O parte din weekend-ul prelungit care tocmai a trecut mi l-am petrecut la Iasi la invitatia celor de la Gramma care alaturi de Vinescu, Vivo Fusion, Hotel Bellaria, Restaurant Castel si Skin Club au organizat o vizita tematica a capitalei Moldovei. Alaturi de mine au mai fost colegi de breasla (extinsa). Adica de la departamentul “Food” (Cristina, Oana si Madalin) si de “fashion” (Laci plus o gasca de fete cu bloguri de profil care au dat o nota de culoare si diversitate clasicului scenariu de vizita la crama cu care eram obisnuit).

 

In postarea de fata o sa insist mai mult pe partea de crama&vinuri; cum si unde am mai fost o sa va povestesc cu alta ocazie. In plus sa nu va asteptati la descrieri complete ale vinurilor pe care le-am incercat o sa va relatez doar cateva impresii culese pe parcurs. Lasam disectiile pentru o data ulterioara si pentru variantele imbuteliate.

 

Cert este ca sambata dimineata (adica pe la un 11) am pornit voiosi spre crama aflata teoretic la 7 minute de hotelul Bellaria, unde am fost cazati. Spun teoretic pentru ca drumul ne-a luat vreo 50 de minute datorita unui ocol consistent facut pentru a observa minunatul fenomen inexplicabil al masinilor care “aluneca la deal”. Mie unul mi s-a parut ca era tot vale, dar ramane sa investighez mai amanuntit data viitoare cand o sa ma dau si jos din mijlocul de locomotie.

 

Trebuie sa va spun din capul locului ca viile si crama celor de la Gramma se afla practic intr-un suburbie a Iasiului (Visani) afectata dupa cum bine ghiciti de dezvoltarea cartierelor de vile si blocuri. De aici si explicatia faptului ca nu exista alti productori cunoscuti in zona respectiva, lumea preferand sa ridice vile decat sa planteze vii.

Trebuie sa recunosc ca aveam o imagine mai pastorala si semanatorista cu privire la Gramma, privind-o mai mult ca pe o afacere de familie (ceea ce si este) cu dotari si echipamente usor rudimentare. Am fost intampinat insa de o crama moderna, cu inox, frig si prese Bucher-Vaslin demne de nume mari din industria viti-vinicola autohtona.

Dupa o scurta vizita in vie, unde am admirat in primul rand trunchiurile contorsionate ale viilor vechi de Feteasca Regala, unele trecute de 40 de ani am trecut la partea cea mai interesanta, respectiv degustarea noilor vinuri direct din tancuri (da, vinul la crama in mare parte si de aceea pare mai bun).

Pe tot parcursul degustarii am fost insotiti si informati cu privire la procesul tehnologic de catre Catalin Zamfir (cadru didactic la USAMV Iasi si cercetator in cadrul Centrul de Cercetare pentru Oenologie al Academiei Romane – Filiala Iasi) cel care ii consiliaza in procesul de vinificare pe cei de la Gramma si de catre oenologul rezident Iulian Teliban. Puteti citi un interviu cu Catalin Zamfir la George.

 

Vinurile sunt moderne, expresive, bine realizate si lasa loc de exprimare atat caracteristicilor de soi cat si conditiilor zonei si ale anului existand in acest sens evidente variatii atat intre soiuri cat si intre anii de recolta asa cum vom vedea mai departe. Dupa ce v-am enumerat dotarile cramei, va este usor sa intuiti procesul tehnologic prin care trec strugurii pana la produsul final, de la culegerea in ladite pana la fermentarea la temperaturi scazute, batonnage-ul sau imbutelierea pe linia automata. La ora actuala se fac in fiecare an diferite experimente pentru a se intelege si descoperi mai bine stilul si terroir-ul zonei.

Imaginea proiectata este moderna, in concordanta cu vinurile, sloganul fiind „Gramma – vinul conversatiei”, etichetele realizate de maestrul Horatiu Malaele fiind unele dintre cele mai reusite din piata la oara actuala, dupa parerea mea.

 

 

Ca note de degustare va spicuiesc cateva impresii despre vinurile degustate:

Aligote 2014 un vin cu tipicitate de soi, verde si citric atat in nas cat si in gust, baubil, fresh, proaspat, crocant, la ora actuala cu aciditatea usor cam sus, dar care se va mai domoli la sticla, dupa imbuteliere. Bun, a devenit un clasic pentru Gramma, un fel de soi fanion cu care au surprins placut inca de la inceputurile cramei.

 

Feteasca Regala 2014 in doua variante, una cu batonnage care ii confera note complexe, nutty, cremoase si de drojdii fine alaturi de arome de fructe coapte proaspete si florale. Si gustativ timpul petrecut pe drojdii ii aduce corp, structura si complexitate, integrand foarte bine aciditatea expresiva, specifica zonei. Bun.

Cea in varianta simpla “fara batonnage” este mai directa, fructata, cu notele citrice si de fructe coapte mult mai pronuntate, mult mai vioaie si zglobie in nas, cu o combinatie savuroasa intre aciditatea bine definita si fructul copt, suculent. Un vin de vara perfect. Bun! Desi provin practic din acelasi vin, este o diferenta evidenta intre cele doua, atat ca exprimare cat si ca “utilizare” si asociere culinara de catre consumator.

 

Cuvee Visan 2013 asamblaj de Feteasca Regala, Feteasca Alba si Aligote, cele trei soiuri din portofoliul producatorului. Nasul este mult mai bombastic si mai modern in comparatie cu cele de mai sus. Fructe exotice, banane, ananas, mango alaturi de note secundare citrice si florale. Gustul este cumva suprinzator in comparatie cu nasul. Te-ai astepta sa gasesti un vin plin, suculent, prezent dar acesta se prezinta subtire, lejer, abordabil, cu aciditate si note citrice in prim plan mai mult in stilul Fetestii Albe si Aligote-ului. Bun, suprinzator in exprimare cum spuneam mai sus.

 

Rose 2014 vin facut prin saigne de la un must obtinut dintr-un “field blend” provenit din vitele de vie de soiuri rosii imprastiate printre parcelele de alb. Soiurile sunt Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra si Babeasca Neagra, procentele incerte. In 2014 strugurii de pe vitele rosii au fost culesi separat rezultand un vin rose si unul rosu despre care o sa va povestesc mai jos. Rose-ul prezinta un nas retinut, citric, cu aluzii de fructe rosii de padure in fundal. Gustativ este acid, direct, taios, auster, fara multa fructozitate si suculenta. Acceptabil spre Bun.

In afara de vinurile proaspete au fost prezentate si cateva exemplare din recoltele anterioare, un fel de miniverticale. Data fiind atmosfera colocviala nu am luat note de degustare de la fiecare vin, dar cu siguranta mi-a ramas intiparit in minte Aligote-ul din 2009, (“acel Aligote”) care se tine foarte bine, cu o aciditate perfect integrata, expresiv, complex si excelent de baut acum. Varianta 2011 a evoluat mai rapid si usor difuz, semn ca anul si-a pus amprenta asupra vinului. De asemenea si Feteasca Regala a evoluat destul de bine, in aceleasi coordoante, cu cea din 2009 prezetand notele clasice de invechire, iar cea 2011 cu o complexitatea picanta, smoky, de peste afumat. Cert este ca vinurile au potential de evolutie si atunci cand si anul este favorabil aceasta este una extrem de interesanta.

 

Adevarata surpriza de la Grama avea sa vina mai tarziu, in cursul vizitei la USAMV la Statiunea Didactica unde am avut ocazia sa degustam vinul rosu care se odihnea in baricuri romanesti, la prima si la a doua folosire. Trebuie sa recunosc ca m-a surprins pentru un vin provenit dintr-un climat racoros. Nas expresiv, cu fruct rosu si negru si o nota salbatica, de putere si impetuozitate specifica “field blend”-urilor de pe Douro. Bineinteles ca nu are concentrarea, greutatea si fructul acestora, dar surprinde in schimb prin expresivitate. Gustul prezinta o corpolenta medie, cu un extract redutabil pentru un vin “nordic” cu fruct proaspat si o structura de tanini foarte bine construita. La ora actuala cel din butoaiele aflate la a doua folosire se prezinta mai bine, baricul nou simtindu-se pe celalalt cu vanilie si note picante. Oricum vinul este reusit, repet, o surpriza foarte placuta. Sunt foarte curios cum va arata in final, slefuit putin si cu ceva timp petrecut in sticla. Sper ca vor avea suficienta rabdare cu el, pentru ca vinul are potential cert.

Tot aici am degustat lucrarea de doctorat a lui Catalin Zamfir, respectiv o Babeasca cu grade diferite de extractie datorata lasarii pe bostina 3.5, 7 sau 10.5 ore. Strugurii sunt proveniti de pe viile manastirii Cetatuia si ultima varianta mi s-a parut cea mai reusita, confirmandu-mi cumva preceptia ca Babeasca, ca soi, are nevoie de mai mult timp pe bostina pentru extractie.

 

 

Daca tot am amintit de vizita la Statiunea Didactica a USAMV Iasi sa va spun ca aceasta detine una dintre cele mai moderne crame din cate am vazut pe la noi. Bine este o micro-crama, dar are cam toate utilajele pe care ti le-ai putea dori, de la variante diferite de tancuri de vinificare la utilaje de osmoza inversa, minipresa Bucher, filtru rotativ sau aparat de corectare a aciditatii volatile. Sincer am fost surprins de ce dotare au acolo.

In plus trebuie sa amintesc laboratorul de ultima ora realizat din fonduri UE, unul dintre cele mai moderne din tara si care asteapta parteneri cu fonduri pentru proiecte de cercetare vitale pentru oenologia autohtona. Si ma gandesc aici numai cat ar fi de cercetat in privinta soiurilor romanesti pe care adeseori le tratam dupa descrieri si aproximari dupa ureche, care nu au nici un fundament stiintific. Cum ar fi celebra “pruna” specifica Fetestii Negre. Care se pare ca nu e tocmai tipica, daca o luam la bani marunti. Primul pas in promovarea si impunerea soiurilor authotone este intelegerea lor. Iar noi nu am facut nici macar jumatate din acest prim pas.

Asadar cine are urechi sa auda, se pare ca cei de la Iasi au la dispozitie o baza materiala redutabila, mai lipseste deschiderea din partea producatorilor pentru proiecte de cercetare comune si vitale oenologiei autohtone.

 

Una peste alta vizita la Gramma, pe langa parerea buna pe care o aveam despre vinurile lor (intarita si de faptul ca vin dintr-o zona saraca in exemplare reusite care sa ajunga si prin partile noastre) mi-a confirmat inca o data atat necesitatea aparitiei si dezvoltarii producatorilor mici cat si importanta aplecarii industriei autohtone de profil spre soiurile autohtone. Cu tot ce presupune aceasta, de la (re)plantari, dar mai ales la cercetare.

 

#vinlaiasi este un eveniment initiat de Gramma, cu sprijinul Hotel Bellaria, Vivo Fusion, Restaurant Castel, Club Skin si Vinescu.ro.

Tags: Aligote, Feteasca Regala, Grama, Iasi, vinlaiasi

 

Tinand cont de cum a aratat 2014 sunt curios cum au iesit vinurile albe din Dealu Mare. Traiesc in suflet cu speranta ca de data aceasta voi putea sa beau linistit niste vinuri mai proaspete si vioaie, fara volume impresionante de alcool si supraextractii nenecesare.

 

Insa ca sa imi dau seama daca dorinta mi se va implini am nevoie de cateva premise:

1.  Un soi care sa exprime cat mai bine conditiile meteo ale anului si ale locului (terroir-ului) unde a fost crescut. Chardonnay-ul este un candidat ideal, fiind un varital neutru, fara multa aciditate naturala (nu vorbim de Chablis sau Champagne, da?) si care se comporta ca o panza alba pentru an si vinificator

2.  Un producator serios care sa respecte via si vinul si in anii mai dificili (cum a fost 2014) cand e mai greu si costisitor de lucrat si de intretinut.

3. Un stil de vinificare usor iesit din tiparul supracopt si suprabaricat atat de des intalnit pe la noi.

 

Premisele de mai sus s-au reunit sub forma unui Chardonnay devenit deja un clasic: Terra Romana de la SERVE. Viile lor de Chardonnay plantate in 2006 se apropie de pragul de 10 ani, fiind, cred, unele dintre cele mai vechi din Dealu Mare din categoria replantarilor.

Si asta a inceput sa se vada in vinuri: Chardonnay-ul respectiv arata din ce in ce mai bine de la an la an si de aici incolo ma astept la surprize din ce in ce mai placute. Vinul l-am primit din partea producatorului acum cateva zile si arata asa:

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, nu foarte pigmentat, aluzii verzui, premisele sunt pozitive

 

Nas: elegant, floral, cu fructe coapte din categoria merele si perelor si usoare aluzii reductive in debut, virand treptat spre fructe exotice coapte (babane, ananas) cand se deschide. Tusele de vanilie, croissant si ceva alune prajite completeaza din fundal fructul, fara sa il domine, alaturi de nuante de ierburi uscate si unt proaspat. Integrat, complex, evolutiv.

 

Gust: Atac vioi, corp mediu, evolutie lejera, proaspata, cu o aciditate bine definita, precisa, care pune in evidenta fructul copt si suculent. Echilibru foarte bun, alcool inexistent (are “doar” 13.5% ). Fara greutate, fara fruct supracopt, fara “dulcegarii” de miere si vanilie in exces. Cu o prospetime citrica, de gref si lamaie plus o tusa tonica pe final. Postgust lung cu note de patiserie, unt si fruct copt.

 

 

Una peste alta un vin Bun spre Foarte Bun, fara greutatea si apasarea Chardonnay-urilor mult prea des surpabaricate. Elegant, abordabil, fin este genul meu de Chardonnay (aviz amatorilor de bombe de fruct si vanilie). RPC Bun, in general il gasiti pe la 50 de lei in piata sau in jur de 40 cand apare la un unvinpezi, pentru cei care au rabdare.

 

Vinul mi-a confirmat banuielile si sperantele in sensul ca intr-un an mai racoros Dealu Mare este capabil sa scoata si genul acesta de vinuri in care forta si opulenta bazate pe corpolenta si alcool lasa loc elegantei sustinute de aciditate si finete.

 Singura curiozitate pe care o mai am este cum va prinde la publicul de la noi. Asa ca cine o sa-l bea, il astept cu impresii.

Tags: Chardonnay, Dealu Mare, SERVE, Terra Romana

 

Cum se apropie vertiginos vara cu ale ei temperaturi ridicate si adeseori la limita suportabilitatii ne confruntam (din nou) cu dilema clasica a gasirii unor vinuri de asociat la canicula. Una dintre variante (corecta de altfel) este lipsa consumului de bauturi alcoolice pe canicula, alta ar fi cautarea de vinuri proaspete, “fresh and crispy” care sa alunge caldura, bineinteles atata timp cat nu se fac excese care ne pot trimite “de urgenta la Urgente”…

 

O sa va prezint astazi doua varinte competente. Sunt doua vinuri straine, unul din Lidl, unul venit pe filiera clasica, de importator. Sunt straine amandoua pentru ca pe la noi nu prea gasesti vinuri de genul acesta (bine, mai e cate o Zghihara, Cramposie, Aligote), mai toata lumea chinuindu-se sa faca vinuri “serioase”, “ de autor”.

Si care majoritatea ajung in mod invariabil cocktail-uri alcolizate si pline de fruct artificial care sunt mai potrivite de baut iarna de Ignat decat vara la 30 de grade. Deci aviz amatorilor, vinul trebuie in primul rand sa fie baubil, sa ofere placere si apoi sa (re)prezinte zbaterile filozofico-economice ale vinificatorului/patronului.

Asadar:

 

Tenuta Sant’Antonio Scaia Garganega/Chardonnay 2014

 

O interpretare moderna a unui asamblaj autohton Garganega/ Trebbiano care a facut cariera pe Soave de la un producator din zona. Care face si Soave pe linia de “Classici”.

De data aceasta in parteneriat cu un soi international Chardonnay, care probabil are rolul sa il mai rotunjeasca si imprieteneasca. Vinificat modern cu inox, frig si ceva battonage vinul este delicious, fiind unul din exemplarele care nu aduce aminte de vin, ci mai degraba de o limonada din lamai de Sorento proaspete, usor alcoolizata. De remarcat si prezentarea: “curata”, eleganta cu atentie la detalii; sticla de calitate, inchisa cu Vinolok. Primit de la importatorul lor in Romania, Wine Point Cluj.

 

Aspect (Culoare): Galben, deschis, prospat si verzui in margini

 

Nas: Floral, diafan, in stil Sauvignon Blanc, cu flori de soc, tei, salcam si izuri verzi, de tomate in fundal. Fruct pur reprezentat de caise si piersici verzi, fruct exotic expresiv (ananas, ceva banane) si usor nuante reductive care se pierd rapid in pahar lasand loc tuselor citrice de gref alb si lamaie. Usor, proaspat, verde, modern. Aduce destul de mult si in mod ciudat cu un Sauvignon bine facut.

 

Gust: Citric, lejer, cu aciditate buna, dar tinuta in frau si un usor rest de dioxid care ii imprima o evolutie diafana si curgatoare. Fruct proaspat, suculent cu citrice si stone fruits asociata unei impresii minerale mai ales pe final. Perfect echilibrat, alcool practic inexistent, cu o adiere tonica pe final si un postgust crocant si mineral, picant, cu arome de mere verzi proaspete, zemoase.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun pentru ce a fost destinat sa faca, fara veleiti si complexitati inutile, direct, crispy, exponential pentru stilul vinurilor italiene albe. Excelent si versatil de asociat la o gama larga de preparate din bucataria locala, de la fructe de mare la pui.

Vad ca il are Ethic in portofoliu pe la 48 de lei. RPC Bun pentru ce stie sa faca. Adica sa potoleasca setea cu stil.

 

 

Chateau de la Thebaudiere Muscat Sevre et Maine sur lie 2013

 

Varianta doi este un vin Lidl, care vine la gurile Loarei fiind un Muscadet Sevre et Maine: Chateau de la Thibaudiere 2013. Nu are nici o treaba cu Muscat-ul, vinul e facut din Melon de Bourgogne un strugure destul de inexpresiv dealtfel, in stil Chardonnay.

Nu va faceti probleme ca e 2013, vinurile din regiunea respectiva au destula aciditate sa ramana proaspete cativa ani de la imbuteliere. Si oricum regulile apelatiunii cer ca acestea sa stea pe drojdii (de aici si “sur lie” de pe eticheta) minim o iarna pana in martie anul urmator recoltei, deci mai greu de scos asa repede pe piata. In plus nu sunt filtrate; o sa aveti parte de un vin mai aproape de expresia lui naturala. Asadar:

 

Aspect (Culoare): galben pai, deschis, aproape transparent, stralucitor si vesel

 

Nas: Direct, proaspat, cu note citrice, de lime si gref alb, asociate cu tipicele tente de drojdii, alune, croissant, mere batute. Direct, tipic, cu ceva reminescente de “champagne”, chestie foarte cool la pretul respectiv.

 

Gust: Atac vioi, cu o corpolenta medie, evolutie usor rotunjita in prima parte (de la “sur lie”-ul de mai sus) secondata de o aciditate crocanta care imbraca palatinul si strange gingiile in partea a doua. Proaspat, crocant, verde. Subtire pe partea de fruct, cu ceva citrice si o idee de suculenta si zemozitate de mere verzi, binevenita spre final, dar care capata ceva proportii daca il lasati sa se incalzeasca putin in pahar. Ceea ce e greu tinand cont de gradul mare de baubilitate. Final citric, auster si postgust scurt, mineral.

 

Un vin Acceptabil spre Bun, de linie, „de soif” (de sete) cum ar spune francezii. Perfect pentru zilele calduroase de vara, spintar dar nu agresiv sau dezechilibrat. Companion perfect al fructelor de mare, scoicilor (specifice apelatiunii) si puiului la gratar. RPC Foarte Bun la vreo 20 de lei cat este in Lidl. A scris si George despre el la un moment dat.

Trebuie sa va mai spun ca intreaga zona este “underatted” si aveti sanse sa gasiti RPC-uri bune la vinurile din apelatiunea repectiva. Pacat ca se importa mai rar la noi, mai ales producatorii mici.

  

 

Acum sa punem lucrurile la locul lor. In general, pe piata internationala a vinului, e mai greu sa bei vin de 50 de lei cu pret de 20 de lei. Invers se mai poate pe la noi…

Cele doua vinuri sunt amandoua bune, dar pe trepte diferite de calitate. O sa ma intrebati cum asa? Pentru ca vinul se judeca in context. Sunt doua paliere diferite de pret si doua vinuri de aceeasi calitate, dar in alt palier.

 

Primul este clar mult mai bine integrat, complex, zemos suculent, modern. Ofera mai multa placere si are un echilibru excelent. Confera exact acea senzatie ca bei ceva limonda sau vreun cocktail slab alcolizat decat vin de 12.5% alcool.

Al doilea este direct, proaspat, crocant, vioi. Fara complexitati deosebite pe palatin, poate doar nasul are o dimensiune in plus data de maturarea pe drojdii care duce cu gandul al chestii mult mai serioase si mai scumpe gen Champagne. Dar vinul ramane unul corect, de linie, baubil si cu un puternic sentiment de “sa mai bem un pahar/sticla/bax”…

alt palier.

 

Tags: Franta, Garganega, Italia, Lidl, Muscadet, Scaia, Veneto, Vin alb