Miercuri seara s-a petrecut la Pitesti unul din episoadele degustarilor organizate de subsemnatul in orasul de bastina. De data aceasta am trecut in extrema cealalta: daca data trecuta am incercat Feteasca Neagra, un soi rosu autohton si aflat cumva la inceput de drum in materie de (re)cunoastere internationala, de data ceasta am apelat la regele soiurilor rosii: Cabernet Sauvignon-ul.

ASadar am strans sapte exemplare cu pretentii din zonele viticole reprezentative ale tarii si am purces la degustare. Nu inainte de a trece toate vinurile de doua ori prin decantorul rapid. Echivalent a cam 3-4 ore de aerare clasica. Pentru unele a fost de ajuns, pentru altele insuficient si pe alocuri usor prea mult.

Fara alte inflorituri si divagatii, impresiile personale ale subsemnatului au fost urmatoarele:

 

Cabernet Sauvignon Prince Stirbey 2011 Dragasani: fresh, proaspat, fruct bine definit, precis, pur, aciditate buna, tanini prezenti pe final. Complex si food friendly in acelasi timp, echilibrat, alcool superb integrat si ascuns (are 14.5%). Total diferit de restul din seara respectiva. Foarte Bun.

 

Halewood Hyperion 2010 Dealu Mare fruct copt in nas, usor inexpresiv. Gust amorf, plat, fara aciditate, cu ceva fructe coapte si tanini moi pe final. Bun

 

Crama Oprisor Cabernet Sauvignon 2013: nas complex cu straturi de fructe coapte, rosii si negre, fara sa fie “jammy”, alaturi de note de baric bine integrate. Gust plin, suculent , extractiv cu evolutie catifelata, si tanini bine definiti care “Musca” in final. Excelent echilibrat, impresionant de bine facut. Socant de abordabil pentru un 2013. Se pare ca la vocile din piata care spuneau ca Oprisor scoate CS-ul prea repede producatorul a reactionat imblanzind vinul si nesacrificand cifra de afaceri. Interesanta si evolutia numarului de sticle in timp, lucru observat (si) de Bogdan la o verticala la care a participat de curand.

Oricum, ma repet, un vin remarcabil de bine facut, un all-inclusive, facut dupa chipul si asemanarea publicului tinta. Un vin de avocati, doctori, arhitecti, de piata romaneasca cu “pretentii”. Foarte bun spre Excelent.

 

Cramele Recas Selene Cabernet Sauvignon 2011 Nas cu fruct negru bine definit, tipic si cu baricul usor in fata, plin de condiment, vanilie. Pe palatin taninii debuteaza in forta inca de la inceput si confera o structura buna vinului. Fructul copt, plin, extractiv sta foarte bine pe aceasta structura; aciditatea este bine dozata. Finalul este un pic scurt si usor cald, dominat de alcool. Un vin in stil international, scoala pentru un CS modern, corect executat (la figurat) de Vito Gambino oenologul cramei siciliene Planeta. Bun spre Foarte bun.

 

Alira Grand Vin Cabernet Sauvignon 2011 Bineinteles ca iar ne-am impartit cumva in doua tabere (wawed si flawed) cand a venit vorba de Alira. Fata de Feteasca Neagra aici supracoacerea nu a reusit sa ingenuncheze de tot Cabernetul. Desi defileaza in tipicele note opulente, de fruct stafidit, lemn dulce, curmale, smochine si cu o cremozitate evidenta pe palatin structura de tanini este acolo, este ferma. Nu stiu daca are unde sa evolueze tinand cont de fruct, dar dintre toate vinurile de la Alira, asa cum le stiu eu, Cabernet-ul e cel mai reusit. Pentru mine, Bun.

 

 

Domeniile Coroanei Segarcea Minima Moralia Recunostinta 2008. Un vin despre care am mai scris si care m-a impresionat de prima data. Da, este unul dintre Caberneturile de top de la noi care imbina superb stilul Old School cu un fructul expresiv si bine tinut in frau. Nas total diferit de cele de mai sus, dominat de notele de grafit, tutun, pielarie cu un fruct negru bine exprimat in fundal. Complex, evolutiv, incantator. Gust frumos echilibrat, polisat si de trecerea timpului ( a fost cel mai “vechi” vin din degustare). Structura de tanini foarte buna, fruct bine incadrat si o senzatie de “pumn de fier in manusa de catifea” pe care doar Bordeaux-urile reusite o dau in anii desoebiti. Excelent. Numai bun de baut acum, e in varf de forma, dar cu potential de evolutie de minim 5 ani in fata. Cred ca si cine il uita prin pivnita 10-15 ani nu va regreta; vinul tocmai a intrat pe platou si probabil va sta ceva acolo.

 

Vinarte Soare 2011 A fost si ramane un etalon in materie de Cabernet Sauvignon la noi. Atat datorita stilului, cat mai ales istoriei pe care o are in spate. Old School clasic, incapatanat, auster, se deschide foarte greu si ramane dominat de notele “earthy”, de pielarie, grafit si tutun in ciuda incercarilor disperate de aerare din partea publicului. Pentru cei insistenti, vinul evolueaza incantator dezvaluind in final un miez de fruct negru pur, elegant. Taninii superb construitii se modifica o data cu vinul de la un “kick” puternic la final la o structura fina care imbraca palatinul parca intr-o panza de paianjen din fire, de otel dupa ce se deschide. Un vin mare, cu potential imens in fata, inca infant si la inceput de drum.Pentru mine Excelent.

 

La final, ca o surpriza, am aruncat in lupta un chilian, Marques de Casa Concha Cabernet Sauvignon 2011. A fost cumva din alt registru. Este Chile, dar nu este New World. Asa cum am vazut si la Don Melchor stilul Concha y Toro se vrea mai mult spre Lumea Veche. E un CS de Lume Noua facut spre stil Lumea Veche. Si e fermecator sub acest aspect care incearca sa impace cele doua lumi ale vinului: exuberanta si conditiile climatice ideale ale Lumii Noi cu stilul elegant, sobru, retinut, aristocratic al Lumii Vechi. Si chiar ii reuseste. Un vin complet, care nu are varfuri si asperitati. Evolutie constanta care pastreaza la acelasi nivel fructul, aciditatea si taninii. Foarte bun spre Excelent.

 

 

Ca o concluzie personala a serii respective, mie mi-au placut cei trei “S”: Segarcea, Soare Stirbey.

La sondajul publicului ordinea a fost: Stirbey, Soare si Segarcea la egalitate plus Oprisor. Ma gandesc ca am influentat un pic publicul in seara respectiva ca prea ne-am potrivit la gusturi. Dar sper ca nu prea mult..:)

 

Segarcea e un vin complet, tocmai bun de baut acum. Un vin in maxim de forma, fata de Soare avand avantajul celor 3 ani in plus la sticla.

Soare e impresionant. Pentru mine, datorita pedigree-ului, ramane etalonul de CS de la noi si as fi foarte trist daca problemele financiare cu care se confrunta Vinarte vor impiedica traditia sa mearga mai departe.

Stirbey e un stil total diferit. Nu este un vin de “meditatie” ca cele doua de mai sus. E un cumva atipic pentru noi si total diferit de restul incercate in seara respectiva. Este kinetic, are forta care nu vine atat din fruct si extractivitate cat din exprimare si precizie. E cumva un CS facut in stil nemtesc si nu stiu de ce imi aduce aminte in exprimare de un Riesling.

Un vin care pare abordabil si foarte bun de acum, dar cu un potential de evolutie deloc de neglijat. Si spun asta tinand cont de variantele mai vechi pe care le-am baut de-a lungul timpului. Oricum la capitolul RPC a fost pe primul loc in seara respectiva.

 

Oprisor Eticheta Rosie e un “crowd pleaser” absolut asa cum v-am mai spus. Perfect alcatuit te pune cumva pe ganduri de ce un CS din 2013 e atat de abordabil si ofera atat de multa placere inca de pe acum. Daca vreti un vin de “cadou” pe la doctori si oameni de afaceri mergeti cu incredere pe mana lui. Pentru ei a fost creat.

La preturi Oprisor, Vinarte si Segarcea sunt in jur de 90-100 de lei; Selene, Alira si Hyperion in jur de 60-65 lei,
Stirbey in jur de 55-60.

 

Pe scurt acesta a fost povestea degustarii de Cabernet Sauvignon. Concluzia este ca avem exemplare reusite care pot sta fara emotii alaturi de vinuri mari din lumea intreaga.

Singura lor problema: sunt din Romania. Si sunt obtinute din cel mai cultivat soi international.

 

P.S. Stiti deja povestea: cine e concitadin si vrea sa participe la degustari il astept cu un mail/comment. Probabil urmatoarea va fi peste doua saptamani. Ca nivel de costuri, cea de fata de exemplu a fost 60 de lei.

 

Tags: Alira Grand Vin, Cabernet Sauvignon, Domeniile Coroanei Segarcea, Halewood Hyperion, Oprisor Eticheta rosie, Pret, Recas Selene, Stirbey, Vinarte Soare

 

A trecut ceva timp de la ultima degustare pe care am organizat-o si am tot incercat sa organizez alta, dar din pacate timpul nu mi-a permis. Am avut noroc cu Vasilis Ioannou de la Greka Terra ca a revigorat un mai vechi proiect pe care vroiam sa il facem impreuna si mi-a oferit sansa unui nou eveniment interesant.

 

Este vorba despre un masterclass de Xinomavro, soiul rosu fanion al Macedoniei si al Greciei alaturi de Agiorgitiko. Eu unul sunt foarte incantat de potentialul acestuia si am incercat cateva exemplare extrem de reusite.

Soiul, in functie de stilul vinificare, da vinuri in gen Barollo/Pinot Noir, iar potentialul de invechire este redutabil. Din pacate eu nu am avut pana cum sansa sa incerc variante mai vechi si de aici a pornit intreaga poveste.

Vasilis a reusit sa faca rost de cinci exemplare mai vechi de Boutari Grande Reserve si m-a contactat sa organizam o degustare.

 

Pe langa ele vom avea si cinci exemplare tinere, in stiluri diferite, de la cei mai prestigiosi producatori din zona, ca sa ne putem face o idee despre caracteristicile de soi si diferitele stiluri de vinificare. Plus un Rose si un alb din acelasi soi. Unele dintre ele sunt o noutate si pentru mine si de abia astept sa le incerc.

Pe scurt, detaliile degustarii le aveti mai jos, nu se plateste decat meniul, vinurile sunt din partea noastra. De fapt a lui Vasilis…:) Eu vin cu sustinerea degustarii.

Ca doar nu era sa le bem singuri, vinul trebuie impartasit cu prietenii,nu?

 

Asadar:

1. Vinuri:

Verticala Boutari Grande Reserve: 1989, 1993, 1998, 1999, 2008.

Intermezzo: Papagiannakos Savatiano 2014

“Orizontala” Xinomavro (5 vinuri rosii):

Boutari Naoussa 2011

Kir-Yianni Ramnista 2010

Karidas Xinomavro 2011

Thimiopoulos Gi kai Ouranos 2012

Alpha Xinomavro Reserve 2011

Plus Kir-Yianni Akakies Rose din Xinomavro plus Vaeni Imeros Xinomavro vinificat in alb.

In total vor fi in jur de 12-13 vinuri, 50ml/persoana.

 

 

2. Food:

1ST plate:(comon) Greek salata-Saganaki cheese fried-sausage from Makedonia- agioritiki salad from Mount Athos (platouri pentru 2-4 persoane)

2ND plate per person: Mousakas from Thessaloniki

3RD plate per person: Beef in red sause and Xinomavro with potatos puree.

Pitta bread and water

 

 

3. Cand?

Joi 26.11.2015 , 18:00 – 19:00 (ramane de stabilit)

  

4. Unde:

Restaurant Ellinikon

Str. Helesteului nr. 30
Bucuresti, Sectorul 1

  L.E. Taverna Marelui Paharnic

Bucuresti, Sector 1, Piata Domenii

5. Cat?

150 lei/persoana

 

Asadar, cine doreste sa fie alaturi de noi in aceasta interesanta incursiune oeno-gastronomica in nordul Greciei il astept cu un mail la dan@provin.ro. Locurile sunt limitate. De vinuri…:)

 

Tags: Alpha, Boutari, Karidas, Ramnista, Xinomavro

 

Acum vreo doua saptamani am avut ocazia sa particip alaturi de alti pasionati ai vinului la un eveniment privat dedicat partial “preocuparii” noastre comune: vinul.

Singurele detalii pe care vi le pot impartasi public sunt cateva impresii personale despre vinurile degustate. Si credeti-ma pe cuvant au fost ceva exemplare deosebite. Cele “tinere” le gasiti in portfoliul Wine Point.

Cumva in ordinea cronologica a recoltelor avem asa:

 

Am debutat cu doua bordoleze din 1975. Ambele din Pomerol, apelatiune care s-a “descurcat” cel mai bine in anul respectiv. De fapt descurcat e nedrept spus, ’75 nefiind un an tocmai slab, ba din contra e considerat de unii ca fiind cel mai reusit din seria ’70. La concurenta cu ’70 si ’78. Aviza amatorilor.

Sa revenim la cele doua Pomerol-uri care au atins venerabila varsta (pentru un vin) de 40 de ani:

Chateau Petit Village 1975 nas evoluat, cu arome tertiate dominante, gust inca vioi, cu aciditate, dar cu fructul complet integrat si usor lipsa. Mai mult pe partea evoluata cu tanini inca prezenti. Drink now.

 

Chateau La Pointe 1975 Magnum. Superb vin. Nas complex, ce imbina notele tertiare cu cele de fruct stafidit, copt. Gust prezent, excelent integrat cu fruct inca prezent, care mangaie palatinul. Aciditate buna si tanini prezenti, chiar usor grippy pe final. Un Bordeaux clasic, excelent evoluat, are inca potential pentru cativa ani, dar este absolut delicious de baut acum.

Vine sa confirme inca o data teoria ca magnum-ul are sanse mai mari sa evolueze bine fata de sticla clasica. Cele doua proprietati nu sunt fundamental diferite la nivel calitativ (ba chiar Petit Village e mai bine privit decat La Pointe) dar ceea ce a inclinat balanta a fost pur si simplu cantitatea de vin care a infruntat cele patru decenii.

 

 

Au urmat apoi vinurile “tinere”, fiecare cu un pedigree impresionat si cu un stil propriu. De aici incolo a fost vorba doar de preferinte personale, toate vinurile fiind excelente din punctul meu de vedere.

 

Asadar:

Argiano Solengo 2011 Un supertoscan din partea unui producator toscan cu traditie. Un vin modern, excelent echilibrat in care Merlot-ul se exprima mai bine decat Cabernet-ul Sauvignon. Excelent lucrat, expresiv, catifelat, palatin, umple palatinul cu fruct rosu si negru concentrate sustinut de o structura de tanini perfect calibrata. Singurul lucru care ii lipseste este amprenta specifica, sufletul. Din constructia perfect executata, simti cumva ca in zona respectiva altul este soiul si stilul local. Dar repet, un vin excelent, mai ales in context international.

 

 

 

Opus One 2011 ne pastram in aceleasi coordonate internationale cu un vin “icon”, Opus One. Imi aduc aminte de alegatia celebra a unui somelier local care imi batea obrazul acum ceva timp sa imi tin gura daca nu am baut Opus One. Ei bine, am baut. Si nu pe langa vreo masa de clienti cu dare de mana care sa mai fi scapat cate un pahar prinprejur, ci chiar la masa.

Si asa cum ma asteptam nu am fost dat pe spate. La mine genul acesta de icon-uri actioneaza exact invers. Adica imi ascut simturile cand le degust.

Cel de fata este un vin international excelent facut (ma repet deja fata de cel de mai sus). Are si ceva pedigree american. Mai ales de la baricul plin de menta si vanilie. Secondat profesionist de fruct negru copt, concentrat. Totusi nu chiar atat de concentrat cat m-as fi asteptat din partea unui specimen american.

Structura buna, neagresiva care sustine perfect fructul copt, inviorat si de aciditate. Iarasi un vin excelent pus cap la cap, ireprosabil din punct de vedere tehnic. Problema este ca gandindu-ma la pretul care se cere pe el, imi tot vin in minte vinuri la jumatate sau la sfert de pret, cel putin la fel de bine facute. Deh, asa sunt eu mai reflexiv. Cred ca trebuie sa gandesc mai putin si sa beau mai mult…:)

 

Muga Aro 2010 Un fel de super Rioja. Maximul modernitatii in exprimarea zonei. Nu m-as fi asteptat sa imi placa atat de mult pe cat mi-a placut. De obicei iubesc stilul Old School Rioja si sunt cumva indiferent si chiar critic la valul de modernitate care a “innecat” Rioja in ultimele decenii. Dupa mine modernul nu este un raspuns la problema comerciala cu care se confrunta vinurile din zona.

In schimb cel de fata, desi este un exponent al curentului modern a ramas un Rioja. Da, este opulent, cremos, incarcat de fruct si de baric dar stilul si aromele sunt cele locale. Da, duse la maxim, pe alocuri aberant si agresiv nuantate, dar locale.

Este un vin mare la propriu si la figurat. Concentrat, extractiv, cremos, complex, cu straturi de arome si senzatii, sustinut de o structura de tanini impresionanta si o aciditate competenta care reuseste sa imprime “lift” fructului in pofida concentrarii imense.

Mi-a placut mai mult decat cele doua de mai sus, probabil si din cauza caracterului diferit si local dat de soiurile indigene. Este in esenta un vin  menit sa impresioneze piata, dar care nu si-a pierdut sufletul intre timp. Nu pare doar un vin tehnic, perfect executat, are si ceva specific,propriu, aparte. Si nu, nu este doar baricul frantuzesc si fructul exagerate la limita, dar care se sustin reciproc excelent. Cei doi frati de cruce din Rioja, Tempranillo si Graciano inca vorbesc din el. Un vin deosebit.

Singura curiozitate persnala ar fi sa il vad peste zece-douazeci de ani de exemplu. Atunci as avea confirmarea ca este un vin intr-adevar mare.

 

Tenuta Sant’Antonio Amarone de la Valpolicella Compo dei Gigli 2011 , un vin despre care am mai scris aici si care mi-a confirmat senzatiile de atunci. Unul dintre cele mai reusite exemplare ale genului pe care le-am baut, in conditiile in care nu sunt un fan Amarone. Dar cel de fata reuseste sa aduca si o latura abordabila stilului adesea prea greu al zonei fara insa a se abate de la standarde inalte de calitate.

 

 

 

Chateau de Saint Cosme Gigondas Le Claux 2013 Un vin de la unul dintre producatorii de top din Rhone si cu siguranta de pe una dintre cele mai bune parcele din Gigondas care an de an impresioneaza publicul si presa de vin. Pentru fanii punctelor cel de fata are de exemplu 96 de puncte Parker. Date de Parker insusi.

Nas tipic de Rhone, de Grenache de top cu fruct rosu concentrat si complexitati de smoala, minerale si de ierburi uscate. Palatin impetuos, dominat de structura de tanini impresionanta mai ales pentru soi si de o mineralitate pe alocuri socanta. Un vin clasic, un pur sange francez, care nu face compromisuri pentru nimeni si pentru nimic si care exprima excelent locul de unde provine. Precis si cu o adancime a aromelor si fructului in care te poti pierde minute in sir. Un vin care da senzatia ca a iesit asa cum a vrut el sa iasa si nimic uman nu l-ar fi putut deturna. Implacabil, pe alocuri auster in comparatie cu cele de mai sus, dar cu siguranta pentru mine cuceritor. Superb!

 

Castellare di Castellina I Sodi di S. Niccolo 2011 Daca m-ati fi intrebat la inceputul serii care din vinuri ma va suprinde si impresiona cel mai mult cu siguranta nu mi-as fi pus banii pe cel de fata. Dar pana la urma si aceasta este una din placerile si bucurille vinului: suprizele sunt neasteptate si adesea aduc cu ele revelatii.

Vinul de fata a fost favoritul meu in seara respectiva. La concurenta cu Le Claux, dar de la care ma asteptam sa imi placa. Cel de fata mi-a placut nu doar pentru ca este un vin excelent lucrat, ci pentru ca imbina superb tipicitatea si calitatea in sine. Respecta locul unde s-a nascut. Un blend autohton de Sangiovese si Malvasia Nera care se exprima olfactiv in tuse balsamice, de ierburi aromatice uscate, cirese negre si visine. Palatinul este kinetic, plin de viata, fresh, picant dar in acelasi timp complex si cu o concentrare a fructului superb ascunsa. Reuseste ceva ce putine vinuri reusesc: sa ofere o senzatie de pumn de fier in manusa de catifea, de eleganta rar intalnita chiar si la cele mai bune Bordeaux-uri. De ludic serios.

Are 95 de puncte Parker, dar dincolo de cifrele seci are suflet si reuseste mult mai mult. Mai mult decat majoritatea vinurilor din ziua de astazi: sa imbine o calitate excelenta cu un pedigree si o tipicitate de invidiat care poate fi data doar de soiurile locale. Superb! Si e inca la inceput…peste cativa ani are potential sa fie magnific.

 

 

Seara s-a incheiat cum nu se poate mai bine cu un Chateau Yquem din 1996 despre care am mai povestit aici. Si care are darul sa iti graveze sesizabil in minte celebra lozinca: “La vinuri dulci exista Yquem si restul”. Asta in pofida faptului ca este aberant de scump in categoria in care joaca si cu siguranta poti gasi RPC –uri mai bune in Sauternes. Si nu trebuie sa te uiti mai departe de locul doi sau trei. Dar cum spuneam ”Exista Yquem…”

 

 

La final un Armagnac Baron Gaston Legrand din 1975 care a imbinat ademenitor complexitatea varstei cu asprimea inerenta incorporata in distilat a fost incheierea ideala pentru o seara memorabila.

 

Memorabila atat datorita vinurilor baute, cat mai ales a momentelor impartasite in compania lor.

 

Tags: Argiano Solengo, Aro Muga, Chateau La Pointe, Chateau Petit Village, Chateau Yquem, I Sodi di S Niccolo, Opus One, Saint Cosme Le Claux, Tenuta Sant'Antonio amarone Campo dei Gigli