Va povestesc astazi despre un rose controversat. Atat la nivelul comunitatii de pasionati cu veleitati (mai mari sau mai mici) de apreciere a calitatii vinurilor, cat si la nivel de provenienta. Cred ca este primul vin despre care scriu si la nasterea caruia au participat trei entitati diferite. Si nu e vreun icon. E un simplu Roze/Rose de Dealu Mare, aflat la prima editie.

Despre autor(i) (si despre vin) a scris la un moment dat si George. Se pare ca a fost o nastere complicata cu multe moase. Cert este ca asocierea Halewood+Rovit+Clamor Felix = Har Rose/Roze Dagon Clan.

Numai 2609 sticle, care inseamna cam 2000l. Parca si vad cisterna cu vin alergand intre Halevood si Rovit la imbuteliat. Cert este ca avem un producator la inceput de drum, iar intentiile sunt serioase; mai multe informatii despre ei gasiti aici.

Prezentarea sticlei atrage insa atentia prin abaterea de la stilul clasic si cuminte al producatorilor din Dealu Mare, oameni seriosi care nu se joaca cu etichetele. Bine, a inceput Davino sa o faca, sa vedem ce va iesi si eu sunt curios, dar asta e alta discutie.

Interesante sunt insa explicatiile de pe contraeticheta care probabil au fost redactate initial in engleza, unde textul curge mai bine si apoi traduse (usor cu forcepsul) in romana. Asa aflam ca strugurii sunt culesi “de mana” si ca vinul ar fi „tasnit din vie direct in pahar”, asa e de proaspat. Licenta poetica cu siguranta si probabil visul oricarui patron de vie: sa nu mai aiba nevoie de crama, inox, angajati, drojdii, furnizori, antrepozit fiscal, etc.

Oricum, in concluzie, pentru mine idea si prezentarea per ansamblu sunt „funny”, „catchy” si chiar mi-as dori sa mai vad oenologi straini “jucandu-se” si experimentand cu vinurile pe la noi. Chiar si asa, in 2 barci si 2000 de sticle. Sangele proaspat si diversitatea de abordari sunt vitale unei industrii a vinului efervescente si care are nevoie mai mult decat oricand de dinamism.

Revenind la polemica de mai sus, evolutia impresiilor publicului referitoare la vinul de mai sus a fost cam asa: la prima degustare (parca la Ethic?) extaz, toata lumea incantata. La a doua degustare la centura Panterei Roz a iesit din primul tur (nu stiu exact ce o fi vrand sa insemne asta, dar sigur nu e de bine). Apoi il bea George si e de bine. Intre timp il incerc si eu in trecere pe la Ethic, (sticla am gasit-o deja deschisa) si iar nu era de bine (un fel de compot de fructe rosii partial fermentat).

Deci pe scurt: e de bine sau nu e de bine?

Intre timp producatorul, vrand sa ma dumireasca si sa ma extraga din starea contemplativ-perplexa, imi trimite o sticla. O desfac, o beau si va povestesc:

Aspect (Culoare): Roz bon bon, pink grepfruit…hello kitty…una dintre cele mai “roz” culori pe care le-am vazut. Cu inflexiuni de fuchsia.

Nas: intensitatea medie spre ridicata, cu multe bombonici, fructe coapte, dulcege (dulceturi de capsuni si fragi, cirese, pepene verde, etc) dar fara nimic artificial. Adica si bombonicile alea par bio, naturale. Un fel de skittles pur, daca ar exista asa ceva. Bine daca il raciti bine, intensitatea aromatica se estompeaza in favoarea notelor citrice si usor vegetale, iar fructele devin usor verzi, “necoapte”. Oricum pe sticla scrie ca e de baut la 10-12 grade, ceea ce am si facut.

Gust: Dupa bombonica si dulceata din nas, deja aveam o idea preconceputa (de fapt bazata pe experiente traumatizante anterioare cu rose-uri din zona) cam cum o sa fie gustul. Dar suprinzator nu a fost asa. Este intr-adevar plin, prezent, corpolent chiar, cu fructele rosii la post (capsuni, fragi, dulceturi), dar cu o aciditate buna, infipta, care ii imprima un “lift” binevenit si sustine tot tortul de fructe ajutata fiind si de o tusa tonica pe sfarsitul evolutiei. Final fresh crocant, serios si usor tonic.

Un vin ciudat sub aspectul dihotomiei dintre nas si gust. Adica este o capsunica bombastica in nas, dar are aciditate foarte buna in gust. Imi aduce aminte de ceva italiene moderne, bine facute sau Rosado de prin Rioja. Iara bine facute. Nu ca nu ar putea fi din Australia sau de prin Lumea Noua. Pe sticla e trecut: „Rose/Roze”. Stilistic e undeva la mijloc, usor cu bataie spre partea a doua.

Una peste alta, pentru mine, este un vin Bun, care incearca sa impace si amatorii de tutti frutti si iubitorii de rose-uri fresh. De data aceasta a fost altceva fata de ce am incercat la Ethic.

Tinand cont de asamblajul de factori care au contribuit la nasterea lui este o reusita. Si tinand cont si de zona. Pe Dealul Mare doar 2-3 producatori scot rose-uri cum trebuie. Probabil ii intuiti.

Trecand acum peste licoarea roz, stil pe care eu il consider cel mai nevin dintre vinuri, sa mai dau glas (inca) unui truism si sa ma bucur ca in Dealu Mare apar producatori mici si “altfel”. Oricum controversele de genul celei de mai sus prind bine la „awarness” mai ales cand esti la inceput.

Chiar sunt curios cum vor evolua si daca tot suntem la capitolul truisme sa mai emit unul: doar timpul ne va dezvalui…etc..etc.

Deci sa avem rabdare!

Tags: Crama Dagon, Dagon Clan Har, Dealu Mare, Mark Haisma, Rose, Roze

Din adevarata patrie a adevaratului Riesling va recomand astazi in asociere de vis la caldurile de afara un specimen sec obtinut din vii vechi de aprox 40-60 de ani din zona Reinghau. Daca puneti mana pe vreun Mosel nu il refuzati, s-ar putea sa fie chiar mai light si diafan decat cel de fata.

Michael Trenz face vinuri atat in Germania natala cat si in Africa de Sud sau Port in valea Douro. Cele 15 Ha pe care le are in diferitele plaiuri din Rheingau (cum ar fi Goldatzel, Holle si Vogelsang)  inconjoara (o parte) viile celebrului Schloss Johannisberg despre care am vorbit aici si unde face vinuri dr Oetker…:). Firma zic.

Vinul de fata este obtinut din struguri din viile vechi de pe parcelele respective. Exista in portofoliu si doua Erstes Gewachs facute mai la vale, pe langa viile Schloss Vollrads sau deasupra la celebra Jesuitengarten. In Winkeler Gutenberg si Hasensprung.

Si acum ca v-ati saturat probabil de geografia Rheingau – Johannisberg -Winkel sa va povestesc despre vin:

Aspect (Culoare): galben deschis, usor verzui in margini.

Nas: initial inchis, retinut cu stone fruits si mere verzi, impresii ierboase, florale si minerale si cu un iz de “sponti” (fermentare cu drojdii salbatice) pe care eu unul il ador. Daca se incalzeste apar usoare aluzii de citrice, mandarine, gref, iar caisele si piersicile se mai indulcesc si vireaza meteoric spre chestii exotice. Adieri de menta si ierburi provensale proaspat culese, de urzici batute, strabat vinul in fundal.

Gust: Baut rece este electric. Un soc de aciditate strabate palatinul si il despica parca in doua cu o precizie de care numai un riesling este in stare. Evolutia este stransa, kinetica, finalul tensionat si grippy, cu aciditatea la cote maxime. Celor care au probleme cu aciditatea (popular denumita si “acreala” pe la noi) le recomand sa il lase sa se incalzeasca si sa se aereze ceva.

Gradele domolesc socul electric al aciditatii si rotunjesc un corp altminteri plasat in planul doi in desfasurarea de mai sus, aducand tuse suculente naturale. De asemenea apar si fructele coapte, alaturi de notele austere, citrice si minerale. Vinul devine mai corpolent, mai copt, mai prezent, dezvaluindu-si zona de provenienta, fara insa sa isi piarda coloana riguroasa care ii mentine structura. Termina insa in aceleasi note crocante, minerale, stranse care ii accentueaza ideea de structura si complexitate.

Un vin Foarte Bun, cu tipicitate si o constructie menita sa infrunte cu succes anii. Probabil are in fata destul de mult timp, dar nu stiu cati vor da sansa invechirii unui vin de 12 € (de pe Belvini). Si e mare pacat. RPC Foarte Bun pentru iubitorii genului.

Atentie: amatorii de alcool si corpolenta exotica sa se abtina! Nu de alta dar s-ar putea sa le placa si apoi cresc preturile..:)

Desi daca stau sa ma gandesc, teoretic, pentru cineva care vrea sa se initieze in Riesling-uri cred ca Rheingau e un bun inceput. Bine probabil si Alsace. Excluzand Lumea Noua offcourse.

Va avea parte de exemplare prezente, cu corp si fruct si se va putea in acelasi timp familiariza cu aciditatea si mineralitatea specifice soiului. Apropo, cel de fata se duce spre 8 g/l aciditate si cam tot atata zahar rezidual. Pe care oricum poti sa il cauti cu lumanarea ca nu il sesizezi…:)

Tags: Alte Reben, Rheingau, Riesling, Trenz

Sa incep cu mica divagatie clasica. De data aceasta mai la obiect. Nu am fost niciodata foarte entuziasmat de roze-urile de la Vinarte. Si nu e vina vinurilor in sine. Cred ca tine cumva si de imagine. Vinarte are nevoie de un rebranding pe gamele de linie si de HORECA. Etichetele actuale ii trag cumva in jos si nedreptatesc vinurile. Imi aduc aminte ca de fiecare data cand am incercat un vin de la ei am fost surprins de calitatea acestuia relativ la imaginea pe care o proiectau etichtele si brandingul. Si relativ la pret.

Cert este ca Vinarte “overdelivers” in general, au RPC-uri corecte pe vinuri si cu siguranta ar merita o pozitie si o perceptie mai buna in piata. Mai ales tinand cont de experienta si traditia pe care o au in spate, lucru rar pe la noi.

Tot suspicios m-am apropiat si de cele trei roze-uri 2014 primite din partea producatorului acum cateva zile. Recunosc ca am avut in trecut ceva experinte nefaste cu licorile lor roz, dar si eu mi-am fortat norocul cu vinuri mai vechi de unu-doi ani. Cand se stie ca pe la noi, roze-urile in primul rand, se beau in maxim un an de la productie.

Pe de alta parte, asa cum spuneam mai sus, nici etichetele nu ajuta foarte mult vinurile de fata, iar culoarea pigmentata ma ducea mai degraba cu gandul la un Rosado de Spania decat la favoritele mele din Provence. Vinurile insa, ca mai intotdeauna in cazul Vinarte, au fost corecte, o supriza placuta, depasindu-mi asteptarile.

Pozitionarea lor porneste de la “vinul de evenimente” (Clasic care este un I.G.) la cel de HORECA (Terase Danubiene), trecand prin Castel Starmina, calul de bataie in retailul mare (amandoua sunt DOC-uri Mehedinti Starmina). Dar sa le luam pe rand:

Roze Clasic 2014 Demisec (M+FN) IG Dealurile Olteniei: Nas popular,  cu fruct rosu copt, nedefinit, spre compot,  capsuni batute,  trandafiri, etc.  Gust diluat, subtire, curge repede,  zaharul rezidual care il face prietenos si rotunjeste (ascunde) asperitatile, mai ales notele tonice din final.  Fara pretentii,  de cursa lunga, de eveniment, bine lucrat.  Acceptabil, mai ales la in jur de 13 lei cat costa. Daca m-as intalni cu el pe la vreo nunta nu l-as refuza.

Castel Starmina 2014 (PN+M+FN, DOC Mehedinti): Nas cu fruct rosu copt, cu  dulceaturi de capsuni,  usor citric,  mai expresiv si definit decat cel anterior, cu fructul mai clar si bine incadrat.

Gust fresh,  aciditate ok,  proaspat,  note tonice in partea a doua a evolutiei,  amarui pe final cu aluzii taninoase.  Postgust   dulceag, drojdios, reductiv. Este demisec, dar zaharul nu iese nici un moment in fata. M-a surprins finalul destul de grippy, puternic si senzatia de astringent, de tanini, care ar da bine pe ceva mancare mai serioasa. Duce sub acest aspect spre ceva rosu mai diluat, stil Pinot Noir generic.

Interesant si cu o tenta serioasa la nivelul acesta de pret. Acceptabil spre Bun. La banii lui este foarte ok …am vazut ca e vreo 17-18 lei prin magazine.

Terase Danubiene 2014 (PN+CS+FN, DOC Mehedinti): Nas retinut,  cu fruct proaspat,  usor reductiv,  vag dulceag. Gust zemos,  rotund in debut,  evolutie echilibrata,  cu aciditate medie, bine definita care sustine vinul;  note vag tonice in final. Postgust reductiv,  usor tonic întepator,  scwheps… Bun. “Cel mai rose” dintre cele trei dupa gustul meu: infipt si cu aciditate mai clar definita. Costa in jur de 25 de lei, pe care ii merita. Probabil prin restaurante ajunge mai scump, dar acolo toate ajung mai scumpe…

In concluzie, avem trei roze-uri corecte la preturi bune. Diferentele dintre ele sunt sesizabile, iar vinurile sunt bine calibrate pentru intervalele de pret in care evolueaza relativ la ce avem in piata autohtona.

Probabil le-ar trebui ceva etichete mai funky si contemporane plus eventual o culoare mai spre… “rose”. In rest se achita cu brio de sarcina unui roze: racoritor, de vara si degraba curgator.

Tags: Castel Starmina, Clasic, Roze, Terase Danubiene, Vinarte