Ce este un vin de autor? Probabil un vin asupra caruia autorul isi pune pecetea si prin care isi transmite filozofia proprie catre consumatorul pasionat. Probabil un instrument de exprimare a stilului si a personalitatii oenologului. Acum si partea aceasta “de autor” se intinde pana acolo unde iti da voie natura. Pentru ca daca anul este unul mai dificil poti fi un autor desavarsit, consacrat, vinul va fi in mod fatidic aflat sub pecetea anului si apoi a “autorului”. Pentru ca la vin, autorul este sub vremuri si nu invers. Cel putin asa este de dorit.

 

Eu unul nu am crezut niciodata in autorii care tin neaparat sa isi imprime stilul asupra vinului indiferent de an, terroir sau soi. Din punctul meu de vedere nu sunt autori. Marea arta a unui autor de vinuri este sa lase anul, soiul si terroir-ul sa se exprime si sa lucreze prin el. Acesta ar trebui sa fie doar un instrument, un partener tacut care sa acompanieze vinul din vie pana in paharul consumatorului. Si de aici sintagma “vinuri de autor” vine cumva pe planul doi, autorul fiind acolo pentru a-si infrana in primul rand orgoliul si a transmite consumatorului caracteristicile anului, zonei, soiului etc.

 

Si din motivele enuntate mai sus am fost destul de curios in legatura cu noile vinuri de autor ale Domeniului Vladoi. Autorul (sau autoarea in cazul de fata) este generatia tanara din crama, adica fiica dl Vladoi, Anca Maria. Este interesant si probabil cumva dificil sa se predea stafeta in primii ani de existenta ai unei crame. De obicei acestia sunt cei mai grei, viile sunt tinere, informatii foarte multe nu exista cu privire la terroir, vinurile trebuie impuse pe o piata din ce in ce mai concurentiala, iar cel care preia stafeta isi asuma un risc destul de mare, previzibilitatea fiind extrem de redusa, iar variabilitatea la cote maxime.

Daca adaugam la aceasta si varsta frageda a generatiei tinere, ecuatia se complica enorm. E dificil in Romania sa produci vinuri de autor si cand ai crama si vie cu ani buni in spate. Pur si simplu nu te lasa piata.

Din acest punct de vedere putem spune ca noua generatie de la crama Vladoi s-a achitat cu succes de o sarcina destul de dificila. Aceea de a produce vinuri bune. Cele doua vinuri iesite din mainile tinerei Ancai Maria nu se abat foarte mult de la stilul cramei si sunt indeajuns de proaspete si moderne pentru a-si asigura succesul pe piata. Probabil a preferat varianta “safe”, cu putine variatii si cateva ajustari; calea de dorit in situatia de mai sus dupa parerea mea.

 

Pana la urma definitia conceptului de vin de autor este total diferita de la consumator la consumator. Pentru unii este doar un nume care se pune pe o eticheta, pentru altii (destul de putini) trebuie sa fie ceva total diferit, personal, care sa reflecte o interpretare speciala a terroir-ului unei zone prin ochii unui vinificator. Iar asta, asa cum spuneam mai sus, este foarte dificil de realizat in Romania.

Din aceasta perspectiva demersul Ancai este unul reusit. Viitorul, pasiunea si perseverenta pot transforma acest punct de inceput in vinuri de autor. Dar probabil va trebui sa ma asteptam. In primul rand dupa vii. Si e bine ca “autorul” (bine, autoarea) va creste impreuna cu ele.

 

Dupa aceasta introducere cumva complicata, va pot spune ca marti am tras o fuga la Murfatlar alaturi de Ionut de la Vinescu. Mai exact in comuna Siminoc la Domeniul Vladoi. Scopul deplasarii a fost satisfacerea curiozitatii personale cu privire la crama pe care nu o vizitasem niciodata, cat si degustarea noilor vinuri lansate de Anca Maria Vladoi, fiica Dl Ion Vladoi, proprietarul cramei.

Una peste alta, asa cum spuneam mai sus, este destul de devreme pentru predarea stafetei si sunt sigur ca dl Vladoi va veghea multi ani de acum inainte asupra cramei. Pe de alta parte, este un fenomen de dorit. Mult prea des in Romania cei cu experienta se despart greu de business si nu pot face pasul in lateral, pentru a da o sansa tinerei generatii.

Eu unul consider a fi o conjunctura fericita atunci copii impartasesc pasiunile parintilor si acestia la randul lor stiu sa le cultive aceste pasiuni si sa le predea usor, “cheile” domeniului.

Dar haideti sa va povestesc pe scurt si din fuga paharului si despre vinurile degustate:

 

Ravak Chardonnay 2014 servit primul si afectat de caldura. Se simte prezent pe palatin, nas usor evaziv (temperatura e de vina), dar regulamentar cu mere si pere verzi. Gust usor plat (iar banuiesc gradele Celsius) si cu o usoara nota tonica in final. Acceptabil spre Bun. Probabil ca rece arata mult mai bine.

 

 

Pivnita Basarabilor Chardonnay 2013 baricat Corectata rapid problema cu temperatura cu ajutorul unei frapiere cu gheata. Nas cu mar copt, parguit, pere zemoase, ceva tuse exotice si clasicele tuse de lemn din categoria untului (bine asta e si de la malo), vaniliei si aluzii smoky. Pe palatin se prezinta rotunjit, fara colturi si asperitati, echilibrat, cursiv, cu fruct copt si aceleasi aluzii afumate in final. Bun, trebuie sa mai integreze baricul, are potential, sunt curios cum va arata peste un an doi. Si mai curios sunt cine o sa aiba rabdare cu el, deci aviz cramei sa ia masurile necesare si sa pune ceva sticle deoparte.

 

 

Sauvignon Blanc Anca Maria 2014 si intram asadar in creatiile autoarei. Vinul i-a iesit surprinzator de bine si de corect. Executat ca la carte, cu nas tipic in aluzii verzi, de flori de soc, ardei verde si fruct copt, usor citric. Gust care imbina fructul zemos, proaspat, cu o aciditate competenta care intra in actiune inca din debut si sustine prospetimea vinului pana la final fara sa iasa in evidenta. Vag reductiv pe final, vinul termina fresh, fructat si racoritor. Un Sauvignon scoala, nu e tocmai o interpretare de autor (ca sa va dau un exemplu autohton pentru mine Vitis Vetus de la Stirbey ar fi), dar e un vin foarte bine facut si asta este un succes in sine la cate licori indoielnice din acest soi exista pe piata authotona de la “autori” mult mai  experimentati.

 

 

Ravak Sauvignon si Pinot Gris, Pink Stile. Nu e greseala de tipar, asa scrie pe contraeticheta, dar tinand cont ca au fost facute pe ultima suta de metri probabil ca se vor rectifica micile scapari. Inclusiv “i”-ul de la “grepfrut”.

Trecand peste “anii de exceptie” cand Sauvignon-ul se coloreaza in roz datorita unui mic si brusc proces oxidativ aparut accidental in crama (de obicei la imbuteliere sau filtrare) mai ales cand incerci sa faci vinul reductiv, acesta este unul corect, desi cumva insolit. De altfel fenomenul de pinking a mai aparut cu titlu de exceptional si la alte crame de la noi, tot la Sauvignon Blanc (el si Pinot Gris au tendinte de pinking).

In general la cramele mici unde este dificil sa tii in mana tot procesul reductiv si mai apar mici “scapari”. Oricum vinurile nu au o problema in sine, este mai mult o chestie sacaitoare si dificil de explicat pietei (de aici partea cu “anii exceptionali”), ele pastrandu-si caracteristicile organoleptice ale soiului de baza (este afectata doar cromatica).

Fenomenul (asa cum scrie si pe eticheta) este reversibil sau tratabil prin ultrafiltrare, dar costisitor in acest sens. Sau mai ieftin daca tratezi sticlele cu raze ultraviolete (eventual le pui la soare sa vezi daca functioneaza). Uneori insa acestea sunt “rose”-uri mai reusite decat cele clasice aflate pe piata (desi tehnic nu sunt, doar cromatic).

Deci nu va speriati de ele. Pentru fanii rose-urile mai acide, un Sauvignon Blanc pink e un candidat serios. Plus ca suna si frumos: “Doriti un rose din Sauvignon Blanc? “

Cel de fata sufera un pic la capitolul aciditate prin impreunarea cu Pinot Gris, care il dilueaza usor, plus ceva note tonice prezente pe final, dar in rest este un vin ok.

 

 

Cabernet Sauvignon Rose 2014 Anca Maria, Ne intoarcem la gama autoarei cu o interpretare reusita (si de data aceasta traditionala) a speciei rose, desi puristii ar putea stramba din nas la restul de zahar mai pronuntat. Dar aciditatea este buna, iar restul de zahar are rostul lui in vinul de fata. Nasul este plin de fructe rosii coapte, de trandafiri si de aluzii de dulceturi. Gustul este cursiv, integrat, restul de zahar netezeste bine asperitatile eventuale, da o nota prietenoasa, iar tusa tonica din final, nederanjanta, imprima prospetime. Deci un rose vioi, care evolueaza corect si este bine calibrat. Bun.

 

 

Ravak Rose 2014 este unul din hiturile cramei si de cate ori l-am degustat in trecut a fost o surpriza placuta. Confirma si de data aceasta: nas proaspat, citric, usor mineral si vag reductiv. Gust lejer, fresh, cu aciditate buna care ii sustine notele citrice, usor fructate si cu inflexiuni minerale pe final. Postgust crocant, citric si savuros. Bun spre Foarte Bun, unul din Rose-urile reusite de pe la noi, este pe gustul meu.

 

 

Feteasca Neagra Pivnita Basarabilor 2012 nu a fost in tocmai cea mai reusita forma; am prins-o si in toane mai bune in trecut. Nasul dominat de note inchise, de baric, smoky, ciocolata, amaretto, martipan si ceva pruna uscata in fundal. Gustul subtire, fara structura si dominat de tuse amare si picante pe tot parcursul evolutiei si ceva tanini verzi in final. Cum spuneam am degustat-o si in ipostaze mai favorabile, dar vinul este un organism viu si evolueaza. Sunt curios sa o mai vad in viitor.

 

 

Cam acestea au vinurile incercate marti la crama.

Pe scurt, la Domeniul familiei Vladoi viitorul suna, miroase si are gust bun. In plus necesitatea aparitiei si dezvoltarii micilor producatori mai ales pe DOC-uri dominate de giganti gen Murfatlar consider ca este vitala pentru viitorul vinului romanesc.

De asemenea, este de laudat ca, in paralel cu dificultatile inerente de care se lovesc micii producatori de vin de la noi, se incearca predarea stafetei si implicarea tinerei (viitoarei) generatii. Si e si mai de laudat cand tanara generatie are aplecare, este interesata si atrasa de domeniu. Una peste alta, ca sa folosesc un citat celebru, timpul ne va arata cum se vor desavarsi vinurile si autoarea.

Eu unul la ora actuala sunt optimist. Si nu este un optimism fara sustinere, cele doua vinuri de mai sus sunt argumente suficiente in acest sens.

  

 

Tags: Anca Maria Vladoi, Domeniul Vladoi, Murfatlar, Pivnita Basarabilor, Ravak

 

De vreo doua saptamani “zac” cumva in amorteala specifica verii. Care de fapt caracterizeaza cam toata tara in perioada aceasta, cand jumatate de Romanie este in concediu, iar cealalta urmareste pe Facebook (sau prin orice alte mijloace de informare) ce fac ailati in concediu.

In plus am considerat ca e bine si de dorit sa mai iau cate o pauza, sa respir adanc si sa reflectez, cumva detasat de lumea dezlantuita, asupra rolului, locului si viitorului meu in marea poza a industriei de vin autohtone. Iar letargia verii este un prilej cum nu se poate mai bun de introspectii.

 

Ce m-a trezit insa din mica hibernare este o poza din ultimul numar al Wine Spectator care mi-a adus aminte intr-un mod cumva dureros de locul unde ne aflam pe scara evolutiei spre o industrie de vin matura. Poza o regasiti mai jos, cu un mic comentariu…face cat o mie de cuvinte.

 

Daca ar fi facem un mic recensamant autohton al celor doua tipuri de somelieri prezentati mai sus probabil ca am descoperi ca cei din a doua categoria, de “moda noua”, sunt la fel de multi pe la noi ca sasii si svabii prin targurile din Ardeal. Nu ca ar fi fost vreodata mai multi. Dar ii cam numeri pe degetele de la o mana. In schimb cu prima categorie putem popula cu succes Polul Nord. Iar numarul lor probabil ca are ceva de a face si cu frenezia cu care scoatem genul acesta de somelieri pe banda rulanta si cu care inundam piata.

De altfel unul dintre socurile (curiozitatile?) pe care le-am avut de cate ori am iesit pe afara pe la vreun targ sau vreun eveniment legat de vin este ca nu am vazut niciodata genul acesta de somelieri. Sau mai degraba soborul de somelieri atat de (omni)prezent pe la noi. Am cautat din ochi tastevin-ul, jiletca neagra cu pieptar alb si brau (centura?)rosu. Asa cum nu i-am vazut nici prin revistele de specialitate, nici pe site-urile de profil, nici pe la filmuletele de la evenimentele legate de vin. Ai zice ca nu exista. Semn ca in afara profesia s-a transformat din forma traditionala de acum cateva decenii in altceva, mult mai putin ostentativ si  mai aproape de consumator. Transformarea (antiteza) este surprinsa foarte bine de poza de mai sus care practic este un epitaf al somelierului “de moda veche”.

 

In schimb, reprezentantii modelul considerat pe cale de disparitie pe afara, la noi sunt omniprezenti (si pe alocuri omniscienti). Ma gandesc ca daca profesia somelariei pe plan mondial s-ar reintoarce vreodata la vechile modele, Romania ar fi un rezervor de cadre inepuizabil care ar putea (re)popula intreaga industrie mondiala. Nu stiu de ce am un sentiment ca suntem ca o colectie de vii prefiloxerice, o lume disparuta, o pepiniera de somelieri traditionali. Iar sentimentul acesta de rezervatie rupta de lume, de Jurasic Park, persista si in alte segmente ale industriei de la noi.

 

Dar postarea de fata nu se vrea una ironica si de aceea ma opresc aici in asocierile cu fauna arctica si ridic o problema serioasa: cand o sa facem si noi pasul (trecerea) de la ornitologie la somelarie? (scuze nu m-am putut abtine). Cand o sa inlocuim personajul cu sort si talanga care ridica spranceana pe la degustari cu tipul jovial, aproapiat de client, gata sa il ajute si sa ii raspunda la orice intrebare ar avea despre subiectul vin si nu sa il admonesteze superior de cate ori deschide gura? Cel care este curios sa descopere vinuri noi si nu doar sa impuste dopuri si freebies de pe la producatori. Tipul care se duce in intampinarea  clientului si nu doar populeaza amorf standurile pe la targuri.

Pana la urma costumul si pompa respectiva au si ele rolul lor. Uneori nu tocmai pozitiv. Mult prea des slab echipati pe partea de cunostinte si cu o experienta precara, somelierii nostri le folosesc pentru a pune o distanta voita si sigura intre ei si eventualii clienti carora le-ar putea trece prin cap sa puna vreo intrebare incuietoare. Iar tastevin-ul probabil este menit ca masura de protectie suplimentara, de a opri glontul de argint al unei intrebari bine tintite care poate strapunge armura neagra cu pieptar alb si lovi personajul direct si implacabil in orgoliul propriu.

Pentru ca daca facem un exercitiu de imaginatie si “dezbracam” somelierii de costumele si morga specifica cati dintre ar fi capabili sa presteze anonimi, discreti si la dispozitia publicului?

 

Eu sunt foarte curios cand si cum se va face trecerea de mai sus si la noi. Si mai ales cine ar avea curajul sa o faca? Este un fel de “leap of faith”…un salt de credinta in a da jos “armura” si alte zorzoane devenite inutile si desuete si a te expune in fata consumatorului gol-golut, inarmat doar cu experienta si bagajul tau de cunostinte impachetate frumos in “social skills”-urile atat de necesare lucrului cu publicul si adesea lipsa pe la noi.

Pe scurt astept cu nerabdare si curiozitate generatia de somelieri fara sort si tastevin. Va fi unul din semnele maturizarii pietei de vin autohtone…

 

P.S. Ii rog pe somelierii de la noi care se simt cumva jigniti de pamfletul de mai sus sa nu se supere pe mine. Nu am nimic cu ei si intentia mea nu a fost sa le critic meseria sau sa le pun sub semnul intrebarii locul clar si precis pe care il au in industria vinului.  Din contra,incerc sa le arat viitorul.

Ii rog doar sa incerce sa vada si dincolo de “hartie”, sort si cautari febrile de tastevin cat mai ieftin. Pur si simplu imaginea respectiva este caduca si nu mai cadreaza cu realitatile actuale ale lumii vinului. Meseria lor nu sta in accesorii, costume si ritualuri complicate indiferent ce idei li s-au insuflat/prezentat pana acum.

Meseria lor (ca orice alta meserie) sta in pasiunea pentru vin si in dorinta de a-i invata/calauzi si pe altii pe drumul vinului. Acestea doua sunt suficiente.

Nu au nevoie sa se ascunda dupa costume, lanturi, sabii si alte zorzoane.  Nu au nevoie sa puna forma inaintea fondului. De aceea ii astept cu nerabdare sa iasa in fata pe cei care iubesc vinul si nu cauta in el doar o meserie sau o manta de vreme rea.

Pentru ca vinul romanesc si consumatorul autohton au nevoie de ei. Si implicit eu, ca pasionat de vin, am nevoie de ei…

 

Tags: Romania, somelieri, Wine Spectator

 

Despre cei de la Tenuta Ulisse am mai discutat aici sau aici. Ca sa va fac un rezumat scurt: vinuri bune si foarte bune, moderne, realizate pe un DOC(P) mai putin cunoscut pe plan international (Abruzzo si IGT Terre di Chieti) dar care are varfurile lui dintre care cei de la Tenuta Ulisse fac parte.

Avantajul cu DOC(P)-urile si IGT-urilor mai putin celebre din Italia (cand zic mai putin celebre ma gandesc in comparatie cu clasicii din Piedmont, Toscana sau Veneto) este ca destul de des gasesti acolo producatori mici si ambitiosi, care se straduiesc sa ridice nivelul zonei si sa o promoveze, vinurile fiind uneori adevarate surprize. In schimb in partea “celebritatilor” la fel de des, pe langa flagship-urile zonei, risti sa te intalnesti cu producatori care beneficiind de renumele zonei, isi “ascund” calitatea deficitara sub umbrela comoda a apelatiunii respective.

 

Dar sa revenim la Tenuta Ulisse. Coordonatele generale le banuiti: crama cu dotari pe ultima ora, tot arsenalul de masuri pentru obtinerea de calitate, trecute atent si pe spatele etichetelor.

In ultimii ani vad ca s-au axat din ce in ce mai mult pe explorarea soiurilor traditionale, indigene (Coccociola, Pecorino, Paserina, Montepulciano d’Abruzzo) in detrimentul clasicelor Chardonnay sau Merlot (pastrat pentru Rose-uri). Si asta e de bine. Pentru winegeeks au si o gama de vinuri facute in stil traditional (Nativae) cu drojdii indigene, fermentare spontana, nefiltrate si neclarifiate.

Despre cele doua vinuri din oferta actuala de care o sa va vorbesc si astazi, cred ca am mai discutat si cu alte ocazii (recolte) dar cum vinul se schimba de la an la an si aici situatia sta asemanator, acestea parandu-mi-se in evidenta crestere de calitate fata de variantele anterioare. Ele sunt importate in Romania de catre Rifco Trading si le gasiti usor prin online.

 

Tenuta di Ulisse Unico Pecorino 2014

 

Aspect (Culoare): Galben pai, deschis, in nuante usoare de lamaie si cu tente verzi

 

Nas: Modern, complex, proaspat, cu aluzii citrice de mandarine si gref plus tuse exotice suculente de fructul pasiunii, papaia si ananas toate foarte bine integrate si nimic strident, artificial, fortat sau iesit in evidenta.

 

Gust: Corp mediu, prezent dar cu o aciditate vioaie care ii imprima lejeritatea si abordabilitate. Fruct proaspat, zemos, din categoria citricelor amintite mai sus si a caiselor si piersicilor parguite. Alcool excelent ascuns, aciditatea insoteste evolutia, vinul curge usor, este foarte bine integrata, imprimand structura si lasand loc unor nuante minerale elegante pe final. Postgust proaspat, citric-mineral si cu remanente fructate.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun, modern, foarte bine executat care imbina atat proaspetimea unui vin lejer cat si tusele de complexitate ale unuia serios. De altfel Pecorino este un strugure cu potential imens si cu o mineralitate nativa, vinul de fata fiind o expresie reusita a acestuia.

Inchis cu Vinolok pentru a nu avea surprize, mi-a adus aminte ca stil cu cel de aici. Costa in jur de 40 de lei prin online, RPC Bun.

 

 

Tenuta di Ulisse Unico Montepulciano d’Abruzzo 2013

 

Vin obtinut din soiul rosu fanion al zonei Abruzzo: Montepulciano.

 

Aspect (Culoare): Rosu inchis, cernelos, opac cu evidente tente violacee, tinere.

 

Nas: Intens, asociind fructul negru concentrat cu tusele florale. Impresii proaspete, de fruct pur alaturi de nuante de piper si ierburi uscate care ii confera complexitate si o latura “savory”, gurmanda.

 

Gust: Corp mediu, prezent, dar cu o evolutie destul lejera, placuta, luminoasa si usor suprinzatoare tinand cont de coordonatele vizuale ale vinului. Mult fruct copt, pur, bine evidentiat, atat din categoria celor rosii (visine, cirese) cat si a celor negre (coacaze) insotit de aceleasi nuante piperate-savory. Finalul aduce note spicy, gurmande, picante insotite de tanini prezenti, bine construiti, care imbraca palatinul si confera o impresie de seriozitate si structura. Postgust mediu spre lung cu fruct copt, dulceag si nuante de coaja de paine proaspat coapta care se pierd in tuse savory.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun, intr-o crestere evidenta de forma fata de cum il stiam, mult mai serios si structurat fara sa isi piarda insa latura ludica, fructata, abordabila, combinatie care il face extrem de versatil in asocieri culinare. RPC Bun, costa in jur de 40 de lei in online.

 

 

In concluzie cei de la Tenuta Ulisse se pare ca isi gasesc incet incet un stil si o maniera proprie de abordare a vinurilor si soiurilor, pe gama Unico orientandu-se cu tot arsenalul modern al vinificarii spre soiurile indigene. Iar rezultatele se vad, vinurile sunt in crestere de la an la an, fapt confirmat dealtfel si de performantele obtinute in cadrul diferitelor concursuri internationale.

 

Sunt doua stiluri de vin mai rar intalnite pe la noi si obtinute din soiuri total straine noua, pe care vi le recomand doar si pentru diversitate de a incerca si altceva daca nu pentru calitatea evidenta.

 

Tags: Montepulciano d'Abruzzo, Pecorino, Tenuta Ulisse, Terre di Chieti