Va spuneam in postarea de luni ca o sa va povestesc despre Riesling-ul pe care l-am incercat in finalul verticalei de Chateau Sociando Mallet, imediat dupa vinul surpriza al serii, Davino Flamboyant 2011.

Desi are un rest de zahar de aproape 5 g/l se inscrie la categoria “trocken” (sec) datorita aciditatii si nu s-a dorit a fi vinul care sa insoteasca desertul, ci mai degraba cel care sa reseteze papilele si sa trimita participantii acasa revigorati. Cel putin in cazul meu a functionat. In viziunea subsemnatului acesta este marele atu al unui Riesling de linie: proaspetimea si capacitatea de a te readuce la realitate prin aciditatea adeseori electrica (dar rar agresiva) si constructia lejera.

Pe cel de mai jos l-am primit din partea importatorului in Romania, un nou jucator de piata online de vinuri de import de la noi. O piata destul de saraca si adesea marcata de vinuri de scumpe si selectii indoielnice. Cu exceptia catorva importatori nisati pe anumite tari, care isi stiu si isi aleg foarte bine portofoliul si tin o legatura stransa cu producatorii (asa cum este normal sa se intample) piata de la noi duce lipsa de agenti care sa faca o selectie riguroasa a vinurilor si mai ales sa ofere preturi competitive pentru acestea.

 

De aceea aparitia celor de la Alien Wine, pe langa campania interesanta de promovare/teasing in stil Star Wars pe care au avut-o pe Facebook, aduce o selectie extrem de interesanta si preturi decente la vinuri. De notat este linkul de pe pagina fiecarui vin care duce la Wine-Searcher si care permite clientului sa isi faca o idee despre pretul mediu al vinului respectiv la nivel mondial si sa il compare cu cel de pe site. De obicei informatia respectiva o dadeam eu cand mai sarea cate unul calul la “ofertele” pe Facebook.

Eu unul as sugera o abordare de acest gen si altora, mai ales in contextul unei piete autohtone extrem de sensibila la capitolul pret si marje comerciale. Chiar si in lipsa linkului respectiv nu e greu sa iti dai seama ca preturile lor sunt de bun simt si daca se pune si transportul iesi adesea sub vinul comandat de afara. Chestie rara pe la noi…

In plus selectia este destul de diversificata si competent realizata.

Una peste alta este genul de importator pe care as vrea sa il vad mai des in piata de la noi, cu vinuri de prin toate colturile lumii si la preturi corecte, la indemana cat de cat a publicului autohton. Si da, spun asta pentru ca mi-au trimis cateva sticle de vin. Yeah right…probabil ma confundati…:)

 

Sa revin la exemplarul de fata: este vinul de linie, de intrare in gama, de „apelatiune” al producatorului respectiv. Provine din regiunea Rheinhessen, iar producatorul are o traditie de 9 generatii in spate. Strugurii sunt probabil cumparati din zona, vinul fiind imbuteliat la proprietate (gutsabfüllung). Producatorul face parte din clasificarea VDP si in plus, din ce imi dau seama de pe contraeticheta, vinul este certificat bio/organic.

Ce imi place la nemti este ca iti dau toate informatiile care sugereaza calitatea vinului din sticla, daca stii unde sa te uiti. Unii spun ca etichetele lor sunt complicate, eu as spune ca sunt doar (prea?) informative. Asadar:

 

Aspect (Culoare): Galben deschis, clar, transparent, bineinteles cu aluzii tinere in borduri

 

Nas: Tipic, direct, cu intensitate medie, combinand clasicele „stone fruits” coapte (caise si piersici) cu notele citrice, dulci, de fruct exotic si miere plus aluziile minerale intr-un ansamblu coerent, integrat si greu de descompus in descriptori separati, asa cum numai un Riesling poate sa o faca.

 

Gust: Iarasi tipicitate foarte buna pentru un exemplar “de linie”: evolutie initial dulceaga cu fruct copt, zemos (acelasi caise si piersici) si impresii de miere, deturnata treptat in partea a doua de o aciditate prezenta, electrica, citrica care nu agreseaza palatinul, ci doar imprima prospetimea unei dimineti de vara cu roua, flori, fructe parguite si pietre spalate de rauri de munte. Iarasi chestie tipica soiului. Postgust proaspat, crocant, citric-mineral, savuros si care mai indeamna mana dupa un pahar.

Pacat ca a fost doar degustare, acesta este un vin de cursa lunga, nu de 50 de ml…:)

 

 

In concluzie avem de a face cu un vin Bun spre Foarte Bun, un Riesling tipic la un pret corect pentru ceea ce ofera. Pentru calitatea respectiva; cam acestea sunt preturile si pe afara. Este un Riesling din 2012 facut cum trebuie si unde trebuie si care tocmai s-a asezat, fiind abordabil si excelent de baut acum.

 

Nu are absolut nici o legatura cu ce se face pe la noi din acest soi. Probabil doar cei de la Nachbil se apropie de tipicitatea unui Riesling autentic. In rest, ce am incercat eu sunt vinuri generice, expresii triste si deprimante ale unui soi deosebit, cultivat unde nu trebuie si vinificat stangaci din motive care mie (uneori) imi scapa. Gandindu-ma si la denumirea site-ului, vinul chiar este “alien” si din alta lume pentru piata autohtona.

RPC Bun si un bun prilej pentru cei care nu au incercat deja un Riesling autentic sa isi dea seama de ce soiul respectiv da dependenta, cel putin in cazul meu.

 

Tags: Germania, Rheinhessen, Riesling, Wagner Stempel

 

 

Dupa cum probabil ati aflat vineri seara s-a consumat “celebra” degustare verticala de Chateau Sociando-Mallet organizata de subsemnatul la Bistro Muse din capitala. Multumesc inca o data participantilor (in special lui Oliver Bauer ca m-a ajutat cu incurajarile si dubla decantare a vinurilor 🙂 ) si sper ca a fost totul bine din punctul lor de vedere.  Ca a fost sau nu un succes asta nu este caderea mea sa o spun; pana acum, din feedback-ul furnizat de cei care au participat nu s-a plans nimeni. Nu e insa timpul pierdut. Glumesc…

Pe scurt o fost o seara frumoasa cu vinuri interesante (despre care o sa va povestesc mai jos) si cu concluzii la fel de pilduitoare, cel putin pentru mine. Ah si sa nu uit de meniul de degustare pregatit de Chef Mirela Ivascu de la Muse care a mers de minune cu vinurile. Big “Thumbs up”!

 

Inainte sa va povestesc despre vinuri (mai multe poze cu ele gasiti aici) sa va prezint pe scurt producatorul si filozofia acestuia, spicuind “la liniuta” din prezentarea verbala de la eveniment cu care sper ca nu am plictisit pe nimeni:

– Localizare: Bordeaux, Left-Bank, Haut-Medoc (inainte de St. Esthepe si dupa Medoc),

– Denumirea vine de la un aristocrat basc care a detinut domeniul in trecut (1633) Sossiondo si de la capitanul de nava Achile Mallet unul din proprietarii ulteriori. Apropo “Mallet” in franceza inseamna ciocan de lemn, de unde si ceva glume prin Bordeaux pe baza numelui domeniului.

– dupa ce a trecut prin mai multe maini a fost cumparat in 1969 de catre Jean Gautreau, negociant de vinuri din regiune. Atunci mai avea 8 ha de vie iar cladirile erau in ruina. Acum, prin cumparari si vanzari succesive (au pastrat doar parcele cu terroir bun) au 100 ha din care aproximativ 90 plantate cu vie. In vie proportia soiurilor este de 48 % Cabernet Sauvignon, 47% Merlot, 5% Cabernet Franc

–Clasificare: nu este inclus in clasificarea din 1855, refuza sa fie inclus in cea de Cru Bourgeois (unde ar fi avut loc de Cru Bourgeois Exceptionnel) si este considerat ca nivel de calitate aproape de “Troisieme Cru Classe”. Fac un titlul de glorie si de fronda din faptul ca nu sunt inclusi in clasificare,(desi la nivel calitativ sunt peste multe domenii clasificate) in stilul Mouton inainte de a fi promovat la Premier Cru Classe, motto-ul lor fiind: “Ni classe, nu Bourgeois…Sociando-Mallet tout Simplement”

– Domeniul se afla pozitionat excelent: pe un deal de pietris cu panorama la estuarul Gironde. Solul: o banda de pietris cu lut dedesubt (asigura drenajul, dar mentine apa in anii secetosi) care se intinde de la Pichon, Leoville Las Cases, Cos d’Estournel, la Sociando.

– Proprietarul Jean Gautreau este extrem de activ la cei 80 si ceva de ani si inca implicat direct in procesul de productie, ajutat de ginerele Vincent Faure care a lucrat anterior 6 ani la Cahteau Latour.

– Plantatiile sunt dense (8333 pl/Ha, vechime vii aproximativ 30 de ani). Nu folosesc in vie nici o tehnica specifica incurajarii coacerii si concentrarii: fara desfrunzire, fara taiere in verde si tratamente cu fungicide. Au unele dintre cele mai mari productii la hectar din Bordeaux, intre 5.5 – 8t/ha datorate in principal densitatii mari a plantelor si mai putin a incarcarii cu struguri a acestora. Pe scurt filozofia in vie este conform principiului: daca terroir-ul este bun, trebuie lasat sa se exprime

– Vinul este intotdeauna un asamblaj de 55 % Cabernet Sauvignon, 40 % Merlot, 5 % Cabernet Franc, in fiecare an, diferenta intre ani fiind data doar volumul alcoolic in functie de coacerea strugurilor (2009 si 2010 au maxim 13.5%, urmati de 2005, 2008 si 2011 cu 13%, restul avand 12.5%). Productie aproximativ 500.000 sticle/an.

–Vinificarea: struguri culesi manual, in ladite, triaj pe 2 benzi de sortare, fermentatie in tancuri de ciment. Macerare cateva saptamani pe boasca, doua asamblari (una dupa fermentare si una dupa elevage). Fara filtrate si clarificare, drojdii indigene, malolactica in tancuri, fara bacterii sa o initieaze. Totul cat mai simplu si clasic.

– Maturare: 12 luni in 95% lemn nou in fiecare an si 5% tancuri de inox (al doilea vin, La Demoiselle de Sociando-Mallet foloseste 65-75 % lemn nou). Baricuri sunt folosite o singura data, dupa care sunt vandute. Nu se folosesc de doua ori nici macar la vinul al doilea.

 

 

De ce am ales acest producator? Pentru ca face vinuri fara compromisuri si fara multa tehnologie, in mod traditional, old school. Asamblajul si tehnica de vinificare sunt aceleasi, indiferent de an, iar asta permite diferentelor dintre ele sa reflecte cat mai bine conditiile anului respectiv. Si intr-adevar, asa cum ma asteptam si cum trebuie sa fie intr-o verticala vinurile s-au comportat diferit si nu au avut monotonia aceea a unui vin bun si corect facut, care pare la fel in fiecare an.

Cu mentiunea ca un organizator de degustari nu prea are ocazia sa ia note de degustare aprofundate, va prezint pe scurt parerile mele despre acestea:

 

• 2005 Are de toate si este surprinzator de abordabil inca de pe acum. Un Bordeaux clasic, cu fruct pur, bine exprimat, aciditate vioaie si ceea ce impresioneaza: o structura de tanini care imbraca palatinul si strange la final. Excelent, potential foarte bun.

 

• 2006 supriza placuta a serii: aciditate vioaie, evidenta, fruct proaspat, bine exprimat, tanini la locul si la timpul lor. Potential de cursa lunga, precis, se exprima foarte bine si acum. Foarte Bun spre Excelent. RPC Foarte Bun.

 

• 2007 supriza negativa a serii…:) Nas cu urme de Brett (grajd) si fruct copt, prafuit. Gustativ, acelasi fruct copt, usor tern, sters, aciditate domolala, usor lipsa si tanini moi si rotunzi pe final. Fara structura si cu ceva potential, dar eu nu l-as tine prea mult la cum arata la momentul actual. Este usor in stilul supracopt, atat de des intalnit la noi. Probabil ca si conditiile anului si-au pus amprenta asupra lui, 2007 avand un septembrie foarte calduros care a fortat o coacere rapida si pe alocuri in exces a strugurilor.

 

• 2008 nas expresiv, cu fruct rosu si negru, tipic si cu ceva usor leucoplast (bandaid) in fundal dar nederanjant, Evolutie perfect echilibrata pe palatin, cu aciditate, fruct si tanin bine aspectate. Foarte Bun. Abordabil de pe acum, dar cu potential.

 

• 2009 a fost vinul serii, un fel de 2006 la puterea a doua cum spunea Oliver, cu fruct, echilibru, eleganta. Un Bordeaux clasic in exprimare. Fara concentrarea si rotunjimea la care m-as fi asteptat din partea anului, totul la locul si la timpul lui. Excelent, un Bordeaux clasic si de clasa, cu mare viitor in fata.

 

• 2010 Total inchis, inexpresiv la momentul actual.  Are fruct , are aciditate, are tanini, dar acum nu se exprima mai deloc, componentele nu coopereaza deloc intre ele, sunt dezacordate, “nu canta”. Mai ales in comparatie cu 2009 pare “closed” si “tight”. Vinul are insa tot ce ii trebuie petnru o viata lunga si probabil va exploda la un moment dat. Doar ca acum nu este timpul lui. Mai greu, corporlent, concentrat, usor amorf si fara exprimare.
   

• 2011 Proaspat inca din culoare, cu evidente impresii violete in borduri. Fresh, cu fruct bine definit, aciditate buna si o structura de tanini competent cosntruita. Impresiile de baric domina, vinul este inca in frageda pruncie, dar foarte reusit tinand cont de an. Sunt curios cum se va aseza si cred ca are ceva pontetial. Foarte Bun si cel mai bun RPC a serii, fiind  cel mai ieftin dintre cele sapte

 

In afara de cele 7 vinuri de la Sociando, ne-am mai bucurat de o Champagne Veuve Clicquot NV in deschidere. Aceasta s-a prezentat in stilul casei, mai greu, prezent, cu mult Pinot Noir in blend (nas cu fructe de padure coapte asezate competent peste notele drojdioase, onctuoase, de biscuiti cu unt si miere; corp prezent si aciditate bine dozata) dar corect echilibrata si construita pe gustul unui NV redutabil, veritabil workhorse al casei.

 

La final un Davino Flamboyant 2011 (vinul surpriza) spre comparatie si meditatie. Un vin intr-un total alt stil decat cel al Bordeaux-ului clasic de pana atunci. Extractiv, cu mult lemn si fruct copt, dar bine exprimat atat in nas cat si pe palatin. Evolutie densa, catifelata, dulceaga pe palatin cu o extractivitate evidenta, care parca flateaza degsutatorul. Structura de tanini bine construita, acididitate care sustine constructia si un potential evident de evolutie benefica in urmatorii ani. Foarte Bun spre Excelent.

Oricum o aboradare mult mai moderna si “in your face” decat Sociando, care surprinde exact stadiul de dezvoltare si acceptare al consumatorului roman de vin premium la momentul actual, fiind exponential pentru piata autohtona (ca de altfel toate vinurile Davino calibrate exact pe ce se cere si ce se intelege la ora actuala pe piata interna la diferite intervale de pret). Cand comparam cele doua vinuri sa comparam si cifrele de productie: 500.000 sticle la Bordeaux fata de aprox. 9.000 sticle, Flamboyant fiind practic microvinificatie pe langa bordelez.

 

A mai fost la final, pentru improspatare, un Riesling clasic, de linie, din Rheinhessen, de la Wagner Stempel de care o sa va povestesc separat.

 

Cam aceasta a fost aventura de vineri, plina de invataminte si clarificari cel putin pentru mine. Este clar ca am facut vinicid, vinurile degustate sunt inca in tinerete infantila, poate cu exceptia lui 2007. Despre degustare si ceva poze cu meniul puteti citi (probabil mai obiectiv 🙂 ) si la Marian, prezent la eveniment.

 

Urmeaza doua saptamani foarte incarcate, atat pentru mine cat si pentru producatorii romani de vin probabil: o vizita la Prowein, urmata imediat de Goodwine-ul de primavara.

Apropo de Goodwine-ul de primavara, presupunand ca toata lumea este prin zona si o parte din cei din provincie (aici ma includ si pe mine) vor veni spre Bucuresti va propun sa imbinam utilul cu placutul.

M-am gandit ca in vinerea de pe 20 martie sa va propun o degustare tot de Bordeaux-uri, dar de data aceasta mai vechi si din apelatiuni diferite. Asta daca nu faceti excese in prima zi de targ…:)

Va fi cate un vin din (aproape) fiecare apelatiune celebra a Bordeaux-ului, 8 vinuri in total plus o surpriza (sau mai multe) pe care nu am stabilit-o, inca ma gandesc la ea. Vinurile frantuzesti vor fi (in ordinea anilor):

 

Margaux	1967 Chateau Brane Cantenac (negociant)
Saint-Julien	1978 Chateau Gloria
Saint-Estèphe	1986 Chateau Andron Blanquet
Pomerol	1990 Chateau Feytit Clinet
Pauillac	1994 Chateau Pichon Longueville Baron
Pessac Leognan	1996 Chateau Haut Bailly
Saint-Emilion	2006 Chateau Beausejour Becot
Sauternes	1995 Chateau Suduiraut (500 ml)

 

Atentie, la unii din anii respectivi o sa jucam ruleta ruseasca. Desi vinurile au nivele corecte pentru varsta lor si au fost tinute in conditii (presupus) bune, nimeni nu imi (ne) poate garanta ca nu o sa avem si surprize neplacute. Totusi parerea mea (de fapt un “educated guess”) este ca o sa avem parte de cateva vinuri foarte bune, daca nu excelente.

De altfel, la vinuri e ca in viata: cine nu risca, nu castiga. Safe-bet ar fi sa bem doar Lumea Noua din ultimii ani, inchis cu screwcap ca sa nu aiba defect de dop. Dar care mai este farmecul pana la urma?

 

Locatia va fi tot Bistro Muse, meniul tot de trei feluri (aperitiv, main si desert) urmeaza sa il discut cu Mirela cand stiu ceva sigur. Cu totul va fi cam 280 lei/persoana. Daca ne strangem 13 persoane o facem atunci, daca nu o reprogramam nu e bai.

Procedam ca data trectuta: cine vrea sa participe, va rog sa imi dati mail ( dan@provin.ro ) si tinem legatura ulterior.

 Pana atunci va doresc sa aveti parte doar vinuri bune si “a la prochaine“!

Tags: Bordeaux, Chateau Sociando-Mallet, Davino, Degustare, Flamboyant, Jean Gautreau, Veuve Clicquot

 

Scriam lunea trecuta despre vinurile rosii de la Catleya, mai exact despre cele doua vinuri rosii aparute pana acum, 2012 si 2013. Si la un moment dat cineva m-a intrebat pe Facebook daca stiu unde mai poate gasi 2012, pe care il considera mai bun la momentul actual decat 2013.

Da, si mie mi s-a parut ca 2012 are un plus de structura fata de 2013, dar 2013 e un vin prea tanar pentru a fi judecat acum. Asa cum a fost si 2012 la vremea cand a fost lansat.

 

Se pare ca o parte din consumatorii de la noi au inceput sa recunoasca impactul pozitiv al timpului asupra vinului, mai asupra celui rosu. Sau incep sa isi dea seama ca un vin rosu cu cativa ani “la bord” se prezinta mai bine, mai complex si abordabil decat unul tanar, impetuos, incarcat de arome si tanini zglobii, proaspat lansat. Oricum nu sunt foarte multi, majoritatea consumatorilor de la noi procedeaza la vinuri ca la masini: vrem ultimul model, ultima lansare pe piata, cat mai ostentativa si cu sigla cea (re)cunoscuta. Si nu e bine…

 

De la aceasta revelatie pe care unii au inceput sa o aiba/simta incolo se naste insa o dilema: de unde cumperi vinurile mai vechi si tocmai bune de baut?

Pentru ca aici dorinta consumatorului de a bea un vinul atunci cand acesta atinge un anume potential maxim se loveste de nevoia normala a producatorului de a-l vinde cat mai repede si de a-si recupera investitia in vie, crama, furnituri, etc. Putini producatori de la noi tin vinuri pentru a le lansa pe piata atunci cand sunt bune de baut si nici acestia nu isi permit acest lucru cu tot portofoliul. Aici pot mentiona Stirbey, SERVE, Vinarte, dar doar cu doua-trei vinuri de top. Exemplul (exceptia) clasica este Stirbey cu gama Art Deco. Sau Vinarte cu verticalele de Matei sau Soare.

Miscarea este de altfel de inteles pentru ca vinurile din piata se termina, HORECA si comerciantii cer vinul nou (nu iti permiti sa iesi din piata cu eticheta), presiunea financiara este mare si de aici apare compromisul lansarii majoritatii vinurilor mult prea devreme.

  

Asadar nu ne putem astepta la producatori sa pastreze vinul in crame, sa il invecheasca si sa il lanseze pe piata la momentul optim de consum. Pur si simplu nu este economic fezabil si multe crame ar da faliment in aceasta paradigma de business. In plus, producatorii nostri nu fac vinuri si business de vin de sute de ani, nu au in spate zeci de ani de vanzari si rezerve financiare acumulate. Iar piata de la noi recunoaste inca intr-o mica masura valoarea adaugata a unui vin invechit in crama. Pur si simplu ca raport costuri/beneficii pentru un producator, piata de la noi nu poate sustine genul acesta de abordare, chiar daca din punct de vedere al vinului ea ar fi ideala.

Pe langa asta, la noi in piata nu exista colectionari/comercianti care sa invecheasca ei in crame cu conditii cat de cat bune, vinurile pentru a le vinde ulterior. Iar cei cativa care exista cer niste preturi cumva rupte de realitate pentru vinurile pe care le-au pus deoparte. Deci nici de aici nu poate veni salvarea.

  

Singurul lucru pe care un consumator avizat de vin, care doreste sa bea vinul „la timpul lui”, il poate face este sa cumpere si sa puna deoparte cateva sticle pentru consum ulterior. Bineinteles ca aici vor conta conditiile de pastrare, dar pentru cativa ani, sifonierul sau balconul din apartament isi fac treaba. Chiar vor accelera usor procesul de evolutie.

Altfel o sa cautati intotdeauna vinul din anul anterior, care intre timp s-a terminat si a devenit o Fata Morgana. In plus, chiar daca il mai gasiti prin distributie/magazine, conditiile de pastrare din comertul nostru sunt deficitare si adeseori cele de acasa se dovedesc a fi mult mai prietenoase si predictibile cu vinul decat raftul de magazin.

  

Atentie vorbim de un proces de asezare si integrare a vinului, nu invechire in sens clasic. Acolo discutia despre ce vinuri si ce conditii de pastrare se preteaza invechirii se complica. Pentru ca celebra mantra: “timpul il va rotunji si ii va ajuta sa isi dezvaluie potentialul” chiar functioneaza, desi este mult prea des folosita la noi in cazul unor posircute fara viitor, doar pentru ca unul sau altul sa zica “ceva de bine”si sa nu fie scos de pe lista de protocol a producatorilor.

  

Exista insa vinuri (putine ce e drept pe la noi) pentru care timpul chiar trece in favoarea lor. Adica le echilibreaza si le scoate in evidenta laturi si complexitati ascunse si nebanuite in tineretile imberbe. Problema este cum sa le recunosti. Aici este o alta dilema, dar pentru a fi siguri puteti merge pe clasici Davino, SERVE, Stirbey, Vinarte. Eu de la ei am incercat vinuri mai vechi, unele cu 10 ani la bord si care evoluasera cum trebuie. Ah si celebra Eticheta Rosie (Cabernet Sauvignon) de la Oprisor care este un caz scoala de vin scos mult prea devreme de fiecare data.

Doi-trei ani deoparte pentru vinurile respective nu pot face decat bine. Si din vinurile producatorilor “tineri” si fara o istorie in spate cred ca exista exemplare cu potential si aici ma gandesc la Avincis, Catleya&Corcova, Vitis Metamorfosis si mai sunt si altii. Vinurile lor merita cu siguranta o sansa, macar si din curiozitate.

  

Pe scurt: daca va place un vin, luati cateva sticle (ideal direct de la crama, ocazie cu care ii si vizitati) si puneti-le deoparte. Asa nu veti mai fi nevoit sa vanati de fiecare data vinurile prin comert si aveti ocazia sa va bucurati de ele la potential maxim si nu in zbuciumul tineretii.

 

 

Tags: Crama, invechire, vin