Va povestesc astazi despre un vin total atipic si pe care va recomand sa il incercati (macar si din curiozitate) daca aveti ocazia. Victima a prejudecatilor in vest unde este asociat celor trecuti de a doua tinerete (mai ales in Anglia), neglijat si ignorat la noi din lipsa de promovare/interes de import, sherry este unul din ultimele bastioane de traditie si istorie ale lumii vinului in fata consumerismului actual.

Nu o sa ma apuc acum sa va insir toata teoria despre el, puteti sa va informati aici. De fapt la un moment trebuie sa scriu un articol mai in amanunt. E pacat ca un intreg univers sa fie atat de necunoscut pasionatilor de vin de la noi. Ca literatura autohtona despre sherry e cam “feng shui” sa pretinzi…

 

Cert este ca „Manzanilla” este un fel de stat in stat in materie de sherry, un Fino (in majoritatea cazurilor) „crescut” in Sanlucar de Barrameda, langa ocean, intr-un mediu mult mai umed, ce favorizeaza dezvoltarea unui “flor” agresiv si de aici notele tipice specifice stilului, mult mai proaspete, impetuoase si expresive.

Ah, va mai spun ca vinul de fata este o Manzanilla populara in Spania (nu neaparat comerciala, e chiar agresiva fata de ce am baut la WSET) si vine dintr-o solera de 16.000 (da ati citit bine) de butoaie din care se extrage in fiecare an maxim 35%.

  

Dar sa vedem despre ce este vorba:

  

  

Aspect (Culoare): Galben deschis, cu “picioare” ferme pe pahar, glicerinos

  

Nas: Intensitate medie spre ridicata. Nici o urma de fruct. Nu citrice, nu fructe exotice in 100 de declinatii, nu „stone fruits” coapte sau verzi…nimic. Doar ceva chestii vag confiate intr-un fundal atat de indepartat incat aproape ca face parte din autosugestie. Vin alb fara fruct…trebuie sa aiba fruct undeva. Nu…nu are, nu mai cautati. In schimb un izbitor miros de mare. De pietre ude, de sare si de alge in descompunere. De drojdii. Dar nu din cele fine, ci de „flor”, agresive. O incofundabila aroma „nutty”, de alune de padure proaspat sparte. De fapt de invelisul acela brun de sub coaja atat de greu de curatat. Cine a spart alune prin padure stie despre ce vorbesc. Cine nu, sa sparga…

Ahhh iata si ceva ierburi uscate: leustean, telina marar. Totul uscat, totul trecut. Plus aluzii picante si condimentate de anason si chimen. E complex. Dar nu in sensul obisnuit. E o alta dimensiune de complexitate, intr-o alta paradigma. E anti-vin dupa standardele actuale ale lumii moderne. O aberatie comerciala la ora actuala…

  

Gust: Corp prezent rotund, mediu spre pronuntat. Il simti cum iti unge palatinul si il mangaie usor. Zici ca e plat, dar nu e. Pe final chiar iti dovedeste contrariul: o aciditate ascutita si senzatiile saline iti lasa un postgust curat, proaspat si mineral. Dar pana acolo cauti iar fructul. Si iar nu il gasesti. Nu exista. La fel ca si la nivel olfactiv este zero. In schimb notele picante, condimentate, „nutty” se impletesc iarasi intr-o combinatie naucitoare care iti ataca agresiv si sustinut prejudecatile. Postgust mediu spre lung, salin, curat, ca un aer de ocean in dupa-amiaza unei zile toride.

  

Un vin Foarte Bun. Dupa ce standarde? Pentru unii cu siguranta este de nebaut. Pentru mine a fost o descoperire in sine la cursul WSET cand am incercat o Manzanilla pentru prima ora in viata. Pe la noi sunt greu, daca nu imposibil de gasit. Si e de inteles de ce…Eu l-am comandat la Belvini,  RPC Foarte Bun.

Atentie: trebuie baut cat mai rece, proaspat imbuteliat (maxim de un an) si o data deschis trebuie consumat cat mai rapid. Contrar prejudecatilor, sherry maturat sub flor (in speta Manzanilla si Fino) oxideaza.

 

Pe scurt e (macar) de incercat. Este ceva nou, total diferit. O alta filozofie, un anti-vin dupa standardele comerciale actuale cum spuneam si mai sus. Intrigant. Si ieftin…tinand cont la cata tehnologie si efort incorporeaza.

Puneti-l alaturi de ceva peste sau fructe de mare. Sau acolo ii este locul: ceva tapas. Nu veti regreta. Desi se descurca si cu „autohtonele” pui sau porc (fara sosuri totusi). Pentru cei cu simtul aventurii incercati-l langa ceva mezeluri traditionale romanesti. Eu l-am asociat si cu o slanina de mangalita tavalita prin boia (pe langa steak-ul de ton din fotografie si ceva macrou la cuptor in seara anterioara) si nu mi-a parut deloc rau. Este unul dintre cele mai versatile vinuri albe cu care m-am intalnit.

 

Concluzia? Beau prea putin sherry…mult prea putin. Ratez cumva un univers paralel care mi se pare cumva mult mai linistit si seren decat agitatia de fruct exotic din piata mainstream. E ca un colt uitat de civilizatie, un refugiu in fata lumii dezlantuite.

Fara marketing, fara fruct, fara vanzatori agresivi….Numai liniste, soare, mare si vin. Beau prea putin sherry….

 

Tags: La Guita, Manzanilla, Sanlucar de Barrameda, Sherry

 

Scurt pe doi: am fost saptamana trecuta intr-un stabiliment local denumit popular carciuma, pretentios pub si in limbaj de specialitate locatie HORECA si m-am lovit de dilema clasica a consumatorului autohton de vin: “Eu ce beau?”

Bineinteles ca psihologic m-am oprit la pragul de 60-70 de lei/butelie, bani pe care i-as dau pe un vin in HORECA, mai ales cand ma gandesc ce am acasa. Vin ma refer. Asa ca aveti mai jos trei “lozuri” cumva castigatoare, daca ma rezum la spatiul carpato-danubiano-pontic.

Stiu, ar trebui sa intreb mai des daca pot sa vin cu vinul de acasa si sa platesc taxa de dop, dar pe la noi prin oras imi e frica ca ori nu voi fi corect inteles si banuit ca vreau sa vin cu un PET (doua?) de Babanu, fie imi va lua foarte mult timp sa explic conceptul si oricum la urma voi fi refuzat. Ca in desene animate: “Ahhh….nu se poate! Ce va aducem de baut?”

Asadar, in ordine cronologica inversa:

 

Cabernet Sauvignon Prestige Domeniile Coroanei Segarcea 2011

66 lei pe meniu. Nas fructat, intensitate medie spre ridicata, cu declinatii de fructe negre coapte (afine, mure) si rosii (visine, ceva cirese amare) plus nuante de baric neintruzive, dulcege, din categoria cafelei, caramelului, cappucino si ceva condiment. Direct, fructat, fara complexitati deosebite.

Gust rotund, moale, cu mult fruct negru si rosu copt (cam prea copt). Bine echilibrat, aciditate ok, alcool bine integrat, tanini vag prezenti pe final, rotunzi si un un mic “bite” (a se citi strangere de gingie), pentru o tusa de personalitate.

Un Cabernet Sauvignon imblanzit, de linie, fructat, virat spre stil Lume Noua, menit sa placa la public. Bun, dar nimic memorabil.

RPC Bun, pret corect pentru piata autohtona, presupun ca e in jur de 35 de lei in mod obisnuit. Gama Prestige de la Segarcea intotdeauna mi s-a parut ca avand preturi corecte, chiar inainte sa apara preturile stratosferice de pe Minima Moralia. Dupa aparitia acesteia pare chiar o afacere…plus ca dai si bine in carciuma cu sticla pe masa. Toti care au peste 50g de aur pe ei se uita la tine cu un respect amestecat cu invidie. Priceless, nu?!

  

 

Sable Noble Alb 2013

Asamblaj de Sauvingnon Blanc, Chardonnay si Pinot Gris. „Work horse”-ul de la M1. Crama Atelier pe albe. Vinul de volum cum s-ar spune.

Acesta  se pastreaza in aceleasi coordonate ca atunci cand l-am degustat la prima editie. Adica un nas modern, intens, care “sare din pahar”, cu fruct exotic, nuante citrice si aluzii usor „spicy” fiecare soi aducandu-si contributia si manifestandu-se in coordonatele specifice unui climat cald si deci ale unor struguri care nu au probleme de coacere.

Gust cu un corp mediu, prezent cu fruct bine exprimat de la cele exotice in debut la cele citrice spre final. Aciditate competenta care echilibreaza foarte bine corpul si ascunde cele 14,5% (?!?!) grade alcool, nivel redutabil pentru un alb. As fi jurat ca nu are mai mult de 13,5 % si sunt destule albe de Dealu Mare care par mult mai alcolizate. Razvan “stie” cu aciditatea si echilibrarea alcoolului clar. Bravo!

De asemenea echilibru bun si intre soiuri, nimic nu iese in evidenta. Hai sa fiu si carcotas: aciditatea si alcolul se despart vag sesizabil de corp pe final. La 14.5% chiar nu conteaza.

O realizare oneologica in sine pentru cat alcool are. Imi confirma inca o data ca Razvan Macici se pricepe sa creeze niste asamblaje competente si stie ce face. Bun, RPC Bun spre Foarte Bun pentru piata de la noi (50 de lei in carciuma). A fost si ramane prima mea alegere in materie de albe de la M1, mai ales prin prisma RPC-ului.

 

 

Budureasca Fume 2013

emisec. Asamblaj de Riesling (Italian presupun), Sauvignon Blanc si Pinot Gris. In acelasi stil modern ca cel de mai sus, cu fruct exotic, citrice, nuante dulci, vanilate, dar cu o treapta de intensitate olfactiva mai jos, ceea ce permite si unor note florale sa iasa prin cocktailul de fructe.

Evolutie pe palatin prietenoasa, corp mediu, aciditate corecta, zahar rezidual insesizabil care rotunjeste competent asperitatile. Final citric, cu persistenta scurta spre medie, savuros, care mai cere un pahar. Un vin Bun (mai spre Acceptabil) din aceeasi categorie a asamblajelor generice si moderne care cred ca au succes la noi. RPC Foarte Bun, prin magazine e 22 de lei, 37 de lei in carciuma.

Budureasca oricum face vinuri corecte, moderne (nu imi aduc aminte sa fi baut ceva de la ei sa ma fi dezamagit), pe alocuri chiar reusite la rosii (ma gandesc la Shiraz si Cabernet  Sauvignon de pe Origini). Daca prezentarea produsului ar fi mai competenta si marketingul mai agresiv si focusat probabil vinurile ar castiga semnificativ in vizibilitate si cota de piata. Produsul in sine nu dezamageste si “e ce trebuie”.

 

  

Pe scurt, pentru mine HORECA arata depresiv, dar nu trebuie sa uit ca sunt un consumator de vin total atipic pentru piata de la noi. Daca in schimb ar fi sa fac abstractie de ceea ce sunt si ceea ce am baut pana cum, se remarca o imbunatatire la nivelul de calitate al vinului de prin meniuri (care nu  mai sunt dominate de Fete in Iarba, Zestre si Beciuri) si incet-incet cred ca „revolutia bunului simt” in materie de preturi va patrunde si pe meniurile restaurantelor. „That’s me dreaming with my eyes open”..:)

Oricum ceva trebuie sa se schimbe, ca altfel data viitoare o sa beau bere. In conditiile in care urasc (in marea majoritate) berea si iubesc vinul. „Dar totusi”…La preturile acestea, coroborate si cu faptul ca stiu cam cat costa in comert si cam ce pot cumpara din afara (nu numai din Lidl) la banii respectivi, fac depresie.

Si e grav, pentru ca se presupune ca ar trebui sa beau de suparare. Si in HORECA autohtona se pare ca nu imi prea permit sa beau vin…:) Oi fi singurul?

 

Tags: Budureasca, Canermet Sauvignon, Domeniile Coroanei Segarcea, Fume, M1. Atelier, Sable Noble Alb

 

Dupa o binemeritata pauza (de scris, nu de baut) ma intorc pe micile monitoare cu o noua vedeta din infamul supermarket Lidl spre exasperarea potentiala a unora de pe la noi. Pentru mine (si pentru alti consumatori) discutia este insa simpla si transcede discursurile patriotard-patetice: de banii pe care ii muncesc, caut cea mai buna calitate. Ca unii se stramba ca o gasesc din ce in ce mai frecvent la Lidl e problema lor si le recomand sa incerce pe propria piele sa vada cum e sa dai dublu pe un vin de la noi si sa primesti (in majoritatea cazurilor pentru ca exista si exceptii fericite) jumatate calitate.

A nu se intelege de aici ca nu sunt vinuri care lasa de dorit si la Lidl, doar ca procentul acestora relativ la portofoliu e cumva inversat fata de celelalte locatii din marele retail autohton.

 

Vinul de astazi se numeste Chateau Segue Longue Monier si este un vin rosu frantuzesc. Mai exact un bordelez din 2010, de mal stang, din Medoc. In plus este un Cru Bourgeois si daca nu va este de ajuns este si rezultatul agriculturii biologice pe care producatorul in cauza o practica. Ce vreti mai mult de atat?

Totul la pretul psihologic de 39.99 lei. Cam scump pentru Lidl care ne-a obisnuit cand sunt reduceri cu vinuri bune si la 6-8 lei. Dar cel de fata nu stiu daca mai prinde reducerile. Cel putin nu la Pitesti si in imprejurimi..:) Am epuizat stocul.

 

Inainte sa va povestesc de vin (banuiti deja ca e “de bine”) sa facem o mica paranteza despre clasificarea Cru Bourgeois. Conceputa initial pentru a include producatorii (Chateau-urile) care nu intrasera in celebra clasificare din 1855 a trecut in timp prin multe modificari, scandaluri si contestari astfel ca a fost anulata in 2007 prin decizie judecatoreasca, iar termenul “Cru Bourgeois” efectiv interzis. Deh Franta…

A fost insa revitalizata, reintrodusa si revizuita in 2010. Conform noii forme nu mai este evaluat producatorul, ci vinul din anul respectiv intr-un proces ce consta in trei etape:

 

1. vizita la producator,
2. stabilirea in fiecare an a unui standard minim pentru vinuri in functie de conditiile climatice ale fiecarei recolte,
3. degustarea in orb a vinurilor producatorilor care aplica pentru Cru Bourgeois de catre un juriu format din degustatori indepedenti cu renume, deci fara reprezentanti ai producatorilor. Nota trebuie sa depaseasca standardul minim stabilit pentru anul respectiv pentru a li se acorda clasificarea Cru Bourgeios.

Atfel un producator poate fi Cru Bourgeois intr-un an, dar sa lipseasca din clasificarea de anul viitor. Din motive de calitate scazuta a vinului din anul respectiv sau pur si simplu pentru ca nu a aplicat. Foarte interesant este ca se judeca in contextul anului respectiv, ceea ce inseamna ca nu poti compara vinuri din ani diferiti, chiar si de la acelasi producator. Nota bene si pentru organizatorii de concursuri si “evenimente de profil” de pe la noi care adesea arunca “pe masa” un amalgan de ani si etichete…

Din punctul meu de vedere (al consumatorului adica) sistemul mi se pare mai deschis si relevant decat clasificarea “istorica” a producatorilor dupa criterii care nu tin intotdeauna de calitatea intrinseca a vinului produs in anul respectiv.

 

Producatorul de fata, Chateau Segue Longue Monnier, a primit pentru vinul din 2010 clasificare Cru Bourgeois. In 2010, la cum a aratat recolta din Bordeaux (un an excelent) era si greu sa o ratezi. Practic daca un vin nu a iesit cum trebuie in anul respectiv fost vina “omului” si nu a naturii. Anul a fost unul excelent cu vinuri in stil Bodeaux clasic, structurate, ferme, cu potential de invechire redutabil. Mult mai abordabile, opulente si pline de fruct au fost vinurile din 2009 care zicese ca ar fi recolta “de care ne putem bucura inca de pe acum”.

 

 

Chateau-ul respectiv detine aproximativ 31 ha situate pe un platou cu sol pietros, vii de peste 20-30 de ani, vinul fiind un asamblaj clasic de Cabernet Sauvignon, Merlot, Petit Verdot si Cabernet Franc baricat 18 luni, cu medalie de argint la Concours Mondial de Bruxelles in 2012. Asadar:

 

Aspect (Culoare): “Bordeaux”, visina coapta, semitransparent si usor “hazy”, probabil fitrat mai lejer

 

Nas: initial inchis, baric, iod, se deschide treptat in aluzii de fruct negru (afine, coacaze, cirese amare, prune) si rosu (visina) proaspat, expresiv, plus note de baric excelent integrate, picante, condimentate, de cola, cedru, tutun, izuri metalice, grafit, ciuperci, cafea cu lapte. Complex, evolutiv, proaspat si expresiv.

 

Gust: corp rotund, catifelat, mediu spre plin, cu o buna concentrare de fruct rosu (visine, capsuni coapte) si negru (coacaze, mure) copt, stralucitor, proaspat, dulceag. Nuante de lemn excelent integrate din categoria cafelei cu lapte, tutunului si a tuselor vag piperate. Alcool insesizabil, aciditate care scoate in evidenta fructul si vinozitatea si ranforseaza structura.

Tanini structurati, prezenti, in partea a doua a evolutiei, “grainny”, usor tineri si prezenti pe final, premisele unui potential de invechire redutabil. Final “savory” si postgust mediu spre lung cu fruct proaspat in debut urmat de o evolutie spre martipan, cirese negre si cafea.

 

Rar mi se intampla sa beau o sticla intreaga de vin, dar cel de fata sincer nu stiu cand s-a terminat. Un vin Foarte Bun spre Excelent, cu un RPC Excelent pentru ce ofera la banii respectivi. Echilibrat, elegant, cu toate elementele la locul si timpul lor.

 

Pe scurt: un an foarte bun, un producator cu traditie si un vin scoala, “clasic” pentru ceea ce inseamna Bordeaux. Toate acestea la 39.99 lei. Ceva similar pe la noi gasesti la preturi duble. Bine, sincer, nu prea gasesti. Genul acesta de vinuri, Bordeaux-blend-uri din ani excelenti, sunt foarte greu de imitat mai cand pretul lor nu sare calul.

Cel de fata nu este tocmai ieftin pentru Lidl, desi este o afacere tinand cont de ce reprezinta si ce “poate”.

Eu unul astept cu nerabdare ca Lidl sa aduca si vinuri mai scumpe. Competitia nu poate fi decat benefica pentru industria autohtona.

  

Tags: 2010, Bordeaux, Chateau Segue Longue Monnier, Lidl