imbie, pe care scrie cu un font comun si fara nici un fel de personalitate “Wine Ro”. Nu wine.ro cu pur si simplu Wine Ro. Asa e denumirea firmei care face vinurile. O asocierea ciudata de un cuvant englezesc si o prescurtare de domeniu de internet romanesc. Macar daca era scris “ wine” in bulgareste mai pricepeam…in fine.

Paharul este “gros in carne” (probabil ca este dintre cele turcesti, la 10 lei cutia de 6) si cred ca scopul grosimii este acela de a cuprinde reprezentarea textuala a denumirii firmei.

Acesta se subtiaza insa brusc in partea de sus, unde o aratare mitologica cu o bata in mana si fara un picior din spate, pare ca da in cap partii romanesti a cramei respective pentru a o indesa peste “Enira” de mai jos. Apropo, la bulgari sigla este cu Enira peste si Alira jos?

O sa va rog sa ma scuzati ca nu detin cunostintele de mitologie necesare indentificarii personajului de tip minotaur (mi-a adus un cititor mai jos aminte ca de fapt cautam conceptul de “centaur”) care topaie sus, presupun ca nici marea masa a consumatorilor de vin nu poseda aceste cunostinte. Poate doar cei de la muzeul de istorie, dar ma indoiesc ca au bani sa cumpere vinurile respective din salariile de bugetari. Deci nu ei ar fi publicul tinta…

Si apoi ce poate fi mai frumos decat doua denumiri (provenite din acronime?) incadrate in partea de sus de mitologia greaca si jos de ceva denumiri in engleza. Aceasta sigla spune atat de multe: modernitate, traditie, istorie, mister, rebusuri…si totusi nu inspira nimic. Poate sunt eu de vina ca sunt prea rudimentar in gandire pentru a intelege conceptul…

In fine, in paharul respectiv, se indeasa, ca si vinul, pana la “buza” (cum altfel?) cele doua marci ale producatorului respectiv: Alira si Enira (plus mintoaurul cu bata). Am remarcat patriotic mai sus ca suntem deasupra bulgarilor si deci trebuie sa ne simtim flatati de atentia producatorului. Sau poate doar a celui care a facut sigla. Culorile folosite pentru cuvinte sunt din aceeasi tonalitate cromatica, de maro (sau bronz de baterie de baie daca vreti) plus ceva negru. Avem totusi si o tusa rosie care se potriveste exact ca nuca in perete cu celelalte, dar probabil s-a dat paste/copy la sigla “Enira” in interiorul paharului. Parca e si putin gresit aliniata, mai spre dreapta sau e iluzie optica?

Deci per ansamblu un exemplu de maiestrie autohtona si superba reducere a costurilor. Pacat de vinuri. Pentru un bax de vin cred ca se putea gasi un grafician mai inspirat (mai ales daca era sub influenta vinului) sau o secretara mai talentata. Apropo, firma o fi avand secretara??? Deh, e greu cu vinul si marketingul….

P.S.  Am descoperit ca, pentru un plus de consistenta, circula pe piata si o varianta cu o cromatica in care maro-ul de mai sus da spre un visiniu inchis…si parca Alira e scris cu spatii mai largi si minotaurul (centaurul ?!?!) cu bata e mai sters.  Superba mostra de profesionalism! Vivat, crescat, floreat! Nu, nu am injurat pe nimeni…

.

Tags: Alira, Enira, Wine.ro