Dupa ce am luat o minipauza de blog si Facebook, (care pentru mine uneori echivaleaza cu o gura de oxigen (pauza, nu Facebook-ul) revin pe micile (si marile) ecrane cu partea a doua a cronicii de la Goodwine. Adica partea cu vinurile.

Daca saptamana trecuta am incondeiat in stil caracteristic targul (care dealtfel acum, ca a trecut ceva vreme pare mai reusit pe masura ce se pierde in ceata uitarii) acum iata pe scurt si impresiile despre vinurile degustate.

„Pe scurt”, adica pe vreo 2 pagini. Ca au fost cateva vinuri. In pofida faptului ca nu a fost cine stie ce inghesuiala de expozanti. Dar asta mi-a trezit instinctele de „gem hunter” si am “stors” cat am putut in conditiile date.

Asa ca am baut cateva vinuri interesante. Si ca intotdeauna au mai ramas cateva nebaute. Maybe next time…

 

Sa incepem, aleator:

La Oprisor mi-a placut cel mai mult Passarowitz 2011 excelent de baut acum. Smerenie 2013 prea tanara, Cabernet Eticheta Rosie 2013 prea abordabil (am mai scris de el). Prea bun, prea ca la tara. Apoi din seria La Cetate (care ar avea cam nevoie de actualizare/rebranduire la etichete) mi-a placut Merlot-ul, iar de la Caloian CS-ul vinificat in alb, desi a cam trecut vremea lui. Adica vara. “Sfintii” foarte pufosi si abordabili, toti la fel. Dar pana la ei te mananca pretul. Dragaica si Rusalca la fel, cam prea “easy&approachable” pentru preturile lor.

 

Am gustat trei Pinot corecte: Vinca Cuvee Benedict 2013, Avincis 2013, Liliac 2013. Mi-a placut cel mai mult Vinca, Avincis a iesit mai ripe si plinut decat varianta anterioara, Liliac foarte bine facut, dar un pic „overdoit”, chestie care la Pinot se vede. De fapt Pinot-ul nu “se face”, iese cand vrea el. Si cum vrea el.

 

Tot la Liliac: Sauvignon de referinta, Feteasca Regala foarte buna, Orange wine interesant pentru amatorii genului, preturi scapate de sub control pe alocuri. Dar se continua linia de calitate cu care ne-au obisnuit.

 

La Stirbey am baut cele doua spumante si Novacul 2012. Si nu va mai spun nimic ca stiti deja parerea mea despre Oliver si vinurile facute de el. Inca mai caut unul slab si mi-e frica ca o imbatranesc si nu o sa il gasesc. Dar caut am zis!

 

La Crama Cepari, o surpriza placuta, care a fost un soc cand am baut prima data vinurile lor. Pentru mine este cea mai interesanta aparitie la capitolul crame mici din ultimii ani. Incercati Cabernetul, asamblajul Cabernet Sauvignon/Merlot si Sauvignon blanc-ul. Reusite!

 

La Carastelec (Vinca) In afara de Pinot-ul de mai sus mi-au placut cele doua Chardonnay-uri baricate (Sophia), mai ales 2014 ca a beneficiat de butoaie la a doua folosire si lemnul este mult mai bine integrat. Cred ca este un producator cu potential sa dea Chardonnay-uri si Pinot-uri de referinta pe la noi. Si Feteasca Regala foarte buna, iar Friza da dependenta.

 

 

La Purcari doua vinuri noi Vinohora alb si rosu, asamblaje de soiuri indigene cu soiuri internationale. Bine, cele internationale tin “coloana” vinurilor, cele locale dau tusa locului, feng-shui-ul cum s-ar spune. Albul (Feteasca Alba si Chardonnay) excelent lucrat, fin, echilibrat, cremos, bine departajat de gamele inferioare si undeva sper Alb de Purcari mai mult. Rosul trebuie sa mai stea, era proaspat imbuteliat, dar cu potential.

Am mai vazut o data Rosu si Negru de Purcari vinuri de referinta peste Prut si care cu usurinta ar putea sta in top vinuri rosii si pe la noi.

Una peste alta Purcari aveau nevoie de o gama intre cele de linie si Negru/Rosu/Alb si s-au achitat excelent de sarcina cu cele doua vinuri noi. Enervant de bun marketing, pozitionare si business de vin in general. Ah, si Freedom Blend-ul s-a asezat frumos in sticla.

 

 

La Budureasca am vazut un Sauvignon Blanc foarte bine facut, mai ales pentru Dealu Mare si un Daphix excelent echilibrat. Ah si o Feteasca Regala pe gama „Vines flames” eticheta pentru export care merge pe povestea cu Burebista si datul foc la vii.

Whatever, pe mine m-au pierdut la faza asta, dar probabil prin afara ar functiona arhasimele de gen. Bine de fapt umbla vorba ca de fapt Burebista facea taieri in verde, iar grecii asta au priceput si au scris: ca a scos/taiat/ars viile. Chestia e complicata.

Oricum raman puzzled relativ la anumite alegeri de prin brandingul autohton de vin din ultima vreme. Dar poate sunt eu de vina ca nu privesc cum trebuie, mai stii?

 

 

La Tohani am trecut prin noile Cuvee-uri, moderne, corect executate si abordabile. Plus Feteasca Neagra Apogeum, una dintre cele mai bune de pe la noi. Ah, si Merlot-ul Principele Radu Anul II (sic! ce imi place asta cu anii) iarasi foarte bun.

 

 

La Vitis Metamorfosis mi-a atras atentia o Feteasca Neagra 2012 reusita, infipta, cu structura. La urmatoarea degustare o caut cu siguranta sa o incerc comparativ cu altele. Plus un Cantus Primus 2009 incantator de-a dreptul, numai bun de baut acum, dar inca avand potential de evolutie in fata. Plus proaspat lansatul Negru de Dragasani de pe Via Marchizului (Antinori) care mai are nevoie de cateva luni in sticla, dar care promite. Mi-a placut ca e un stil diferit de Dragasani (sic!). E un Negru de Dealu Mare, adica mai ripe si copt, in tonul rosiile din zona.

 

 

La noua Crama Hermeziu (Domeniile Lungu) am vazut Chardonnay-uri si Sauvignon Blanc-uri corect facute, moderne, cu aciditate, vioaie si alcool bine tinut in frau. Si cu drojdii probabil comune. Cert este ca Chardonnay-ul parea un Sauvignon mai reusit decat Sauvignon-ul si toate patru (am baut 2013 si 2014) erau cam pe acolo ca stil si exprimare. Cu un plus pentru 2014, fiind mai proaspete. Ah si un Rose din Busuioaca de Bohotin 2014 cu o aciditate meritorie interesat asociata clasicului nas dulceag de trandafiri, rezultand o senzatie contrarianta, dar interesanta. Tinand cont de preturile oneste, inceputul este bun si e bine ca apar alternative la clasicul Cotnari in zona respectiva.

 

Ca tot am adus vorba, la Casa de Vinuri Cotnari am incercat cele doua Fetesti Negre cele mai nordice (sic, branding in stil the winter is coming). Cea de pe Domenii generica, corecta, subtire, de cursa lunga. Cea nou lansata de pe Castel Vladoianu (gama premium) bine facuta, complexa, mai acida si supla fata de consoartele sudice. Dar este un inceput bun. Cam scumpa si usor overdoit la eticheta, cu semnatura, editie limitata, text “poetic”, sclipire si tot tacamul. In curand probabil eticheta va fi incarcata de medalii aurii pe unde a mai ramas alb. In dulcele stil al producatorului. Pe scurt, mergea clar mai “less is more”. Dar vinul este bun, repet.

 

La Balla Geza am trecut prin rosiile si albele de linie unde mi-au sarit in ochi (la figurat) Furmintul, Cadarca si Feteasca Neagra. La gama superioara Stone Wine m-am (re)indragostit iremediabil de impresionantul Furmint care confirma an de an. E un vin de referinta prin partile noastre care cred ca se poate compara fara emotii cu exemplare reusite de peste granita vestica. La rosiile de pe Stonewine, degustate in linie: Cadarca, Feteasca Neagra, Feteasca Neagra/Cabernet Franc si in final Cabernet Franc evolutia calitatii respecta linia de degustare cu imbunatatiri notabile cand Cabernetul Franc apare in scena atat in asamblaj cat mai ales varietal.

La Balla Furmintul si Cabernet Franc-ul sunt deja staruri consacrate pe la noi si tind sa confirme an de an fara emotii. A mai fost un spumant din Mustoasa foarte bun si o solutie excelenta de a vinde un soi altminteri destul de dificil de „impins” ca vin linistit. In afara celebrei metoda ca vin de „evenimente”. La urma un Cuvee Aradium 2009 serios, structurat, cu usoare note de invechire, caruia conditiile de degustare de la targ nu ii fac dreptate. De revazut, un vin deosebit.

 

 

La standul Chile bineinteles vinuri care pun cumva in umbra suratele authotone mai ales prin prisma gusturilor publicului. Un Morande Carmenere Gran Reserva opulent, cremos si plin de fruct plus doua vinuri deosebite: un Carignan de pe vii vechi de 100 de ani (Chile e Lumea Noua? Yeah Right!) cu o structura si un echilibru impresionante pentru soi si un asamblaj CS+Sy+Carmenere  Cremaschi Furlotti 2013 demn de multe puncte Parker si medalii de aur. Si pretul am inteles ca este pe masura. Vreo 20 € acolo, la noi ar ajunge e la 200 de lei probabil.

 

  

Dintre vinurile moldovenesti raman la impresia ca rosiile mai au ceva drum de parcurs. Cu cateva exceptii cum ar fi Purcari de care am vorbit mai sus, 5 elemente (excelent vin, socant de bun mai ales pentru un exemplar de peste Prut, dar oricum e microvinificatie la 2300 de sticle), Lupi, Tarabostes, Equinox, Carpe Diem…si cam atat. Ah si nu am apucat sa beau noua gama de la Vartely, Individo.

Restul sunt tributare in majoritate stilului vechi de vinificare, cu fruct obosit, amorf, gemos, oxidat, cooked. Iar albele in general fara aciditate cu zahar la limita maxima a secului. Cred ca am mai spus-o: cu imaginea lor si vinurile noastre cred ca am face cariera pe afara.

Oricum fata de anul trecut se remarca progrese in calitatea vinurilor, dar mai ales la preturile lor. Cel putin la targ se vehiculau niste scoruri de restaurant din buricul Chisinaului. Dar deh, alta piata, alt tarif…:)

 

 

Pe scurt si in concluzie, nu cred ca mai poate vreun producator care se respecta sa faca un vin slab in ziua de astazi in Romania decat daca vrea. Dupa investitiile in crame, puternic sprijinite de fondurile UE, cine are inox si frig trebuie sa vrea ca sa greseasca vinurile. Problema insa apare ulterior la comercializare. Si acolo nu te salveaza nici inoxul, nici fondurile UE si in general te cam ia cu frig cand vezi cat vin intra si va intra in piata in anii urmatori.

Targul a fost o oportunitate buna pentru mine sa trec in revista cateva crame noi, mici, cu vinuri interesante, cum ar fi Cepari sau Vinca. Sau sa tin pasul cu aparitiile unor clasici, desi din ce in ce mai putini la targ (Stirbey, Oprisor, Purcari, Balla Geza). Plus partea de logos inerenta si nepretuita.

Asa ca eu zic ca ne (re)vedem la primavara…daca se mai tine.

 

Tags: Balla Geza, Budureasca, Carastelec, Cepari, Cotnari, Goodwine, Hermeziu, Liliac, Oprisor, Purcari, Stirbey, Tohani, Vinca, Vitis Metamorfosis

 

Sambata am fost la Goodwine. Nu stiu a cata oara…nu mai stau sa le numar. Nu cred ca am pierdut vreo editie de cand m-am apucat de scris pe blog. Am gasit intodeauna o sambata sau o duminica in care sa bat 100 km dus si 100 intors ca sa particip.

Recunosc ca in alti ani ma duceam parca mai bucuros la targ. Nu stiu daca eram doar mai ingenuu in materie  sau era datorita oamenilor si vinurilor pe care ii (le) cunosteam cu aceasta ocazie. Poate amandoua.

Goodwine mi-a oferit multe momente frumoase si multe prilejuri sa beau vinuri deosebite si sa cunosc oameni asemenea. Pe care dealtfel nu cred ca i-as fi intalnit prea usor. Bineinteles ca si reversul medaliei este valabil. Exista vinuri si oameni pe care as fi vrut sa nu ii fi intalnit vreodata. Dar per ansamblu aspectele pozitive le depasesc cu mult pe cele negative. De aceea, Goodwine va ramanepentru mine ceva special, de care imi voi in aminti intotdeauna cu nostalgie.

 

Nu am sa mai insir inca o data ce as fi dorit eu sa devina Goodwine. Am facut-o cu alte prilejuri. Si de altfel au facut-o multi pe bloguri sau pe Facebook. Chiar mai ieri Stelian Stefan (care in afara faptului ca i s-ar putea imputa o mica problema, fiind angajat Recas, care de cativa ani au decis, pe buna dreptate, sa nu mai participe la targ) a ridicat cateva puncte pertinente pe Oenologie.

Despre o parte din problemele respective am scris si eu de-a lungul timpului. Si promit sa nu le mai ridic de acum incolo. Mi se pare un efort inutil sa tot repeti si este cumva frustrant sa constati ca vorbesti la pereti. Pana la urma ajungi sa te resemnezi si te opresti. Altfel te trezesti cu reactii aberante de genul “Ce vrei bah sa nu se mai tina deloc? Fa tu ceva mai bun, etc”

 

Uneori ma gandesc ca nu Goodwine este de vina. Poate noi suntem de vina. Noi (si aici ma refer si la o parte din industrie) care am evoluat cumva prea rapid pentru ca ei sa tina pasul. Si cand zic “ei” nu ma refer doar la Goodwine. Ma refer si la “concursurile” de profil, la asociatiile depasite care refuza tot ce este nou din teama viscerala ca le fuge pamantul de sub picioare sau la corifeii industriei autohtone care cred ca “grand cru” se refera la “grang papa, covrigei frageziti cu vin”.

 

Ne tot miram/mandrim de ceva timp ca in cazul vinului romanesc calitatea a evoluat masiv in ultimii ani. Si unii au ramas doar cu miratul/constatatul. Ar fi fost ideal ca si industriile “adiacente”: de media, organizari de manifestari, invatamant, PR, marketing, etc sau sa evolueze la fel. Dar nu au facut-o.

Se pare ca acolo acumularile cantitative nu au dus la salturi calitative si oricum nici partea financiara nu a ajutat atat de decisiv ca in primul caz.

Pur si simplu toti acestia nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor publicului si ale unei parti a producatorilor si nu au fost in stare sa tina pasul cu saltul calitativ urias al vinului romanesc.

 

Ce facem mai departe in cazul de fata? Desfiintam Goodwine? In nici un caz. Pur si simplu atat se poate si nu mai mult. Acesta este maximul.  Capatul de drum. Fundatura. Si trebuie sa ne impacam/resemnam cu el. “Nec plus ultra”cum spune o celebra eticheta de sponsor (nu mai stiu din ce categorie ca sunt prea multe).

Utilitatea in sine a evenimentului este de necontestat, doar si prin prisma faptului ca poate fi o platforma pentru cramele mici, nou aparute pe piata care cauta vizibilitate cu costuri minime. Platforma tinuta in viata paradoxal de gigantii din industrie care altminteri cauta sa parjoleasca totul in jurul lor.

Si de asemenea util pentru unii consumatori . Adica cei aflati la inceput de drum in lumea vinului, care acum afla (mai multi siliti de imprejurari) ca exista si vinuri rosii seci si chiar se pot bea cu placere.

 

Mai departe insa nu exista nimic. Pentru noi cei care am trecut demult de aceasta etapa ca si pentru producatorii care cauta altceva nu exista nimic. Cel putin la Bucuresti. Da, exista Salonul de la Timisoara sau WineUp la Cluj. Dar acolo problema este Timisoara. Sau Clujul. Care au o capacitate limitata de a sustine prin publicul local asemenea evenimente. E greu intr-un oras de provincie si intr-o tara in care capitala reuneste cam 30%-40% din orice piata, nu numai de vin. Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place la Bucuresti se da ora exacta. Si oricate pretentii/frustrari istorice, culturale, sociale etc exista prin provinciile istorice puterea financiara si de orice fel e in Bucuresti. Doar si prin prisma numerelor.

Iar la Bucuresti in materie de targuri de vin nu exista (mai) nimic.

 

Eu unul vad ca si  solutie asocierea producatorilor care cauta “altceva” cu importatorii asemenea in incercarea de a pune la punct o alternativa. Orice. E mai bine decat nimic.

Am participat acum cateva saptamani la un mini-targ al unui importator local, Smart Drinks care pentru mine a fost din punct de vedere al evenimentului si desfasurarii cu mult peste Goodwine. Cred ca daca am aduce alaturi cateva crame romanesti de calitate si am cladi pe structura/modelul respectiv ar putea iesi ceva interesant. Si acum vorbesc aspirational, pentru nu stiu daca cele doua parti sunt dispuse la asa ceva.

Ah, si fara organizatori din afara. Sa organizeze direct ei pentru inceput. Ca iar ajugem la discutii despre bani, cat costa standul, cati vizitatori avem si cat vin am vandut in cele trei zile de targ ca sa ne scoatem banii de participare. Cine isi puna asa problema sa stea deoaprte, are la dispozitie Goodwine.

Ideea este ca evenimentul respectiv, Smart Drinks of Bucharest, ar putea fi un punct de plecare. El in sine sau modelul dupa care s-a desfasurat.

 

In rest, asa cum spuneam si cu alte ocazii apele se impart pe la noi si deja se formeaza in mod distinct doua lumi paralele in vinul romanesc. Cea Veche si cea Noua.

Si de data aceasta eu sunt adeptul Lumii Noi…

 

P.S. Desi am zis ca nu o sa fac referiri la chestii punctuale nu pot sa nu ma mir cum la un targ de vinuri din Romania avem “masterclass”-uri cu vinuri de la vecini. Poate si pentru faptul ca ai nostri nu (mai) ”sar cu banu’ ” Si pe la noi cine plateste, comanda muzica. Se stie!

Dar si asa, sa boicotezi vinul autohton pentru simplul fapt ca producatorii “quality” au decis intr-un final exasperant si pe buna dreptate sa te boicoteze pe tine mi se pare o atitudine tipic romaneasca. Din categoria “le aratam noi ca putem si fara ei”. Eu unul as fi facut un masterclass cu vinurile de top de la noi. Inclusiv Recas, Davino, SERVE, Vinarte. Chiar daca nu erau prezenti si nu “cotizasera” a targ. Cu atat mai mult.

Asa propun la anul sa organizam targul de vin al Republicii Moldova la Bucuresti. La care Romania sa fie invitata cu cateva crame. Oricum, cam asa a parut si acum. Si poate asa vom avea si noi un masterclass cu vinuri romanesti.

Ah si sa facem la fel si cu specialistii in marketing si comunicare. Ca oricum noi nu avem sau nu ne place ce spun. Sa aducem de peste Dunare sau de peste Prut, zic…

Cam atat. Despre vinuri, in curand…

 

Tags: Bucuresti, Goodwine, Masterclass, Targ vin

 

Acum vreo doua saptamani am participat in capitala la un eveniment usor atipic pentru piata de la noi si cumva asteptat de mai mult timp. Un mini-targ de vinuri organizat de catre un importator local Smart Drinks avand ca expozanti cramele din portofoliul propriu. Spun usor atipic gandindu-ma la piata autohtona si la gradul ei de dezvoltare. Pentru ca pe afara evenimente de gen sunt la fel de dese ca degustarile producatorilor autohtoni prin restaurantele bucurestene.

 

Smart Drinks of Bucharest s-a numit. Si a reunit atatea vinuri deosebite si etichete interesante pe metru patrat cum eu nu am mai vazut demult pe la noi. De fapt cum nu prea am vazut deloc. Si nu a fost genul de targ unde venea baiatu’ de pe teren sau horecarul cu un snop de sticle bagate in frapiera si incerca sa te convinga cat de bun e vinul lui fata de cel de la confratele de la standul vecin. Nu, majoritatea producatorilor au fost reprezentati la nivel de management sau actionariat, cel aflat la stand fiind in stare sa iti idea informatii si detalii despre vinuri si istoricul cramei care puneau uneori in pericol timpul alocat celorlalte standuri.

 

Pe scurt, o initiativa laudabila, repetabila si de inteles in contextul de stagnare care da dovada piata bucuresteana de evenimente de profil.

 

Dar sa trecem la profilul blogului de fata, adica la vinuri si alte licori “inrudite”:

Sa incepem cu inceputul, adica cu Champagne. Ca la orice targ cu pretentii la prima ora te dezmortesti cu Champagne, nu?

Au fost doi producatori cu doua stiluri diferite. Besserat de Bellefon un producator mic, cu vii proprii, chestie mai greu de intalnit pe la noi. Stilul casei unul mai asezat, rotunjit, cu arome mai coapte, evaluate si perlatie mai lejera, mai fina, neagresiva, eleganta, care duce vinurile spre exprimarea unui vin linistit si le face extrem de versatile in asocieri culinare. M-a impresionat Cuvee des Moines 2002, un vin puternic si elegant in acelasi timp, excelent, dintr-o recolta superba si la un pret foarte accesibil tinand cont de zona si de vintage. Nu le vizitati site-ul ca riscati sa va innecati de la atata inghitit in sec.

 

Champagne Devaux sunt mult mai moderne in exprimare, cu arome mai ascutie, prezente, proaspete. Si aici mi-am incantat papilele cu Milesime 2000 la magnum. Ah, si au un extra brut remarcabil.

 

Grecii de la Alpha Estate m-au impresionat (inca o data) prin Xinomavro Reserve din vii vechi pe care o sa il avem si la degustarea de pe 26 noiembrie. De abia astept sa il revad, Pinot style! In rest albele sunt moderne, bine facute. Daca nu era standul de Burgundy langa ele poate ca mi s-ar fi parut si mai bune.

 

Ahhh, Burgundy, my love…. Am trecut prin portofoliul cooperativei La Chablisienne. Nu va uitati la cuvantul “cooperativa”. In cazul Chablis e de bine, standardele de calitate sunt inalte, iar terroir-urile de care dispun prin intermediul membrilor sunt de neegalat de nici un alt producator din Chablis.

Vinul de apelatiune (Le Finage) este clasic, direct, citric, mineral abordabil. 1er Cru Vaulorent are un plus evident de complexitate si mineralitate plus o tusa in plus de fruct, toate ridicandu-l evident fata de variant de linie. Chateau Grenouilles, un asamblaj de Grand Cru-uri, este deja o institutie in sine, in vin etalon in zona. Nu este un vin de targ, este impresionant si are nevoie de o seara speciala dedicata doar lui.

 

Coborand spre sud am trecut printr-un Mersault de la Aegeter care mi-a reaprins instant dragostea pentru un Chardonnay facut cum trebuie, ca la carte, de la “mama lui”. Rar dau de asemenea exemplare si ca un facut sunt doar de prin Mersault. Echilibrat, fin, structurat, cu fructul, aciditatea si baricul intr-o balanta incredibila.

Mai jos, spre Pouilly-Fuisse, Chardonnay-ul se mai ingrasa, capata corpolenta, fructul se mai rotunjeste, coace si aciditatea preia prim planul mai spre final. Un stil mai ripe, foaret bine executat insa. Frumoasa linie de Chardonnay-uri, un curs in sine, de la Chablis la Pouilly Fuisse. Cine a apucat sa le bea pe toate in ordinea de mai sus isi poate face o impresie despre ce inseamna Chardonnay adevarat in diferite interpretari. Diferite, dar toate excelente. Mie personal mi-a placut Mersault cel mai mult.

 

Tot la standul de Burgundy, la capitolul rosii nu puteam rata cele doua Pinot Noir-uri. Care chiar sunt Pinot Noir-uri. Desi din doua apelatiuni vecine vinurile si-au etalat pedigree-ul inconfundabil, cu un Volnay feminin si elegant si un Pommard ferm, cu tanini artagosi si cu multi ani inainte. Pentru cine vorbeste de Pinot Noir e absolut necesar sa bea asa ceva ca sa isi faca o idee despre cum ar trebui sa arate unul autentic, tipic nu doar pentru soi cat si pentru apelatiune.

 

 

La capitolul americane am punctat decisiv cu un Zinfandel Federalist Dueling Pistols de la Terlato care nu are cum sa lase indiferent un iubitor al stilului ripe, plin de fruct, opulent, cremos. Frumos exemplar. Apoi un CS de Nappa, Chimney Rock 2010, din celebrul district Stag’s Leap care da in mod constant unele din Cabernet-urile icon ale americanilor. Si vinul nu s-a dezmintit, este all-inclusive: corp, fruct, echilibru, structura, final intermianbil. Unul din vinurile targului pentru mine. Desi nu sunt neaparat un fan al stilului american, bombastic, imi pare rau ca exemplare de acest gen nu apar mai des pe la noi.

Tot la acelasi stand de remarcat au fost si Cabernet-ul si Merlot-ul de la Terlato, un producator American cu RPC-uri redutabile intr-o zona cu preturi uneori stratosferice si cel de la Rutherfod Hill 2010. Una peste alta o oportunitate excelenta de a-mi reimprospata cunostintele si senzatiile relativ la vinuri (si stil de vinificare) rar intalnite pe la noi si prin Europa in general.

 

 

Nu va mai insir acum pomelnicul de arome, structure, aciditati si mai ales tipicitati aferente vinurilor din Valea Ronului de la negociant-ul Maison Brotte. Sunt deja un flagship pentru portofoliul SmartDrinks. Ca sfat totusi daca prindeti pe undeva un Vielles Vignes sau un Barville sa nu le ratati sub nici o forma.

 

De asemenea, nu pot sa trec peste un Porto Calem Colheita 2000 care cumva iti da ganduri depresive cu privire la cat de underrated este acest stil la ora actuala, victima a tendintelor si a combaterii prin orice mijloace a restului de zahar. Chiar acolo unde acesta are sens si logica prin traditie si istorie.

La capitolul vin au mai fost un superb Cortaccio 2005, vreo doua chiliene albe cu RPC-urile absolut remarcabile fata de ce ofera (Tiera del Fuego Sauvignon Blanc si Chardonnay Gran Reserva) si cateva Prosecco care un constituit un excelent intermezzo intre standuri si degustari.

 

Apoi, cumva adiacent lumii vinului am participat la doua masterclass-uri de „spirits” tinute de reprezentantii producatorilor.

Unul de rom pe care oricum nu l-as fi ratat, romurile de la Diplomatico fiind una din atractiile targului pentru mine. De la cel alb, Blanco Reserve, cumva intrigant datorita aromelor specifice maturarii in butoi timp de sase ani asociate culorii albe obtinute prin filtrare la Reserva Exclusiva cu complexitate olfactiva si gustativa superba si trecand prin dulceagul Reserva excelenta baza pentru cocktailuri. Pe scurt, romurile de la Diplomatico, mi-au confirmat inca o data (stiam deja…:) )ca ofera unul dintre cel mai bune rapoarte pret calitate din lumea spirtoaselor pe care le-am intalnit.

 

 

Surpriza in materie de “tarii” a venit insa de la un gin. Eu unul recunosc ca nu sunt un fan al genului, mai ales in conditiile unei piete autohtone dominate de produse generice. Dar un Gin Mare nu as refuza niciodata. Aromatizat cu busuioc din Italia, rozmarin din Turcia, cimbru din Grecia , masline Arbequina si citrice din Spania ofera o senzatie fermecatoare, concentrata, de “Mediterana” la pahar pe care nu am intalnit-o pana cum. O bautura cu pedigree, cu poveste, care exact asta vrea sa exprime, spiritul Mediteranei, acela din dictonul roman: “mare nostrum”. Daca va trece prin fata nu il ratati. Va va schimba cu siguranta perceptia despre ce poate insemna un gin. Mie unul stiu ca mi-a schimbat-o.

 

In premiera am participat si la un masterclass de bere sustinut de Virgil Dumitrascu, singurul somelier de bere din Romania. O repozitionare de succes as zice eu, mai in contextul la inflatiei de colegi de pe la noi. Eu unul nu sunt deloc un cunoscator al lichidului respectiv, masterclass-ul m-a ajutat sa imi mai sedimentez cunostintele, dar nu cred ca voi face prea curand trecerea la bere. Mai am inca o groaza de vinuri pe lista de “must drink” si oricum la vin situatia se schimba de la an la an si trebuie sa o iei de la capat. Conform principiului „vinul il face Dumnezu, berea o face omul” Dar, never say never…

 

 

Cam asta a fost pe scurt experienta mea la prima editie a Smart Drinks of Bucharest. Sper sa existe si o a doua ca e nevoie.

Finalul de seara m-a gasit La Mama la o cina festiva (bine eu mai mult cu cina, ca dupa o zi de degustari) a concursului Premiile de Excelenta Vinul.ro.  Dealtfel un proiect care la un moment dat avea potential urias, dar care pe parcurs s-a pierdut cumva ca atatea alte lucruri de pe la noi. Din cauza multiple si complexe.

Oricum am laudat cu totii carnaciorii, sarmalele, pieptul de pui si icrele de stiuca ale gazdei. Si a fost indeajuns sa ne simtim bine. Asta pana am plecat sa il caut pe colegul George disparut rapid la manifestatia care s-a dovedit ulterior a avea potential sa dea jos guvernul. O fi stiut el ceva… Apropo, de scapat a scapat, ca a apucat sa scrie despre targ.

 

Pe scurt, in ceea ce priveste Smart Drinks of Bucharest, nu stiu daca a fost din cauza vinurilor, a locatiei, a oamenilor sau a evenimentului in sine, dar eu am avut un ciudat si confortabil sentiment de normalitate si maturitate. Parca la un moment dat am zarit asa un crampei de “Tara Minunilor”: cu expozanti in tema, locatie inspirata si vizitatori avizati. Chestie total atipica si greu de intalnit pe meleaguri autohtone.

Ah si inca o chestie interesanta: nu am auzit deloc pe la standuri celebra lozinca: ”Ceva rosu dulce, aveti?” Dar lasati ca vine acum in weekend Goodwine si ne facem “plinul” de cautatori de zahar.

 

 

P.S. Daca pozele vi se par “usor” mai calitative decat de obicei, asta este din cauza ca le-am “imprumutat” de pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Tags: Aegeter, Alpha Estate, Besserat, Brotte, Chablisienne, Chimney Rock, Devaux, Diplomatico, Federalist, Gin Mare, Smart Drinks of Bucharest, Terlato