Hotarat lucru vara asta e profund atipica din punct de vedere al climei. Si cam tot anul a fost asa. Oricum pentru viticultorii de la noi este parca un cosmar care nu se mai termina. Se stie ca prima parte a ciclului viticol determina cantitatea de recolta dintr-un an, iar partea a doua calitatea acesteia. Eh, eu zic ca la cantitate putem sa ii cam punem cruce anul asta in anumite zone. La cate ploi am avut in mai, la cate tratamente au trebuit sa fie facute (si la cate boli s-au instalat, daca nu au fost facute la timp si de n ori) situatia nu sta tocmai roz. Daca vremea nu se incalzeste cat mai curand putem sa spunem adio si calitatii.

 

Dar anul acesta nebun nu afecteaza doar producatorii ci si consumatorii dupa cum veti vedea mai departe. Acum sa tot fie vreo doua-trei saptamani m-am aprovizionat cu ceva licori rose de prin Provence, stiut fiind faptul ca este stilul care imi place. Lejer, mineral, proaspat, crocant, cu personalitate,de vara. Dar ia vara de unde nu-i. In afara de vreo 2-3 zile in care mercurul din termometre (ce imi place cliseul acesta de buletin meteo rostit cu buzele tuguiate) a trecut sovaielnic de 30 grade, in rest am avut parte numai de ploi si de de temperaturi anormal de scazute pentru luna iunie.

 

Asa ca am lasat rose-urile in stand-by si m-am pus pe asteptat vremuri mai caniculare. Weekend-ul trecut insa rabdarea mea a atins limita, stocul de Riesling-uri era aproape epuizat (da, eu beau Riesling pe orice vreme) si am cedat psihologic, desfacand o sticla de rose. Asta in pofida faptului ca axioma personala spune: “orice rose este mai bun la temperaturi de peste 30 de grade afara si de pana in 10 grade in pahar”. Dar sincer va spun ca nu am mai putut…pur si simplu am clacat…:D

 

Am ales totusi singurul Rose din ce comandasem care nu era din Provence, ci un pic mai de la vest, din Languedoc. Ce mi-am zis? Acolo e mai caldut, o fi iesit mai greu, mai corpolent. Da’ de unde…prejudecati!

Avem de a face cu un Prestige de la Chateau Puech Haut un producator de marca in zona Languedoc, recunoscut (printre altele) si pentru Rose-ul din portofoliu, cotat cu 91 de puncte de catre zeul vinului, Parker (punctele cred ca vin de la Wine Advocate, pentru puristi).

Prezentarea este extrem de comerciala, reusita, atrage instantaneu privirea: sticla sablata la exterior, care pare si la 30 de grade ca fiind proaspat scoasa din frigider si  inchidere Vinolok  cu capison transparent (solutie excelenta la rose-uri, dar nu tocmai ieftina). Un asamblaj de Grenache si Cinsault,  in stil Provence. Asadar:

 

Aspect (Culoare): un roze pal, o tentativa de nuanta de cupru aruncata parca peste o stralucire alba.

 

Nas: proaspat, mineral complex, cu cirese de mai, capsuni abia coapte, caise si piersici verzi, impresii citrice si aluzii usor dulcege de pepene galben si banane. O combinatie savuroasa si extrem de reusita  intre mineralitate, senzatii verzi, citrice si tusele usor coapte.

 

Gust: Atac vioi, cu aciditate bine definita, dar care nu “taie” si care imprima vinului un caracter zglobiu si jucaus. Evolutie ludica, cu un corp diafan marcat de note verzi, minerale si vag dulci, suculente. Echilibrul olfactiv excelent intre componentele aparent antagonice se mentine si la nivel gustativ sugerand o senzatie de puritate si gingasie. Final gurmand, crocant, in adieri fine, saline si minerale de briza usoara de mare, care se pastreaza si in postgust.

 

 

Un vin Foarte Bun (spre Excelent), delicios, o surpriza foarte frumoasa pentru un exemplar de Languedoc, unul dintre cele mai reusite rose-uri pe care le-am incercat. Cred ca Languedoc e usor “underrated” (si) la capitolul rose-uri. Cu siguranta fata de Provence este.

Are filozofia de Provence in spate, dar in mod ciudat mi s-a parut mai gingas si abordabil fata un Provence autentic. Parca ar fi un stil mai comercial si intelegator cu publicul mainstream. Probabil ca nu au de unde sa obtina coloana de aciditate a Provence-urilor clasice si de aceea au tras tot ansamblul mai in spate ca sa nu para incarcat si plat. Oricum, frumoasa lucratura!

Extrem de versatil in asocieri culinare, ridica minim o treapta orice preparat culinar bazat pe peste si fructe de mare (paella anyone?). RPC Foarte Bun la cei 10 € cat am dat pe el de pe Vinatis.

 

Vinul de fata invoca parca plajele, soarele, caldura, mirosul si feeling-ul Mediteranei. Dar schimbarile climatice au actionat de data aceasta impotriva lui. Nu a vinului in sine, cat mai ales asupra consumatorului. Cu siguranta o temperatura ambianta mai ridicata l-ar fi facut sa para Excelent.

Dupa ce m-am trezit din visare si m-am uitat in sus la norii de ploaie care acopereau amenintator si implacabil soarele, parca mi-a parut rau pentru un moment ca l-am desfacut pe frigul asta.

E pacat…. Asta e vreme de roseuri romanesti…

 

Tags: Chateau Puech Haut, Franta, Languedoc, Provence, Rose, Roze

 

Astazi avem o premiera (cred) pe blog: nu o sa fac un o trecere in revista a unor vinuri, ci o recenzie a unei carti despre domeniul viti-vinicol pe care am achizitionat-o cu ceva timp in urma si am citit-o cu mare placere si interes. Volumul despre care o sa va vorbesc se numeste  “Wine Myths and Reality” si a fost scrisa de un MW (Master of Wine): Benjamin Lewin.

 

In primul rand sa va expun pe scurt parerea mea despre MW:

Sunt destul de putini, o casta destul de elitista si in care se patrunde foarte greu, dupa ani de studiu si practica. Cu totul sunt vreo cateva sute si sunt priviti ca un fel de Cavaleri Jedi ai lumii vinului. Casa lor e Institutul si unde merg ei se face brusc lumina, se aude o muzica angelica in fundal si forta intunecata (adica vinul prost) bate in retragere. Cel putin asta este teoria si cam asa sunt priviti si pe la noi.

 

Acum, eu sunt o fire mai suspicioasa si in general un caracter meschin, chinuit de angoase si dileme (glumesc offcourse). De fapt sunt doar un pic mai rational,  sceptic si inchizitor decat majoritatea publicului cu privire la faptele care imi sunt servite de catre media. Ca blogger de vin am fost si sunt expus in mod constant la tone de aberatii si bullshit din partea industriei, fapt care m-a calit si m-a pervertit cumva, transformandu-ma intr-un detectiv involuntar.

 

Sa revenim. Din ce am observat eu si prin rationament logic personal am ajuns sa impart MW in trei categorii (deocamdata):

1. partea cea mai consistenta sunt “mercenarii”, adica cei pe care ii inchiriezi cu ora (de fapt cu masterclass-ul) pe la evenimente, concursuri si proiecte de lansare si promovare internationala. Te ajuta sa imprumuti din imaginea lor de profesionalism si integritate si sa o transferi evenimentului tau. Dar te costa… Pana la urma e si normal; dupa ce respectivul investeste o groaza de timp si bani pentru a deveni MW, doar nu o sa iti pui diploma in cui si o sa revii la viata de zi cu zi. Teoretic daca erai asa pasionat de subiectul vin, era de ajuns sa iti faci un blog si sa folosesti zecile de mii euro necesare sa ajungi MW pentru a cumpara vinuri. Practic ma gandesc ca din postura aceasta de autodidact cu buget generos castigi mai multa experienta la capitolul vin decat un MW care in mod invariabil si necesar are o pregatire stricta si focusata pe anumite teme/vinuri definite itnr-o curricula bine stabilita..:D
2.  sunt cei care desi au certificarea respectiva nu fac o meserie in sine sau un titlul de onoare din asta. Sunt destul de putini, in general retrasi si se rezuma la activitati publicistice si de perfectionare personala continua. Adica o fac doar din pasiune.
3.  sunt cei care au cazut in “partea intunecata a fortei” si isi folosesc certificarea si titlul pentru un banut in plus. Adesea recurgand la practici vecine cu codul penal. Ca exemplu putem lua cazul Pancho Campo din Spania. Si probabil ca mai sunt si altii, dar de el s-a aflat pentru ca urma ducea direct la Parker (prin Jay Miller) si pe cale de consecinta subiectul a facut rating. Genul acesta de incident arata ca nici o calificare nu suplineste doza de comportament etic necesara in orice domeniu.

 

Pe scurt, abordarea mea fata de MW, in afara de respectul pentru experienta si bagajul de cunostinte necesar pentru a atinge acest nivel, se rezuma la adaptarea unui vechi proverb romanesc. Adica un fel de:   “Sa faci ce spune un MW si nu ce face un MW” Si orice MW sustine in permanenta necesitatea documentarii, informarii, experimentarii pentru orice pasionat de vin.

 

Asa ca am purces si eu in consecinta la documentare si am achizitionat (printre altele si) cartea de fata. Scrisa de un MW, Benjamin Lewin. Omul este de formatie biolog molecular cu doctorat la Cambridge si este fondatorul celebrei reviste stiintifice Cell in 1974. Celebra zic in lumea stiintifica, probabil ca cei din industria vinului nu au auzit prea multe despre ea, dar la ora actuala rivalizeaza cu  renumitele reviste (la noi din cauze de plagiat de prim ministru, in afara pe motive de reputatie stiintifica, factori de impact si indici de relevanta) Nature sau Science.

  

Intre timp omul a devenit pasionat de subiectul vin si s-a gandit sa obtina si certificarea MW, lucru care s-a intamplat in 2008. De atunci nu s-a apucat de show-uri si masterclass-uri. In schimb, are un blog simplu si fara bannere (ca sa vezi) foarte profesional, documentat si interesant de citit.  Colaboreaza la capitolul scris cu the World of Fine Wine si TONG (in opinia mea cele mai bune reviste din domeniu la ora actuala pe care vi le recomand calduros). Ahh si cu celebra (si mult mai comerciala) Decanter.

 

In plus, a scris 4 carti considerate de referinta de catre colegii sai MW:

• What Price Bordeaux (2009),
• Wine Myths and Reality (2010),
• In Search of Pinot Noir (2011) si
• Clare & Cabs, The story of Cabernet Sauvignon (2013).

 

Cartile sunt aparute la Vendange Press (cred ca este editura proprie) si le puteti achizitiona si de pe Amazon unde puteti vedea si cateva pagini de preview (look inside) ca sa va dati seama de stil. Din motive financiare eu m-am limitat la “Wine Myths an Reality”, aparuta in 2010 pe care am platit aprox. 150 de lei cu transport cu tot. Cine are de gand sa imi faca vreun cadou presupun ca stie ce are de facut..:D

 

Dar sa revenim si sa va povestesc despre carte, dupa ce am trecut deja de vreo doua ori prin ea:

 

• In primul rand ea urmareste destul de fidel cerintele examenului de MW si autorul chiar a recunoscut la un moment dat ca este un fel de sinteza a informatiilor cerute de examenul respectiv.
• Impartirea pe capitole incepe cu trecerea in revista a practicilor viti-vinicole actuale si a realitatilor din piata internationala a vinului. Se incepe de la struguri unde se discuta intr-un intreg subcapitol notiunea de terroir si apoi se trece la practicile de vinificatie, pentru a se ajunge apoi la abordari privind comertul international cu vinuri sau scandalurile si fraudele din ultimii ani.
• Abodarea zonelor viticole incepe cumva ciudat cu Lumea Noua si se incheie cu vinurile dulci, de desert care au un capitol dedicat, trecandu-se bineinteles prin Lumea Veche. Fiecare mare tara producatoare de vin are cate un capitol dedicat (in afara de Franta care are doua), iar abordarea este cumva integralista cu elemente de istorie si actualitate.
• Ilustrarea grafica este concisa, aproape de articol stiintific, foarte interesante fiind hartile preluate din Google Maps si suprapuse cu zonele viticole specifice fiecarei regiuni.
• Nu este genul de carte destinata “marelui public” fiind mai degraba una pentru “initiati”. Nu are aura aceea de povestire romantico-personala pe care o are „A life uncorked” a lui Hugh Johnson (pe care apropo o ador si despre care o sa va vorbesc in curand). Informatiile sunt precise, tehnice, cu trimiteri adesea la articole stiintifice fiind necesare ceva cunostinte despre vin in prealabil pentru a beneficia pe deplin de informatiile prezentate si a te bucura pe deplin de continut. Nu este insa o carte tehnica, fiind “comestibila” si celor neobisnuiti cu chimia sau oenologia chimica, cum vreti sa ii ziceti.
• Este o carte „rece” fara abordari partinitoare pe cat posibil, care pastreaza filozofia titlului cu trimiteri la miturile si realitatile din industrie. Interesant este ca m-am intors la ea dupa ce am facut cursul WSET si am privit-o cu alti ochi, desi o citisem o data. Cantitatea de informatie compactata in ea este impresionanta permitand descoperirea de noi unghiuri si abordari pe masura ce optica si cunostintele cititorului in domeniul vinului se schimba si evolueaza.

 

Pe scurt, este o carte care se citeste cu creionul in mana, plina de informatie concentrata la maxim in cele 600 si ceva de pagini. O recomand tuturor care vor sa aiba o abordare pe cat posibil de integralista si obiectiva asupra lumii vinului la ora actuala. Eu fiind obisnuit cu textele, abordarile si structura articolelor stiintifice am citit-o cu placere, unora s-ar putea sa li se para greoaie.
Seamana cumva cu un vin plin de fruct copt, bine asezat pe o structura teapana de tanini (in cazul de fata de pregatire profesionala si background stiintific si de cercetare solid) care savureaza incet si in doze mici, calculate.

Eu recunosc ca am cam facut exces, nefiind in stare sa o las din mana pana la ultima picatura… adica rand…

 

Tags: Benjamin Lewin, Carte vin, Master of Wine, MW, Wine Myth and Reality

 

Acum vreo doua saptamani am participat in Pitesti la o degustare de vinuri aflate in portofoliul Cramei Basilescu. Producatorul in cauza nu cred ca mai are nevoie de nici o prezentare, fiind cunoscut mai ales pentru vinurile rosii gen Golem si Feteasca Neagra. Cel putin cea de pe Ancestral din 2008 a ramas una dintre cele mai bune Fetesti Negre pe care le-am incercat pe la noi. Daca nu cea mai buna….

 

In ultima perioada producatorul respectiv a intrat usor intr-un nemeritat con de umbra, atat din cauza intensificarii concurentei si apartiei de  noi jucatori pe o piata a autohtona a vinului din ce in ce mai aglomerata, cat si din miscarile de trupe si personal care au avut loc la ei. Vinurile despre care o sa va povestesc in continuare au fost vinificate din ce stiu de Gabi Lacureanu inainte sa plece de la Crama Basilescu. Intre timp, dupa un scurt popas la Zimnicea la InterVitt, a ajuns tot in Dealu Mare, la nou infiintata Licorna Winery.

 

Eram curios cum mai arata vinurile celor de Basilescu, mai ales doua dintre ele: Feteasca Neagra de pe gama Ingeri din Micul Paris (fosta Ancestral rebranduita de George Moisescu, unele din cele mai reusite etichete de pe la noi care aduc aminte de spiritul interbelic al restaurantului Capsa locul unde licorile de la Basilescu erau vinurile casei) si mai ales Golem rosu 2008, un vin pe care il mai incercasem si eram curios cum a evoluat si pe a carui eticheta se lafaie un teasc “ancestral” pe care il puteti vedea in realitate in colectia Muzeului de la Golesti.

Asadar:

 

Riesling Italian Eclipse 2012 un vin de pe gama de intrare, care prezinta initial un nas retinut, usor acetic si cu note de chibrit ars (sulf?) dar care se deschide in tuse tipice, de citrice, mar verde, caise si piersici plus ceva aluzii florale. Gustul este plin, cu o corpolenta neasteptata si impresii de fruct copt (caise, piersici) plus usoare senzatii calde, alcoolice in partea a doua a evolutiei. Cei 14,5 % (deh este facut la Pietroasele) isi fac simtita prezenta, dar nu oarte deranjant, iar aciditatea este usor deficitara. Final citric, postgust scurt-mediu, cald, in tuse de fructe coapte.

Un vin Acceptabil spre Bun, un Riesling Italian intr-un stil mai greu si copt. A se bea bine racit pentru a tine nivelul alcoolului cat mai ascuns.

 

 

Chardonnay “Ingeri” 2012 Un nas tipic cu mar copt, pere si aluzii de lemn din categoria vaniliei plus note de unt si briose bine integrate. Gustativ este plin, cu vinozitate (aluzii generoase de caise si piersici parguite) si o aciditate corect dozata care echilibreaza bine corpul si nivelul alcoolului. Lemn bine absorbit, evolutie in note  elegante. Final usor cald, dominat de tuse dulcege, vanilate si de tarte de fructe.

Un vin Bun, expresiv, tipic pentru un Chardonay judicios baricat, neintruziv. Desi are alcool tot de 14,5 % acesta este mai bine integrat (deh este Chardonnay si e in alta gama) decat la Riesling-ul si per ansamblu vinul se prezinta cu un echilibru corect.

 

 

Rose “Ingeri” 2012 un rose mai greu, de gastronomie, fapt sugerat si de culoarea pigmentata, de cireasa de mai parguita. Tuse olfactive pregnante, impetuoase, fructate in clasicele tonuri de fructe rosii si negre virate spre exprimari coapte, de dulceturi si cu usoare tente picante. Gustativ evolueaza corpolent, prezent, carnos chiar. Concentrarea de fruct este insa echilibrata de o aciditate medie, iar alcoolul isi face aluziv simtita prezenta pe finalul usor cald, dulceag, dominat de fruct copt si cu aluzii taninoase. Un vin Bun care cere mancare, departe de conceptul de rose proaspat si de vara si mai apropiat filozofic si ca exprimare de un vin rosu mai lejer.

 

 

Feteasca Alba “Ingeri” 2011 este vinul alb care mi-a placut cel mai mult, fapt datorat probabil si alcoolului mai redus (“doar” 13.6%) care inlatura senzatia de greutate si lasa loc licorii sa se exprime. Culoare galben verzui, tanar. Nas floral, tipic, concentrat, dar elegant, cu impresii de strugure copt, caise si piersici verzi si aluzii citric-vanilate. Evolutie gustativa cu mult fruct, suculenta, concentrate, dar cu o aciditate expresiva care ii imprima o senzatie de luminozitate si lejeritate. Echilibru foarte bun, senzatii usor tonice pe final care completeaza fericit tabloul. Postgust mediu, citric, proaspat. Bun spre Foarte Bun, tipic, expresiv, usor diafan, mai ales in comparatie cu suratele de gama.

 

 

Feteasca Neagra Ingeri 2009 Orice Feteasca de la Basilescu va fi inevitabil comparata cu celebra Ancestral din 2008. Este “blestemul vinului exceptional” facut la un moment dat cu care fiecare producator si oenolog trebuie sa se confrunte. Si cum clima din Romania in general si din Dealu Mare in particular nu urmeaza trenduri predictibile in fiecare an si vinurile variaza in calitate si exprimare. Ceea ce pe undeva este normal si de dorit. Un vin care se repeta an de an in aceeasi parametri devine plictisitor indiferent de nivelul lui de calitate. Acesta este blestemul Lumii Noi…dar sa revin.

Feteasca Neagra de pe Ingeri este un vin Foarte Bun. Una din Fetestile de referinta din piata la ora actuala. Dar dupa parerea mea nu se ridica la nivelul celei din 2008. Vinul se prezinta concentrat, cu tipicitatea de pruna uscata debordanta si tone de fruct negru si rosu copt, gemos asociat cu tuse de ciocolata, cafea, smochine si curmale. Vinul, la cat de concentrat este, integreaza foarte bine baricul, iar taninii fini, catifelati mangaie parca palatinul pe final. Un vin corpolent, extractiv, viile vechi de Feteasca Neagra pe care cei de la Basilescu le au in proprietate concentrand extrem de mult intr-un vin opulent si voluptos, vinificat intr-un stil care are cu siguranta multi adepti pe la noi. Singurul repos pe care il pot aduce este usoara senzatie de amorf, parca ii lipseste structura, focusarea, eleganta, stralucirea care sa il faca cu adevarat un vin excelent.

 

 

Golem Rosu 2008 vin cladit pe celebra Feteasca Neagra amintita mai sus la care s-a adaugat Cabernet Sauvignon si Merlot intr-un stil de asamblaj bordelez interpretat in versiune romaneasca des intalnit in zona Dealu Mare. Inca de la inceput va spun ca este unul dintre cele mai bune vinuri romanesti pe care le-am incercat pana acum. Sigur, l-am mai baut in trecut si mi-a placut la fel de mult, dar acum, dupa ce a trecut ceva timp peste el, a venit parca confimarea.

Nasul este un melanj complex de prune uscate, visine si cirese negre coapte alaturi de note de baric (vanilie, piper, cuisoare) excelent integrate. Echilibrat, elegant, evolutiv se deschide parca interminabil trecand prin tuse de ciocolata neagra, cacao si aluzii de ierburi uscate si fruct confiat. Gustativ impresioneaza printr-un echilibru perfect si o structura de invidiat, bazata pe tanini integrati, dar fermi care debuteaza inca din atac si insotesc vinul pe toata durata evolutiei fara a face nici un moment nota discordanta din corpul catifelat, carnos, ca de brocard. Fructul copt, usor in nuante confiate si aciditatea sunt dozate cu o precizie de invidiat in jurul acestei constructii, rezultatul fiind un vin impunator, complex, elegant, de mare clasa. Excelent! Repet, unul dintre cele mai bune vinuri romanesti pe care le-am baut. Perfect abordabil acum, cu potential de evolutie minim 10 ani de acum incolo.

 

Cam acestea au fost impresiile de la degustarea celor de la Basilescu.

Pe partea de albe si de rose mi-as fi dorit un nivel de alcool mai jos si o aciditate mai sus, Feteasca Alba fiind o surpriza placuta in acest sens. Cele rosii confirma un potential excelent mai ales pe partea de Feteasca Neagra.

In acest sens sunt foarte curios cum va arata noul Golem rosu care am inteles ca va iesi pe piata cat de curand.

 

Tags: Ancestral, Chardonnay, Crama Basilescu, Eclipse, Feteasca Alba, Feteasca Neagra, Golem, Ingeri din Micul Paris, Rose