Sep 19 2012

Piata vinului incotro?

Published by under Diverse

 

 

In ultimele zile suntem bombardati cu statistici, reportaje TV si articole prin media online si print despre vin, piata vinului, consumul de vin, recolta de anul acesta, etc. Chestia asta se intampla in fiecare toamna, cam in aceeasi perioada care coincide in mod fatidic si ‘surprizantor” cu sfarsitul recoltei. Adica producatorul a adus strugurii in crama, stie cam pe ce cantitati se poate baza pentru la anul, isi face calculele si ajunge in mod invariabil de fiecare data la aceeasi concluzie: trebuie sa marim preturile. Si apoi urmeaza “fezandarea” consumatorilor cu ajutorul presei…

.

Si cum anul acesta recolta s-a incheiat mult mai devreme, iata ca si avalansa de “informatii’ din industrie “balteste” prin toate colturile mediatice. Citeam zilele trecute o analiza a d-nei Georgescu de la Vincon care ne povesteste intr-un frumos articol de PR despre piata neagra, autoconsum si exportul de vinuri vrac in Germania care a condus  la inexistenta brandului companiei respective la export.  Eu as mai adauga ceva: a condus si la deteriorarea imaginii Romaniei, per ansamblu, impunandu-ne ca producator de vin dulce si prost. Adica s-au cam nenorocit toti, nu numai producatorul in cauza. Mai aflam ca Vincon va scumpi vinurile.  Cu cat? Citez: ” Cred ca mult, dar nu pot sa spun înca. Am facut cateva socoteli, dar nu le-am terminat” Q.E.D., exact ce spuneam mai sus… Ciudat ca socotelile producatorilor de vin (si nu numai) de la noi pleaca in mod invariabil de la premisa: trebuie sa avem mai mult profit ca anul trecut.Cules Struguri

Adevarul e ca Vincon are si niste vinuri bune si ieftine (sic!). Eu nu contest faptul ca PR-ul si comunicarea ajuta un brand sau producator, dar nu pot substitui calitatea produsului in sine… In fine, macar omul a avut curaj sa spuna lucrurilor pe nume in ceea ce priveste preturile, fata de alti jucatori mari care vorbesc de obicei pe la colturi sau pur si simplu actioneaza direct “la raft”!

 

Totusi, din toate aceste stiri de prin presa, eu am dedus doua chestii relativ paradoxale si care se cam bat cap in cap la nivelul unei logici elementare:

 

  1. a fost un an bun din punct de vedere calitativ, dar cantitativ stam prost (productie in media cu 30% mai mica decat anul trecut) si in consecinta producatorii ne anunta cresteri de preturi. Ca in fiecare an dealtfel.. Pai cand nu am avut noi cresterei de preturi? Cand anul era bun trebuia sa dam mai mult ca deh, e calitate si a crescut cererea la export, etc.  Cand anul e prost trebuie iar sa dam mai mult ca deh, nu e vin si asa mai departe.  Deci nimic nou sub soare, ideea e ca indiferent cum o dai trebuie sa dam mai mult. Ciudat este  ca producatorii romani de vin cred ca se confunda (in visele lor probabil) cu cei de la benzina, paine, carne sau alte alimente de baza, unde cererea este relativ inelastica si atunci cand pretul creste , consumul scade in foarte mica masura . Si aici vine partea a doua a paradoxului:

 

  1. piata vinului a scazut considerabil in ultimii ani. Adica oficial de la 450-500 mil. € inainte de criza la aprox. 350 mi l/ € acum. Din cauza puterii de cumparare a romanilor, adica lumea cumpara vin mai ieftin, la vrac sau deloc. V-am dat cifrele ca sa vedeti ca a scazut, nu ca ar fi cele corecte. Personal ma indoiesc de corectitudinea lor. Ce naiba noi nu stim cati suntem in tara, dar stim cat vin consumam si care e consumul pe cap de locuitor. Care locuitori? Aia 22 sau aia 19  milioane??

 

Si acum ce nu inteleg eu din cele de mai sus:  daca piata vinului a scazut si e in scadere ce se va intampla daca marim preturile? O sa creasca?

Si apoi sa fim seriosi, explicatia asta cu vinul mai putin produs in Romania e subreda rau de tot. Cat din vinul din comert e din Romania? Nu s-a facut vin anul asta la noi?  Stirea asta e pentru cei care cred in Alba ca Zapada si care considera ca in sticlele si recipientele de prin marele comert e vin romanesc. Mare filozofie: o sa crestem importurile. O sa ziceti ca nu s-a facut nici prin afara. Stati linistiti exista stocuri destule din alti ani: daca nu te intereseaza calitatea, gasesti “plonk” pe toate drumurile Europei.

 

Deci pe scurt: ai nostri producatori ne pregatesc “mediatic” de cresteri de preturi. Ceea ce nu stiu ei (de fapt stiu, dar ignora) este ca produsul pe care il ofera prezinta o elasticitate destul de mare a cererii si nu este de stricta necesitate (de strica necesitate la noi sunt “spirtoasele” puternic si chimic alcolizate, nu “fitele”, gen vin).

Asa ca la anul s-ar putea sa vedem iar cifre conform carora “piata de vin a scazut la x mil de euro”. Si care o sa fie solutia? Bineinteles sa crestem preturile…automat va creste si piata, nu? Logic…:))

 

 

4 responses so far

 

Sep 18 2012

O Feteasca “populara” si cam “verde”: Feteasca Alba Domeniul Coroanei 2011

 

Astazi ne invartim in zona albelor romanesti cu traditionala Feteasca Alba. De data aceasta de la Domeniul Coroanei Segarcea. Despre producatorul de fata am mai vorbit (ultima data aici), deci nu reiau informatiile generale. Dupa cum majoritatea cred ca ati aflat deja, producatorul de mai sus are doua game: Elite si Prestige. Cea de fata face parte din gama “inferioara” denumita Elite. Am auzit lucruri bune mai ales de cea din gama Prestige. De fapt foarte bune…Dar pe scurt despre varianta de fata:

 

Feteasca Alba Segarcea EliteAspect (Culoare): Galben deschis, cu evidente note verzui. Este de fapt unul dintre cele mai „verzi” vinuri din cate am vazut, iar “dotarea” cu mici bule care se lipesc de pahar induc o senzatie de „vinho verde” (desi cel de fata este mai pronuntat in spectrul galben al coloristicii).

 

Nas : intensitate medie, dezvaluie initial note specifice, florale (soc, salcam, tei) care ii confera o senzatie diafana, tipica si eleganta. Pe masura ce se incalzeste si se deschide in pahar, vireaza spre note mai apasate de fructe exotice (ananas, mango) si piersici extracoapte, inducand un sentiment ciudat si usor atipic.

 

Gust: Aceeasi dualitate din nas: initial un atac proaspat, diafan (subtiat de restul de dioxid), cu tente minerale, aspecte florale, usor citrice, cu aciditate pregnanta plus un alcool bine integrat. Pana aici totul bine.  Urmeaza insa un corp mediu si note mai grele, pronuntate, de pepene galben si aceleasi fructe exotice, pe fondul scaderii aciditatii. Pe final aceasta din urma revine brusc si in forta, inducand o senzatie de iesire din corp si infirmand impresia de „cadere” din mijlocul evolutiei. In consecinta, finalul este dominat de note verzi, citrice, crocante, usor deranjante, iar postgustul este scurt si tributar senzatiilor descrise anterior.

 

Un vin Acceptabil, popular, agreabil, care ar fi fost chiar bun, daca nu ar fi fost aciditatea cam “verde” pe parcursul evolutiei si dualitatea senzatiilor olfactive, care ii fura din finete, eleganta si integrare. Este recomandat sa il tineti rece pe tot parcursul consumului rezultand un plus de „coeziune” si tipicitate in evolutie. Vinul il gasiti prin hypermarket-uri la preturi in jur de 20-25 de lei, rezultand un RPC la fel de Acceptabil, tinand cont si de ce Fetesti Albe puteti achizitiona de pe la noi si mai ales la ce bani.

Ramane curiozitatea pentru varianta Prestige, deci revin in curand cu impresii de pe front…

.

 P.S. La Segarcea inca nu s-a auzit inca de actualizara site-ului. De aceea nici nu am oferit vreun link, pentru ca Feteasca Alba de pe site nu stii din ce an e, cum a fost facuta sau cum se “prezinta”. Avem oferit din partea producatorului doar un “meniu” cu felurile de mancare la care o putem asocia. Poate acum cu noua branduire se mai actualizeaza si site-ul…Poate, poate…

.

No responses yet

 

Sep 17 2012

Noutati de toamna de la SERVE

 

Sambata, dupa cum probabil a aflat tot Facebook-ul, am fost la SERVE cu ocazia evenimentului “Sticle Deschise Toamna” (suna bine, nu?).  De fapt fiind membru (vechi ?!) al Clubului Cavalerilor am decis sa mai ies din casa si sa profit de vremea frumoasa de afara, de bunavointa gazdelor si mai ales de vinurile bune ale acestora.

 

Apropo de Clubul Cavalerilor, cred ca ar trebui mai multi producatori autohtoni, mai ales cei cu pretentii “quality” sa foloseasca acest instrument de marketing extrem de util in fidelizarea clientilor. Este mult  utilizat pe afara, mai ales prin Franta si America (unde exista producatori mici care vand toata productia in acest sistem exclusivist sau pe mailing list-uri). Chiar ma gandesc sa scriu un articol despre  acest lucru pentru ca e un subiect de marketing extrem de interesant. Probabil ca ai nostri se feresc de „cluburi” de frica sa nu zica lumea ca au copiat SERVE. Dar, dupa cum ne zicea bunica-mea: e pacat sa furi, sa minti, sa dai in cap, deci nu sa copiezi pe altii la idei bune..:))

Cred ca deja sunt „abonat” la eveniment, fiind al doilea an in care “aterizez” la Ceptura. Imi pare rau ca de data aceasta nu am avut timp sa ajung si la alte crame, dar timpul a fost cam scurt: “a classic a get-in get out job”.

 

O sa expun mai jos doar noutatile extrase la fata locului, programul e afisat in dreapta si a fost respectat..:) Pentru informatii “generale” si impresii personale (care nu s-au schimbat de atunci, ba din contra), puteti consulta postarea de anul trecut. Deci:

 

  1. Serve Ziua Sticlelor DeschiseVinurile incercate sunt la fel cum le stiti (stiam), adica bune, foarte bune si excelente (Cuvee Alexandru). S-a “degustat” toata gama Terra Romana, Cuvee Charlotte 2008 si Cuvee Alexandru, plus Domainne Peraldi Rouge. “La discretie”, vorba unui invitat..:)
  2. A aparut langa crama o cocheta cabana din lemn unde se pot incerca si achizitiona vinurile, in conditii mai mult decat propice.
  3. Fata de anul trecut, am ajuns la ora 9 (plecand de la 6.30 din Pitesti) beneficiind astfel si de o vizita in vie, pe doua parcele, una plantata anul acesta cu Merlot si una cu Cabernet Sauvingon care avea deja 5 ani. Din cate am inteles a fost cea mai timpurie recolta din prin ‘75 incoace, din declaratiile unui veteran al industriei…:) Practic anul trecut la 1 octombrie cand am fost la ei, tocmai aduceau Merlot-ul din vie; acum culesesera tot, in afara de Cabernet Sauvingon, pe care am inteles ca il vor lasa un pic mai mult, cu inima indoita fata de ploile ce se anunta. Mustul de Roze  (Merlot cu Feteasca Neagra, nu se stie inca ce o sa fie sau e secret) deja incepuse fermentatia, Feteasca Neagra rosie era aproape vin. Ideea generala, in contrast cu efuziunea de pe la TV ca o sa fie un an exceptional pentru vinuri, este  ca a fost un an atipic si dificil, dar cei care s-au ingrijit de vie si au statat langa ea vor face vinuri excelente. Recolta, cantitativ este sub ceilalti ani. Oricum din ce am auzit la Babadag, unde au cealalta parte din vie conditiile au fost diferite si vinurile se vor echilibra.
  4. S-a cumparat vin intr-o veselie, mai ales din cauza preturilor. Care conform declaratiilor organizatorilor (de fapt stiti ale cui) au fost, citez: “speciale pentru cei care au onorat invitatia si care in 2012 au achizitionat deja vinuri prin Club”. Vinul Cavalerului a fost la 18 lei, iar Terra Romana a fost la 25 lei, rezultand unele dintre cele mai bune RPC autohtone.  Rose-ul de la TR cu 25 de lei e mai mult decat onorabil, ca sa nu mai zic ca am dat si de un Sauvignon Blanc delicios, cu care nu ma intalnisem pana cum. Chardonnay-ul a fost 41 de lei, Cuvee Amaury 48, Cuvee Charlotte 68 lei, iar Cuvee Alexandru a fost la un ”undisclosed special price” (iar va citez din organizatori). Cert e ca a fost atat de special incat am luat decizia impulsiva de  achizitiona o sticla, eu care pufai ca o Coana Chiva  din reclama de la Covalact la RPC-uri si preturi. De data asta pretul a fost dezarmant. De bun… Unde mai pui ca mai aveam unul care doarme cuminte in sifonierul de acasa…:).

 

Deci, pe scurt, astea ar fi noutatile, cine nu a fost a pierdut. Ce? Asta depinde de fiecare: pentru unii o oportunitate sa cumpere vinurile SERVE la niste preturi super, pentru altii (si aici m-as fi inclus si pe mine daca stateam acasa), ocazia de a petrece o zi deosebita printre vinuri bune si oamenii pasionati care le realizeaza.

 

P.S. Off topic: la intoarcere am dat o tura din curiozitate si la Chateau Stanca sa prelevez nistre „mostre”, dar din pacate nu era tipenie de om pe proprietate (doar o pisica excesiv de prietenoasa si care se scarpina suspect de des), iar la telefonul afisat pe site  nu a raspuns nimeni. Bine era si vreo 4 dupa-amiaza, ora de siesta nu de stat dupa nebuni prin crama..:) So, next time…

 

 

 

 

 

 

No responses yet

 

« Prev - Next »